Desfacerea contractului de muncă. Jurisprudență Desfacerea contractului de muncă
| Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 174 din data de 28.02.2017
Contestator reîncadrat pe postul deținut anterior concedierii, urmare a pronunțării sentinței nr.36/21.01.2016 prin care s-au constatat nule deciziile de concediere emise de intimată.
După reintegrarea contestatorului, intimata, prin administrator judiciar, dispune încetarea contractului individual de muncă al acestuia, menționând în preambulul deciziei că s-a avut în vedere faptul că intimata se află în procedura de insolvență și invocând ca temei de drept dispozițiile art. 123 alin.7 și 8 din Legea 85/2014 potrivit cărora "Un contract de muncă sau de închiriere, în calitate de locatar, va putea fi denunțat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz; după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitorului se va putea face de urgență de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar. Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar va acorda personalului concediat doar termenul legal de preaviz. În cazul în care sunt incidente dispozițiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește concedierea colectivă, termenele prevăzute de art. 71 și art. 72 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se reduc la jumătate.
Chiar dacă în cuprinsul deciziei de încetare a contractului individual de muncă a contestatorului s-au invocat ca temei de drept dispozițiile art. 123 alin.7 și 8 din Legea 85/2014, iar intimata susține că decizia nr. 13/25.04.2016 emisă de către administratorul judiciar al debitoarei SC M SA a fost întocmită cu respectarea acestor dispoziții legale, analiza deciziei contestate se impune a fi efectuată, în raport de dispozițiile art.65 alin.1 și 2 Codul muncii, potrivit cărora, "concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia; desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă";, cu atât mai mult cu cât în decizia de încetare a contractului individual de muncă s-a făcut referire la conținutul acestor dispoziții legale în sensul că s-a menționat că, începând cu data de 25.05.2016 a încetat contractul individual de muncă al contestatorului din inițiativa angajatorului pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Tribunalul Mehedinți - sentința din 28.02.2017
La data de 24.05.2016 s-a înregistrat la această instanță contestația formulată de contestatorul SL împotriva deciziei de concediere nr.13/25.04.2016 emisă de intimata SC M SA în insolvență prin administrator judiciar CI SPRL, prin care a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea deciziei de concediere, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat potrivit art. 80 alin. 1 Codul muncii, repunerea părților în situația anterioară și reintegrarea în muncă a contestatorului potrivit art. 80 alin. 2 Codul muncii; de asemenea, a solicitat și obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 9.748 lei potrivit art. 253 alin. 1,2 Codul muncii.
În fapt, contestatorul a arătat că este angajat din data de 29.09.1986 în urma dispoziției de repartizare guvernamentală nr.398129/1986 înregistrată sub numărul 4612/1986 la CIPEET B, iar în baza deciziei nr. 1/1973 a desfășurat activitate în funcția de inginer stagiar anul I în temeiul contractului individual de muncă nr. 3081 încheiat cu intimata la data de 29.09.1986.
La data de 03.08.2015 i s-a comunicat că începând cu 31.08.2015 îi încetează contractul individual de muncă urmare a concedierii, conform art. 65,66,68 Codul muncii și s-a emis de către intimată decizia nr. 70/03.08.2015, însă având în vedere că în perioada de preaviz s-a aflat în concedii medicale, decizia de concediere nu a putut să-și producă efectul, astfel că în data de 24.11.2015 a fost emisă o nouă decizie prin care s-a anulat decizia nr. 70/03.08.2015.
A mai arătat că în data de 17.09.2015 a contestat decizia nr.70/03.08.2015 la T M în dosarul 6541/101/2015, iar ulterior în ședința publică din 26.11.2015 a contestat și decizia nr. 94/24.11.2015, instanța pronunțându-se prin sentința nr. 36/21.01.2016, rămasă definitivă prin decizia nr.2146/2016 a Curții de Apel C.
Urmare a sentinței sus menționate a primit notificarea nr.348/10.03.2016 prin care a fost invitat să se prezinte la sediul intimatei pentru a fi reintegrat pe postul deținut anterior concedierii, iar prin decizia nr.10/16.03.2016 s-a dispus reintegrarea sa în muncă pe postul de proiect manager la unitatea funcțională ȘI.
A susținut că în momentul reintegrării în muncă avea de gestionat comenzi în derulare de la CEO, conform actului adițional nr.2/2015 la contractul de servicii nr.1483/CEOSE/12.08.2014, însă probabil termenele de execuție au fost modificate în baza altor acte adiționale, astfel că din prima zi de reintegrare nu a primit nimic de lucru.
Intimata a emis decizia de concediere nr.13/26.05.2016, iar motivele invocate în această decizie sunt neîntemeiate. Simpla intrare în insolvență a unui angajator nu determină automat concedierea unui singur salariat, această concediere apărând din ură și răzbunare, contestatorul menționând totodată, că în momentul emiterii deciziei, intimata nu a avut un plan de restructurare organizatorică și judiciară aprobat de judecătorul sindic.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 65 Codul muncii, Codul de procedură civilă, Legea nr.85/2014.
În dovedirea susținerilor contestatorul a depus la dosar deciziile nr. 70/03.08.2015, nr. 94/24.11.2015, act adițional la contractul de muncă nr.3081, sentința nr.36/21.01.2016 pronunțată de TM, decizia nr.2146/07.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel C, cererea de apel, notificarea nr.348/10.03.2016, deciziile nr. 10/16.03.2016 și nr. 13/25.04.2016, adresa administratorului special către CI SPRL, program de lucru pentru luna martie 2016, adresa administratorului judiciar către TM, actul adițional nr.2/2015.
La data de 03.06.2016 intimata SC M SA în insolvență prin administrator judiciar C In SPRL a depus la dosar o cerere de încetare a acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar raportat la dispozițiile art. 75 alin.1 din Legea 85/2014, având în vedere că prin încheierea din data de 09.11.2015 pronunțată de TM în dosarul nr. 7395/101/2015, definitivă prin nerecurare, a fost deschisă procedura de insolvență împotriva debitoarei SC M SA.
Intimata a atașat la cerere extras de pe portalul TM și încheierea din 09.11.2015 pronunțată de TM Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
La data de 16.06.2016 contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de încetare a acțiunii formulată de intimată având în vedere că obiectul prezentului dosar nu constă într-o cerere de creanțe, ci într-o contestație împotriva unei decizii de concediere, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art.75 alin.1 din Legea nr.85/2014.
La data de 01.07.2016 s-a depus la dosar de către contestator o dezvoltare în fapt a petitului privind daunele morale în cuantum de 9.784 lei, arătându-se că acestea reprezintă cuantificarea efectelor pe care le-a suportat în urma emiterii deciziilor de concediere nr. 70/03.08.2015, 94/24.11.2015, 13/25.04.2016, a sentinței judecătorești nr. 36/2016 pronunțată de Tribunalul Mehedinți și a deciziei nr. 2146/2016 a Curții de Apel C, a depresiei psihice conform certificatelor de concedii medicale menționate în răspunsul de întâmpinare, a modului în care a fost și este încă judecat în familie și în societate.
Prin încheierea din data de 08.07.2016 pronunțată de TM Secția conflicte de muncă și asigurări sociale s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe contestatorul SL și intimata SC M SA în insolvență prin administrator judiciar CI SPRL, în favoarea Secției a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal din cadrul TM.
S-a constatat că față de intimata din prezenta cauză s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței prin încheierea din 09.11.2015 și a fost numit administrator judiciar CI SPRL, iar potrivit dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 85/25.06.2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, printre principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul procedurii insolvenței, se numără și judecarea contestațiilor debitorului, ale comitetului creditorilor sau ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar.
De asemenea, s-a reținut că așa cum rezultă din obiectul acțiunii de față, reclamantul contestă decizia de concediere nr. 13/25.04.2016 emisă de administratorul judiciar CI SPRL, astfel că în cauză contestându-se o decizie întocmită de administratorul special, competența de a soluționa nemulțumirea reclamantului, persoană interesată, împotriva măsurilor și actelor întocmite de administratorul special aparține judecătorului sindic.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul TM sub nr. 7395/101/2015/a7.
Prin sentința nr. 265/19.09.2016 pronunțată de TM Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 7395/101/2015/a7, s-a admis excepția necompetenței materiale a judecătorului sindic, s-a declinat competența privind pe reclamantul SL în contradictoriu cu SC M SA, în favoarea Secției conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul TM, conform art. 136 al. 4 Cod procedură civilă s-a constatat conflict negativ de competență, s-a suspendat cauza din oficiu și conform art. 134 Cod procedură civilă s-a înaintat Curții de Apel C - Secția a II-a civilă, pentru a soluționa conflictul negativ de competență.
S-a reținut că prin Legea 85/2014 sunt reglementate în cuprinsul art.45 atribuțiile judecătorului sindic, respectiv categoriile de acțiuni cu care acesta poate fi investit și pe care este competent să le soluționeze, or obiectul cauzei deduse judecății îl constituie contestație decizie de concediere, despăgubiri din drepturi salariale, reintegrare în muncă și daune morale, întemeiate pe încălcarea Legii nr.53/2003. Împrejurarea că prin intrarea în insolvență a angajatorului, reprezentantul legal al acesteia este administratorul judiciar, nu duce la concluzia că toate actele emise de acesta în exercițiul atribuțiilor sale sunt supuse cenzurii judecătorului sindic, ci doar acelea care se circumscriu dispozițiilor Legii nr.85/2014.
De asemenea, s-a reținut că, întrucât prezentul litigiu privește exclusiv derularea raporturilor de muncă competența aparține Secției conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul TM.
Prin sentința nr. 139/05.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel C în dosarul nr. 1609/54/2016 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul SL și pe intimata SC M SA prin administrator judiciar CI SPRL, în favoarea TM - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
S-a reținut în considerentele sentinței că TM Secția conflicte de muncă și asigurări sociale este instanța abilitată legal să soluționeze prezentul litigiu. Competența materială este reglementată de norme de ordine publică, deci are un caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței.
Într-adevăr, Secția a II-a civilă a TM a reținut corect că "Împrejurarea că prin intrarea în insolvență a angajatorului, reprezentantul legal al acesteia este administratorul judiciar, nu duce la concluzia că toate actele emise de acesta în exercițiul atribuțiilor sale sunt supuse cenzurii judecătorului sindic, ci doar acelea care se circumscriu dispozițiilor Legii nr.85/2014."; Mai mult, prezentul litigiu privește exclusiv derularea raporturilor de muncă, izvorul eventualei obligații de reintegrare aflându-se în raporturile de muncă. Administratorul judiciar/lichidatorul decide în numele debitoarei în calitatea sa de reprezentant al acesteia, dar acest lucru nu schimbă natura raporturilor juridice de drept al muncii a deciziei de concediere.
Cauza a fost înregistrată pe rolul TM Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. 2016/101/2016*.
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către intimată pentru a înainta la dosar atât dovezile organizatorice cât și cele economice ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, extras din contractul colectiv de muncă aplicabil conținând clauzele prin care se stabilesc anumite reguli de selecție în cazul concedierilor individuale sau, în lipsa unei astfel de prevederi, criteriile stabilite de angajator prin reglementări interne și aplicate în situația contestatorului, organigrama anterioară și ulterioară emiterii deciziei de concediere, precum și contractul colectiv de muncă aplicabil și regulamentul de ordine interioară al societății.
Răspunsul la relațiile solicitate a fost înaintat la dosar de către intimată cu adresele din datele de 12.01.2017 și 03.02.2017.
Intimata a formulat întâmpinare prin a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și pe cale de consecință menținerea deciziei de concediere contestate.
S-a arătat că la data de 09.11.2015 prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 7395/101/2015 de către TM s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei SC M SA.
Datorita necesității adoptării unor măsuri urgente la nivelul SC M SA care să asigure reducerea cheltuielilor și încadrarea acestora în veniturile estimate a fi încasate în următoarele luni, precum și respectarea scopului Legii 85/2014, respectiv acela al maximizării averii debitoarei în vederea acoperirii pasivului acesteia, precum și urmare a faptului că SC M SA nu mai beneficiază de contracte de prestări servicii, administratorul judiciar al debitoarei a dispus concedierea numitului SL, emițând în acest sens decizia nr. 13/25.04.2016.
S-a menționat că decizia nr. 13/25.04.2016 emisă de către administratorul judiciar al debitoarei SC M SA a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv art. 123 alin. 7 și 8 din Legea nr.85/2014, care prevăd faptul că după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgență de către administratorul judiciar/lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă.
Faptul că SC M SA nu mai desfășoară activități din lipsa de contracte, rezultă fără dubiu și din cuprinsul raportărilor lunare privind cantitățile de deșeuri generate, colectate, valorificate, eliminate, la nivel de societate de unde rezultă faptul că, din luna ianuarie 2016 societatea are aceeași cantitate de deșeuri, precum și faptul că aceasta nu a mai colectat/valorificat deșeuri.
De asemenea, inclusiv din documentele depuse la dosarul cauzei de către contestator, respectiv programul de lucru pentru luna martie rezultă faptul că SC M SA a redus programul de lucru de la 5 zile/săptămână la 4 zile/săptămână, reducând de asemenea și personalul, în sensul că două săptămâni lucrează 50% din personal, 2 săptămâni lucrează ceilalți 50% din angajați, zilele libere fiind neplătite.
S-a arătat că în ceea ce privește postul deținut de contestator anterior emiterii deciziei de concediere, a fost desființat din lipsa de comenzi, așa cum rezultă și din raportul nr. 1617/24.11.2016 întocmit de către administratorul special al SC M SA. Contrar susținerilor contestatorului, lucrările încredințate acestuia anterior concedierii au fost finalizate conform contractului nr. F19/1438/CEOSE/05.08.2014 SE I.
S-au anexat la dosar de către intimată rapoartele nr. 1617/24.11.2016 și nr. 1622/05.12.2016, precum și fișa postului contestatorului.
Analizând contestația în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:
Contestatorul SL a fost angajatul intimatei SC M SA DTS din data de 01.06.1992 și a desfășurat activitate în funcția de inginer, fiindu-i încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 3081/06.08.1992.
Ulterior, prin actul adițional din anul 2015 la contractul individual de muncă, contestatorului i s-au schimbat funcția și locul de muncă, acesta desfășurând activitate ca inginer proiect manager la ȘI.
Prin decizia nr. 70/03.08.2015 emisă de intimată s-a dispus începând cu data de 31.08.2015 încetarea contractului individual de muncă al contestatorului încadrat ca proiect anager la ȘI, în conformitate cu art. 65, 66, 68 Codul muncii.
Ulterior, prin decizia nr.94/24.11.2015 intimata SC M SA a anulat decizia nr. 70/03.08.2015 și a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 24.11.2015 în conformitate cu art.65, 66, 68 Codul muncii.
Prin sentința nr. 36/21.01.2016 pronunțată de TM în dosarul nr. 6541/101/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 2146/07.04.2016 a Curții de Apel C (filele 26-32 dosar), s-au constatat nule deciziile nr.70/03.08.2015 și nr. 94/24.11.2015 emise de intimată, s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii și a fost obligată intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data reintegrării efective.
Urmare a sentinței nr. 36/21.01.2016 pronunțată de TM, intimata a emis notificarea nr. 348/10.03.2016 prin care a adus la cunoștința contestatorului faptul că începând cu data de 16.03.2016 va fi reintegrat pe postul deținut anterior concedierii și i-a solicitat ca la acea dată să se prezinte la sediul societății în vederea întocmirii documentației în acest sens și a începerii activității (fila 23 dosar).
Prin decizia nr.10/16.03.2016 emisă de intimată s-a dispus că începând cu data de 16.03.2016 contestatorul se reîncadrează în muncă pe postul de proiect manager în cadrul unității funcționale "ȘI";.
Prin decizia nr. 13/25.04.2016 emisă de SC M SA prin administrator judiciar CI SPRL s-a dispus că începând cu data de 25.05.2016 contestatorului îi încetează contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidență a salariaților nr. 3081/29.09.1986 din inițiativa angajatorului pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Prin contestația dedusă judecății se solicită de către contestator anularea deciziei de concediere nr. 13/25.04.2016, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, repunerea părților în situația anterioară și reintegrarea în muncă, precum și la plata de daune morale în valoare de 9.748 lei.
Analizând măsura dispusă de intimată prin decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 13/25.04.2016, Tribunalul constată următoarele:
În cuprinsul deciziei contestate s-a menționat că motivele de fapt ale concedierii individuale a contestatorului constau în aceea că SC M SA se află în procedura de faliment, conform încheierii din data de 09.11.2015 pronunțată de TM în dosarul nr. 7395/101/2015, precum și în faptul că este necesară adoptarea unor măsuri urgente la nivelul SC M SA care să asigure reducerea cheltuielilor și încadrarea acestora în veniturile estimate a fi încasate în următoarele luni, precum și respectarea scopului Legii 85/2014, respectiv acela al maximizării averii debitoarei în vederea acoperirii pasivului acesteia.
În preambulul deciziei s-a arătat că la emiterea acesteia s-a avut în vedere faptul că SC M SA se află în procedura de insolvență, precum și bugetul la nivelul SC M SA din care rezultă scăderea veniturilor și limitarea posibilității dezvoltării proiectelor care să permită încasarea de noi venituri.
Potrivit dispozițiilor art.65 alin.1 și 2 Codul muncii "concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia; desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă";.
În cauză, chiar dacă în cuprinsul deciziei de încetare a contractului individual de muncă a contestatorului s-au invocat ca temei de drept dispozițiile art. 123 alin.7 și 8 din Legea 85/2014, instanța apreciază că se impune analiza deciziei contestate, în raport de dispozițiile art.65 alin.1 și 2 Codul muncii, cu atât mai mult cu cât în decizia nr. 13/25.04.2016 s-a făcut referire la conținutul acestor dispoziții legale în sensul că s-a menționat că, începând cu data de 25.05.2016 a încetat contractul individual de muncă al contestatorului din inițiativa angajatorului pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Din interpretarea dispozițiilor legale sus menționate reiese condiția de legalitate impusă de legiuitor și anume aceea ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când acesta este suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului, evidențiată în statul de funcții și organigramă implicând cu necesitate caracterul definitiv al suprimării.
Desființarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de dificultățile economice sau de transformări tehnologice.
Cauza serioasă a desființării locului de muncă este aceea care are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității, care nu disimulează realitatea și care face imposibilă continuarea activității la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator.
Angajatorul este singurul în drept să aprecieze asupra oportunității reorganizării activității, instanța de judecată putând să verifice numai dacă a avut loc o reorganizare a activității angajatorului care să corespundă unei nevoi reale a acestuia și care conduce la desființarea efectivă a postului ocupat de salariatul în cauză, fără legătură cu persoana acestuia și independentă de factori subiectivi.
Prin urmare, este adevărat că instanța nu poate cenzura măsura luată de unitate din perspectiva oportunității acesteia, din punct de vedere managerial, însă poate analiza măsura sub aspectul caracterului real, efectiv și serios.
Or, în speță, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de legalitate impuse de legiuitor în art. 65 Codul muncii, întrucât din actele și lucrările dosarului nu reiese caracterul real și serios al măsurii concedierii individuale a contestatorului.
În ceea ce privește desființarea locului de muncă al contestatorului, instanța constată că într-adevăr aceasta este efectivă, întrucât chiar dacă nu s-a depus de către angajator și organigrama ulterioară concederii, se apreciază că postul contestatorului este suprimat din structura funcțional organizatorică a angajatorului, evidențiată în statul de funcții, având în vedere că în statul de funcții începând cu data de 01.02.2015 figurează posturile de șef serviciu PM - Proiectant PAR și PM proiectare tehnologică, PAR, ultimul fiind ocupat de către contestator, iar în statul de funcții începând cu data de 01.06.2016 la ȘI figurează doar postul de șef șantier.
În ceea ce privește însă caracterul real și serios al măsurii concedierii contestatorului, instanța constată că, potrivit mențiunilor din decizia de concediere, la emiterea acesteia, s-a avut în vedere faptul că SC M SA se află în procedura de insolvență, precum și faptul că din bugetul SC M SA rezultă scăderea veniturilor și limitarea posibilității dezvoltării proiectelor care să permită încasarea de noi venituri.
De asemenea, din cuprinsul aceleiași decizii reiese că motivele de fapt ale concedierii individuale constau în aceea că SC M SA se află în procedura de faliment și este necesară adoptarea unor măsuri urgente la nivelul SC M SA care să asigure reducerea cheltuielilor și încadrarea acestora în veniturile estimate a fi încasate în următoarele luni, precum și respectarea scopului Legii nr. 85/2014, respectiv acela al maximizării averii debitoarei în vederea acoperii pasivului acesteia.
Or, deși potrivit dispozițiilor art. 272 Codul muncii "Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare";, intimata nu a depus la dosar înscrisuri din care să reiese aspectele invocate în decizia de concediere, analiza situației economice, programul de reorganizare a activității, aspecte care să justifice rentabilizarea activității și reducerea cheltuielilor, inclusiv a celor de personal.
Totodată, în decizia de concediere nu s-a făcut referire la vreo hotărâre a intimatei care să fi stat la baza luării măsurii desființării locului de muncă ocupat de contestator, nici dacă a existat o astfel de hotărâre, intimata limitându-se doar la a arăta într-o formulare generică faptul că societatea se află în insolvență și că este necesar să fie adoptate măsuri urgente care să asigure reducerea cheltuielilor, formulare din care nu rezultă însă cauza reală și serioasă care să determine măsura concedierii contestatorului.
În înscrisul intitulat întâmpinare (fila 10) depus la dosar de intimată urmare a relațiilor solicitate de instanță, aceasta a arătat că s-a dispus concedierea contestatorului și pentru faptul că SC M SA nu mai beneficiază de contracte de pretări servicii, că din documentele depuse la dosar chiar de către contestator, respectiv programul de lucru pentru luna martie, rezultă că societatea a redus programul de lucru de la 5 zile/săptămână la 4 zile/săptămână, reducând de asemenea și personalul, în sensul că două săptămâni lucrează 50% din personal, două săptămâni lucrează ceilalți 50% din angajați, zilele libere fiind neplătite.
Se reține însă că potrivit dispozițiilor art. 79 Codul muncii "În caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere";, astfel că, atât timp cât aceste aspecte nu reies din decizia de concediere, nici nu pot fi analizate de instanță, cu atât mai mult cu cât intimata nici nu le-a dovedit în vreun fel.
Tot în înscrisul intitulat întâmpinare depus la dosar de intimată, s-a arătat că în ceea ce privește postul deținut de contestator anterior emiterii deciziei de concediere, a fost desființat din lipsă de comenzi, așa cum rezultă și din raportul nr. 1617/24.11.2016 întocmit de către administratorul special al SC M SA.
Or, așa cum susține însăși intimata, acest raport 1617/24.11.2016 la care se face referire în întâmpinare a fost întocmit ulterior emiterii deciziei de concediere din data de 25.04.2016, astfel că nu avea cum să fi fost luat în considerare de intimată la emiterea deciziei de concediere.
Nici susținerea intimatei potrivit căreia lucrările încredințate contestatorului anterior concedierii au fost finalizate conform contractului nr. F19/1438/CEOSE/05.08.2014 SE I nu poate fi analizată în contestația de față, atât timp cât aceste aspecte nu au fost cuprinse în decizia de concediere ce formează obiectul acțiunii deduse judecății, situație în care se apreciază că sunt incidente prevederile art. 79 Codul muncii.
În raport de aceste prevederi legale, se reține că verificarea obiectivității deciziei de concediere se realizează de către instanță în raport de elementele legale pe care decizia trebuie să le cuprindă, iar în caz de litigiu angajatorul nu poate invoca sau indica alte elemente decât cele cuprinse în decizia contestată.
Având în vedere că angajatorul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de lege referitor la concediere și ținând seama de considerentele în fapt și în drept anterior expuse, instanța constată că măsura concedierii contestatorului este nelegală și netemeinică, motiv pentru care urmează a se dispune anularea deciziei nr. 13/25.04.2016 emisă de intimată.
Potrivit art. 80 alin.1,2 Codul muncii "În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul; la solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere";.
În raport de dispozițiile legale susmenționate urmează a se dispune reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii și a fi obligată intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei și până la data reintegrării efective.
Referitor la petitul privind obligarea intimatei la plata daunelor morale, instanța constată că este neîntemeiat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Contestatorul a motivat solicitarea privind daunele morale în valoare de 9.748 lei arătând că acestea reprezintă cuantificarea efectelor pe care le-a suportat urmare a deciziilor de concediere nr.70/03.08.2015, 94/24.11.2015, 13/25.04.2016, a sentinței judecătorești nr. 36/2016 pronunțată de TM și a deciziei nr. 2146/2016 a Curții de Apel C, a depresiei psihice conform certificatelor de concedii medicale menționate în răspunsul de întâmpinare, a modului în care a fost și este încă judecat în familie și în societate.
Această motivare nu este însă suficientă, fiind necesar să fie probată existența și întinderea prejudiciului moral, precum și existența și întinderea vătămării, întrucât rațiunile art. 272 Codul muncii referitoare la faptul că sarcina probei revine angajatorului, nu mai subzistă în această situație, sarcina probei revenind salariatului lezat, respectiv contestatorului.
Or, acesta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit, așa cum prevăd dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă potrivit cărora "Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege";.
Chiar dacă măsura concedierii s-a dovedit a fi nelegală, instanța apreciază că acordarea daunelor morale este condiționată de producerea unui minim de probe și de indicii din care să rezulte atât existența prejudiciului moral al salariatului, cât și întinderea acestui prejudiciu, neputându-se prezuma nici existența, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial suferit de acesta.
De asemenea, acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariat și fapta angajatorului de natură a produce pretinsa vătămare.
Având în vedere că contestatorul nu a făcut dovada daunelor morale solicitate se apreciază că prin reintegrarea sa și plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei și până la data reintegrării efective, s-a acoperit eventualul prejudiciu cauzat și s-a acordat o reparație suficientă și adecvată.
În concluzie, față de considerentele expuse, instanța urmează să admită în parte contestația formulată de contestatorul SL împotriva deciziei nr.13/25.04.2016 emisă de intimata SC M SA în insolvență prin administrator judiciar CI SPRL, să anuleze decizia nr. 13/25.04.2016 emisă de intimată, să dispună reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii, să oblige intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei și până la data reintegrării efective și să respingă petitul privind acordarea de daune morale.
| ← Desfacerea contractului de muncă. Jurisprudență Desfacerea... | Dreptul muncii decizie debit în lipsa acordului salariatului... → |
|---|
