Litigii de muncă-drepturi salariale. Jurisprudență Salarizare
| Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 287 din data de 14.04.2016
Indemnizația de conducere prevăzută de Legea 344/2002 privind bibliotecile nu se mai acordă începând cu anul 2010având în vedere dispozițiile art.30 alin.6 din Legea 330/2009 potrivit cărora "Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.";
În același timp, art. 15 din Legea nr. 330/2009 " (1) Pentru personalul care ocupă o funcție de conducere, diferențierea salariilor de bază se face potrivit art. 13, utilizându-se două niveluri de salarizare corespunzătoare celor două grade, respectiv trepte de salarizare în cazul funcționarilor publici, care conțin indemnizația de conducere, sporul de vechime, precum și sporurile cuprinse în coeficienții de ierarhizare, prevăzuți în anexele la prezenta lege. (2) Nivelul de salarizare corespunzător gradului, respectiv celor două trepte de salarizare în cazul funcționarilor publici se stabilește de ordonatorul principal de credite, potrivit prevederilor prezentei legi.";.
Tribunalul Mehedinți - sentința din 14.04.2016
Constată că la data de 09.11.2015 reclamanta UE a chemat în judecată UAT Dîrvari solicitând diferențele de drepturi salariale rezultate din calcularea incorectă a salariului conform Legii 284/2010 și Legii 334/2002.
A motivat că este angajată ca bibliotecar comunal de peste 26 ani, conform carnetului de muncă iar de la data punerii în aplicare a Legii 284/2010 cât și în prezent a primit un salariu de încadrare de 1959 lei așa cum reiese după un calcul corect, adică la un număr de 58 clase de salarizare corespunde un coeficient de ierarhizare de 4,09 conform art.10 alin.2 din Legea 284/2010 care înmulțit cu 600 lei conform art.10 alin.4 rezultă un salariu de 2454 lei.
Pentru calcularea sporului de vechime cuvenit conform art. 11(3) trebuiau adăugate 9 clase de salarizare pentru o vechime în muncă de peste 20 ani și rezultă 67 clase de salarizare și un coeficient de ierarhizare de 5,10 care înmulțit cu valoarea de 600 lei rezultă un salariu lunar de 3010 lei.
De asemenea nu i s-a acordat nici indemnizația de conducere prevăzută de Legea 334/2002 art.5 alin.3.
În consecință a solicitat cu titlu de despăgubiri suma brută de 59940 lei pentru o perioadă de 36 luni.
În anul 2014 în perioada 21.01.2014 -30.04.2014 și 01.08.2014 -31.08.2014 s-a aflat în incapacitate de muncă și a solicitat și recalcularea indemnizației având în vedere salariul lunar de care trebuia să beneficieze 3624 lei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 40, art. 160, art. 171 alin.1 și 2 art. 253 C.muncii, art. 52 lit. b), art. 70, 74 din Legea 334/2002 și Legea 284/2010.
Pârâta UAT Dîrvari a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată deoarece reclamanta a fost încadrată conform categoriei Cultură - Bibliotecar și a beneficiat de toate drepturile salariale iar modul de încadrare salarială a fost verificat și de AJPPS Mehedinți, nefiind semnalate nereguli.
Referitor la rectificarea indemnizației de boală s-a susținut că pârâta nu are calitatea procesuală de a face modificările respective.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare arătând că aceasta nu corespunde cerințelor art. 205(2) lit. c), d), e) invocate de pârâtă.
Pe de altă parte din cuprinsul întâmpinării rezultă clar că la stabilirea drepturilor salariale nu s-a ținut cont de legea în vigoare, respectiv Legea 284/2010 și în special Legea 334/2002 art. 52 lit. b) și anexa 1 .
Referitor la Legea 284/2010 deși în fluturașul de salariu se regăsește treapta IA și sunt corect trecute clasele de salarizare, salariul brut nu corespunde acestor indicații fiind incorect calculat.
De asemenea nu au fost acordate clasele de salarizare corespunzătoare sporului de vechime respectiv 9 clase pentru o vechime de peste 20 ani.
La solicitarea instanței la dosarul cauzei au fost depuse de către pârâtă înscrisuri privind încadrările salariale ale reclamantului în perioada din litigiu.
Examinând actele dosarului instanța reține următoarele:
Reclamanta UE este angajată cu contract individual de muncă la UAT Dîrvari în funcția de bibliotecar.
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat diferențele de drepturi salariale pentru perioada 2012 -2015, criticând în esență, neaplicarea corectă a dispozițiilor Legii 284/2010.
Începând cu anul 2010 prin Legea 330/2009 salariul de bază pentru personalul din sectorul bugetar se determină prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare prevăzut pentru fiecare funcție cu valoarea de referință.
Prin Legea 284/2010 Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost stabilită aceeași regulă de calcul a salariului de bază, respectiv înmulțirea coeficientului de ierarhizare corespunzător claselor de salarizare cu valoare de referință.
Prin art.10 alin.2 din Legea 284/2010 au fost stabilite coeficienții de ierarhizare corespunzător claselor de salarizare.
Însă Legea 284/2010 deși în vigoare nu și-a găsit aplicabilitatea practică.
Astfel în anul 2011 salarizarea personalului plătit din fondurile publice s-a făcut prin Legea 285/2010 care prevede că începând cu 01 ianuarie 2011 cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 se majorează cu 15 %.
Nici în anul 2012 Legea 284/2010 nu a fost aplicată, salarizarea personalului din sectorul bugetar făcându-se conform Legii 283/2010 care prevede la art. 1 că în anul 2012 cuantumul brut al salariilor de bază se menține la același nivel cu cel care se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
Deoarece prin Legea 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar salariile au fost reduse cu 25 % iar prin Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a aprobat recuperarea parțială a acestei diminuări, în anul 2012 prin OUG 19/2012 au avut loc două majorări în două etape respectiv cu 8% începând cu iunie 2012 față de nivelul acordat pentru luna mai 2012 și cu 7,4 % începând cu 01 decembrie 2012față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
Salarizarea personalului din sectorul bugetar în anul 2013 nu s-a făcut în baza Legii cadru 284/2010 ci în conformitate cu OUG 84/2012 iar în anul 2013 se mențin salariile din anul 2012.
Nici în anul 2014 nu a fost aplicată Legea 284/2010, salarizarea făcându-se în anul respectiv în conformitate cu OUG 103/2013, salariile menținându-se la nivelul anului 2013.
Legea 284/2010 nu s-a aplicat nici în anul 2015, când salarizarea s-a făcut conform OUG 83/2014.
Potrivit art. 1 din OUG 83/2014 cuantumul brut al salariilor de bază se mențin la același nivel cu cel ce se acordă în luna decembrie 2014 și se aplică valoarea de referință și coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea cadru 284/2010.
În cazul de față angajatorul a aplicat dispozițiile legale de mai sus, fapt rezultat din dispozițiile de încadrare salarială a salariaților din cadrul UAT Dîrvari deci și în ceea ce o privește pe reclamantă.
Mai mult reclamanta nu a contestat modul de încadrare salarială stabilit de pârât în conformitate cu legile anuale de salarizare în situația în care ar fi fost nemulțumită de calculul salariului.
Având în vedere că în perioada din litigiu Legea 284/2010 nu a fost aplicată pretențiile reclamantei din acest punct de vedere sunt nefondate.
Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 52, lit. b) din Legea 334/2002 se constată pretențiile reclamantei de asemenea nefondate.
În conformitate cu dispozițiile art. 30 din Legea nr. 330/2009, "(1) Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.
(2) Sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate sunt cele prevăzute în cap. III și în anexele la prezenta lege.
(3) Reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009.
(5) În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
(6) Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.";
În același timp, art. 15 din Legea nr. 330/2009 " (1) Pentru personalul care ocupă o funcție de conducere, diferențierea salariilor de bază se face potrivit art. 13, utilizându-se două niveluri de salarizare corespunzătoare celor două grade, respectiv trepte de salarizare în cazul funcționarilor publici, care conțin indemnizația de conducere, sporul de vechime, precum și sporurile cuprinse în coeficienții de ierarhizare, prevăzuți în anexele la prezenta lege. (2) Nivelul de salarizare corespunzător gradului, respectiv celor două trepte de salarizare în cazul funcționarilor publici se stabilește de ordonatorul principal de credite, potrivit prevederilor prezentei legi.";.
În raport de dispozițiile legale menționate, se constată pretențiile reclamantei nefondate, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a contestat nici încadrarea salarială făcută în baza Legii 330/2009.
Curtea constată că sporul de conducere nu poate fi acordat reclamantei din perspectiva incidenței Legii nr.330/2009, invocat de recurenta pârâtă prin motivele de recurs, dispozițiile art.52 lit. b) din Legea nr.334/2002 prevăzând în mod expres că acest spor poate fi acordat potrivit prevederilor legale, aceste prevederi legale fiind reprezentate de dispozițiile Legea nr. 330/2009, menționate anterior .
Față de aceste considerente nici petitul privind recalcularea indemnizației de concediu medical nu este întemeiată.
Această sentință a rămas definitivă ca urmare a neapleării de către părți.
Tip: sentință nr.1329
Ședința din 09.04.2015
Autor: Liliana Sfințescu
Domeniu asociat:
Litigiu muncă -
Acordare grupa I de muncă în procent de 100% și eliberarea unei adeverințe
Condițiile de încadrare a salariaților în grupele I și II de muncă sunt reglementate de prevederile art. 3-7 din Ordinul nr.50/1990, în conformitate cu care beneficiază de încadrarea în grupe personalul care este în activitate și care lucrează efectiv la locurile de muncă și în activitățile prevăzute în anexele 1 și 2.
Pe lângă cerința prevăzută de art.7, a stabilirii locurilor de muncă cu condiții deosebite în baza determinărilor efectuate de organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților, confirmate de inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii, Ordinul nr.50/1990 mai impune în art.6 condiția nominalizării salariaților care se încadrează în grupele de muncă, de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități.
Tribunalul Mehedinți - sentința din 09.04.2015
Constată că la data de 20.01.2015 reclamantul MZG a chemat în judecată pârâta SC L SA pentru a fi obligată să elibereze o adeverință cu acordarea grupei I de muncă în procent de 100 % pentru perioada 15.10.1983 -13.06.1996, având în vedere că a prestat muncă în condiții de grupa I de muncă, conform Ordinului 50/1990.
A solicitat și plata cheltuielilor de judecată.
A motivat că în perioada 15.10.1983 - 13.06.1996 și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte având meseria de laminator.
Conform HG 1223/1990 privind activitatea de construcții montaj și Ordinul 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării SC L SA trebuia să-i acorde grupa I de muncă.
În data de 22.10.2013 societatea a eliberat adeverința nr. 2084/22.10.2013 însă fără a preciza procentul de 100%.
Cu toate că în toată perioada a lucrat în secția de laminare în condiții care presupuneau un efort fizic ridicat, cu expunere permanentă la zgomot, noxe, praf, temperaturi ridicate de 12500 C.
De asemenea Ordinul 50/1990 nu face distincție între categoriile de persoane care beneficiază de grupă de muncă ci stabilește meseriile și locurile de muncă pentru care se acordă grupă de muncă.
A invocat și practică judiciară a Tribunalului Mehedinți.
În drept a invocat art. 40, alin.2, lit. c) Codul Muncii, art. 279, 280 Codul Muncii., Ordinul 50/1990.
A solicitat proba testimonială și expertiză tehnică de specialitate.
Pârâta SC L SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
A motivat că unitatea, respectând dispozițiile art. 6 din Ordinul 50/1990 a emis decizia nr. 62/22.04.1992 și decizia nr. 183/1997 prin care au fost nominalizate persoanele care au beneficiat de grupă de muncă în perioada 1992- 1998, însă reclamantul nu a fost nominalizat prin aceste decizii.
Unitatea a acordat grupă de muncă doar în perioada în care a desfășurat activitate de producție oțel, adică de laminare și doar dacă au fost îndeplinite cumulativ condițiile menționate de ordinul 50/1990.
Dacă cel puțin una din condiții nu a fost îndeplinită societatea nu a acordat grupă de muncă dar a acordat sporuri salariale.
În cazul reclamantului timpul lucrat în condiții deosebite nu a reprezentat peste 50 % din timpul normal, iar de la angajare și până la data de 01.06.1993 a lucrat în Secția de laminare iar de la data de 01.06.1993 - până la data de 13.06.1994 a lucrat la atelierul armături.
La nivelul societății perioadele de producție a oțelului beton au alternat cu perioadele de stagnare când se reparau și întrețineau utilajele, astfel că în fiecare an a existat un număr determinat de zile în care se lamina, în total un număr de 960 zile în intervalul 1988 -1993, conform Notei nr. 246/24.01.1994.
În răspunsul la întâmpinare reclamantul a arătat că apărările pârâtei nu sunt întemeiate deoarece prin Ordinul 50/1990 rezultă că locul de muncă unde și-a desfășurat activitatea a depășit nivelul de noxe, astfel că este îndreptățit să i se acorde grupa I de muncă.
S-au depus la dosar copia carnetului de muncă, copiile deciziilor nr. 62/22.04.1992, 183/1997, Nota 246/1994, decizia nr. 886/1987, adresa nr. 237/1987 și adresa nr.2767/1993.
Examinând actele dosarului se constată următoarele:
Conform înscrierilor din carnetul de muncă reclamantul MZG a fost încadrat prin transfer în interesul serviciului începând cu data de 06.08.1987 la societatea pârâtă, fosta Întreprindere Metalurgica, în perioada 1983-05.08.1997, fiind angajat la C S Reșița.
Față de această situație va fi examinată perioada în care reclamantul s-a aflat în raporturi de muncă cu pârâta respectiv 06.08.1987 -13.06.1994.
Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea angajatorului să elibereze o adeverință privind încadrarea în grupa I de muncă invocând dispozițiile art. 40, alin.2, lit. c) Codul Muncii.
Conform art. 40, alin.2, lit. c) Codul Muncii angajatorului îi revine printre alte obligații și aceea de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Conform art. 40, alin.2, lit. h) angajatorul este obligat să elibereze la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
Respectând aceste dispoziții legale angajatorul a eliberat reclamantului, fost salariat adeverința nr. 2084/22.10.2013 din care rezultă calitatea de salariat a acestuia, sporurile de care a beneficiat acordate în baza Legii 10/1972, Legii 57/1974 și CCM.
Reclamantul a susținut că în adeverința respectivă nu se face mențiunea încadrării în grupa I de muncă, în procent de 100 %.
Pârâta nici nu poate elibera un astfel de înscris deoarece pe parcursul derulării raporturilor de muncă reclamantul nu a fost încadrat în grupa I de muncă conform Ordinului 50/1990.
Respectând prevederile art. 6 din Ordinul 50/1990 potrivit cărora nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc. ) pârâta a emis decizia nr 62/22.04.1992 prin care au fost nominalizate persoanele care se încadrează în grupa I de muncă în conformitate cu anexa 1, poziția 21 din Ordinul 50/1990 începând cu anul 1988.
Prin aceeași decizie au fost nominalizate și persoanele ce se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ordinului 125/1990.
Reclamantul nu figurează printre salariații ce se încadrează în grupa I de muncă.
Prin decizia nr. 183/1997 emisă de pârâtă urmare a aprobării propunerii de încadrare în grupe de muncă cât și a cuprinderii acestora în CCM din 1997 au fost nominalizate persoanele ce se încadrează în grupe de muncă (grupa 1 conform Ordinului 50/1990 anexa 1, poz. 21) în perioadele 1992- 1998.
Din analiza tabelului anexă la decizie rezultă că reclamantul nu figurează printre salariații nominalizați.
De altfel unitatea nici nu-l putea nominaliza pe reclamant ca persoană ce se încadrează în grupa I de muncă deoarece, potrivit art. 3,4 ,5 din Ordinul 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupe de muncă fără limitarea numărului personalul care este în activitate și care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2.
Încadrarea în grupele I și II de muncă se va face în situația în care cu toate măsurile luate de uniate pentru normalizarea condițiilor de muncă nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii.
Existenta condițiilor deosebite la locurile de munca cu noxe trebuie sa rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților, determinări ce trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată ca s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și ca toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
De asemenea potrivit art. 7 din Ordinul 50/1990 încadrarea în grupele I și II de munca se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50% din programul de lucru.
Ori în cazul reclamantului nu au fost îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de lege.
Până la data de 01.06.1993 reclamantul a lucrat la secția laminare dar perioadele de producție au alternat cu perioadele de stagnare, conform Notei 246/24-01-1994 astfel că nu este îndeplinită condiția impusă de art. 7 din Ordinul 50/1990 cu atât mai mult cu cât se încadrează în grupa I de muncă conform anexei1 pct.21 activitatea de încălzire a metalului, laminarea, tăierea, presarea și refularea la cald inclusiv ajustajul, finisarea și sortarea la cald.
Împrejurarea că alți salariați au fost nominalizați prin deciziile angajatorului de încadrare în grupa I de muncă nu justifică pretențiile reclamantului, având în vedere cele expuse mai sus.
Ca atare acțiunea reclamantului va fi respinsă ca nefondată.
Această sentință a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului formulat de reclamant, ca nefondat prin Decizia nr. 3446/02.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
| ← Medic rezident. interpretare clauză a contractului individual... | Diferențelor de salariu pe perioada 20.06.2012-31.12.2014,... → |
|---|
