Nelegalitatea deciziei de încetare de drept a contractului individual de muncă la împlinirea vârstei de pensionare. discriminare pe criterii de sex. principiul supremaţiei dreptului comunitar
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 652 din data de 28.06.2016
Prin sentința civilă nr. 5/C din 12.01.2016 Tribunalul Neamț a admis contestația completată formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Curtea de Apel B., și în consecință, a anulat Decizia emisă de intimata Curtea de Apel B. privind eliberarea din funcție prin pensionare a contestatoarei A.; a dispus reintegrarea contestatoarei în postul deținut anterior - specialist IT la Tribunalul C. și a obligat intimata să-i plătească acesteia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 14.05.2015 și până la momentul reintegrării efective.
În esență prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia contestată, intimata a dispus eliberarea din funcție a contestatoarei, din funcția de specialist IT la Tribunalul C. prin pensionare, începând cu 14.05.2015, în considerarea dispozițiilor art.52 lit. b din Legea 567/2004 coroborate cu art. 56 al.l lit. c din legea 53/2003, aceasta întrunind condițiile cumulative de stagiu minim de cotizare și a vârstei standard de pensionare pentru femei.
Cum Legea nr.567/2004 face referire în cuprinsul art.52 alin. 1 litera b) la eliberarea din funcția de conducere sau execuție, în cazul pensionării, în condițiile legii, trimiterea la prevederile Legii nr.263/2010 nu poate fi primită decât în corelare cu O.U.G nr.67/2007, în caz contrar, potrivit textului anterior citat devenind inaplicabile prevederile conținute de art.53 alin. l referitoare la instituirea vârstelor standard diferențiate de pensionare pentru bărbați și femei. Având în vedere aceste considerente, prevederile legale privind vârsta standard de pensionare pentru femei trebuie să fie interpretate în lumina principiului nediscriminării pe criteriu de sex. ca având caracter opțional pentru categoria socială protejată prin intermediul ei (femeile).
OUG 67/2007 care transpune directiva 86/378/CEE și 96/97/CE abrogate în mod expres prin Directiva 2006/54/CE este aplicabil numai beneficiarilor unor scheme profesionale de securitate socială, ori reclamanta este asigurată în sistemul public de pensii fiindu-i aplicabil dispozițiile legii 263/2010.
Prin Legea 263/2010 s-au prevăzut vârste standard de pensionare diferite pentru femei- 63 ani și bărbați - 65 ani a căror atingere se va realiza gradual, conform eșalonării prevăzute în anexa 5 din lege.
Raportat la obiectul cauzei, care este un litigiu de muncă având ca obiect modul de încetare al contractului de muncă al contestatoarei datorită împlinirii vârstei standard de pensionare mai mică pentru femei decât pentru bărbați, în cauză nu se pune problema analizării principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați prin prisma a dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv ale Protocolului 12 la această Convenție.
Dreptul la pensie, însă, nu poate fi aplicat cu încălcarea dreptului la muncă garantat de art. 41 al. l din Constituție.
Astfel, potrivit art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, vârstă, rasă, apartenență etnică, etc. este interzisă.
Potrivit art.9 al. l lit. b din Legea 202/2002, privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, invocată de contestatoare, este interzisă discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relațiile de muncă, referitoare la încheierea, suspendarea, modificarea și/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de serviciu.
Prin urmare, constituie discriminare pe criteriu de sex încetarea raportului de muncă al unei salariate care a împlinit vârsta standard de pensionare redusă pentru femei potrivit Legii 263/2010, deși și-a exprimat opțiunea de a continua raporturile de muncă până la împlinirea vârstei de pensionare a unui bărbat.
Tabelul de corespondență din anexa II la care face referire intimata este doar pentru situațiile în care se face trimitere la directivele abrogate în cuprinsul directivei 2006/54/CE conform art.34 al.2 din această directivă și nicidecum nu indică limitativ preluarea sau nu a unor dispoziții din vechea reglementare în cea nouă.
Împotriva sentinței a declarat apel intimata Curtea de Apel B., în motivarea căruia a arătat următoarele:
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre neținând cont de deciziile Curții Constituționale nr.818/3.07.2008, 819/3.07.2008 și 821/3.07.2008, prin care s-a statuat că prevederile art. 1, 2 al.3 și art.27 al. l din OG 37/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Ori în cauză, instanța de fond a înlăturat dispozițiile Legii nr.263/2010 - anexa 5 - care reglementează vârsta de pensionare a femeilor, lăsând neaplicată norma internă.
Se impune precizarea că instanța de fond nu a făcut aplicarea vreunei norme comunitare, care ar fi avut prioritate, ci și-a fundamentat hotărârea tot pe o dispoziție internă, respectiv art.9 al. l lit. b din Legea nr.202/2002 privind egalitatea de șanse și tratament. Ori, acest act normativ enunță de principiu interzicerea discriminării, având caracter general, însă nu înlătură dispozițiile imperative ale Legii 263/2010.
Solicită ca instanța de apel să constate că nu au fost analizate apărările invocate prin întâmpinare, hotărârea necuprinzând motivele pentru care au fost înlăturate.
Exprimarea opțiunii de a continua raporturile de muncă nu este suficientă câtă vreme nu există niciun temei legal pentru ca o persoană care a îndeplinit condițiile de pensionare să rămână in activitate.
Având în vedere că sumele pentru cheltuieli de personal sunt repartizate de ordonatorul principal de credite (M..1,), a solicitat, cu referire la problema în discuție, și un punct de vedere la Ministerul Justiției, acesta comunicând că, în raport de dispozițiile ari.52 lit. b din Legea 567/2004 și an.56 al. l lil. c din Legea 53/2003, nu mai este posibilă menținerea în funcție după îndeplinirea condițiilor de pensionare.
Dispozițiile art. 68/3 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate care prevedeau posibilitatea menținerii în funcție a personalului auxiliar (inclusiv specialiști IT) au fost abrogate prin Legea nr.263/2010, astfel că actualul cadru normativ nu permite menținerea în funcție după împlinirea vârstei de pensionare.
De asemenea, dispozițiile art.41 al.5 din Legea nr. 19/2000 (dispoziții de drept comun) care reglementau posibilitatea ca asigurații să continue activitatea cu acordul angajatorului au fost abrogate, neexistând așadar fundament juridic pentru menținerea în activitate.
Câtă vreme dispozițiile art.52 lit. b din Legea nr.567/2004 prevăd că personalul auxiliar este eliberat din funcție prin pensionare, în condițiile legii (adică Legii 263/2010), iar potrivit art.53 al.2 vârsta standard de pensionare stagiu complet este cea din anexa 5, în lipsa unor dispoziții speciale în Legea 567/2004 sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr.53/2003 Codul muncii care la art.56 lil. c prevăd că "contractul colectiv încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârsta standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare ".
Președintele Curții de Apel nu are un drept de apreciere în raport de textele de lege mai sus invocate, fiind ținut a aplica legea în vigoare, raportul de muncă încetând de drept.
Pe de altă parte, reclamanta nu a contestat faptul că îndeplinește condițiile de pensionare, ci a depus la Casa de Pensii cerere, fiindu-i emisă decizia și primind pensie.
Prin încheierea civilă nr. 814 din 5.04.2016 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată de petenta A. și a dispus strămutarea acestei cauze la Curtea de Apel Suceava, cu păstrarea actelor de procedură îndeplinite.
Apelul a fost respins prin decizia nr. 652/2016 a Curții de Apel Suceava.
Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut în esență următoarele:
În temeiul dispozițiilor art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii pârâta apelantă a emis o decizie prin care a constatat încetarea de drept a contractului de muncă al reclamantei ca urmare a împlinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă și anume vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare. Reclamanta a susținut că, atât timp cât vârsta standard de pensionare pentru femei și bărbați este diferită potrivit dispozițiilor Legii nr. 263/2010, citate mai sus, este discriminată în raport de bărbați, discriminare ce ar putea fi înlăturată prin interpretarea dispozițiilor legale în sensul că are un drept de opțiune la împlinirea vârstei standard de pensionare dacă se pensionează sau își continuă activitatea, invocând atât prevederile legii interne care interzic discriminarea între femei și bărbați, cât și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului precum și dreptul european, interpretat prin prisma jurisprudenței CJUE.
Conform art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 202/2002 este interzisă discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relațiile de muncă, referitoare la încheierea, suspendarea, modificarea și/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de serviciu. De notat este faptul că această lege a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2012 pentru a transpune parțial Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (reformă), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 204 din 26 iulie 2006, respectiv art. 1, 2, 3, 4, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 29, 30, astfel cum se menționează în cuprinsul său.
Prin urmare nu are nicio relevanță faptul că prima instanță a aplicat dispozițiile acestei legi și nu ale dreptului comunitar atât timp cât legislația internă o transpune pe cea europeană care se aplică direct și cu prioritate față de legislația internă, în contextul în care reclamanta a invocat aplicarea jurisprudenței CJUE în materie.
Directiva 2006/54/CE din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (reformă), care abrogă începând cu 15 august 2009, directivele 75/117/CEE, 76/207/CEE, 86/378/CEE și 97/80/CE, prevede în art. 14 alin. 1 pct. c că se interzice orice discriminare directă sau indirectă pe criteriul sexului în sectoarele public sau privat, inclusiv organismele publice, în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă și de muncă, inclusiv condițiile de concediere, precum și remunerația, astfel cum este prevăzut la articolul 141 din tratat.
Art. 2 alin. 1 lit. a din directivă definește "discriminare directă" ca fiind situația în care o persoană este tratată într-un mod mai puțin favorabil din cauza sexului în comparație cu o altă persoană care este, a fost sau ar fi într-o situație comparabilă.
Prin hotărârea CJUE din 18 noiembrie 2010 pronunțată în cauza C 356/09 s-a stabilit că articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 76/207 trebuie interpretat în sensul că o reglementare națională care, pentru a promova accesul persoanelor mai tinere la piața forței de muncă, permite unui angajator să concedieze salariații care au dobândit dreptul la pensie pentru limită de vârstă, în condițiile în care femeile dobândesc acest drept la o vârstă cu cinci ani mai mică decât vârsta la care bărbații dobândesc același drept, constituie o discriminare directă pe criterii de sex, interzisă de această directivă.
În esență argumentele Curții, ce trebuia avute în vedere și în prezenta cauză, sunt următoarele:
";Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că problema condițiilor de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, pe de o parte, și cea a condițiilor de încetare a raportului de muncă, pe de altă parte, sunt distincte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 1986, Marshall, 152/84, Rec., p. 723, punctul 32). Referitor la acestea din urmă, articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 76/207 prevede că aplicarea principiului egalității de tratament în ceea ce privește condițiile de concediere implică inexistența oricărei discriminări directe sau indirecte, pe criterii de sex, în sectoarele public sau privat, inclusiv în instituțiile publice. În această privință, limita de vârstă pentru pensionarea obligatorie a lucrătorilor stabilită în cadrul unei politici generale de pensionare aplicate de un angajator este un aspect legat de noțiunea de concediere prevăzută în această dispoziție, noțiune care trebuie interpretată în sens larg, chiar dacă această pensionare are ca efect acordarea unei pensii pentru limită de vârstă (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 26 februarie 1986, Marshall, citată anterior, punctul 34, și Hotărârea Beets-Proper, 262/84, Rec., p. 773, punctul 36).
Trebuie amintit mai întâi că deja Curtea s a pronunțat în sensul că o politică generală de concediere care presupune concedierea unei salariate doar pentru motivul că a atins sau a depășit vârsta de la care aceasta are dreptul la pensie pentru limită de vârstă, care, potrivit legislației naționale, este diferită pentru bărbați și pentru femei, constituie o discriminare pe criterii de sex, interzisă de Directiva 76/207/CEE (a se vedea în acest sens Hotărârea Marshall, citată anterior, punctul 38).
În această privință, trebuie subliniat în primul rând că, potrivit articolului 2 alineatul (2) prima liniuță din Directiva 76/207, discriminarea directă se produce în situația în care o persoană este tratată mai puțin favorabil, pe criterii de sex, decât este, a fost sau ar fi tratată altă persoană într o situație comparabilă.
În speță, din articolul 134 alineatul 2 punctul 2 și alineatul 4 punctul 1 din DO.B rezultă că medicii care beneficiază de protecție împotriva concedierii pot fi totuși concediați atunci când dobândesc dreptul la pensie pentru limită de vârstă în sensul articolului 253 din ASVG. Or, potrivit articolului 253 alineatul 1, bărbații dobândesc acest drept la împlinirea vârstei de 65 de ani, iar femeile la împlinirea vârstei de 60 de ani. Rezultă că lucrătorii de sex feminin pot fi concediați atunci când împlinesc vârsta de 60 de ani, pe când lucrătorii de sex masculin nu pot fi concediați decât după împlinirea vârstei de 65 de ani.
Întrucât criteriul care stă la baza unor astfel de dispoziții este inseparabil de sexul lucrătorilor, există, așadar, o diferență de tratament întemeiată în mod direct pe sex, contrar celor susținute de Casa de asigurări de pensii.
În al doilea rând, trebuie examinat dacă, într un context precum cel reglementat de dispozițiile menționate, lucrătorii de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 60 și 65 de ani se află într o situație comparabilă, în sensul articolului 2 alineatul (2) prima liniuță din Directiva 76/207, cu cea a lucrătorilor de sex masculin din aceeași grupă de vârstă.
În această privință, instanța de trimitere ridică, în esență, problema dacă împrejurarea că lucrătorii de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 60 și 65 de ani dispun, cu titlu de pensie legală pentru limită de vârstă, de o protecție socială nu este de natură să confere un caracter specific situației acestor lucrători în raport cu situația lucrătorilor de sex masculin din aceeași grupă de vârstă, care nu dispun de o astfel de protecție.
Trebuie examinat caracterul comparabil al unor astfel de situații, în special față de obiectul reglementării care instituie diferența de tratament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 decembrie 2004, Hlozek, C 19/02, Rec., p. I 11491, punctul 46, precum și, prin analogie, Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique et Lorraine și alții, C 127/07, Rep., p. I 9895, punctul 26).
În acțiunea principală, reglementarea care instituie diferența de tratament în discuție are ca obiect reglementarea condițiilor în care salariații își pot pierde locul de muncă.
În contextul prezentei acțiuni principale, spre deosebire de situația care a făcut obiectul cauzelor în care s au pronunțat Hotărârea din 9 noiembrie 1993, Roberts (C 132/92, Rec., p. I 5579, punctul 20), și Hotărârea Hlozek, citată anterior (punctul 48), avantajul acordat lucrătorilor de sex feminin care constă în posibilitatea de a solicita pensionarea pentru limită de vârstă de la o vârstă cu cinci ani mai mică decât cea prevăzută pentru lucrătorii de sex masculin nu are o legătură directă cu obiectul reglementării care instituie o diferență de tratament.
Astfel, avantajul respectiv nu poate plasa lucrătorii de sex feminin într o situație specifică față de lucrătorii de sex masculin, întrucât bărbații și femeile se află în situații identice în ceea ce privește condițiile de încetare a raportului de muncă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 1986, Roberts, 151/84, Rec., p. 703, punctul 36).
Pe de altă parte, astfel cum rezultă din decizia de trimitere, împrejurarea menționată la punctul 33 din prezenta hotărâre rezultă din faptul că Republica Austria a urmărit să instituie, în temeiul excepției de la principiul egalității de tratament prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Directiva 79/7, un regim care să prevadă o diferență între bărbați și femei în ceea ce privește vârsta legală de pensionare pentru a compensa dezavantajul social, familial și economic suportat de femei.
Or, Curtea s a pronunțat în mod repetat în sensul că, ținând cont de importanța fundamentală a principiului egalității de tratament, excepția de la interzicerea discriminărilor întemeiate pe sex prevăzută la această dispoziție trebuie interpretată în mod strict, în sensul că nu este aplicabilă decât în cazul stabilirii vârstei de pensionare pentru acordarea pensiei și a pensiei pentru limită de vârstă, precum și în cazul consecințelor care pot decurge pentru alte prestații de asigurări sociale (a se vedea în acest sens Hotărârea Marshall, citată anterior, punctul 36, Hotărârea din 21 iulie 2005, Vergani, C 207/04, Rec., p. I 7453, punctul 33, și Hotărârea din 27 aprilie 2006, Richards, C 423/04, Rec., p. I 3585, punctul 36).
În al treilea rând, Directiva 76/207 face distincție între discriminările întemeiate în mod direct pe sex, pe de o parte, și discriminările denumite "indirecte";, pe de altă parte, în sensul că numai dispozițiile, criteriile sau practicile care sunt susceptibile să constituie discriminări indirecte pot, conform articolului 2 alineatul (2) a doua liniuță, să nu fie calificate drept discriminare cu condiția să fie "justificat[e] obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de atingere a acestui scop [să fie] corespunzătoare și necesare";. În schimb, o astfel de posibilitate nu este prevăzută pentru diferențele de tratament care pot constitui discriminări directe în sensul articolului 2 alineatul (2) prima liniuță din această directivă.
În aceste condiții, dat fiind că, pe de o parte, diferența de tratament instituită de o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală este întemeiată în mod direct pe sex, în condițiile în care, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 37 din prezenta hotărâre, situația femeilor și cea a bărbaților sunt identice în speță, și că, pe de altă parte, Directiva 76/207 nu prevede o derogare de la principiul egalității de tratament aplicabilă în cauză, trebuie să se concluzioneze că această diferență de tratament constituie o discriminare directă pe criterii de sex (a se vedea în acest sens Hotărârea Vergani, citată anterior, punctul 34).";
Curtea europeană s-a pronunțat la 12.09.2013 și în cauza C-614/2011, în sensul că "articolul 3 aliniatul (1) litera (c) din Directiva 76/207/CEE a Consiliului din februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament pentru bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002, trebuie interpretat în sensul că o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal, (…), care prevede că raportul de muncă încetează prin împlinirea vârstei de pensionare, stabilită în mod diferit în funcție de sexul lucrătorului, constituie o discriminare directă interzisă de directiva menționată";.
Rezultă din aceste decizii CJUE că, deși statelor membre le este permis să stabilească vârste de pensionare diferite pentru femei și bărbați, dar o reglementare cum este și cea românească, care prevede încetarea automată a raportului de muncă la împlinirea vârstei de pensionare, diferită în funcție de sex, constituie discriminare directă interzisă atât de legislația românească cât și de cea comunitară precum și de Protocolul 12 la CEDO (";Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație";). Nu are relevanță faptul că deciziile menționate sunt date în interpretarea Directivei 76/207/CEE, abrogată prin Directiva 2006/54/CE aplicabilă în speță, atât timp cât dispozițiile relevante pentru prezenta cauză sunt identice în cele două directive.
Așadar, soluția instanței de fond este conformă jurisprudenței recente a Curții europene.
În ce privește susținerea pârâtei din întâmpinare potrivit căreia o directivă nu ar putea avea efect direct decât împotriva unui stat membru în calitate de autoritate publică, și nu împotriva unui stat membru în calitate de angajator, Curtea reține că prin hotărârea pronunțată în cauza Marshall, Curtea europeană a stabilit că art. 5 alin. (1) din Directiva 76/207 poate fi invocat împotriva unei autorități a statului care acționează în calitate de angajator pentru a evita aplicarea oricăror dispoziții naționale neconforme cu acesta.
Răspunzând întrebărilor preliminare adresate în respectiva cauză, Curtea a stabilit și că exceptarea din câmpul de aplicare al Directivei 76/207 prevăzut la art. 1 alin. (2) din această directivă, pentru domeniul securității sociale, trebuie interpretată în mod strict. În consecință, excepția de la interdicția de discriminare pe criterii de sex prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. a) din Directiva nr. 79/7 nu este aplicabilă decât pentru stabilirea vârstei de pensionare pentru acordarea pensiilor pentru limită de vârstă și pentru consecințele care pot decurge pentru alte prestații de securitate socială. Este necesar să se sublinieze că, în timp ce excepția prevăzută la art. 7 din Directiva 79/7 are în vedere consecințele ce decurg din limita de vârstă pentru prestațiile de securitate socială, prezenta cauză vizează problema concedierii în sensul art. 5 din Directiva 76/207. Prin urmare, este necesar să se răspundă la prima întrebare adresată (…), în sensul că art. 5 alin. (1) din Directiva 76/207 trebuie să fie interpretat în sensul că o politică generală de concediere care implică concedierea unei femei,având ca singur motiv faptul că aceasta a atins sau a depășit vârsta la care are dreptul la o pensie de stat și care este diferită pentru bărbați și femei în temeiul legislației naționale, constituie o discriminare pe criterii de sex, interzisă de această directivă.
Prin hotărârea dată în cauzele conexate C-231/06 - C-233/06, privind interpretarea Directivei 79/7/CEE, Curtea europeană a stabilit că, atunci când a fost constatată o discriminare contrară dreptului comunitar, atâta timp cât nu au fost adoptate măsuri care restabilesc egalitatea de tratament, judecătorul național este ținut să îndepărteze orice dispoziție națională discriminatorie, fără a fi necesar să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă de către legiuitor; judecătorul național este, de asemenea, ținut să le aplice membrilor grupului defavorizat același regim ca și cel de care beneficiază persoanele din cealaltă categorie (pct. 41).
Curtea apreciază ca nefondată și critica privind nerespectarea deciziilor Curții Constituționale nr. 818/2008, 819/2008, 821/2008, în cauză nefiind aplicate dispozițiile din OG nr. 37/2000 declarate neconstituționale.
Față de cele ce preced și având în vedere că principiul supremației dreptului comunitar în raport cu legislațiile naționale ale statelor membre constituie unul dintre principiile de bază ale dreptului comunitar, iar jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene constituie izvor al dreptului comunitar alături de legislația primară și secundară, instanța, văzând și dispozițiile art. 480 Cod procedură civilă, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge apelul nefondat.
| ← Acţiune în constatare desfăşurare activitate în condiţii... | Salarizare. Jurisprudență Salarizare → |
|---|
in concluzie doresc sa stiu daca continuarea activitatii cu obligativitatea angajatorului sa pastreze contractul de munca cu angajata,dupa pensionare pentru limitaa de varsta si stagiu complet de cotizare este conditionata de nedepunerea dosarului de pensionare si neprimirea simultan a pensiei.
multumesc.