Pensii. Jurisprudență Pensii
Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 2 din data de 13.01.2017
Decizie de debit emisă de Casa Județeană de Pensii, pentru recuperarea debitului reprezentând încasarea necuvenită a ajutorului de deces pentru titularul dosarului de pensionare(magistrat pensionar, conform Legii 303/2004, decedat la data de 07.01.2015). Anularea deciziei de debit. Legea 303/2004 privind statutul magistraților prevede doar un mod de calcul diferit al pensiei, în raport cu vechimea în magistratură, însă dispozițiile art.82 din legea specială care reglementează pensia de serviciu prevăd explicit că pensia prevăzută de prezentul articol are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.
Tribunalul Mehedinți-sentința din 13.01.2017
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 20.10.2016 și înregistrată sub nr. 3803/101/2016 reclamanta C. V. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 194/30.09.2016 emisă de C.T.P. Mehedinți solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea acestei decizii și exonerarea de la plata sumei de 2.415 lei.
În fapt, reclamanta a arătat că, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului C. A., pensionar conform Legii 303/2004 și decedat la data de 07.01.2015, a încasat de la C. T.P. Mehedinți, cu titlu de ajutor de deces, suma de 2415 lei, iar pentru acordarea acestei prestații, a depus toate actele necesare, astfel cum i-au fost solicitate de către pârâtă în conformitate cu dispozițiile Legii 263/2010.
A menționat că, la data de 10.10.2016 i-a fost comunicată decizia nr. 194/30.09.2016, prin care s-a dispus restituirea sumei primită în mod necuvenit cu titlu de ajutor de deces, în motivare făcându-se trimitere la adresa nr. I/1611/25.06.2014 emisă de C.N.P.P..
A mai arătat că, în decizia contestată se precizează că obligația de restituire îi revine ca urmare a verificării modului de stabilire și plată a drepturilor aferente dosarului de pensionare nr. 147709, dosar de pensionare al cărui titular a fost C. A., rezultând că la momentul depunerii documentelor necesare pentru acordarea ajutorului de deces nu s-a proceda la verificarea acestora.
Prin emiterea ulterioară a deciziei nr. 194/30.09.2016, se invocă practic nerespectarea de către pârâtă a unor precizări făcute de către CNPP, ca urmare a constatării unei practici neunitare la nivelul caselor teritoriale de pensii cu privire la acordarea unor prestații de asigurări sociale/facilități, în cazul pensionarilor magistrați, beneficiari numai de pensie de serviciu.
De asemenea, a arătat că adresa CNPP nu constituie un act administrativ cu caracter normativ, prin care să se stabilească, în sarcina beneficiarului ajutorului de deces obligativitatea restituirii sumei, ori C.T.P. Mehedinți a urmărit să se prevaleze de disp. Legii nr. 263/2010, care prevăd posibilitatea recuperării debitelor provenite din prestații de asigurări sociale.
În susținerea acțiunii reclamanta a depus la dosar următoarele acte în copie: decizia nr. 194/30.09.2016, buletin de calcul, adresa nr. I/1611/25.06.2014 emisă de C. N. P.P., carte de identitate.
Pârâta C.J.P. Mehedinți a depus întâmpinare prin care solicită respingerea contestației formulate împotriva deciziei de debit ca neîntemeiată.
S-a arătat că, decizia de debit a fost emisă în baza adresei nr.I/1611/25.06.2014 emisă de C.N.P.P. pentru faptul că la nivelul caselor teritoriale de pensii din țară exista o practică neunitară privind acordarea ajutorului de deces în cazul magistraților care la data decesului erau beneficiari ai unei pensii de serviciu potrivit Legii 303/2004.
A menționat că, adresa se referă la faptul că pensia de serviciu de care a beneficiat nu este o pensie recunoscută în sistemul public de pensii și reglementată de Legea 263/2010 ,ca și categorie de pensie, în sensul că pensia de serviciu pentru magistrați diferă de pensia pentru limită de vârstă prevăzută de aceeași Lege 303/2004.
De asemenea, a menționat că regimul juridic dintre cele două pensii, respectiv de serviciu și de limită de vârstă este diferit, astfel încât calitatea de beneficiar al pensiei de serviciu a unui magistrat îl situează pe acesta în afara sistemului public de pensii și, ca atare până la data la care optează pentru pensia de limita de vârstă potrivit Legii 303/2004, acesta nu are calitate de pensionar în sensul Legii 263/2010, iar la data decesului, soțul reclamantei nu avea calitatea de asigurat (pensionar ) în accepțiunea Legii 263/2010.
Potrivit art. 125 alin. (1) din Legea 263/2010, în cazul decesului asiguratului sau pensionarului beneficiază de acest ajutor o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile de înmormântare și care poate fi ,după caz, soțul supraviețuitor ,etc., însă legea nu distinge în acest articol despre cel fel de pensie este vorba.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că disp. art. 82 din Legea 303/2004, stabilesc condițiile de obținere a pensiei de serviciu, stabilind vechimea minimă, ca vechime integrală necesară stabilirii pensiei de serviciu și înainte de împlinirea vârstei de 60 ani, fiind beneficiarul unei pensii potrivit art. 82 alin.2 din Legea 263/2010.
Potrivit art. 82 alin. 8 din Legea 303/2004, pensia prevăzută de art. 82, fără a distinge cu privire la limita de vârstă, are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.
Legea 303/2004 stabilește norme derogatorii de la dreptul comun cu privire la modul de calcul al pensiei, fără a-1 priva pe beneficiarul pensiei stabilite conform legii speciale de drepturile prevăzute de Legea 263/2010, precum acordarea ajutorului de înmormântare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Prin decizia de debit nr. 194/30.09.2016 emisă de către pârâtă s-a dispus recuperarea debitului de 2415 lei în sarcina beneficiarei reclamante C. V., debit reprezentând încasarea necuvenită a ajutorului de deces pentru titularul dosarului de pensionare nr. 147709 C. A., pensionar conform Legii nr. 303/2004, decedat la data de 07.01.2015.
Așa cum arată pârâta C.J.P. Mehedinți, prin întâmpinarea depusă la dosar, la baza emiterii deciziei de debit a stat adresa nr. I/1611/25.06.2014 emisă de C.N.P.P..
Astfel, pornind de la existența unei practici neunitare privind acordarea ajutorului de deces în cazul magistraților care la data decesului erau beneficiari ai unei pensii de serviciu potrivit Legii nr. 303/2004, solicită caselor județene de pensii să facă distincția între magistrații pensionari pentru limită de vârstă la data decesului și magistrații beneficiari ai pensiei de serviciu care nu îndeplinesc condiția de vârstă prevăzută de Legea 303/2004.
În continuare, se arată că pensia de serviciu de care a beneficiat soțul reclamantei nu este o pensie recunoscută în sistemul public de pensii și reglementată de Legea 263/2010, ca și categorie de pensie, în sensul că pensia de serviciu pentru magistrați diferă de pensia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea 303/2004.
Întrucât pensia de serviciu pentru magistrații care nu îndeplinesc condiția vârstei de pensionare, se suportă în întregime din bugetul de stat, acest fapt face ca regimul juridic dintre cele două pensii (pensia de serviciu și pensia pentru limită de vârstă) să fie diferit, astfel încât calitatea de beneficiar al pensiei de serviciu a unui magistrat îl situează pe acesta în afara sistemului public de pensii.
Ca atare, până la data la care magistratul optează pentru pensia de limită de vârstă potrivit Legii 303/2004, acesta nu are calitate de pensionar în sensul Legii 263/2010, iar la data decesului, soțul reclamantei nu are deci calitatea de asigurat (pensionar) în accepțiunea Legii 263/2010.
Aceste susțineri și argumente sunt greșite și lipsite de fundament legal.
Astfel, în ceea ce privește sistemul de pensii aplicabil magistraților, acesta face parte din sistemul public de asigurări sociale și nu reprezintă un sistem neintegrat (ex: avocații, personalul clerical și cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, etc.).
Prin urmare, regulile generale prevăzute de Legea 263/2010, dar și dispozițiile privind alte drepturi de asigurări sociale se aplică deopotrivă fără privilegii și fără discriminări, tuturor beneficiarilor drepturilor de asigurări sociale în sistemul public, inclusiv magistraților.
Este adevărat însă că, pentru magistrați, legea aplicabilă - Legea 303/2004 privind statutul magistraților prevede doar un mod de calcul diferit al pensiei, în raport cu vechimea în magistratură.
În același timp, dispozițiile art. 82 din legea specială care reglementează pensia de serviciu prevăd explicit că pensia prevăzută de prezentul articol are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.
Pe de altă parte, potrivit art. 6 alin. 1, pct. II din Legea 263/2010, magistrații sunt asigurați obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public de pensii.
Aceste reglementări creează o situație identică a magistraților în raport cu celelalte categorii de persoane pensionate în sistemul public de pensii și nu justifică deci un regim juridic diferențiat în ceea ce privește acordarea altor drepturi de asigurări sociale (respectiv a ajutorului de deces), aceasta cu atât mai mult cu cât legea nu distinge despre tipul de pensie de care este vorba, referindu-se doar la calitatea de pensionar.
Astfel, potrivit art. 125 alin. 1 din Legea 263/2010, în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă, iar potrivit disp. art. 127 din aceiași lege, ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, se acordă la cerere, pe baza certificatului de deces și acordarea acestuia nu este condiționată de realizarea unui anumit stagiu de cotizare.
Prin urmare, respectând condițiile prevăzute de lege, reclamanta C. V., în mod legal, a beneficiat de acordarea ajutorului de deces, decizia de debit emisă ulterior de pârâtă fiind deci nelegală și netemeinică.
Cât privește invocarea de către pârâtă a adresei cu nr. I/1611/25.04.2014 emisă de C.N.P.P. ca și cauză care a stat la baza emiterii deciziei de debit contestate, instanța reține că acest punct de vedere exprimat prin adresa amintită nu înlătură obligația pârâtei de a respecta dispozițiile legale mai sus expuse.
În consecință, față de cele ce preced, instanța va admite acțiunea ca întemeiată, va dispune anularea deciziei de debit nr. 194/30.09.2016 emisă de către pârâtă, va exonera reclamanta de debitul constituit în sarcina sa și va obliga pârâta la restituirea sumelor reținute.
← Desfacerea contractului de muncă. Jurisprudență Desfacerea... | Desfacerea contractului de muncă. Jurisprudență Desfacerea... → |
---|