Raporturi de muncă. Jurisprudență Raporturi de muncă

Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 273 din data de 26.04.2017

"Pârâta este obligata, in baza prevederilor art. 40 lit.h din Codul muncii, coroborat cu prevederile art. 158 din Legea nr. 263/2011 sa verifice toate documentele aflate in arhiva sa si sa elibereze reclamantului o adeverința care sa respecte criteriile prevăzute de anexa nr.14 din HG nr. 257/2011, completând toate rubricile cuprinse in aceasta anexa, așa cum reies acestea din documentele verificabile aflate la sediul sau.

( Tribunalul Mehedinți - sentința nr273/26.04.2017)

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.01.2017, sub nr. , reclamantul M.C a chemat în judecată pe pârâta I.T.A Mehedinți, prin lichidator CI SF, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia să-i elibereze adeverință din care să rezulte munca în grupa a II-a de muncă, pe modelul prevăzut în Anexa nr. 14 la HG 257/2011, completând toate rubricile/informațiile acestui tipizat.

În fapt, a arătat că în perioada 04.03.1974 - 03.10.1974 și în perioada 06.04.1975 - 17.05.2000 a fost angajat cu contract individual de munca la societatea I.T.A. Mehedinți, în funcția de șofer. în prezent, ITA Mehedinți se află în procedură de lichidare, iar pârâtul este lichidator și deținător al arhivei acestei societăți.

La data de 11.06.2014 a formulat cerere de pensionare depusă la Casa Județeană de Pensii Mehedinți sub nr. 12987 prin care a solicitat acordarea pensiei anticipate parțiale, având în vedere totalul vechimii în muncă realizată în România de 32 ani, 5 luni, 12 zile și în Italia de 5 ani, 3 luni, 28 zile.

Prin Decizia nr. 167838/17.03.2015 Casa Județeană de Pensii Mehedinți a constatat faptul că nu îndeplinește stagiul complet de cotizare de 35 de ani prevăzut de Legea 263/2010 pentru a putea fi stabilită și pensie anticipată parțială pe baza vechimii în muncă realizată în România.

La data de 02.06.2015 a depus la Casa Județeană de Pensii Mehedinți o cerere de recalculare a pensiei, înregistrată sub nr. 12982, prin care a solicitat Casei de pensii recalcularea drepturilor de pensie acordate, având în vedere faptul că o perioadă de 25 ani, 8 luni, 20 zile am lucrat-o în grupa a Il-a de muncă în procent de 100%, așa cum rezultă din adeverința 323/25.05.2010 și adeverința 28/25.05.2015 eliberate de lichidatorul judiciar ȘF, deținătorul actual al arhivei societății ITA Mehedinți, societate aflată în lichidare, unde și-a desfășurat activitatea ca șofer.

La data de 26.05.2016 am primit prin poștă din partea Casei Județene de Pensii Mehedinți, Decizia nr. 167838/25.05.2016 prin care i se aduce la cunoștință faptul că cererea nr. 12982/02.06.2016 formulată de el prin care a solicitat recalcularea pensiei prin valorificarea celor două adeverințe de vechime în muncă și în grupa a Il-a de muncă, a fost respinsă din cauza faptului că adeverințele 323/25.05.2010 și 28/25.05.2015 emise de ITA Mehedinți, societate în lichidare , nu sunt întocmite conform anexei 14 din HG 257/2011, normele de aplicare a Legii 263/2010.

A mai arătat faptul că a efectuat nenumărate demersuri la pârât pentru eliberarea unei noi adeverințe, complete, cu toate mențiunile cerute de lege prin modelul pus la dispoziție prin Anexa 14, pârâtul nu a înțeles să dea curs acestor cereri, sub pretextul că arhiva conține un volum imens de documente și că este prea dificil să caute printre dosare pentru fiecare salariat care vine să solicite adeverință.

De altfel face mențiunea, că ambele adeverințe prezentate Casei Județene de Pensii Mehedinți au același continut, se referă la aceeași perioadă de timp, însă au fost obținute de la angajator în 2010, respectiv 2015. Practic, el nu a solicitat valorificarea perioadei de timp lucrată în grupa a Il-a de muncă în procent de 100%, confirmată de către ITA Mehedinți, societate în lichidare, prin lichidator ȘF. Conform legii - Ordinul 50/1990, anexa II punctul 208, activitatea de șofer de autobuz se încadrează în grupa a H-a de muncă.

Casa Județeană de Pensii nu i-a luat în considerare niciuna dintre cele două adeverințe depuse, cu motivarea că nu sunt întocmite în conformitate cu prevederile Anexei 14 din HG 257/2011.

Consideră reclamantul că, chiar dacă nu sunt întocmite pe formularul tipizat din monitorul oficial al Anexei 14, adeverințele nr.323/25.05.2010 și nr. 28/25.05.2015 conțin toate datele prevăzute în lege, cu o singură excepție: anume nu precizează " conform nominalizării efectuate prin....";.

Conform prevederilor actuale ale Legii 263/2010, HG 257/2011, actul de nominalizare este în fapt reprezentat de statele de plată lunare, pontajele lunare, iar deținătorii de arhivă (în cazul de față lichidatorul ȘF) sunt direct răspunzători de legalitatea, exactitatea, corectitudinea datelor și informațiilor înscrise în adeverințele pe care le eliberează, aceste adeverințe având putere doveditoare până la desființarea ei pe căi legale de către CJP Mehedinți. Este evident că toate informațiile transmise de către lichidatorul judiciar sunt preluate din pontajele lunare și documentele interne ale societății angajatoare, răspunderea cu privire la realitatea celor cuprinse in documentele din arhivă fiind a deținătorului de arhivă, însă aceste aspecte nu sunt cuprinse în adeverințele eliberate.

Potrivit dispozițiilor art.40 alin.2 lit.h) din Codul muncii, una din obligațiile principale ce-i revin angajatorului (sau deținătorului de arhivă) este aceea de a elibera la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului. în baza art.34 alin. 5 Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul (sau deținătorului de arhivă) este obligat să elibereze un document care atestă activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie și specialitate. Dacă pentru aceasta este necesară completarea unui anumit tipizat, atunci deținătorul arhivei va fi obligat să transmită informațiile utilizând respectivul tipizat prevăzut de lege, ori, după caz, un document care să conțină absolut toate mențiunile cerute de lege, pentru valorificarea celor cuprinse în respectiva adeverință.

Potrivit art.6 din Ordinul nr.50/1990 emis de Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, pentru precizarea locurilor de muncă, activitătilor și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități , ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc).

În conformitate cu prevederile art.158 din Legea nr. 263/2010:

";(1) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I și a Il-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepția celor realizate în activitățile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiții speciale.

(2) Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a Il-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001."

Dispozițiile art. 125 din Normele de aplicare a Legii nr.263/2010 prevăd că: "Angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informatiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie,,

Potrivit art. 126 din H.G. nr. 257/2011, privind Normele de aplicare a Legii nr.263/2011: "(1) Adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a Il-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.

(2) Angajatorii sau orice alți deținători legali de arhive sunt obligați să elibereze aceste adeverințe, în termen de 30 de zile de la data solicitării, fără a percepe taxe sau comisioane.

(3) Prin detinători legali de arhivă se înțelege creatorii și detinătorii de documente, în sensul art. 4 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, cu modificările și completările ulterioare.".

În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.34 alin.5 din Codul muncii, art.40 alin.2 lit.h din Codul muncii, și toate actele normative indicate în acțiune.

În dovedirea susținerilor a depus la dosar înscrisuri, respectiv adeverința nr. 323/25.05.2010, 28/25.05.2015, Decizia nr. 167838/25.05.2016, copia CI.

Conform art.201 al.1 c.pr.civ. acțiunea a fost comunicată în copie pârâtei care nu a formulat întâmpinare.

În baza rolului activ instanța a solicitat relații la pârâtă cu privire la: dacă reclamantul a solicitat eliberarea unei adeverințe conform Anexei 14 la HG 257/2011 din care să rezulte că în perioada 04.03.1974-03.10.1974, 06.04.1975-17.05.2000 a lucrat în grupa a II a de muncă și dacă i s-a emis adeverință în acest sens, relații care au fost comunicate cu adresa nr. 15/25.04.2017.

Analizând acțiunea în raport de probatoriul administrat în cauză și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:

Reclamantul M.C a fost angajat al SC ITA Mehedinți in funcția de sofer in perioada 04.03.1974-03.10.1974 si 06.04.1975-17.05.2000.

La data de 25.05.2010 ITA Mehedinți prin lichidator SF a emis adeverința nr. 323 prin care atesta faptul ca reclamantul a fost angajat al SC ITA Mehedinți in perioada 04.03.1974-03.10.1974 si 06.04.1975-17.05.2000 in funcția de șofer si a fost încadrat in grupa a II a de munca in procent de 100%, temeiul juridic al încadrării fiind Ordinul 50/1990 anexa II pct. 208 si scrisorile 152/DA/1995 si 2704/DA/1995 ale MPPS si Ministerului Sanatații, menționându-se totodată ca "prezenta adeverința s-a eliberat in baza documentelor verificabile aflate in arhiva societății, cunoscându-se atât revederile art. 288 si 289 Cod Penal cât si prevederile legislației de reglementare a pensiilor din sistemul public, potrivit cărora angajatorul răspunde pentru valabilitatea si corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.

La data de 25.05.2015 aceiași societate emite adeverința nr. 28 care preia conținutul adeverinței nr. 323/25.05.2010.

Întrucât reclamantul a solicitat la CJP Mehedinți recalcularea pensiei având in vedere cele doua adeverințe din care reiese ca a lucrat in grupa de munca in procent de 100%, iar cererea sa a fost respinsa deoarece aceste adeverințe nu sunt întocmite conform anexei nr. 14 din HG nr. 257/2011, a solicitat fostului angajator prin cabinetul de insolventa eliberarea acestei adeverințe cu respectarea prevederilor legale, însă afara a primi nici un răspuns motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.

Instanța apreciază acțiunea întemeiata pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 40 alin.2 lit. h din Codul Muncii " Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;

Art. 158 alin.3 ind.1-2 si alin.4 din Legea nr.263/2010 prevede ca"; (3^1) Dovada vechimii în muncă în grupa I și/sau a II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.

(3^2) În situația în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I și/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverințe eliberate de către angajatori sau deținătorii legali de arhive.

(4) Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

Art. 126 din HG nr. 257/2011 "(1) Adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.

(2) Angajatorii sau orice alți deținători legali de arhive sunt obligați să elibereze aceste adeverințe, în termen de 30 de zile de la data solicitării, fără a percepe taxe sau comisioane.

Instanța reține ca CI SF a comunicat instanței ca nu poate elibera adeverința conform HG nr. 257/2011 deoarece din documentele preluate de lichidator de la fosta societate nu rezulta informații înscrise in anexa 14, procedura de lichidare a ITA Mehedinți fiind închisa in anul 2006.

Instanța nu poate reține aceste susțineri deoarece anterior același cabinet de insolventa a eliberat adeverințele nr. 323/25.05.2010 si 28/25.05.2015 in care se atesta, asa cum s-a precizat mai sus, ca reclamantul a fost salariat al ITA Mehedinți in perioada 04.03.1974-03.10.1974 si 06.04.1975-17.05.2000 in funcția de șofer si a fost încadrat in grupa a II a de munca in procent de 100%, temeiul juridic al încadrării fiind Ordinul 50/1990 anexa II pct. 208 si scrisorile 152/DA/1995 si 2704/DA/1995 ale MPPS si Ministerului Sanatații, menționându-se totodată ca "prezenta adeverința s-a eliberat in baza documentelor verificabile aflate in arhiva societății, cunoscându-se atât revederile art. 288 si 289 Cod Penal cât si prevederile legislației de reglementare a pensiilor din sistemul public, potrivit cărora angajatorul răspunde pentru valabilitatea si corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.

Or, pârâta nu poate susține ca in 2015 a eliberat o adeverința din care reies anumite date privind activitatea reclamantului, date ce reiese din documente verificabile , iar in 2017 nu mai exista documente din care sa reiasă informațiile înscrise in anexa nr.14 din HG nr. 257/2011.

Pârâta este obligata, in baza prevederilor art. 40 lit.h din Codul muncii, coroborat cu prevederile art. 158 din Legea nr. 263/2011 sa verifice toate documentele aflate in arhiva sa si sa elibereze reclamantului o adeverința care sa respecte criteriile prevăzute de anexa nr.14 din HG nr. 257/2011, completând toate rubricile cuprinse in aceasta anexa, așa cum reies acestea din documentele verificabile aflate la sediul sau.

Având in vedere aceste considerente, instanța apreciază întemeiata acțiunea urmând a o admite.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Raporturi de muncă. Jurisprudență Raporturi de muncă