Vechime ]n munc[. Jurisprudență Vechime în muncă

Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 44 din data de 01.02.2018

- reconstituire vechime în muncă pentru activitatea desfășurată în cadrul CAP în baza contractului individual de muncă; solicitare de recunoaștere a activității desfășurată ca membru cooperator în cadrul aceluiași CAP; calitate procesuală pasivă în raport de decizia în interesul legii nr.2/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -

Tribunalul Mehedinți - sentința din 01.02.2018

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.09.2017, reclamanta B I a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii M solicitând ca prin hotărâre judecătorească:

- să-i fie reconstituită vechimea în muncă și să se constate că în perioada iunie 1971- decembrie 1990 a fost angajată și a desfășurat activitate la CAP C, respectiv: iunie 1971- decembrie 1981 a fost membru cooperator la Ferma G de J, comuna C; ianuarie 1982- decembrie 1984 a fost economist la Ferma G de J, comuna C; ianuarie 1985- decembrie 1990 a fost șef fermă la Ferma G de J, comuna C;

- să fie obligată pârâta să elibereze o adeverință în acest sens.

În fapt, reclamanta a arătat că în perioada noiembrie 1971- decembrie 1990 a desfășurat activitate la CAP C - Ferma G de J, unde a fost membru de cooperator (iunie 1971- decembrie 1981), economist (ianuarie 1982- decembrie 1984) și șef de fermă (ianuarie 1985- decembrie 1990).

A mai arătat că urmare a demersurilor efectuate pentru obținerea unei adeverințe din care să rezulte că a fost angajată la CAP și stagiul de cotizare realizat, a constatat că evidențele contabile - statele de salarii, nu se regăsesc.

Prin acțiune reclamanta a mai învederat că din corespondența purtată cu SC Visal Consulting SPRL - adresa nr.183/2017, arhivele naționale- adresa nr.427C/2017, Inspectoratul Teritorial de Muncă M - adresa nr.3906/2017, Primăria comunei C- adresa nr.6303/2017 și Casa Județeană de Pensii M - adresa nr.925/20919/2017, a aflat că niciuna dintre aceste instituții nu deține arhiva fostului CAP C.

Față de această situație, reclamanta a arătat că a promovat prezenta acțiune pentru a se constata că a desfășurat activitate la CAP, pentru a i se reconstitui vechimea în muncă și să-i fie emisă o adeverință în acest sens, fiindu-i necesară la întocmirea dosarului de pensionare și stabilirea drepturilor de pensie.

În baza art.200 alin.3 Cod proc. civilă s-a solicitat reclamantei ca, față de obiectul cererii, să dezvolte motivele de fapt și să indice temeiurile juridice pentru care a chemat în judecată în calitate de pârâtă Casa Județeană de Pensii M.

Reclamanta a depus la dosar note scrise prin care a arătat că urmare a desființării cooperativei agricole de producție, arhiva, documentele financiar - contabile și de evidență a patrimoniului au fost transmise primăriilor în a căror rază teritorială și-a desfășurat activitatea, însă Primăria C i-a comunicat că nu deține arhiva CAP C.

Referitor la chemarea în judecată în calitate de pârâtă a Casei Județene de Pensii M, reclamanta a arătat că la data de 25.01.2011 dosarul personal de la CAP C se află în posesia acestei instituții, invocând în acest sens referatul întocmit de către un angajat al casei de pensii.

A mai susținut că, deși a făcut demersuri la mai multe instituții pentru a afla unde se află arhiva CAP C, în prezent nu cunoaște cine deține această arhivă, apreciind că este îndreptățită că cheme în judecată Casa Județeană de Pensii M în temeiul deciziei în interesul legii nr.2/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pârâta Casa Județeană de Pensii M a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Referitor la perioada 1971-1981 în care reclamanta pretinde că a realizat norme ca membru cooperator, pârâta a arătat că evidența normelor agricole realizate de foștii membri cooperatori este deținută în prezent de operatorul de arhivă SC V SRL.

Centralizatoarele cu normele efectuate de foștii membri cooperatori au fost deținute de CJP M până în luna martie 2015, după care întreaga arhivă a CAP-urilor a fost predată către SC V SRL.

Așa fiind, pârâta a arătat că proba testimonială este inadmisibilă, fiind necesar ca reclamanta să facă dovada că a îndeplinit normele stabilite.

Cât privește perioadele în care a desfășurat activitate ca economist și șef de fermă, prin întâmpinare s-a arătat că în situația în care reclamanta a lucrat cu contract de muncă, ca salariat, aceste perioade ar fi trebuit să fie consemnate în carnetul de muncă.

Față de motivele invocate, s-a susținut că CJP Mnu are calitate procesuală pasivă, motivând că în situația inexistenței juridice a angajatorului, persoana interesată poate solicita în temeiul unei acțiuni în realizare eliberarea unei adeverințe în contradictoriu cu deținătorii legali și actuali de arhive, ci nu cu casa de pensii.

S-a mai învederat că, prin atribuțiile sale legale, casa de pensii nu eliberează adeverințe de vechime, ci valorifică la pensie aceste adeverințe.

De asemenea, pârâta a mai arătat că referitor la perioadele în care reclamanta a fost economist și șef de fermă, dispozițiile art. 279 Codul muncii privind reconstituirea vechimii în muncă cu martori sunt aplicabile numai în situația în care nu există documente primare și în ipoteza în care se dovedește cu acte că arhivele au dispărut.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, arătând că printre instituțiile la care a apelat pentru a afla dacă dețin arhiva CAP C au fost și Casa Județeană de Pensii M și SC V SRL și, întrucât i s-a comunicat că nu dețin această arhivă sau că din arhiva preluată de la Casa Județeană de Pensii M nu se găsesc informații referitoare la persoana sa, a apreciat că în cauză calitate procesuală pasivă are Casa Județeană de Pensii M, invocând disp. art.279 Codul muncii și decizia nr.2/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referitor la faptul că trebuie să facă dovada îndeplinirii normelor stabilite și planul minim de norme anual, reclamanta a arătat că a depus la dosar referatul întocmit de un salariat al casei de pensii din care rezultă îndeplinirea acestor norme.

În cursul cercetării procesului, din oficiu, s-a luat o declarație reclamantei pentru lămurirea obiectului acțiunii, referitor la activitățile îndeplinite la CAP C, răspunsurile acesteia fiind consemnate în procesul verbal atașat la dosar.

În baza dispozițiilor art. 22 alin.2 Cod procedură civilă, s-au solicitat relații de la Primăria comunei C pentru a comunica situația arhivei fostului CAP C, dacă o mai deține, în caz contrar să se indice cui i-a fost predată, dacă deține înscrisuri din care să rezulte că în perioada iunie 1971- decembrie 1990 reclamanta a desfășurat activitate ca membru cooperator sau cu contract de muncă la CAP C.

Au fost solicitate relații și de la SC V SRL pentru a comunica dacă în arhiva CAP C preluată de la Casa Județeană de Pensii M se regăsesc fișe cu normele realizate de reclamantă.

Relațiile solicitate au fost comunicate de Primăria comunei C cu adresa nr.10858/2017, la care s-a anexat un set de înscrisuri: convocator din data de 03.09.1982 al Consiliului Popular al comunei Corcova, 2 procese-verbale din 28.01.1988 și 13.02.1980, deciziile nr.10/28.08.1988, nr.14/30.04.1986, nr.38/17.11.1986 emise de Consiliul Popular al comunei C.

De asemenea, SC V SRL a comunicat relațiile cu adresa nr.5/16.01.2018.

La solicitarea reclamantei a fost încuviințată și administrată proba testimonială fiind audiați martorii CE, IE, IA.

În ședința publică din data de 11.01.2018, față de răspunsul comunicat de Primăria C prin adresa nr.10858/2017 și de dispozițiile deciziei în interesul legii nr.2/2016 a Înaltei Cureți de Casație și Justiție, în baza art. 78 alin.2 Cod proc. civ s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Unității Administrativ Teritoriale comuna C.

În cauză, pârâta UAT comuna C a formulat întâmpinare prin care a arătat că a eliberat documentele aflate în arhiva primăriei referitoare la reclamantă.

Cât privește arhiva fostului CAP C, s-a arătat că o parte a fost preluată de Casa Județeană de Pensii M, iar o parte a fost distrusă în anul 1989.

Analizând acțiunea în raport de probatoriul administrat în cauză și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta solicită, în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii M și Unitatea Administrativ Teritorială comuna C, să se constate că în perioada iunie 1971- decembrie 1990 a desfășurat activitate ca membru cooperator la CAP C, în perioada ianuarie 1982- decembrie 1984 a fost economist la Ferma G de J, comuna C, în perioada ianuarie 1985- decembrie 1990 a fost șef fermă la Ferma G de J, comuna C; de asemenea, solicită să-i fie eliberată o adeverință în acest sens.

Față de aceste solicitări, se constată că o parte din arhiva fostului CAP C se găsește în fondul arhivistic al Primăriei C, o parte a fost distrusă în anul 1989, iar o parte a fost preluată de Casa Județeană de Pensii M care, ulterior, a predat-o către SC V SRL/ deținător de arhive, așa cum rezultă din adresa nr. 10858/2017 emisă de Primăria comunei C și din procesul-verbal încheiat în data de 18.03.2015, de predare-primire documente CAP aflate în arhiva Casei Județene de Pensii M.

Referitor la perioada iunie 1971-decembrie 1981 în care reclamanta susține că a desfășurat activitate ca membru cooperator la Ferma Ferma G de J din cadrul fostului CAP C, se constată că în cele 2 registre aparținând fostului CAP, deținute de SC V SRL, nu există înscrieri referitoare la normele realizate de B I.

Față de relațiile comunicate de deținătorul de arhivă al fostului CAP C și de dispozițiile deciziei în interesul legii nr.2/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se apreciază că pârâta Casa Județeană de Pensii Mehedinți are calitate procesuală pasivă cu privire la perioada iunie 1971-decembrie 1981.

Din declarațiile martorelor C E, I E, I A care au desfășurat activitate la fostul CAP C, a rezultat că și reclamanta a avut calitatea de membru cooperator la același CAP, însă declarațiile martorelor sunt contradictorii în ce privește numărul de norme și suprafața atribuită membrilor cooperatori ca lot în folosință.

Deși martorele au învederat că reclamanta a desfășurat activitate ca membru cooperator până în anul 1981, susținerile acestora nu se coroborează cu registrele fostului CAP C, în care nu s-au identificat înscrieri cu privire la activitatea reclamantei, motive pentru care se apreciază ca neconcludentă proba testimonială pentru a aprecia asupra temeiniciei solicitării referitoare la activitatea desfășurată ca membru cooperator în perioada iunie 1971 - decembrie 1981.

Referitor la perioada ianuarie 1982-decembrie 1990 în care reclamanta susține că a desfășurat activitate ca economist și perioada ianuarie 1985-decembrie 1990 în care a fost șef fermă la Ferma G de J din cadrul CAP C, Tribunalul reține următoarele:

Din declarațiile martorelor C E și I E, foste șef de fermă, respectiv economist în cadrul Fermei G de J, CAP C, a rezultat că în cele 2 perioade reclamanta a îndeplinit în cadrul CAP C, Ferma G de J, funcțiile de economist, respectiv șef de fermă, fiindu-i încheiat contract de muncă; pentru activitatea prestată în perioadele 1982-1984, 1985-1990 ca economist, respectiv șef de fermă, reclamanta primea salariu și semna state de plată.

La UAT comuna C se păstrează o parte din arhiva fostului CAP C, fiind identificate documente referitoare la reclamantă: în decizia nr.10/28.08.1988 privind înființarea comisiilor pentru realizarea contractelor și achizițiilor pe anul1989 este menționată B I - șef fermă CAP C; prin decizia nr.14/30.04.1986 privind organizarea comisiei de evaluare a producției agricole s-a dispus organizarea subcomisiei pentru evaluarea în câmp a producției agricole vegetale din cadrul CAP C, în componența căreia intra și B I - șef fermă.

Potrivit art.279 alin.1,2 Codul muncii "Vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă. După data abrogării Decretului nr. 92/1976, vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se reconstituie, la cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă, de către instanța judecătorească competentă să soluționeze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte existența raporturilor de muncă.";

Având în vedere dispozițiile legale enunțate coroborate cu probatoriul cu înscrisuri și martori administrat în cauză, urmează să se constate că în perioada ianuarie 1982 - decembrie 1990 reclamanta a desfășurat activitate la fostul CAP C, Ferma G de J pe bază de contract de muncă.

Față de faptul că în arhiva UAT C sunt înscrisuri cu privire la activitatea desfășurată de reclamantă ca șef de fermă, se apreciază că unitatea administrativ teritorială are calitate procesuală pasivă referitor la activitatea desfășurată în perioada 1982-1990.

În ceea ce privește chemarea în judecată în calitate de pârâtă a Casei Județene de Pensii M pentru aceeași perioadă ianuarie 1982 - decembrie 1990, se apreciază că nu are calitate procesuală pasivă.

În acest sens se au în vedere dispozițiile deciziei în interesul legii nr.2/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a statuat că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 279 alin.2 Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru acțiunile privind reconstituirea vechimii în muncă …..atunci când angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic (lichidat, radiat), justifică legitimare procesuală pasivă casele teritoriale de pensii, în situația în care nu există documente primare.";

În cauză, nu se poate reține incidența deciziei nr.2/2016 invocată de reclamantă, deoarece, așa cum a comunicat UAT comuna C, o parte din arhiva fostului CAP C este deținută de această autoritate publică locală, care a și înaintat înscrisuri la dosar.

Așa fiind, se apreciază că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii M numai pentru perioada ianuarie 1982- decembrie 1990.

Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, urmează să fie respinsă ca nefondată acțiunea față de pârâtele Casa Județeană de Pensii M și Unitatea Administrativ Teritorială comuna C referitor la perioada iunie 1971 - decembrie 1981.

Urmează să fie admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii M cu privire la perioada ianuarie 1982 - decembrie 1990 și să fie respinsă acțiunea față de această pârâtă.

Urmează să se constate că este fondată acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială comuna C și să fie admisă în sensul că se va constata că în perioada ianuarie 1982- decembrie 1990 a desfășurat activitate pe baza unui contract individual de muncă în cadrul CAP C.

Urmează să fie obligată pârâta Unitatea Administrativ Teritorială comuna C să elibereze reclamantei o adeverință în acest sens.

Această sentință a rămas definitivă prin neapelare.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Vechime ]n munc[. Jurisprudență Vechime în muncă




Rotarusi Viorica 26.02.2024
Bună seara am lucrat in peroda anilor Ceaușescu 1980 și după revoluție și nu știu cum pot gasi vachimia pe numele de fata țurcan Viorica mulțumesc
Răspunde