Decizia civilă nr. 1092/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1092/R/2011
Ședința publică din data de 23 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul F. Ș. împotriva sentinței civile nr. 3497 din 21 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată D. PENTRU S. A J. C., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 22 martie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei din partea reclamantului recurent, o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 3497 din 11 octombrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul
F. Ș. în contradictoriu cu pârâta D. PENTRU S. A J. C..
A fost anulată Decizia nr. 439/(...) emisă de pârâtă și s-a dispus înlocuirea sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni.
S-a dispus reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior emiterii de sancționare.
A fost obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate începând cu data emiterii deciziei și până la data reintegrării.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 439/(...) apârâtei, s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă încheiat între reclamant și pârâtă, în temeiul art. 61 lit. a, 267, 268 C. muncii. S-a reținut că abaterile disciplinare comise de reclamantul angajat ca barman/ospătar au constat în absențele nemotivate de la locul de muncă din data de 25, 27, 29, 31 ianuarie 2010 și 8 februarie 2010, prejudicierea unității prin plata prețului unor produse alimentare consumate la data de 6 februarie 2010 a doua zi, la data de 7 februarie 2010, în valoare de 42 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 2 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare sunt cuprinse în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abaterea disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, temeiul de drept al aplicării sancțiunii, instanța competentă și termenul în care decizia poate fi contestată.
În cuprinsul deciziei s-au descris explicit faptele reținute în sarcina reclamantului, acestea fiind clar descrise și individualizate, iar data comiterii fiind, de asemenea, indicată, astfel că se poate realiza o apărare pertinentă față de aceste fapte. Nu lipsește procesul verbal de cercetare disciplinară (fila 84-87), nu a lipsit un reprezentant al sindicatului la cercetarea disciplinară, acesta fiind menționat la fila 84, în cuprinsul procesului verbal de cercetare disciplinară.
Prin urmare, decizia este emisă cu respectarea prevederilor art. 268 alin. 2 din Codul muncii, decizia fiind motivată, faptele fiind clar descrise, din decizie rezultând că stabilirea faptelor s-a întemeiat pe probe.
În ceea ce privește temeinicia măsurii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al reclamantei, instanța constată că nu există temeiuri care să justifice măsura încetării raportului de muncă, vinovăția reclamantului nefiind dovedită.
Reclamantul a solicitat zile libere în contul celor 5 zile permise de lege pentru activitatea sindicală, iar cererea sa a fost înregistrată și s-a aplicat o rezoluție, semnată și ștampilată cu ștampila unității, din care rezultă că se vor face propuneri pentru reorganizarea activității sectorului de ospătari, ca urmare a cererii depuse de către reclamant - f. 80. În aceste condiții, reclamantul era îndreptățit să considere că cererea sa va obține și aprobarea finală, astfel că lipsa de la serviciu în aceste condiții nu îi este imputabilă și nu se poate constata vinovăția acestuia, element esențial pentru a fi atrasă răspunderea disciplinară. De asemenea, este lipsește și vreun rezultat păgubitor pentru angajator, activitatea acestuia nefiind perturbată.
În al doilea rând plata unor produse consumate abia a doua zi nu a determinat vreo consecință gravă pentru activitatea unității, care să justifice măsura gravă a excluderii reclamantului de la locul său de muncă. Nu s-a respectat nici principiul aplicării graduale și mai ales, proporțional cu gravitatea abaterii, a sancțiunilor disciplinare, atâta timp cât pe toată durata activității reclamantului i s-a aplicat numai un avertisment (f.83), fără a se trece apoi la celelalte sancțiuni care preced desfacerea contractului individual de muncă, respectiv, suspendarea contractului individual de muncă, retrogradarea din funcție, reducerea salariului, sancțiuni care ar fi corespuns gravității reduse a faptei reținute în decizia nr. 439/(...). Nu există nicio probă din care să reiasă că reclamantul a produs prin fapta sa de o minimă gravitate vreo perturbare a activității angajatorului, care să justifice măsura cea mai drastică a desfacerii contractului de muncă al acestuia.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 268 alin.5, art. 267 din Codul muncii, instanța a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 439/(...) emisă de pârâtă și a dispus înlocuirea sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni, a dispus reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior emiterii de sancționare, a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate începând cu data emiterii deciziei și până la data reintegrării.
În baza art. 276 C.pr.civ., instanța a compensat cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F. Ș. solicitând modificarea în parte a hotărârii și rejudecând pe fond cauza să se dispună anularea deciziei instanței de fond în ceea ce privește reducerea salariului de bază al reclamantului cu 10% pe o perioadă de 3 luni, ca fiind netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că sancțiunea dispusă de instanța de fond în sarcina sa nu se justifică pe considerentul că acesta a întârziat plata acelor produse cu o zi deoarece casa de marcat nu funcționa în ziua în care a consumat respectivele produse, prin urmare în sarcina acestuia nu poate fi reținuta nici un fel de culpa. A., "în data de (...) reclamantul a marcat bonul de comanda pe nota de plată virament pe care calculatorul la care lucra nu a emis-o, datorită defecțiunilor de soft care au fost repetate, nu numai în sarcina lui, ci și a colegilor de muncă. Acest incident a fost soluționat a doua zi fără probleme, marcând din nou produsele consumate, nefiind produs niciun prejudiciu în sarcina unității.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, reclamantul solicită admiterea recursului împotriva sentinței civile nr. 349712010, pronuntata de
Tribunalul Cluj în D. nr. (...), cu consecința modificării în parte a acesteia și rejudecând pe fond cauza să se dispună anularea dispoziției instanței de fond în ceea ce privește reducerea salariului de bază al acestuia cu 10% pe perioada de 3 luni, ca fiind netemeinică.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin Decizia nr. 439/(...) emisă de intimata D. PENTRU S. A J. C., reclamantul recurent a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în temeiul prevederilor art. 61 lit. a C.muncii, reținându-se săvârșirea de către acesta a două abateri disciplinare, respectiv absențe nemotivate de la serviciu în zilele de (...), (...), (...), (...), (...) și prejudicierea unității prin neplata unor produse alimentare în valoare de 42 lei consumate la data de (...).
Prima instanță, analizând legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare a concluzionat că aceasta a fost emisă cu respectarea cerințelor legale din punct de vedere al condițiilor de formă prevăzute la art. 267, art. 268 C.muncii și, procedând la reindividualizarea sancțiunii, a dispus înlocuirea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
Prin recursul declarat reclamantul a înțeles să conteste hotărârea instanței sub aspectul celei din urmă sancțiuni motivat de faptul că lipsește vinovăția - condiție necesară pentru antrenarea răspunderii disciplinare.
În condițiile în care din probatoriul administrat rezultă săvârșirea de către reclamant a faptelor reținute prin decizia de sancționare, de altfel realitatea acestora nici nu este contestată, raportat și la gravitatea lor, sancțiunea aplicată, astfel cum a fost reindividualizată de instanță, este corectă.
Nu pot fi primite susținerile recurentului privind absența vinovăției în condițiile în care, chiar dacă potrivit prevederilor legale era îndreptățit la 5 zile de concediu pentru activitatea sindicală, el avea obligația de a verifica dacă cererea privind efectuarea zilelor de concediu a fost efectiv aprobată de către conducerea unității, doar într-o asemenea situație absența lui de la serviciu putea fi justificată, simpla presupunere că cererea va fi soluționată favorabil nefiind suficientă pentru înlăturarea vinovăției.
Pe de altă parte, în ceea ce privește prejudicierea unității prin neplata unor produse alimentare consumate, faptul că reclamantul a achitat a doua zi c/v acestora, nu înlătură vinovăția în săvârșirea faptei, și aceasta chiar dacă s-araccepta ipoteza avansată de reclamant referitoare la defecțiunea casei de marcat, în condițiile în care el a fost sancționat pentru neplata prețului acestor produse, efectuarea plății având loc doar după descoperirea săvârșirii faptei.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F. Ș. împotriva Sentinței civile nr. 3497 din 11 octombrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI G .-L. T. I.-R. M. S.-C. B.
Aflat în concediu de odihnă S emnează Președintele Curții de A. C.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:I. Preliceanu și E. B.
| ← Decizia civilă nr. 3947/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3172/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
