Decizia civilă nr. 161/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 161/R/2011
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 4. Din 28 iulie 2010 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat A. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantA
RECURENTEI - AVOCAT Moroșan N. și reprezentantul intimatului - avocat M. A., ambii din cadrul Baroului B.-N..
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamantul intimat prin avocatul său a formulat întâmpinare înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 octombrie 2010, un exemplar al acesteia comunicându-i-se reprezentantei recurente care arată că nu dorește acordarea unui termen.
Reprezentantul reclamantului de asemenea declară că înțelege să susțină întâmpinarea formulată, nemaiavând alte cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentanta pârâtei recurente susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicitând admiterea lui, în principal respingerea acțiunii ca prescrisă, iar în subsidiar respingerea ei ca nefondată, cu cheltuieli de judecată conform facturilor și chitanțelor pe care le depune la dosar.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând concluziile expuse în scris în întâmpinarea formulată, cu cheltuieli de judecată .
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4. din 28 iulie 2010 pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2005 și 2006 și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. M., împotriva pârâtei SC O. P. SA B., având ca obiect plata ajutorului material constând în contravaloarea cotei de
4.000 mc de gaze naturale pe anii 2005 și 2006 ca fiind prescris dreptul la acțiune.
S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul A. M. împotriva pârâtei SC O. P. SA B., și în consecință pârâta a fost obligată să plătească reclamantului ajutorul material constând în contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale pentru anul 2007, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței - (...) și până la data plății efective.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 206,66 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând 1/3 părți din onorariul de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că din modul de formulare al acțiunii introductive rezultă fără niciun dubiu faptul că reclamantul a înțeles să solicite plata ajutorului material constând în contravaloarea cotei de gaz pe un interval de 3 ani - 2005-2007.
Obiectul acțiunii a fost clar indicat în cadrul acțiunii introductive, ca fiind plata drepturilor salariale prevăzute de art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă pe anii (...) constând în ajutorul material reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale pe fiecare an în parte în care reclamantul a fost salariatul pârâtei.
În cuprinsul motivării cererii introductive s-a facut referire la dreptul reclamantului la contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale pe fiecare an în parte și în același timp se formulează apărări cu privire la momentul de la care curge termenul de prescripție.
Numai la termenul de judecată din data de 28 iulie 2010, după punerea în discuție a excepției prescripției dreptului la acțiune pe anii 2005 și 2006, s-a încercat să se acrediteze ideea că pretențiile reclamantului se circumscriu doar anului 2007.
Însă, contrar poziției exprimate la termenul de judecată mai sus amintit, obiectul cauzei rezultă cu claritate din cuprinsul acțiunii introductive. Cererea de plată a drepturilor salariale solicitate pe fiecare an în parte, formularea de apărări pe prescripția extinctivă a dreptului la acțiune, duce fără îndoială la concluzia că acțiunea introductivă vizează pretenții bănești pe perioada 2005-
2007.
D. obiectul acțiunii ar fi vizat numai anul 2007, nu s-ar fi impus mențiunea plății ajutorului pe fiecare an în parte în care reclamantul a fost salariatul pârâtei.
Pe de altă parte, justificarea promovării în termen a acțiunii nu s-ar fi impus, atâta timp cât pretențiile sunt aferente anului 2007, iar acțiunea s-a promovat în anul 2010, deci în intervalul de 3 ani.
Chiar dacă la termenul de judecată din data de 28 iulie 2010 reprezentantul reclamantului a învederat că solicită plata drepturilor salariale numai pe anul 2007, instanța este obligată să se pronunțe asupra acțiunii introductive în întregul său.
T. nu a considerat că prin precizarea făcută s-a renunțat la pretențiile inițiale aferente anilor 2005 și 2006, atâta timp cât renunțarea la judecată este un act cu caracter personal, astfel că actul de dispoziție trebuie să provină de la reclamant sau de la mandatarul cu procură specială în acest sens.
Ca atare, pretențiile vor fi analizate așa cum au fost formulate prin acțiunea introductivă, respectiv pe perioada 2005-2007.
În ceea ce privește pretențiile aferente anilor 2005 și 2006, tribunalul a reținut că acestea sunt prescrise.
Pentru plata drepturilor salariale, art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii instituie un termen de prescripție de 3 ani, care curge de la data nașterii dreptului solicitat.
Ajutorul material solicitat se asimilează drepturilor salariale, astfel că trebuie să aibă un regim similar și sub aspectul termenului de prescripție.
De astfel, natura ajutorului solicitat, aceea de drept salarial, nu a fost contestată de reclamant, ci din contră, acesta a solicitat plata drepturilor salariale constând în contravaloarea cotei de gaz.
Dat fiind faptul că dispozițiile contractelor colective de muncă, la nivel de unitate și de ramură, nu indică o dată fixă din cursul anului în care ar fi trebuit achitat ajutorul material reprezentând cota de gaze naturale, înseamnă că trebuie luată în calcul pentru determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, cel mai târziu ultima zi din anul respectiv, ori în cazul anului 2005, ultima zi a fost data de 31 decembrie 2005, iar pentru anul
2006 ultima zi a fost data de (...).
Cum acțiunea reclamantului s-a promovat la data de 4 iunie 2010, deci după expirarea termenului de 3 ani (care pentru pretențiile aferente anului
2005 s-a împlinit la (...), iar pentru cele aferente anului 2006 s-a împlinit la data de (...)), tribunalul a constatat că pentru anii 2005 și 2006 dreptul la acțiune al reclamantului s-a prescris.
Contrar aserțiunilor reclamantului, tribunalul a considerat că termenul de prescripție de 3 ani în acest caz nu se calculează de la expirarea a 150 zile necesare pentru închiderea anului financiar, întrucât pretențiile deduse judecății vizează drepturi salariale, fiind strâns legate de executarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, fără legătură directă cu închiderea anului financiar la nivelul societății.
Pe de altă parte, se poate lesne observa că O. nr. 1752/2005, în prezent abrogat prin O. nr. 3., este aplicabil din 1 ianuarie 2006, astfel că dispozițiile sale nici nu pot fi incidente pentru anul 2005, adică pentru situații anterioare aplicabilității sale.
Pretențiile aferente anului 2007 sunt formulate în termen raportat la momentul introducerii acțiunii - 4 iunie 2010 și la termenul general de prescripție care curge, în lipsa unei prevederi care să indice data la care trebuia achitat ajutorul material, de la sfârșitul anului 2007, respectiv de la data de (...).
Referitor la pretențiile aferente anului 2007 s-a reținut că reclamantul a avut calitatea de salariat la pârâtei din data de 1 mai 2006 și până la data de (...), data comunicării deciziei de concediere, conform susținerilor reclamantului din acțiunea introductivă (care probabil a renunțat la termenul de preaviz de 60 de zile prevăzut în art. 3 din decizia de concediere ca drept al salariatului).
Potrivit art. 39 alin.1 lit. a Codul muncii salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă, iar conform art. 40 alin. 2 lit. c din același cod, angajatorului îi revine obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri conform art. 155 Codul muncii.
Potrivit art. 236 alin.4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 243 alin.1, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală, conform art. 239 Codul muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 Codul muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Față de aceste dispoziții legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul constată că reclamantul în calitate de fost salariat al pârâtei este îndreptățit să primească un ajutor material reprezentând contravaloarea a
4.000 mc de gaze naturale pentru anul 2007.
Potrivit art. 187 din C. colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2005, salariații agenților economicidin industria petrolieră nominalizați în anexa nr. 1, în care este prevăzută și societatea pârâtă, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază. Cuantumul și condițiile de acordare a acestui ajutor material vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivel inferior.
Aceste dispoziții au fost reiterate și în contractele colective de muncă la nivel de ramură pentru anii (...).
În art. 176 alin. 1 din C. colectiv de muncă la nivelul unității pârâte, se prevedea inițial că fiecare salariat are dreptul la acordarea unui ajutor anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, iar modalitatea concretă de calcul urmează a face obiectul unui act adițional.
Însă ulterior, prin C. colectiv de muncă la nivelul unității pârâte din 1997 s-a prevăzut că începând cu data de 01 iunie 1997 ajutorul material anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la contract.
În contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii (...) s-a prevăzut la art. 176 alin. 1 că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM 1997.
Pârâta nu a contestat existența dreptului solicitat și nici nu a dovedit în concret includerea în salariul de bază a ajutorului material obiect al prezentului litigiu.
Atâta tip cât înscrierile din carnetul de muncă al reclamantului nu constată cu precizie creșteri salariale ca urmare a includerii suplimentării salariale pentru cota de gaz, deci cât timp explicitarea acestor creșteri salariale nu este indubitabil formulată pentru a face nefondată cererea, tribunalul a considerat că nu a fost făcută proba includerii contravalorii cotei de gaz în salariul de bază.
Pentru că pârâta angajator nu a făcut proba necesară prin înscrisuri în condițiile art. 287 Codul muncii, instanța a constatat că acțiunea formulată reclamant este în parte fondată, respectiv pentru anul 2007.
Având în vedere considerentele anterior reliefate și ținând cont de prevederile art. 40 Codul muncii conform cărora angajatorul are obligația de a plăti salariatului drepturile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă, precum și de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2005 și 2006 și în consecință a respins acțiunea având ca obiect plata contravalorii cotei de gaz pe anii 2005 și 2006 ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC O. P. SA solicitând modificarea hotărârii cu respingerea acțiunii promovată de reclamant ca nefondată.
În motivarea recursului a arătat sub aspectul dispoziției legale incidente în materia prescripției extinctive că cererea reclamantului nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, venituri cerute în temeiul unui contract colectiv de muncă - ceea ce este evident, reclamantul nu invocă decât art. 187 din CCM Ramură/176 CCM P., nu contractul individual de muncă.
Prezenta acțiune se încadrează pe deplin, sub aspectul prescripției extinctive, în ipoteza art. 283 lit. e) C. muncii, fiind deci aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. In aceste condiții apreciază că acțiunea reclamantei este prescrisă.
Referitor la fond arată că statuările instanței fondului în sensul ca pârâta nu i-ar fi acordat ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale prevăzut de art.l87 alin.l din CCM la nivel de ramura pe anii 2005 -
2006, sunt nefondate.
Din ansamblul probațiunii administrate în cauza rezulta în mod cert că ajutorul constând în contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost inclus în salariul de bază al salariaților.
Astfel, prin art.187 din CCM la nivel de ramura nr.288/2006 s-a stipulat ca: "salariații agenților economici nominalizați în Anexa nr./ pct.B, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar prin art.178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petroliera s-a stipulat ca: "salariații agenților economici nominalizați în Anexa l , vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea a 2.500 - 4.000 m.c. de gaze naturale. Cuantumul și condițiile de acordare vor fi stabilite prin contractele colective de munca la nivele inferioare".
Prin art.176 din CCM la nivel de unitate (P.), se prevede ca la nivelul P., ajutorul social con stand in plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de munca pe anul 1997. Aceasta împrejurare rezulta din adresa IP nr.1721/18.06. 1 997 prin care S. P. au fost înștiințate cu privire la majorarea veniturilor salariale cu un coeficient mediu de 1,27, iar prin adresa IP nr.1738/(...) s-a revenit cu precizarea ca respectivul coeficient de 1,27 se va aplica la salariile de baza ale personalului după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducere.
Prin adresa nr.1818/(...) alin.2 semnată de reprezentantul P. SA și reprezentantul F.S.L.J. P. se comunică S. P. următoarele: "calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe P. SA, care cuprinde și prevederile art.176(l) din contractul colectiv de muncă în vigoare ".
Din această probațiune rezultă în mod evident faptul ca începând cu data de (...) de comun acord cu sindicatul, salariile de baza individuale au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil, incluzând contravaloarea ajutorului reprezentând cota de gaze. P. semnatare ale contractului colectiv de muncă, au agreat majorarea salariilor brute de baza individuale cu un coeficient de 1,27 în medie, creșterea având ca și componentă contravaloarea cotei de gaze. La nivelul anilor 1998 și următorii, suma aferentă ajutorului privind cota de gaze a fost majorată implicit ori de câte ori au fost majorate salariile SC"P." SA.
Mai precizează că această împrejurare rezultă în mod expres din conținutul art.176 alin.1 din CCM la nivel de P. în care s-a stipulat că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin C..
Începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere că acest ajutor nu se mai acordă salariaților, fiind inclus în salariul salariaților și va rămâne așa până când P. FSLI vor conveni altfel.
Imprejurarea că după anul 1997 nu au mai existat negocieri între P. și sindicat cu privire la acordarea separată a acestui ajutor, demonstrează cu prisosință faptul că acesta a fost inclus în salariul de bază al salariaților.
Statuările instanței fondului în sensul că reclamanta nu a făcut dovada că a inclus în salariul de bază acest ajutor, sunt nefondate și ele sunt contrazise de probele administrate în cauză.
Arată că majorările salariale reprezentând cota gaze s-a menționat și în contractul de muncă al salariatului. Prin decizia de încetare a contractului de muncă s-au stabilit și drepturile salariale de care a beneficiat reclamantul (a) în momentul disponibilizării , iar reclamantul(a) nu a contestat această dispoziție.
Consideră că prin soluția de admitere a acțiunii reclamantului( ei) instanța a modificat în mod implicit și dispoziția de încetare a contractului de muncă a acestuia în partea privitoare la despăgubirile acordate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Întrucât, conform art. 137 C.proc.civ., excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la prescripția dreptului la acțiune. Curtea notează că art. 283 alin. (1) din Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, „În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În privința fondului, Curtea constată că art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin C. Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la M. sub nr. 53346/06/(...), prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.430/(...) și CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la M. sub nr. 288/02/(...) a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 397/(...) pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 176 că salariații vor beneficia de un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de 4000 mc gaz.
Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr.
130/1996 privind C. colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de S. ". S. există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamanți, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.176 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
Recurenta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997. Pârâta nu a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru anul 2006.
Pârâta nu a probat nici faptul că începând cu data de (...) suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art.168 alin.3 din C. colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "P.";, întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens, așa cum prevedea chiar textul art.168 alin.3, din CCM la nivel P. pentru anul 1997.
Din actele depuse în probațiune în dosarul de fond, rezultă că în fapt, aceste indexări și majorări au fost înregistrate anual de mai multe ori, neexistând vreun motiv de a considera că acea creștere salarială din anul 1997 ar corespunde includerii în salariul de bază a suplimentării în discuție. Atâta timp cât înscrierile din carnetele de muncă a reclamantei nu constată cu precizie creșteri salariale ca urmare a includerii suplimentării salariale reprezentând cota de gaz, deci cât timp explicitarea acestor creșteri salariale nu este indubitabil formulată pentru a face nefondată cererea, Curtea consideră că nu a fost făcută proba de către angajator a susținerilor pe care își fundamentează apărarea.
Un număr de sporuri și adaosuri la salariul de bază al angajaților acestei unități au fost prevăzute în contractele colective de muncă, P. formulând constant apărări prin care invocă includerea acestor drepturi în salariul de bază, instanțele fiind confruntate cu un mare număr de diverse astfel de litigii, astfel încât, dată fiind deja notorietatea acestei apărări a pârâtei, nu se poate accepta fără o mai clară verificare, simpla sa afirmație că a inclus în salariul de bază dreptul solicitat.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât reclamanta invocă faptul că aceste creșteri salariale au corespuns unor majorări, indexări făcute conform indicelui de inflație în baza unor acte normative cu aplicabilitate generală. Față de inflația ce a caracterizat economia în acea perioadă și de constantele creșterisalariale prin care s-a încercat menținerea semnificației economice a salariului, susținerile reclamantei apar ca pertinente, fiind deci în sarcina angajatorului să probeze, dincolo de orice dubiu, că invocatele creșteri salariale au fost efectuate în executarea stipulației art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă, și aceasta nu doar printr-o adresă internă, a cărei punere în practică nu a fost dovedită, ci prin evidențierea prin mijloace specifice (expertiza, înscrieri neechivoce în carnetul de muncă, acte adiționale la contractul colectiv de muncă) a efectuării acestei includeri în salariul de bază.
Ca atare, nefiind probată includerea beneficiului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare anului 1997, încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestuia, obligativitatea acordării lui a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură. Nu poate fi agreată interpretarea dată de recurente pârâtă acestor dispoziții ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, ca instituind doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, iar nu un drept în sine. Textul art. 176 alin. 1 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că „salariații vor beneficia de (…) o suplimentare a drepturilor salariale";, la alin. 3 stipulându-se nu o condiție de care să depindă nașterea dreptului, cum consideră recurenta, ci o contextualizare a modalității în care se va pune în executare obligația.
Actul adițional din 2008 la contractul colectiv de muncă nu poate produce efecte pentru o perioadă anterioară încheierii sale, decât cu încălcarea principiului neretroactivității care este aplicabil și în privința clauzelor interpretative din contractul colectiv de muncă.
În acest sens, art. 31 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește că:
„(1) Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
(2) Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.";
Așadar, nu există un temei legal pentru întinderea efectelor acestei clauze contractuale asupra unei perioade anterioare încheierii actului adițional.
Curtea apreciază că nu se poate suplini sarcina probatorie a angajatorului prin stipulații ulterioare în contractele colective de muncă prin care să se ateste achitarea drepturilor salariale în litigiu în modalitatea includerii în salariul de bază, față de prevederile art. 38 și 165 Codul muncii, care stipulează interzicerea renunțării la drepturi și cu precizarea distinctă a celor salariale, din partea salariaților. Ca atare, chiar o recunoaștere ulterioară din partea sindicatului că s-au achitat anumite drepturi salariale nu este de natură a înlătura obligația angajatorului de a-și proba concret îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în cadrul raporturilor juridice de muncă, sub aspectul plății drepturilor salariale.
Curtea observă, de asemenea, că motivele de recurs referitoare la excepția lipsei calității procesuale active și la îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei sunt bazate tot pe considerente asupra fondului cauzei.
Astfel, pe de o parte este evidentă calitatea reclamantului de salariat a pârâtei, ceea ce îi conferă legitimare procesuală în acțiunea, având ca obiect plata unor drepturi salariale, iar pe de altă parte realizarea unei îmbogățiri fărăjustă cauză implică un beneficiu necuvenit reclamantului, aspect însă nefondat, după cum s-a arătat anterior.
Având în vedere dispozițiile art.287 din Codul Muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând cota de gaz aferentă perioadei efectiv lucrate de reclamant, în calitate de angajat, Curtea constată că reclamantul este îndreptățită să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.
Față de considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 al.1,3 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
În temeiul art. 274 C.pr.civilă, va obliga pe numita recurentă să plătească intimatului A. M. suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O. SA împotriva sentinței civile nr. 4. din 28 iulie 2010 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului A. M. suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 18 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C . M. I. T. D. C. G.cu opinie separată G REFIER N. N.
Red.DCG Dact.SzM/2ex.
Jud.fond:B. R; F. GC M otivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Consider că în mod eronat prima instanță a reținut ca fiind întemeiată cererea formulată de către reclamant privind obligarea S. P. S. la plata contravalorii unei cote de gaz de 4000 mc/an pe anul 2007, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației la zi.
Astfel, alin. 1 al art. 187 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură prevede dreptul salariaților agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1 de a beneficia de un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
A.. 2 al aceluiași articol prevede însă că salariații beneficiază de acest drept în condițiile în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Se mai prevede că în ceea ce privește cuantumul ajutorului și condițiile de acordare, acestea vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivele inferioare.
Ori, în cazul societății pârâte, prin C. colectiv de muncă la nivel de unitate din anul 1997 s-a prevăzut, la art. 176 că, începând cu (...), ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc. de gaze naturale , ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.
Având în vedere faptul că alin. 2 al art. 187 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură face trimitere, în ceea ce privește condițiile de acordare a ajutorului material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, la prevederile contractelor colective de muncă la nivele inferioare, iar art. 176 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate a prevăzut că acest ajutor va fi inclus în salariul de bază, opinez în sensul că acțiunea formulată de către reclamant este nefondată, astfel încât, în urma admiterii recursului formulat de S. „. S., se impunea respingerea cererii ca fiind nefondată.
Judecător ,
C. M.
Red./Tehnored.: C.M..
| ← Decizia civilă nr. 4426/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1362/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
