Decizia civilă nr. 1240/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1240/R/2011
Ședința publică din 04 aprilie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. C. B. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. B. N. împotriva sentinței civile nr. 5. din 29 noiembrie 2010, privind și pe reclamantul intimat B. T. O., precum și pe pârâții intimați I. Ș. AL J. B.-N., C. N. " A. M. " B., M. B. PRIN P., C. LOCAL AL M. B., având ca obiect calcul drepturi salariale - L. nr.
2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs chematul în garanței - recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 5., pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și M. B., prin P.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul B. T. O., împotriva pârâților I. Ș. J. B. N., C. N. A. M. B., M. B., prin P. și C. local al municipiului
B., ca fiind întemeiată și în consecință:
- a fost obligat pârâtul I. Ș. J. B. N. să calculeze și să plătească reclamantului drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 2., cu începere din data de 1 octombrie
2008 și până la 14 septembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflațieiîncepând cu data de 1 octombrie 2008 și până la data plății efective;
- a fost obligat pârâtul C. N. A. M. B. să calculeze și să plătească reclamantului drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispozițiilor L egii nr. 2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 2., cu începere din data de 14 septembrie 2009 și până la 3. 2009, sume actualizate cu indicele inflației începând cu data de 14 septembrie 2009 și până la data plății efective;
- au fost obligați pârâții M. B., prin P., C. local al municipiului B. să aloce pârâtului C. N. A. M. B., fondurile necesare plății sumelor restante datorate de pârâtul .
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S. și în consecință:
- a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al municipiului B. și M. B., prin P. împotriva M.ui E., C., T. și S., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă;
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al municipiului B. și M. B., prin P. împotriva M.ui F. P., reprezentat prin D. G. a
F. P. B.-N. și în consecință:
- a fost obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să vireze pârâților M. B., prin P. și C. local al municipiului B. sumele necesare plății drepturilor bănești ale reclamantului.
Pentru a pronunța soluția menționată, T. a avut în vedere că reclamantul a fost angajat la pârâtul I. Ș. J. B. N., în calitate de inspector școlar de specialitate în perioada (...) - (...), iar apoi la pârâtul C. N. A. M. B., în calitate de profesor în perioada (...).-(...), așa cum reiese din copia carnetului de muncă și din adeverințele depuse la dosar, iar acesta nu a beneficiat de acordarea drepturilor salariale prevăzute de L. nr.2..
Constatând că reclamantul nu și-a primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin O. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 si 2009 personalului din învățământ și reținând faptul că aceste prevederi sunt în vigoare, în condițiile în care au fost aprobate prin L. nr. 2., T. a apreciat ca fiind fondată cererea dedusă judecății.
De asemenea, a mai reținut că, în calitate de finanțator al unităților de învățământ, C. local, asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor de interes local privind educația și aprobă bugetul local. Obligația principală a angajatorului este cea de plată a salariului, ca și contraprestație pentru munca îndeplinită de salariat.
Referitor la M. E., C., T. și S., s-a apreciat că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză prin prisma dispozițiilor art. 167 al. 17 din L. nr.
84/1995, în condițiile în care acest minister nu finanțează învățământul preuniversitar.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a MFP, T. a considerat-o întemeiată raportat la faptul că fondurile necesare finanțării de bază a învățământului preuniversitar de stat vin de la bugetul de stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanție Ministerul F inanțelor Publice reprezentat prin D. B.-N., solicitând admiterea recursului,modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de pârâții C. Local B. și P. municipiului B., împotriva chematului în garanție M.F.P., reprezentat prin D. B.-N., ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție, câtă vreme chematul în garanție nu poate fi obligat să vireze pârâților sumele necesare plății drepturilor bănești ale reclamantului/ei, întrucât, pe de o parte, cererea de chemare în garanție nu întrunește cerințele art. 60 - 63 C. proc. civ., iar pe de altă parte, între chematul în garanție și titularul cererii de chemare în garanțienu există nicio obligație de dezdăunare, fiind irelevant, din perspectiva temeiniciei ori netemeiniciei cererii de chemare în garanție, faptul că drepturile salariale pretinse de reclamant/ă nu i-au fost acordate de către pârâții de rândul 1-3, această împrejurare neconferind nici uneia dintre părți vreo garanție din partea recurentului pentru sumele de bani ce ar trebui plătite reclamantului/ei, sume ce își au suportul de drept izvorât dintr-un raport juridic de muncă.
Recurentul a mai arătat că pârâții care au formulat cererea de chemare în garanție și care sunt ordonatori principali de credite, au la îndemână pârghiile privind punerea în executare a hotărârii, conform art. 2 din O. nr. 22 cu modificările și completările ulterioare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 și art. 312
C.proc.civ.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Motivele de recurs pot fi structurate pe două categorii: o primă categorie vizează criticile aduse sentinței fondului din punct de vedere al nerespectării de către prima instanță a prevederilor art. 60-63 C. proc. civ., iar a doua categorie are în vedere netemeinicia admiterii pe fond a cererii de chemare în garanție.
1. Potrivit art. 60 alin. 1 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire, art. 61 C. proc. civ., prevăzând că cererea trebuie făcută în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată, de către pârât odată cu întâmpinarea, sau când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, urmând ca, potrivit art. 63 alin. 1 C. proc. civ., cererea principală și cererea de chemare în garanție să se judece deodată.
Verificându-se în speță îndeplinirea acestor condiții de formă, Curtea constată că cererea de chemare în garanție a fost depusă în termen procedural, odată cu întâmpinarea și mai înainte de prima zi de înfățișare, cuprinzând toate elementele pe care trebuie să le îndeplinească cererea de chemare în judecată, conform art. 82-84 și art. 112 C. proc. civ..
Este știut faptul că cererea de chemare în garanție este justificată pe rațiunea că cel care transmite altuia un drept este obligat să-i garanteze folosul, sub toate formele, potrivit cu natura acelui drept, garanția putând să reiasă din lege sau dintr-un contract încheiat între părți.
Însă, din textul art. 60 alin. 1 C. proc. civ., rezultă faptul că cererea de chemare în garanție este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
Or, obligația recurentului de garanție față de pârâții C. Local B. și P.municipiului B. derivă din lege.
Din această perspectivă, coroborată cu faptul că prin sentința fondului recurentul nu a fost obligat direct către reclamant, Curtea constată că sunt vădit nefondate susținerile recurentului, conform cărora nu are nicio obligație de garanție în cauză.
Drept urmare, Curtea constată că este nefondată susținerea recurentului, în sensul că cererea de chemare în garanție nu îndeplinește condițiile art. 60-63 C. proc. civ.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentului, conform căreia nu era întemeiată cererea de chemare în garanție, pe motiv că recurentul nu are niciun raport juridic cu reclamantul, ale cărui drepturi derivă dintr-un raportjuridic de muncă străin de recurent, având în vedere că recurentul nu a fost obligat direct către reclamant la plata acestor sume de bani, ci către cei față de care recurentul chiar are o obligație de garanție, respectiv către pârâți.
2. În ceea ce privește criticile din recurs, prin care se invocă practic lipsa calității procesuale pasive a recurentului, Curtea constată că acestea sunt nefondate, motivat pe următoarele considerente:
Este adevărat că potrivit art. 167 din L. nr. 84/1995 republicată, „M. E.
N.e, prin inspectoratele școlare, asigura, cu sprijinul material al consiliilor locale, administrarea și funcționarea tuturor unităților din învățământul preuniversitar de stat";, dar, nu este mai puțin adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. 2 din L. nr. 84/1995 republicată, „finanțarea cheltuielilor de întreținere și reparare a bazei didactico-materiale a unităților din învățământul preuniversitar este asigurata de către consiliile județene și locale din fondurile alocate special de la bugetul de stat, din bugetele locale, precum și din resurse proprii";, în timp ce, potrivit alin. 4 al aceluiași articol,
„M. Învățământului asigura de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile învățământului de stat, precum și cheltuielile de funcționare a acestora.";
Art. 167 alin. 5 din aceeași lege prevede că „fondurile de la bugetul de stat care revin M.ui Învățământului se repartizează distinct pe tipuri, niveluri și forme de învățământ";.
Art. 1 din H.G. nr. 1618/2009 prevede că:
„(1) Finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar.
(2) Standardele de cost pe elev/preșcolar se determină, pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu, în funcție de numărul de elevi, de limba de predare, de alți indicatori specifici de învățământ și de mediul urban/rural.
(3) Finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată";, însă acest text legal trebuie coroborat cu art. 3 din același act normativ, conform căruia,
„(1) Unitățile din învățământul preuniversitar de stat cu personalitate juridică transmit primarilor și inspectoratelor școlare numărul de elevi/preșcolari pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate cu personalitate juridică. Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică răspund de corectitudinea datelor transmise.
(2) P.ii transmit Direcției generale a finanțelor publice județene numărul de elevi pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate administrativ-teritorială.
(3) Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare";.
Deși art. 3 alin. 3 mai sus citat face trimitere la repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, totuși această trimitere nu este de natură să conducă lainadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, pe motiv că, dacă sumele nu au fost aprobate prin legea bugetului de stat pe anul 2010, atunci recurentul nu poate fi obligat la plata lor, dat fiind că, potrivit art. 5 alin. 4 lit. a) din L. nr. 11/(...), privind bugetul de stat pe anul 2010, „. defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 4 lit. b) sunt destinate finanțării cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat";.
Or, drepturile pretinse de reclamant/ă prin petitul cererii de chemare în judecată sunt drepturi salariale prevăzute prin lege, respectiv, prin L. nr. 2., astfel încât, în virtutea art. 5 alin. 4 lit. a din L. nr. 11/2010, recurentul este
ținut la virarea sumelor necesare plății acestor drepturi salariale restante.
Nici invocarea de către recurenți a prevederilor art. 5 alin. 6 din L. nr.11/2010, nu constituie un argument în sprijinul admisibilității recursului, ci, dimpotrivă, vine să întărească caracterul nefondat al acestui recurs, având în vedere că acest text legal nu face altceva decât să contureze și mai clar atribuțiile ce revin directorului direcției județene a finanțelor publice județene în repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute al alin. 4 al art. 5 din aceeași lege.
Astfel, conform art. 5 alin. 6 din L. nr. 11/2010, „repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin. (4) pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul B., după caz, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., după consultarea consiliului județean și a primarilor, și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar, în funcție de numărul de elevi/preșcolari și standardele de cost aferente, sau a direcției de muncă și incluziune socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective";.
Atribuțiile direcției generale a finanțelor publice județene în repartizarea acestor sume sunt subliniate și prin textul art. 40 din H.G. nr. (...), care prevede următoarele: „(1) după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
(2) Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
(3) După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv";.
Or, aș acum corect a subliniat și instanța de fond, direcția generală a finanțelor publice județene nu este altceva decât reprezentantul M.ui F. P. în teritoriu.
Invocarea de către recurent a prevederilor O. nr. 22/2002 excede obiectului cauzei și limitelor investirii instanței, astfel încât, prin prisma art. 129 alin. final C. proc. civ., Curtea va înlătura acest motiv de recurs, dat fiind că, în prezentul cadru procesual instanța nu a fost investită, de către pârâții care au formulat cererea de chemare în garanție, cu executarea silită asentinței fondului. În faza de judecată a recursului nu pot fi invocate niciun fel de critici care vizează executarea silită propriu zisă a hotărârii și care eventual ar putea fi valorificate doar în faza de executare silită a respectivei hotărâri.
Așa fiind, în temeiul considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. B. N. împotriva sentinței civile numărul 5160 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 aprilie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI G REFIER D . G. L. D.
S. C. B.
C. M.
Red.DG/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: M.L.B.
| ← Decizia civilă nr. 4765/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 36/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
