Decizia civilă nr. 20/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D.ZIA CIVILĂ NR. 20/RC/2011
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
G. L. T. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva deciziei civile nr. 1448 din 14 iunie 2010, pronunțată de C. de A. C. în dosar nr. (...), privind și pe intimații S. D., B. A. M., V. M. C., T. D. L., C. L. D., M. A. Z., F. O., I. C. C., M. A., T. A. I., G. I. P., B. I., O. I., B. J. E., H. ANA, TRIBUNALUL MUREȘ, CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. și C. N. PENTRU C. D., având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația a fost declarată și motivată în termenul legal, a fost comunicată părților și este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin contestația formulată s-a solicitat judecarea în lipsă
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A I . Prin sentința civilă nr. 1224 din (...) pronunțată de Tribunalul Mureș îndosarul nr. (...), s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. E. și F. și a D.
G. a F. P. M..
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru perioada (...) - (...).
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții N. M., D. N. S., H. A. C., M. I. F. în contradictoriu cu pârâții C. DE A. T.-M., TRIBUNALUL MUREȘ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, M. E. ȘI F. TG. M. și D. G. A F. P. M., cu citarea obligatorie a C.ui N. pentru C. D. B..
Au fost obligați pârâții la plata către fiecare reclamant a sumelor reprezentând diferențe salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, după cum urmează:
- pentru perioada 24 aprilie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,5 lei;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,4 lei;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331,2 lei;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 337,8 lei;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, valoarea de referință sectorială de 354,7 lei;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, valoarea de referință sectorială de 393,7 lei;
Sumele mai sus menționate urmează a fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului.
S-a respins restul pretențiilor ca prescrise.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții B. A. M., V. C. M., T. D. L., C. L. D., M. A. Z., F. O., I. C. C., M. A., T. A. I., B. J., B. L., B. I., O. I., G. I. P., S. D. în contradictoriu cu pârâții C. de A. T.-M., Tribunalul Mureș, Ministerul Justiției, M. E. și F. Tg. M. și D. M., cu citarea obligatorie a C.ui N. pentru C. D. B..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de magistrați în cadrul Judecătoriei L..
Începând cu data de (...) majorările salariale pentru magistrați și cei ce ocupau funcții de demnitate publică alese și numite nu au mai fost aceleași. A. prin OG 9. salariile celor ce ocupau funcții de demnitate publică au fost majorate cu 25% pe când salariile magistraților au fost majorate cu doar 11 % potrivit OG 2.. de asemenea, pentru anul 2006 majorările salariale au fost de
4% de la (...) și 5% de la (...) pentru magistrați, potrivit O.. nr.2., respectiv de
5% de la (...) și de 6% de la (...) pentru cei care ocpă funcții de demnitate publică, conform O.G. nr. nr.3/2006, pentru anul 2007 de 0% pentru magistrați și de 5%, 2% și 11% pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică potrivit OG 1. și pentru anul 2008 pentru magistrați de 4% iar pentru ceilalți de 11 % potrivit OG 10/2008.
Valoarea de referință sectorială și a coeficienților pentru magistrați este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă astfel, potrivit O.G. 3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar Ordonanța 2. stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege, la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cadrul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile Codului Muncii cu privire la teoria dreptului câștigat.
Drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestațiilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.
Ordonanțele 2. și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în L. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția R., privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitatepublică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive și judecătorești fiind stabilit prin legile menționate mai sus.
Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât C.i, Codului Muncii cât și spiritului O.G. nr. nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art. 1 alin.2 privind executarea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate.
Din moment ce reclamanții se află într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de cealaltă categorie în discuție.
În concluzie, prin stabilirea valorii de referință sectorială diferită în ceea ce privește pe magistrați, respectiv persoane care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează această valorii de referință sectorială.
Cererea formulată de reclamanții personal auxiliar de specialitate a fost respinsă deoarece aceștia nu fac parte din personalul care exercită puterea judecătorească și nu sunt discriminați în sensul celor susținute prin acțiunea formulată.
II. Prin decizia civilă nr. 1448 din 14 iunie 2010 pronunțată de C. de A. C.în dosarul nr. (...) s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1224/(...) pronunțată de Tribunalul Mureș în dosar nr. (...).
S-a admis în parte recursul declarat de reclamanții S. D., B. A. M., V. M. C., T. D. L., C. L. D., M. A. Z., F. O., I. C. C., M. A., T. A. I., G. I. P., B. I., O. I., B. J. E., H. ANA împotriva aceleiași sentințe, pe care o modificat-o în parte după cum urmează:
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții S. D., B. A.
M., V. M. C., T. D. L., C. L. D., M. A. Z., F. O., I. C. C., M. A., T. A. I., G. I. P., B. I., O. I., B. J. E., H. Ana în contradictoriu cu pârâții C. de A. Tg. M.. Tribunalul Mureș, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice prin D. M. și, în consecință, pârâții de rândul 1-3 au fost obligați la plata diferențelor salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectați periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, potrivit perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant, după cum urmează:
- pentru perioada 24 aprilie 2005-30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9.,
- pentru perioada 1 octombrie 2005-31 ianuarie 2006 la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG nr. 9.,
- pentru perioada 01 februarie 2006-31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 septembrie 2006-31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG nr. 1.,
- pentru perioada de 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG nr. 1.,
- pentru perioada de 01 octombrie 2007 - 1 aprilie 2008, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG nr. 1..
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumei datorate reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut în esență, referitor recursul formulat de Ministerul Justiției, că prima instanță în temeiul art. 27 alin. (1) din O.G nr.137/2000 nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor OG nr.137/2000, se reține că așa cum în mod corect a reținut și prima instanță reclamanții care sunt magistrați în cadrul Judecătoriei L. sunt discriminați în raport de beneficiari OG 1., respectiv personalul bugetar salarizat potrivit OUG
24/2000 și persoanele care îndeplinesc funcții de demnitate publică.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția R., art.7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin D. nr.212/1974, art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr.12 la această C. (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită, art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din L. nr.53/2003, art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din C..
De asemenea, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce C. de A. apreciază în temeiul considerentelor enunțate anterior că este cazul în prezenta speță.
Prin L. nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. D., această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către C. N. pentru C. D. a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Instanța de recurs a constatat că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație, la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul drepturilor salariale solicitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anii 2005-
2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2005 față de anul 2004, în anul 2006 față de anul 2005, respectiv în anul 2007 față de anul 2006.
Referitor la recursul M. F. P., se reține că art.118 din L. nr.304/2004 privind organizarea judiciară stipulează că activitatea instanțelor și parcheteloreste finanțată de la bugetul de stat, iar Ministerul Finanțelor Publice este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea M. F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, s-a reținut că Ministerul Finanțelor Publice are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Referitor la recursul reclamanților S. D., B. A. M., V. M. C., T. D. L., C. L. D., M. A. Z., F. O., I. C. C., M. A., T. A. I., G. I. P., B. I., O. I., B. J. E., H. Ana s- a reținut că în conformitate cu Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile și nu neapărat similare.
Persoanele din acest cadru al personalului bugetar, inclusiv recurenții care sunt personal auxiliar de specialitate, sunt parte a unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării muncii, au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, ca de exemplu cele ale devalorizării monedei naționale și a creșterii ratei inflației ca și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare. D., sub aceste aspecte, este fără echivoc că reclamantele se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Reclamanților (personal auxiliar de specialitate) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în indexările salariale anuale pe anul 2005-2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra acestora, deoarece, spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care, însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului) produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii) se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându- se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. D., tuturor persoanelor care se află înaceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariilor datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru același element faptic generator de drept salarial același element salarial: indexările salariale anuale.
În mod eronat instanța de fond reține că acțiunea reclamanților-personal auxiliar de specialitate este nefondată întrucât aceștia nu fac parte din personalul care exercită puterea judecătorească, acest element care justifică în opinia instanței de fond discriminare recurenților fiind total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
III. Prin contestația în anulare înregistrată la această instanță sub nr. (...),contestatorul MINISTERUL JUSTIȚIEI a solicitat anularea deciziei civile nr. 1. din
14 iunie 2010 a Curții de A. C.
În motivarea contestației în anulare, s-a arătat că instanța de control judiciar a reținut în mod greșit ca reclamanții au solicitat, iar prima instanța a acordat despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii (art. 269 din Codul muncii). Instanța, respingând recursul M. J., a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, încălcând astfel principiul disponibilității acțiunii civile. A., instanța de recurs a analizat și motivele invocate de Ministerul Justiției prin prisma acordării de despăgubiri, deși reclamanții au solicitat diferențe salariale. Pentru aceleași considerente, în mod greșit instanța de control judiciar a admis recursul declarat de reclamanții personal auxiliar de specialitate și personal conex.
C. de A. C., în soluționarea recursului, apreciind în mod greșit că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie acordarea de despăgubiri, a reținut că " ... instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin. 1 din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale P.ui nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne, conform art. 11 și art. 20 din C.".
În aceste condiții, instanța a înlăturat deciziile nr. 818-821 din (...) și nr.
1325/(...) ale Curții Constituționale. De asemenea, instanța nu a luat în considerare decizia Curții Constituționale nr.838/(...), prin care instanța de control constituțional s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de P. R. în temeiul art. 146 lit. e din C..
Însă, potrivit art.147 alin.(4) din Constituția R. D.ziile Curții
Constituționale se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, intimații-reclamanți au formulat acțiunea tocmai în temeiul acestui act normativ, O.G. nr.
137/2000, care a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională prin mai multe decizii, pe care le-a invocat în apărările formulate la instanța de fond cât și prin cererea de recurs.
De asemenea, art. 14 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, protocoalele adiționale la această convenție, ratificata de R. prin L. 3. statuează că "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație." Iar art. 16 din C. prevede la alin. 1 ca "C.sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Judecătorii și personalul auxiliar de specialitate reprezintă categorii aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de L. nr. 3. privind statutul judecătorilor și procurorilor și L. nr. 5. privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite până la intrarea în vigoare a Legii unice de salarizare nr. 3., prin acte normative speciale, respectiv O. nr. 2. privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției și OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Întrucât reclamanții din cauza de față îndeplinesc funcția de judecători și respectiv personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul
Judecătoriei L., salarizarea acestora s-a realizat în perioada de referință prin legile speciale de salarizare. A. instanța de fond cât și cea de recurs au reținut eronat faptul că reclamanții sunt discriminați în raport cu alte categorii de funcționari publici, întrucât aceștia din urmă ar beneficia de salarii majorate conform O.G nr. 1. și de personalul bugetar salarizat potrivit O. nr. 24/2000 și persoanele care îndeplinesc funcții de demnitate publică.
A., potrivit art. 11 din L. nr. 5., forma actualizată la (...): ,,(1) Indemnizațiile pentru magistrați și salariile de baza pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referința sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publica alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Aceasta valoare corectata periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale se aplica de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi.
Analizând anexele 1 și 2 din prezenta lege, constată că magistrații și personalul auxiliar au avut aceiași valoare de referință sectorială, 1.1480.000, existând diferențe numai în ceea ce privește coeficienții de multiplicare.
De asemenea, în temeiul art.2 din O. nr.1. privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, indemnizațiile acestora au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Însă, prin L. nr. 347 din 10 iulie 2003, prin care a fost aprobată OUG nr.1., articolul 2 a fost modificat urmând să aibă următorul conținut:(1) Indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referința sectoriala, prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență."
Totodată, art. 3 din OUG nr. 2. prevede:(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din L. nr. 3., republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
Prin art. 50 din O. nr.1. au fost abrogate dispozițiile art.11 și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridica asimilat, potrivit legii, acestora, din L. nr. 5. privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, precum și orice alte dispoziții contrare.
De asemenea, prin O. nr. 2. a fost abrogată OUG nr.1., prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de C. și Justiție din L. nr. 56/1996, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de C. și
Justiție, cuprinse în L. nr. 154/1998, art.56 din L. nr. 317/2004, precum și orice alte dispoziții contrare.
Prin urmare, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 3., care a modificat art. 2 din OUG nr.1. nu exista temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publica alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG nr.1., OG nr. 2. și OUG nr.
2..
În același sens, art. 3 din O.G nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției prevede că " Salariile de bază pentru personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau parchetului".
Magistrații și personalul auxiliar de specialitate, salarizat potrivit anexei
2 la L. nr. 5. au beneficiat de majorarea valorii de referință sectorială prevăzute de OG nr. 2..
De altfel, începând cu 1 ianuarie 2003 persoanele care ocupa funcții de demnitate publica alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixa, art. 5 din L. nr.154/1998 fiind abrogat prin art.15 din OUG nr. 24/2000.
A., conform OG nr.9., OG nr. 3/2006 și OG nr.1. persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative beneficiază de indemnizații fixe și nu în baza unei valori de referință sectorială.
S-a reținut și faptul că dispozițiile OUG nr.1. și OUG nr. 2. și O.G. nr.
8/2007 nu contravin C.i, Legii nr. 3. sau Codului Muncii. A., într-adevăr, art.73, actual art.74, alin.2, teza 1, din L. nr. 3., prevede că "Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", însă, în teza a II-a se precizează că "Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială."
În același sens sunt și dispozițiile art. 60 alin. 4 din L. nr. 5. care reglementează salarizarea prin lege specială a personalului auxiliar de specialitate.
La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 3., drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal prevăzute de acest act normativ erau stabilite prin OUG nr.1. aprobată prin L. nr. 3. și de L. nr.
5.. Prin urmare, dispozițiile art.73, actual art. 74 din L. nr.3. au avut în vedere drepturile salariale reglementate de dispozițiile legale în vigoare la acel moment, drepturi salariale care, potrivit legii "nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Ori, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv OUG nr.2., aprobată prin L. nr.45/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.
A., prin acest act normativ, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, personalului asimilat acestora, potrivit legii, judecătorilor dincadrul Înaltei Curți de C. și Justiție, magistraților asistenți, și asistenților judiciari au fost majorate după cum se cunoaște cu un procent de 40% față de cele prevăzute în OUG nr.1., prin mărirea coeficienților de ierarhizare prevăzuți pe grad de instanța, în raport de funcția deținută, și prin instituirea dreptului la spor de vechime în muncă și prima de concediu.
Or, dacă L. nr.3. prevede că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc prin lege, acest lucru fiind înfăptuit prin actul normativ special la care s-a referit anterior, pretențiile reclamanților de a fi salarizați conform unor acte normative care nu li se adresează sunt în mod vădit neîntemeiate.
Pe de altă parte, actele normative care stabilesc drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și a celuilalt personal prevăzut de acestea, în sens contrar celor susținute de reclamanți, au fost emise cu respectarea dispozițiilor C.i, ale Legii nr.24/2000 și a Normelor metodologice date în aplicarea acesteia.
A., potrivit art.115 din Constituția R., Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.
Totodată, principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzut de C. nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, în C. neexistând principiul aplicării aceleiași valori de referință sectorială invocat de reclamanți. De altfel, L. nr.154/1998 cât si celelalte acte normative care au reglementat ulterior drepturile salariale ale persoanelor care ocupa funcții publice alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive, invocate de reclamanți ca temei al susținerii pretențiilor formulate, nu prevăd pentru aceștia și alte drepturi salariale în afară de indemnizația stabilită în cuantum fix.
Potrivit OUG nr.2. judecătorii și procurorii beneficiază de premii, spor de vechime în muncă, de primă de vacanță, și alte drepturi salariale urmare cărora cuantumul total al veniturilor calculate cu coeficientul de multiplicare prevăzut pentru instanța cea mai mare în grad depășește, în cadrul magistraților indemnizația prevăzută pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Este de reținut și faptul că dispozițiile OUG nr.1. și OUG nr. 2. și O.G. nr. 8/2007 nu contravin C.i, Legii nr. 3. sau Codului Muncii.
A., atât magistrații, personalul auxiliar de specialitate cât și ceilalți bugetari: funcționarii publici, cei care ocupă funcții de demnitate publică, personal contractual sunt categorii profesionale deosebite, fiecare având statut propriu și de asemenea sisteme diferite de stabilire a drepturilor salariale, astfel încât este lipsită de temei legal solicitarea reclamanților constând în obligarea la diferențe salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcții de demnitate publică raportat la coeficienți de multiplicare prevăzuți de lege.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 318 alin. 1 C.proc.civ.
IV. Apreciind asupra contestației în anulare, din perspectiva dispozițiilor art. 318 C.pr.civ., C. reține următoarele:
Dispozițiile art. 318 alin. 1 C.pr.civ. conferă părților dreptul de a ataca o hotărâre a instanței de recurs cu o contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Contestația în anulare este reglementată așadar ca și o cale de atac extraordinară prin intermediul căreia apare posibilă anularea unei hotărârijudecătorești irevocabile și investită cu autoritatea de lucru judecat, ce se poate exercita doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
C. reține că prin contestația în anulare se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură și nu la pretinse erori de fond în legătură cu aprecierea probelor și cu modul în care instanța a stabilit situația de fapt, prin greșeală materială neputând fi înțeleasă o eventuală eroare de judecată, ci numai acele erori de natură procedurală, care vizează omiterea sau după caz, confundarea unor date sau elemente aflate în legătură cu aspectele formale ale judecății.
Prin eroare materială, ca temei al unei contestații în anulare în sensul art. 318 C.proc.civ. invocat de contestator, se înțelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite. În această categorie se încadrează erorile comise în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, cum ar fi de exemplu, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
În speță, contestatorul atacă o hotărâre irevocabilă a instanței de recurs, indicând ca și temei de drept dispozițiile art. 318 alin. 1 C.pr.civ. și susținând existența unei erori materiale, întrucât instanța de control judiciar a reținut în mod greșit ca reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii (art. 269 din Codul muncii, astfel că respingând recursul M. J., a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată. De asemenea, s-a invocat faptul că au fost înlăturate D.ziile nr. 818/(...) și nr.
838/2009 pronunțate de Curtea Constituțională, respectiv că începând cu data intrării în vigoare a Legii 3. care a modificat art. 2 din OUG 1., a OG nr.
8/2007 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești fiind stabilit prin OUG 1., OG
2. și OUG 2..
Așadar motivele invocate de contestator, care sunt o reiterare a motivelor de recurs, nu se încadrează în cele prevăzute limitativ în dispozițiile legale menționate anterior, ci se referă la pretinse erori de fond, tinzându-se astfel ca pe calea contestației să fie puse în discuție erori de judecată, contestatorul urmărind de fapt reformarea hotărârii, ceea ce nu este posibil decât în recurs.
Deși contestatorul promovând contestația în anulare în care au indicat ca și temei de drept dispozițiile art. 318 alin. 1 C.pr.civ., care se referă și la necercetarea motivelor de recurs, nu a arătat însă care motive de recurs nu au fost cercetate, motiv pentru care, contestația se constată a fi nefondată și sub acest aspect.
Pentru cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 319 și următoarele
C.pr.civ., C. va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul Ministerul Justiției împotriva deciziei civile nr. 1. pronunțată de C. de A. C., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva deciziei civile nr. 1. din (...) a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D.zia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G. L. T.
Red./Dact. SCB/2 ex. (...)
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 4955/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2370/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
