Decizia civilă nr. 4955/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I C.

Dosar nr. (...)

DECIZIA C. Nr. 4955/R/2011

Ședința noiembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.

JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta R. D. M. prin U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T. B. N., privind și pe pârâții intimați Ș. G. R., C. LOCAL R. și P. C. R., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

P. de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constatând că recurenta a solicitat judecata în lipsă, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A A supra recursului civil de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. B.-N. sub nr.1345/112/(...), reclamanta R. D. M., prin U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. a chemat în judecată pe pârâții: Ș. G. R., C. LOCAL R., P. C. R. solicitând obligarea unității școlare pârâte la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu, la plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, precum și obligarea pârâților: C.

LOCAL R. și P. C. R. la asigurarea finanțării pentru plata sumelor mai sus menționate.

În motivarea cererii, s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor L. nr. 128/1997, art. 103 lit. a, dreptul la concediu fiind reglementat și de prevederile C. muncii și contractului colectiv de muncă unic la nivel național, la nivel de ramură învățământ, precum și de dispozițiile HG nr. 2..

Reclamanta, membră de sindicat, a început concediul de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, însă indemnizația i-a fost diminuată, deși potrivit C. muncii aceasta se achită cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, iar potrivit contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu.

S-a relevat faptul că la data la care trebuia achitată indemnizația de concediu (cu 10 zile sau cu 5 zile înainte de plecarea în concediu) salariile personalului din învățământ nu erau diminuate, astfel că L. nr. 1. nu putea fi aplicată anterior apariției ei.

Pe de altă parte, s-a arătat că art. 1 din L. nr. 1. prevede diminuarea cuantumului salariilor, indemnizațiilor lunare de încadrare, a soldelor, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, fără a cuprinde referiri la indemnizația de concediu de odihnă, iar L. nr. 330/2009 stabilește că prevederile din actele normative referitoare la acordarea concediilor rămân în vigoare.

S-a mai susținut că, prin diminuarea indemnizației de concediu s-a adus atingere unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., măsura echivalând cu o expropriere. Mai mult, s-a încălcat speranța legitimă că persoana își mai poate valorifica dreptul său.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 145, art. 283 alin. 1 lit. c din C. muncii, art. 67 din L. nr. 168/1999, art. 28 din L. nr. 54/2003, art. 103 din L. nr. 128/1997, HG nr. 2., art. 29 din C. C. de M. U. la N. de R. Î. și C. C. de M. U. la N. N. aplicabil pe anii 2007-2010.

Pârâții nu au formulat întâmpinare în cauză.

Prin sentința civilă nr. 1. din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița N ăsăud, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta R. D. M., prin U. J. a S. L. din Î. B.-N..

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta este angajata pârâtei Ș. G. R., așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.

În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanta a intrat în concediu de odihnă la data de 14 iunie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor L. nr.

1..

O asemenea măsură a fost contestată în prezentul cadru procesual, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010 în care reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă acesteia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.

Conform dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie

2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale O. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..

În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis O. nr. 3. pentru aprobarea

Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilind că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.

Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.

S-a reținut că această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.

Ca atare, prima instanță a constatat că, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din C. muncii, care nu sunt astfel incidente în speță.

Practic, tribunalul a reținut că, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantei coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-au achitat, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%.

Aceasta întrucât diminuarea drepturilor salariale a operat începând din data de 3 iulie 2010.

Prin urmare, s-a constatat că, pentru luna iulie 2010, în care reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă indemnizația de concediu este egală cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime corespunzătoare lunii iulie (adică în cuantum diminuat cu 25%) înmulțită cu numărul zilelor de concediu. A. modalitate de calcul se aplică și pentru luna august.

Dat fiind faptul că diminuarea salarială cu 25% este prevăzută începând cu veniturile lunii iulie 2010, prima instanță a reținut că indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010, care se calculează în raport de salariul aferent lunilor iulie și august trebuia diminuată cu 25% în baza L. nr. 1.. O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 2., republicată.

Chiar dacă anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizare plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.

Nu s-a reținut nici susținerea potrivit căreia dispozițiile L. nr. 1. nu sunt incidente în privința indemnizației de concediu de odihnă.Așa cum lesne se poate constata, dispozițiile art. 1 ale legii fac referire nu numai la salarii, ci și la indemnizații și alte drepturi salariale. Or, atâta timp cât indemnizația de concediu se stabilește în raport cu salariul de bază este evident că aceasta reprezintă un drept salarial.

T. a reținut că acțiunea este neîntemeiată și din perspectiva reglementărilor europene invocate de reclamantă.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din L. nr. 1., măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.

Dispozițiile L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost suspuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...) constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.

S-a mai reținut că diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar reclamantei constituie fără îndoială o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.Salariul reclamantei este stabilit prin lege, astfel că acesta poate suferi modificări, în sensul creșterii sau micșorării cuantumului său, ori de câte ori intervine vreo modificare legislativă, fără ca pentru aceasta să fie necesar consimțământul angajatorului și/sau al salariatului.

Măsura diminuării drepturilor salariale cuvenite pe perioada concediului de odihnă constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de altfel și de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/010 și nr. 874/2010, măsură care, pentru a fi justificată, trebuie să îndeplinească anumite cerințe și anume: să fie prevăzută de lege; să fie necesară într-o societate democratică; să se impună pentru motivele prevăzute de art. 53 din Constituție (apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav); să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să se aplice nediscriminatoriu și să nu aducă atingere însăși substanței dreptului sau libertății.

T. a constatat că toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 1., s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., securitate privită din perspectiva componentei sale sociale și economice și nu militare, pentru a nu fi afectată ființa statului.

S-a constatat că măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia și este determinată de o situație de criză financiară mondială care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării, și implicit, securitatea națională.Tocmai pentru a nu fi afectată substanța dreptului s-a instituit caracterul temporar al diminuării salariale.

De asemenea, s-a reținut că măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându- se altor măsuri legislative, determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate: încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică. Diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a salariului și implicit a indemnizației de concediu de odihnă care ce calculează în raport de salariu, alăturată unei serii de măsuri de gestionare a problemelor financiare cu care se confruntă bugetul de stat constituie în opinia tribunalului o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.

Este neîndoielnic faptul că în baza dispozițiilor art. 20 din Constituție, instanța de judecată este obligată să acorde prioritate reglementărilor internaționale, care fac parte din dreptul intern odată ce au fost ratificate de

R., putând proceda la o analiză a concordanței normelor dreptului intern cu normele convenționale, chiar în condițiile existenței deciziilor instanței constituționale privitoare la conformitatea cu C. a dispozițiilor legale referitoare la diminuarea temporară a drepturilor salariale. Aceasta întrucât, au existat situații în care instanța constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a unui anumit text legal, reținând că acesta este conform Constituției și ulterior, Curtea europeană a reținut încălcarea normelor convenționale prin aplicarea respectivului text legal analizat de judecătorul constituțional (spre exemplu, Cauza D. P.escu împotriva R.,

Hotărârea din 26 aprilie 2007).

În temeiul obligației instanței de a interpreta și aplica dispozițiile legale în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de R., a superiorității C.i europene față de normele interne, tribunalul a analizat dacă reglementările interne privitoare la diminuarea drepturilor salariale ale reclamantei cuvenite pe perioada concediului său de odihnă intră sau nu în conflict cu normele convenționale.

T. a mai susținut că, întrucât dreptul de creanță al reclamantei și corelativ obligația de plată a salariului de către angajator are la bază legea, care poate suferi modificări în privința cuantumului dreptului și obligației corelative în funcție de politica economică a statului, nu se poate reține nici faptul că reclamanta are un bun în sensul C.i europene sau cel puțin o speranță legitimă. Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas împotriva Croației, Hotărârea din 20 mai 2010). Ca atare, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantei, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamantă, ceea ce nu este cazul întrucât L. nr.

1. s-a aplicat numai pentru viitor de la momentul intrării sale în vigoare (a se vedea Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006, unde s-a opinat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor).

O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești (a se vedea Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2002; Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007).

T. a mai reținut faptul că, C. europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (a se vedea Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005).

Diminuarea drepturilor salariale nu este analizată de Curtea europeană din perspectiva privării de proprietate, ci a regulii generale privitoare la dreptul la respectarea bunurilor.

Lipsa unei despăgubiri nu conduce prin ea însăși la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. S. se bucură de o marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu.

Pentru a fi conformă cu C. europeană, măsura diminuării drepturilor salariale trebuie să fie prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a justificat-o.

Sub acest aspect, tribunalul a reținut că măsura diminuării drepturilor salariale lunare și implicit a indemnizației de concediu este prevăzută de L. nr. 1. și a fost justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea protecției securității naționale, măsura fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale.

Nefiind vorba de o privare de proprietate, s-a reținut că, proporționalitatea nu se analizează prin prisma neacordării de despăgubiri adecvate, ci se analizează în ce măsură salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, în ce măsură situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată.

Necesitatea intervenției statului a rezultat din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.

În cauză, tribunalul a reținut că reclamanta nu a dovedit că prin măsura diminuării veniturilor sale salariale pe perioada concediului său de odihnă situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea sa de mijloacele de subzistență (nu s-a probat că măsura luată a pus-o pe reclamantă în imposibilitatea de a plăti rate, întreținere, etc.).

În aprecierea proporționalității, s-a reținut și faptul că măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar.

Chiar dacă și în prezent, în urma adoptării L. nr. 285/2010, nivelul salariilor este inferior momentului iunie 2010, nu înseamnă că situația diminuării drepturilor s-a definitivat, ea păstrându-și caracterul temporar, fiind aplicabilă pentru anul 2011, tocmai pentru a nu afecta substanța dreptului constituțional protejat.

În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la O. nr. 3., art. 7 din HG nr. 2., republicată și ținând seama de jurisprudența C. europene mai sus relevată, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată.

Față de soluția respingerii acțiunii formulate ca neîntemeiată, dat fiind caracterul incidental al cererii de chemare în garanție față de acțiunea principală, tribunalul a reținut că examinarea independentă și preliminară a excepțiilor procesuale invocate de chemații în garanție nu se mai impune a fi realizată, fiind respinsă, în temeiul art. 60 C.pr.civ..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, U. J. A S. L.

DIN Î. B.-N., în numele și pentru membrul de sindicat, reclamanta R. D. M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, privind S.utul personalului didactic, acest drept fiind reglementat atât de art. 145 alin. 1 C. muncii, cât și de C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. de Î., cât și de art. 7 din HG nr. 2., dispoziții conform cărora indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.

Reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 03 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a L. nr. 1., respectiv la data de (...), astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2 din C. R. și ale art. 1 din C. civ., dispozițiile L. nr. 1. trebuiau aplicate doar pentru viitor, respectiv, indemnizația de concediu cuvenită reclamantei nu putea fi diminuată cu 25%.

În recurs, nu s-au administrat probe noi.

Analizând recursul formulat de U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., pentrureclamanta R. D. M., se reține că acesta este fondat, pentru următoareleconsiderente:

În primul rând, în mod greșit prima instanță a stabilit modul de calcul al indemnizației de concediu cuvenite reclamanților pentru anul școlar 2009-

2010.

Astfel, conform art.103 din L. nr.128/1997, dreptul la concediul anual de odihnă cu plată, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, la care este îndreptățit personalul didactic din învățământ e ste stabilit pe ani școlari , prin urmare și indemnizația de concediu de o dihnă este cuvenită acestei categorii de personal tot p e ani școlari. it ". de drept care a generat practica neunitară"; , s-a reținut că "Recursurile în interesul legii vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. munci i, republicată, art. 1 03 lit. a) din L.

nr. 128/1997 priv ind S.utul persona lului didactic, cu modificările și c ompletările ulterioare, și art . 7 din Hotărârea G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, cu privire la cuantumul indemnizației de concediu aferent anului școlar 2009-2010, cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat.";

Conform pct.1 din decizie, denumit ". de drept care a generat practica

neunitară";,s-a reținut că "Recursurile în interesul legii vizează interpretarea

și aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii,

republicată, art. 10 3 lit. a) din L. nr. 1 28/1997 privind S. utul personalului d idactic, cu modificările și completările ulterioare, și art . 7 din Hotărârea G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, cu privire lacuantumul indemnizației de concediu aferent anului școlar 2009-2010, cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat.";

Atât din dispozitivul acestei decizii, cât și din obiectul sesizării pentru pronunțarea asupra acestui recurs în interesul legii, se reține că Î nalta

Curte de Casație și Justiție nu a fost se sizată și cu interpet area și aplicarea O .ui nr.3251 din 12 februarie 1998 al M.ui E. N.e pentru aprobarea concediului de odihnă al personalului didactic, care a fost apreciat însă, prin considerentele deciziei, ca fiind tocmai legea specială care derogă de la dispozițiile art.145 alin.2 din C. muncii.

Analizând și punctul 3 al deciziei, ce privește "Soluțiile pronunțate de

instanțele judecătorești"; , se reține că, printre hotărârile judecătorești anexate cererii de pronunțare a unui recurs în interesul legii, se regăsesc, la punctul 3.1. decizii ale unor instanțe judecată care au aplicat aproape toate dispozițiile legale și convenționale posibile, fără a stabili însă care dintre toate acestea erau în vigoare la data la care reclamantului i se cuveneaindemnizația de concediu de odihnă, care constituie lege specială și care lege generală, iar la punctul 3.2. decizii ale unor instanțe care nu au reținut nici o dispoziție legală aplicabilă concediilor de odihnă ale cadrelor didactice.

Se reține că, anterior pronunțării acestei decizii, Curtea de A. C., prin decizii irevocabile, care nu au ajuns însă a fi examinate în cadrul acestui recurs în interesul legii, a reținut o prob lemă de drept ce nu a fost analizată , din ceea ce rezultă din examenul soluțiilor avute în vedere, de către

instanțele ce au pronunțat deciziile menționate la punctele 3.1 și 3.2 și, prin u rmare, nici de către Î nalta Curte de Casație și Justiție.

Această probl emă de drept o constituie faptul că art.145 alin.2din C. muncii^{, constituia, chiar începând cu data adoptă rii acestuia, în}

anul 2003, nu num ai dispoziție generală, ci chiar singu ra dispoziție în vigoare privind cu antumul și data pl ății indemnizației de concediu de o dihnă.

În acest sens, potrivit art.298 alin.2 din C. muncii (L. nr.53/2003),

prevederile L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor au fost abrogate, fiind abrogate și alte dispoziții contrare codului.

Art. 3 din L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor prevedea că, pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație care nu poate fi mai mica decît salariul de baza, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere, luateîmpreună.

Conform art. 7 din aceeași lege, regulile privind durata concediului de odihna, inclusiv a concediului de odihna suplimentar, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea și amânarea concediului de odihna, precum și compensarea în bani a concediului neefectuat se stabilesc, în limitele și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, prin hotărâre a G., pentru salariații din administrația publica, regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.

În temeiul disp.art.7 din L. nr.6/1992 a fost adoptată H .G. nr.2.

privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, care, la art.7 alin.1, a prevăzut că, pe durata concediului de odihna, salariatii au dreptul la o indemnizatie calculata in raport cu numarul de zile de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia deconducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei lunicalendaristice in care se efectueaza zilele de concediu de odihna și la alin.2, că media zilnică a veniturilor prevazute la alin. (1) se stabilestein raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna in care se efectueaza zilele de concediu.

Se reține astfel că și H.G. nr.2., adoptată în baza și în executarea unei legi abrogate (conform art.31 din Decretul Consiului de S. nr.16 din

3 februarie 1976 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnica l egislativă privind pr egătirea și sistemati zarea proiectelor de acte normative ),

nu mai poate fi considerată ca fiind în prezent aplicabilă.

În temeiul art. 17 din Hotărârea G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare, modul de efectuare a concedi ului de odihnă cuve nit personalului didactic se stabilea de M. Î.

M. E. N.e a adoptat astfel O. nr.3251 din 12 februarie 1998 pentru a prob are a conced iul u i de od ihn ă al pe rson alulu i d id ac tic, emis, conformpreambului actului, în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997, a art.8 din L . nr.6/1992 ș i a ar t.17 d in H.G. nr.2., c are, la art.21, cuprindea r eglementări ce privesc stabilirea indemnizației d e concediu de o dihnă, identice în conținut cu cele p rev de art.7 alin.1 din H.G. nr.2. ,dar c are nu pu te au "supr av iețu i"; ac telor nor mative în te me iu l c ăror a au f ost a dop tate, respec tiv L. nr.6/1992 ș i, imp l ic it, a H.G. nr.2., ab rog ate pr in no ul C od al muncii.

Identitatea de conținut a acestor prevederi legale ce priveau stabilirea cuantumului indemnizației de concediu atât în cazul p ersonalului didactic, cât și în cazul tuturor bugetarilor, denotă că n iciodată cadrele didactice nu au avut prevederi speciale, derogatorii d e la normele generale privind stabilirea acestei indemnizații.

De altfel, art.145 alin.2 din C. muncii în forma în vigoare din 2003

și până la modificarea acestuia prin O. nr.65/2005, cuprindea aceleași prevederi, aplicabile pentru toți salariații, respectiv: " I. de concediu de

odihna reprezintă media zilnica a veniturilor din lun a/lunile în care este e fectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu.";

De asemenea, C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii

2005-2006, nr.2001/2005, având ca parte semnatară și pe Ministerul Educației și Cercetării, prevedea, la art.59 alin.1, aceleași dispoziții cuprinse în art.145 din C. muncii în vigoare până în anul 2005, respectiv că:"; Pe durata conc ediului de odihnă s alariații vor primi o indemnizație ce

reprezintă media zilnică a veniturilor din luna/lunile în care este e fectuat c oncediul, multiplicată cu numărul zilelor de concediu, iar la alin.4 că i ndemnizația se plătește înainte de plecarea în concediu.

Acest aspect, al stabilirii indemnizației de concediu de odihnă a personalului din sectorul public nu a ridicat probleme deosebite până în

anul 2005 întrucât, până la data intrării în vigoare a O. nr.65/2005,prevederile noului Cod al muncii în acest sens erau identice cu cele p revăzute în H.G. nr.2., deși temeiul calculării acesteia, începând cu anul

2003, trebuia să fie L. nr.53/2003 și nu o hotărâre de guvern ale cărei prevederi în acest sens erau abrogate.

În anul 2005, prin O. nr.65/2005, legiuitorul a considerat ca fiind n eces ar ă mod if ic are a C. munc ii ș i în pr iv inț a modulu i de s tab il ire a i nde mn iz aț ie i de co nced iu de od ihn ă, mo tiv at de :";necesit atea îndeplinirii angajamentelor asumate de R. în cadrul negocierilor privind Capitolul

13 " Ocupare și politici sociale" , de armonizare a legislației naționale cu acquis-ul com unitar";, ca o ". cuprinsă în Progr amul legislat iv p rioritar pentru integrarea în U. Europeană"; .

Potrivit disp.art.145 alin.2 din C. muncii^{, astfel cum a fost}

modificat prin O. nr.65/2005, deci a dispozițiilor în v igoare privind c alculul indemnizației de concediu de odihnă, aceasta re prezintă media zilnică a drept urilor salariale cuprinzând salariul de bază,

^{indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent}din ultimele 3 lunianterioare celei în care este efectuat concediul^{, multiplicată cu zilele}de concediu.

În expunerea de motive a O. nr.65/2005 s-a susț inu t c ă „P reveder ile

propuner ii leg isl ativ e pr iv ind C. munc ii sun t în concord an ț ă cu leg isl aț ia c o mun itar ă în do men iu";.

De asemenea, în expunerea de motive a G. R. pentru adoptarea L.nr.371/2005, de aprobare a O. nr.65/2005, s-a ar ătat c ă:

„ În R apo ar tele de ț ar ă al U. E. pentru an ii 2003 ș i 2004 s -a prec iz at c ă a c tu alul Cod al mun c ii nu pre ia preveder ile d irec tivelor în mater ie ale U. E. ș i,

mai ales, nu ur me az ă suf ic ien t de cl ar pr ac tic ile d in ț ăr ile me mb re ale U. E.";.

„În vederea îndeplinirii obligaț iilor asumate și ca urmare a negocierii cu partenerii sociali";, s -a s tab il it c ă es te neces ar ă, pr in tre al tele,

ș i mod if ic are a prev eder ilor pr iv ind „St abilirea și plata concediilor de o dihnă";, menț ion ându -se c ă: „Int egrarea europea nă înseamnă r eglementări europene. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește r elațiile de muncă"; .

Ar f i de al tf el cu to tul anor mal ș i des igu r, con tr ar in tenț ie i le g iu itorulu i,

ce a cons ider at în anul 2005 c a f iind n eces ar ă mod if ic are a C. munc ii ș i în p r iv inț a modulu i d e s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conce d iu de od ihn ă,

cons ider ată c a o re gle men tare europe an ă, c a în r apor tur il e de munc ă al e p erson alulu i d in se c torul publ ic, respec tiv ale person alulu i d id ac tic, s ă se a pl ice o ho tăr âre de guvern d in anul 199 2, e mis ă în te me iul un ei legi abrogate î nc ă d in anul 2003 de c ătre C. munc ii, c are a prev ăzu t pr in d ispoz iț iile s ale m o dul de c alcul al ac es te i inde mn iz aț ii.

De altfel, potrivit art.13 din L. nr.24/2000, o regle men tare spec ial ă,

derog ator ie, în acee aș i mater ie, ar trebu i prev ăz u tă pr in tru -un act normativ de a cel aș i n ivel cu regle me n tare a gener al ă î n mater ie.

Mai mult, conform art.95 alin.1 din L. nr.128/1997, care la dataadoptării L. nr.1. era în vigoare, nefiind abrogat sau modificat prin L. nr.330/2009, " P. didactic de la toate n iv elur ile înv ăț ămân tul u i are drep tur i ș i

obl ig aț ii ^{care decurg din legislația în vigoare, din prezentul statut, din carta}

universitară, precu m ș i d in preveder ile co n tr ac tulu i colec tiv de mu nc ă.";

Potrivit art.22 din L. nr.130/1996 privind contractul colectiv demuncă, în vigoare la data la care reclamanților trebuia să li se plătească indemnizația de concediu, la negocierea și încheierea contractelorcolective de muncă în instituțiile bugetare, părțile sunt reprezentatedupă cum urmează:a) de către conducătorul instituției bugetare sau de către locțiitorulde drept al acestuia;b) de către sindicatele reprezentative, în sensul prezentei legi, sau de către reprezentanții salariaților aleși conform preveedrilor art.20.

Art.59 alin.1 din C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010

prevede că, pe durata concediului de odihnă, salariații vor primi o i ndemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele t rei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată c u numărul de zile de conce diu. I. de concediu nu poate fi mai mică d ecât salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru f uncție de conduc ere, luate împreu nă, corespunzător numărului de zile de concediu.

Astfel, după modificarea art.145 alin.2 din C. muncii prin O. nr.65/2005, în concordanță cu art.238 din C. muncii, ce prevede că la

încheierea contrac tului colectiv de muncă prevederile legale privind

^{drepturile salariaților au caracter minimal ,}C. C. de M. U. la N. N. peanii 2007-2010, avându-l ca parte se mnatară, din p art ea instituțiilor b ugetare și pe M. E. și C. , a modificat prevederile contractului colectiv de m u nc ă l a n ivel n aț io n al an ter ior în cee a ce pr iveș te cu an tu mul inde mn iz aț ie i d e od ihn ă cuven ite, apl ic ându -se, conform art.3 alin.1 lit.a) din contract,^{pentru toți salariații încadrați la toate unitățile din țară, indiferent de forma de capital social, de stat sau privat.}

Mai mult, potrivit art.1 alin.1 din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2. „. contractante, reprezentate conform anexei nr.7, recunosc și acceptă pe deplin că sunt libere și egale în negocierea C.ui colectiv de muncă unic la nivel național și se obligă să r especte în totalitate prevederile acestuia.";

Conform anexei nr.7 la acest contract, din componența co misiei de negociere a acestui contract a făcut parte și Ministerul Educației și C ercetării.

Av ând în vedere f aptul c ă ^{M. E. și C.}a purtat negocieri în vedereaîncheierii acestui contract, l-a semnat și s -a obligat ^{să respecte în}totalitate prevederile acestuia, acest contract fiind leg ea părților, se r eține că, de l a d ata înreg is tr ăr ii aces tu ia l a M. M., S. S. ș i F ., respec tiv de l a

d ata de (...), de c ân d aces t con tr ac t col ec tiv de munc ă ș i -a produs efectele,

mo dul de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă a personalului d id ac tic a f ost s tab il it pr in preveder il e con tr ac tu ale conv en ite de c ătre partenerii sociali, care au considerat ca fiind prevederi legale cu caracterminimal, în ace as tă pr iv inț ă, ar t.145 al in. 2 d in C. munc ii pr in O. nr.65/2005.

Nu s-ar putea reține în acest sens că M. E. și C. ar fi negociat,

semnat și și -ar fi asumat răspunderea să respecte prevederi aplicabile în i nstituțiile subordonate, ce contravin unui ordin emis d e către același m inister sau altor dispoziții legale în vigoare.

De asemenea, C. C. de M. la N. de R. de Î., deș i nu cupr ind e în mod e xpres modul de calcul al inde mn iz aț ie i de conced iu, s tab ileș te la art.6alin.1, c ă drepturil e salariaților prevăzute în acest cont ract nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale c are sunt recunoscute de legislație și contractul colectiv de muncă la n ivel național.

Curtea mai reține c ă, astfel cum s -a p robat în cauză, cu adeverința d epusă la dosar, cele 62 de zile de concediu de odihnă, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, respectiv 78 de zile calendaristice de concediu de o dihnă, la care era îndreptățită reclamanta pentru anul școlar 2009-2010, au fost efectuate, începând cu data de (...), în lunile iulie și august, iar i ndemnizația de concediu de odih nă, aferentă muncii deja prestate în a cel an școlar, trebuia plătită anterior acestei date i intrării în concediul d e odihnă , potrivit următoarelor reglementări legale și prevederi c onvenționale:

Conform art.145 alin.3 din C. muncii, indemnizația de concediu deodihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu.

Potrivit art.59 alin.4 din C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-

2010, indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea în concediu.

Art. 29 alin.4 din C. C. de M. la N. de R. de Î. prevede căindemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte

de plecarea în concediu de odihnă.

Î n consecință, Curtea reține că L. nr.1., intrată în vigoare abia la data de (...), după ce personalul didactic prestase integral munca pe anul

școlar 2009/2010 și începuse efectuarea concediului de odihnă, nu putea r etroactiva și afecta, prin diminuare, cuantumul indemnizației de c oncediu de odihnă la care era îndreptățită reclamanta pentru acest an

școlar, ce trebuia stabilit con form considerentelor ex puse anterior și p lătit anticipat plecării în concediu, aceste dispoziții nefiind incidente d ecât cererilor de concediu formulate de personalul didactic și didactic a ux iliar din învățământul preuniversitar de stat, după intrarea în vigoare a L. nr. 1.,

Din moment ce toate aceste acte normative sau convenționale, dar cu p utere de lege, stabilesc că indemnizația de concediu se plătește întotdeauna î nainte de plecarea efectivă în concediu, ca o măsură de protecție socială a salariatului, chiar și în ipoteza în care in demnizația de conc ediu s-ar fi plătit salariatei în fapt, la o dată ulterioară, culpa angajatorului în acest sens,

pentru nerespectarea drepturilor angajatului, nu poate să agraveze și mai m ult situația creat ă acestuia, contr ib uind la diminuare a indemnizației cuvenite prin aplicarea unei legi intrate în vigoare ulterior datei la care a ceste drepturi bănești erau datorate/scadente.

Incidența în cauză a acestor reglementări naționale, legale și convenționale, dar cu putere de lege, a căror aplicare atrage nelegalitatea diminuării indemnizației de concediu cuvenite reclamantei pentru anul

2009/2010, drepturi bănești ce au fost plătite cu acest titlu în lunile iulie și august 2010, face de prisos analizarea respectării în cauză a drepturilor garantate prin C. E. a D. O. și a jurisprudenței C. E. a D. O..

Prin urmare, Curtea reține că acțiunea reclamantei privind obligarea u nității școlare pârâte la plata diferenței de indemnizație de concediu de o dihnă pentru anul școlar 2009/2010 este fondată.

Curtea reține ca fiind fondat și capătul de ce rere formulat de c ătre reclamanți privind obligarea C. Local R. și P.ui comunei R. la a sigurarea finanțării pentru plata acestor diferențe de indemnizație ^.

Astfel, obligația de a plăti salariul și, implicit, indemnizația de concediu de odihnă, revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.

Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.

Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local

și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.

Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.

Conform art.4 alin.1 din H.G. nr.1618/2009, consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică.

Având în vedere aceste dispoziții legale, Curtea reține că intimaților- pârâți: C. local R. și P.ui comunei R. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește asigurarea finanțării unităților de învățământ, necesare plății tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământ, cu respectarea legilor în vigoare și a prevederilor contractuale negociate și semnate de către M. E. și Î.

În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc.civilă, se va admite recursul declarat de reclamanta R. D. M., prin U. J. A S. L. DIN Î. B.- N. și se va modifica în tot sentința primei instanțe, în sensul de a se admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. D. M., prin U. J. A S. L. DIN Î. B. N. în contradictoriu cu pârâții: Ș. G. R., C. LOCAL R., P. C. R., unitatea de învățământ pârâtă fiind obligată să calculeze și să plătească reclamantului diferența dintre îndemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010 cuvenită acestuia fără aplicarea diminuării cu 25

% prevăzută de L. nr. 1. și cea efectiv plătită.

Pârâții C. Local R. și P. Municipiului R. vor fi obligați să aloce fondurile necesare plății acestei diferențe de îndemnizație către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta R. D. M., prin U. J. A S. L. DIN Î. B. N. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T. B.-N. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. D. M., prin U. J. A S. L. DIN Î. B. N. în contradictoriu cu pârâții: Ș. G. R., C. LOCAL R., P. C. R.

Obligă pârâta Ș. G. R. să calculeze și să plătească reclamantei diferența dintre îndemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar

2009-2010 cuvenită acestea fără aplicarea diminuării cu 25 % prevăzută de

L. nr. 1. și cea efectiv plătită.

Obligă pârâții C. local R. și P. comunei R. să aloce fondurile necesare plății acestei diferențe de îndemnizație către reclamantă.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 29 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI C . M. I. T. D. G.

N. N.

GREFIER

Red./Tehnored.:C.M.;

3 ex./(...);

Jud.fond:T. B.-N.:Născuțiu C..

← Decizia civilă nr. 3511/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de...		Decizia civilă nr. 20/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... →

Decizia civilă nr. 4955/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4955/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă