Decizia civilă nr. 2048/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DECIZIA CIVILĂ NR. 2048/R/2011
Ședința de la 06 I. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : D. G.
JUDECĂTOR : L. D.
GREFIER : A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA și S. SA B. - R. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile 408 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați N. R., O. A. și P. I., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se reclamanții intimați N. R., O. A. și P. I., lipsă fiind reprezentanții pârâților recurenți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamanților intimați și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care având în vedere că prin motivele de recurs formulate de pârâta S. N. de T. F. de C. C. C. SA B. s-a invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la reclamantul intimat P. I., instanța în urma verificărilor, constată că prin sentința civilă nr. 2074 din 09 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), reclamantului P. I. i s-a admis acțiunea pentru capătul de cerere privind acordarea premiului pentru Z. F. pentru anii 2007 și 2008 și s-a respins cererea de acordare a premiului pentru Z. F. pentru reclamanții N. R. și O. A., întrucât s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a acestora.
Față de aceste aspecte, Curtea din oficiu invocă și pune în discuția părților prezente excepția autorității de lucru judecat cu privire la reclamanții intimați N. R. și O. A., și de asemenea pune în discuția părților prezente și excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâta recurentă prin motivele de recurs.
Reclamantul intimat P. I. arată că nu are cunoștință de faptul că s-a mai judecat o dată pentru aceiași cerere.
Reclamantul O. A. arată că într-adevăr este al doilea proces pe care îl are cu pârâta recurentă.
Reclamantul N. R. lasă la aprecierea instanței soluționarea excepțiilor. Reclamanții intimați arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond asupra recursurilor.
Reclamantul intimat P. I. solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Reclamantul O. A. solicită respingerea recursurilor declarate de către pârâtele recurente ca nefondate.
Reclamantul N. R. solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.408 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanții N. R., O. A. și P. I. în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA și R. DE T. F. DE C. C..
Au fost obligați pârâții în solidar să plătească reclamanților de rândul 1 și 3, câte un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare, pentru anii 2007 și 2008, iar pentru anul 2009 un salariu suplimentar proporțional cu perioada efectiv lucrată și să plătească premiul pentru Z. feroviarului pentru anii 2007 și 2008, la nivelul clasei I de salarizare actualizate în raport cu rata inflației.
Au fost obligați pârâții în solidar să plătească reclamantului de rândul 2, câte un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare, pentru anul 2007, iar pentru anul 2008 un salariu suplimentar proporțional cu perioada efectiv lucrată și să plătească premiul pentru Z. feroviarului pentru anul 2007, la nivelul clasei I de salarizare, sume actualizate în raport cu rata inflației.
A fost respinsă cererea reclamantului de rândul 2 privind acordarea salariului suplimentar pentru anul 2009 și a premiului pentru Z. F. pentru anul 2008.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 32 alin. 1 din contractul colectiv de muncă (CCM) încheiat la nivelul pârâtei de rd. 1 si valabil inclusiv în anii 2007-2009, „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Potrivit art. 33 alin. 1 din C., criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din anexa nr. 6, respectiv neaplicarea sancțiunii retrogradării în funcție, desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, trecerii în altă muncă, inexistenta unor absente nemotivate mai mult de o zi, respectiv o tură, neaplicarea repetată sau cumulată a sancțiunilor, neaplicarea reducerii salariului de bază si sau a indemnizației de conducere, neaplicarea reducerii salariului de bază pe o durată de 1-3 luni).
Potrivit art. 69 lit. b din C., salariații pârâților primesc de Z. C. o premiere stabilită de C. de administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Potrivit art. 236 alin.4 din Codul Muncii, contractele colective muncă au forță obligatorie, constituind legea părților, iar conform art. 243 alin.2 din C odul Muncii, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care sunt vinovate de aceasta.
Dreptul instituit de art. 69 lit. b din C. este un drept pur si simplu, astfel că acordarea sa nu este condiționată de producerea unui eveniment viitor și incert. In lipsa unui calcul efectuat de C. de administrație cu consultarea reprezentanților sindicatelor, acest drept salarial se acordă într-un cuantum minim, anume prevăzut de contractul colectiv de muncă (clasa I de salarizare).
Prin urmare, pârâta avea obligația să plătească salariaților reprezentați de către sindicat drepturile salariale prevăzute de art. 32 și 69 lit. b din C.
Potrivit art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii, termenul de prescripție extinctivă al dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune deoarece salariul suplimentar constituie o indemnizație care, potrivit art. 155 din Codul Muncii, are caracter salarial.
Pârâta nu a făcut dovada potrivit art. 287 din Codul Muncii, că reclamanții ar fi fost sancționați disciplinar si astfel nu ar fi întrunite în privința lor criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar, prevăzută de A. nr. 6 la C.
Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă ale reclamantului N. R., acesta a fost salariatul pârâtelor în perioada (...)-(...). Conform mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantului O. A., acesta a fost salariat al pârâtelor în perioada (...) până în (...). Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantului P. I., acesta a fost salariatul pârâtelor în perioada(...)-(...).
În consecință, având în vedere că premiul de Z. C. este condiționat de existenta calității de salariat a titularului în momentul nașterii acestui drept, acesta se cuvine reclamanților N. R. si P. I. numai pentru anii 2007 și 2008 iar pentru anul 2009, acestora li se cuvine un salariu suplimentar proporțional cu perioada lucrată, iar pentru anii 2007 si 2008 li se cuvine un salariu suplimentar integral.
În ceea ce îl privește pe reclamantul O. A., acestuia i se cuvine un premiu pentru perioada lucrată în anii 2007 si 2008 și un salariu suplimentar pentru Z. F. pentru anul 2007.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 236 alin.4 și art. 243 din Codul Muncii instanța a admis acțiunea formulată de către reclamanții N. R., O. A., P. I. în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA, și R. DE T. F. DE C. C., a obligat pârâții în solidar să plătească reclamanților de rândul
1 și 3, câte un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare, pentru anii 2007 și 2008, iar pentru anul 2009 un salariu suplimentar proporțional cu perioada efectiv lucrată și să plătească premiul pentru Z. feroviarului pentru anii 2007 și 2008, la nivelul clasei I de salarizare actualizate în raport cu rata inflației, a obligat pârâții în solidar să plătească reclamantului de rândul 2, câte un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare, pentru anul 2007, iar pentru anul 2008 un salariu suplimentar proporțional cu perioada efectiv lucrată și să plătească premiul pentru Z. feroviarului pentru anul 2007, la nivelul clasei I de salarizare, sume actualizate în raport cu rata inflației și a respins cererea reclamantului de rândul 2 privind acordarea salariului suplimentar pentru anul 2009 și a premiului pentru Z. F. pentru anul 2008.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs ambii pârâți.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată următoarele:
Prin recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. SA B. - R. S. DE T. F. DE C. C. C. C. s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii împotriva sa, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea recursului s-a arătat că Directorul general al Societății
Naționale de T. F. de C. - C. C. a delegat Directorul Regionalei de T. F. de C. C. competența de a încheia contracte de muncă cu personalul care ocupă funcții de execuție în cadrul unității și a subunităților din structura acesteia, în temeiul art.19 alin.2 di statutul Societății Naționale de T. F. de C. - C. C. S.A iar în temeiul art.40 alin.2 lit. c Codul muncii îi revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg în contractul colectiv de muncă aplicabil(contract colectiv de muncă semnat de către reprezentanții S.).
Într-adevăr, sub aspectul obligației plății drepturilor salariale este indirect și în subsidiar și obligația Regionalei de T. F. de C. C., dar potrivit doctrinei în materia contractuală, calitate procesuală activă/pasivă poate avea doar părțile semnatare ale contractului nu și unitățile care fac parte din structura vreunei părți semnatare chiar și dacă aceasta are posibilitatea juridică proprie, personalitate în virtutea căreia poate încheia acte juridice.
În măsura în care R. de T. F. de C. C. prin reprezentant legal ar fi fost semnatar al Contractului Colectiv de M. cu reprezentații salariaților, calitatea procesuală pasivă a acesteia ar fi fost indubitabilă.
Recursul este nefondat Î n conformitate cu dispozițiile art.241 alin.1 lit. c Codul muncii,
„clauzelor contractuale colective de muncă produc efecte ……pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel";, cum este situația în cauza dedusă judecății.
Astfel, obligația de plată a dreptului recunoscut de acordul colectiv încheiat la nivelul S. S.A B. în favoarea tuturor salariaților săi, revine angajatorului direct, care este R. S. de T. F. de C. C. C. dacă recurentul nu este semnatar al contractului colectiv de muncă, constituie o structură din cadrul S. S.A B. și este obligată, conform art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Or, în speță, tocmai acest acord colectiv de muncă este aplicabil membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, în considerarea calității lor de salariați în cadrul S. S.A B..
Delegarea de competență dată directorului Regionalei pentru încheierea contractelor individuale de muncă nu are semnificația aplicării unui regim salarial diferit angajaților Regionalei decât cel al celorlalți salariați din cadrul S. S.A B., deoarece acordul colectiv se aplică în mod nediferențiat de organizarea și structura regională a societății.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursul acestei pârâte.
Prin recursul declarat de pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. SA s-a solicitatmodificarea hotărârii primei instanțe și respingerea în întregime a acțiunii.
S-a arătat că prima instanță a respins în mod eronat și nemotivat excepția puterii de lucru judecat invocată față de cauza ce face obiectul dosarului nr. (...) al T. C., în care între reclamantul P. I. și aceiași pârâți s-a judecat un litigiu având ca obiect acordarea premiului de Z. F. pentru anii
2007 și 2008.
Hotărârea instanței de fond a fost criticată și sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la acordarea salariuluisuplimentar pentru anii 2007-2009 și a premierii de Z. C. pentru anii 2007 și
2008, drept căruia în opinia recurentei îi este aplicabil termenul de prescripție prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, dispoziție legală pe care instanța de fond a aplicat-o greșit (art. 304 pct.9 Cod procedură civilă).
Referitor la fondul cauzei s-a invocat că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât drepturile solicitate s-au prevăzut în CCM sub condiția ca societatea să fi avut pentru anii 2007-2009 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu. Or, având în vedere dispozițiile OUG nr.79/2008 recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut de bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007-2008, aprobate prin acte normative, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut, care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
S-a arătat că drepturile solicitate și prevăzute în acordul colectiv nu pot fi acordate în raport de interdicția enunțată de art. 12 din Legea nr. 130/1996, aplicabilă în opinia recurentei și în situația salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar.
S-a invocat că la acordarea salariului suplimentar instanța de fond nu a aplicat corect dispozițiile art. 33 coroborate cu cele ale Anexei nr.6 din CCM, în sensul că de salariul suplimentar beneficiază doar salariații care au prestat activitate ireproșabilă în cadrul unui întreg an calendaristic, iar în speță reclamantul N. R. a fost sancționat disciplinar în 2007, iar contractul său de muncă a încetat în (...).
De asemenea, reclamantul P. I. a fost salariatul său până la (...).
Recursul este nefondat.
Referitor la excepția puterii de lucru judecat invocată în legătură cu cererea reclamantului P. I. de acordare a premiului de Z. F. pentru anii 2007
și 2008, Curtea constată că prin sentința civilă nr. 2. a T. C. (dosar nr. (...)), irevocabilă prin decizia nr.944/2011 a C. de A. C., nu s-a acordat acestui reclamant dreptul pretins prin prezenta acțiune, nerezultând calitatea sa de parte în cauză, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 166 C.pr.civ..
Referitor la prescripția dreptului la acțiune privind acordarea salariului suplimentar și a premierii anuale de „. C. Curtea constată că în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283alin. (1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 243 alin.
1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește OUG nr. 79/2008, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale
(adaosurile făcând parte din salariu, conform disp. art.155 din Codul muncii)
și diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
De altfel, se reține că recurenta nu a probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata primelor solicitate prin acțiune, deși, potrivit art.21 din Contractele colective de muncă invocate în cauză, și-a asumat această îndatorire,de a constitui fondurile necesare plății drepturilor negociate.
În egală măsură, nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 din
Legea nr. 130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
De asemenea, din textul art. 32 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 nu rezultă că salariul suplimentar se acordă pentru activitatea desfășurată în cursul întregului ani calendaristic, după cum susține recurenta.
În acest sens, în categoria criteriilor care determină retragerea salariului suplimentar (anexa VI pct. 2 din CCM 2007-2008) nu este enunțata situația prestării activității mai puțin de un an, ci numai sancțiunea disciplinară determină acest efect, care însă în cazul reclamantului N. R. nu a fost dovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA și S. SA B. - R. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile numărul 408 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o menține..
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. D. G. L. D.
Plecat în C.O. semnează V icepreședinte instanță D . B.
GREFIER A. B.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond. I. P.
| ← Decizia civilă nr. 667/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3499/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
