Decizia civilă nr. 2992/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2992/R/2011
Ședința din 13 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : C. M.
JUDECĂTOR : I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
G. : A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul T. G., împotriva sentinței civile nr. 412 din 25 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta- intimată SC R. T. S., având ca obiect acțiune în constatare.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de
06 septembrie 2011, când s-a dispus amânarea pronunțării asupra recursului pentru data de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 412 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins cererea formulată de reclamantul T. G., împotriva pârâtei SC R. T. S.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențional împotriva reclamantului pârât reconvențional.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a pretins existența unui raport de muncă între el, în calitate de angajat și pârâtă, în calitate de angajator, pe perioada (...) - (...), menționând că nu s-a încheiat niciodată un contract individual de muncă în formă scrisă.
Potrivit art. 16 alin. 2 Codul muncii, în situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice mijloc de probă.
Conform art. 287 Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Î., pentru a deveni aplicabil art. 287 Codul muncii, reclamantului îi revine sarcina de a proba că litigiul dedus judecății este un conflict de muncă, în condițiile în care pârâta contestă acest lucru, iar un contract individual de muncă în formă scrisă nu există.
Pentru a dovedi raporturile de muncă dintre părți reclamantul a depus la dosar scrisori internaționale de transport în care figurează ca și conducător auto al autovehiculului (...) cu remorcă (...), aparținând transportatorului SC R. T. S.
Într-adevăr din scrisorile de transport de la dosar rezultă că societatea pârâtă, în calitate de transportator, a efectuat operațiuni de transport marfă între diferite societăți comerciale din străinătate sau din țară și străinătate, iar conducătorul auto al autovehiculului cu care s-a realizat transportul, proprietatea pârâtei, a fost reclamantul. Î. aceste scrisori de transport atestă doar prestarea de către reclamant a activității de șofer în beneficiul pârâtei, nu și natura juridică a convenției dintre părți.
Pârâta a susținut că raportul juridic dintre părți este unul civil, că apela la reclamant când avea de transportat marfă, iar din scrisorile de transport de la dosar rezultă că, cu același autovehicul (...)/(...), reclamantul a transportat marfă și în beneficiul altui transportator (Finterwalder T. & Logistik).
Apoi, deși martorul P. P., salariat al pârâtei din anul 1998, se referă la reclamant ca fiind „. al acesteia, relatează că „în anul în care a lucrat la pârâtă, reclamantul venea la serviciu când era solicitat, respectiv când apărea vreo cursă de efectuat";.
Această afirmație denotă faptul că reclamantul presta ocazional activitate pentru pârâtă, or, caracteristic contractului individual de muncă este prestarea unei activități în cursul unei perioade de timp, succesiv, într-un număr de ore pe zi, conform programului de lucru stabilit de angajator.
S-a reținut că, deși afirmă că a prestat activitatea de salariat pentru pârâtă din (...) - (...), CMR-urile depuse la dosar dovedesc că în acest interval de timp reclamantul a efectuat 19 transporturi din care 3 pe cont propriu și unul în interesul firmei F. W. T. & L. Din cele 15 curse efectuate în colaborare cu pârâta, în 11 luni pretins lucrate, nici una nu a depășit 5 zile, iar cursele în țară de 1-2 zile au fost în număr de 5.
În condițiile în care reclamantul conform declarației martorului P. P., presta muncă doar când era solicitat, instanța, văzând CMR-urile și avizele de însoțire a mărfii depuse la dosar, a constatat că reclamantul a lucrat în beneficiul pârâtei doar 40 de zile în cele 11 luni, din intervalul (...) - (...).
De asemenea, depoziția martorului M. C. F. evidențiază faptul că acesta, angajat al altei societăți, a fost delegat să efectueze un transport de marfă rapid în G., împreună cu reclamantul, în beneficiul pârâtei, întrucât pârâta nu dispunea de un al doilea șofer, însă nu este relevantă ca dovadă a susținerii reclamantului referitoare la natura raporturilor dintre părți, căci martorul nu a perceput prin propriile simțuri fapte derivate din acest raport.
Ca urmare, având în vedere că reclamantul, în perioada litigioasă a efectuat transport și pentru altă firmă sau pe cont propriu, că era solicitat de pârâtă doar când avea de efectuat curse, prestând astfel activitate doar 40 de zile în 11 luni , instanța apreciază că raportul juridic dintre părți nu este unul de muncă, reclamantul fiind un conducător auto independent , astfel cum este definită această ocupație în art. 3 lit. f din H.G. 38/2008.
Pentru a concluziona astfel instanța a ținut cont și de faptul că, așa cum afirma reclamantul, pentru cursele interne s-a convenit plata sumei de 15 lei și
10% din contravaloarea facturată a mărfii, or diurna, având ca scop acoperirea cheltuielilor de trai în condiții de delegare, are același cuantum pe zi indiferent de cantitatea sau de felul mărfii transportate.
Certificatele de desfășurare a activității (Reg. (CE) nr. 561/2006) sau acordul A.E.T.R. nu fac dovada calității de angajat al reclamantului la societatea pârâtă, căci asemenea certificat se completează și atunci când conducătorul auto independent efectuează transport auto internațional în baza unei convenții cu un operator de transport rutier internațional cum este pârâta.
De altminteri, reclamantul, prin avocat, a inițiat în prealabil procedura concilierii directe, specifică raporturilor comerciale, iar în cuprinsul convocării nu a menționat existența vreunui raport de muncă între părți.
Față de aceste considerente, instanța a respins pretențiile reclamantului, fundamentate pe prevederile C. muncii și ale Decretului 92/1976, apreciind că raportul juridic dintre părți, dedus judecății nu este un raport de muncă.
În ce privește cererea reconvențională instanța a reținut că prin cererea reconvențională pârâta reclamantă reconvențional afirma că reclamantul pârât reconvențional i-a produs o pagubă în valoare de 6000 lei prin utilizarea inadecvată a unui autovehicul proprietatea sa, în cadrul actului de colaborare dintre părți.
Pârâta reclamantă reconvențional a recunoscut existența între părți a unui raport juridic contractual, susținând însă că acesta nu s-a născut prin încheierea unui contract de muncă, ci a unui contract de prestări servicii.
Pe de altă parte, în ședința publică din (...), pârâtei reclamante reconvențional, reprezentată prin avocat, i s-a pus în vedere să precizeze temeiul de drept și de fapt al cererii reconvenționale și a arătat că paguba constă în deteriorarea autovehiculului său, iar în ședința din ședința din (...) a precizat că solicită antrenarea răspunderii contractuale a reclamantului.
Ulterior a precizat că rezervorul de motorină al autotractorului MAN TG
18510 a fost îndoit într-una din cursele reclamantului pentru că acesta nu a condus regulamentar și a avut un accident rutier.
Î., din declarația martorului M. C. F. care făcea parte din echipajul de conducători auto în cursa la care s-a referit pârâta a învederat instanței că nu consideră că reclamantul a avut vreo vină în derapajul produs pe drumul spre G., pentru că erau condiții meteo nefavorabile, ninsoare, iar vagonului trebuiau să i se schimbe cauciucurile.
Pârâta nu a dovedit cu acte sau mijloace de probă, nici vinovăția reclamantului și de altminteri, nici prejudiciul cert și nereparat ce i s-a produs și nici măcar caracterul ilicit al faptei reclamantului, de a conduce autotrenul pârâtei.
Pentru aceste considerente instanța a respins ca nefondată și cererea reconvențională.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T. G. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii acțiuniiastfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanței de judecată a constata existența unui raport de muncă intervenit între acesta și societatea pârâtă pe perioada (...)-(...).
Potrivit dispozițiilor art.16 alin.2 din C. Muncii în situația în care contractul de muncă nu a fost încheiat în forma scrisă se prezuma că fost încheiat pe durata nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice mijloc de probă.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără nici un dubiu că calitatea de conducător auto și pentru societatea pârâtă pe autovehiculul cu care s-au realizat transporturile a avut-o reclamantul.
Atare activitate de șofer în beneficiul și pentru societatea pârâtă până a desfășurat-o reclamantul, însă în temeiul unor raporturi ele muncă pentru care se impunea a fi remunerată deși pârâta nu a înțeles să o facă.
Că este așa s-a arătat în mod expres chiar de către martorul audiat la cererea pârâtei și atare împrejurări rezultă din interogatoriul luat reprezentantului acesteia pe care însă instanța de fond a omis a-l analiza și a face referire în vreun fel la acesta.
Susținerea instanței de fond că activitatea prostată de reclamant nu a fost una specifică raporturilor de muncă și anume să vizeze "prestarea unei activități în decursul unei perioade de timp, succesive, într-un număr de ore pezi, conform programului de lucru stabilit de angajator " este nefondată în contextul în care o atare activitate nu poate fi reținută referitor la natura sa și anume aceea de conducător auto care este caracterizată tocmai de deplasarea interna sau internațională și pentru perioade lungi de timp, pe parcursul a câtorva zile și și nu ore, succesiv, în cadrul unui program zilnic de lucru.
De altfel, referitor la activitatea prestată de reclamant în cadrul pârâtei, nu s-au încheiat alte contracte fie chiar de prestări servicii și în raport de care să se aprecieze cum greșit a procedat instanța de fond, că raportul juridic dintre părți dedus judecății nu ar fi unul de muncă.
Chiar dacă inițial reclamantul a înțeles să inițieze în prealabil procedura concilierii directe acesta nu înlătură raportul de muncă existent între părți pe care societatea pârâtă la momentul formulării răspunsului la aceasta nici nu l- a contestat. Numai după angajarea în cauză a unui apărător societatea pârâtă a formulat apărări în sensul că între aceasta și reclamant nu ar fi existat relații de munci ci doar scurte colaborări pentru efectuarea unor activități de transport sporadic.
Apreciază nefondate susținerile instanței referitor la lipsa unor raporturi de muncă concretizate efectiv prin operațiuni de transport marfa între diferite societăți comerciale din străinătate sau din țară și chiar trimiterea acesteia la trei transporturi apreciate ca fiind pe cont propriu al reclamantului sau în interesul altei firme, atâta timp cât autoturismul cu care s-a realizat transportul a fost cel din proprietatea societății pârâte, ceea ce denotă faptul că toate plecările în curse au avut loc urmare a atribuțiilor stabilire de "R. T." (dacă existau pretenții referitor la utilizarea autovehiculului pârâtei , cu siguranță acestea erau invocare în cadrul procesului).
Consideră că atâta timp cât pârâta nu a făcut dovada existenței unei colaborări cu reclamantul în temeiul unor contracte prestări servicii, rezultă că acesta din urmă s-a aflat la postul său de lucru, la dispoziția angajatorului și în exercițiul funcțiilor sau activităților sale, fără nici un dubiu conflictul dedus judecății este unul de muncă.
Chiar martorii audiați în cauză au arătat că în perioada la care face trimitere reclamantul prin acțiune cursele erau mai reduse pentru că și activitatea societăți pârâte era una la fel de slabă, ceea ce nu înlătură existența unui raport de muncă, cu atât mai mult cu cât atare relații au fost relatare instanței de fond de către martori.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, Curtea, deliberând, constată următoarele:
În fapt, instanța de fond a reținut că reclamantul a efectuat pentru pârâtă 15 transporturi în perioada (...) - (...), concluzionând din acest fapt caracterul sporadic al colaborării dintre recurentul reclamant și pârâta intimată.
Instanța de fond a mai arătat că, deși martorul P. P., salariat al pârâtei din anul 1998, se referă la reclamant ca fiind „. al acesteia, relatează că „în anul în care a lucrat la pârâtă, reclamantul venea la serviciu când era solicitat, respectiv când apărea vreo cursă de efectuat";. Instanța de fond a reținut că această afirmație denotă faptul că reclamantul presta ocazional activitate pentru pârâtă, or, caracteristic contractului individual de muncă este prestarea unei activități în cursul unei perioade de timp, succesiv, într-un număr de ore pe zi, conform programului de lucru stabilit de angajator.
Față de cele de mai sus Curtea reține ca primă premisă faptul că recurentul a desfășurat activitate în favoarea intimatei în perioada de timp pretinsă, fapt recunoscut de intimată și reținut de instanța de fond.
În al doilea rând Curtea a reținut că instanța de fond a aplicat greșit art. 287 Codul muncii potrivit căreia sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. A. instanța de fond a reținut că pentru a deveni aplicabil art. 287 Codul muncii, reclamantului îi revine sarcina de a proba că litigiul dedus judecății este un conflict de muncă, în condițiile în care pârâta contestă acest lucru, iar un contract individual de muncă în formă scrisă nu există.
Or, tocmai pentru că încheierea unui contract de muncă în formă scrisă revine angajatorului, și nu angajatului, acesta nu se poate prevala de lipsa acestuia pentru a se exonera de sarcina de probă, mai ales dacă reclamantul a dovedit că a prestat activitate în favoarea intimatei în perioada de timp de referință.
Ca atare, în condițiile în care se pretinde că , deși a fost prestată activitate în favoarea societății, aceasta nu a avut natura juridică a unui raport de muncă, ci a unuia de prestări servicii, sarcina de a dovedi acest lucru revenea societății pârâte. I. pârâta avea deci obligația de a depune la dosarul cauzei înscrisuri din care să reiasă caracterul civil al raportului din părți,precum copii după contractele încheiate de părți, facturi care să ateste plata comisionului/remunerației etc. Nici un astfel de act nu a fost depus de intimată, nici măcar invocat, ceea ce nu face decât să întărească prezumția potrivit căreia drepturile și obligațiile dintre părți sunt generate de un raport de muncă.
În acest sens sunt și diferitele scrisori de transport depuse din care rezultă că recurentul era conducătorul auto al autovehiculului ce constituia proprietatea pârâtei. Ca atare, recurentul nu avea calitatea de operator de transport individual, în sensul art. 3 lit. f din H.G. 38/2008. A., potrivit acestui text legal, conducător auto independent este conducătorul auto a cărui ocupație principală constă în transportul rutier public de mărfuri sau de persoane, conform prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări și completări prin nr. 1.,cu modificările și completările ulterioare, care nu este într-un raport de muncă cu un angajator, care este liber să-și organizeze singur activitatea, al cărui venit depinde direct de profitul realizat și care poate avea, individual sau împreună cu alți conducători auto independenți, relații comerciale cu mai mulți clienți.
Rezultă așadar în mod indubitabil că esența caracterizării unei activități ca fiind în sensul normei legale invocate mai sus este deplina independență a conducătorului auto în organizarea acesteia. Or, din declarațiile martorilor audiați în cauză se desprinde în mod evident că recurentul efectua cursele la ordinele intimatei, aflându-se la dispoziția sa, cu mașina proprietate societății și în interesul acesteia, ceea ce implică o relație de subordonare specifică raporturilor de muncă.
Faptul că activitatea recurentului nu avea un caracter permanent, fiind efectuate doar cincisprezece curse nu este un fapt imputabil recurentului, depinzând de modul de organizare a activității de către intimată în raport de nevoile acesteia din urmă.
În concluzie, față de considerentele expuse mai sus, curtea reține că motivele de recurs sunt întemeiate, fapt pentru care, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 C., va admite recursul declarat de reclamantul T. G. împotriva sentinței civile numărul 412 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o va modifica în parte, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamantul T. G. împotriva sentinței civile numărul 412 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul T. G. în contradictoriu cu pârâta SC R. T. S.
Constată că între părți au existat raporturi juridice de muncă în perioada
(...) - (...).
Obligă societatea pârâtă să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului în sensul raporturilor de muncă constatate anterior.
Obligă pârâta să vireze contribuțiile sociale pentru perioada în care reclamantul a avut calitatea de salariat al acesteia.
Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturi salariale în sumă de
6600 lei și diferențe de diurnă în sumă de 812,25 E. și 244 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C . M. I. T. D. C. G.
G. A. B.
Red.DCG/(...) Dact.SzM/3ex.
| ← Decizia civilă nr. 3411/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 347/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
