Decizia civilă nr. 1705/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ N. 1705/R/2011
Ședința din 16 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M. B. M. și P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 31 din 07 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., și pe pârâta intimată G. CU P. P. (...)A M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 09 mai 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 3., pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local B. M. și P. M. B. M.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din Î. M., în contradictoriu cu pârâții G. cu program prelungit nr. 25 B. M., C. Local B. M. și
P. M. B. M. și în consecință:
A fost obligată pârâta G. cu program prelungit nr. 25 B. M. să calculezeindemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, pentrumembrii de sindicat reprezentați de reclamant: S. S. S., T. A., N. J., Mos M., V. A., B. L., C. C., C. C., L. M., B. Ana, P. M., R. V., C. I., D. M. F., L. C., M. A., B. E., C. C. A., M. M.,P. A. R., H. A., G. G., G. L., M. F., M. A., T. G., B. N., O. F. și P. D., fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de L. nr. 1. și să le plătească acestora diferența dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv achitată membrilor de sindicat, diferență actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local B. M. și P. orașului B. M. să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești stabilite conform prezentei în favoarea membrilor de sindicat reprezentați de reclamant.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive, instanța a reținut că,
C. Local B. M. a fost chemat în judecată ca pârât datorită calității de finanțator al instituției de învățământ, iar P., în calitate de ordonator principal de credite.
Prin raportare la dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 538/2001, art. 167 al. 3 din
L. nr. 84/1995, art. 36 al. 4 și art. 23 al.1 din L. nr. 215/2001, tribunalul a apreciat că aceștia au calitate procesuală pasivă în cauză.
Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din perspec- tiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal, iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale active invocate de pârâții menționați.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt cadre didactice la unitatea școlară pârâtă în cauză. O parte dintre aceștia au beneficiat de concediu de odihnă începând cu data de (...), iar cealaltă parte începând cu data de (...) (filele 12-13).
Potrivit art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază de „. anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale";.
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 4 din Contractul Colectiv de M. U. la N. de
I. MM 2008-2009, în vigoare și pentru anul 2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. I. nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin. 3 Codul muncii, indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile anterior plecării în concediul de odihnă.
Pentru membrii de sindicat reprezentați în prezenta cauză, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu cel puțin 5 zile anterior datelor de (...), respectiv (...).
D. statele de plată depuse la dosar și din adeverința eliberată de unitatea
școlară s-a constatat că indemnizațiile de concediu au fost plătite la data de (...).
Față de cuantumul indemnizației la care membrii de sindicat sunt îndrep- tățiți, raportat la modalitatea de calculare a acesteia, așa cum este precizată în art. 28 alin. 4 din Contractul Colectiv de M. U. la N. de I. MM 2008 - 2009, indemnizația plătită efectiv a fost diminuată cu 25%, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 1..
În condițiile în care plata indemnizației de concediu pentru membrii de sin- dicat reprezentați de reclamant trebuia să se facă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1. ((...)), după modalitatea de calcul a acesteia, așa cum deja s-a arătat, diminuarea cuantumului acesteia cu 25% este greșită. Chiar dacă plata efectivă a indemnizației s-a făcut după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., cuantumul acesteia trebuia să rămână cel rezultat din calculul anterior, fără aplicarea diminuării de
25%.
Ținând seama de considerentele arătate, instanța a apreciat întemeiată cererea reclamantului și a dispus admiterea acesteia așa cum a fost formulată.
În termen legal, au declarat recurs pârâții P. municipiului B. M. și C. Local almunicipiului B. M.
1. Prin propriul recurs, pârâtul P. M. B. M., a solicitat în temeiul art.304pct.9 Cod procedură civilă modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa capacității și calității procesuale pasive a P.ui M. B. M.
În susținerea excepției, pârâtul învederează că potrivit prevederilor art. 77 din L. nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată "P., viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumita primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale,
De asemenea, potrivit prevederilor art. 21 din L. nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, „(1) Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, în condițiile legii.
În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean";.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
2. Pârâtul C. Local al M. B. M. a solicitat în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa capacității și calității procesuale pasive a C.ui Local al M. B. M.
Învederează că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei capacității procesuale pasive și a calității procesuale pasive a C.ui Local B. M.
În ceea ce privește prima excepție, arată că, în conformitate cu art. 41 coroborate cu prevederile art. 26 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 și art. 21 din L. nr. 215/2001, republicată, C. local nu are personalitate juridică și buget propriu, situație în care nu poate sta în judecată în nume propriu, într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri bănești.
Potrivit art. 21 din L. nr. 215/2001, republicată, "(1) unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și- privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, în condițiile legii.
(2) În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
(3) P., respectiv președintele consiliului județean, poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lungă durată din cadrul aparatului de specialitate, sau un avocat care să reprezinte interesele unității administrativ- teritoriale, precum și ale autorităților administrației publice locale respective, în justiție."
Potrivit art.20 din L. nr. 215/2001, republicată, unitățile administrativ- teritoriale sunt: comunele, orașele, municipiile și județele, în care se exercită autonomia locală și funcționează autorități ale administrației publice locale.
C. Local este, potrivit art.23 din L. nr. 215/2001, republicată, autoritatea administrației publice locale, în speță a M. B. M., o autoritate cu caracter deliberativ (hotărăște, avizează, aprobă etc, cf. art. 36 din L. nr.215/2001, republicată) în problemele de interes local, iar primarul este autoritatea administrației publice locale cu caracter de execuție, (« ... pune în aplicare hotărârile consiliului local ... » cf.art.61 din L. nr. 215/2001, republicată).
În consecință, C. Local al M. B. M. și P. M. B. M. sunt autoritățile unității administrativ-teritoriale - Municipiul B. M., care nu au personalitate juridică proprie, nu au capacitate și nici patrimoniu.
În ceea ce privește a doua excepție, C. local al M. B. M., a fost chemat în judecată, așa cum arată reclamantul, în calitate de finanțator al unităților de învățământ. D. că, potrivit dispozițiilor art. 63 alin. 4 litera a din L. nr. 215/2001, republicată, primarul în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 63, alin. l, lit. c, exercită funcția de ordonator principal de credite, iar nu C. local care îndeplinește alte atribuții date în competența sa. C. local al M. B. M. nu este și nici nu poate fi reprezentat de către primarul M. B. M., deoarece cele două autorități au atribuții distincte.
C. Local al M. B. M. este o autoritate deliberativă, fără personalitate juridică, fără patrimoniu astfel că nu poate să își asume obligații pecuniare.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursurile sunt nefondate.
Criticile aduse de pârâți hotărârii atacate sunt nefondate, având în vedere ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie din care rezultă faptul că fiecare dintre pârâți, are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește asigurarea, calcularea și plata sumelor reprezentând drepturi salariale.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din Codul muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute prin dispoziții legale speciale atribuții specifice în sarcina instituțiilor pârâte.
Așadar, referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului C. Local al M. B.
M., Curtea are în vedere dispozițiile art. 167 din L. nr. 84/1995 potrivit cărorafinanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin L. nr. 3., începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Prin urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât
C. Local rezultă și din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Așadar, atribuțiile prevăzute pentru C. Local, prin actele normative menționate se circumscriu obligației de „., pârâtul recurent, având astfel calitate procesuală pasivă.
P. M. B. M. este de ordonator principal de credite al bugetului M. B. M. conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv B. M., art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, ci în calitate de ordonatori de credite (finanțatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 al. 1 cod de procedură civilă, va respinge recursurile pârâților ca nefondate.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. M. B. M. și C. LOCAL AL M. B. M. împotriva sentinței civile numărul 31 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI G.
S. D. D. G. L. D. C. M.
Red.DG/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: V.C.
← Decizia civilă nr. 347/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1013/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|