Decizia civilă nr. 3193/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 3193/R/2011
Ședința publică din data de 23 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T.
G.: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta SC P. I. C. S. împotriva sentinței civile nr. 2209 din 23 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată D. M., având ca obiect obligație de a face.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierile de ședință din 14 și, respectiv, 21 septembrie 2011, încheieri care fac parte din prezenta decizie.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 2209 din 23 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamanta D. M. în contradictoriu cu pârâta SC P. I. C. S. B. M.
Pârâta a fost obligată să înregistreze la I. T. de M. M. decizia nr. 113 din data de (...), prin care s-a revocat decizia nr. 64 din data de (...).
Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, aferente perioadei (...) - la zi, în sumă de 25.649 lei, calculate prin lucrarea de expertiză până în februarie 2010 și în continuare în cuantum de 658 lei lunar, la plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă în sumă de 558 lei, să achite contribuțiile aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantei pentru perioada (...) - la zi, în sumă de 3.090 lei, calculate prin lucrarea de expertiză întocmită în cauză de d-l expert G. V. până la (...) și în continuare în cuantum de 144 lei lunar.
Pârâta a fost obligată la plata unei amenzi civile în favoarea statului, în sumă de 20 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunțării, și până la executarea obligației de a face și la plata către reclamantă a sumei de
2.015 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că în baza contractului individual de muncă nr. 1. din data de (...), reclamanta s-a obligat să presteze muncă pentru pârâtă, pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de (...), în calitate de asistent marketing.
Prin decizia nr. 64 din data de (...), pârâta a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantei, începând cu data de (...), în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii.
Ulterior, pârâta a emis decizia nr. 113 din (...), prin care a revocat decizia de concediere nr. 64 din (...), care nu a fost înregistrată la I. T. de M. M., reclamanta fiind privată de toate drepturile derivând din calitatea sa de salariat, aspect ce este confirmat de adresa nr. 2692 din (...) emisă de I.
Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 130/1999, republicată, pârâta, în calitate de angajator, avea obligația înregistrării deciziei nr. 113 din (...) la I. T. de M. M., iar nu reclamanta.
Din concluziile lucrării de expertiză efectuate în cauză rezultă că salariul net actualizat cuvenit reclamantei pe perioada martie 2007, când s-a dispus desfacerea contractului de muncă prin decizia nr. 64 din (...), și până în februarie 2010 este în cuantum de 25.649 lei, aceasta fiind îndreptățită și în continuare la plata unui salariu de 658 lei lunar.
Potrivit certificatelor de concediu medical depuse la dosar și raportului de expertiză contabilă, suma totală cuvenită reclamantei pentru perioada în care s-a aflat în incapacitate temporară de muncă este de 558 lei, din care suma de 83 lei suportată de unitate și suma de 475 lei suportată din fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Chiar dacă indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se suportă, potrivit art. 12 din O.U.G. nr. 158/2005, de către angajator din prima și până în a cincea zi de incapacitate temporară de muncă, iar ulterior din bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, plata indemnizației se face lunar de către angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă, conform art. 36 din același act normativ.
Sumele reprezentând indemnizații, care se plătesc asiguraților și care se suportă din bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se rețin de către plătitor din contribuțiile pentru concedii și indemnizații datorate pentru luna respectivă sau lunile următoare, în condițiile art. 38 din O.U.G. nr. 158/2005.
Potrivit lucrării de expertiză efectuate în cauză, perioada de cotizare neefectuată la CAS de către pârâtă este de 11 luni și 20 zile.
Cota totală de contribuții de asigurări sociale datorată de către pârâtă pentru perioada (...)-(...) este de 3.090 lei, fiind obligată și în continuare la plata sumei de 144 lei lunar.
Potrivit art. 78 din Codul muncii, în cazul anulării concedierii, angajatorul va fi obligat la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze toate contribuțiile și impozitele datorate de salariat, în condițiile legii, așa cum statuează art. 40 alin. 2 din
Codul muncii.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, instanța a apreciat acțiunea formulată ca fiind întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC P. I. C. S. solicitândcasarea sentinței și respingerea acțiunii formulată de reclamanta în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
În motivarea recursului, s-a arătat că la data de (...) între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul individual de muncă, pentru perioadă nedeterminată cu un salariu de 354.500 lei pentru funcția de asistent marketing.
Reclamanta a devenit asociat în cadrul societății dobândind calitatea de administrator, astfel că s-a modificat contractul de muncă cu schimbarea funcției din asistent marketing în administrator și s-a modificat salariul la 800 lei.
Prin sentința civilă nr.960 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a luat act de retragerea reclamantei din cadrul societății, iar reclamanta a comunicat la ITM prin adresa din (...) că la data de (...) își reia activitatea cu salariul de 880 lei, „schimbat funcția în director";.
Recurenta susține că prima instanță nu a sesizat faptul că au survenit modificări ale contractului individual de muncă al reclamantei cu privire la funcție și la salariu.
S-au mai arătat că prin OUG nr.82/2007 s-a modificat și completat
Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, care la art. V face precizarea că: „Prin derogare de la prevederile art.56 din Legea nr.53/2003 C.muncii, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, de la data acceptării mandatului";.
În acest context, contractul de muncă al reclamantei a încetat de drept la data de (...), data publicării OUG nr.82/2007 în Monitorul oficial.
Față de faptul că recurenta a efectuat cercetarea disciplinară prin care s- a emis decizia nr. 64/(...), și decizia nr.113/(...) nu are nici un fel de relevanță, acestea fiind lipsite de efecte juridice prin prisma art. V din OUG nr.82/2007.
Având în vedere că s-a efectuat o cercetare disciplinară a reclamantei prin care s-a aplicat o sancțiune nu putea fi valabilă, deoarece contractul individual de muncă nr.1./(...) încetase de drept prin efectul legii, aspect pe care recurenta l-a remediat prin decizia nr.113/(...).
Consideră că obligarea recurentei la plata unor drepturi salariale în temeiul unui contract care este încetat prin efectul legii este nelegală și în total dezacord cu prevederile art. V din OUG nr.82/2007.
Referitor la obligarea recurentei la plata unei amenzi în favoarea statului în temeiul art. 5803 C.proc.civ. consideră că este nelegală deoarece art. 5803
C.proc.civ. nu cuprind norme speciale, derogatorii față de normele de drept comun, conținute în art.3731, art.387, art.572 și art.5802 din același cod, rezultă că, pentru aplicarea amenzii cominatorii în procedura de drept comun, sunt necesare și suficiente deschiderea procedurii execuționale prin încuviințarea executării silite și comunicarea somației către debitor pentru a-și îndeplini de bunăvoie obligația în termenul de 10 zile prevăzut de art.5802 din
C.proc.civ.
Potrivit prevederilor art.3732 competența în rezolvarea unei cereri întemeiată pe disp. art.5803 este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Având în vedere precizările din D. nr. 3/(...) a I.C.C.J. precum și considerentele de competență a primei instanțe, consideră că sentința trebuie desființată și în privința obligării recurentei la plata amenzii instituite în conformitate cu art. 5803 C.proc.civ., actele de procedură îndeplinite fiind nule în conformitate cu art.105 alin.1 C.proc.civ.
Intimata reclamantă D. M. prin întâmpinare (f.31-39) a solicitatrespingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea constată următoarele:
Așa cum a reținut și prima instanță, reclamanta a fost angajata societății pârâte în funcția de asistent marketing începând cu data de (...), în temeiulcontractul individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată înregistrat la
ITM M. sub nr. 1..
La data de (...) s-a modificat contractul individual de muncă al reclamantei, în sensul schimbării funcției din asistent marketing în cea de administrator, aspect menționat și în carnetul de muncă depus la dosarul cauzei în recurs (fila 152).
În perioada ianuarie 2006 - februarie 2007, reclamanta a beneficiat de concediul pentru creșterea copilului în temeiul prevederilor OUG nr. 148/2005
(potrivit adeverinței privind stagiul de cotizare depusă în dosarul de fond la filele 89 - 91), iar la data de (...) a fost înregistrată la ITM o adresă emisă sub antetul societății de către reclamantă prin care aducea la cunoștință reluarea activității începând cu data de 4 martie 2007, precum și mențiunea schimbării funcției în cea de director.
În temeiul deciziei nr. 64 emisă de pârâtă la data de 2 aprilie 2008 și înregistrată la ITM, contractul individual de muncă al reclamantei a fost desfăcut începând cu data de 5 martie 2007, însă ulterior prin decizia nr. 1. iunie 2008 a fost revocată această decizie de concediere.
Curtea reține că după concedierea salariatului este posibilă revocarea de către angajator a măsurii luate, deoarece actul concedierii salariatului reprezintă un act individual fără caracter jurisdicțional, nefiind prin esența sa un act irevocabil.
În aceste condiții, față de obligația instituită în sarcina angajatorilor prin dispozițiile art. 2 alin. 2 lit. a din Legea nr. 130/1999, de a depune actele privind executarea, suspendarea, modificarea și încetarea contractelor individuale de muncă la inspectoratele teritoriale de muncă la care se păstrează și se completează carnetele de muncă, Curtea constată în mod just s-a dispus de către prima instanță obligarea pârâtei de a înregistrat la I. T. de M. M. decizia prin care s-a revocat măsura concedierii reclamantei.
În privința cererii de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând salariile pentru perioada 5 martie 2007 până la zi, Curtea apreciază că în mod greșit a fost admis acest petit.
Astfel, potrivit prevederilor art. 154 alin. 1 și 2 din C.muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, dispozițiile legale stabilind că pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani.
Or, față de aceste reglementări legale, pretenția reclamantei de a-i fi achite salariile pentru perioada ulterioară datei de 5 martie 2007, apare a fi nejustificată, în contextul în care aceasta nu a prestat nici o activitate în folosul societății pârâte, aspecte care nu au fost negate de către părți pe parcursul soluționării litigiului.
Contrar susținerilor reclamantei nu se poate reține un refuz sau o opoziție din partea angajatorului, care să fi determinat neprezentarea reclamantei la locul de muncă în calitate de angajat.
În acest context este de menționat faptul că începând cu anul 2001 reclamanta a dobândit și calitatea de asociat în cadrul societății recurente alături de numitul B. P., însă ulterior între cei doi reclamanți a apărut o stare conflictuală, confirmată de înscrisurile depuse la dosar privitoare la anumite cauze penale, și care a continuat cu retragerea reclamantei din cadrul societății, față de care s-a luat act prin sentința civilă nr. 9. martie 2007 a T.ui M. rămasă irevocabilă la data de 8 octombrie 2007.
La începutul luni martie 2007, anterior pronunțării hotărârii judecătorești prin care s-a luat act de retragerea reclamantei, aceasta s-a prezentat la sediul societății unde a avut o discuție contradictorie cureprezentantul societății, însă față de starea conflictuală existentă între reclamantă și fostul său asociat - numitul B. P., acest conflict descris de martorii audiați în cauză, nu poate fi calificat ca fiind apărut în cadrul raporturilor de muncă existente între reclamantă și societate, și de asemenea, nu confirmă nici intenția reclamantei în calitate de angajat de a face demersurile necesare reluării activității, dar nici un refuz al societății pârâte în calitate de angajator a primi angajatul la muncă.
Probatoriul administrat în cauză a confirmat pasivitatea reclamantei care până la data promovării acțiunii nu a prestat în muncă în folosul societății pârâte, în contextul în care nu s-a mai prezentat la locul de muncă și nu a prezentat nici un înscris din care să rezulte dorința ei de a-și relua activitatea, iar o atare semnificație nu poate fi atribuită celor două adrese întocmite de reclamantă la data (...) (filele 115 - 116 dosar fond), întrucât acestea nu au fost adresate societății angajatoare, ci I.ui T. de M..
Intimata reclamanta a mai susținut în fața instanței de fond că în situația în care ar fi avut o atitudine culpabilă în ceea ce privește neprezentarea la locul de muncă, s-ar fi impus constatarea abaterii disciplinare și desfacerea contractului de muncă, însă Curtea reține faptul că potrivit art. 263 alin. 1 din C.muncii sancționarea disciplinară a angajaților este un drept al angajatorului, iar nu o obligație, astfel că neexercitarea acestei prerogative disciplinare nu echivalează cu o atitudine culpabilă a pârâtei recurente și nici nu semnifică refuzul primirii la muncă al salariatei.
În privința celor exprimate de către recurentă prin cererea de recurs, în sensul că în temeiul art. V din OUG nr.82/2007 a încetat de drept contractul individual de muncă al reclamantei, este de menționat că instanța de fond nu a fost investită cu o atare cerere de constatare a încetării de drept a contractului de muncă, fapt pentru care față de dispozițiile art. 319 raportat la art. 294 alin.
1 C.proc.civ., potrivit cărora în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, Curtea constată inadmisibilă o atare solicitare, formulată pentru prima dată prin memoriul de recurs.
Ca atare, cererea de obligare a pârâtei la plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale, care este o cerere accesorie, va fi respinsă, în condițiile în care cererea de obligare la plata salariilor majorate și indexare s-a dovedit a fi nefondată.
De asemenea, se impune și înlăturarea dispoziției de obligare a pârâtei la plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă în cuantum de
558 lei, deoarece reclamanta nu și-a îndeplinit obligația stabilită în cuprinsul art. 67 din Ordinul nr. 60/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, de a prezenta certificatele de concediu medical plătitorului până cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul.
În ceea ce privește amenda civilă ce a fost aplicată pârâtei în temeiul art. 580 3 C.proc.civ., Curtea reține că aceasta poate fi aplicată debitorului unei obligații de a face cu caracter strict personal doar în cadrul procedurii execuționale ce debutează prin încuviințarea executării silite în condițiile art. 3731 din C.proc.civ., urmată de somație, condiție care în cauză nu este îndeplinită.
Această soluție a fost consacrată și prin D. nr. 3. pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție a cărei obligativitate pentru instanțe în ceea ce privește dezlegarea problemelor de drept este impusă de dispozițiile art. 329
C.pr.civ.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este în parte nelegală, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1
C.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite în parte recursul declarat împotriva sentinței tribunalului, pe care va o modifica în parte, în sensul că va respinge capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata salariilor, a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, a cotelor de contribuții aferente salariilor și a amenzii civile.
Va înlătură dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Vor fi menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., ținând cont de soluția adoptată, de cuantumul cheltuielilor efectuate de fiecare dintre părți în fața instanței de fond și cea de recurs, va obliga pe intimata D. M. să plătească recurentei suma de 2.500 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei și în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de pârâta SC P. I. C. S. împotriva sentinței civile nr. 2209 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că respinge capetele de cerere formulate de reclamanta D. M. în contradictoriu cu pârâta SC P. I. C. S. având ca obiect obligarea pârâtei la plata salariilor, a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, a cotelor de contribuții aferente salariilor și a amenzii civile.
Înlătură dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă pe intimata D. M. să plătească recurentei SC P. I. S. suma de
2.500 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei și în recurs.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 23 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond:H. DM.
G. G. C.
| ← Decizia civilă nr. 17/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2537/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
