Decizia civilă nr. 3202/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3202/R/2011
Ședința 26 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul L. A. împotriva sentinței civile nr. 2156 din 28 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat P. M. C.-N., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în cursul acestei zile de 26 septembrie 2011, pârâtul intimat P. municipiului C.-N. a transmis prin fax întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și pe cale de consecință menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.
2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată la data de (...), reclamantul L. A. a chemat în judecată pe pârâtul P. municipiului C.-N., solicitând anularea Dispoziției P.ui nr.
3040/(...) pentru modificarea Dispoziției nr. 1130/(...) privind reîncadrarea, stabilirea salariului de bază, a sporurilor și a altor drepturi începând cu data de (...), obligarea pârâtului să revină la actul administrativ de reîncadrare și stabilire a drepturilor salariale corect și legal emis anterior. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la calcularea și la plata drepturilor bănești, reprezentând diferența dintre sporurile salariale corect stabilite inițial de care ar fi trebuit să beneficieze și cele acordate conform dispoziției contestate și suspendarea aplicării prevederilor dispoziției atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe calea ordonanței președințiale.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj îndosar nr. (...), s-a respins acțiunea reclamantului.
Hotărârea instanței de fond se întemeiază, în esență, pe următoareleconsiderente:
Membrul de sindicat reprezentat de către reclamant are calitatea de salariat al pârâtului de rândul 1.
În baza art. 16 lit. d și e din C. C. de M., înregistrat la D. sub nr. 2. la data de (...), s-a statuat că salariații vor beneficia de o serie de sporuri, printre care și sporul de fidelitate (stabilitate) în diferite procente, respectiv de sporul de dispozitiv în cuantum de 25%.
Așadar, la finele lunii decembrie 2009, salariul era compus din salariul de bază, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de stabilitate și vechime în muncă.
La data de (...), a fost emisă dispoziția de reîncadrare în temeiul L. 3., astfel că salariul, stabilit în acord cu principiul statuat de art. 3 lit. c din Legea nr. 3., privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (dispoziții legale potrivit cărora salarizarea în baza acestei legi de întemeiază pe principiul luării în considerare a tuturor sporurilor, adaosurilor, etc…recunoscute sau stabilite prin acte de negociere colectivă) precum și în acord cu art. 16 lit. d și e din C. colectiv de muncă menționat, includea pe lângă salariul de bază, sporul de pericol, sporul de dispozitiv, sporul de stabilitate și sporul de vechime în muncă.
Ulterior, la data de (...), a fost emisă dispoziția de modificare a dispoziției de reîncadrare din (...), fiind înlăturat sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate(fidelitate).
T. consideră că în mod corect aceste sporuri au fost înlăturate, în contextul în care acordarea acestora prin CCM-ul din (...) s-a făcut ulterior momentului publicării în Monitorul Oficial a L. nr. 3., excedând, astfel, prevederilor acestei legi cadru. Mai mult, aceste sporuri contravin dispozițiilor art. 12 al. 2 din Legea nr. 130/1996.
De altfel, în anexa I/3 din legea nr. 3., cele două sporuri sunt cuprinse în coeficientul prevăzut în coloana de bază.
În termen legal, a declarat recurs reclamantul L. A., prin care a solicitatadmiterea acestuia și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii cu consecința anulării dispoziției contestate.
Recurentul precizează că, contractul colectiv de muncă de la nivelul P. pecare își întemeiază pretențiile a fost încheiat la data de (...) și a fost înregistrat la
D. la data de (...).
Nu prezintă relevanță juridică data publicării în Monitorul Oficial a L. nr.
3., în condițiile în care acest act normativ a intrat în vigoare doar la data de (...), respectiv ulterior înregistrării contractului colectiv de muncă la D. C.
Practic, instanța a confundat data publicării in Monitorul Oficial a L. nr. 3. cu data in vigoare a acestei legi, abordare care contravine flagrant dispozițiilor art. 78 din Constituția R. si dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 24/2000.
Încă din anul 1997 - luna octombrie, raporturile de serviciu ale angajaților P. sunt reglementate prin contracte/acorduri colective de muncă. Împrejurarea că în noiembrie 2009 s-a înregistrat C. colectiv de muncă nu are legătură cu publicarea L. nr. 3., ci se datorează tocmai derulării contractelor colective pe perioade de unul sau doi ani, începând întotdeauna în lunile octombrie sau noiembrie.
Sporul de stabilitate și cel de dispozitiv nu exced prevederilor L. nr. 3., dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la anexa I/3 și I. pentru salariații personal contractual, respectiv funcționari publici, din administrația publică locală. Astfel, în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de aceste două sporuri, inclusiv în baza contractului sau acordului colectiv de muncă, ori în baza unui act administrativ, acestea trebuiau incluse în salariul de bază în temeiul art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) coroborat cu notele dela anexa I/2 și I. din Legea nr. 3., texte reiterate și de art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 10 din OUG nr. 1/2010, și mai ales confirmate de D. C. C. a R. nr. 1..
De asemenea, la nivelul P. municipiului C. N., sporul de stabilitate și respectiv cel de dispozitiv existau și erau prevăzute și anterior, în actele de negociere colectivă, ultimul fiind C. colectiv de muncă nr. 1193/(...) (înregistrat la D. C. la data (...) și în vigoare până la data de (...), respectiv (...) când a fost încheiat (pentru continuitate, de altfel) acest nou contract și acord, cu clauze similare, dacă nu chiar identice.
De asemenea, acordarea sporului de dispozitiv a fost stabilită încă din
2007, prin actul administrativ de autoritate reprezentat de HCL nr. 61/(...) prin care s-a aprobat în mod expres acordarea sporului de dispozitiv personalului din
Primăria municipiului C.-N.
Din interpretarea dispozițiilor art. 12 al. 2 și art. 8 din Legea nr.
130/1996, privind contractul colectiv de muncă, art. 31 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, art. 155 și următoarele din Legea nr.
53/2003, precum și din D. C. C. nr. 380/2004, D. ÎCCJ nr. 46/2008, rezultă ca personalul din instituțiile publice are dreptul de a negocia, prin acorduri/contracte colective de munca, acele drepturi suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. În același sens, a fost și soluția T.ui C. încă din 2003 - sentința civilă nr. 1..
Referitor la decizia contestată, recurentul subliniază că aceasta este nelegală și netemeinică.
În acest sens, arată că premisa emiterii acesteia a constat într-un control efectuat de către A. cu privire la modul de aplicare a L. nr. 3. și de reîncadrare a personalului și stabilire a sporurilor. Acest control este însă unul în afara legii, A. neavând nici un fel atribuții legale de control asupra activității și asupra actelor autorităților administrației publice locale.
De altfel Ordinul nr. 32/2010 pentru monitorizarea si controlul aplicării
prevederilor L.-cadru nr. 3., privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor si autoritarilor publice ale administrației locale, în baza căruia s-a efectuat controlul de către A., a fost anulat de către
Curtea de A. C.
Recurentul apreciază că dispozițiile de reîncadrare contestate încalcă o serie de principii statuate prin dispozițiile L. nr. 3..
Astfel, învederează că în urma emiterii deciziilor de reîncadrare salariul brut al salariaților reprezentați în cauză s-a diminuat semnificativ, ceea ce contravine însă dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 3..
Un alt principiu încălcat este cel prevăzut de art. 3 lit. c din Legea nr. 3..
În acest sens, menționează că sporul de dispozitiv și de stabilitate au fost prevăzute prin contractul colectiv de muncă, legal încheiat, înregistrat și necontestat. Mai mult, acesta era în vigoare și, deci, aplicabil la data de (...).
Consideră că drepturile salariale constituie un „. în sensul art. 1 din
Protocolul Adițional nr. 1 la C. E. a D. O., iar emiterea dispoziției contestate reprezintă o veritabilă ingerință în dreptul de proprietate al salariaților și o restrângere nejustificată și de neadmis în respectarea și protecția bunurilor.
După o prezentare exhaustivă a temeiurilor legale de acordare ale celor două sporuri, respectiv de includere a acestora în salariul de bază, recurentul concluzionează că hotărârile de consiliu, cât și contractul colectiv de muncă pentru personalul contractual pe anul 2009, sunt valabile, nu au fost anulate vreodată de instanța de judecată, nici măcar nu a fost contestată legalitatea lor, prin urmare, sunt perfect valabile și aplicabile la nivelul lunii decembrie 2009, și trebuie luate în considerare pentru anul 2010, mai exact, în temeiul art. 30 alin. (5) din Legea nr. 3., a art. 5 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 1/2010 coroborat cu art.
3 lit. c), art. 7 alin. (2) din Legea nr. 3. și art. 10 din OUG nr. 1/2010 și cu reținerile C. C., sporul de dispozitiv și cel de stabilitate urmau să fie introduse în salariul de bază al personalului care a beneficiat de aceste sporuri și le-au avut efectiv în plată - la (...).
Prin memoriul de recurs, reclamantul a solicitat și suspendarea aplicării dispoziției atacate, cerere care însă a rămas fără obiect în contextul soluționării cauzei la primul termen de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la data de (...), pârâtul intimat P. M. C. N. s-aopus admiterii recursului, cu mențiunea că includerea sporului de stabilitate și de dispozitiv în salariul reclamantului nu a avut un temei legal.
În probațiune s-a depus practică judiciară.
Recursul este nefondat.
Argumentele esențiale prin prisma cărora recurentul justifică temeinicia prezentului demers se raportează la principiile consacrate prin art. 3 lit. c și art. 7 al. 2 din Legea nr.3..
Conform dispozițiilor art. 3 lit. c din actul normativ evocat, legiuitorul a statuat principiul „luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale";. Aceste dispoziții se completează cu prevederile art. 7 al. 2 din aceeași lege, care stabilesc că la trecerea la noul sistem de salarizare nici o persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009.
În contextul legal expus, recurentul apreciază că este îndreptățit să beneficieze de sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate și ulterior intrării în vigoare a L. nr. 3., deoarece aceste sporuri erau cuprinse în salariul care i-a fost acordat în luna decembrie 2009, temeiul acordării constituindu-l contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C. N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...). Din această perspectivă, dispoziția de reîncadrare contestată este considerată de către recurent nelegală.
Curtea notează că interpretarea este una eronată, întrucât aceasta se raportează la principiile menționate, omițând însă să aibă în vedere o condiție esențială, implicită, de natură să confere legitimitate pretențiilor formulate.
În acest sens, Curtea reține că principiile menționate în legea nr. 3. își găsesc eficiența numai în măsura în care sporul de dispozitiv și de stabilitate au fost acordate/stabilite prin acte de negociere colective legal încheiate.
Este adevărat că legiuitorul prin dispozițiile L. nr. 3. nu a prevăzut în mod expres această mențiune, însă Curtea apreciază că această condiție este una implicită, legiuitorul neavând intenția de a recunoaște decât convențiile încheiate cu respectarea normelor legale.
Că este așa, rezultă și din dispozițiile art. 7 al. 2 din Legea nr. 130/1996 care guvernează contractul colectiv de muncă, prevederi care stabilesc că
„contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților ";.
De altfel, o manifestare expresă de voință a legiuitorului în sensul arătat se regăsește în art. 10 din OUG nr. 1/2010, prin care se dispune în mod expres că
„în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea cadru nr. 3., la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcareanormelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. cadru nr.
3.";.
Coroborând dispozițiile legale menționate, Curtea notează că în cauză contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile reclamantului - contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C. N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...), nu a fost legal încheiat, întrucât acesta încalcă dispozițiile art. 12 al. 1 din Legea nr. 130/2006 coroborat cu art. 157 al.2 din codul Muncii.
Astfel, potrivit art. 12 al. 1 din Legea nr. 130/2006 legiuitorul stabilește că
„contracte colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.";
Așadar, aceste prevederi legale instituie interdicția referitoare la negocierea colectivă, interdicție care impune ca în cadrul negocierilor colective din cadrul instituțiilor bugetare, negocieri materializate sub forma contractelor colective de muncă, să fie excluse drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Cu alte cuvinte, sunt excluse, respectiv nu se bucură de prezumția de legalitate, negocierile și rezultatul acestora care privesc drepturi ale căroracordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Potrivit interpretării recurentului, contractul colectiv menționat a fost legal încheiat, în condițiile în care prin acesta au fost negociate, pe lângă alte drepturi și sporul de dispozitiv și cel de stabilitate(fidelitate), drepturi ale căror acordare și cuantum nu erau prevăzute prin dispoziții legale.
Curtea nu poate primi aceste susțineri, în contextul în care dispozițiile art. 12 al.1 din legea nr. 130/1996 se coroborează cu dispozițiile art. 157 al. 2 din
Codul Muncii, normă legală ulterioară care statuează că „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.";
In baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili si diferenția indemnizațiile si salariile de bază pentru demnitari si alți salariați din sectorul bugetar. In acest sens, legiuitorul este in drept sa instituie modalități de salarizare in funcție de categoriile de personal si de importanta sociala a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Mai mult, prin art. 8 al. 2 din Legea nr. 130/1996 se statuează ";că clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și încondițiile prevăzute de prezenta lege";.
Având în vedere că potrivit art. 155 din Codul muncii salariul cuprinde, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri și reținând că dispozițiile art. 12 al.1 din Legea nr. 130/1996 se coroborează cu cele ale art. 157 al. 2 din Codul Muncii și ale art. 8 al.2 din Codul muncii, Curtea consideră că drepturile salariale, deci implicit și sporul de dispozitiv și cel de stabilitate(fidelitate), nu puteau fi negociate printr-un contract colectiv de muncă, acestea putând fi stabilite exclusiv de către legiuitor.
Nu prezintă relevanță sub aspectul legalității contractului colectiv de muncă actele administrative adoptate la nivel local, în măsura în care acestea consfințesc drepturi stabilite cu încălcarea normelor legale.
Reclamantul recurent invocă și nelegalitatea controlului efectuat de A. care a stat la baza emiterii dispoziției de reîncadrare contestate, omițând însă să aibăîn vedere faptul că indiferent de legalitatea acestui control, includerea celor două sporuri în salariu contravenea normelor legale.
Este adevărat că, contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății nu a fost anulat și nici contestat, însă aceste aspecte nu înlătură obligația instanței de a verifica pe cale incidentală conformitatea lui cu normelor legale.
De altfel, reținerile C. de A. C. concordă cu D. nr. 380/2004 a C. C. care prevede că„ dând expresie recunoașterii dreptului părților raporturilor de muncă la negocierea colectivă a drepturilor și îndatoririlor izvorâte din aceste raporturi, legislația reglementează și condițiile de negociere și de încheiere a contractelor colective de muncă, a clauzelor obligatorii ale acestor contracte, la nivel de unitate, la nivel de ramură și la nivel național.
Concluzionând că sporul de stabilitate (fidelitate) și de dispozitiv intrau în mod nelegal în compunerea salariului din luna decembrie 2009, acestea nu se justifică a fi incluse în salariul stabilit potrivit dispozițiilor și principiilor L. nr. 3..
Referitor la practica judiciară depusă în cauză, se impune a se preciza că în legislația internă actuală aceasta nu constituie izvor de drept.
În ceea ce privește art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. E., se reține că în jurisprudența C. Europene a D. O. (C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este însă un drept absolut, conform jurisprudenței CEDO acesta putând comporta anumite limitări de către stat, care are însă, sub acest aspect o largă marjă de apreciere, esențial fiind ca prin aceste limitări să nu fie afectat dreptul în esența lui.
Cu alte cuvinte, în măsura în care are loc o ingerință, aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să fie justificată de un scop legitim, respectiv să răspundă principiului proporționalității.
În acest sens, se constată că prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.
Finlanda din (...), Kechko vs. Ucraina din (...) și Lelas vs. Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
Noțiunea de „. în sensul CEDO este analizată și în cauzele Sabin P.escu contra R.(dreptul de proprietate), Bock și Palade împotriva R.(dreptul de superficie), cauza Driha contra R.(plăți compensatorii), cauza Beian împotriva R.(asigurări sociale), însă din cu totul altă perspectivă decât cea avută în vedere în prezenta cauză, litigiile nefiind legate de drepturi salariale.
Esențial de reținut este faptul că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare, acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context, recalcularea drepturilor salariale prin includerea sporurilor în salariul de bază a personalului plătit din fonduri publice nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea șiintensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică, în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare, în spețele anterior menționate, Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate, analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Pe de altă parte, Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și
Hotărârea în cauza Aurelia P.a vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege, drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de M..
Or, în acest context, dispoziția de reîncadrare contestată prin care au fost excluse din salariu cele două sporuri apare ca fiind legală și temeinic emise, astfel că, în baza art. 312 al.1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul L. A. împotriva sentinței civile numărul 2156 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
D. G. S. D. L. D. C. M.
Red.DG/dact.MS ; 2 ex./(...); Jud.fond: E.B.
← Decizia civilă nr. 1280/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 797/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|