Decizia civilă nr. 336/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 336/R/2011
Ședința din 31 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. P. SA împotriva sentinței civile nr. 4. din 06 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. I., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC OMV P. SA, avocat M. N., lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 25 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus din partea reclamantului intimat întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei recurente.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantei pârâtei recurente să studieze întâmpinarea și reprezentantului reclamantului intimat să se prezinte la cauză.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC OMV P. SA, avocat M. N., lipsă fiind reclamantul intimat.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului, invocând totodată, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.pr.civ., ca motiv de ordine publică, excepția prescripției de 3 ani cu privire la drepturile pretinse de reclamantul M. I., raportat la data încetării contractului de muncă și data înregistrării acțiunii.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, în principal ca fiind prescrisă, iar în subsidiar ca fiind nefondată, susținând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs și concluziile scrise pe care le depune la dosar.
În ceea ce privește motivul de ordine publică, aceasta consideră că acțiunea este prescrisă, având în vedere că reclamantul M. I. trebuia săformuleze acțiunea până cel târziu la data de (...), raportat la faptul că acesta și-a încetat activitatea la societatea pârâtă la data de (...).
Reprezentanta pârâtei recurente consideră că în măsura în care urmează a fi menținută sentința instanței de fond, este necesar a se preciza cuantumul exact al drepturilor bănești pe care recurenta este obligată să le achite reclamantei/.
De asemenea, solicită obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată, depunând la dosar factura care atestă plata onorariului avocațial.
Curtea, după deliberare, respinge ca tardiv formulată cererea formulată de către reprezentanta pârâtei recurente în sensul precizării cuantumului exact al drepturilor bănești pe care recurenta este obligată să le achite reclamantei/., reținând că această critică privind sentința de fond a fost formulată doar la acest termen, fiind depășit astfel termenul legal de 10 zile, calculat în raport cu data comunicării hotărârii.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 4., pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-au respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale, a nulității cererii de chemare în judecată, a lipsei calității procesual active a reclamantului/ei și a prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor
2006 și 2007.
S-a admis ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anului 2005, fiind respinsă acțiunea formulată de reclamant/ă privind aceste pretenții ca prescrise.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul/a M. I., împotriva pârâtei SC OMV P. SA și în consecință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului/ei contravaloarea ajutorului de 4.000 mc de gaze naturale pentru anul 2006, în funcție de prețul unui mc de gaze naturale la data de 1 ianuarie 2006, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect drepturile bănești solicitate aferente anului 2007.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului/ei suma de 405 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că, examinând inițial excepțiile invocate de către societateapârâtă, în ordinea priorității, tribunalul le-a respins ca fiind nefondate, maipuțin excepția prescripției dreptului la acțiune care este în parte întemeiată.
Excepția necompetenței teritoriale a acestui tribunalul este nefondată,fiind respinsă ca atare, întrucât potrivit art.284 alin.2 Codul muncii competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărei rază teritorială reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul. Față de aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că este competent din punct de vedere teritorial să judece în primăinstanță acțiunea dedusă judecății, întrucât reclamantul/a are domiciliul în județul B. N..
Contrar aserțiunilor pârâtei, în speță nu sunt aplicabile prevederile art.72 din Legea nr.168/1999, întrucât aceste dispoziții legale au fost abrogate implicit prin dispozițiile art.298 alin.2 Codul muncii, care prevede că orice alte dispoziții contrare se abrogă, caz în care este evident faptul cătrebuie considerate abrogate și dispozițiile invocate prevăzute de art.72 din Legea nr.168/1999 care prevedeau în cazul conflictelor de drepturi că acestea se soluționează de instanța judecătorească competentă în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. S-a subliniat că aceasta este practica constantă a instanțelor judecătorești sesizate cu acest tip de litigii.
T. a respins ca nefondată și excepția lipsei calității procesuale active areclamantului, întrucât acesta, având anterior calitatea de salariat al societății pârâte și invocând prevederile art.176 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate care prevede că salariații au dreptul la un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale pentru fiecare an, și art. 187 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură ce se referă la același drept, tribunalul a statuat că acest drept aparține salariaților, iar nu sindicatului, situație în care aceștia suntîndreptățiți să acționeze în judecată societatea pârâtă, având legitimitate procesuală activă, urmând a se stabili dacă aceste pretenții sunt fondate sau nu în funcție de probele administrate și apărările invocate de părți.
A fost respinsă și excepția nulității cererii de chemare în judecatăinvocată de pârâtă pentru că, chiar dacă reclamantul nu a indicat valoarea obiectului acțiunii dedusă judecății, tribunalul a statuat că prin modul de formulare a obiectului acțiunii prin care se solicită obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea 4.000 mc gaze naturale pentru anii (...), acesta este suficient de determinat, iar acțiunea poate fi soluționată în mod adecvat pe baza acestor pretenții deduse judecății, urmând ca instanța de judecată să stabilească în măsura în care consideră necesar, în situația în care pe fond pretențiile vor fi găsite întemeiate, data de la care trebuie calculat prețul unui metru cub de gaze naturale solicitate, pentru a realiza o justă soluționare a litigiului dedus judecății.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturilebănești invocate de reclamant pentru anii 2005, 2006 și 2007, tribunalul astatuat că în cauză sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii care instituie un termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului solicitat, și că nu este aplicabil termenul de 6 luniinvocat de către societatea pârâtă, deoarece obiectul pretențiilor deduse judecății de reclamant prin care solicită obligarea pârâtei la plata unor venituri cu titlu ajutor material anual, respectiv contravaloarea a câte 4.000 mc gaze naturale, sunt și trebuie asimilate drepturilor salariale cuvenite angajaților și trebuie să aibă un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție.
Observând însă că reclamantul/a a înregistrat acțiunea la data de 26 mai 2009 și că acesta solicită ajutorul material și pentru anul 2005, tribunalul a constatat că pentru acest an, acțiunea formulată de reclamant este prescrisă, fiind respinsă ca atare, întrucât în situația în care dispozițiile din contractele colective de muncă invocate la nivel de unitate și ramură, anterior precizate, nu indică o dată fixă din cursul anului în care ar fi trebuit achitat ajutorul material reprezentând cota de gaze naturale, înseamnă că trebuie luată în calcul pentru determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, cel mai târziu ultima zi din anul respectiv, ori în cazul anului 2005, ultima zi a fost 31 decembrie 2005, caz în care termenul de 3 ani s-a împlinit în data de 31 decembrie 2008, dar acțiunea a fost înregistrată ulterior doar în data anterior arătată. Așa fiind, tribunalul a constatat că a fost depășit termenul general de prescripție de 3 ani aplicabil în cauză, motiv pentru care a admis excepția prescripției dreptului la acțiuneprivitor la drepturile bănești aferente anului 2005, iar în consecință, a respinsacțiunea ca prescrisă privind pretențiile din acel an.
Contrar aserțiunilor reclamantului, tribunalul a considerat că termenul de prescripție de 3 ani în acest caz nu se calculează de la expirarea a 150 zile necesare pentru închiderea anului financiar întrucât față de pretențiile deduse judecății, acestea nu se află în legătură de conexitate directă cu închiderea anului financiar la nivelul societății, ci trebuie executate dispozițiile contractelor colective în timpul anului respectiv în lipsa altor prevederi derogatorii.
Nici argumentele societății pârâte privind data de la care începe să curgă termenul de prescripție, respectiv de la data încetării raporturilor de muncă, tribunalul nu le-a considerat justificate, pentru că în situația în care dispozițiile din contractele colective de muncă invocate la nivel de unitate și ramură, anterior precizate, nu indică o dată fixă din cursul anului în care ar fi trebuit achitat ajutorul material reprezentând cota de gaze naturale, atunci aceste drepturi se pot acorda pe tot parcursul anului respectiv, atât pentru salariați care mai lucrau efectiv, cât și pentru cei care au încetat raporturile de muncă pe parcursul anului, pentru că altfel, aceștia din urmă, ar fi prejudiciați în mod nejustificat, în lipsa unor prevederi legale ori contractuale derogatorii.
Însă, pentru anii 2006, 2007, constatând că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune și observând data înregistrării acțiunii de către reclamant anterior precizată, s-a observat că pentru aceste pretenții acțiunea a fost formulată în termenul de prescripție menționat, motiv pentru care a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile deduse judecății aferente anilor 2006-2007.
În ce privește fondul acțiunii, tribunalul a reținut următoarele:
Din înscrisul depuse la dosar, emis de societatea pârâtă, datat 22 septembrie 2008, reiese că reclamantul/a a avut calitatea de salariat la pârâtă în meseria de lăcătuș mecanic, începând cu data de 17 noiembrie
1980 și până la data de 18 mai 2006, dată la care au încetat raporturile de muncă între părți. A. situație reiese și din mențiunile carnetului de muncă al reclamantei depus în copie la dosar, iar în această perioadă, doar la data 01 iulie 2004 s-a făcut mențiunea în carnetul de muncă că salariul reclamantei a fost majorat ca urmare a aplicării prevederilor art.134 alin.1 din contractul colectiv de muncă, neexistând mențiuni efectuate și cu privire la art.176 alin.1 din contractul colectiv invocat drept temei de reclamant în această cauză..
Potrivit art.39 alin.1 lit. a Codul muncii, salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă, iar angajatorului îi revine obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă potrivit art.40 alin.2 lit. c din același cod. Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri conform art. 155 Codul muncii. Potrivit art.236 alin.4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu dispozițiilor legale constituie legea părților, executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți - art.243 alin.1, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală, conform art. 239 Codul muncii. Au fost reliefate și prevederile art.238 alin.1 Codul muncii, care arată că prin contractele colective de muncă nu pot conțineclauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Față de aceste dispoziții legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a stabilit dacă reclamantul, în calitate de fost salariat al pârâtei, este îndreptățit să primească un ajutor material anual reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale potrivit dispozițiilor contractelor colective de muncă expres invocate prin acțiune.
Potrivit art.187 din C. colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2005, salariații agențiloreconomici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr.1, în care este prevăzută și societatea pârâtă, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază. Cuantumul și condițiile de acordare a acestui ajutor material vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivel inferior. S-a reliefat faptul că aceste dispoziții au fost reiterate și în contractele colective de muncă la nivel de ramură pentru anii (...) potrivit actelor adiționale depuse în copie la dosar.
Potrivit art.176 alin.1 din C. colectiv de muncă la nivelul unității pârâte, se prevedea inițial că fiecare salariat are dreptul la acordarea unui ajutor anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, iar modalitatea concretă de calcul urmează a face obiectul unui act adițional. Însă ulterior prin C. colectiv de muncă la nivelul unității pârâte din 1997 s-a prevăzut că începând cu data de 01 iunie 1997 ajutorul material anual reprezentând contravaloarea a 4.000 mc gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la contract. În contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 1998 și 2008 s-a prevăzut la art.176 că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM 1997. S-a reliefat faptul că pârâta nu a dovedit în concret includerea ajutorului material în litigiu în anul 1997 în cazul reclamantului/ei, prin mențiunile care trebuiau înscrise în carnetul de muncă al reclamantului/.
Observând mențiunile din contractul individual de muncă al reclamantului/ei depus la dosar, tribunalul a apreciat că nu sunt justificate susținerile societății pârâte, în sensul că s-ar fi introdus în salariul de bază al reclamantului contravaloarea ajutorului material pentru anii menționați în acțiune reprezentând contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale anual în care acesta a activat la societatea pârâtă, fiind simple afirmații neurmate de majorarea efectivă a salariului de bază. Înscrisurile depuse de pârâtă în copie la dosar ce reprezintă adrese către sucursale ale pârâtei din anul 1997 nu sunt în măsură să convingă instanța că se referă la includerea ajutorului material prevăzut de art. 176 alin.1 în salariile de bază ale angajaților, întrucât nu se face trimitere expresă la acest drept, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-au efectuat mențiunile necesare în carnetul de muncă în acest sens.
Pentru că pârâta angajator nu a făcut proba necesară prin înscrisuri, în condițiile art. 287 Codul muncii, instanța a constatat că acțiunea formulată reclamant/ă este în parte fondată, respectiv pentru anul 2006 în care a avut calitatea de salariat al pârâtei, motiv pentru care pârâta a fost obligată să plătească reclamantului/ei contravaloarea ajutorului a 4000 mc de gaze naturale pentru anul 2006, în funcție de prețul unui mc de gazenaturale la data de 1 ianuarie 2006. T., pentru a evita eventuale litigii între părți, a considerat că este necesar să stabilească data de la care se va calcula prețul unui metru cub de gaze naturale, preț ce va fi înmulțit cu
4.000 unități, iar data avută în vedere de tribunal respectiv cea din 1 ianuarie a anului pentru care s-au acordat drepturile solicitate, este justificată de faptul că anumiți salariați nu au muncit la pârâtă pe tot parcursul acelui an, astfel că se impune stabilirea unei date fixe drept etalon pentru toți salariați din acel an calendaristic.
Pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamant/ă în urma neachitării în anul 2006 a ajutorului material cuvenit, suma respectivă va fi actualizată cu indicele de inflație de la scadență, care în cazul de față este data încetării raporturilor de muncă ale reclamantului/ei anterior arătate și până la data plății efective.
Apărările societății pârâte, potrivit cărora drepturile bănești solicitate prevăzute de art.176 alin.1 din contractele colective de muncă pentru anii (...), care prevedeau că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de muncă din anul 1997, nu sunt în măsură a exonera societatea pârâtă de la obligația de a acorda acest drept prevăzut expres de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pe de o parte, iar pe de altă parte, în condițiile în care nu a depus dovezile necesare la dosar din care să rezulte în concret că în cazul acestui reclamant/ă s-ar fi realizat compensarea respectivă prin majorarea salariului de bază.
Având în vedere considerentele anterior reliefate și ținând cont de prevederile art.40 Codul muncii care prevede că angajatorul are obligația de a plăti salariatului drepturile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă, precum și dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură invocat, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamant/ă, obligând pârâta să plătească reclamantului/ei contravaloarea ajutorului a 4.000 mc de gaze naturale pentru anul 2006, în funcție de prețul unui mc de gaze naturale la data de 1 ianuarie 2006, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
T. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant/ă având ca obiect ajutorul material aferent anului 2007, reprezentând contravaloarea a 4.000 mc gaze naturale, întrucât din actele de la dosar rezultă că raporturile de muncă între părți au încetat încă din data de 18 mai 2006, situație în care, neexistând raporturi de muncă între părți, în mod evident pretențiile bănești solicitate pentru anul 2007 de reclamant/ă sunt nefondate, deoarece neavând calitatea de salariat al pârâtei în anul respectiv acesta nu putea să beneficieze de contravaloarea a 4.000 mc gaze naturale cu titlu de ajutor material, iar pârâta nu avea o asemenea obligație corelativă. Cu privire la aceste pretenții, tribunalul nu a găsit fondate susținerile reprezentantului reclamantului/ei cu ocazia dezbaterilor prin care a arătat că a solicitat acordarea ajutorului material doar pentru perioada cât a reclamantul/a a fost salariat la pârâtă, pentru că din modul de redactare a acțiunii civile, care nu a fost ulterior precizată în scris, reiese evident faptul că se solicită acest ajutor și pentru anul 2007 ce este expres indicat în cerere.
În baza art.274 C.proc.civ., T. a obligat pârâta să plătească reclamantului/ei suma de 405 lei cheltuieli de judecată, având în vedere faptul că față de modul de soluționare a acțiunii prin care pretențiile deduse judecății au fost admise în parte, se impune ca pârâta, aflată parțial în culpă procesuală, să suporte proporțional cheltuielile de judecată efectuate dereclamant/ă, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar privind plata onorariului avocațial, respectiv suma de 405 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, pârâta S.
OMV P. S., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, cu consecința respingerii acțiunii, în principal ca prescrisă, iar în subsidiar ca nefondată.
Recurenta consideră că este incidentă excepția necompetenței teritoriale a primei instanțe, apreciind că art. 298 alin.2 ultima teză Codul muncii nu a abrogat art. 72 din Legea nr. 168/1999, care stabilește competența de soluționarea a conflictelor de drepturi în favoarea instanței în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
În acest sens, pârâta a apreciat că abrogarea implicită nu este posibilă în raport de dispozițiile art. 62 și 63 din Legea nr. 24/2000.
S-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținându-se că dreptul pretins și reglementat în capitolul referitor la protecția socială a salariatului din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este supus termenului de prescripție de 6 luni conform art.281 alin.1 lit. e Codul muncii.
O altă excepție invocată este cea a lipsei calității procesuale active motivată de inexistența dreptului subiectiv pretins de reclamant/ă, sens în care s-a arătat că absența negocierilor patronat sindicat cu privire la cuantumul drepturilor solicitate dovedește includerea sa în salariul de bază.
De asemenea, recurenta opinează că reclamantul/a este îndreptățit/ă să solicite acest ajutor doar pentru perioada în care și-a desfășurat în mod efectiv activitatea în cadrul societății.
În fine, s-a susținut că reclamantul/a tinde să se îmbogățească fără justă cauză prin solicitarea unor drepturi care i-au fost acordate anterior.
Intimatul a formulat întâmpinare (f.12), prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate, ca nefondate.
În ceea ce privește excepția prescripției, apreciază că nu este fondată prin prisma faptului că termenul de prescripție este de 3 ani, întrucât drepturile pretinse sunt drepturi de natură salarială, fiind incident art. 283 al.1 lit. c din Codul Muncii.
Cu privire la fondul cauzei, reclamantul apreciază că este îndreptățit la acordarea cotei de gaz, aceasta în condițiile în care recurenta nu a făcut dovada că acest drept salarial a fost inclus în salariul de bază.
Nu au fost administrate probe noi.
În ceea ce privește durata rezonabilă de soluționare a cauzei, se constată că prin încheierea din (...), cauza a fost suspendată și dosarul a fosttrimis la Curtea Constituțională în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate invocate de către pârâta recurentă. Excepția de neconstituționalitate a fost respinsă la data de (...) prin decizia nr. 90, iar cauza a fost repusă pe rol la data de (...).
Trecând la soluționarea cauzei, Curtea reține următoarele:
Întrucât, conform art. 137 C.proc.civ., excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor competența teritorială, excepție cu privire la care Curtea constată că art. 72 din Legea nr. 168/1999 a fost abrogat implicit prin art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii, coroborat cu art. 284 alin. 2 din același act normativ.
În acest sens, Curtea observă că, deși Codul muncii reprezintă cadrul normativ general în materia dreptului muncii, cuprinde și norme speciale de procedură referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi, cum suntcapitolul II și III din Titlul XII, ceea ce semnifică egalitatea forței ierarhice a celor două norme, precum și valabilitatea doar a normei ulterioare, deoarece tratează strict aceleași probleme, iar paralelismele legale nu sunt posibile.
În ceea ce privește prescripția, Curtea notează că art. 283 alin. (1) din Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Potrivit alin. 2 al aceleiași norme citate, „În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin.1, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului."; De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.1 C. muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Curtea observă că solicitarea reclamantului/ei de acordare a cotei de gaz privește perioada 2005 - 2007. Este adevărat că acordarea cotei de gaz se face anual, însă aceasta se face proporțional cu perioada lucrată, fiind un drept câștigat prin trecerea timpului. Astfel acesta poate fi solicitat pentru anul în curs până la data de 31 decembrie.
Situația este diferită, însă, în cazul celor ale căror raporturi de muncă au încetat anterior datei de 31 decembrie, întrucât în cazul acestora termenul de prescripție curge de la data la care a intervenit încetarea contractului individual de muncă, iar nu de la data de 31 decembrie. În măsura în care s-ar acredita ideea contrară, respectiv că și în cazul acestora prescripția curge de la data de 31 decembrie, s-ar ajunge la situația inadmisibilă, de prelungire a termenului de prescripție de 3 ani cu perioada care este cuprinsă între momentul încetării raporturilor de muncă și 31 decembrie.
Or, o astfel de ipoteză este exclusă, termenul de prescripție fiind reglementat de către legiuitor la 3 ani.
Raportat la aspectele deja menționate și având în vedere că raporturile de muncă ale reclamantului au încetat la data de (...)(f. 131), iar acțiunea afost promovată la data de (...), Curtea opinează că acțiunea este prescrisă.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1,3 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul pârâtei, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca prescrisă.
De asemenea, va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În baza art. 274 Cod de procedură civilă, reținând culpa procesuală a reclamantului, Curtea va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum de 264 lei, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul S. OMV P. S. împotriva sentinței civile nr. 4. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge în întregime acțiunea reclamantului M. I..
Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 500 lei cheltuieli de judecată la fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Obligă intimatul-reclamant să plătească recurentei-pârâte suma de
264 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
D. G. L. D. S. D. C. M.
Red. /dact./ DG
3 ex./(...)
Jud.fond: M.L.B./C.N.
| ← Decizia civilă nr. 3907/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4593/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
