Decizia civilă nr. 3733/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. C. Nr. 3733/R/2011
Ședința publică din data de 25 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA împotriva sentinței civile nr. 6. din 11 aprilie 2011 pronunțate de T. B.- N. în dosar nr. (...) privind și pe reclamanții intimați Z. I. și O. L., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamanților - vicepreședintele U. T. a S. din S. F. R. I. - domnul Jucan Dan
Constantin, lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de (...) a fost înregistrată la dosar dovada calității de reprezentant a U. T. a S. din S. F. R. I. respectiv împuternicirea dată acesteia de S. L. I. Ș. cel Mare - Suceava.
Reprezentantul U. T. a S. din S. F. R. I. depune la dosar o procură și declară că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat în cauză.
Reprezentantul reclamanților solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității de reprezentant a mandatarului reclamanților și a prescripției dreptului la acțiune, excepții invocate de pârâtă.
A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții Z. I. și O. L. împotriva pârâtei S. N. de T. F. de C. „. C. S. B., ca fiind întemeiată, și în consecință a fost obligată pârâtă să plătească reclamanților salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. aferentă anului 2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, și a premiului anual acordat de „. ceferiștilor"; aferent anului 2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare .
Au fost respinse ca nefondate pretențiile reclamanților privind obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă începând cu luna aprilie 2009 la zi. F. cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță analizând cu prioritate excepțiile invocate, în condițiile art. 137 Cod procedură civilă, a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității de reprezentant nu a fost întemeiată și a fost respinsă ca atare întrucât mandatara reclamanților U. T. a S. M/C Din S. F. R. I., prin înscrisurile doveditoare atașate la dosar f.53, a făcut dovada că a fostîmputernicită să introducă acțiune civilă pentru obligarea pârâtei la plata drepturilor deduse judecății. Contrar aserțiunilor pârâtei, mandatara reclamanților putea să acționeze în justiție pentru apărarea drepturilor reclamanților ce au calitatea de membrii de sindicat, aspect necontestat, nefiind încălcate în consecință prevederile art. 28 alin.2 din legea nr.54/2003.
Nici excepția prescripției dreptului la acțiune tribunalul nu a găsit-ofondată, motiv pentru care a respins-o, întrucât toate drepturile solicitate prin acțiunea dedusă judecății au natura juridică a unor drepturi salariale, caz în care termenul de introducere a acțiunii este de 3 ani conform art.283 alin.1 lit.c, ori acțiunea a fost înregistrată în data de 09 decembrie 2010 deci cu respectarea acestui termen de prescripție. C. de muncă supus cercetării judecătorești este unul individual, ivit între reclamanți, ca salariați și pârâtă, prin care se urmărește valorificarea unui interes personal și nu unul colectiv al tuturor salariaților din unitate, așa încât dreptul material la acțiune nu este susceptibil a fi prescris în termenul de 6 luni stipulat în art.283 alin.1 lit. e din C. muncii, invocat de pârâtă. T. a considerat că categoriile de drepturi solicitate cu titlu de ajutor material și premiu anual se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu (art.155 C. muncii).
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoare:
Reclamanții au calitatea de salariați ai pârâtei potrivit înscrisului comunicat de aceasta și nu au beneficiat de drepturile solicitate prin acțiune pentru perioada indicată în aceasta f.109-110.
În ce privește solicitarea reclamanților privind acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009, tribunalul constată că prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul C. C. pentru anii 2007- 2008 ce a fost înregistrat sub nr. 1625 din data de 29 martie 2007 (f. 14- dos.(...)) și prelungit prin actele adiționale nr.1753/26 martie 2008 și nr.437/(...), astfel că în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 3 din L. nr. 130/1996, republicată și în lipsa stipulării vreunui alt moment, dispozițiile sale se aplică de la data înregistrării contractului - 29 martie 2007.
Potrivit art.32 alin.1 din acest contract colectiv de munca, „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Prin articolul 32 alin.1 și 3 se creează între contractanți drepturi și obligații corelative prin norme cu caracter imperativ de la care părțile nu pot abzice, iar pârâta este ținută să-și îndeplinească obligația, cu atât mai mult cu cât aceste categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază , ce intră în componența noțiunii de salariu conform art.155 C. muncii. Așa fiind, tribunalul reține că aceste pretenții formulate de reclamanți sunt întemeiate, astfel că urmează să le admită și va obliga pe pârâtă să plătească fiecărui reclamant salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
De asemenea întemeiate sunt și pretențiile reclamanților privind obligarea pârâtei la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. și de
C. aferentă anului 2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, și a premiului anual acordat de „. ceferiștilor"; aferent anului
2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, întrucât sunt aplicabile pentru aceste pretenții prevederile art.69 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, dar și contractul colectiv de muncă la grup de unități, respectiv art.71 ce este aplicabil pentru anul 2009, aspect necontestat, prevederi ale contractelor colective ce sunt obligatorii pentru angajator în condițiile art.236, art.239, art.240, art.241 și art.243 C. muncii și care prevăd expres că salariații au dreptul anual la un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. și respectiv la un premiu anual acordat de „. ceferiștilor";, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, iar pârâta nu a executat această obligație asumată pentru perioada indicată în acțiune.
Referitor la solicitarea reclamanților privind acordarea tichetelor de masă începând din luna aprilie 2009 la zi, tribunalul a reținut că aceste pretenții nu au fost întemeiate motiv pentru care au fost respinse pentru următoarele argumente. Conform art.1 alin.1 din legea 1. „. din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice careîncadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, potprimi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masăsuportată integral pe costuri de angajator";. Acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație legală pentru angajator, iar pe baza criteriilor stabilite de L. 1. se stabilesc clauze concrete privind tichetele de masa, în funcție de resursele financiare, prin contractele colective de muncă.
În raport cu conținutul explicit al dispozițiilor legale menționate, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă se acordă numai dacă persoana are calitatea de angajat; angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă; și dacă există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin D. nr.14 din 18 februarie 2008 că „aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă";.
În cauză, chiar dacă în contractul colectiv de muncă pentru anii 2007-
2008 a cărui valabilitate a fost prelungită prin actele adiționale mai sus arătate s-a prevăzut la articolul 81 că „. S. beneficiază de 20 tichete de masă pe lună pentru fiecare salariat, în condițiile legislației în vigoare, dar din actele dosarului nu rezultă că în cauză este îndeplinită cerința capacității financiare a pârâtei de a plăti aceste drepturi.
Având în vedere considerentele anterior evocate, tribunalul în baza art.284, art.40 alin.2 lit.c C. muncii, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanți și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanților salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. aferentă anului 2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, și premiul anual acordat de
„. ceferiștilor"; aferent anului 2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, și au fost respinse ca nefondate pretențiilereclamanților privind obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă începând cu luna aprilie 2009 la zi. Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâta S. N. DE T. F. DE C.
„. C. SA"; C. solicitând casarea sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului pârâta a arătat că prin sentința pronunțata, instanța de fond a respins în mod greșit excepția invocată, prescrierii dreptului material la acțiune în ceea ce privește acordarea salariului suplimentar aferent anului 2007, 2008 și 2009 dar, reclamanții solicită acordarea salariului suplimentar aferent anilor (...) în conformitate cu prevederile art.32 alin.1 din Contractele Colective de M. aplicabile pe anii 2007-2009 la nivel C. C., conform căruia: „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Față de prevederile mai susmenționate, învederează instanței faptul că solicitările reclamanților își au izvorul în contractul colectiv de muncă, nefiind un drept prevăzut în contractul individual de muncă al salariaților reclamanți.
De asemenea, acesta reprezintă o recompensă acordată de angajator salariaților, drept urmare a îndeplinirii de către aceștia, ireproșabil, a obligațiilor de serviciu.
Dreptul de a acorda o recompensă aparține exclusiv angajatorului, fiind o disponibilitate a acestuia și nu o obligație.
Deși, contractul colectiv de muncă folosește noțiunea de salariu suplimentar, în mod evident acest drept nu poate fi asimilat salariului, deoarece nu se acordă lunar și nu este prevăzut în contractul individual de muncă.
Având în vedere natura juridică diferită a drepturilor salariale pe de o parte, și cea a „salariului suplimentar"; pe de altă parte, solicită instanței să constate că obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea subscrisei la respect~rea unei clauze din CCM, pe cale de consecință suntem în prezența unui conflict de drepturi, caz în care sunt aplicabile prevederile art.283 alin.( 1) lit. E) din C. M., conform cărora: „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia";.
În alta ordine de idei, instanța de fond nu a reținut ca:
În conformitate cu prevederile art.32 alin.( 1) și (3) din Contractele
Colective de M. aplicabile pe anii 2007-2009 la nivelul C. C. „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu seconstituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută dinfondul de salarii realizat lunar";.
Avându-se în vedere prevederile art.982 cod civil conform cărora: „toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg";, precum și prevederile art.983 din C. civil conform cărora „când există îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă";, rezultă indubitabil că art.32 alin.(l) și (3) din contractele colective de muncă aplicabile pe anii 2007-2009 la nivelul C. C. și prevederile din anexa nr.6 la aceste contracte, sunt interpretate, precum și aplicate, astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă față de criteriile menționate în anexa nr.6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anii 2007-
2008, venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Precizează faptul că această condiție, respectiv constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, nu a putut fi îndeplinită de subscrisa, deoarece, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M.ui T. și I. și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr.79/2001 și prevederilor O.U.G. nr.79/2008, avea obligația respectării prevederilor din aceste acte normative conform cărora: „... indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau după caz, în unități valorice în condiții comparabile, în funcție de specificul activității ...";.
Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, subscrisei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007- 2009, aprobate prin acte normative, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
Depune și situația pe anii 2007 și 2008 privind indicele de creștere a câștigului salarial mediu brut și indicele productivității muncii, din care reiese faptul că subscrisa s-a aflat în imposibilitatea legală de neconstituire a fondului necesar acestui salariu suplimentar. Astfel:
- pe anul 2007, indicele câștigului mediu a fost de 99,23% (pct.115 din execuția bugetară), iar indicele de productivitate a fost de 100,01 % (pct.118 din execuția bugetară).
- pe anul 2008, indicele câștigului mediu a fost de 100,18% (pct.115 din execuția bugetară), iar indicele de productivitate a fost de 100,72% (pct.118 din execuția bugetară).
Totodată, din analiza bugetelor de venituri și cheltuieli pe anii 2007 și
2008 și a execuției bugetare pe acești ani, reies următoarele:
- pentru anul 2007, la rubrica privind „câștigul mediu lunar pe salariat"; (pct. 6, cap. XI la O. nr. 1.) s-a prevăzut suma de 1817,47 mii lei, iar conform tabelului privind execuția bugetară pe anul 2007 suma a fost de 1803,55 mii lei, diferența de 13,92 mii lei a fost mult prea mică pentru a se putea constitui fondul necesar acordării salariului suplimentar;
- pentru anul 2008, la rubrica privind „câștigul mediu lunar pe salariat"; (pct. 6, cap. IX la R. 1.) s-a prevăzut suma de 2264,55 mii lei, iar conform tabelului privind execuția bugetară pe anul 2008 suma a fost de 2268,58 mii lei, rezultă că s-a depășit fondul de salariu cu suma de 4,04 mii lei ceea ce a condus la neconstituirea fondului necesar acordării salariului suplimentar.
- pentru anul 2009, recurenta fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M.ui T. și I., bugetul de venituri și cheltuieli al societății se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de M. T. și I., cu avizul M.ui Finanțelor P.e și cel al M.ui M., Familiei și P.i S., în conformitate cu prevederile art.5 lit.a) din OUG nr.79/2008 coroborate cu art.l5 alin.(l) din O.U.G nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
Învederează instanței că pe anul 2009, recurentei nu i s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli.
Pe această cale arătă faptul că, în proiectul de BVC pe anul 2009, transmis la M. T. și I. cu adresa nr.30/A2/130/198/(...), a fost prevăzut la rubrica aferentă fondului de salarii, o sumă de 456.000 mii lei (pct.115 cap.lX din execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009), în timp ce fondul de salarii realizat la sfârșitul anului 2009 a fost în valoare de 486.489 mii lei,rezultând o depășire de 30.488 mii lei, fapt ce a condus la neconstituirea fondului necesar acordării salariului suplimentar.
Totodată, în execuția BVC în anul 2009 au fost înregistrate depășiri la cheltuielile materiale cu combustibilul și la cheltuielile cu energia electrică de tracțiune față de prevederile din BVC 2009, cheltuieli strict necesare pentru funcționarea transportului feroviar public de călători.
Astfel, societatea a înregistrat în anul 2009 o pierdere în valoare de
210.377,85 mii lei și o pierdere cumulată din anii precedenți în valoare de
535.423,74 mii lei (pct.79 cap.V din bilanț).
În subsidiar, face precizarea că în măsura în care societatea ar fi avut venituri, respectiv profit, pentru constituirea fondului necesar acordării salariilor suplimentare, salariații ar fi beneficiat de aceste drepturi, numai după verificarea îndeplinirii de către aceștia a condițiilor prevăzute în anexa nr.6 la C. 2007-2009 și dacă ar fi lucrat un an calendaristic, conform prevederilor art.32 alin.(1) din CCM 2007-2009.
Dreptul salariaților de a beneficia de salariul suplimentar pe anii 2007,
2008 și 2009 s-a născut la data de 0., 0., respectiv (...).
În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13 septembrie 2011 (f.11-17) U. T. A S. DIN S. F. R. I., a solicitat respingerea recursului formulat de către S. N. de T. F. de C. „. C. SA B., R. de T. F. de C. I., împotriva sentinței atacate, ca fiind nefondat.
În motivare s-a arătat că în fapt, a solicitat instanței de fond, în numele
și pentru membrii de sindicat cuprinși în listele anexa la acțiune, să dispună obligarea recurentei-pârâte la acordarea salariilor suplimentare, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, neachitat acestora.
Potrivit prevederilor art. 32 din CCM încheiat la nivel de unitate nr.(...) înregistrat la D. de M. și P. S. a municipiului B. sub nr. 437/(...) recurenta s-a obligat ca pentru munca desfășurata în cursul unui an calendaristic după expirarea acestuia să plătească salariaților un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. De asemenea prin art. 69 alin 1 litera a din CCM recurenta s-a obligat la plata unui ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. reprezentând un salariu de baza la nivelul clasei 1 de salarizare, iar prin același articol litera b s-a obligat la premierea salariaților cu un salariu de baza la nivelul clasei 1 de salarizare pentru „. Ceferiștilor";, prevederi care sunt prevăzute și în CCM la nivel de grup de unități (art. 71) pentru anul 2009.
A fost neacordat salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009, echivalent cu salariul de baza de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acorda, în funcție de perioada efectiv lucrata de către fiecare reclamant în parte, drepturi salariale prevăzute la art. 32 din Contractele colective de munca ale S. N. de T. F. „. C. SA valabile pe anii 2007-
2008 (prelungit prin acte adiționale) și 2009-2010, contracte însușite de către părțile semnatare și înregistrate la D. de M. și P. S. a M. B.
Precizează ca aceleași drepturi sunt prevăzute și la art. 30 din C. colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (prelungit prin act adițional până la data de (...)), contract însușit de către părțile semnatare și înregistrat la M. M. S. S. și F.
Pe fondul cauzei, a arătat ca, potrivit art. 40 alin.2 lit. c, raportat la 243 din C. muncii, art. 41 alin.5 din Constituție, art. 30 din L. 130/1996, republicata - L. contractelor colective de munca, angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv demunca aplicabil și din contractele individuale de munca, în cazul nostru recurenta nu a dat eficienta prevederilor precizate din Contractele colective de munca pentru anii 2007-2008 (prelungit prin acte adiționale) și 2009-2010 încheiate la nivelul S. N. de T. F. „. C. SA și C. colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 (prelungit prin act adițional).
Mai mult, în conformitate cu dispozițiilor art. 8 alin. 2 din L. nr.
130/1996, contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele de munca încheiate la nivel superior ceea ce înseamnă ca în lipsa unor prevederi din contractele colective de munca încheiate la nivel de unitate se aplica reglementările mai favorabile din contractele colective de munca încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități, la nivel de ramura, sau la nivel național.
Ori, art. 30, al. 1 din C. Colectiv de M. la N. de G. de U. prevede: „. munca ireproșabilă desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
A. 30, al. 1 din C. Colectiv de M. la N. de G. de U. reglementează la modul imperativ rezultat din sintagma „vor primi";, dreptul salariaților la salariul suplimentar.
Privitor la excepția rescrierii dreptului material la acțiune al reclamanților fata de capătul de cerere privind acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2007 2008 și 2009:
Referitor la primul motiv de recurs, excepția prescripției dreptului material la acțiune, consideră că în cauza sunt incidente dispozițiile art. 283. Alin 1, lit. C, din C. muncii, întrucât în speța drepturilor solicitate se raportează la salariul de baza, având în vedere și dispozițiile art. 155, C. muncii, conform cărora salariul cuprinde salariul de baza, sporurile, precum și alte adaosuri.
Neplata sumelor de bani prevăzute în contractul colectiv de munca ce reprezintă salarii suplimentare se circumscrie în dispozițiile art. 283, al. 1, lit. C, în C. muncii, adică sferei drepturilor salariale neacordate.
Termenul de 6 luni prevăzut în art. 283, alin. 1, lit. E, din C. muncii, se refera la alte neexecutări ale contractului colectiv de munca decât cele de natura salariala, care sunt prevăzute la art.283,alin. 1, lit. C, ale aceluiași articol și care constituie o dispoziție generala referitoare la neexecutarea contractului colectiv de munca, făcând excepție de la termenul de prescripție prevăzut la lit. C, art. 283, C. muncii.
În conformitate cu art. 32,alin. 1, lit. a, art. 69, alin. 1, lit. b2, din contractul colectiv de munca, cererea de chemare în judecata are ca obiect drepturi bănești și așa după cum a arătat, drepturile solicitate reprezintă adaosuri salariale prevăzute la art. 155,C. muncii, astfel încât salariul suplimentar constituie un adaos la salariul de baza ce face parte din drepturile salariale pentru care art. 283, alin.1, lit. C, din C. muncii, prevede în mod expres termenul de prescripție de 3 ani.
În același context menționează și dispozițiile art. 166, alin. 1. C. muncii,
„Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate";.
Executarea C.ui colectiv de munca este obligatorie pentru părți (art. 243
- C. muncii, art. 30 - L. 130/1996, republicata), neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
În materia executării obligațiilor se vorbește, în general de principiul executării în natura a obligației, aceasta însemnând executarea obligației în natura ei specifica, realizarea obiectului avut în vedere de părți, debitorul neputând înlocui acest obiect cu o alta prestație.
În cazul în care debitorul nu executa de bună voie obligația, creditorul, pentru valorificarea dreptului sau subiectiv patrimonial poate să recurgă la toate mijloacele pe care legea i le pune la dispoziție pentru a-l sili la executare.
Potrivit art. 155 C. M. coroborat cu art. 969, alin.1 din C. civil între organizația sindicala reprezentativa semnatara a contractelor colective de munca la nivel de unitate și recurenta s-a stabilit de comun acord ca aceste drepturi salariale, vor fi plătite salariaților, care odată stipulate ele devin legea părților.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Convenția nr. 95 din anul 1949 asupra protecției salariului a Organizației Internaționale a M., termenul de „. semnifica indiferent de denumirea sa și de modul de calcul renumerația sau câștigurile susceptibile de a fi evaluate în bani, stabilite pe cale convenționala ori prin lege, care se acorda în virtutea unui contract de locațiune a serviciilor, scris sau verbal, plătit de patron lucrătorului pentru munca sa ori serviciile aduse.
Conform art. 155 C. M., salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Salariul suplimentar prevăzut la art. 32 din Contractele colective de munca ale S. C. C. SA valabile pe anii 2007-2008 (prelungit prin acte adiționale) și 2009-2010, face parte din categoria adaosurilor, reprezentând drepturi salariale ale salariaților S. N. de T. F. de C., C. C. SA, fiind o componenta a salariului, contrar alegațiilor pârâtei potrivit cu care salariul suplimentar este o recompensa.
În fapt recurenta recunoaște ca salariul suplimentar este o componenta a salariului, nu o recompensa sau premiere care s-ar plăți din fondul de ajutor social de 2 %, atunci când își justifica substanța recursului, făcând referire la faptul ca „. necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de 10 %...";.
Mai mult, aceste drepturi salariale fac obiectul reținerilor la sursa a impozitului și celorlalte contribuții datorate statului, fiind considerate venituri din salarii și asimila te salariilor.
Conform art. 166 alin.1 din C. M., dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor (în sensul art. 155 din C. M.), se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate ( în cazul de fata (...)).
Cu privire la plata salariului suplimentar pentru anii 2007, 2008 și
2009. Clauza contractuala negociata între părți și prevăzuta la art. 32, din
Contractele colective de munca ale S. N. de T. F. C. C. SA valabile pe anii 2007-
2008 (prelungit prin acte adiționale) și 2009-2010, stipulează:
A. 32(1) Pentru munca desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv;
A. 32 (3) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordare acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de pana la
10% din fondul de salarii realizat lunar.
Din modul de redactare a acestor prevederi, rezulta fără putință de tăgadă caracterul imperativ al clauzei contractuale („personalul companiei va primi și fondul necesar se constituie";).
Recurenta - pârâtă își motivează recursul pe faptul ca acest drept salarial își „are izvorul în contractul colectiv de munca, nefiind un drept prevăzut în contractul individual de munca al salariaților reclamanți"; invocând propria culpa constând în aceea de a cuprinde în contractele individuale de munca drepturi stabilite la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca, contrar dispozițiilor art. 8 alin (3) din L. 130/1996
„Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca";.
Privitor la motivarea recursului în care se expun considerente ce fac trimitere la bugetul de venituri și cheltuieli al S. N. de T. F. de C.-C. C. S. (2008 și 2009), recurenta reiterează redundant aceleași susțineri ca și la fond, care nu pot constitui cauze care sa o exonereze de neîndeplinirea obligațiilor contractuale, deoarece, nu s-au avut în vedere potențiale situații economico- administrative survenite ulterior încheierii contractului sau în timpul derulării acestuia.
Asumarea unor obligații fără suport material efectiv, ar echivala cu invocarea propriei turpitudini care conduce fără dubiu la vina societății pârâte ca parte contractanta, care trebuia sa raporteze potențialul plăților cel puțin la nivelul bugetului de venituri și cheltuieli ai anului anterior.
Potrivit prevederilor art. 243, alin.1, C. muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, în timp ce la alin. 2 al aceluiași art. 243, se arată că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 244, C. muncii, precum și art. 31, alin. 1, din L. nr. 130/1996, clauzele contractuale pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, ori în situația în care nu a operat nici o modificare în CCM iar obligația este scadenta, ea trebuie respectata, întrucât contractul colectiv de munca reprezintă legea părților.
Faptul ca societatea a înregistrat o depășire a cheltuielilor, nu justifica lipsa de responsabilitate a unei bune administrări, atâta vreme cât în contractul colectiv la nivel de grup de unități se precizează ca pentru munca desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Faptul ca acest drept nu a fost inclus și în contractele individuale de munca este lipsit de relevanta atât timp cât, în conformitate cu dispozițiile art. 8, alin. 3, din L. 130/1996, contractele individuale de munca nu pot conține drepturi la un nivel inferior stabilite prin contractele colective de munca, iar potrivit art. 11, alin. 1, lit. c, contractele colective de munca la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel.
Astfel, apărarea recurentei, în sensul ca nu dispune de fondurile necesare achitării drepturilor solicitate, nu pot fi avute în vedere, întrucât o asemenea împrejurare nu o exonerează de obligația stabilita în sarcina sa prin contractele colective de muncă valabile pe anii 2007-2008 (prelungit prin acte adiționale) și 2009-2010, contracte care dau naștere la drepturi și obligații în sarcina părților care le-au semnat, deci inclusiv în sarcina pârâtei, care are obligația sa asigure fondurile necesare pentru respectarea tuturor obligațiilor asumate și stabilite în sarcina sa.
Așa fiind, salariul suplimentar este un drept care își are deplina reglementare legala și contractuala pe anii 2007, 2008 și 2009, exercițiul lui neputând fi îngrădit de dificultățile financiare ale societății, care și-a asumat aceasta clauza contractuala.
În același timp, din textul contractului colectiv de munca nu rezulta că acordarea drepturilor salariale solicitate, care reprezintă drepturi minimale, este condiționata de posibilitățile financiare ale societății.
Astfel, instanța de fond s-a pronunțat asupra dreptului dedus judecații și nu asupra situației de fapt a recurentei, privind solvabilitatea sau insolvabilitatea acesteia.
Mai mult, recurenta nici nu contesta existenta acestor drepturi, apărările acesteia rezumându-se la lipsa posibilităților financiare de acorda salariaților drepturile cuvenite, prevăzute în contractele colective de munca, făcând precizarea ca „în măsura în care societatea ar fi avut venituri, respectiv profit, salariații ar fi beneficiat de aceste drepturi numai după verificarea îndeplinirii de către aceștia a condițiilor prevăzute în anexa nr.6 la CCM 2007-2009 și daca ar fi lucrat un an calendaristic conform prevederilor art.32 alin.1 din CCM 2007-2009.
Referitor la anul 2009, recurenta - pârâtă învederează instanței ca în perioada (...) - (...) nu a avut contract colectiv de munca și apreciază ca neîntemeiat acest capăt de cerere în referire la anul 2009.
Potrivit dispozițiilor art. 247 din L. 53/2003 - C. muncii „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior";.
Așadar, în lipsa contractului colectiv de munca valabil la nivel de unitate, parata avea obligația să respecte prevederile contractului colectiv de munca încheiat la nivel superior, respectiv C. colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2007 (prelungit prin act adițional până la data de 31 decembrie 2009) care este aplicabil salariaților S. N. de T. F. de C., C. C. SA.
Recurenta - pârâtă apreciază eronat conținutul procesului verbal din
(...), încheiat cu ocazia negocierilor purtate de reprezentanții societății și reprezentanții federațiilor sindicale, conform căruia s-a hotărât „... înghețarea salariilor de baza brute aferente claselor de salarizare pentru anul 2009 și …";.
Reclamanta a solicitat instanței să constate ca, în cazul de față nu este în ipoteza acordării unor creșteri salariale salariaților pârâtei mai mari decât cele prevăzute în grilele de salarizare negociate și stipulate în Contractele Colective de M., dimpotrivă, concret, ne aflam în cazul nerespectării clauzelor contractuale negociate și asumate de părți, astfel ca apărarea pârâtei bazata pe prevederile sus invocate nu pot fi reținute.
Potrivit art. 37 din C. muncii, drepturile și obligațiile privind relațiile de munca dintre angajator și salariat se stabilesc potrivi legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de munca și al contractelor individuale de munca. A. 38 din C. muncii prevede ca salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege și ca orice tranzacție prin care se urmărește aceasta este lovita de nulitate, iar Curtea Constituționala a reținut ca interdicția de a renunța la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților este o măsura de protecție a acestora din urma, menita sa asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de munca. I. de renunțare are în vedere nu numai drepturile stabilite prin lege, dar și pe cele stabilite prin negocieri colective garantate legal.
Drepturile dobândite prin negocieri colective se clasează, sub aspectul regimului juridic, pe aceeași treapta cu cele stabilite prin acte normative,potrivit art. 11 alin.1 lit. a din L. nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de munca la nivel de unitate producându-și efectele pentru toți salariații, prevedere ce se regăsește și în art. 241 alin (1) lit. a din C. muncii.
Astfel, având în vedere aceste considerente, solicită respingerea recursului formulat de către S. N. de T. F. de C., C. C. SA ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 6. din (...), pronunțata de Tribunalul Bistrița Năsăud - Secția C., în dosarul nr. (...), ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul formulat, prin prima motivelor invocate și a apărărilorformulate, Curtea, deliberând, reține următoarele:
Cu privire la excepția prescrierii R eferitor la prescripția dreptului la acțiune invocată de recurenta, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 din C. muncii „cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din L. 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din C. muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.
1 lit. a - d din C. muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art. 155 din C. muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile pretinse de reclamant este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din C. muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din C. muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 243 alin. 1 din C. muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din C. muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri, așa cum în mod corect a remarcat și instanța de fond.
Față de cele de mai sus, și acest motiv de recurs apare ca nefondat.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că disp.art.22 alin.1 din H.G. nr.581/1998 și cele ale art.29 alin.3 și 4 și art.47alin.3, 48 alin.2 din L. nr.500/2002 invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
Având în vedere disp.art.1 din O.U.G. nr.81/1997, se reține că prevederile acesteia nu sunt aplicabile în cauză.
În ceea ce privește H.G. nr. 142/2005, se reține că dispozițiile acesteia nu sunt aplicabile în cauză, întrucât reglementează doar măsuri salariale ce urmau să fie respectate în anul 2005 de către operatorii economici monitorizați, ori în cauză nu s-au solicitat drepturi salariale pentru anul 2005.
De asemenea, H.G. nr.50/2006, deși cuprinde măsuri ce se impun a fi luate cu privire la drepturile salariale cuvenite salariaților în anul 2006, nu este aplicabilă în cauză întrucât salariile suplimentare aferente anului 2006 se plătesc salariaților în anul următor, conform art. 32 din C. Colectiv de M. încheiat la nivelul C. N. DE CĂI F. B. pe anii 2., înregistrat la D. B. sub nr.
6113/(...), ce prevede că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În ceea ce privește O.U.G. nr.79/2001, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Pentru toate aceste considerente, constatând că în mod corect prima instanță a obligat pârâții la plata salariului suplimentar cuvenit pe anii 2006, 2007 și
2008, potrivit clauzelor contractelor colective de muncă aplicabile, în temeiul disp.art.312 alin. 1 din C. de procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA împotriva sentinței civile nr. 6. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 octombrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECATORI, I. T. D. C. G. C. M.
GREFIER, N. N.
Red.D.G../S.M.
2 ex.
Jud.fond. M. L. B.
| ← Decizia civilă nr. 437/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3907/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
