Decizia civilă nr. 3512/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3512/R/2011
Ședința 10 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. S. L. AL I. P. C. împotriva sentinței civile nr. 2025 din 18 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați G. "Z. Z.", G. U. "B. B.", G. "A. CA Z.", G. "CU P. DE T.", G. "M.", G. "F. DE I.", C. LOCAL AL M. C.-N., P. M. C.-N. având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 05 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâții intimați C. Local al municipiului C.-N. și P. municipiului C.-N. au depus la dosar întâmpinări, prin care solicită respingerea recursului și, pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A Î n urma deliberării, reține că prin acțiunea înregistrată la data de (...), reclamantul S. L. AL I. P. C., în numele membrilor menționați în tabelele anexate, au chemat în judecată pârâții G. "Z. Z.", G. U. "B. B.", G. "A. CA Z.", G. "CU P. DE T.", G. "M.", G. "F. DE I." și C. LOCAL AL M. C.-N., solicitândobligarea pârâților să calculeze drepturile salariale fără aplicarea diminuării de 25 % prevăzute de L. nr. 1., pe întreaga perioada cât membrii de sindicat au avut drepturile salariale diminuate potrivit actului normativ invocat, să plătească și să restituie diferența dintre drepturi salariale astfel calculate și drepturile salariale efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății către membrii de sindicat, pe întreaga perioadă cât membrii de sindicat au avut drepturile salariate diminuate potrivit
Legii nr. 1., obligarea pârâtului C. LOCAL AL M. C.-N. și a P. M. C.-N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local al municipiului C.-N. și a P. M. C.-N., invocată de aceștia, respectiv s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată. De asemenea, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
T. a reținut că membrii de sindicat din tabelele anexate acțiunii sunt angajați ai unităților școlare pârâte.
Potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 118/(...) - privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%. La art. 2 lit. b din același act normativ se prevede că drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) și art. 107 alin. (4) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare se reduc cu 25%.
Cu privire la aplicarea măsurii de reducere a cuantumului brut lunar al salariului membrilor de sindicat angajați ai unităților școlare, instanța a făcut o analiză a textelor de lege aplicabile spetei în cauză în raport de legislația națională, de jurisprudența C. C. și a C. E. a D. O.
Prin D. nr. 871. referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii 1. Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile acestei legi sunt constituționale în raport de criticile formulate.
Astfel, Curtea constată că, în situația de speță, art. 53 teza referitoare la securitatea națională este aplicabil și, în același timp, se constituie într-un temei pentru justificarea măsurilor preconizate.
Curtea reține că restrângerea prevăzută de legea criticată este necesară într-o societate democratică tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea ființei statului.
Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, Curtea constată că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate
(reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Curtea constată totodată că măsura legislativă criticată este aplicată înmod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturorcategoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod.
Curtea reține că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, dinmoment ce condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție, analizate anterior, sunt respectate. Curtea observă, de asemenea, că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.
În acest sens, Curtea constată că măsura criticată are o durată limitată întimp, și anume până la data de 31 decembrie 2010.
In concluzie, Curtea constată că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizației/soldei cu 25% constituie o restrângere a exercițiuluidreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituție.
Dispozitivul și considerentele deciziei instanței constituționale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.
Altfel s-ar ajunge la ignorarea deciziilor C. C., respectiv al caracterului lor general obligatoriu, ceea ce este inadmisibil mai cu seamă pentru că in cadrul considerentelor Curtea Constituțională face și analiza compatibilității normei de drept intern cu convenția in lumina jurisprudenței pe nivelul de garantare a drepturilor omului.
Cu privire la cazul concret al Legii nr. 1., s-a ajuns la concluzia că prin deciziile sale, Curtea Constituțională a constituționalizat aceste dispoziții legale.
Chiar dacă Curtea constituțională s-a pronunțat deja cu privire la constituționalitatea unei legi, acest lucru nu împiedecă instanța de judecată să ajungă la concluzia ca aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare Convenției.
În acest context, instanța a analizat cauza și din perspectiva Protocolului nr. 1 din C. E. a D. Omului si a constatat că in jurisprudența de la S. , există cauze tratate și sub aspectul drepturilor salariale, a dreptului de a primi în viitor un salariu într-un anumit cuantum.
Raționamentele jurisprudențiale aplicate in aceasta materie pot fi utile la analizarea cauzei deduse judecății. (Cauzele V Eskelinen contra Finlandei, cauza Kahko contra Ucrainei) In aceste spete, Curtea a analizat cauzele sub aspectul proporționalității măsurii luate de stat. In acest sens s-a avut in vedere marja de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici in acesta materie .
Se arată în plus că aceasta marjă poate fi chiar mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezulta din consecințele pe care criza economica internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Totuși, Curtea apreciază că pot fi luate în considerare, pentru stabilirea unor despăgubiri in cazul scăderii veniturilor, circumstanțele concrete ale salariatului din perspectiva a trei criterii, și anume: caracterul discriminatoriu al măsurii de reducere , gravitatea măsurii ( lipsirea totala de drept sau reducerea sa într-o măsura care sa -i afecteze substanța ) și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret al reclamantului .
În aceste condiții s-ar putea ajunge, în anumite situații, la concluzia încălcării Convenției atunci când in circumstanțele concrete ale unui caz dat, salariatul va suporta o sarcină disproporționată și excesivă spre exemplu pe lângă reducerea de 25 % mai exista și alte pierderi de venituri.
Potrivit art. 167 din L. 84/1995 a învățământului și art. 40 alin.2 din
HG nr. 2192/2004, pentru aprobarea Normelor Metodologice privind finanțarea
și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, C. local este abilitat să aloce bugetul unității de învățământ din raza sa teritorială, astfel că instanța va respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local al M. C. - N. și P. M. C. invocată de aceștia.
În speța de față, nu au fost aduse în discuție în fața instanței caracteristici cu privire la salariații membrii ai S. L. al Î. P. C., ca sa se poată analiza de la caz la caz impactul excepțional al acestei măsuri de reducere a cuantumului brut al salariului, astfel că a fost respinsă ca nefondată cererea acestora.
În termen legal, au declarat recurs reclamanții reprezentați la fondul cauzeide către S. L. al Î. P. C., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii introductive.
Menționează ca reținere din drepturile salariale s-a efectuat atât asupra drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată, cât și asupra drepturilor salariale reprezentând indemnizația de concediu de odihna.
Reclamanții învederează că un terț fata de contractul individual de munca nu poate interveni pentru a modifica acordul părților semnatare. Tot astfel, statul, deci un terț raportat la contractul individual de munca încheiat intre angajator si salariat nu poate modifica ceea ce părțile au stabilit, respectiv nu poate diminua salariile acestora in mod direct prin editarea unei Legi in acest sens, căci protecția juridica a raportului juridic de munca stabilit contractual este același atât pentru personalul bugetar, cât si pentru cel încadrat la angajatori privați. Nu se poate vorbi de o protecție a legii mai mare in cazul angajaților privați.
Reducerea unilaterala a salariului brut cu 25%, în temeiul dispozițiilor art. I din L. nr.1., privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, încalcă prevederile Declarației Universale a D. Omului si pe cele ale art. l alin. l din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, ratificata de R. prin L. nr.30/(...), dispoziții ce privesc protecția proprietății.
În acest sens subliniază că reglementările internaționale au întâietate în fata celor interne, inclusiv in fata Constituției României, statuările C. E. a D. Omului de la S. având prioritate fata de cele ale C. C. a României, fiind obligatorii pentru instanțele de judecata.
De asemenea, reclamanții formulează o analiză exhaustivă a condițiilor de aplicare a dispozițiilor art. 1 din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, apreciind, în esență, că acesta a fost încălcat, ca urmare a nerespectării principiului proporționalității, în contextul în care rezultă imposibilitatea salariaților reprezentați în cauză de a obține o despăgubire, chiar și parțială, dar adecvată în cadrul privării de proprietate, fiind, practic, rupt echilibrul între necesitatea protecției dreptului de proprietate și exigențele de ordin material.
Prin întâmpinările depuse la data de (...), pârâtul C. Local al M. C. N. și P.
M. C. N. s-au opus admiterii recursului, învederând, în esență, că diminuările salariale au fost operate în baza Legii nr. 1., a cărei constituționalitate a fost stabilită de către Curtea Constituțională. Mai mult, arată că, începând cu data de (...), a intrat în vigoare L. nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Nu au fost administrate probe noi. Recursul este nefondat.
Curtea constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică însă, apreciază că se impun o serie de nuanțări, după cum urmează:
Reclamanții au investit instanța competentă de jurisdicție a muncii cuverificarea legalității reducerii drepturilor salariale cuvenite potrivit contractului individual de muncă, începând cu luna iulie 2010, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 1., respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale cuvenite potrivit contractului individual de muncă, dintre sumele încasate cu acest titlu în baza Legii nr. 1. și sumele stabilite prin contractul individual de muncă, începând cu luna iulie 2010, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Reclamanții se consideră vătămați în drepturile sale prin aplicarea art.1 din L. nr.1., care prevede următoarele:
„Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
În situația în care din aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei";.
În principiu, Curtea reține că, deși art. 157 alin. 2 din Codul muncii prevede că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative și nu prin negocieri individuale și/sau colective cu angajatorul, aceasta nu înseamnă că legislația națională și internațională le oferă salariaților plătiți din fonduri publice o protecție mai redusă în ceea ce privește dreptul lor la menținerea stabilității salariale și a siguranței lor economice și sociale, decât celor plătiți de către angajatori din sectorul privat.
Astfel, în cazul salariaților din sectorul public, salariul, astfel cum a fost stabilit prin lege, în speță printr-o Lege unică de salarizare, respectiv L. nr. 3., rămâne un element esențial al contractului individual de muncă, conform art. 41 din Codul muncii, fiind deopotrivă cauză și obiect al raporturilor de muncă, care nu poate fi modificat/redus de către angajator, de către S., prin acte normative, în mod discreționar, iar legile ce afectează acest drept trebuie să fie suficient de previzibile și să respecte dreptul angajaților la informare, pentru ca aceștia să își poată orienta conduita în raport de măsurile ce urmează a fi luate.
În acest sens este și art. 6 alin. 1 din L. nr. 24/2000, potrivit căruia, orice proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte, precum și cu jurisprudența C. E. a D. O.
De asemenea, strâns legat de condițiile generale de previzibilitate a actelor normative în materie de salarizare, în mod special Codul muncii, prin art. 17 alin.4, ce a transpus prevederile Directivei C.ui 91/533/CEE din 14 octombrie 1991, garantează în mod nediscriminatoriu atât salariaților din domeniul public, cât și celor din sectorul privat, pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, dreptul la informare asupra tuturor elementelor raporturilor de muncă, în primul rând asupra celor esențiale ale acestora, ce privesc condițiile prestării muncii și salariul, astfel încât, măsurile legislative adoptate în domeniul salarizării să fie previzibile și nediscriminatorii.
Având în vedere că sectoarele de activitate în care prestează munca salariații plătiți din fondurile publice sunt de o deosebită însemnătate și responsabilitate, că în aceste domenii activează foarte multe persoane care au înalt grad de pregătire profesională, de specializare, care au fost angajați sau numiți în funcții, cu respectarea legislației, doar prin concursuri sau examene severe, că o parte însemnată dintre angajații ce fac parte din această categorie, datorită incompatibilităților prevăzute de actele normative în vigoare, nu ar putea să-și asigure menținerea unor venituri lunare pe care aveau speranța de a le obține, muncind în sectorul privat, se impune ca S. să asigure acestora, înmod nediscriminatoriu față de lucrătorii din sectorul privat, stabilitatea și previzibilitatea salarială, siguranța economică a lor ca indivizi și, implicit, a familiilor lor, acesta trebuind să fie un deziderat pentru S. și un obiectiv de interes public.
Riscul pe care și-l asumă statul în situația în care nu asigură o asemenea stabilitate a veniturilor lunare realizate în urma muncii prestate, salariaților plătiți din fonduri publice, este tocmai orientarea lucrătorilor, mai ales a acelora cu înaltă calificare, spre sectorul privat, care poate să le garanteze respectarea stabilității și previzibilității salariale.
Pentru argumentele prezentate anterior, Curtea consideră că salariații reprezentați în cauză aveau "un bun"; în sensul Convenției E. a D. O.
Se reține însă că, măsura luată prin L. nr.1., constând în restrângerea exercițiului dreptului reclamanților, respectiv în reducerea drepturilor salariale cu 25%, fără a fi afectată substanța bunului, a fost determinată de motive de utilitate publică, în contextul crizei economice profunde cu care se confrunta R., care putea pune în pericol stabilitatea economică a României și, prin aceasta, siguranța națională, situație ce a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional.
Potrivit art. 16 alin. 1, prevederile acestei legi, intrate în vigoare la data de (...), se aplică până la data de 31 decembrie 2010, fiind deci, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții temporare, păstrându-se astfel justul echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Art. 53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unorlibertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. R. poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art.1 din Protocolul adițional la C. prevede că orice persoană fizică saujuridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamanților s-a efectuat cu respectarea cerințelor art. 53 din
Constituție și nu încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D.
O.
De altfel, potrivit deciziei nr.874/(...) a C. C., Guvernul a opinat că măsurile dispuse prin L. nr.1. sunt legale și conforme jurisprudenței CEDO, tocmai având în vedere faptul că acestea reprezintă doar restrângeri ale exercițiului unor drepturi, nefiind afectată substanța acestora și că au fost luate pe o perioadă determinată, iar Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.
Curtea Constituțională a mai reținut, prin aceeași decizie, că este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, aceasta fiind de esența art.53 din Constituție.
În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010.
S-a reținut că aceasta: "Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor."; Or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art.53 din Constituție.
De asemenea, prin D. nr. 1., Curtea Constituțională a reținut, analizând dispozițiile art. 10 cap. III din L. nr. 329/2009, următoarele: „Se impune subliniat însă faptul că de esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ce excepție, dacă nu există altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege";.
Ca o confirmare a caracterului temporar al Legii nr.1. este și faptul că și faptul că, începând cu data de (...), a intrat în vigoare L. nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin care s-a stabilit că pentru anul 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe, dată cererii reclamanților, având ca obiect plata diferențelor salariale, dintre sumele cuvenite potrivit contractului individual de muncă, și cele achitate efectiv (respectiv, restituirea diferenței de 25% din salariu, reținută în 2010, în temeiul Legii nr. 1.), începând cu luna iulie 2010 este legală, impunându-se a fi menținută ca atare.
De menționat, este faptul că reclamanții au investit în mod proceduralinstanța fondului cu o acțiune având ca obiect acordarea diferențelor salariale, dintre sumele cuvenite potrivit contractului individual de muncă, și cele achitate efectiv (respectiv restituirea diferenței de 25% din salariu reținută în
2010, în temeiul Legii nr. 1.), pentru întreaga perioadă iulie-decembrie 2010.
Nicăieri în fața primei instanțe aceștia nu au investit instanța cu o cerere având ca obiect obligarea la plata diferențelor salariale de 25 % reținute, aferente concediului de odihnă cuvenit pentru perioada septembrie 2009 - 3 iulie 2010.Drept urmare, o atare solicitare, formulată pentru prima dată prin memoriul de recurs, echivalează cu o schimbare a cauzei juridice a acțiunii, direct în recurs, demers inadmisibil prin prisma art. 294 alin. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 316 C. proc. civ.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E R espinge ca nefondat recursul declarat de S. L. AL Î. P. C. împotriva sentinței civile numărul 2025 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
L. D. D. G.
S. D.
C. M.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...)
Jud. fond: A.G.C.
| ← Decizia civilă nr. 1366/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1638/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
