Decizia civilă nr. 1366/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1366/R/2011

Ședința publică din data de 13 aprilie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. L. T. JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 4316 din 20 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată P. S. O., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, av. I. D., lipsă fiind reclamanta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu are alte cereri de formulat. Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului și în principal modificarea parțială a sentinței atacate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar sub aspectul fondului cauzei respingerea în întregime a acțiunii introductive, arătând în esență că ajutorul social constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost acordat prin includerea acestuia în salariul de bază, astfel că se impune respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.

C U R T E A P rin sentința civilă nr. 4316 din 20 sept. 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-au respins ca nefondate excepțiile nulității cererii de chemare în judecată, prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepții invocate de pârâta SC O. P. S.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P. S. O. și în consecință pârâta SC O. P. SA a fost obligată să calculeze și să plătească reclamantei contravaloarea unei cote de gaz de 4000 mc/an aferenta anilor

2007-2008, sumă actualizată în funcție de rata inflației la zi, de la data cuvenirii acestor sume și până la data plății efective.

S-a respins ca nefondată cererea reclamantei privind plata contravalorii cotei de gaz aferentă anului 2009.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut referitor la excepția nulității cererii de chemare în judecată că acțiunea de chemare în judecată este mijlocul legal prin care o persoană solicită instanței judecătorești, realizarea sau recunoașterea uni drept.

Unul din elementele acțiunii este obiectul acțiunii care constă în pretenția reclamantului, valoarea lui atunci când prețuirea este posibilă, potrivit disp.art.112 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă.

Chiar dacă s-ar indica numai procentul, obiectul cererii, prin prisma disp. art.112 Cod procedură civilă, este determinat, iar echivalentul în lei este determinabil conform art.372/1 Cod procedură civilă.

În legătură cu excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, instanța a reținut că potrivit disp. art.1 alin.2 din Decretul

167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

Raportul de muncă ia naștere, ca regulă, prin încheierea unui contract individual de muncă și cuprinde obligațiile părților, angajat și angajator, prestarea unei activități de către angajat în folosul angajatorului și contraprestația acestuia constând în plata drepturilor salariale indiferent de forma lor, contravine prin contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă.

Executarea de către o parte a prestației stabilite constituie cauza juridică pentru a solicita celeilalte părți executarea contraprestației.

Dreptul la participare a salariaților în cotă parte la profitul net este indiscutabil legat de raportul juridic de muncă, astfel că este asimilat drepturilor salariale, de unde se constată că sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care prevăd că termenul de prescripție este de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune și nu disp. art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei s-a reținut că, calitatea procesuală, condiție ce trebuie îndeplinită pentru ca o persoană să poată fi parte în proces, se analizează în cerința existenței unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.

În CCM la nivel de ramură, valabil pe anii (...) și 2009, la art.187 se prevede că salariații agenților economici nominalizați în Anexa nr.1, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar prin acțiune reclamanta solicită obligarea pârâtei la executarea acestei prestații, de unde rezultă că există identitate între reclamantă și titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății.

Executarea de către o parte a prestației stabilite constituie cauza juridică pentru a solicita celeilalte părți executarea contraprestației.

Totodată disp. art.243 din Codul muncii prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie.

Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta

În CCM din 1997 la art.176 se prevede că începând cu (...) ajutorul material reprezentând c/v a 4000 mc. gaze naturale va fi inclus în salariul de bază, iar modalitatea concretă de calcul face obiectul unui act adițional.

Nu s-a dovedit că părțile au încheiat un act adițional pentru stabilirea modului de calcul a includerii ajutorului material în salariu.

Apoi, potrivit disp. art.238 din Codul muncii contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă la un nivel superior.

Rezultă prelevanța CCM la nivel de ramură, care nu a cunoscut modificări, față de CCM la nivel de unitate.

În acest sens a fost definit salariul și în Declarația Universală a

Drepturilor Omului și în dispoziția art.1 din Convenția nr.95/1949 a

Organizației Internaționale a Muncii.

Dispozițiile art.165 din Codul muncii reglementează inadmisibilitatea renunțării la drepturile salariale.

În consecință, aceste susțineri nu au relevanță în cauză și nu înlătură dreptul reclamantei la c/v a 4000 mc. gaze naturale anual.

Aferent anului 2009, instanța a respins cererea reclamantei având în vedere faptul că pentru anul 2009 nu exista încheiat un contract individual de muncă care sa includă acordarea acestui drept.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC O. P. SA B., solicitând modificarea parțială a sentinței atacate, în sensul admiterii excepțieiprescripției dreptului material la acțiune raportat la art.283 alin.1 lit.e din

C.muncii și respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, s-a arătat că sentința pronunțata este nelegală și netemeinică.

Sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune arată că art.187

CCM Ramură, respectiv art.176 CCM P. este plasat la cap.VIII „. socială a salariaților"; distinct de cap.VI „., așadar venitul la care se referă art.187 alin.1

CCM Ramură precum și art.176 CCM P. nu poate fi considerat drept salarial, ci alt venit reglementat ca măsură de protecție socială - de esența acestora este nevoia specială în care se găsește persoana căreia i se acordă.

Cererea reclamantului nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri, astfel că sub aspectul prescripției extinctive se încadrează în art.283 lit.e C.muncii, fiind deci aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. A. termen începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, aceasta fiind data la care salariatul nu a încasat suma solicitată prin acțiune, iar față de această dată acțiunea este prescrisă.

Sub aspectul fondului cauzei arată că chiar dacă nici un înscris nu atestă încheierea pentru anul 1997 a unui act adițional care să ateste modul de calcul al salariului de bază al angajaților P., clauza contractuală prevăzută la art.176 din CCM 1997 are semnificația unui acord al angajaților, prin organizația sindicală cu privire la includerea în salariul de bază a drepturilor bănești supuse analizei. Aceasta rezultă din împrejurarea că la negocierile colective din anii următori, clauza din art.187 alin.2 nu a fost reluată în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în aceeași formă, în sensul că dreptul la suplimentările salariale, reprezentând contravaloarea ajutorului cu titlu de cota de gaz nu au mai fost prevăzute distinct.

Ajutorul social reprezentând cota de gaz a fost deja acordat reclamantului prin indexarea salariilor, aspect ce reiese din art.176 din CCM.

Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate P. RA din 1997, la art. 176 (1) s-a prevăzut că începând cu (...), ajutorul material reprezentând c/val 4000 mc de gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază.

În CCM P. SA din 1998, la art.176 alin.1 s-a prevăzut că ajutorul material reprezentând c/val 4000 mc de gaze naturale a fost compensat prin C..

Începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere faptul că acest ajutor nu se mai acordă salariaților, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când P. și FSLI vor conveni altfel.

Prevederile succesive ale contractului colectiv de muncă s-au stabilit de comuna cord de ambele părți negociante, exprimând astfel voința liberă și neviciată a acestora.

În concluzie, începând cu data de 1 iulie 1997, de comun acord cu sindicatul, salariile de bază individuale au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil, incluzând contravaloarea ajutorului reprezentând cota de gaze.

Subliniază că în anul 2008 reprezentantul sindicatului, care a participat la negocierea contractului colectiv de muncă au recunoscut la art.176 (1) că ajutorul material reprezentând contravaloarea cotei de gaze a fost compensat prin CCM 1997. Această recunoaștere face dovada clară și neechivocă a netemeiniciei acțiunii reclamanților, care pe de-o parte atestă compensarea prin CCM dar mai apoi o neagă prin acțiune.

Prin urmare solicită a se constata că ajutorul social constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost acordat prin includerea acestuia în salariul de bază.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea, curtea reține că art. 283 alin. 1 din Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.

Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, „În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. 1, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";

De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din Codul muncii.

Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.

1 lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.

Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 aniprevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e) din Codul muncii.

În consecință, întrucât acțiunea reclamantei a fost înregistrată la data de

(...), în termenul legal de prescripție, și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate aferenta anilor 2007 -2008, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă.

În privința fondului, Curtea constată că art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze valabil pe anii (...), la art. 187 se prevede că salariații agenților economici nominalizați în Anexa nr.1, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.

Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr.

130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.

Chiar dacă la nivel de SC P. SA există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamantă, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 187 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea nr.

130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).

Recurenta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază începând cu anul 1997. Pârâta nu a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru perioada pretinsă de reclamantă. Pârâta nu a probat nici faptul că începând cu anul 1997 drepturile solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art. 176 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "P.";.

Din actele depuse în probațiune în dosarul de fond, rezultă că în fapt, indexări și majorări au fost înregistrate anual de mai multe ori, neexistând vreun motiv de a considera că acele creșteri salariale din anul 1997 ar corespunde includerii în salariul de bază a suplimentării în discuție. Atât timp cât înscrierile din carnetul de muncă al reclamantei nu constată cu precizie creșteri salariale ca urmare a includerii ajutorului material, deci cât timp explicitarea acestor creșteri salariale nu este indubitabil formulată pentru a face nefondată cererea, Curtea consideră că nu a fost făcută proba de către angajator a susținerilor pe care își fundamentează apărarea.

Este în sarcina angajatorului să probeze dincolo de orice dubiu că invocatele creșteri salariale au fost efectuate în executarea stipulației art. 176 din contractul colectiv de muncă, prin evidențierea prin mijloace specifice

(înscrieri neechivoce în carnetul de muncă, acte adiționale la contractul colectiv de muncă) a efectuării acestei includeri în salariul de bază.

Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestor drepturi, obligativitatea acordării lor a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.

Nu poate fi agreată interpretarea potrivit căreia aceste dispoziții ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, instituie doar oinvitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, iar nu un drept în sine. Textul art. 187 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că „salariații vor primi anual un ajutor material, egal cu c/v unei cote de gaze naturale";, astfel că argumentele referitoare la negociere nu reprezintă o condiție de care să depindă nașterea dreptului.

Având în vedere dispozițiile art. 287 din Codul Muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale reprezentând ajutorul material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale solicitate de reclamantă, în calitate de angajat, Curtea constată că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de drepturile salariale suplimentare solicitate.

Curtea apreciază că nu se poate suplini sarcina probatorie a angajatorului prin stipulații ulterioare în contractele colective de muncă prin care să se ateste achitarea drepturilor salariale în litigiu în modalitatea includerii în salariul de bază, față de prevederile art. 38 și 165 Codul muncii, care stipulează interzicerea renunțării la drepturi și cu precizarea distinctă a celor salariale, din partea salariaților. Ca atare, chiar o recunoaștere ulterioară din partea sindicatului că s-au achitat anumite drepturi salariale nu este de natură a înlătura obligația angajatorului de a-și proba concret îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în cadrul raporturilor juridice de muncă, sub aspectul plății drepturilor salariale.

Pentru considerentele expuse Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate criticile invocate de recurentă în sprijinul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 4316 din 20 septembrie 2010 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 13 aprilie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G . L. T. S. C. B. I. R. M.

G. C.

GREFIER R ed.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud.fond: B. A; D. P.

← Decizia civilă nr. 2279/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de...		Decizia civilă nr. 3512/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... →

Decizia civilă nr. 1366/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1366/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă