Decizia civilă nr. 3918/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3918/R/2011
Ședința publică din data de 26 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T. G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1122 din 7 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții Ș. CU C. I-V. R. DE J., C.
LOCAL R. DE J. și P. C. R. DE J., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 5 octombrie
2011, prin serviciul de registratură al instanței reclamantul intimat a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate și judecarea cauzei în lipsă.
Constatând că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1122 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acesta;
A fost admisă cererea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. R. de J., C. Local R. de J., P. C. R. de J. și Ministerul Finanțelor Publice B. și, în consecință au fost obligați pârâții să-i plătească membrului de sindicat reprezentat de reclamant D. D., drepturile bănești reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr. 1., începând cu data de (...) până la (...), la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, următoarele:
Potrivit art. 19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, Ministerul
Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție A vând în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța apreciază legitimarea procesuală pasivă a M.ui F. P. este conferită de prevederile legale evocate și, ca urmare, va respinge excepția invocată de acesta.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Numita D. D., cadru didactice la Ș. cu clasele I-V. R. de J. a împuternicit reclamantul, prin prisma prevederilor art. 28 din L. 54/2003, să promoveze prezenta acțiune.
D. adeverința nr. 21/(...), eliberată de Ș. cu clasele I-V. R. de J., aflată la fila 8 din dosar, rezultă că la data de (...) numita D. D. avea o vechime în învățământ de 30 de ani, fiind învățător titular, grad didactic I.
În conformitate cu dispozițiile art. 50 al. 1 și 2 din L. 1. cu modificările la zi, ultima modificare adusă fiind prin O. nr. 1.,în vigoare în anul 2009, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Cadrul didactic reprezentat îndeplinește condițiile legale de vechime care îl îndreptățesc la tranșa suplimentară de vechime, însă, așa cum reiese din adeverința nr. 21/(...), nu a beneficiat de aceste drepturi în perioada (...)-(...) deoarece potrivit art. 5 al. 2 din O.15/2008, tranșele suplimentare de vechime au fost cuprinse în coeficienții de multiplicare .
Însă, prin D. nr. 983 din 30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 2, art. 3 și art. 5 din Ordonanța Guvernului nr.
15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, reținând că textele legale menționate au modificat structura drepturilor salariale, mai exact, a reașezat principiile de salarizare în domeniul personalului din învățământ, în sensul includerii unor sporuri și tranșe suplimentare de vechime în coeficientul de multiplicare.
Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că cererea reclamantei privind acordarea tranșei suplimentare de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din L. 1. cu modificările ulterioare este întemeiată și, în consecință, a fost admisă conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor P ublice B. prin D. M. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingereaobligării Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant..
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul consideră sentința atacată ca netemeinică și invocă lipsa calității procesuale pasive, întrucât instituția pârâtă nu are raporturi juridice cu reclamanții.
În sensul celor de mai sus, învederează instanței faptul ca, rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine Guvernului respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul Guvernului la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale șitransmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M.ui F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M.ui F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Obligarea M.ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art. 34 alin. 1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin acțiunea dedusă judecății în fața primei instanțe, membrii de sindicat au solicitat obligarea pârâților C. Local R. de J., P. C. R. de J., Ministerul
Finanțelor Publice B., alături de unitatea școlară, la plata drepturilor salariale reprezentând tranșele suplimentare de vechime prevăzute de L. nr. 1., însă cum recurentul nu are calitatea de angajator al membrilor de sindicat, acestuia nu îi revine obligația prevăzută de art. 161 alin. 1 din C.Muncii privitoare la plata directă a salariilor prevăzute de contractul individual de muncă.
Potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Ministerul Finanțelor Publice elaborează în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P., proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 28 din L. nr. 500/2002, legea finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Prin urmare, rolul Ministerul Finanțelor Publice este acela de administrator al bugetului statului și, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite acele sume care au fost prevăzute de legea bugetului de stat revenindu-i obligația de a elabora proiectul legii bugetului și a bugetului de stat în conformitate cu dispozițiile legale, ținând seama de sumele corespunzătoare drepturilor salariale acordate prin dispoziții legale speciale.
În condițiile în care membriul de sindicat reprezentați în cauză de cătrereclamantul sindicat este angajat ai pârâtei Ș. cu cls. I-V. R. de J., se constată căaceștia nu au raporturi de muncă cu pârâtul recurent.
Având în vedere atribuțiile recurentului, anterior menționate, se constată ca în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P., față de obiectul cererii de chemare în judecată, și anume plata directă către cadrele didactice a tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de L. nr.
1., plată a cărei executare este instituită doar în sarcina angajatorului, respectiv a unității de învățământ.
Așa fiind, având în vedere considerente expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., urmează a fi admis recursul declarat cu consecința modificării în parte a sentinței potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. M. împotriva Sentinței civile nr. 1122 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2011.
PREȘED.TE JUDECATORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
G.
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: G. Brîndușa
← Decizia civilă nr. 2515/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2279/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|