Decizia civilă nr. 4584/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4584/R/2011
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE:
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
T. D. - președintele Secției I-a civilă
T.-A. N.
GREFIER:
M. T.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamanta L. S. D. Î. S. în numele membrilor de sindicat M. V., L. F., R. V., P. V., P. V., C. C., D. V. și B. I.-O., recursul declarat de pârâtul M. E., C. ȘI T. precum și recursul declarat de pârâtul C. J. S., împotriva sentinței civile nr. 3211 din 13 mai
2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții
C. C. J. și I. Ș. AL J. S., având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
26 octombrie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 2 noiembrie 2011. Întrucât la data pentru care a fost amânată pronunțarea hotărârii, completul de judecată nu s-a putut constitui în componența avută la dezbaterea cauzei întrucât doamnele judecător M.-C. V. și T.-A. N., membre ale completului de judecată C3R, au lipsit din instanță, fiind plecate la seminarii în cadrul programului de formare profesională continuă al judecătorilor, s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 9 noiembrie 2011. Ambele încheieri de ședință fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 3211 din 13 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr. (...) a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. J. S., excepție invocata de acest pârât, și a fost respinsă in consecința acțiunea formulată împotriva acestuia, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a C. J. S., excepție invocată de acest pârât, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. E., C., T. și S., excepție invocata de acest pârât, a fost admisă în parte cererea formulată de M. V., L. F., R. V., P. V., P. V., C. C., D. V. Și B. I. O., prin reprezentant L. S. din Î. S., în contradictoriu cu pârâții C. C. J., C. J. S. si M. E., C., T. și S. fost obligat pârâtul de rândul 1 să calculeze și să achite reclamanților diferențele dintre indemnizația de concediu cuvenită pentru anul școlar 2009-2010 fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de art. 1 alin. 1 din L. nr. 1. și indemnizația de concediu efectiv încasată pentru zilele de concediu de odihnă efectuate înaintea datei de 03 iulie 2010, a fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților de acordare a acelorași drepturi pentru zilele de concediu de odihnă efectuate după data de 03 iulie 2010, inclusiv, au fostobligați pârâții de rândul 2, si 3 să asigure fondurile necesare efectuării acestor plăți și au fost obligați pârâții de rândul 1-3 la plata către reclamanți a sumei de 186 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut dispozițiile art. 167 alin. 18 din L. 84/1995 finanțarea cheltuielilor de privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare se asigură din bugetul de stat prin bugetul M. E. și C.
Conform art. 17 din H.G. 2192/2004 Consiliile J.e alocă fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Totodată potrivit art. 167 alin. 21 din L. 84/1995 C. județean, respectiv C. G. al M. B., alocă prin hotărâri proprii fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de preuniversitar de stat.
Palatele și cluburile copiilor și elevilor, centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare aparțin direct C. J. S., acesta având obligația de a aloca sumele necesare efectuării plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților angajați ai acestor unități școlare.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți, M. E., C., T. si S. si C. județean S. având în vedere dispozițiile legale invocate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. J.
S. instanța a observat că, în baza dispozițiilor din H.G. nr. 538/2001 de aprobare a N. pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor din învățământul preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea. Acest pârât nu are nici o atribuție legală sub aspectul plății drepturilor salariale ale reclamanților iar între reclamanți și acest pârât nu există raporturi juridice de muncă. Față de cele reținute instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a I.ui Ș. J. S..
În ceea ce privește fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții sunt salariații pârâtei C. C. J. în calitate de personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, așa cum reiese din adeverințele și contractele individuale de muncă.
Reclamanții și-au efectuat concediul de odihnă aferent anului 2010 în lunile iunie, iulie și august, astfel cum rezultă din tabelele depuse la dosarul cauzei. Cuantumul indemnizației a fost redus cu 25% în temeiul Legii 1. privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
T. a reținut că indemnizația de concediu reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute în art. 145 al 1 Codul Muncii din ultimele trei luni anterioare celei în care este efectuat concediul.
Art. 103 din L. nr. 128/1997 se prevede durata concediului de odihnă de care pot să beneficieze cadrele didactice iar prin dispozițiile art.7 alin.l din HG 250/1992 s-a stabilit modul de calcul al indemnizația de concediu: se raportează la media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. Întrucât pentru perioada ulterioară datei de intrare în vigoare a Legii 1., salariul (în raport de care se determină și indemnizațiapentru concediu de odihnă) a fost redus cu 25%, înseamnă că la rândul ei inclusiv indemnizația de concediu se reduce cu 25%.
Conform alin.2 al art.7 din HG nr.250/1992, media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.
Așa cum anterior s-a mai menționat, prin O. nr.3251/1998 din (...) au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată.
Conform pct.21 din Normele metodologice, pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Conform pct. 22 media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din flecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
În sistemul bugetar, legiuitorul a reglementat în mod particular, prin dispoziții legale speciale față de cele din Codul Muncii,modul de calcul și plată al concediilor de odihnă, iar aceste prevederi legale speciale sunt menținute, după cum rezultă din interpretarea art. 48 alin.2 din L. nr.33/2009.
Împrejurarea că L. 1. nu era în vigoare la data la care ar fi trebuit să se calculeze și să se plătească indemnizația de concediu nu poate conduce la concluzia că ea nu se aplică indemnizației aferente perioadei de concediu efectuat după data intrării în vigoare a actului normativ menționat, ci, dimpotrivă, incidența acestuia este determinată de singurul criteriu care explică aplicarea în timp a legii, respectiv de momentul efectuării concediului de odihnă, pentru că incidența unui act normativ asupra situației de fapt analizate se raportează la momentul când acea situație intră în derulare și nu la un moment anterior.
Prin urmare, aplicarea prevederilor Legii nr. 1. pentru perioada de concediu de odihnă din intervalul (...)-(...) este legală și nu încalcă principiul neretroactivității.
Faptul că plata, indemnizației pentru concediu de odihnă se efectuează de regulă cu cel puțin 10 zile (conform Codului Muncii) lucrătoare înainte de plecarea in concediu nu are relevanță, deoarece și dacă aceste drepturi ar fi fost achitate în proporție de 1., plătitorul ar fi avut la îndemână acțiune civilă pentru recuperarea sumelor achitate necuvenit.
In consecință, toate motivele de fapt și de drept anterior expuse, sunt de natură să conducă la concluzia că plata indemnizației pentru concediu de odihnă, aferentă perioadei (...)-(...), a fost în mod legal diminuată cu 25%, motiv pentru care, în privința cererii referitoare la calcularea și plata indemnizației de concediu de odihnă pentru perioada (...)-(...), cererea a fost apreciată nefondată.
A fost obligat pârâtul de rândul 1 să calculeze și să achite reclamanților diferențele dintre indemnizația de concediu cuvenită pentru anul școlar 2009 - 2010 fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de art.1 alin.1 din L. nr.1. și indemnizația de concediu efectiv încasată pentru zilele de concediu de odihnă efectuate înaintea datei de 03 iulie 2010.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților de acordare a acelorași drepturi pentru zilele de concediu de odihnă efectuate după data de 03 iulie 2010, inclusiv.
I. Reclamanta L. S. din Î. S. a solicitat admiterea recursului, modificareaîn parte a sentinței recurate, ca fiind nelegală și, pe cale de consecință, admiterea în întregime a acțiunii reclamanților/ei/ului, astfel cum a fost formulată; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui J. S., întrucât această calitate este justificată la momentul plății indemnizației de concediu de prevederile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 și art. 142 din L. nr. 84/1995, această entitate având calitate atât de angajator, cât și în ceea ce privește urmărirea modului în care se efectuează plata salariilor cadrelor didactice.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că acțiunea reclamanților este pe deplin întemeiată, potrivit art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, art. 145 alin. 1 din C. muncii, prevederilor din Contractul Colectiv de M. la nivel de ramură a învățământului nr. 596/(...), art. 30 din L. nr. 330/2009, art. 269 din L. nr. 1., toate aceste dispoziții legale fiind reținute sau interpretate în mod greșit de către instanța de fond.
Astfel, dreptul reclamanților/ei/ului de a obține plata indemnizației de concediu s-a născut cu cel puțin 5 zile (10 zile conform CCM) înaintea plecării în concediu a acestora/acesteia/acestuia, și înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 1..
Chiar dacă plata a întârziat din lipsă de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, de cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, astfel încât, nu exista în cauză posibilitatea de a invoca dispozițiile Legii nr. 1., mai ales că indemnizația de concediu nu poate fi asimilată unui drept salarial în sensul art. 154, 155 și 161 alin. 1 C. muncii.
Prin L. nr. 1. s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, reclamanții/a/ul având un „bun";, un „drept de proprietate"; în înțelesul C.i, iar privarea acestora/acesteia/acestuia de proprietate putând fi făcută doar concomitent cu obligația Statului de despăgubire.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. J. S., solicitând instanței casarea sentinței și rejudecând în fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului. Finanțarea cheltuielilor pentru palatele, cluburile copiilor se efectuează de la bugetul de stat prin bugetul M. E. și C. și nu de la bugetul consiliilor județene, în consecință, C. J. S. nu are calitate procesuală pasivă pentru finanțarea cheltuielilor generate de activitatea reclamanților.
Consiliile județene alocă fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit, însă aceste fonduri nu vizează nici măcar parțial cheltuielile de personal și în mod special cele cu salariile și contribuțiile aferente acestora, a căror finanțare este interzisă din bugetele locale în condițiile prevăzute de art. 5 alin. 7 din L. nr. 11..
Reclamanta nu și-a justificat nici calitatea procesuală activă și nici calitatea procesuală pasivă a recurentei, sentința pronunțată de Tribunalul Sălaj fiind nelegală.
S-a mai arătat că recurenta nu are nicio culpă cu privire la alocarea fondurilor pentru drepturile salariale invocate, întrucât nici reclamanții, nici unitatea angajatoare nu au transmis o cerere în acest scop C. J. S..
Instanța de judecată nu a verificat includerea drepturilor salariale în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 1, art. 3 alin. 1, 4 și 6 din L. nr.
130/1996. Negocierea prealabilă și includerea drepturilor salariale în contractele de muncă ale reclamanților, precum și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate era obligatorie și prin prisma dispozițiilor art. 3, 15, 67 lit. a și b, 69, 72 și 73 lit. a și b din L. nr.
168/1999.
III. M. E. C. T. și S. a solicitat prin memoriu de recurs admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului.
Recurentul a apreciat că în mod nelegal au fost interpretate dispozițiile art. 2 și 18 din HG nr. 538/2001 privind normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, consiliile locale pe baza sumelor repartizate de bugetul de stat prin consiliile județene finanțează instituțiile de învățământ.
În mod similar, potrivit art. 17 art. 167 din legea învățământului nr.
84/1995, de la bugetul de stat prin bugetul M. E. și cercetării se asigură cheltuielile aferente învățământului special.
În al doilea rând s-a invocat faptul că între M. E. C., T. și S. și cadrele didactice nu există raporturi juridice de muncă, u atât mai mult nu există nici obligații din partea ministerului cu privire la calcularea și plata salariilor. Calitatea de angajator o are directorul unității de învățământ, după cum rezultă din art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997, coroborat cu art. 7 alin. 8 din L. nr. 84/1995.
Analizând decizia recurată raportat la motivele invocate curtea rețineurmătoarele:
Recursurile C. J. S., M. E., C. ȘI T. ȘI S. sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art.17 alin.2 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor, centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare, se asigură de la bugetul de stat prin bugetul M. E. și C.
În acest sens, potrivit disp.art.33 din H.G. nr.2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. E. și C. și a consiliilor județene și locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Astfel, nu se poate reține că recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune, acesta având un rol însemnat chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului.
Conform lit.b) a aceluiași articol, la nivelul fiecărui județ și al municipiului B. se constituie, prin hotărâre a C., comisia județeană, respectiv a municipiului B., pentru finanțarea învățământului preuniversitar, având următoarea componență:
1. un vicepreședinte al consiliului județean, respectiv un viceprimar al municipiului B. - președintele comisiei;
2. inspectorul școlar general - vicepreședinte;
3. președintele consiliului școlar județean - vicepreședinte;
4. directorul economic al consiliului județean, respectiv al C. G. al M. B.
5. șeful compartimentului de finanțare și administrare a învățământului din cadrul consiliului județean, respectiv al C. G. al M. B.
6. trei reprezentanți ai consiliilor municipale, orășenești și comunale;
7. contabilul-șef al inspectoratului școlar;
8. doi directori de unități de învățământ preuniversitar de stat;
9. doi contabili-șefi ai unor unități de învățământ preuniversitar de stat;
10. câte un reprezentant al sindicatelor județene, desemnat de federațiile sindicale reprezentative din învățământ.
Pentru activitatea curentă, comisia dispune de un aparat tehnic format din personal de specialitate organizat în cadrul consiliului județean, respectiv al C. G. al M. B., sub formă de compartiment (birou, serviciu) de finanțare și administrare a învățământului preuniversitar de stat. N. de posturi și structura aparatului tehnic se stabilesc de către fiecare consiliu județean, respectiv C. G. al M. B., în cadrul volumului total de posturi aprobat.
Astfel, nu se poate reține că recurenții: C. J. S. și M. E., C., T. ȘI S., ar fi lipsiți de calitate procesuală pasivă în cererea reclamanților de obligare la asigurarea și calculul sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune, aceștia având un rol însemnat chiar în procesul de stabilire (fundamentare) a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului.
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că, potrivit disp.art.157 alin.2 din Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, ca o excepție de la regula prevăzută în primul alineat al aceluiași articol, ce garantează negocierea salariilor cuvenite, recurenților: C. J. S., M. E., C., T. și S., Ministerul
Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. a J. S. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ce se cuveneau personalului din învățământ, implicit și la stabilirea indemnizației de concediu.
Recurenților nu le revin atribuții privind plata acestor drepturi salariale, ce cad în mod firesc doar în sarcina angajatorilor, în mod corect prima instanță a obligat toți pârâții, printr-o dispoziție unică la asigurarea, calculul și plata diferențelor de drepturi salariale către reclamanți, fiecare dintre pârâți fiind în culpă procesuală în legătură cu neexecutarea atribuțiilor ce le reveneau potrivit dispozițiilor legale enumerate mai sus, a căror necunoaștere nu poate fi invocată, atribuții care, astfel cum se poate observa cu ușurință, sunt de fapt într-o strânsă interdependență.
Prin urmare recursurile pârâților sunt nefondate urmând a fi respinse potrivit art. 312 C.Pr.Civ.
Recursul declarat de reclamanți prin L. S. D. Î. S. este parțial fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanții/ta/ul sunt/este angajații/ta/ul ai C.ui C. J. așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanții/ta/ul au/a intrat în concediu de odihnă la data de (...), în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr.
1..
Reclamanții/ta/ul au/a contestat, prin acțiunea pendinte, această măsură, apreciind că pentru lunile iulie și august 2010, în care reclamanții/ta/ul s-au/s-a aflat în concediu de odihnă, acestora/acesteia/acestuia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuareaindemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și ale Ordonanței de urgență a G. nr.
1., privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
Potrivit art. 103 din L. nr. 128/1997 (abrogată de 361 din L. nr. 1. la data de 9 februarie 2011), „cadrele didactice beneficiază de cel puțin 62 zile, concediu de odihnă.
În aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997, s-a emis O. nr.
3251/1998, pentru aprobarea N. metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa
1 pct. 21 și 22 s-a stabilit că pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte și potrivit art. I pct.26. indemnizația de concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 250/1992, republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Este de remarcat că prin A. nr. 1 la O. nr. 3.251 din 12 februarie
1998, pentru aprobarea N. metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învățământ, (abrogat de din
ORD.5559/2011 la data de 13 octombrie 2011) se prevede că programarea concediilor de odihna se va face la începutul anului școlar sau universitar de către consiliul de administrație sau de către senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare ori, după caz, de reprezentanții salariaților. Perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administrație sau de senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauza.
Așadar, atât la data programării concediilor, cât și la data plecării reclamanților în concediu nu era adoptată L. nr. 1., deci acest act normativ nu putea fi aplicat, întrucât s-ar fi încălcat principiul neretroactivității legii civile.
Rezultă, așadar, din economia textelor legale mai sus invocate, că Indemnizația de concediu de odihna trebuie plătită de către angajator cu cel puțin 5 zile înaintea plecării in concediu";.
În speță, față de împrejurarea că reclamanții au plecat în concediu de legal de odihnă începând cu data de (...), în raport de dispozițiile legale citate anterior, reclamanții erau îndreptățiți la a le fi acordate indemnizația deconcediu de odihnă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";, adică cu mult înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 1..
Drept urmare, curtea constată că este fondată susținerea reclamanților/tei/ului, conform căreia nu li/i se putea aplica diminuarea cu
25% a indemnizației de concediu de odihnă, prevăzută de L. nr. 1., decât cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituție și art. 1 C. civ.
În acest sens este și Decizia în interesul legii nr. 20/(...), pronunțată în dosar nr. 20/2011, în care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, raportat la art.150 (fost art. 145) din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art.7 din Hotărârea G. nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar
2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr.1., respectiv 3 iulie
2010.
Se mai impune a se sublinia faptul că reclamanții/ta/ul, ale/al căror/cărui drepturi/drept la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s-a născut în patrimoniul lor/său anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., aveau/avea un bun în înțelesul C.i și al art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.
În cauza Lelas vs. Croația Curtea a statuat că nu este consacrat de C. dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, însă pentru ceea ce s-a obținut, s-a prestat munca, reprezintă un bun în sensul C.i și al art. 1 din Primul Protocol Adițional la C. În cazul de față recurenții reclamanți au solicitat indemnizația de concediu pentru anul școlar 2009-
2010, perioadă pentru care au prestat activitatea didactică și la data plecării în concediu de odihnă, legislația în vigoare prevedea dreptul acestora la o indemnizație nediminuată.
Este adevărat că art. 53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, dar nu este mai puțin adevărat că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O. prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamanților/tei/ului în baza Legii nr. 1., chiar dacă s-ar fi făcut cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 53 din Constituție, totuși, raportat la împrejurarea că dreptul reclamanților/tei/ului la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s-a născut în patrimoniul lor/său anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului intimat I. Ș. al J. S., curtea reține că această excepție a fost corect admisă de tribunal. D. conținutul art. 142 din L. nr. 84/1995, reiese că inspectoratelor școlare nu le-au fost atribuite prin lege nici un fel de atribuții în domeniul salarizării cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat.
Susținerea reclamanților/ei/tului intimat, în sensul că inspectoratul școlar ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, în virtutea calității sale de angajator - calitate conferită acestuia de art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 și de art. 142 din L. nr. 84/1995, nu poate fi primită de către Curte, având în vedere următoarele considerente:
În virtutea dispozițiilor legale în materie, în vigoare în perioada obiect al acțiunii pendinte, calitatea de angajator al cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat nu o are nicidecum inspectoratul școlar, ci directorul unității de învățământ în care respectivul cadru didactic își desfășoară activitatea. În același sens - al conferirii calității de angajator directorului unității de învățământ - dispun și prevederile art. 20, art. 21 și art. 22 din Regulamentul de O. și F. a U. de Î. P., aprobat prin O. nr. 4.925 din 8 septembrie 2005, actualizat , emis de Ministerul Educației și Cercetării.
I. Ș. J. S. nu justifică o calitate procesuală pasivă în cauză nici măcar din punct de vedere al finanțării unităților de învățământ preuniversitar, dat fiind că, potrivit art. 167 alin. 1 din L. nr. 84/1995 actualizată, coroborat cu art. XIII din O.U.G. nr. 32/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea. Curtea constată că acest motiv din recursul reclamanților/ei/ului este nefondat, impunându-se a fi respins ca atare.
Având în vedere considerentele mai sus expuse în temeiul art. 304 pct.
9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., curtea va admite în parte recursul reclamanților/ei/ului, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de reclamanta L. S. D. Î. S. împotriva sentinței civile nr. 3211 din 13 mia 2011 a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în sensul că admite în totalitate acțiunea formulată de reclamantă, în numele și pentru membrii de sindicat M. V., L. F., R. V., P. V., P. V., C. C., D. V. și B. I.-O., împotriva pârâților C. C., C. J.
S., și M. E., C. ȘI T. Și S. și în consecință:
Obligă pârâtul C. C. să calculeze indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de L. nr. 1. și să plătească reclamanților diferența dintre indemnizația integral calculată și cea efectiv încasată.
Obligă pârâții C. J. S., și M. E., C. ȘI T. ȘI S. să asigure finanțarea pentru plata diferenței menționate.
Menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea acțiunii dată de
I. Ș. ar județului S..
Respinge recursurile declarate de pârâții C. J. S., și M. E., C. ȘI T. ȘI
S. împotriva aceleași sentințe.
Obligă pârâții să plătească reclamanților suma de 124 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI
M. C. V. T. D. A.-T. N.
GREFIER M. T.
Red. A.T.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: P. R.M.
| ← Decizia civilă nr. 3230/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1537/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
