Decizia civilă nr. 5064/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5064/R/2011
Ședința din 05 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. C. M. împotriva sentinței civile nr. 1. din 13 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați C. E., V. M., M. I., S. N., K. I., având ca obiect contestație act decizie de imputare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamanților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, S. L. L., în numele și pentru membrii de sindicat C. E., V. M., M. I., S. N., K. I. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și pe cale de consecință menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 02 decembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul recurent P. comunei M. a depus la dosar un script prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A Î n urma deliberării, se reține că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus (disjunsă din dosar nr. (...)) reclamanții C. E., V. M., M. I., S. N. și K. I. au chemat în judecată pârâta I. P. comunei M. solicitând anularea dispozițiilor nr.
216/(...) și 217/(...) privind recuperarea unor sume, reprezentând cheltuieli de personal acordate în anul 2009, personalului din aparatul de specialitate al primarului com. M.
În motivare se arată că reclamanții sunt angajați în aparatul de specialitate al P. comunei M. - personal contractual, membrii ai S.ui L. L..
Între S. L. L., a cărui membrii sunt reclamanții și P. comunei M., reprezentată prin E. V., primar al comunei M., în calitate de angajator, s-a încheiat un contract colectiv de muncă înregistrat sub nr. 551/(...), la D. B. .
De menționat este faptul ca D. la înregistrarea acordului/contractului nu a făcut obiecțiuni cu privire la aceste drepturi speciale - spor de condiții vătămătoare, toxicitate, hrană pentru personalul angajat în aparatul de specialitate al P. comunei M.
Consiliul Local M., a adoptat H. nr. 10/09.03.200, privind aprobarea acordului colectiv al raporturilor de serviciu și H. nr. 1l/(...) privind aprobarea contractului colectiv de muncă, aceste două hotărâri au fost supuse controlului legalității la P. B.-N. instituție abilitată pentru efectuarea acestuia, iar hotărârile menționate mai sus au primit avizul de legalitate.
P. comunei M. a emis Dispoziția nr. 121/(...), privind acordarea de drepturi conform contractului colectiv de muncă. Această dispoziție fiind supusă controlului legalității de către I. P. B.-N., s-a constatat ca s-a acordat ilegal spor de fidelitate, iar celelalte drepturi - spor de condiții vătămătoare și spor toxicitate s-a constatat ca fiind acordate în conformitate cu acordul/contractul colectiv de muncă fiind legale.
Dispoziția nr. 121/(...), fiind atacată, instanța - T. B.-N. prin sentința civilă nr. 3. din (...) a dispus anularea parțială a dispoziției nr. 121/2008 numai în ce privește sporul de fidelitate, celelalte sporuri atât I. P., cât și T. B.-N. nu au constatat a fi acordate ilegal.
În luna octombrie 2010, P. comunei M. a emis dispozițiile de imputare către toți salariații din aparatul propriu nr. 216/2010 si 217/2010 invocând referatul compartimentului de contabilitate nr. l272/(...), prin care s-a propus reținerea sumelor menționate în anexa nr. 1 la dispozițiile menționate, apreciate ca necuvenite pentru anul 2009, opinie întemeiată pe punctul de vedere exprimat de Curtea de C., respectiv acela că aceste drepturi ar fi nelegale.
Se consideră că sumele de bani plătite de intimate cu titlu de drepturi speciale au fost acordate, în temeiul legii, nefiind întrunite condițiile angajării răspunderii personale, pentru că nu există o faptă ilicită, prejudiciu și raport de cauzalitate între o faptă ilicită și un eventual prejudiciu.
Se susține că pârâtul a denaturant înțelesul art.12 din L. nr. 130/1996, la fel și Curtea de C., nu s-a observat adevăratul sens al textului invocat și anume că în contractul colectiv de muncă nu pot fi negociate acele drepturi a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite de către lege. Se menționează că a da o altă interpretare a art. 12 din L. nr. 130/1996 înseamnă a lipsi de conținut dreptul la negociere al pârtilor din contractul sindical și a lăsa neobservat principiul că "ceea ce nu este interzis de lege este permis".
Pe de altă parte, folosind același principiu în interpretarea art. 3 alin 3 din contractul de muncă la nivel național, precum și art. 82 alin 2 din L. nr.
130/1996, potrivit cu care contractile colective de muncă nu pot conține clauze de muncă încheiate la nivel superior, se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaților mai mult decât s-a prevăzut în contractul de muncă încheiat la nivel superior. In același sens este și art. 238 alin 3 din Codul muncii, care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispozițiile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
În aceste condiții, consideră că acordarea drepturilor, spor calculator, spor toxicitate acordat personalului care lucrează la arhivă, sau acordarea unei indemnizații de hrană nu este nelegală din moment ce nu există un text de lege care să le interzică, ci dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege, constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părțile sociale, intervine principiul liberei negocieri
În acțiune se susține în continuare că în conformitate cu art.270 alin 1 din L. nr. 5.-Codul muncii, salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca lor. Astfel este înlăturată răspunderea materială reglementată anterior de vechiul Cod al muncii prin art. 101 și 110.
Numai în cadrul răspunderii patrimoniale, salariatul care a produs o pagubă angajatorului va fi obligat cu bunurile aparținând patrimoniului său, să acopere acel prejudiciu, reîntregind patrimoniul afectat al angajatorului, în situația îndeplinirii tuturor condițiilor specifice acestui tip de răspundere.
Reclamanții mai subliniază că în prezenta cauză se pune problema legalității modalității de recuperare a sumelor pe care pârâtul le consideră încasate necuvenit de către reclamanți, nu problema legalității drepturilor salariale a căror recuperare se urmărește. În ceea ce privește legalitatea deciziilor de imputare, o astfel de procedură de recuperare a prejudiciului de la angajat nu mai este posibilă după intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii, aprobat prin L. nr. 5., nemaifiind prevăzut de lege. În acest sens se consideră ca trebuie avute în vedere prevederile exprese prevăzute în art. 164 alin 1 și 2, potrivit cărora o reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 130/1996, Codul Muncii și
Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2..
În probațiune s-au depus în copie: Dispozițiile nr. 216/2010 și 217/2010 emise de P. comunei M. (f.6-11), proces-verbal de constatare (f. 25-42) și Decizia nr. 21/2010 (f.43-46) emise de Curtea de C. - camera de C. B.-N.
Cererea este scutită plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Pârâta I. P. C. M., deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu și-a delegat reprezentant în instanță.
Prin sentința civilă nr. 1./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud îndosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de reclamanții C. E., V. M., M. I., S. N. și K. I. reprezentați prin S. L. L., în contradictoriu cu pârâta I. P. comunei M. și în consecință:
- s-a constatat nulitatea absolută parțială a dispoziției nr. 216/(...) numai în privința reclamanților C. E. și V. M.
- s-a constatat nulitatea absolută parțială a dispoziției nr. 217/(...) numai în privința reclamanților C. E., V. M., S. N., M. I. și K. I.
Fără cheltuieli de judecată.
S-a reținut că reclamanții C. E., V. M., M. I., S. N. și K. I. au fost angajați în baza unui contract de muncă, desfășurându-și activitatea în cadrului aparatului propriu de specialitate al P. comunei M. în categoria personalului contractual potrivit înscrisului comunicat de pârătă (f.17),
Prin dispozițiile atacate nr. 216/2010 și 217/2010 emisă de pârâta I. P. comunei M. s-a dispus imputarea sumelor acordate nelegal funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al P. comunei M., care au fost constatate de Curtea de Conturi a României - C. de C. a județului B.-N. în decizia 21/2010, potrivit anexei nr.1 ce face parte integrantă din dispoziție.
La baza întocmirii dispoziției atacate în considerente pârâta a avut în vedere procesul verbal de constatare al C. de C. a R. - C. de C. a județului B.-N. nr. 21/2010 și s-a reținut, în drept, ca fiind aplicabile prevederile art.84 lit. b și art.85 din L. nr. 188/199 privind statutul funcționarilor publici, art. 272 alin.1, art. 273 și art. 275 din Codul muncii.
Conform dispozițiilor art. 164 alin. 1 din Codul muncii (art. 169 după republicare), nicio reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar conform art. 164 alin. 2 din Codul muncii, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atareprintr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Totodată art. 270
Codul muncii (art. 254 după republicare) prevede că salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca lor, iar art.272 (art. 256 după republicare) din același cod stabilește că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
F. de dispozițiile legale menționate mai sus și raportat la faptul că reclamanții sunt angajați ai pârâtei, instanța reține că în situația în care reclamanții C. E., V. M., M. I., S. N. și K. I. în baza contractului individual de muncă au încasat de la acesta o sumă de bani despre care ulterior se consideră că nu era datorată, se impune ca acest aspect să fie stabilit prin promovarea unei acțiuni în răspundere patrimonială conform art. 270 Codul muncii(art. 254 după republicare), neexistând nici o justificare legală pentru emiterea unui act juridic unilateral prin care să impute salariatului sume pe care aceștia le-ar fi încasat pe nedrept,
Dispoziția atacată este un act unilateral al Instituției P. comunei M. fiind un act de imputare, în conținutul său angajatorul exprimându-și manifest voința de a imputa personalului contractual anumite sume de bani, stabilite prin actul de control al organelor teritoriale ale C. de C. F. de dispozițiile art. 164 din Codul muncii (art. 169 după republicare), este evident că în ceea ce privește personalul contractual, din care fac parte și reclamanții, reținerile salariale cu titlu de daune sunt posibile numai dacă sunt constatate prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ceea ce nu este cazul în speță.
O altă posibilitate legală de recuperare a prejudiciului o constituie angajamentul de plată, act lăsat la libera apreciere a angajatului, astfel că printr-o dispoziție angajatorul nu poate institui în sarcina angajatului o obligație de asumare a unui asemenea angajament. În cazul de față nu s-a făcut însă dovada că ar fi existat un astfel de angajament din partea reclamanților, deși în dispoziția atacată s-a menționat că urmează să fie întocmite angajamente de plată din partea celor vizați de decizia de imputare.
Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul a admis ca fiind întemeiată cererea formulată, iar în consecință, a constatat nulitatea absolută parțială a dispoziției nr. 216/(...) numai în privința reclamanților C. E. și V. M. și a dispoziției nr. 217/(...) numai în privința reclamanților C. E. și V. M., S. N., M. I. și K. I.
F. de această soluție, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate și netemeinicie a dispoziției atacate.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, reclamanții nu au formulat solicitări în acest sens.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul P. C. M., solicitândadmiterea recursului si, pe cale de consecința, modificarea hotărârii atacate in sensul respingerii contestației formulate împotriva Dispoziției nr. 216/2010 si a Dispoziției nr. 217/2010
Recurentul consideră că hotărârea atacată este nelegală, ca urmare a faptului că în mod eronat a făcut aplicarea dispozițiilor art. 164 al. 2 din Codul
Muncii, întrucât incidente în cauză sunt dispozițiile art. 272 (256 după republicare) dinCodul muncii, potrivit cărora persoana care a încasat nedatorat o suma de bani este obligata sa o restituie .
Prin urmare, incidenta acestor dispoziții nu prevăd modalitatea in care se face restituirea acestei sume, nu exclud recuperarea intr-o anumita modalitate, astfel incât recuperarea acesteia poate fi efectuata in oricare modalitate, cu atât mai mult cu cat relația dintre aceasta categorie de angajați si instituțiaangajatoare este una specifica dreptului administrativ astfel ca, potrivit dispozițiilor art. 63 alin. 5 din L. 215/2001, primarul are atribuții si in ceea ce privește modificarea raporturilor de munca, prerogative care ii conferă dreptul de a recupera inclusiv sumele acordate fara baza legala, astfel cum s-a stabilit de către Curtea de C., iar potrivit art. 68 din aceeași lege, in exercitarea atribuțiilor sale primarul emite dispoziții.
Apreciază că in speță nu pot fi incidente dispozițiile art. 164 din C. muncii, întrucât nu se poate vorbi despre o reținere in afara cazurilor si condițiilor prevăzute de lege si nici despre daune cauzate angajatorului, aplicabile spetei fiind dispozițiile art. 272-273 C. muncii, art. 164 menționat reglementează alte situații care pot atrage rețineri din salariu si nu sumele încasate nedatorat
Referitor la suma recuperata învederează ca aceasta avea un caracter cert, lichid si exigibil la data la care s-a început recuperarea, fiind constatata printr- un act al C. de C. a R.
Este inechitabil ca pentru angajații aceleiași instituții sa existe reglementari salariale diferite, pentru funcționarii publici sa poată fi recuperate sumele încasate nedatorat prin dispoziție, iar pentru personalul contractual sa nu fie posibila o atare modalitate.
Prin întâmpinarea formulată, S. L. L. a solicitat respingerea recursului canefondat, cu consecința menținerii sentinței recurate, ca fiind temeinica si legala, cu cheltuieli de judecată, constând in cheltuieli efectuate cu transportul in suma de 95,40 lei in favoarea S.ui L. L., stabilite astfel L. - C. = 120 km; C. L.
= 120 km Total 240km x 7,5 1 combustibil 1100 km = 18 1 x 5,3 0= 95,40 lei A nalizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Dispozițiile de imputare nr.216/(...) și 217/(...), având ca obiect recuperarea sumelor acordate nelegal personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Ș. contravine normei imperative prevăzute de art.164 alin.1 Codul muncii (numerotarea fiind corespunzătoare Codului muncii din momentul emiterii deciziei).
În conformitate cu norma legală citată „nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege";.
Or, indiferent de calificarea obiectului deciziilor de imputare ca daună provocată angajatorului în sensul art. 270 Codul muncii ori restituire a unei sume nedatorate, plătită salariatului (art.272 Codul muncii), procedura de recuperare a prejudiciului se întemeiază în mod obligatoriu în situația dezacordului părților cu privire la existența răspunderii, pe o hotărâre judecătorească irevocabilă care constată datoria salariatului ca fiind scadentă, lichidă și exigibilă (art.164 alin.2 Codul muncii).
În speță, neexistând acordul salariatului la repararea pretinsului prejudiciu, pe cale amiabilă, fără intervenția instanței de judecată, nu este posibilă efectuarea unor rețineri de salariu în temeiul deciziei de imputare emisă de angajator în acest sens.
În atare situație nu sunt incidente nici efectele raporturilor de drept administrativ și fiscal existente între autoritatea locală și Curtea de C., fiind în prezența unui regim juridic special, specific raporturilor de muncă.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A. în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
În această fază procesuală nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E R espinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. C. M. împotriva sentinței civile numărul 1589 din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. D. L. D. D. G. C. M.
Red./dact. DG
2 ex./(...) Jud.fond: I.S. B.
| ← Decizia civilă nr. 3617/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3075/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
