Decizia civilă nr. 5138/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5138/R/2011
Ședința publică din data de 7 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. V. împotriva sentinței civile nr. 3738 din 12 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC M. SA C. T., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, av. Resteșan O., în substituirea av. Maier M., lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și delegație de substituire, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii cererii introductive de instanță, pentru motivele invocate în memoriul de recurs, cu precizarea că pe toată perioada (...) - (...) reclamanta recurentă a avut același loc de muncă, fiind îndreptățită la acordarea grupei de muncă. F. cheltuieli de judecată.
C U R T E A A supra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. C. reclamanta M. V. a chemat în judecată pârâta S. M. C. T. S. și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea deciziei/procesului verbal nr. 78/(...) emisă de pârâtă, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care reclamanta să fie nominalizată cu „încadrare în condiții deosebite de muncă"; în perioada 2001-2006, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a desfășurat activitate la societatea pârâtă de la (...) și că în perioada (...)-(...) a fost încadrată la secția
O. ca macaragist.
La data de (...) reclamantei i s-a comunicat procesul verbal nr. 78 prin care i se arată că nu se încadrează în condiții deosebite de muncă, având în vedere faptul că în A. nr. 64/1/(...) al ITM C., nu se regăsește și locul de muncă al reclamantei, respectiv „. bene";.
Pârâta în mod nejustificat interpretează că locul de muncă "încărcare bene" din cadrul O.E. l nu se încadrează în condiții deosebite, deși această activitate face parte integrantă din activitatea de turnare a oțelului, funcția de "macaragist" este prevăzută ca loc de munca ce poate fi încadrat în condiții deosebite, în cadrul O., fiind specificat și locul de încărcare „. elaborare";.
A mai arătat că până la data intrării în vigoare a HG 2. a fost încadrată în grupa I de muncă, astfel că în conformitate cu art. 15 din acest act normativ, trebuia să fie nominalizată cu activitate desfășurată în condiții deosebite.
În urma evaluărilor din anul 2002 s-a avizat locul de muncă și meseria de "macaragist" din cadrul O. și O.E.2 ca fiind loc de muncă în condiții grele, existând factori de risc.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că a respectat întrutotul prevederile HG nr. 2. și a normelor de aplicare a acesteia.
Prin sentința civilă nr. 3738/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), s-a respins acțiunea formulată de reclamanta M. V., încontradictoriu cu pârâta S. M. C. T. S. F. cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a desfășurat activitate la societatea pârâtă de la (...) și în perioada (...)-(...) a fost încadrată la secția O. ca macaragist, până în anul
2001 reclamanta fiind încadrată în grupa I de muncă.
În anul 2010 reclamanta a formulat o cerere pentru a i se comunica în ce grupă de muncă este încadrată, iar la data de (...) i s-a comunicat procesul verbal nr. 78 prin care i se arată că nu se încadrează în condiții deosebite de muncă, având în vedere faptul că în A. nr. 64/1/(...) al ITM C., nu se regăsește și locul de muncă al reclamantei, respectiv „. bene";.
Potrivit prevederilor HG nr. 261 din (...) - privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de munca în condiții deosebite și a Ordinului nr. 325/2001 respectiv normele de aplicare a acestora, la art. 2 din HG nr. 261 din 22 februarie 2001 sunt enumerate expres criteriile pentru încadrarea locurilor de munca în condiții deosebite, iar la art. 3 se menționează că „Încadrarea locurilor de munca în condiții deosebite se face în cadrul următoarei metodologii, alcătuită dintr-o succesiune recomandată de operațiuni specifice și care constau în: a) nominalizarea în vederea încadrării locurilor de munca în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru aceasta încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în munca, acolo unde acesta este înființat; b) expertizarea locurilor de munca din punct de vedere al protecției muncii; c) efectuarea determinărilor de noxe profesionale, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1); buletinele de determinări trebuie sa cuprindă cel puțin următoarele date: unitatea, secția, atelierul, locul de munca, noxa profesională, valoarea măsurată, valoarea limita admisă, metodele de măsurare; d) solicitarea de către angajator de la instituțiile abilitate de Ministerul Sănătății și F. a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controluluimedical pentru personalul care lucrează în locuri de munca în condiții deosebite, pentru determinarea răspunsului specific al organismului; e) efectuarea evaluării locurilor de munca nominalizate la lit. a), care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în munca acolo unde acesta este înființat, conform anexei nr. 2 sau 3; f) stabilirea măsurilor tehnice, sanitare și organizatorice de protecție a muncii corespunzător condițiilor de munca și factorilor de mediu specifici locului de munca; g) obținerea avizului inspectoratului teritorial de munca în conformitate cu prevederile art. 4; i) stabilirea locurilor de munca în condiții deosebite în conformitate cu art. 19 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Pârâta a respectat reglementările legale în vigoare, la dosar fiind depuse A. nr. 64/1/(...) pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite (f.43), Lista locurilor de muncă avizate în condiții deosebite (f.44 -
47), listă care este semnată și de liderul sindicatului reprezentativ din unitate (f.47), precum și Încadrarea Personalului Totală - valabil de la (...).
Având în vedere prevederile HG nr. 2. - privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de munca în condiții deosebite și a Ordinului nr.
325/2001, respectiv normele de aplicare a acestora, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. V., solicitândadmiterea recursului, cu consecința admiterii cererii introductive de instanța, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului recurenta a arătat că la solicitarea sa, în data de (...) pârâta i-a comunicat procesul verbal nr.78/(...) prin care i s-a adus la cunoștință faptul că este încadrată la O. în perioada 2001-2006, dar că locul de muncă "încărcare bene" nu se regăsește în "A. nr.64/1/(...)" al ITM C. pentru încadrarea locurilor de muncă în "condiții deosebite", astfel că nu se încadrează în condiții de muncă deosebită.
Consideră ca parata in mod nejustificat interpretează că locul de muncă "încărcare bine" din cadrul O. nu se încadrează în condiții deosebite, deși această activitate face parte integrantă din activitatea de turnare a oțelului, macaragistul participă activ la elaborarea oțelului, fără acesta neputând fi turnat oțelul; funcția de "macaragist" este prevăzută foarte clar ca loc de muncă ce poate fi încadrat în condiții deosebite, în cadrul O., fiind specificat și locul de încărcare "platforma elaborare." Până la data intrării în vigoare a HG 2. a fost încadrată în grupa I de muncă, astfel că în conformitate cu art. 15 din acest act normativ, trebuie să fie nominalizată cu activitate desfășurată în condiții deosebite.
Mai mult, în anul 2002 s-au făcut măsurători de noxe de către o echipă mixtă formată din reprezentanți ai administrației, din reprezentanți ai sindicatului și reprezentanți ai ITM C., fiind găsite noxe în toate secțiile, după care s-au întocmit Fișa de evaluare pentru încadrare în condiții deosebite. În urma acestor evaluări s-a avizat locul de muncă și meseria de "macaragist" din cadrul O. și O.E.2 ca fiind loc de muncă în condiții grele, existând factori de risc.
Recurenta critică hotărârea pentru nelegalitate, arătând că în acțiunea formulată a arătat faptul ca locul său de muncă (conform mențiunilor din cartea de munca) este același pentru perioada (...) - (...), si astfel, in conformitate cu prevederile HG 2., anexelor si actelor metodologice, coroborate cu A. nr.64/1/(...) pentru încadrarea locurilor de munca in condiții deosebite, ar fi trebuit sa fie încadrată la "munca in condițiideosebite". Precizează că a avut meseria de macaragist in cadrul O.i Electrice
1 din cadrul M. SA, loc de munca care se regăsește in avizul 64/1/(...).
Menționează recurenta că nu a contestat faptul că nu ar fi fost respectate criteriile si metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, ci a contestat faptul că, deși in cartea de munca și locul său de munca se menționează că activitatea desfășurata este de macaragist in cadrul O.i Electrice 1, nu a fost încadrata in "condiții deosebite de munca".
Consideră că, față de cererea de chemare în judecată, motivele din hotărârea atacata sunt străine de natura pricinii dedusa judecății.
In drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 si urm C.pr.civ,
Codul Muncii, Ordinul 50/1990 M.M.O.S., HG 2..
Intimata pârâtă SC M. SA, deși legal citată, nu a formulat întâmpinarepentru a-și susține poziția procesuală în cauză.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de A. constată că recursul este nefondat,având în vedere următoarele considerente:
Din copia carnetului de muncă al reclamantei rezultă că în perioada aprilie 2001 - noiembrie 2006 aceasta a lucrat în calitate de macaragist la secția O. E. 1 din cadrul societății pârâte
În procesul verbal nr. 78 din (...) întocmit de pârâtă (fila 6 dosar fond) se menționează că reclamanta a lucrat în perioada 2001-2006 ca macaragist în D. de fier vechi de la O. E. nr. 1, aspect necontestat de către reclamantă. De asemenea, reclamanta nu contestă faptul că locul său de muncă a fost la
„. bene";.
De altfel, și din actul adițional la contractul individual de muncă din data de (...) (fila 81 dosar fond) rezultă că reclamanta a fost angajată pe funcția de macaragist în secția O.E. 1 - locul de muncă D. de fier vechi.
În cadrul procedurii reglementate de dispozițiile HG nr. 2. a fost emis de către I. T. de M. C. A. nr. 64/1/(...), iar din anexa la acest aviz rezultă că din secțiile O. E. nr. 1 și O. E. nr.2 + Flux de sudură următoarele locuri de muncă pot fi încadrate în condiții deosebite: platforma elaborare, hala turnare, hala pregătire lingouri și stripare, HAMAF și turnătorie, cu personalul operativ din aceste locuri, respectiv oțelar, zidar, șamotor, macaragist, forjor, mașinist transport, operator flux, CTC elaborare turnare, maistru I.R.M.E.
Prin răspunsurile la interogatoriu pârâta a arătat că locul de muncă „. bene"; nu face parte din „. elaborare"; și faptul că macaragistul din depozitul de fier vechi nu participă efectiv la turnarea oțelului, deoarece depozitul era în afara secției, acesta încărca bena cu fier vechi, care era transportată și preluată de alte macarale de capacitate mai mare din hala de turnare.
Curtea reține astfel că, deși reclamanta a avut funcția de macaragist, aceasta nu a lucrat în perioada supusă analizei la nici unul din locurile de muncă menționate în avizul emis de I. T. de M..
Într-adevăr, din înscrierile din carnetul de muncă rezultă că anterior datei de (...) locul de muncă al reclamantei a fost încadrat în grupa I de muncă în conformitate cu Ordinul nr. 50/1990 Anexa I pct. 23, însă, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, începând cu data de (...) procedura de încadrare în condiții deosebite este reglementată prin dispozițiile HG nr. 2. privind criteriile si metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, iar din probele dosarului rezultă că, în urma derulării acestei proceduri, locul de muncă la care și-a desfășuratactivitatea reclamanta nu a fost avizat de către I. T. de M. C. ca încadrându- se în condiții deosebite.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că în mod temeinic și legal a reținut instanța de fond că acțiunea formulată de reclamantă nu este întemeiată, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. V. împotriva sentinței civile nr. 3738 din 12 septembrie 2011 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 decembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
GREFIER G . C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: M.F.B.
← Decizia civilă nr. 3579/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4294/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|