Decizia civilă nr. 967/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 967/R/2011
Ședința publică din data de 14 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta N. C. I. împotriva sentinței civile nr. 2083 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată S. E. G. 2. S. C. N., având ca obiect litigiu de muncă - acțiune în răspundere patrimonială.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 8 martie 2011, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 10 martie 2011 și apoi pentru data de azi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2083 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtă prin cererea reconvențională.
A fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta S. E. G. 2. S. C.-N. în contradictoriu cu pârâta N. C. I.
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 4.871,81 lei reprezentând prejudiciu produs în patrimoniul pârâtei.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de către pârâta - reclamantă reconvențional N. C. I. în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă reconvențională S. E. G. 2. S.
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta N. C. I. a fost angajata reclamantei SC E. G. 2. în calitate de director magazin la punctul de lucru din S. în perioada (...) - (...).
La data de (...), analistul de vânzări din cadrul SC E. G. 2. C. P. a preluat gestiunea magazinului E. G. din S. de la pârâta N. C. I. care ocupa funcția de director al acestui magazin cu o lipsă de numerar în casă în valoare de 1929,7 lei consemnată în procesul verbal de lipsă numerar nr.1/(...).
Pârâta N. C. I. a ridicat din casieria societății reclamante, conform dispozițiilor de plată indicate în cererea de chemare în judecată, pe numele său, diferite sume de bani reprezentând avansuri pentru trezorerie și deplasări, din care a restituit o parte, rămânând suma de 536,8 lei nedecontată.
În datele de 26 și 27 februarie 2007, la magazinul din S., unde pârâta a fost director s-a efectuat un control finalizat cu întocmirea unui proces-verbal semnat și însușit fără obiecțiuni de către N. C. I.
Scopul efectuării acestui control a fost verificarea îndeplinirii de către pârâtă a atribuțiilor de serviciu.
Potrivit fișei postului, anexă la C. al pârâtei, aceasta avea obligația de control zilnic al modului de întocmire a actelor contabile, verificarea stocurilor existente în magazin pentru fiecare categorie de produse și găsirea unor modalități de împărțire a surplusurilor, supravegherea modului de desfășurare a inventarelor, facturarea și plata minusurilor ce apar, cunoașterea și respectarea notelor interne și Manualului de proceduri, politicii și procedurilor companiei care vizează activitatea desfășurată";.
În lunile ianuarie și februarie 2007, pârâta a emis pe numele său un număr de facturi fiscale în sumă totală de 2405,31 lei, care au ajuns la scadență și nu au fost achitate de către aceasta.
Martorii N. Nicolar și C. P. confirmă existența acestor facturi descoperite cu ocazia efectuării inventarului și faptul că acestea au fost emise de către pârâtă pentru a masca anumite lipsuri din inventar.
Prejudiciul în sumă totală de 4871, 81 lei a fost cauzat de către pârâta N.
C. I. în perioada executării contractului individual de muncă prin nerespectarea atribuțiilor de serviciu cu privire la conducerea la zi a registrului de casă, verificarea numerarului rezultat din registrul de casă cu cel existent în magazin și a registrului special al casei de marcat, întocmirea și verificarea avizelor de însoțire a mărfii din magazin, eliberarea din magazin a mărfii cu întocmirea avizelor și la completarea la zi a avizierelor.
În temeiul art.279 alin.1 C. muncii, cererea reclamantei SC E. GSN 2. împotriva pârâtei N. C. I. a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta N. C. I., solicitândcasarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei instanței competente material să judece în fond pretențiile comerciale, respectiv la instanța de fond în vederea rejudecării pe fond a pretențiilor civile și trimiterea spre rejudecare dat fiind nemotivarea respingerii acțiunii reconvenționale, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a reiterat excepția necompetenței instanței civile de a judeca pricina de natură comercială, excepția fiind una de ordine publică, cu sublinierea că hotărârea este dată cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv Judecătoria Sibiu (în baza art. 10 pct. 4) sau J. Piatra Neamț (în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtei), fiind incidente prevederile art. 304 alin. 1 pct. 4.
T. nu a verificat dacă sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale.
A. PÂRÂTA RECLAMANTĂ RECONVENȚI.ALĂ NU A AVUT CALITATE DE
GESTI.AR sau casier, așa cum rezultă din fișa postului, din cartea de muncă și contractul individual de muncă.
În încercarea de a justifica acțiunea, reclamanta încearcă să dea interpretare sarcinilor de serviciu convenite de către părți ca fiind sarcini specifice gestionarilor, or acestea sunt atribuții specifice unui director, respectiv de a verifica sau supraveghea modul de exercitare a acestor atribuții, și în nici un caz de a efectuat activitățile respective.
Mărturiile ar trebui cenzurate de instanță, având în vedere că ambii martori încă lucrează în cadrul societății reclamante. A., unul dintre martori are chiar interes ca pârâta să răspundă civil, dat fiind ca a fost personal implicat în modul de desfășurare a activității (a întocmit acte contabile - conform declarațieimartorului), cât și în „inventarierea"; din (...) (la care pârâta nu a fost prezentă) și din care rezultă cea mai mare parte din debit.
Salariatul trebuie să răspundă civil doar în temeiul obligațiilor de serviciu.
B. NU SUNT ÎNTRUNITE CUMULATIV CELE 5 ELEMENTE ALE
RĂSPUNDERII PATRIMONIALE
Nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu real, cert, actual, direct, material și nereparat, iar instanța de fond a respins proba cu expertiza contabilă, singura relevantă.
Nu s-a putut face dovada că pârâta a primit o gestiune directă sau o casierie, de care să răspundă personal sau împreună cu alte persoane (potrivit prevederilor legale, casierul trebuie să se ocupe doar de această activitate);
Singurul inventar depus de reclamantă este efectuat fără îndeplinirea condițiilor legale (privind modul de constituire al comisiilor, modul de lucru al comisiilor, rezultatul inventarierii, și modul de înscriere al prejudiciului) și nu este un inventar la încetarea contractului de muncă.
Inventarul depus ca probă nu scoate în evidență decât că este „dezordine în magazin și în acte"; și un minus în casierie care nu corespunde cu cel solicitat prin acțiunea introductivă, pe care pârâta nu și l-a însușit ci doar a declarat că urmează să-l verifice în 5 zile lucrătoare.
Parte din prejudiciul prezentat în fișa din contabilitate este în perioada în care pârâta a fost în concediu de boală, fapt ce întărește ipoteza că alte persoane au făcut acte în numele pârâtei.
Nu există o culpă exclusivă a angajatului, ci este clar culpa angajatorului, care probabil a dorit să organizeze într-un fel activitatea, dar nu a știut cum, iar doctrina este unanimă că nu este de conceput culpa comună între salariat și angajatorul persoană juridică, cu atât mai mult nu se poate să răspundă salariatul pentru culpa exclusivă a angajatorului.
Deși s-a încercat să se demonstreze că pârâta avea mai multe semnături, din cele recunoscute, se observă că sunt practic doar două semnături, diferența fiind doar că una este numele întreg și cealaltă este doar jumătate din nume, iar pe dispozițiile anexate la acțiune apar alte semnături cu serii de buletin care nu aparțin pârâtei, ceea ce atestă că au fost semnate în fals de alți angajați.
3. ACȚIUNEA RECONVENȚI.ALĂ A FOST RESPINSĂ FĂRĂ A SE MOTIVA
ÎN NICI UN FEL P rin întâmpinarea înregistrată la data de 14 ianuarie 2011, reclamanta S. E. G. 2. S. C.-N. a solicitat respingerea recursului.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâta reclamantă reconvențională nu a invocat niciodată excepția necompetenței instanței civile în a judeca prezentul litigiu.
Litigiului este un conflict de muncă, competent fiind Tribunalul Cluj. Reclamanta nu a solicitat pârâtei plata unor facturi cu natură comercială, ci a formulat o acțiune în răspundere patrimonială întemeiată pe C. M., pârâta, având funcția de director de magazin al punctului de lucru din S., cauzând reclamantei un prejudiciu patrimonial urmare a exercitării defectuoase, respectiv neefectuării atribuțiilor sale de serviciu.
Facturile au fost emise de pârâtă pentru a masca anumite lipsuri din stocul de marfă pe care îl gestiona.
Conform dispozițiilor art. 304, alin. 1 C.pr.civ., recursul se poate declara pentru motive de nelegalitate, or, recurenta invocă în principal motive de netemeinicie, astfel că, sub acest aspect, recursul său este inadmisibil.
Răspunzând criticilor recurentei, prin faptul că pârâta a întocmit pe numele sau facturile fiscale prin care a descărcat gestiunea de marfă constatatăde ea ca lipsă reflectă faptul că pârâta a recunoscut că gestiunea și încasările efectuate la punctul de lucru pe care îl conducea erau responsabilitatea sa.
Referitor la susținerile că ambii martori lucrează în cadrul societății reclamante, precizează că doar o persoană care putea să recepteze fapte concludente cauzei poate fi martor, iar o persoană străină de situație și de societatea reclamantă nu ar putea lămuri instanța.
Susținerea că unul dintre martori are interes ca pârâta să răspundă civil este fără nici un suport real.
Recuperarea prejudiciului cauzat în punctul de lucru s-a făcut în conformitate cu prevederile C.ui M. de la fiecare salariat care a participat la cauzarea acestuia, toți ceilalți achitând sumele datorate, pârâta fiind singura care nu dorește să își îndeplinească datoria. De asemenea, pârâta a declarat sub semnătură că nu a respectat de-a lungul timpului atribuțiile de serviciu, prin neconducerea la zi a registrului de casă, neverificând numerarul rezultat din registrul de casă cu cel existent în magazin, neîntocmirea conform prevederilor legale a avizelor de însoțire a mărfii, eliberarea de marfă din stocul magazinului fără întocmirea avizelor, necompletarea la zi a avizelor. Pârâta a fost de acord și nu a făcut obiecțiuni la procesul-verbal întocmit, semnându-l și declarând că este de acord cu faptul că exista la acea dată și un minus de casă.
Așa cum a arătat și în cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume compuse din lipsa numerar în casă și resturi de bani rămase nedecontate urmare a diferite ridicări de numerar în casierie, precum și valoare marfa lipsă din gestiunea sa și facturată de pârâtă sieși.
Referitor la susținerile pârâtei cum că alte persoane făceau acte în numele ei, reiterează atribuțiile de serviciu ale acesteia cu privire la controlul zilnic al modului de întocmire a actelor contabile, obligația de a verifica zilnic R.l de casa, or în R. sunt notate toate dispozițiile de plată. Față de aspectul semnării în fals de către alți angajați a unor acte ale pârâtei, arată că sunt afirmații nesusținute de nici o probă concludentă.
Pârâta avea obligația ca la preluarea gestiunii magazinului să facă un inventar în prezența tuturor angajaților de la punctul de lucru pentru a stabili stocurile de marfă existente. Controlul gestiunii ținute de către pârâta s-a efectuat în datele de 26-27 februarie 2007 în prezența pârâtei (fapt recunoscut de aceasta în cadrul răspunsurilor date la interogatorul luat) și a inclus o inventariere a stocurilor și numerarului punctului de lucru, comisia de inventariere primind din partea pârâtei și declarații prin care pârâta recunoștea lipsurile și neregulile în acte. Iar inventarierea patrimoniului conform Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 1753/2004 este obligatoriu a fi făcută o data pe an, de preferință la 31 decembrie.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat doar în ceea ce privește cuantumul sumei la plata căreia a fost obligată pârâta, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate mai jos.
În primul rând, raportat la excepția invocată prin motivele de recurs, cea a necompetenței materiale a primei instanțe, se constată că aceasta nu a fost
invocată în primă instanță , așa cum se afirmă de către recurentă, neputându-sereține o culpă a primei instanțe raportat la invocata nepronunțare pe această excepție.
Potrivit prevederilor art. 162 C.proc.civ. în formularea de la data promovării recursului, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, excepțiile de procedură de ordine publică pot fi invocate înaintea instanței de recurs numai când nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afaradosarului, în condițiile în care art. 159 statua la acea dată că necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, cum este cazul excepției invocate de recurentă.
Constatând astfel că este legitimă invocarea direct în recurs a acestei excepții, Curtea ia act de faptul că aceasta nu este fondată.
În acest sens, se constată că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata unor sume în baza unor facturi fiscale nu ia forma unui litigiu comercial, întrucât se afirmă că emiterea acestor facturi a fost făcută nu în constatarea derulării unor raporturi comerciale, ci invocând simulația, în sensul că emiterea acestor facturi a fost făcută în baza unei cutume, pentru acoperirea lipsurilor în gestiune. Prin urmare, cauza litigiului cu care a fost sesizată instanța nu este specifică unui litigiu comercial, ci unui conflict de drepturi, plata sumelor corespunzătoare acestor facturi fiind cerută cu titlu de despăgubiri pentru paguba materială pricinuită angajatorului prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu.
Raportat la susținerile intimatei, în sensul că nu pot fi primite motivele de netemeinicie în recurs, se reține incidența în cauză a prevederilor art. 304 ind. 1
C.proc.civ.
Pe fondul cauzei, se constată că sunt cu totul întemeiate considerentele primei instanțe, cu excepția unor sume ce vor fi detaliate mai jos.
Astfel, în primul rând, raportat la motivul de recurs vizând lipsa calității de gestionar sau casier a pârâtei, Curtea constată că reclamanta nu și-a întemeiat acțiunea pe o astfel de ipoteză, nesusținându-se prin acțiune că reclamanta ar fi avut o atare calitate.
Dimpotrivă, se face referire la funcția deținută în mod real și recunoscut de pârâtă, aceea de director magazin, precum și la atribuțiile specifice acestei funcții, astfel cum au fost redate pe larg în sentință, constând din controlul zilnic al modului de întocmire a actelor contabile, etc.
Chiar dacă unele din aceste atribuții par a fi specifice și funcției de gestionar, după cum sunt enumerate acestea de art. 1 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice: primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri (în principal, este vorba aici despre verificarea stocurilor, atribuție ce figurează în fișa postului pârâtei), se constată că în fapt, nu se impută pârâtei neîndeplinirea unei sarcini specifice gestionarului, ci modalitatea ineficientă în care a fost urmărită,
controlată, coordonată, organizată modalitatea de desfășurare a acestor activitățispecifice gestionarilor, prin urmare, deficiențele în îndeplinirea atribuțiilor specifice directorului, iar nu gestionarului.
Raportat la motivul de recurs privitor la credibilitatea martorilor, se constată că temeinicia acțiunii este conturată în principal prin referite la probațiunea cu înscrisuri, situație în care proba testimonială nu vine decât în completarea înscrisurilor, practic nefiind chestiuni tranșate de prima instanță doar în baza depozițiilor martorilor. A. au conturat, pe lângă faptele dovedite cu înscrisuri, doar chestiunile de fapt privitoare la locația casei de valori și la persoanele care aveau acces la aceasta, la aspectele legate de programul informatic utilizat în emiterea facturilor (referitoare la confidențialitatea parolei, la existența unui user și a unei parole specifice fiecărui angajat), restul depozițiilor constând din reluarea datelor ce reies din înscrisuri și din opiniile martorilor asupra relevanței acestor date, ceea ce este de altfel sarcina instanței. Or, chestiunile de fapt atestate de martori nu au fost combătute de pârâta recurentă.
Așa fiind, constatând că nu s-au încălcat reguli procedurale în încuviințarea și audierea martorilor, va fi înlăturat motivul de recurs invocat.
Raportat la motivul de recurs privitor la neîntrunirea în cauză a elementelor răspunderii materiale a angajatului, Curtea reține că neadministrarea probei cu expertiza contabilă nu poate fi reținută ca o lipsă în judecata fondului, dat fiind pe de o parte că proba nu a fost solicitată clar decât la al șaptelea termen de judecată, fiind afirmat anterior că se așteaptă răspunsul la interogatoriu al reclamantei pentru a vedea dacă se impune administrarea acestei probe, iar pe de altă parte, prejudiciul solicitat a fi reparat este justificat prin adiționarea unor sume al căror cuantum este stabilit prin înscrisuri.
Cât privește afirmația că nu s-a făcut dovada predării unei gestiuni în favoarea pârâtei, Curtea observă că dată fiind funcția deținută de pârâtă în cadrul societății și a magazinului despre a cărui gestiune este vorba, cea de director, acesteia îi revenea obligația de a efectua toate demersurile pentru întocmirea formelor privitoare la regularitatea primirii gestiunii de către persoanele responsabile, pentru verificarea certitudinii datelor de gestiune de la momentul preluării de către sine a conducerii magazinului, pentru efectuarea în condiții legale a inventarelor. Ca urmare, pârâta nu poate invoca, fără a se baza pe propria culpă, lipsa de organizare în funcționarea unității de a cărei coordonare trebuia să se ocupe.
Inclusiv raportat la sumele reprezentând resturi nedecontate din diferitele dispoziții de plată, cu privire la care pârâta arată că nu îi sunt opozabile, pentru că nu poartă semnătura sa, sau au indicate datele cărții de identitate a altor angajați, se reține că în primul rând, nu s-a solicitat proba cu expertiza grafologică pentru a se verifica acest aspect, iar pe de altă parte, din nou, prin raportare la sarcinile de serviciu ale reclamantei, se constată că aceasta, trebuind să controleze zilnic modul de întocmire a actelor contabile, ar fi trebuit să ia însăși măsuri, la data emiterii acelor dispoziții de plată, pentru corelarea cu realitatea a acestora, neputându-și invoca propria culpă pentru caracterul neregulamentar al acestora, pentru întocmirea nereală pe numele directorului a unor dispoziții de plată emise în fapt pentru alți angajați (așa cum chiar pârâta arată în întâmpinarea depusă la fond, fila 68).
Doar cu privire la suma de 379 lei, solicitată cu acest titlu prin acțiune, se constată că figurează ca ridicată pe perioada concediului medicale al reclamantei
(filele 16 dosar fond și 25 dosar recurs), astfel încât, date fiind dispozițiile art. 50 lit. b) C. muncii, ce reglementează ca o cauză de suspendare de drept a contractului individual de muncă situația concediului pentru incapacitate temporară de muncă, concluzia va fi în sensul diminuării cu această sumă a prejudiciului cauzat de pârâtă angajatorului. Astfel, nu se poate dispune obligarea la restituirea unei sume afirmată ca fiind ridicată pe perioada suspendării contractului individual de muncă, fiind evident că în această perioadă nu s-au derulat raporturi de muncă, deci nici nu s-a putut ridica o sumă în baza unei dispoziții de plată, fiind credibilă susținerea pârâtei în raport de această sumă că a fost ridicată în numele său de un coleg.
Cât privește facturile emise pe numele pârâtei și neachitate, s-a arătat de către reclamantă că acestea corespund unei cutume la nivelul societății, de a se acoperi minusurile în gestiune prin facturarea unor bunuri constatate lipsă pe numele angajaților.
În fața instanței de fond, pârâta nu a combătut această susținere, ba mai mult, prin răspunsurile la interogatoriu (fila 117 dosar fond), a arătat că nu a emis pe numele său facturi, corectându-se apoi prin afirmația că nu își amintește să fi emis astfel de facturi.
Nu a fost contestată nici afirmația că aceste facturi au fost emise cu folosirea user-ului și a parolei pârâtei, ci s-a contextualizat doar în sensul că pârâta nu stătea tot timpul la calculator și nu îl oprea-pornea tot timpul, lăsând astfel să se înțeleagă că facturile ar fi putut fi emise de un alt angajat, care ar fi intrat în programul contabil de pe user-ul și parola deja introduse ale pârâtei.
În lipsa unor probe concludente sub acest aspect, și raportat la invocata deja atribuție de control zilnic a documentelor contabile pe care pârâta, în calitatea sa de director de magazin, o avea, Curtea constată că sunt ineficiente apărările dezvoltate prin recurs raportat la prejudiciul pe care pârâta l-a creat, cuantificat prin valoarea facturilor emise pe numele său.
Fiind vorba despre o simulație recunoscută practic în termeni generali (ca
și cutumă), prin necontestarea ei decât sub aspectul certitudinii emitentului acelor facturi, Curtea urmează a lua act de aceasta, cu corectivele arătate, în sensul că este imputabil pârâtei faptul că au fost emise astfel de facturi, prin necoordonarea și neverificarea la timp a situațiilor contabile, astfel încât și sub acest aspect, prejudiciul urmează a fi considerat cert, real și nereparat.
Cu privire la lipsa de numerar din casă reținută în compunerea prejudiciului, în raport de care, prin motivele de recurs, se arată că nu a existat practic un inventar la desfacerea contractului individual de muncă, Curtea reține că această lipsă, chiar în absența unui inventar, este indubitabilă, prin faptul că pârâta o recunoaște prin nota explicativă din (...) (fila 89 dosar fond), solicitând un termen de 5 zile pentru verificări, fără ca în final să producă dovezi concludente ca să invalideze această constatare. Cât privește proba cu expertiza contabilă, ce a fost solicitată la fond, se constată că nu s-a formulat ca teză probatorie, pentru solicitarea administrării acestei probe, această chestiune, ci chestiuni ce puteau fi dovedite cu înscrisuri, anume, „că nu s-a predat nimic și nu s-a constatat lipsa în gestiune, precum nici înregistrarea prejudiciului";
(conform încheierii de ședință din data de 3 iunie 2010, neexistând un script cu obiectivele expertizei solicitate, care să fi fost depus de pârâtă).
Cu privire la cererea reconvențională, deși aparent aceasta nu a fost cercetată de instanța fondului, în fapt, se constată că pretențiile ridicate de pârâta reclamantă sunt în fapt corolarul apărării acesteia din întâmpinare. Astfel, drept consecință a susținerii de către pârâtă că nu a ridicat ea însăși sumele consemnate în dispozițiile de plată pe numele său, ci că acestea au fost ridicate de alți angajați cu folosirea doar a numelui și datelor cărții sale de identitate (sau chiar a propriilor cărți de identitate, cum este cazul în câteva din aceste documente), pârâta ridică pretenții proprii, în sensul de a i se plăti sumele pe care le-a restituit în baza dispozițiilor de plată care nu îi erau opozabile.
Respingând susținerile din întâmpinare, în mod evident, prima instanță a înlăturat și susținerile din cuprinsul cererii reconvenționale, chiar dacă nu în mod direct, însă indirect, pe cale de deducție, fiind vorba despre același raționament.
E. motivul pentru care Curtea nu va dispune, cum s-a solicitat casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe, neputându-se susține că nu s-ar fi cercetat cauza sub acest aspect: raționamentul fiind identic în acest punct pentru acțiunea principală și cea reconvențională, în măsura în care a fost cercetată cererea principală, a fost cercetată și cea reconvențională, chiar în lipsa unei pronunțări exprese.
Se constată, astfel, că și prin cererea reconvențională, pârâta reclamantă își invocă propria culpă, în sensul că invocă neregularități în modalitatea de întocmire a dispozițiilor de plată pe care însăși trebuia să le verifice zilnic, astfel încât nu poate susține că i-ar fi inopozabile aceste dispoziții, chiar dacă arată căîn mod nereal au fost întocmite pe numele său. A fost o cutumă pe care a tolerat-o, în condițiile în care răspundea de verificarea actelor contabile.
Urmează a fi înlăturată apărarea cu privire la culpa concurentă a angajatorului, întrucât în cauză, în fapt, pârâta a avut ca atribut de serviciu să organizeze (coordoneze) și monitorizeze activitatea magazinului (fila 9 dosar fond), fiind deci sarcina sa să stabilească măsurile adecvate pentru a nu se crea situațiile care au condus, în final, la crearea prejudiciului a cărui reparare se solicită prin acțiune. E. vorba deci despre răspunderea angajatului pentru culpa sa în derularea activității profesionale, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 270 C. muncii.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1, 3 și 5 raportat la art. 304 pct. 1, 3, 7
și 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ., urmează a admite recursul și modificarea sentinței în parte, anume, doar sub aspectul cuantumului prejudiciului ce va fi imputat reclamantei, prin scăderea din totalul solicitat a sumei de 379 lei, pentru considerentele ce preced.
În baza dispozițiilor art. 274 și 276 C.proc.civ., va obliga recurenta la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs, în urma compensării, cu luarea în considerare a proporției în care au fost diminuate în recurs pretențiile ridicate de reclamantă și a cheltuielilor de judecată justificate de părți în recurs, în cuantum total de 1500 lei - pârâta recurentă, respectiv 500 lei reclamanta intimată.
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta N. C. I. împotriva sentinței civile nr.
2083 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta să achite reclamantei suma de 4492,81 lei prejudiciul patrimonial.
Menține restul dispozițiilor.
Obligă pe recurenta N. C. I. să plătească intimatei suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs, în urma compensării.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 martie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. C. M.
GREFIER, A. B.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond.P.U. și E.B.
| ← Decizia civilă nr. 3892/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Încheierea civilă nr. 12/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
