Decizia nr. 184/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ NR. 184/R/2012
Ședința din 17 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile nr. 729 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat O. DE C. ȘI P. I. M., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 ianuarie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin contestația înregistrată la data de (...), contestatorul P. I. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul O. de C. și P. I. M., anularea deciziei nr.
217/(...) emisă de intimat și constatarea nulității sesizării făcute de dl. M. B. către intimat, aceasta neavând număr de înregistrare, dar stând ulterior la baza trimiterii contestatorului în fața Comisiei de D. din cadrul O. M..
Prin precizarea făcută la termenul de judecată din (...), se susține că acțiunea vizează doar anularea deciziei nr. 217/(...).
În motivarea contestației s-a susținut că nu se face vinovat de încălcarea dispozițiilor cuprinse în articolele menționate în decizie.
Sesizarea pe care contestatorul a înaintat-o către A. B., conține fapte reale, ce pot fi probate cu documentele existente în contabilitate, unele aspecte referitoare la ilegalitățile O. M. fiind preluate din publicația locală „Jurnalul de vineri";. De fapt atitudinea contestatorului și luarea sa de poziție a deranjat conducerea intimatului.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea pe cale de excepție a capătului de cerere privind nulitatea nulității sesizării făcute de dl.
M. B., directorul general al A., cu privire la cercetarea disciplinară a contestatorului, ca inadmisibilă și respingerea contestației privind anularea Deciziei nr. 217/(...), ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 729 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul
(...), a fost respinsă contestația.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Nu se impune analizarea cererii de constatare a nulității sesizării înain- tată intimatului de directorul general al A., d-nul M. B., întrucât contestatorulnu a susținut acest capăt de cerere, arătând că acesta ține de motivarea contestației introductive.
Prin decizia nr. 217 din (...), emisă de intimată, contestatorul P. I., consilier gr. II în cadrul S.ui de P. I. din Cadrul O. M., a fost sancționat cu avertisment scris pentru încălcarea dispozițiilor art. 12 alin. 2 din Legea nr.
477/2004 privind codul de conduită a personalului contractual din autoritățile instituțiilor publice, precum și a prevederilor art. 8 alin. 2 și 3 din același act normativ, dispozițiile art.141 alin. 2, 142 lit. z, 180 lit. m, 182 alin. 1 și 2 din Regulamentul de O. I. al O. M..
La baza emiterii acestei decizii a stat raportul nr. 35 din (...) al Comisiei de disciplină. Procedura de cercetare disciplinară a contestatorului a fost declanșată de sesizarea înaintată intimatului de directorul general al A., d-nul M. B. prin care se aduce la cunoștință că se impune cercetarea disciplinară motivat de faptul că, contestatorul a formulat sesizări cu privire la directorul O. M., contabilul șef al acestei instituții și a șefului serviciului de arhivă, formulând acuzații grave precum, furt din casieria unității a unei sume de bani, încălcarea de către aceștia a unor dispoziții legale și încasare unor comisioane, ilegalități privind retrocedarea pădurilor din zonele Vișeu de Sus și B., insinuarea faptului că, contabilul șef își însușește dobânda aferentă sumelor pentru plata normei de hrană în perioada dintre intrarea acestora în contul oficiului și virarea în contul salariaților și chiar nedistribuirea corectă a stimulentului din tariful de urgență, toate aceste acuzații dovedindu-se a fi nefondate, întrucât în urma verificărilor efectuate nici una din acuzații nu a fost confirmată, acuzațiile nu s-au întemeiat pe probe, echipa de control apreciind că ele au un caracter subiectiv, tendențios, fiind redactate într-un mod denigrator și jignitor.
În urma cercetării disciplinare, prin raportul nr. 35 din (...), Comisia de cercetare disciplinară a constatat că a fost săvârșită abaterea disciplinară prevăzută de art. 142 lit. z din R.O.I. al O., propunând sancționarea con- testatorului cu avertisment scris, sancțiune prevăzută de art. 143 lit. a din R.O.I., motivat și de faptul că contestatorul este la prima abatere.
Potrivit dispozițiilor art. 142 lit. z din ROI, constituie abatere dis- ciplinară atitudinea ireverențioasă în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, față de conducere, colegi sau orice persoană cu care intră în relații salariatul, iar potrivit art. 12 alin. 2 din Legea nr. 477/2004 privind codul de conduită a personalului contractual din autoritățile instituțiilor publice:
„(2) Personalul contractual are obligația de a nu aduce atingere onoarei, reputației și demnității persoanelor din cadrul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și ale persoanelor cu care intră în legătură în exercitarea funcției, prin: a) întrebuințarea unor expresii jignitoare; b) dezvăluirea aspectelor vieții private; c) formularea unor sesizări sau plângeri calomnioase"; iar potrivit art. 8 alin.2 din același act normativ:
„(2) În activitatea lor angajații contractuali au obligația de a respecta li- bertatea opiniilor și de a nu se lăsa influențați de considerente personale.";
La solicitarea instanței de a se comunica raportul de control întocmit de
A. pe baza sesizărilor contestatorului, s-a comunicat că acesta a fost clasificat, având nivelul de secretizare „. de serviciu";.
Nu s-a mai insistat în comunicarea acestuia raport, avându-se în vedere că declasificarea acestuia necesită timp îndelungat și motivat și de faptul că a- cesta cuprinde aspecte cu care instanța de judecată nu a fost investită. Cu pri- vire la acesta urmează însă a se reține că potrivit sesizării făcute de directorulgeneral al A., sesizările contestatorului cu privire la persoanele deja nominali- zate, nu au fost confirmate.
În această situație, instanța a apreciat că intimatul a făcut o corectă a- preciere cu privire la sesizarea contestatorului, în sensul încadrării acesteia sub incidența dispozițiilor art. 12 alin. 2, art. 8 alin. 2 din Legea nr. 477/2004 și art. 142 lit. z din R.O.I., constatând că aceasta constituie o abatere disciplinară, sancționată în consecință, și din punctul de vedere al stabilirii sancțiunii, decizia de sancționare fiind corectă.
Pentru considerentele reținute, s-a respins contestația.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând înprincipal casarea sentinței în temeiul art.312 alin.3 teza a patra, apreciind că este necesar administrarea de probe noi; în subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate și în consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că la ultima ședință a lipsit din sala de judecată când s-a comunicat de A. că raportul corpului de control s-a clasificat și s-a stabilit ca nivel de secretizare „. secret";, nefiind de înțeles motivul pentru care s-au clasificat aceste acte. Consideră că s-a făcut un abuz clasificându-se acte care normal conform Legii nr.544/2001 art.5, sunt acte de interes public: surse financiare, bugetul, bilanțul, contracte, licitații publice.
Solicită declasificarea acelui raport a corpului de control întocmit A., nefiind firesc a fi sancționat în urma unor acte care sunt clasificate. Apreciază că a fost clasificat acel raport a corpului de control pentru a nu se afla de abuzurile și ilegalitățile făcute de cei din conducerea O. M.. Nu a vrut să implice persoane din interiorul instituției dar este nevoit să o facă și va veni cu probe noi și va aduce martori dintre colegii acestuia și va cere aducerea ca martori pe cei din comisia de disciplină care au citit și au văzut acel raport a corpului de control.
Solicită anularea Deciziei nr. 217/(...) conform art.139 alin.( 1) conform regulamentului de ordine interioară care spune: „Pornind de la prezumția că se acționează cu bună credință chiar dacă mai târziu nu se adevărește fapta sesizată, avertizorul nu va fi supus vreunei sancțiuni disciplinare drept consecință nu vor fi permise acte de hărțuire sau discriminare acestuia";.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 4 octombrie 2011, pârâta asolicitat respingerea recursului, reiterând aspectele reținute prin decizia de sancționare ce face obiectul contestației.
Corect a reținut prima instanță că raportul corpului de control al A. nu face obiectul acțiunii, fiind întocmit în urma verificărilor făcute de către corpul de control la sesizările recurentului - contestator.
Totodată acuzațiile aduse conducerii instituției au fost făcute la organele de cercetare penală, în presă.
Solicită să se observe că situațiile pentru care se poate casa o hotărâre sunt doar motivele de nelegalitate prevăzute de art. 3041, punctele 1,2,3,4, și 5
C.proc.civ., or sentința atacată nu încalcă nici una din dispozițiile prevăzute de art. 3041 ori art. 312 alin 3 teza 4 C.proc.civ. Susținerea recurentului că a lipsit la înfățișarea din (...) nu reprezintă un motiv de casare a sentinței. Instanța a lăsat cauza la a doua strigare și s-a amânat pronunțarea pentru a putea depune concluzii scrise. Recurentul face confuzie între informațiile de interes public și conținutul unui raport de control care trebuie să fie clasificat. Faptul că recurentul a depus o adresă primită de la S. de I. a F. din cadrul Inspectoratului de P. al J. M., nu reprezintă un motiv de casare a hotărârii. Recurentul a fost sancționat pentru modalitatea prin care a elaborat aceste sesizări la mai multe organe de cercetare (corpul de control al A., DNA, IPJ M.), acuzațiile fiind jignitoare și calomnioase, reprezentând abateri disciplinare reglementate de normele menționate. Nu a fost sancționat în urma raportului de control al A., ci în urma sesizării primite de la directorul general al A. după primirea sesizării lor de către această instituției, în urma limbajului folosit de către acesta. Actele depuse, respectiv sesizarea acestuia și articolele apărute în presă sunt suficiente pentru a se evidenția că acesta a încălcat niște norme care trebuiau respectate. Prevederile art. 139 alin. 1 din Regulamentul Intern al O.MM nu au nici o relevanță privind temeinicia recursului formulat. Decizia de sancționare este legală și cuprinde toate elementele enumerate de art. 268 alin 2 C. Muncii, modificat și completat, s-a respectat procedura privind cercetarea disciplinară. Decizia de sancționare s-a comunicat în termenul specificat de C. muncii de 5 zile de la emitere. În cazul în care recurentul solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acesteia. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și aapărărilor formulate, Curtea reține următoarele: Recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii contestației formulate și a anulării deciziei de sancționare emise. În acest sens, se reține faptul că în esență, contestatorul a fost sancționat disciplinar pentru faptul de a fi inserat acuzații jignitoare și calomnioase în cuprinsul unei sesizări înaintate A. N. de C. și P. I. cu privire la mai multe aspecte considerate de către contestator ilegale în activitatea directorului O.ui de C. și P. I. M., dl. C. V., a contabilei șefe a instituției, doamna T. S. și a șefei serviciului arhivă, doamna A.ei Ana. În acest context, se observă că dl. C. V., în calitatea sa de director al instituției, a numit comisia de disciplină care a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă a contestatorului, prin decizia nr. 201/(...) (filele 74-75 dosar fond). Totodată, directorul C. V. a fost audiat în cadrul comisiei de disciplină întrunită în ședința din (...) (filele 57, 60 dosar fond), arătând că lasă la latitudinea comisiei de disciplină stabilirea dacă fapta semnalată este calomnie sau nu, că nu se confirmă multe din cele sesizate dar că raportul corpului de control este secret și poate fi obținut doar de la corpul de control; că dl. P. a primit un răspuns de la A. B. referitor la sesizarea făcută; că se va depune la comisie de către dl. C. V. actele privind „furtul"; sesizat de domnul P., sesizarea făcută către poliție și rezoluția poliției. De asemenea, acesta, fiind în același timp una dintre persoanele vizate de sesizarea înaintată de contestator A. N. de C. și P. I. (filele 4-7 dosar fond), a emis decizia de sancționare a contestatorului, nr. 217/(...). Curtea apreciază că decizia de sancționare este nelegală, față de aceste împrejurări, date de aplicarea unei sancțiuni disciplinare chiar de către persoana vizată prin sesizarea trimisă de contestator forului ierarhic superior, anume, A. N. de C. și P. I. Prin această sesizare se afirmă săvârșirea unor grave abateri (furtul sumei de 280 milioane lei din casierie, facilitarea câștigării unei licitații pentru extinderea sediului O. de către o anumită firmă, aprobarea întocmirii unor acte ilegale cu privire la retrocedarea unor păduri din zona Vișeu de Sus și B.) de către directorul O. M., or în aceste condiții, Curtea apreciază că aplicareasancțiunii nu se putea dispune de către persoana vizată direct de acuzele pentru afirmarea cărora contestatorul a fost sancționat. Practic, directorul O. M. se afla într-o situație de incompatibilitate, chiar dacă nereglementată de C. muncii, pentru aplicarea sancțiunii. În acest sens, se reține faptul că prin modul de reglementare a instituției răspunderii disciplinare în cadrul raporturilor de muncă, s-a urmărit înlăturarea posibilității de a se abuza de poziția dominantă pe care angajatorul o are în cadrul contractului individual de muncă. Astfel, prin dispozițiile capitolului II al titlului XI din C. muncii, sunt stabilite cu strictețe care sunt sancțiunile disciplinare ce se pot aplica, precum și criteriile de stabilire a sancțiunii disciplinare, conținutul deciziei de sancționare, ca și procedura de aplicare a sancțiunii. Prin art. 251 C. muncii republicat, se instituie obligativitatea cercetării disciplinare, sub sancțiunea nulității absolute a măsurii disciplinare. Or, prin instituirea acestei etape obligatorii, legiuitorul a atașat conceptului de sancționare disciplinară o natură obiectivă, în sensul de a nu se permite aplicarea unei sancțiuni în mod subiectiv, legat de modul în care angajatul este perceput de angajator. S-a apreciat, desigur, că lipsa unei proceduri prealabile ar lipsi angajatul de o minimă garanție împotriva arbitrariului angajatorului în aplicarea sancțiunilor disciplinare și că prin parcurgerea acestei proceduri, se înlătură posibilitatea arbitrariului. Se constată, de asemenea, că soluția legislativă nu a fost cea a nulității relative a sancționării fără cercetare prealabilă, ci s-a instituit nulitatea absolută, așa încât se poate concluziona că interesul vizat prin protejarea salariaților împotriva arbitrariului este unul general. Or, în aceste condiții, aplicarea sancțiunii de către persoana vizată prin sesizarea contestatorului, prin care acesta afirmă fapte grave la adresa directorului oficiului, în urma unei cercetări disciplinare efectuate de către o comisie numită de director, se constituie într-un abuz de poziție dominantă a angajatorului, care atrage nulitatea absolută a deciziei, neexistând garanția unei corecte și nepărtinitoare aplicări a sancțiunii disciplinare. Practic, lipsește o cercetare prealabilă efectuată în condiții de imparțialitate, cercetarea fiind efectuată de o comisie numită de o persoană interesată în cauză, care de altfel a și participat la lucrările comisiei de disciplină. Așa fiind, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041, precum și art. 252 alin. 5 C. muncii, urmează a admite recursul, cu consecința modificării sentinței în sensul anulării deciziei de sancționare. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile numărul 729 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în tot în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâtul O. DE C. ȘI P. I. M. și în consecință anulează decizia numărul 217/(...) emisă de pârâtă. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G.-L. T. I. T. D. C. G. G., A. B. Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond. C. V.
| ← Decizia nr. 4962/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4285/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
