Decizia nr. 4285/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.4285/R/2012
Ședința publică din data de 16 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Ș. G. L. împotriva sentinței civile nr. 7722 din 5 iulie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe intimatele pârâte S. CFR M. SA - S. T. și S. CFR M. SA, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal și reprezentantul intimatelor - consilier juridic J. C.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatelor și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 20 septembrie
2012 pârâtele au formulat și înregistrat în cauză întâmpinare. Se comunică un exemplar al întâmpinării reclamantului, care arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
La acest termen de judecată reprezentantul intimatelor depune la dosar delegația sa de reprezentare și arată că nu are cereri prealabile.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul solicită admiterea recursului său arătând că instanța de fond în mod greșit a reținut că pretențiile sale sunt pe anul 2010, el solicitând drepturile salariale pe anul 2011.
Reprezentantul intimatelor solicită respingerea recursului reclamantului ca nefondat, acesta solicitând prin recurs acordarea de daune morale fără însă a face dovada prejudiciului moral suferit din culpa angajatorului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7722/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Ș. G. L., împotriva intimatelor S. N. de T. F. de M. „. M. S. și S. T. a S. N. de T. F. de M..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtelor în baza unui contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, iar prin D. de concediere nr. 4A(...) s-adispus încetarea raportului de muncă în temeiul art. 55 lit. c coroborat cu art. 65 alin. 1 din C. muncii aplicabil.
Prin S. civilă nr. 3., dată în dosarul nr. (...), instanța a constatat nulitatea absolută a Deciziei de concediere nr. 4A(...), a obligat intimata să-l reintegreze pe reclamant pe postul și funcția deținută anterior concedierii și a obligat intimata să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data de (...) și până la reintegrarea efectivă.
Parata a procedat legal la reintegrarea dispusă prin S. civilă nr. 3. și reclamantului i s-au plătit toate drepturile bănești, constând în salariu, spor de vechime și spor de condiții grele, drepturi bănești cuvenite legal.
Instanța a reținut că în mod corect și legal reclamantului nu i-au fost plătite sporul de condiții periculoase, sporul pentru timpul lucrat noaptea și sporul pentru zile festive, având în vedere că pentru acordarea acestor sporuri era necesară prestarea efectivă a muncii în respectivele condiții.
Din analiza Borderoului de predare permise (f.25-28) și a Borderoului predare legitimații de călătorie (f.24) că reclamantul a primit aceste documente de călătorie, astfel că nu pot fi luate în considerare susținerile acestuia.
Cu privire la petitul privind daunele morale, instanța a reținut că acordarea unor despăgubiri morale se poate face numai dacă se dovedește existența unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită a celui chemat în judecată în acest scop. Având în vedere scopul reparator moral, acordarea acestor daune trebuie să se întemeieze pe legătura de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către acela care le solicită și fapta care a fost de natură a produce pretinsa vătămare.
Reclamantul trebuia să fi făcut dovada concretă a prejudiciului moral suferit pe planul aprecierii sociale, a conduitei sau a aprecierii sale profesionale, fără a ține seama de aprecierile personale cu privire la propria sa persoană. Mai mult, aceste daune morale se pot cere în cazul răspunderii civile delictuale și numai pe cale de excepție în cazul răspunderii civile contractuale, și pentru acordare este necesar un probatoriu adecvat din care să rezulte existența prejudiciului moral, întinderea sa și gravitatea măsurii abuzive sau cel puțin acestea să poată fi prezumate, probatoriu pe care reclamantul nu l-a făcut.
Nu se cuvin salariatului daune morale ca urmare a concedierii sale nelegale, având în vedere, pe de o parte, faptul că el nu a dovedit producerea acestora, iar, pe de altă parte, faptul că repunerea părților în situația anterioară, cu obligarea angajatorului la plata despăgubirilor, constituie o reparație suficientă și echitabilă. Este adevărat că prin concediere se generează, în mod inerent, o stare de tensiune, de disconfort material și psihic, însă aceasta poate fi reparată prin restabilirea legalității.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Ș. G. L., solicitândcasarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea recursului recurentul a arătat că referitor la drepturile bănești s-a ținut cont de declarația pentru venituri dată de acesta pentru anul 2010, însă el a arătat în răspunsul la întâmpinare, depus la dosar in (...) că pentru anul
2011 nu i s-a pus la dispoziție această declarație. C. statului de plata rectificativ si fluturașului de pe luna septembrie 2011 toate drepturile bănești plătindu-i-se fără a se tine cont de această declarație de venit din care să rezulte că este întreținător a doi copii si a soției.
Instanța a reținut din analiza Borderoului de predare permise (f.25-28) si a
Borderoului predare legitimații de călătorie (f.24 ) că reclamantul a primit aceste documente de călătorie, însă în răspunsul la întâmpinare reclamantul a arătat ca respectivele B. erau pentru anul 2010, ori reclamantul nu a beneficiat de aceste premise si legitimație pe anul 2011. De asemenea, a arătat ca nu a pututbeneficia de permisele de călătorie gratuită în străinătate pentru anii 2010-2011, cu privire la care instanța nu mai face nici o referire.
Cu privire la dovada concretă privind prejudicial moral suferit precizează următoarele: argumentele pe plan profesional nu sunt doar aprecieri personale cu privire la propria sa persoană, ci este realitatea din teren, pe care nu o dă in scris nimeni, ci doar se afirmă; nu poate aduce ca dovadă conducerea societății care l-a umilit moral având pârghiile sa îl concedieze si spunându-i ca nu are nici o șansa in fata lor; nu poate aduce ca dovada cum a trăit peste 5 luni fără venit, deși societatea avea sentința dată de instanță; că refuzul Băncii de a-i acorda un împrumut ori de a-i mări creditul pentru cardul de cumpărături a fost dat verbal în urma discuției cu consilierul băncii, fără nimic scris, pentru că nu avea adeverința de serviciu și că nu poate aduce ca dovada drumurile la C., telefoanele si lunile de așteptare ca sa fie reangajat
Toate acestea rămân la aprecierea instanței.
Are dovada medicala de la un medic specialist, dovada trecuta cu vederea, precum și dovada ca nu a fost repus in situația anterioara concedierii, societatea concediindu-l încă înainte de a-l reangaja, punând pe postul său persoane de pe posturi desființate si de pe alte funcții. În opinia sa aceasta nu înseamnă repararea prejudiciului adus persoanei sale.
Mai arată că celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu (...) si pana la reintegrarea efectiva nu i s-au dat conform statului de plata rectificativ.
Faptul ca nu a putut beneficia de asigurare medicala gratuită după 24 de ani de munca, atât el cat si soția, consideră că este o dovada care poate convinge ca oricine ar fi afectat moral si material, trebuind sa plătească de acasă la C.
Toate cele arătate si dovedite mai sus (unele putând fi dovedite cu martori daca este nevoie) demonstrează faptul că prejudicial material si moral adus persoanei si familiei sale nu a fost reparat decât parțial si cu un anumit scop, acela de a-l concedia din nou fără nici un motiv.
În probațiune recurentul a anexat la dosar următoarele înscrisuri: State de funcții R. V. Dej-T.-G. special cu aplicare din data de (...), respectiv din data de
(...), decizia de concediere nr. 3CZ (...) din data de (...) și decizia de reintegrare nr.
3CZ 2.(...)/2011 din data de (...)
Intimata pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de apel constată că recursul este nefondat, având în vedereurmătoarele considerente:
Referitor la prima critică formulată de recurent Curtea reține că prin cererea introductivă de instanță reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtei la despăgubiri prin raportare la faptul că nu i s-a pus la dispoziție declarația de venituri pe anul 2011.
Doar prin răspunsul la întâmpinare (fila 34 dosar fond) reclamantul face referire la o asemenea situație, în contextul argumentării calității soției sale de coasigurat. R. a susținut în același context că nici după reangajare în (...) nu i s-a dat să completeze o asemenea declarație, deși era obligatoriu din partea societății și aici fiind prejudiciat la salariu, fără a menționa însă că înțelege să își completeze acțiunea în sensul solicitării unor despăgubiri izvorând din această situație.
În raport de aceste aspecte, Curtea constată că prin acest motiv de recurs recurentul formulează practic o cerere nouă pentru prima dată în recurs, ceea ce este inadmisibil în raport de prevederile art. 294 alin. 1 raportat la art. 316 codprocedură civilă, astfel încât din această perspectivă acest motiv de recurs apare ca fiind nefondat.
Cu privire la permisele de călătorie în străinătate și, respectiv, la legitimațiile de călătorie pentru anul 2011 Curtea reține că în cauză nu s-a făcut dovada că acestea au fost acordate reclamantului.
Însă, Curtea reține că această situație ar fi putut da naștere unei obligații de despăgubiri în sarcina pârâtei doar în situația în care reclamantul ar fi dovedit că a efectuat călătorii pentru care a plătit, deși ar fi beneficiat de gratuitate dacă deținea permisele sau legitimațiile de călătorie sau că s-ar fi aflat în situații în care ar fi trebuit să efectueze anumite călătorii, pe care însă nu le-a putut efectua din lipsa posibilităților materiale, situație care i-ar fi creat anumite prejudicii.
Cum în cauză recurentul nu a făcut asemenea dovezi, apare ca nedovedit un prejudiciu material suferit ca urmare a nedeținerii permiselor sau legitimațiilor respective.
Referitor la daunele morale, Curtea constată că reclamantul a solicitat repararea unui prejudiciu moral suferit ca urmare a concedierii, dar și a unui prejudiciu suferit ca urmare a punerii în executare cu întârziere a sentinței de reintegrare.
Sub acest aspect Curtea reține în primul rând că este nefondată apărarea pârâtei intimate care vizează condiționarea răspunderii angajatorului pentru prejudiciile morale cauzate angajaților de faptul de a fi inclusă în contractul individual de muncă o clauză referitoare la acest tip de răspundere, în condițiile în care dispozițiile art. 253 C. muncii instituie regula în materia răspunderii patrimoniale a angajatorului, regulă ce nu poate fi înlăturată sau restrânsă prin condiționarea pe care o propune intimata pârâtă.
Deși în teoria generală a obligațiilor, noțiunea de prejudiciu moral este tratată în cadrul răspunderii civile delictuale, iar în cazul răspunderii patrimoniale a angajatorului reglementată de art. 269 C. muncii sunt incidente normele din materia răspunderii contractuale, principiul în cadrul acestei categorii fiind cel antrenării răspunderii contractuale doar pentru încălcarea unei obligații concrete, stabilite prin contract, Curtea notează că potrivit regulilor de interpretare a contractelor în vigoare în perioada în care s-a derulat contractul individual de muncă al reclamantului, anume, art. 981 Cod civ., „clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt exprese într-însul";.
Or, trebuie acceptat caracterul special al contractului individual de muncă, astfel încât, în afara clauzelor exprese cuprinse în acesta, trebuie acceptate ca implicite acele clauze „legale";, pe care legea le impune ca și obligații minimale părților unui contract individual de muncă. Acest tip de contract are o structură prestabilită legal, în cadrul căreia se remarcă o serie de drepturi/obligații corelative cu un conținut nepatrimonial, legat de personalitatea salariatului și de imperativul protejării acesteia în cadrul raportului de muncă: dreptul salariatului la demnitate în muncă, la egalitate de șanse și de tratament, la securitate și sănătate în muncă, la protecție în caz de concediere (art. 39 C. muncii).
Pe fond însă, se constată ca neîntemeiate criticile aduse sentinței de către reclamant prin recursul formulat.
Astfel, sub aspectul prejudiciului moral pretins Curtea reține că este de înțeles starea de stres pe care o concediere o aduce oricărui angajat, în mod normal, odată cu diminuarea veniturilor, cu atât mai mult cu cât reclamantul invocă faptul că are doi copii minori în întreținere, iar soția sa nu realizează venituri, din această perspectivă putându-se reține că reclamantul a suferit un prejudiciu nepatrimonial.
Curtea constată însă, în primul rând, că nu se conturează o culpă deosebit de gravă a societății în raport de aceste prejudicii, chiar dacă legătura decauzalitate se subînțelege, între faptul concedierii reclamantului și aceste prejudicii. În mod evident, forma vinovăției nu este aceea a intenției, angajatorul neurmărind producerea acestui prejudiciu, neprevăzând și neacceptând posibilitatea producerii sale.
Se constată, sub acest aspect, faptul că angajatorul nu a procedat în mod abuziv, printr-o evidentă încălcare a principiilor ce guvernează concedierea colectivă, ci a adus justificări raționabile pentru felul în care a procedat cu ocazia concedierii reclamantului, chiar dacă acestea, la o analiză detaliată, au fost înlăturate de instanță.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că prejudiciul moral derivând din neaplicarea corectă a criteriilor de concediere a fost reparat prin chiar anularea concedierii, această măsură fiind îndestulătoare și eficientă pentru recâștigarea stimei de sine a reclamantului și pentru înlăturarea suferinței create prin resimțirea unei nedreptăți din această perspectivă.
Curtea constată că nu se impune o despăgubire materială a prejudiciului moral astfel afirmat, repararea prejudiciului material adus de concediere fiind totodată o suficientă măsură de satisfacție și sub aspect moral, tocmai prin constatarea caracterului nelegal al acesteia. În acest sens se reține și o largă și notorie practică a CEDO, care în rarisime cazuri acordă satisfacție morală sub formă pecuniară, în cele mai multe cazuri constatând că prejudiciul moral este reparat prin însăși constatarea comportamentului nelegal al statului (mutatis mutandis, al angajatorului), mai ales acolo unde se acordă și reparații pecuniare pentru daune materiale, așa cum s-a procedat și în cauza de față. Raționamentul este similar în cauză, motiv pentru care Curtea se raportează și la această practică a Curții de la S., ca un argument în soluționarea acestui motiv de recurs.
Pe de altă parte, actele medicale depuse de reclamant la dosarul de fond, respectiv scrisorile medicale din datele de (...) și (...) nu pot contura suficient de convingător o legătură de cauzalitate între concedierea reclamantului și afecțiunile menționate în aceste scrisori medicale, având în vedere faptul că aceste acte medicale datează din perioada ulterioară soluționării irevocabile, în mod favorabil reclamantului, a contestației formulate de acesta împotriva deciziei de concediere.
Totodată, raportat la prejudiciul moral pretins de reclamant ca urmare a faptului că nu a putut beneficia de asigurare medicală gratuită, Curtea constată că reclamantul nu a făcut nici o dovadă în cauză că în perioada respectivă a suportat cheltuieli pentru îngrijirea stării de sănătate, după cum nu a făcut nici dovada susținerii că a achitat contribuție de asigurări de sănătate în baza unui contract încheiat cu Casa de A. de S.
Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată și solicitarea reclamantului de acordare a unor despăgubiri morale pentru faptul că o unitate bancară i-a refuzat acordarea unui împrumut sau majorarea creditului pentru cardul de cumpărături, întrucât, pe de o parte, acesta nu a făcut dovada susținerilor respective.
Pe de altă parte, recurentul nu a indicat în ce constă prejudiciul moral pretins a fi fost suferit ca urmare a acestei situații, respectiv care sunt valorile nepatrimoniale ce i-au fost lezate, cu atât mai mult cu cât nu se afirmă necesitatea contractării unui credit pentru asigurarea necesităților uzuale, iar în mod rezonabil orice persoană se restrânge în cheltuielile voluptorii când știe că sursa veniturilor sale lunare salariale nu mai există, ci a fost înlocuită eventual de un ajutor de șomaj temporar.
În ce privește susținerile recurentului în sensul că nu a fost repus în situația anterioară concedierii, societatea concediindu-l înainte de a-l reangaja, Curtea reține, pe de o parte, faptul că în condițiile în care reclamantul pretinde căacea hotărâre judecătorească nu a fost pusă în executare în sensul reintegrării sale, acesta are posibilitatea de a solicita aducerea la îndeplinire a hotărârii judecătorești pretins neexecutate de bună voie, pe calea executării silite.
În același context Curtea apreciază ca neîntemeiată cererea reclamantului de reparare a unui prejudiciu moral derivând din această împrejurare, din moment ce acesta avea posibilitatea de a solicita executarea silită chiar a hotărârii T.ui C. prin care s-a dispus reintegrarea sa, în condițiile în care angajatorul s-ar fi opus să îl primească la muncă.
Ori, recurentul nici nu pretinde că s-a prezentat la muncă ulterior comunicării sentinței civile nr. 3434/(...) a T.ui C., iar angajatorul ar fi refuzat reintegrarea.
Se mai reține că recurentul nu a făcut nici o dovadă în cauză a susținerilor sale în sensul că după încetarea dreptului la ajutorul de șomaj, respectiv în perioada (...)-(...), nu a avut nici un venit și a trebuit să își întrețină familia contractând un împrumut, astfel încât, în lipsa unor dovezi certe, nu se poate prezuma că susținerile acestuia ar fi reale și, în consecință, nu se poate reține producerea unui prejudiciu moral derivând dintr-o asemenea situație.
Pe de altă parte, împrejurarea invocată de reclamant în sensul că a fost din nou concediat de societatea pârâtă, aspect în raport de care susține că societatea de fapt nu a executat sentința prin care s-a dispus reintegrarea sa, nu poate fi analizat de instanță în cadrul procesual de față, eventuala nelegalitate a deciziei de concediere nou emise putând fi analizată doar în cadrul unei contestații împotriva deciziei respective.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1
C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ș. G. L. împotriva sentinței civile nr. 7722 din (...) a tribunalului C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.-L. T. I. T. D. C. G.
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS/2 ex./Jud.fond: E.B.
| ← Decizia nr. 184/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2313/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
