Decizia nr. 188/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I Civilă

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 188/R/2012

Ședința din 17 ianuarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : G.-L. T.

JUDECĂTOR : I. T.

JUDECĂTOR : D. C. G.

G. : A. B.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta D. G. DE A. S. ȘI P. C. M. împotriva sentinței civile nr. 1277 din 28 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată S. I., având ca obiect contestație decizie de concediere.

Dezbaterea în fond a cauzei a fost consemnată în încheierea de ședință din data de 10 ianuarie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, încheierea ce face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1277 din 28 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a admis contestația formulată de contestatoarea S. I., în contradictoriu cu intimata D. G. DE A. S. ȘI P. C. M., și în consecință s-a dispus anularea dispoziției nr. 72/(...) emisă de intimată, intimata fiind obligată să o reintegreze pe contestatoare în funcția deținută anterior și să-i plătească contestatoarei toate drepturile salariale începând cu data de (...) și până la efectiva reintegrare în muncă.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că la data de

(...), intimata a emis dispoziția nr. 282 prin care a dispus ca începând cu data de (...), contestatoarea S. I. să fie angajată în funcția de asistent medical - PL în cadrul C. B. M., pe durată determinată, urmând să beneficieze de un salariu de încadrare de 763 lei, 25% spor de vechime și 10% spor pentru condiții deosebite.

Pe baza acestei dispoziții, la data de (...) între părți s-a încheiat contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidență al salariaților sub nr. 21.

Astfel cum este menționat în contract la pct. 1 intitulat „Durata contractului";, la lit. b care specifică durata determinată, s-a consemnat:

„Pe perioada cuprinsă între data de (...) și data de revocare/ocuparea postului prin concurs";.

Contestatoarea, a fost încadrată și a prestat activitate în funcția de asistent medical - PL, la C. B. M. Prin dispoziția nr. 72/(...), care face obiectul prezentei contestații, emisă de intimată, s-a dispus că începând cu data de (...), contractul individual de muncă al contestatoarei încetează, prin ajungere la termen.

În motivarea dispoziției se precizează că, în urma concursului din data de (...), postul de asistent medical - PL a fost ocupat de d-na B. A.

Potrivit dispozițiilor art. 80 alin. 2 Codul muncii, contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în formă scrisă și cu

precizarea expresă a duratei pentru care a fost încheiat . De asemenea, potrivitdispozițiilor art. 80 alin. 3 Codul muncii, contractul individual de muncă pe perioadă determinată poate fi prelungit și după expirarea termenului inițial, cu acordul scris al părților, dar numai înăuntrul termenului prevăzut de art. 82

(24 luni) și cel mult de două ori consecutiv.

Or, în speță, contractul individual de muncă al contestatoarei a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 80 alin. 2 Codul muncii, în sensul că în acest act nu a fost prevăzută în mod expres durata exactă pentru care a fost încheiat și de asemenea nu au fost respectate de către angajator prevederile art. 82 Codul muncii referitoare la termenul maxim pentru care o persoană poate fi angajată pe durată determinată. Nefiind prevăzut un termen exact pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă, instanța a reținut că în mod greșit prin dispoziția nr. 72/(...) s-a dispus încetarea raportului de munca în temeiul dispozițiilor art. 56 lit. j Codul muncii, respectiv data expirării termenului contractului individual de munca încheiat pe durată determinată.

Mai mult, instanța a reținut că, în speță, contractul individual de muncă al contestatoarei și-a continuat executarea și după perioada maximă de

24 luni pentru care se putea încheia un contract de muncă pe durată determinată, astfel că natura reală a contractului individual de muncă al contestatoarei este pe durată nedeterminată.

În consecință, tribunalul a reținut că dispoziția nr. 72/(...) este nelegală, contestația fiind întemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. G. DE A. S. ȘI P. C.

M. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației.

În motivarea recursului a arătat că reclamanta S. I., pensionară, a fost încadrată la recurentă în funcția de asistent medical PL la C. B. M. pe durata determinată până la ocuparea postului prin concurs, iar urmare a organizării concursului la data de (...), conform dispoziției nr.72/(...), raporturile de muncă ale acesteia au încetat.

Recurenta apreciază că reținerile instanței sunt eronate și controversate context în care se impune modificarea/casarea hotărârii instanței de fond astfel: potrivit art. 304 pct. 9 Cod. Proc. Civ instanța a interpretat greșit actul dedus judecații, respectiv contractul individual de munca al intimatei- contestatoare, care a fost încheiat pe durata determinata, menționata concret în acest fel atât in contractul individual de munca cât și în dispoziția de angajare, fapt recunoscut inclusiv prin contestație și reținut de instanța, dar care apoi a fost apreciat eronat de instanța:

Potrivit art. 304 pct. 4 Cod. Proc. Civ instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești în sensul că, substituindu-se intimatei - contestatoare a extins cu de la sine putere cadrul procesual fixat de aceasta prin acțiunea introductiva depusa la instanța,din aceasta rezulta clar recunoașterea perioadei determinare a contractului individual de munca și nemulțumirea ca nu s-a acordat preaviz, împrejurare în care judecata cauzei trebuia sa aibă în vedere cererea contestatoarei, conform principiului disponibilității si nu dorințelor instanței care in acest caz sunt diferite de cele ale reclamantei care nu a solicitat nicăieri interpretarea contractului. pentru ca era clar stabilita încă de la încheierea acestuia, ci a fost nemulțumita doar pentru ca nu a beneficiat de termenul de preaviz, care nu este de esența încetării contractului individual de munca pe durata determinata.

Solicită ca instanța de recurs sa examineze cauza și prin prisma calității persoanei contestatoarei, respectiv aceea de pensionar pentru limita de vârsta și a faptului că prestarea muncii de către aceasta are la baza în principal acordul angajatorului și nicidecum competența profesională a contestatoarei verificată/constatată în condițiile susținerii unui examen/concurs.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, Curtea, deliberând constată că acesta este fondat, urmând a fi admispentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 alin.6 C.pr.civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Această normă, expresie a principiului disponibilității părților în procesul civil, impune judecătorilor sesizați cu soluționarea cauzei să se pronunțe strict cu privire la obiectul cererii cu care au fost investiți, din perspectiva cauzei invocate de reclamant, fără a putea extinde judecata asupra unor aspecte cu care nu au fost sesizați, chiar dacă acestea se află în strânsă legătură cu obiectul cauzei.

Judecând a acțiunea în fond, tribunalul a admis pretențiile reclamantei reținând încheierea între părți a unui contract pe durată nedeterminată, fără a fi sesizată de către una dintre părți cu acest petit. Chiar dacă dezlegarea acestui aspect nu se regăsește în dispozitiv, ci doar în considerente, aceasta reprezintă o tranșare ce intră în puterea de lucru judecat în condițiile în care cadrul procesual fixat de reclamantă nu includea și această problemă litigioasă.

Astfel, din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a solicitat instanței anularea dispoziției nr. 72 din 1 februarie 2011 și, pe cale de consecință, reintegrarea contestatoarei pe funcția deținută anterior, cu obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor salariale aferente.

În susținerea acțiunii reclamanta a invocat că a fost angajată pe durată determinată până la ocuparea postului prin concurs de către o altă persoană și, în subsidiar, că regulile imperative prevăzute de codul muncii în ceea ce privește respectarea dreptului de preaviz nu au fost respectate. Acesta este cadrul procesual fixat de reclamantă, care nu a înțeles să își precizeze în vreun fel acțiunea pe parcursul desfășurării procesului în fond, în condițiile art. 132

C.pr.civilă.

Mai mult, aspectele reținute de instanțe de fond ca și argumente în sprijinul hotărârii date - respectiv încheierea contractului de muncă pe durată nedeterminată - reprezintă nu doar o extindere a acțiunii cu încălcarea principiului disponibilității, ci și o încălcare a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, în condițiile în care tribunalul nici măcar nu a pus în discuția părților această problemă.

În această situație, dezlegarea dată de instanța de fond acestui aspect, chiar dacă , așa cum am arătat mai sus, aceasta se regăsește în considerente, reprezintă o pronunțare ultra petita ce reprezintă motiv de recurs, conform art. 304 pct.6 C.pr.civilă. În legătură cu acest aspect, al dezlegării unei probleme litigioase prin considerente, Curtea notează că aceasta nu reprezintă un simplu argument pe care se sprijină dispozitivul, ci reprezintă o soluție dată unei probleme de drept cu care instanța de fond nu a fost investită și care este așezată doar topografic în considerente, chestiune ce susține concluzia arătată.

Trecând la judecarea fondului cauzei în limitele fixate de reclamanta intimată, Curtea constată că susținerile acesteia sunt neîntemeiate. Astfel, prin contractul individual de muncă încheiat la data de (...), intimata reclamantă a fost angajată pe funcția de asistent medical, prin cumul de funcții, pe perioadă determinată până la ocuparea postului prin concurs.

Prin dispoziția nr. 72 din (...) emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului de muncă, ca urmare a ocupării postului prin concurs de către d- na B. A. S. reclamantei intimate potrivit căreia postul ocupat de aceasta ar fi diferit de cel ce face obiectul contractului său de muncă sunt superflue, în condițiile în care termenul maxim pentru care se poate încheia un contract de muncă pe durată determinată este unul legal, și anume 24 de luni, termen îndeplinit în speța dedusă judecății.

În consecință, fiind îndeplinit termenul pentru care contractul de muncă pe perioadă determinată putea fi încheiat, în mod corect s-a dispus emiterea deciziei de încetare a contractului de muncă al reclamantei intimate, decizie contestată în prezenta cauză.

În ceea ce privește susținerile intimatei reclamante legate de nerespectarea termenului de preaviz, se reține că potrivit art. 73 din codul muncii au dreptul la preaviz persoanele concediate în temeiul art. 61 lit.c și d, al art. 65 și 66, dispoziție față de care argumentele reclamantei apar ca neîntemeiate, neregăsindu-se în nici una din situațiile limitativ arătate de dispozițiile anterior menționate.

Față de ansamblul acestor considerente, văzând dispozițiile art.312

C.pr.civilă raportat la art. 304 pct.6 și 9 C.pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile numărul 1277 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o va modifica în tot în sensul dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

Admite recursul declarat de pârâta D. G. DE A. S. ȘI P. C. M. împotriva sentinței civile numărul 1277 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta S. I.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

G. L. T. I. T. D. C. G.

G. A. B.

Red.DCG Dact.SzM/3ex.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 188/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă