Decizia nr. 2401/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2401/R/2012
Ședința 14 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M. C. T. și P. M. C. T. împotriva sentinței civile nr. 1747 din 20 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL I. P. C., pe pârâta intimată G. ". P. C. T., precum și pe chematul în garanție - intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G.
A F. P. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat S. L. al Î. P. C., avocat G. P., lipsă fiind reprezentantul pârâților recurenți, reprezentantul pârâtei intimate și reprezentantul chematului în garanție - intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. De asemenea, solicită a se avea în vedere D. nr. 3 din 04 aprilie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și D. nr. 10 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Nu solicită obligarea pârâților recurenți la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1747 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul S. L. AL Î. P. C. în numele și pentru membrii de sindicat menționați în tabele anexate, în contradictoriu cu pârâții G. „. P. C. T., C. LOCAL AL M. C. T. și P. M. C. T.
A fost obligată pârâta de rândul 1 să calculeze și să plătească membrilor de sindicat reprezentați prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază, actualizată cu indicele de inflație astfel:a) pentru anul scolar 2007 - 2008 pentru membrii de sindicat : M. M., C. S., S. M., M. M., A. C. b) pentru anul scolar 2008 - 2009 pentru membrii de sindicat : S.
ANA M., C. S., S. M., M. M., A. C. au fost obligați pârâții de rândul 2 și 3 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul C. LOCAL AL M. C. T. împotriva chematului în garanție
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. a J. C.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În contractul colectiv de muncă unic județean la nivel de ramură de învățământ C. pentru anul 2008-2009 prelungit până la data de (...) la art.36 se prevede că părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: o primă de vacanță în condițiile legii, primă care se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatorului, conform OUG 1..
Conform prevederilor art.50 al.12 din Legea nr. 128/1997, privind statutul cadrelor didactice în vigoare în anul școlar 2007-2008 și 2008-2009 prevede că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Prima de vacanță solicitată de reclamant în numele cadrelor didactice de la G. „. P. se încadrează în prevederile legale și în cele ale contractului colectiv de muncă, astfel că cererea reclamantului a fost fondată și a fost admisă, cu consecința obligării pârâtei de rândul 1 să calculeze și să plătească prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază pentru anul școlar 2007-2008 actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății pentru membrii de sindicat: M. M., C. S., S. M., M. M., A. C. și pentru anul școlar 2008-2009 actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății pentru membrii de sindicat: S. ANA M., C. S., S. M., M. M., A. C. și cu consecința obligării pârâților de rândul 2 și 3 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale, conform prevederilor art.104 al.2 lit.a din Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale care prevede că finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat prin bugetele locale pentru cheltuielile cu alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora.
Cererea de chemare în garanție a fost respinsă, deoarece aceasta nu întrunește cerințele prevăzute de art.60 C., raportat la prevederile art.19 din
Legea nr. 500/2002.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. M. C. T. și C. LOCAL AL M. C. T., solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă modificarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului pârâții au arătat că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece, pentru soluționarea fondului pretențiilor reclamanților de obligare a pârâților la plata primelor de concediu, în mod greșit instanța de fond a interpretat dispozițiile art.48 (2) din Legea nr.128/1997, deoarece acest text de lege nu prevede necondiționat și imperativ obligația de acordare a primelor de vacanță, ci reglementează îndreptățirea de a beneficia doar de acele prime care sunt înscrise în contractele de muncă, ori în lege.
Drepturile salariale ale personalului didactic sunt reglementate printr- o lege specială, Legea nr.128/1997 privind Statului personalului didactic care, la art.50 (12) nu creează dreptul la prima de concediu solicitată princererea de chemare în judecată ci stabilește posibilitatea acordării de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de controlul colectiv de muncă.
Contractele colective de muncă unice la nivel național aplicabile în perioada 2005 - 2006 și 2007 - 2010 au prevăzut doar posibilitatea acordării primelor de vacanță prin contractul colectiv de muncă încheiate la celelalte niveluri.
Or, în cauză, art.37 din C. colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ, pentru anii 2007 - 2010, dispune că părțile contractante au prevăzut beneficiul unor premii, cu indicarea exactă a cuantumului acestora și a surselor de finanțare, la lit. g) a fost menționată „o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii";. În cauza nu s-a indicat existența vreunei alte reglementări legale care să prevadă în mod expres pentru personalul din învățământ acordarea primei de vacanță sau nivelul acesteia, motiv pentru care consideră, că sintagma „în condițiile legii"; nu se poate referi decât la venituri proprii, respectiv la modalitatea de constituire a acestora și de efectuare a cheltuielilor corespunzătoare.
Ba mai mult, față de dispozițiile art.157 alin.2 din Codul muncii rezultă că este vorba doar despre veniturile proprii ale unității de învățământ și nici într-un caz despre veniturile proprii ale consiliilor locale, întrucât prin contracte colective de muncă nu pot fi negociate clauze care să încalce prevederile legale și să stabilească obligații în sarcina unor părți care nu au participat la negocierea contractelor.
Aceasta întrucât prin N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat aprobate prin H. nr.2192/2004 s-au stabilit sursele de finanțare, cheltuielile finanțate și destinația acestora.
În mod distinct de finanțarea din bugetul de stat și din bugetele locale, normele conțin și reglementări privind veniturile extrabugetare ale instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat și modul de utilizare a acestora.
Art.59 (3) din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-
2010 prevede că „prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri sepoate stabili că în raport cu posibilitățile economic-o financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță";.
Prima de vacanță se plătește din veniturile proprii (ale unității de învățământ) dacă există resurse economico-financiare, cu o atare destinație. În absența acestor resurse, nici dreptul invocat nu există, nefiind vorba de un drept subiectiv de sine-stătător. E. acestuia depinde de existența resursei economico-financiare, cu destinația menționată, aceasta fiind regula consacrată de contractul colectiv de muncă.
Interpretând corect aceste prevederi contractuale, se poate stabili doar un drept generic la prima de vacanță care este condiționat de existența de venituri proprii ale unităților școlare și de încheierea unor protocoale de către organizațiile sindicale cu unitățile și instituțiile de învățământ și inspectoratele școlare, „în vederea acordării la timp a tuturor drepturilor (…) precum și pentru asigurarea unei finanțări corecte și complete"; așa cum expres se prevede în art.39 din același contract.
Arată că în Legea nr.128/1997 nu există limite minime și maxime pentru cuantumul primei de vacanță.
Pe de o parte, există condiția necesară și obligatorie a încheierii unor protocoale de către organizațiile sindicale cu unitățile și instituțiile de învățământ și inspectoratele școlare, care vizează tocmai modalitățile de acordare, criteriile de diferențiere, cuantumul sumei care ar reveni fiecăruisalariat în raport de funcția și norma didactică, nivelul studiilor, gradele didactice și titlurile științifice, vechimea în învățământ și calitatea și condițiile specifice de desfășurare a activității.
Pe de altă parte, alături de stabilirea acestor criterii obligatorii pentru a determina conținutul dreptului subiectiv material al fiecărui salariat la o astfel de suplimentare salarială, se impune cea de a doua condiție, a existenței veniturilor proprii de care depinde plata efectivă a primei de vacanță.
Fără respectarea acestor clauze este în imposibilitatea obiectivă de a stabili și diferenția cuantumul dreptului la prima de vacanță între un salariat profesor și un altul, angajat ca îngrijitor or educator, în lipsa negocierii criteriilor de acordare și a cuantumului sau limitelor minime și maxime ale acestui drept.
C. C. de M. unic la nivel de R. Î. C. pe anii 2008-2009, prelungit până la data de (...), cuprinde trimiteri la O. nr.1.. Referitor la aplicabilitatea O. nr.1., se poate constata că prin art.1 alin.1 și 2 se reglementează modalitatea de plată a primelor acordare cu ocazia plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006, întrucât în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile acesteia: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13 ianuarie 2012 (f.14) chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D. G. a F. P. C. a solicitat respingerea recursului formulat de pârâți și menținerea calegală și temeinică a sentinței atacate.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
Art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, în vigoare în perioada pentru care se solicită în cauză drepturi bănești, prevăd că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, ceea ce înseamnă că printr-o dispoziție legală specială se derogă de la norma generală prevăzută de art. 157 alin. 3 din Codul muncii (art. 157 alin. 2 din Codul muncii anterior republicării), care prevede că sistemul de salarizare a personalului din unitățile și instituțiile publice se stabilește prin lege.
Prin dispozițiile art. 59 alin. 3 din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 și 2007-2010 s-a statuat că prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.
Așadar, contractele colective de muncă la nivel național aplicabile în perioada de referință prevăd posibilitatea acordării prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior a unei prime de vacanță, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității.
C. C. de M. la N. de R. Î. pentru anii 2005-2006 stabilește că prima de vacanță se acordă din veniturile proprii ale unității de învățământ. P. dispozițiilor art.5 din C. colectiv unic la nivel de ramură învățământ, acesta produce efecte față de toți salariații din învățământ.
La data de (...) a fost înregistrat la D. de M. și P. S. a J. C. C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2008-2009, prelungit până la (...), care la art. 36 lit. g prevede că personalul din învățământ beneficiază de o „o primă de vacanță, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului conform O. nr.1.";.
Conform art. 8 alin. 2 din Legea 130/1996 (în vigoare la data la care s-a încheiat C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2008-2009) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. per a contrario clauzele care conțin drepturi la un nivel superior din contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior față de cele încheiate la nivel superior sunt permise de lege.
Prin urmare, Curtea apreciază că pentru anii școlari 2007-2008 și
2008-2009 membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt îndreptățiți la plata primei de concediu, în temeiul dispozițiilor art. 36 lit. g din C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2008-2009, care nu mai condiționează plata acesteia de existența veniturilor proprii ale unităților școlare, dreptul la plata primei de concediu fiind prevăzut într-un mod mai favorabil pentru salariați în contractul colectiv încheiat la nivel de „. învățământ C.";, decât în cel la nivel ramură învățământ.
De asemenea, contrar celor invocate în recurs, 36 lit. g din C. C. de M.
U. J. la nivel de R. Î. C. prevede că prima de vacanță este egală cu un salariu de bază al angajatului, astfel încât nu se poate susține că dreptul solicitat de reclamant pentru membrii săi de sindicat nu este determinat.
În mod evident prin C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. nu se putea extinde domeniul de aplicare al OUG 1., însă analizând art. 36 lit. g din contract Curtea constată că trimiterea la OUG 1. se face în legătură cu cuantumul primei de concediu și nu cu domeniul de aplicare al actului normativ.
Având în vedere aceste considerente, apreciind că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 este nefondat și urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M. C. T. și P. M. C. T. împotriva sentinței civile nr. 1747 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
S. D. L. D. PT. D. G.
În concediu de odihnă semnează
PREȘEDINTELE INSTANȚEI
V. M.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond:P. U.
← Decizia nr. 234/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1857/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|