Decizia nr. 4694/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4694/R/2012
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. B. prin P. împotriva sentinței civile nr. 1060/F/(...) pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat P. C. M., având ca obiect drepturi bănești - diminuare salariu cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezentul dosar a fost repus pe rol din oficiu, pentru a se constata perimarea, potrivit art. 248 și 252
C.pr.civ.
Cauza fiind în stare de judecată, rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. B.-N. , reclamantul
P. C. M. a chemat în judecată pe pârâtul M. B. PRIN P., solicitând instanței obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale cuvenite între salariul acordat în luna iunie 2010 și cel micșorat în iulie 2010, conform disp.art.1 din L. nr.1., sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, plata în continuare a salariului cuvenit conform încadrării și anularea dispoziției nr.1743/(...) emisă de pârât.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul are calitatea de angajat al pârâtului, iar la data stabilită pentru plata salariului aferent lunii iulie a luat la cunoștință faptul că i-a fost diminuat unilateral salariul cu 25%, reducere ce a continuat și s-a repetat pe tot parcursul anului 2010, încălcându-se prevederile Declarației universale a drepturilor omului și cele ale art.1 alin.1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de R. prin L. nr.30/1994 în ce privește protecția proprietății.
În drept, s-au invocat art.40 alin.2 lit.c, art.283 și urm. Codul Muncii, art.274 Cod procedură civilă, art.1 din Protocolul nr.1 al C. europene a drepturilor omului.
Pârâtul M. B., prin P., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1060/F/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița
Năsăud, s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive apârâtului M. B., prin P., s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul P. C. M., împotriva pârâtului M. B., prin P. și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 310 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. B., prin P., nu este întemeiată, întrucât, potrivit art. 21 din L. nr. 215/2001, republicată, personalitatea juridică aparține unităților administrativ-teritoriale, adică orașelor, comunelor, municipiilor, iar în cauză reclamantul a chemat în judecată tocmai unitatea administrativ teritorială, iar nu primăria așa cum se susține eronat prin întâmpinare, situație în care drepturile salariale cuvenite reclamantului se asigură din bugetul local al pârâtului, caz în care acesta are în mod neîndoielnic legitimare procesuală în cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-au reținut următoarele :
Reclamantul/a are calitatea de salariat la pârât, potrivit copiei contractului individual de muncă și actului adițional depuse la dosar de angajator, iar angajatorul în perioada 3 iulie - 31 decembrie 2010 a pus în aplicare prevederile art.1 din L. nr.1. prin dispoziția nr.1743/(...).
Prin acțiunea formulată, reclamantul a înțeles să solicite plata drepturilor salariale cuvenite conform contractului individual de muncă pe perioada iulie- decembrie 2010, dar și pentru viitor.
Prin art. 1 din L. nr. 1., intrată în vigoare din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariului reclamantului/ei, ca și al tuturor persoanelor din sistemul bugetar, s-au diminuat cu 25%. Potrivit dispozițiilor art. 16 din L. nr. 1., măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.
Dispozițiile Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost suspuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...) constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.
S-a reținut că diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar reclamantului/ei constituie fără îndoială o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.
T. a mai constatat că salariul reclamantului angajat într-o unitate bugetară este stabilit prin lege, nefiind negociat între părțile contractante, cuantumul salariului înscris în contractul individual de muncă fiind cel anume reglementat prin lege la data încheierii contractului, iar nu cel convenit de reclamant cu angajatorul, care nici nu i-ar fi putut acorda un salariu în alt cuantum decât cel legal, astfel că salariul poate suferi modificări tot în temeiul legii, în sensul creșterii sau micșorării cuantumului său, ori de câte ori intervine vreo modificare legislativă, fără ca pentru aceasta să fie necesar consimțământul angajatorului și/sau al salariatului.
Măsura diminuării drepturilor salariale constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de altfel și de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/010 și nr. 874/2010, măsură care, pentru a fi justificată, trebuie să îndeplinească anumite cerințe și anume: să fie prevăzută de lege; să fie necesară într-o societate democratică; să se impună pentru motivele prevăzute de art. 53 din Constituție (apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav); săfie proporțională cu situația care a determinat-o; să se aplice nediscriminatoriu și să nu aducă atingere însăși substanței dreptului sau libertății.
T. a reținut că toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 1., s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., securitate privită din perspectiva componentei sale sociale și economice și nu militare, pentru a nu fi afectată ființa statului. Măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia și este determinată de o situație de criză financiară mondială care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării, și implicit, securitatea națională. Tocmai pentru a nu fi afectată substanța dreptului s-a instituit caracterul temporar al diminuării salariale. Măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o.
Astfel, din perspectiva reglementărilor constituționale și europene, prima instanță nu a putut reține o eventuală discriminare a reclamantului, ca salariat în sectorul bugetar față de angajatul din sectorul privat, întrucât pentru a exista o încălcare a principiului nediscriminării consacrat de P. 12 al C. europene și art. 14 din C. europeană, este necesar ca diferența de tratament să aibă loc între persoane aflate în aceeași situație, ori în situație analogă sau comparabilă. Așa cum rezultă din cuprinsul Legii nr. 1., dispozițiile sale privesc întreg personalul bugetar și nu numai anumite categorii profesionale.
S-a arătat că angajații din sectorul public nu se află în aceeași situație juridică cu cei din mediul privat. Cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile, de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator, în funcție de veniturile, alți indicatori economici ori domeniul de activitate în care funcționează angajatorul.
T. mai reține că în sectorul public angajatorul este, întotdeauna, statul, prin diferitele sale entități de la nivel central sau local. Aceste entități ce au calitatea de angajator trebuie să țină seama de faptul că în sectorul public salariile sunt stabilite în baza legii, legea este cea care oferă o marjă angajatorului public ca eventual să acorde anumite sume de bani, acesta neavând competența de a acorda drepturi salariale numai în baza și în temeiul unei manifestări discreționare de voință. Însă, atunci când legea diminuează cuantumul salariilor, contractul individual de muncă nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinței concordante a celor doi cocontractanți pentru a se aplica noile prevederi legale, așa cum nu se produce nici vreo negociere între părți în situația majorării salariilor din sectorul public, angajatorii trebuind să pună în aplicare legea adoptată în domeniu.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 la C. sub aspectul existenței unui bun, tribunalul a apreciat, în prealabil, că în baza dispozițiilor art. 20 din Constituție, instanța de judecată este obligată să acorde prioritate reglementărilor internaționale, care fac parte din dreptul intern odată ce au fost ratificate de R., putând proceda la o analiză a concordanței normelor dreptului intern cu normele convenționale, chiar în condițiile existenței deciziilor instanței constituționale privitoare la conformitatea cu C. a dispozițiilor legale referitoare la diminuarea temporară a drepturilor salariale. Aceastaîntrucât, au existat situații în care instanța constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a unui anumit text legal, reținând că acesta este conform Constituției și ulterior, Curtea europeană a reținut încălcarea normelor convenționale prin aplicarea respectivului text legal analizat de judecătorul constituțional (spre exemplu, Cauza D. P.escu împotriva României).
Oricum, tribunalul a observat că prin deciziile nr.872/2010 și nr.874/2010 instanța de contencios constituțional în considerentele acestor decizii nici nu analizat și nici nu a făcut referiri la jurisprudența C. sub aspectul măsurii diminuării salariilor personalului bugetar.
T. a apreciat că dreptul de creanță al reclamantului privind salariul pentru munca prestată și corelativ obligația de plată a salariului de către angajator are la bază legea, care poate suferi modificări în privința cuantumului dreptului și obligației corelative în funcție de politica economică a statului, motiv pentru care nu se poate reține nici faptul că reclamantul are un bun în sensul C. europene sau cel puțin o speranță legitimă în ce privește cuantumul salariului. Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată. Ca atare, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantului, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamant, ceea ce nu este cazul, întrucât L. nr. 1. s-a aplicat numai pentru viitor de la momentul intrării sale în vigoare. C. a statuat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor, ceea ce nu este cazul în speță.
S-a mai arătat că creanța poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești. C. europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (Cauza Kechko împotriva Ucrainei,).
Pentru a fi conformă cu C. europeană măsura diminuării salariale trebuie să fie prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a justificat-o. Sub acest aspect, tribunalul a reținut că măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută de L. nr. 1. și a fost justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea protecției securității naționale, măsura fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale. Nefiind vorba de o privare de proprietate, caracterul proporțional nu se analizează prin prisma neacordării de despăgubiri adecvate, ci se analizează în ce măsură salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, în ce măsură situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată. Necesitatea intervenției statului a rezultat din consecințele pe care criza economică internațională le-a produs asupra deficitului bugetar.
În cauză, s-a mai reținut că reclamantul nu a dovedit că, prin măsura diminuării veniturilor sale salariale, situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea sa de mijloacele de subzistență. În aprecierea proporționalității trebuie să se aibă în vedere și faptul că măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar. Jurisprudența C. invocată expres de reclamant prin acțiune se referă la situații juridice diferite, majoritateacauzelor vizând bunuri imobile pentru care cei în cauză s-au judecat anterior în fața instanțelor naționale, iar nu și cauze referitoare la măsura diminuării salariilor prin lege, pentru viitor, pentru o perioadă temporară, măsură determinată de o criza economică globală, așa cum este cazul de față.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă a fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 310 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. B. prin P., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, considerând că în mod eronat prima instanță a soluționat în cauză excepția lipsei calității procesuale pasive
În ședința publică din data de (...), Curtea a dispus suspendarea judecareacauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., reținând că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat la dezbateri și nici nu au solicitat judecata în lipsă.
La data de (...) cauza a fost repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării.
Constatând că prezenta cauză a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de un an, urmează ca, în temeiul disp.art. 248 alin.1 din Codul de procedură civilă, să se constate perimarea recursului formulat de către M. B., prin P. și să se mențină sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de M. B., prin P., împotriva sentinței civile nr. 1060/F/(...) a T. B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
Red.CM/dact.MS
2 ex./(...).
G. C.
GREFIER
| ← Decizia nr. 3682/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2947/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
