Decizia nr. 2468/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
D. C. N. 2468/R/2012
Ședința publică din data de 16 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. D. împotriva sentinței civile nr. 1. din 9 ianuarie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați Ș. G. N. 4 B., C. LOCAL AL M. B., P. M. B. și pe chemații în garanție intimați MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. B.-N. și M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect calcul drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 mai 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.115/F din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s- a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și a P. municipiului B.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S. D., reprezentată prin U. J. a S. L. din Î., împotriva pârâților Ș. G. N., I. P. M. B. ȘI C. LOCAL AL M.
B.
Pârâta Ș. G. nr. 4 B. a fost obligată să plătească reclamantei diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă aferentă zilelor de (...) - (...), nediminuată cu
25 % potrivit dispozițiilor L. nr. 118/2010 și cea efectiv plătită acesteia.
C. Local al municipiului B. și P. municipiului B. au fost obligați la asigurarea finanțării necesare plății acestei diferențe de indemnizații.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S..
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. împotriva chemaților în garanție M. E., C., T. ȘI S., pentru lipsa calității procesuale pasive și ca nefondată împotriva MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B. s-a apreciat că sunt nefondate, deoarece potrivit art.167 alin.1 din L. nr.84/1995, lege în vigoare pentru perioada la care se referă acțiunea formulată, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte sume potrivit legii. Finanțarea acestor unități are două componente, finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază, ce include și cheltuielile de personal (inclusiv drepturile salariale) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si alte venituri ale bugetelor locale. Conform art.36 din L. nr.215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Unitatea administrativ teritorială este reprezentată de primar în relațiile cu alte autorități publice și în justiție potrivit art.62 din L. nr.215/2001, iar potrivit art.63 alin.4 din aceeași lege primarul exercită funcția de ordonator de credite și întocmește proiectul bugetului local.
În ceea ce privește fondul cauzei s-a reținut că reclamanta este angajata pârâtei Ș. G. N. 4 B., iar în cursul anului școlar 2009-2010 a intrat în concediu de odihnă la data de 18 iunie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor L. nr. 118/2010, începând cu data de 1 iulie 2010, momentul intrării în vigoare a acestei din urmă legi.
S-a avut în vedere D. în recursul în interesul legii nr.2. pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție prin care s-a statuat că dispozițiile art. 1 din L. nr.
118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr.
118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
S-au reținut considerentele acestei decizii, și faptul că în opinia Înaltei Curți de C. și Justiție prin aplicarea art. 1 din L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O.
S-a avut în vedere că potrivit adeverinței emisă de Ș. G. N. 4 reclamantului i- a fost redusă indemnizația de concediu pentru luna iulie cu 25 %, deci și pentru data de 1 și 2 iulie, deși L. nr. 118/2010 nu era intrată în vigoare.
În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 118/2010, a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la O. nr. 3., art. 7 din HG nr. 2., republicată și ținând seama de jurisprudența C. europene mai sus relevată, precum și de obligativitatea statuărilor Înaltei Curți de C. și Justiție din D. în recurs în interesul legii nr. 2., tribunalul a admis în parte acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, U. J. a S. L. din Î.
B.-N., în numele și pentru membrul de sindicat, reclamanta S. D., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, privind S.utul personalului didactic, acest drept fiind reglementat atât de art. 145 alin. 1 C. muncii, cât și de C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. de Î., cât și de art. 7 din HG nr. 2., dispoziții conform cărora indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 03 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a L. nr. 118/2010, respectiv la data de (...), astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția R. și ale art. 1 din C. civ., dispozițiile L. nr. 118/2010 trebuiau aplicate doar pentru viitor, respectiv, indemnizația de concediu cuvenită reclamantei nu putea fi diminuată cu 25%.
Potrivit principiului consacrat de dispozițiile art. 1 C. civil și în art.15 alin.(2) din Constituția R., „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";, or diminuarea indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
Art. 145 din L. nr. 54/2003 stabilește în mod imperativ că, pentru perioada concediului de odihnă, salariații beneficiază de indemnizația de concediu „cu cel puțin
5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";. Același termen este stabilit și de prevederile H. de G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată.
C. C. de M. U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la M. cu nr. 596/(...), aplicabil și în anul 2009 stipulează la art. 29 faptul ca:
„Art. 29 (1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege. (...)
(2) Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute în anexa nr. 6, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză, până la data de 15 octombrie.
(3) Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de cel puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice.
(4) I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă. (...)";.
Pârâții au înțeles să ignore prevederile legale și contractuale enumerate anterior
și au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Prin aceasta s-a produs o dublă lezare a exercitării dreptului la concediu; în primul rând membrii de sindicat nu au beneficiat de indemnizație în cuantum integral anterior începerii concediului de odihnă, iar în al doilea rând au fost nevoiți să revină din concediu la sediul unității, pentru a putea primi indemnizația corespunzătoare.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind „. la nivelul lunii decembrie 2009.
Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile L. nr. 118/2010, înainte de apariția ei în M. O.
Art. 1 din L. nr. 118/2010 dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1..
Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009 stabilește expres că „prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";.
Sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de „. îmbracă natura unui drept patrimonial, respectiv „. interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică"; (cauza Buchen contra Cehiei). Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un „drept de proprietate"; în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia echivalează cu o expropriere.
A fost încălcată și „speranța legitimă"; întrucât dreptul la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
În drept, invocă dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 283 alin. (1) lit. c) din C. M., ale art. 67 din L. nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, ale art. 28 din L. sindicatelor nr. 5412003, ale art. 103 din L. nr. 128/1997, ale art. 145 din L. nr. 53/2003 - C. M., ale cu modificările și completările ulterioare, ale H. de G. 25011992, ale art. 29 din C. C. de M. U. la N. de R. Î. și ale C. C. de M. U. la N. N. aplicabil pentru anii 2007-2010.
Pârâtul M. FINAȚELOR P. prin D. G. A F. P. B. N. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a investit instanța competentă de jurisdicție a muncii cu verificarea legalității reducerii drepturilor cuvenite pentru perioada efectuării concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în temeiul dispozițiilor L. nr. 118/2010, respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale dintre sumele încasate cu acest titlu în baza L. nr. 118/2010 și sumele care li se cuvin cu acest titlu fără aplicarea diminuării.
Recurenta se consideră vătămat în drepturile sale prin aplicarea art.1 din L. nr.118/2010, care prevede următoarele: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
În ceea ce privește această problemă de drept, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin D. nr. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în M. oficial nr.
822/21 noiembrie 2009, s-a statuat că dispozițiile 1 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
În considerentele Deciziei nr. 2., s-a reținut că "(…)algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică asalariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele
3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie
2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.(…)";
De asemenea, în considerentele deciziei amintite, s-a concluzionat faptul că
„întrucât după intrarea în vigoare a L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de
25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";
În ceea ce privește dispozițiile cuprinse la pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), care prevăd faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ";.
De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea 1 din L. nr.
118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a
D. O.
Curtea reține că dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 C.proc.civ.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs vaînlătura criticile reclamantei referitoare la cu privire la: încălcarea dreptului de proprietate prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O., încălcarea principiului neretroactivității și modul de calcul a indemnizației de concediu în cuantumul nediminuat după data de 3 iulie 2010.
În speță, așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitatea școlară reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă începând cu data de 18iunie 2010, așadar anterior datei de 3 iulie 2010, iar indemnizația de concediu a fost plătită ulterior intrării în concediu și a fost diminuată cu 25 %.
Se constată așadar că în mod corect dispozițiile L. nr. 118/2010, act normativ care a intrat în vigoare în data de 3 iulie 2010, au fost aplicate pentru diminuarea indemnizației de concediu aferentă zilelor de concediu de odihnă efectuate începând cu data de 3 iulie 2010, astfel încât doar diminuarea aplicată de angajator pentru zilele de concediu din 1 și 2 iulie 2010 a fost efectuată în mod nelegal.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă cu opinie majoritară ca nefondat recursul, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge cu opinie majoritară ca nefundat recursul declarat de reclamanta S. D. împotriva sentinței civile nr.1. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
Cu opinie separată în sensuladmiterii recursului
G. C.
GREFIER
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud. fond: I.S. B.
Motivarea opiniei separate a judecăto rului C. M.
Consider că în mod greșit prima instanță a aplicat în cauză dispozițiile L. nr.118/2010, având în vedere atât modul de calcul al indemnizației de concediu cuvenite reclamantei pentru anul școlar 2009-2010, cât și data la care acest drept trebuia plătit, conform dispozițiilor legale și convenționale aplicabile.
Astfel, conform art.103 din L. nr.128/1997, dreptul la concediul anual deodihnă cu plată, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile șisărbătorile legale, la care este îndreptățit personalul didactic din învățământ este
stabilit pe ani școlari , prin urmare și indemnizația de concediu de odihnă este
cuvenită acestei categorii de personal tot pe ani școlari.
Conform pct.1 din decizie, denumit ". de drept care a generat practica
neunitară"; , s-a reținut că "Recursurile în interesul legii vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii, republicată , art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu
modificările și completările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, cu privire la cuantumul indemnizației de concediu aferent anului școlar 2009-2010, cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar dinînvățământul preuniversitar de stat.";
Atât din dispozitivul acestei decizii, cât și din obiectul sesizării pentru pronunțarea asupra acestui recurs în interesul legii, se rețin e că Î nalta Curte de
Casație și Justiție n u a fost ses izată și cu interpetarea și a plicarea O.ui nr.3251din 12 februarie 1998 al M. E. N.e pentru aprobarea concediului de odihnă al personalului didactic, care a fost apreciat însă, prin considerentele deciziei, ca fiind tocmai legea specială care derogă de la dispozițiile art.145 alin.2 din C. muncii.
Analizând și punctul 3 al deciziei, ce privește "Soluțiile pronunțate de
instanțele judecătorești";, se reține că, printre hotărârile judecătorești anexate cererii de pronunțare a unui recurs în interesul legii, se regăsesc, la punctul 3.1. decizii ale unor instanțe judecată care au aplicat aproape toate dispozițiile legale și convenționale posibile, fără a stabili însă care dintre toate acestea erau în vigoare la data la care reclamantului i se cuvenea indemnizația de concediu deodihnă, care constituie lege specială și care lege generală, iar la punctul 3.2. decizii ale unor instanțe care nu au reținut nici o dispoziție legală aplicabilă concediilor de odihnă ale cadrelor didactice, ci doar prevederile L. nr.118/2010.
Anterior pronunțării acestei decizii, Curtea de A. C., prin decizii irevocabile, care nu au ajuns însă a fi examinate în cadrul acestui recurs în interesul legii, a
reținut o problemă de drept ce nu a fost analizată , astfel cum rezultă dinexamenul soluțiilor avute în vedere, de către instanțele ce au pronunțat deciziile
menționate la punctele 3.1 și 3.2 și, pri n urmare, nici de c ătre Î nalta Curte de
Casație și Justiție.
Această problemă de drept o constitu ie faptul că art.145 alin.2 din C.muncii, constituia, chiar începând cu data adoptării acestuia, în anul 2003 ,
nu numai dispoziție generală, ci chiar singura dispoziție în vigoare privind
cuantumul și data plății indemnizației de concediu de odihnă.
În acest sens, potrivit art.298 alin.2 din C. muncii (L. nr.53/2003), prevederile L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor au fost abrogate, fiind abrogate și alte dispoziții contrarecodului.
Art. 3 din L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii alesalariatilor prevedea că, pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație care nu poate fi mai mica decît salariul de baza, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere, luate împreună.
Conform art. 7 din aceeași lege, regulile privind durata concediului de odihna, inclusiv a concediului de odihna suplimentar, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea și amânarea concediului de odihna, precum și compensarea în bani a concediului neefectuat se stabilesc, în limitele și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, prin hotărâre a G., pentru salariații din administrația publica, regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.
În temeiul disp.art.7 din L. nr.6/1992 a fost adoptată H.G. nr.2.
privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, care, la art.7 alin.1, a prevăzut că, pe durata concediului de odihna, salariatii au dreptul la o indemnizatie calculata in raport cu numarul de zile de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luateimpreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care seefectueaza zilele de concediu de odihna și la alin.2, că media zilnică a veniturilor prevazute la alin. (1) se stabileste in raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna in care se efectueaza zilele de concediu.
Se reți ne astfel că și H.G. nr.2., adoptată în baza și în executarea unei legi abrogate (conform art.31 din Decretul Consiului de S. nr.16 din 3 februarie 1976 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnica legislativă
privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative), nu mai poate
fi considerată ca fiind în prezent aplicabilă.
În temeiul art. 17 din H. G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare,
modul de efectuare a concediului de odihnă cuvenit personalului didactic sestabilea de M. Î.
M. E. N.e a adoptat astfel O. nr.3251 din 12 februarie 1998 pentru
aprob are a conced iu lu i de od ihn ă al person alulu i d id ac tic, emis, conformpreambului actului, în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997, a art.8 din L. nr.6/1992 ș i a ar t.1 7 din H.G. nr.2., care, la art.21, cuprind ea reglementări ce
privesc stabilirea indemnizației de concediu de odihnă , identice în
conținut cu cele prev de art.7 alin.1 din H.G. nr.2., dar care nu puteau
"supr av iețu i"; ac telor nor mative în te me iul c ăror a au f o st adoptate, respectiv L.
nr.6/1992 ș i, imp l ic it, a H.G. nr.2., abrog ate pr in noul Cod al munc ii.
Identitatea de c onținut a acesto r prevederi legal e ce priveau
stabilirea cuantumului indemnizației de concediu atât în cazul
personalului didactic, cât și în c azul tuturor bugetarilor, denotă că
niciodată cadrele didactice nu au avut prevederi speciale, derogatorii de
la normele generale privind stabilirea acestei indemnizații.
De altfel, art.145 alin.2 din C. muncii în forma în vigoare din 2003 și până la modificarea acestuia prin O. nr.65/2005, cuprindea aceleași prevederi, aplicabile pentru toți salariații, respectiv: " I. de concediu de odihna
reprezintă media zilnica a veniturilor din luna/lunile î n care este efectu at
concediul, multiplicata cu numărul de z ile de concediu.";
De asemenea, C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-
2006, nr.2001/2005, având ca parte semnatară și pe Ministerul Educației și Cercetării, prevedea, la art.59 alin.1, aceleași dispoziții cuprinse în art.145 din C. muncii în vigoare până în anul 2005, respectiv că:"; Pe durata concediului de
odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor
din luna/lunile în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul zilelor de concediu, iar la alin.4 că indemnizația se plătește înainte de plecarea în concediu.
Prin urmare, până în anul 2005, stabilirea indemnizației de concediu
de odihnă pe baz a media zilnica a v eniturilor din luna /lunile în care est e efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu, nu era o
prevedere specială aplicabilă doar personalului bugetar, sau personalului
didactic, ci tuturor salariaților acestei țări, atât din sectorul public, cât și
din sectorul privat , chiar dacă era i nclusă, de fapt pr eluată, din ca drul
normativ general, și în acte normative speciale.
Acesta este și motivul pentru care acest aspect, al stabilirii indemnizației de concediu de odihnă a personalului din sectorul public nu a ridicat probleme
deosebite până în anul 2005 întrucât, până la data intr ării în vigoare a O. nr.65/2005, prevederile noului Cod al muncii în acest sens erau identice cu cele
prevăzute în H.G. nr.2., deși temeiul calculării acesteia, începând cu anul 2003,trebuia să fie L. nr.53/2003 și nu o hotărâre de guvern ale cărei prevederi în acest sens erau abrogate.
În anul 2005, prin O. nr.65/2005, legiuitorul a considerat ca fiind
neces ar ă modificarea C. munc ii ș i în pr iv inț a modulu i de s tab il ire a inde mn iz aț ie i
de conced iu de od ihn ă, mo tiv at de :";ne cesitatea îndeplinirii angajamentelor
asumate de R. în cadrul negocierilor privind Capitolul 13 " Ocupare și
politici sociale" , de armonizare a legislației naționale cu acquis -ul
comunitar";, ca o ". cuprinsă în Programul legislativ prioritar pentru
integrarea în U. E.";.
Potrivit disp.art.145 alin.2 din C. muncii, astfel cum a fost modificat
prin O. nr.65/2005, deci a dispozițiilor în vigoare privind calculul
indemnizației de concediu de odihnă, aceasta reprezintă media zilnică a drepturilor salariale cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu zilele de concediu.
Chiar dacă s -ar aprecia că dispozițiile H.G. nr.2. privind stabilirea
indemnizației de con cediu d e odihnă, ar fi supraviețuit abrog ării L. nr.6/1992, în
organizarea și aplicarea căreia a fost adoptată, dispozițiile sale preluate din
cadrul normativ gen eral de la data intrăr ii sale în vigoare și p ână la adoptarea O.nr.65/2005, trebuiau considerate ca fiind implicit abrogate în anul 2005, dată de la care sunt contrare cadrului normativ general stabilit de C. muncii.
În expunerea de motive a O. nr.65/2005 s-a susț inu t c ă „Preveder ile
propuner ii leg isl ative pr iv ind C. munc ii su n t în concord anț ă cu leg isl aț ia co mun itar ă
în do men iu";.
De asemenea, în expunerea de motive a G. R. pentru adoptarea L. nr.371/2005, de aprobare a O. nr.65/2005, s-a ar ătat c ă:
„ În R apo ar tele de ț ar ă al U. E. pen tru an ii 2003 ș i 2004 s -a prec iz at c ă actualul Cod al muncii nu preia preveder ile d irec tiv elor în mater ie ale U. E. și, mai
ales, nu ur me az ă suf ic ien t de cl ar pr ac tic il e d in ț ăr ile me mbre ale U. E.";.
„În vederea îndeplinirii obligațiilor asumate și ca urmare a negocierii cu partenerii sociali";, s -a s tab il it c ă es te neces ar ă, pr in tre al tele, ș i mod if ic are a prevederilor privind „Stabilirea și plata concediilor de odihnă"; , menț ion ând u -
se c ă: „Integrarea europeană înseamnă reglementări europene. Acest lucru
este valabil și în ceea ce privește relațiile de muncă";.
Ar fi de altfel cu to tul anor mal ș i des igu r, con tr ar in tenț ie i le g iu itorulu i, ce a
cons ider at în anul 2 005 c a f iind neces ar ă mod if ic are a C. mu nc ii ș i în pr iv inț a
mo dulu i de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă, cons ider ată c a o
regle men tare europe an ă, c a în r ap or tur il e de munc ă ale pers on alulu i d in sec torul
publ ic, respec tiv ale person alulu i d id ac tic, s ă se apl ice o ho tăr âre de guvern d in
anul 1992, e mis ă î n te me iul une i leg i abrog ate înc ă d in anul 2003 de c ătre C.
mu nc ii, c are a pr ev ăzu t pr in d ispoz iț iile s ale modul de calcul al acestei
inde mn iz aț ii.
De altfel, potrivit art.63 din L. nr.2.: " Pentru instituirea unei normederogatorii se va folosi formula "prin derogare de la…";, urmată de menționarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normative de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.";, astfel încât o
regle men tare spec ial ă, derog ator ie, în ac ee aș i mater ie, ar tre bu i prev ăzu tă pr in tr u - un act normativ cel p uț in de acel aș i n ivel cu regle men tare a ge ner al ă în materie.
Conform art.16 alin.1 și 2 din L. nr.2., în procesul de reglementare esteinterzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative. În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentarea materiei în reglementări unice, iar confor m art.17 din acelaș i act normativ, în vederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspect de contradictorialitate cu reglementarea preconizată.
Pentru motivele enumerate anterior, consider că, prin dispozițiile art.23 din O.nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2. privind
sistemul de stabilir e a salariilor de b ază pentru persona lul contractual din
sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr. 1.privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum
și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, în prezent aproape în
totalitate abrogată prin L. cadru nr.330/2009 , nu se puteau repune în vigoare
dispozițiile abrogate ale H.G. nr.2..
De altfel, întrucât dispozițiile art.23 din O.nr.10/2008 constituie de faptdoar norme de trimitere, potrivit disp.art.50 alin.4 din legea nr.2. privind normele
de tehnică legislativă, în situația modificării, completării și abrogării dispoziției la care s-a făcut trimitere, în actul de mod ificare, comple tare sau abrogare trebuia
avută în vedere situația juridică a normei de trimitere.
Mai mult, nicio reglementare ulterioară modificării C. muncii O.nr.65/2005, de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază , nu a prevăzut, cu respectarea dispoziilor art.63 din L. nr.2. că, prin derogare de la dispozițiile C.
muncii, astfel cum a fost modificat și completet în 2005, pentru întregul personal din sectorul public, sau pentru personalul din învățământ, indemnizația de
concediu de odihnă se calculează di ferit, respectiv potrivit cadrului general în
care aceasta se cal cula anterior pentr u toți salariații, ind iferent de sectorul î n
care aceștia prestează activitatea.
De asemenea, potrivit art.67 din L. nr.2.:
"În cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite.
În cadrul atribuțiilor sale C. Legislativ are obligația să identifice toate a dispozițiile legale care au sufeit evenimente legislative implicite și să propună P.ui
și, respective, G. măsurile necesare de modificare, completare sau abrogare expresă a acestora.
Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completete sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.";
În speță însă, astfel cum am argumentat anterior, consider că dispozițiile
privitoare la calcu lul indemnizației pentru concediu de odihnă cuvenit e personalului bugetar cuprinse în H.G. nr.2. au fost abrogate implicit, întrucât
acestea nu constitu iau prevederi specia le, ci preluau doar dispozițiile generale aplicabile tuturor salariaților acestei țări, prevederi care însă începand cu anul
2005 au fost modificate prin C. muncii.
Mai mult, conform art.95 alin.1 din L. nr.128/1997, care la data adoptării L.nr.118/2010 era în vigoare, nefiind abrogat sau modificat prin L. nr.330/2009, "
P. d id ac tic de l a to ate n ivelur ile înv ăț ămâ n tulu i are drep tur i ș i obl ig aț ii care decurg
din legislația în vigoare, din prezentul statut, din carta universitară, precu m ș i d in
preveder ile con tr ac tu lu i colec tiv de munc ă.";
Potrivit art.22 din L. nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, învigoare la data la care reclamanților trebuia să li se plătească indemnizația de concediu, la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă în instituțiile bugetare, părțile sunt reprezentate după cum urmează:a) de către conducătorul instituției bugetare sau de către locțiitorul dedrept al acestuia;b) de către sindicatele reprezentative, în sensul prezentei legi, sau de cătrereprezentanții salariaților aleși conform preveedrilor art.20.
Art.59 alin.1 din C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010 prevede că,
pe durata concediului de odihnă, s alariații vor primi o indemnizație ce
reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele tr ei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile d e
concediu. I. de concediu nu poate fi mai mică decât salariul de bază,
sporul de vechime și indemnizația pentru funcție de conducere, luate
împreună, corespunzător numărului de zile de concediu.
Astfel, după modificarea art.145 alin.2 din C. muncii prin O. nr.65/2005, în concordanță cu art.238 din C. muncii, ce prevede că la
încheierea contractului colectiv de muncă prevede rile legale privind
drepturile salariaților au caracter minimal , C. C. de M. U. la N. N. pe anii
2007-2010, avându-l ca parte semnat ară, din partea in stituțiilor bugetare
și pe M. E. și C. , a mod if ic at preveder ile con tr ac tulu i colec tiv de munc ă l a n ivel
n aț ion al an ter ior în c ee a ce pr iveș te cu an tu mul inde mn iz aț ie i de od ihn ă cuven ite, aplicându-se, conform art.3 alin.1 lit.a) din contract, pentru toți salariații încadrați la toate unitățile din țară, indiferent de forma de capital social, de stat sau privat.
Mai mult, potrivit art.1 alin.1 din C. colectiv de muncă unic la nivelnațional pe anii 2007-2. „. contractante, reprezentate conform anexei nr.7,
recunosc și acceptă pe deplin că sunt libere și egale în negocierea C.ui colectiv de muncă unic la nivel național și se obli gă să respecte în t otalitate prevederile
acestuia.";
Conform anexei nr.7 la acest contract, din componen ța comisiei de negociere a acestui contract a făcut parte și Ministerul Edu cației și Cercetării.
Av ând în vedere f ap tul c ă M. E. și C . a purtat negocieri în vedereaîncheierii acestui contract, l-a semnat și s -a obligat să respecte în
totalitate prevederile acestuia, acest contract fiind lege a părților, se rețin e
că, de l a d ata înreg is tr ăr ii aces tu ia l a M. M., S. S. ș i F., respe c tiv de l a d ata de (...) ,
de c ând aces t con tr ac t colec tiv de munc ă ș i-a produs efectele, modul de stabilire a
inde mn iz aț ie i de co nced iu de od ihn ă a person alulu i d id ac tic a f ost s tab il it pr in
preveder ile con tr ac tu ale conven ite de c ătr e p ar tener ii soc ial i, c are au cons ider at cafiind prevederi legale cu caracter minimal, în ace as tă pr iv inț ă, ar t.145 al in.2 d in C . muncii, modificat prin O. nr.65/2005.
Nu s-ar putea reține în acest sens că M. E. și C. ar fi negociat, semnat și
și-ar fi asumat răspunderea să respecte prevederi aplicabile în instituțiile
subordonate, ce c ontravin unui ordi n emis de către a celași min ister sau
altor dispoziții legale în vigoare.
De asemenea, C. C. de M. la N. de R. de Î., deș i nu cupr ind e în mod expres
mo dul de c alcul al inde mn iz aț ie i de c onced iu, s tab ileș te la art.6 alin.1, c ă
drepturile salariaților prevăzute în acest contract nu po t să reprezint e cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care sunt
recunoscute de legislație și contractul colectiv de muncă la nivel național.
De fapt, în vara anului 2010, cand s-a pus problema executării și
aplicării dispozițiilor L. nr. 118/2010 privind cu an tu mu l inde mn iz aț iilor de
conced iu de od ihn ă cuven ite person alulu i d id ac tic d in înv ăț ămân t, orice
autoritate publică, respectiv angajat or, avea în ve dere un cadru legislativ
și convențional ge neral, reprezentat de C. muncii și C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010 și un cadru legisl ativ și convențion al special, care, î n
mod normal, trebuia să fie L. nr.128/1997 privind statutul personalului
didactic și L. cad ru nr.330/2009 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și cele
la nivel de grupuri de unități.
În ceea ce privește această legislație specială, L. nr.128/1997, lege
specială care regl ementează unitar drepturile personalului didactic din
învățământ, se reți ne că a ceasta nu cuprindea nicio prevedere cu privire la
calculul indemnizației de concediu de odihnă cuvenit acestei categorii de
personal, făcând trimitere la legislația muncii în vigoare și la prevederile
contractelor colective de muncă.
Pe de altă parte, L. n r.330/2009, care și -a propus stabilirea unui
sistem unitar, bazat pe echitate și coerență, în ceea ce privește salarizarea
pentru personalul bugetar, conform a rt.1 și 3 lit.a) și d) din lege, respectiv
crearea de oportu nități egale și rem unerație egală pe baza principiilor ș i
normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte
drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar, nu
cuprinde nicio mențiune cu privire la stabilirea indemnizației de concediu
de odihnă a a ceste i categorii de pers onal, cu toate că ș i aceasta constitui e propriu-zis tot un drept de natură salarială.
Acesta este și motivul pentru care, deși M. E. și C. , a purtat negocieriîn vederea încheierii C.ui C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, l-a semnat
și s -a obligat să res pecte în totalitate prevederile C.ui C. de M. U. la N. N. peanii 2007-2010, acest contract fiind legea părților, de la data înregistrării
acestuia la M. M., S. S. și F., respectiv de la data de (...), stabilind prin art.59 alin.1, că, pe durata conced iulu i d e od ihn ă, s al ar iaț ii vor pr imi o
inde mn iz aț ie ce reprez in tă med ia z iln ic ă a ven itur ilor d in ul time le tre i lun i
an ter io are lun ii în c are es te ef ectu at conc ed iul, mul tipl ic ată cu nu mărul de z ile de concediu, considerând ca fiind prevederi legale cu caracter minimal, în
această privință, a rt.145 alin.2 din C . muncii prin O. nr.65/2005, M. E., C.,
T. și S., prin S. său de S., a considerat necesar să solicite "…punctul de vedere al M. F. P. în legătură cu aplicarea prevederilor art.1 alin.1 din legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ceea ce privește cunatumul indemnizațiilor de concediu de care beneficiază personalul didactic…";, astfel cum rezultă din adresa nr.17489/(...) emisă de Ministerul Finanțelor Publice-C. S. de S., depusă în dosare cu același obiect și cauză.
Ministerul Finanțelor Publice a răspuns acestei solicitări în sensul că:
"I. de care beneficiază personalul didactic la plecarea în concediu de odihnă este reglementată prin H. G. nr.2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific depsebit și din unitățile bugetare, republicată, precum și prin art.23 din OG nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale.
Potrivit actelor normative amintite personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul, la plecarea în concediul de odihnă, la o indemnizație de concediu calculată în raport de numărul de zile de concediu de odihnă înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporurile de care beneficiază, potrivit legii și după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
……………
Drept urmare, în opinia noastră, pentru concediile de odihnă effectuate după intrarea în vigoare a legii nr.118/2010, cuantumul indemnizației de concediu determinat potrivit cadrului general aplicabil se reduce cu 25% și se aplică în mod nediscriminatoriu, întregului personal din instituțiile și autoritățile publice indiferent de modul de finanțare.";
Prin urmare, deș i, conf or m ar t.16 d in L. nr.2., leg iu ito rul a ur măr itconcentrarea materiei drepturilor cuvenite personalului din sectorul bugetar în
c adrul une i regle me n tăr i un ice, respec tiv L. nr.330/2009, to tuș i, în anul 2010,
au tor ităț ile publ ice puse în s itu aț ia de a execu ta leg ile, co ns ider ă nec es ar a fi
apl ic ate în con tinu are regle men tăr i d in acee aș i mater ie d ispers ate în leg isl aț ia
cons ider ată în v igo ar e, respec tiv a H. G. nr.2. ș i a O. nr.10/2 008 , ordon anț ă c are
pr ive a, as tf el cu m rezul tă d in titul atur a ș i conț inu tul s ău to t s al ar iz ar e a personalulu i buge tar, abrog ată expres apro ape în to tal itate de preveder ile L.
nr.330/2009, cu excepț ia a tre i ar ticole.
L ipseș te în to tal itate poz iț ia au tor ităț ilor cu atr ibuț ii în do men iu în cee a ce
pr iveș te apl ic ab il itate a d ispoz iț iilor C.ui C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010 ș i a
con tr ac telor colec tiv e de munc ă înche iate l a n ivel inf erior , în ceea ce pr iveș te
de ter min are a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă ce treb u ia pl ătită c adrelor
d id ac tice ș i a d ate i l a c are ace as ta er a sc aden tă.
După cum s-a reținut de către Curtea E. a D. O., în cauza Pădurarucontra R., cu privire la claritatea dreptului, "odată ce a fost adoptată o soluțiede către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții; în această privință, trebuie subliniat faptul că incertitudinea fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități este un factor ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului.";
Astfel cum s-a proba t în cauză, cu adeve rința nr.1932/(...) de pusă la dosar, cele 62 de zile de concediu de odihnă, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, respectiv 78 de zile calendaristice de concediu de odihnă, la care era îndreptățită reclamanta pentru anul școlar 2009-2010, au fost efectuate, începând cu data de (...), în lunile iulie și august, iar indemnizația de concediu de odihnă, aferentă muncii deja prestate în acel an școlar , trebuia plătită an terior acestei datei
intrării în concedi ul de odihnă, potri vit următoarelor re glementări legale ș i
prevederi convenționale:
Conform art.145 alin.3 din C. muncii, indemnizația de concediu deodihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu.
Potrivit art.59 alin.4 din C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010,indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea în concediu.
Art. 29 alin.4 din C. C. de M. la N. de R. de Î. prevede că indemnizația deconcediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în
concediu de odihnă.
Î n consecință, Curtea reține că L. nr.118/2010, intrată în vigoare abia la data de (...), după ce personalul didactic prestase integral munca pe anul
școlar 2009/20 10 și începuse efectuarea concediului de odihnă, nu putea
retroactiva și afecta, prin diminuare, cuantumul indemnizației de concediu
de odihnă la care era îndreptățită reclamanta pentru acest an școlar, ce trebuia stabilit conform considerentelor expuse anterior și plătit anticipat
plecării în concedi u, aceste dispoziți i nefiind incidente decât cererilor de
concediu formula te de personalul didactic și did actic aux iliar din
învățământul preuniversitar de stat, după intrarea în vigoare a L. nr.
118/2010,
Din moment ce toate aceste acte normative sau convenționale, dar cu
putere de lege, stabilesc că indemnizația de concediu se plătește întotdeauna
înainte de plecarea efectivă în concedi u, ca o măsură de protecție socială a
salariatului, chiar și în ipoteza în care indemnizația de concediu s -ar fi plătit
salariatei în fapt, la o dată ulterioară, c ulpa angajatorului în acest sens, pentru
nerespectarea drepturilor angajatului, nu poate să agraveze și mai mult situația
creată acestuia, contribuind la diminuarea in demnizației cuvenite prin aplicarea
unei legi intrate în vigoare ulterior datei la care aceste d repturi bănești erau datorate/scadente.
Prin urmare, consider că acțiunea rec lamantei privind ob ligarea unității
școlare pârâte la plata diferenței de indemniza ție i de concediu de odihnă pentru
anul școlar 2009/2010 este fondată.
Apreciez ca fiind fondat și capătul de cer ere formulat de către reclamanta privind obligarea C. Local B. și P. M. B. la asigurarea
finanțării pentru plata acestor diferențe de indemniza ție.
Astfel, obligația de a plăti salariul și, implicit, indemnizația de concediu de odihnă, revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că:
„unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Conform art.4 alin.1 din H.G. nr.1618/2009, consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică.
Având în vedere aceste dispoziții legale, consider că intimaților-pârâți: C. local B. și P. comunei B. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește asigurarea finanțării unităților de învățământ, necesare plății tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământ, cu respectarea legilor în vigoare și a prevederilor contractuale negociate și semnate de către M. E. și Î.
Pentru toate aceste motive, apreciez că se impunea admiterea recursului formulat în cauză de către U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., pentru reclamanta S. D., modificarea în parte a sentinței primei instanțe și admiterea în totalitate a acțiunii formulate de către reclamantă, cu menținerea dispozițiilor sentinței atacate privind soluționarea cererilor de chemare în garanție, care nu au fost recurate în cauză.
Judecător,
C. M.
Red./Tehnored.:C.M.;
3 ex.- (...).
| ← Decizia nr. 2531/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2265/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
