Decizia nr. 3670/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
D. C. N. 3670/R/2012
Ședința publică din data de 19 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. D. Î. M. împotriva sentinței civile nr. 491 din 20 martie 2012, pronunțată de Tribunalul
Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați Ș. G. PENTRU C. CU D.
G., Ș. CU C. I-V. C., G. CU P. P. (...)A M., C. LOCAL C., P. C. C., C. LOCAL B. M., P. M. B. M., C. J. M., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 2 iulie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 491 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., invocată de acesta prin întâmpinare.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D. F. P. M., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse excepțiile lipsei capacității și calității procesuale pasive invocate de P. municipiului B. M. și C. local B. M. precum și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de C. J. M..
A fost respinsă pe fond acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M., în numele membrilor de sindicat C. A., T. G. și S. Lia în contradictoriu cu pârâții Ș. G. pentru C. cu D. G., Ș. cu clasele I-V. C., G. cu program prelungit nr. 28 B. M., C. Local C., I. P.ui C. C., C. Local B. M., I. P.ui M. B. M., C. J. M. și Ministerul
Finanțelor Publice B..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul
Finanțelor Publice, tribunalul a constatat că este întemeiată întrucât întrereclamanți și acest pârât nu există raport juridic de muncă, astfel încât nu poate fi obligat în mod direct la plata drepturilor bănești solicitate.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1., într-un recurs în interesul legii.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de P.municipiului B. M. și C. local al municipiului B. M., instanța a reținut că finanțareaunităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetului local, primarul are calitatea de ordonator principal de credite, instanța apreciază că legitimitatea procesuală pasivă a pârâtului P. orașului B. M. este conferită de art. 21 din L. nr.
273/2006 privind finanțele publice locale, art. 4 din OUG 2. coroborate cu art. 167 din L. nr. 84/1995 și ca urmare respinge excepția invocată.
Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale pasive invocată de P. municipiului B. M. și C. Local al municipiului B. M. instanța a reținut: conform art.
36 alin. 4 lit.a din L. nr. 215/2001 cu modificările și completările ulterioare, C. local aprobă la propunerea primarului bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar";. De asemenea conform art. 167 alin. 2 și 4 din L. 84/1995 „finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară";. „Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale";.
Astfel, consiliul local are cel puțin două obligații, de a aproba bugetul local
și de a finanța învățământul preuniversitar, iar persoana juridică care își îndeplinește obligațiile prin organele sale, actul făcut de aceste organe, în limitele puterilor ce le-au conferite, fiind actele persoanei juridice însăși, prin urmare are capacitate procesuală de folosință și capacitate procesuală de exercițiu (art. 41 alin.1 și art. 42 Cod procedură civilă). Așadar excepția lipsei capacității procesuale pasive invocate de C. local B. M. și P. municipiului B. M. a fost nefondată și a fost respinsă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C.județean M. și această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată întrucât potrivit art. 110 alin.3 din L. educației 1/2011 „Finanțarea unităților de învățământ special, a claselor din învățământ special, a elevilor din învățământul special, a liceelor speciale… se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor județene și ale sectoarelor municipiului B., indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial";.
Membrii de sindicat reprezentați sunt angajați ai unor unități de învățământ special. Drept urmare, finanțarea acestei unități se face din bugetele de stat prin bugetul local al C.ui J. M..
Pe fondul cauzei, T. a reținut următoarele:
Membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt cadre didactice la unitățile școlare pârâte în cauză. Pentru anul școlar 2009-2010 aceștia au beneficiat de concediu de odihnă potrivit adeverinței nr. 794/(...)-fila 14, adeverința nr.265/(...)- fila 18, adeverința nr. 272/(...) - fila 20.
Prin decizia nr. 20/(...) a Î. C. de C. și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr.822/(...), s-a statuat că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din codul muncii, art.103 lit. a din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr.2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrațiapublică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr.1., respectiv 3 iulie 2010";.Potrivit art. 330 indice 7 alin.4 din C. de procedură civilă, această decizie este obligatorie pentru instanțele de judecată.
Pentru a pronunța această decizie instanța supremă a considerat, contrar practicii anterioare, că algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din L. nr. 53/2003- C. muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct.21din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emite în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr.2., republicată, aprobate prin O. M. educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
D. interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din L. nr.1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie
2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată";.
De asemenea, analizându-se jurisprudența C. E. a D. O. considerată a fi relevantă, s-a apreciat că prin aplicarea art. 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O.
Cum instanța a fost învestită cu o cerere al cărei obiect privește diminuarea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în raport de prevederile L. nr.1. și având în vedere considerentele expuse, tribunalul a constatat că acțiunea a fost neîntemeiată și a respins-o.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S. L. D. Î. M. pentru reclamanții, solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul
Finanțelor Publice și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Așa cum reiese din petitul II, a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice ca, în eventualitatea în care instanța de judecată va pronunța o hotărâre favorabilă membrilor de sindicat pe care îi reprezintă în acest dosar, hotărârea să îi fie opozabilă și Ministerul Finanțelor Publice privind atribuțiile sale de a pregăti proiectele legilor de rectificare bugetară. Datorită finanțării per elev, sumele alocate unităților de învățământ nu sunt suficiente pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, astfel că, este esențial ca prin hotărârea judecătoreascăsă fie obligat Ministerul Finanțelor Publice la realizarea demersurilor necesare eliberării sumelor necesare punerii în executare a hotărârii judecătorești.
În ce privește fondul cauzei instanța de fond a interpretate în mod greșit dispozițiile Deciziei Î. C. de C. și Justiție nr. 2..
Conform acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție „. că dispozițiile art.1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.150 (fostul. Art.145) din C. muncii, art.103 lit. a din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererile formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a
L. nr. 1., respectiv 3 iulie 2010";.
Conform actelor în probațiune depuse la dosarul cauzei, membri de sindicat reprezentați în această cauză au intrat în concediu de odihnă începând cu data de 1 iulie 2010. Prin urmare, pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010 trebuiau să beneficieze de indemnizația de concediu la valoarea integrală, fără diminuarea de 25%, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție ținând cont de prevederile L. nr. 1. și a H. nr. 2..
Pe cale de consecință, solicită instanței de judecată admiterea recursului și modificarea sentinței pronunțate de prima instanță, conform solicitărilor.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 2 iulie 2012 (f.14-19) pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M., a solicitat respingerea recursului
și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală cu privire la fond.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul este fondat în parte, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Față de conținutul cererii deduse judecății în fața instanței de fond, Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice are un caracter accesoriu în raport de petitul principal formulat în contradictoriu cu angajatorul prin care se solicită plata drepturilor de natură salarială. Practic, prin introducerea acestui pârât în proces, se urmărește obligarea acestuia la alocarea către pârâtul din cererea principală a fondurilor necesare pentru plata drepturilor de natură salarială solicitate. Prin urmare, partea reclamantă nu invocă existența unui raport obligațional direct cu pârâtul recurent, ci are în vedere raporturile care subzistă între pârâta - unitatea de învățământ, ca instituție bugetară și Ministerul Finanțelor Publice, ca ordonator principal de credite.
Însă calitatea de ordonator principal de credite a M. F. P., în lipsa unei dispoziții legale exprese, nu generează o obligație implicită de alocare a fondurilor necesare către instituțiile bugetare, în sarcina cărora s-au instituit obligații de plată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuțiile M. F. P. în domeniul finanțelor publice nu conțin o obligație de garanție sau de despăgubire, astfel că între acest pârât și instituțiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligațional.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între
Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație degaranție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza legii.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
P. legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a, g, h și i din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. 1 pct. 6-8, 11 și 13 din H. G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile C. de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ, obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În sensul expus s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011, în recurs în interesul legii, stabilind că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din C. de procedură civilă raportat la 19 din L. nr.
500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din C.pr.civ. decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată. Chiar dacă decizia în interesul legii privește cererea de chemare în garanție, care are un caracter incidental, Curtea apreciază că efectele acesteia se impun afi extinse și în cazul cererilor accesorii, respectiv în situațiile în care Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată ca pârât, tocmai datorită finalității identice a celor două tipuri de cereri. Pe fondul cauzei, Curtea reține că reclamanții au investit instanța competentă de jurisdicție a muncii cu verificarea legalității reducerii drepturilor cuvenite pentru perioada efectuării concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în temeiul dispozițiilor L. nr. 1., respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale dintre sumele încasate cu acest titlu în baza L. nr. 1. și sumele care li se cuvin cu acest titlu fără aplicarea diminuării. Reclamanții recurenți se consideră vătămați în drepturile lor prin aplicareaart. 1 din L. nr.1., care prevede următoarele: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";. În ceea ce privește această problemă de drept, prin D. nr. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul oficial nr. 822/21 noiembrie 2009, s-a statuat că dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr. 1., respectiv 3 iulie 2010. În considerentele Deciziei nr. 2., s-a reținut că "algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul. Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. D. interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează. Având în vedere modalitatea de calcul a indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată."; De asemenea, în considerentele deciziei amintite, s-a concluzionat faptul că „întrucât după intrarea în vigoare a L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul."; În ceea ce privește dispozițiile cuprinse la pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), care prevăd faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ";. De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O. Curtea reține că dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, potrivit art. 3307 alin. 4 C.proc.civ. În speță, așa cum rezultă din adeverințele eliberate de unitatea școlară reclamanții au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, iar indemnizația de concediu le-a fost redusă cu un procent de 25%, nereieșind din actele dosarului, contrar statuărilor primei instanțe, faptul că s-ar fi avut în vedere data intrării în vigoare a L. nr. 1. - 3 iulie 2010, în ceea ce privește diminuarea drepturilor salariale. Pentru aceste considerente recursul se constată a fi fondat în parte, pretențiile reclamanților fiind parțial întemeiate în ceea ce privește diminuarea indemnizației de concediu pentru perioada anterioara datei de 3 iulie 2010. Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, fiind incident motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 și 3 c.pr.civ., Curtea va admite în parte, cu opinie majoritară, recursul declarat cu consecința modificării în parte a sentinței atacate, potrivit dispozitivului prezentei decizii. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Admite în parte, cu opinie majoritară, recursul declarat de S. L. D. Î. M. pentru reclamanții C. A., T. G. și S. Lia împotriva Sentinței civile nr. 491 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că: Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții C. A., T. G. și S. Lia împotriva pârâților Ș. G. pentru C. cu D. G., Ș. cu clasele I-V. C., G. cu program prelungit nr. 28 B. M., C. Local C., P. C. C., C. Local B. M., P. M. B. M., C. J. M.. Obligă pârâta Ș. G. pentru C. cu D. G., să plătească reclamantelor C. A., T. G. și S. Lia diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă pentru perioada de concediu anterioară datei de 3 iulie 2010 calculată fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută prin L. nr. 1. și cea efectiv încasată. Obligă pârâtul C. J. B. M. să aloce fondurile necesare pentru plata diferenței menționate. Obligă pârâta Ș. cu clasele I-V. C. să plătească reclamantei S. Lia diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă pentru perioada de concediu anterioară datei de 3 iulie 2010 calculată fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută prin L. nr. 1. și cea efectiv încasată. Obligă pârâții C. Local al comunei C. și P. C. C. să aloce fondurile necesare pentru plata diferenței menționate. Obligă pârâta G. cu program prelungit nr. 28 B. M., să plătească reclamantei T. G. diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă pentru perioada de concediu anterioară datei de 3 iulie 2010 calculată fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută prin L. nr. 1. și cea efectiv încasată. Obligă pârâții C. Local B. M. și P. M. B. M. să aloce fondurile necesare pentru plata diferenței menționate. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2012. PREȘED.TE JUDECATORI I.-R. M. C. M. S.-C. B.cu opinie parțial separată în sensul admiterii în tot a recursului, modificării în partea sentinței și admiterii în tot a acțiunii G. G. C. Red.I.R.M/Dact.S.M 2 ex./(...) Jud. fond: C. M. Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M. Consider că în cauză se impunea admiterea în tot a recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și admiterea în tot a acțiunii, pentru următoarele considerente: În mod greșit prima instanță a aplicat în cauză dispozițiile L. nr.1., având în vedere atât modul de calcul al indemnizației de concediu cuvenite reclamanților pentru anul școlar 2009-2010, cât și data la care acest drept trebuia plătit, conform dispozițiilor legale și convenționale aplicabile. Astfel, conform art.103 din L. nr.128/1997, dreptul la concediul anual deodihnă cu plată, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile șisărbătorile legale, la care este îndreptățit personalul didactic din învățământ este stabilit pe ani școlari , prin urmare și indemnizația de concediu de odihnă este cuvenită acestei categorii de personal tot pe ani școlari. { H. "lnk:C(...)%201000000%2.%20329" o "C. de P. C. 1993 - Parlamentul României" | Prin decizia nr.2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s -au admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Î nalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S., stabilindu-se }{ H. "lnk:C(...)%201000000%2.%20329" o "C. de P. C. 1993 - Parlamentul României" |că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsu ri necesare în vede rea restabilirii echil ibrului bugetar, cu modificările și compl etările ulterioare, ra portat la art. 150 (fo stul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale sal ariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de st at ce au ca obiect acordarea indemniz ației de concediu d e odihnă aferente an ului școla r 2009-20 10, după intrarea î n vigoare a L. nr. 1 ., respectiv 3 iulie 2010. } Conform pct.1 din decizie, denumit ". de drept care a generat practica neunitară";,s-a reținut că "Recursurile în interesul legii vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii, republicată, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, cu privire la cuantumul indemnizației de concediu aferent anului școlar 2009- 2010, cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat."; Atât din dispozitivul acestei decizii, cât și din obiectul sesizării pentru pronunțarea asupra acestui recurs în interesul legii, se rețin e că Î nalta Curte de Casație și Justiție n u a fost sesizată și cu interpetarea și a plicarea O.ui nr.3251 din 12 februarie 1998 al M. E. N.e pentru aprobarea concediului de odihnă al personalului didactic, care a fost apreciat însă, prin considerentele deciziei, ca fiind tocmai legea specială care derogă de la dispozițiile art.145 alin.2 din C. muncii. Anterior pronunțării acestei decizii, Curtea de A. C., prin decizii irevocabile, care nu au ajuns însă a fi examinate în cadrul acestui recurs în interesul legii, a reținut o problemă de drept ce nu a fost analizată , astfel cum rezultă din examenul soluțiilor avute în vedere, de către instanțele ce au pronunțat deciziile menționate la p unctele 3.1 și 3.2 și, pri n urmare, nici de c ătre Î nalta Curte de Casație și Justiție. Această problemă de drept o constitu ie faptul că art.145 alin.2 din C. muncii, constituia, chiar începând cu data adoptării acestuia, în anul 2003 , nu numai dispoziție g enerală, ci chiar singura dispoziție în vigoare privind cuantumul și data plății indemnizației de concediu de odihnă. În acest sens, potrivit art.298 alin.2 din C. muncii (L. nr.53/2003), prevederile L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor au fost abrogate, fiind abrogate și alte dispoziții contrarecodului. Art. 3 din L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii alesalariatilor prevedea că, pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul lao indemnizație care nu poate fi mai mica decît salariul de baza, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere, luate împreună. Conform art. 7 din aceeași lege, regulile privind durata concediului de odihna, inclusiv a concediului de odihna suplimentar, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea și amânarea concediului de odihna, precum și compensarea în bani a concediului neefectuat se stabilesc, în limitele și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, prin hotărâre a G., pentru salariații din administrația publica, regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare. În temeiul disp.art.7 din L. nr.6/1992 a fost a doptată H . nr.2. privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, care, la art.7 alin.1, a prevăzut că, pe durata concediului de odihna, salariatii au dreptul la o indemnizatie calculata in raport cu numarul de zile de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele deconcediu de odihna și la alin.2, că media zilnică a veniturilor prevazute laalin. (1) se stabileste in raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna in care se efectueaza zilele de concediu. Se reține astfel că și H. nr.2., adoptată în baza și în executarea unei legi abrogate (conform art.31 din Decretul Consiului de S. nr.16 din 3 februarie 1976 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnica legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative ), nu mai poate fi considerată ca fiind în prezent aplicabilă. În temeiul art. 17 din H. G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare, mo dul de ef ectu are a conced iulu i de od ihn ă cuven it pers on alulu i d id ac tic se stabilea de M. Î. M. E. N.e a adoptat astfel O. nr.3251 din 12 februarie 1998 pentru aprobarea conced iu lu i de od ihn ă al person alulu i d id ac tic, emis, conform preambului actului, în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997, a art.8 din L. nr.6/1992 ș i a art.17 din H. nr.2.. Acest Ordin, la art.21, cuprindea reglementări ce privesc stabilirea indemnizației d e c oncediu de odihnă , identice în conți nut cu cele prev d e art.7 alin.1 din H. nr.2., dar c are nu pu te au "supr av iețu i"; ac telor nor mative în te me iul c ăror a au f os t adop tate, respec tiv L. nr.6/1992 ș i, impl ic it, a H. nr.2. , abrogate prin noul Cod al muncii. Identitatea de c onținut a acesto r prevederi legal e ce priveau stabilirea cuantumului indemnizației de concediu atât în cazul personalului didactic, cât și în c azul tuturor bugetarilor, denotă că niciodată cadrele didactice nu au avut prevederi speciale, d erogatorii de la normele generale privind stabilirea acestei indemnizații. De altfel, art.145 alin.2 din C. muncii în forma în vigoare din 2003 și până la modificarea acestuia prin O. nr.65/2005, cuprindea aceleași prevederi, aplicabile pentru toți salariații, respectiv: " I. de concediu de odihna reprezintă media zilnica a veniturilor din luna/lunile î n care este efectu at concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu."; De asemenea, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, nr.2001/2005, având ca parte semnatară și pe Ministerul Educației și Cercetării, prevedea, la art.59 alin.1, aceleași dispoziții cuprinse în art.145 din C. muncii în vigoare până în anul 2005, respectiv că:"; Pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din luna/lunile în c are este efectuat co ncediul, multiplicată cu numărul zilelor de concediu, iar la alin.4 că indemnizația se plătește înainte de plecarea în concediu. Prin urmare, până în anul 2005, stabilirea indemnizației de concediu de odihnă pe baz a media zilnica a v eniturilor din luna /lunile în care est e efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu, nu era o prevedere specială aplicabilă doar personalului bugetar, s au personalului didactic, ci tuturor salariaților acestei țări, atât din sectorul public, cât și din sectorul privat , chiar dacă era i nclusă, de fapt pr eluată, din cadru l normativ general, și în acte normative speciale. Acesta este și motivul pentru care acest aspect, al stabilirii indemnizației de concediu de odihnă a personalului din sectorul public nu a ridicat probleme deosebite până în anul 2005 întrucât, până la data intr ării în vigoare a O. nr.65/2005, prevederile noului Cod al muncii în acest sens erau identice cu cele prevăzute în H. nr.2., deși temeiul calculării acesteia, începând cu anul 2003, trebuia să fie L. nr.53/2003 și nu o hotărâre de guvern ale cărei prevederi în acest sens erau abrogate. În anul 2005, prin O. nr.65/2005, legiuitorul a considerat ca fiind neces ar ă modificarea C. munc ii ș i în pr iv inț a modulu i de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă, mo tiv at de :";ne cesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de R. în cadrul negocierilor privind Capitolul 13 " Ocupare și politici sociale" , de armonizare a legislației naționale cu acquis -ul comunitar";, ca o ". cuprinsă în P.ul legislativ prioritar pentru integrarea în Uniunea E.";. Potrivit disp.art.145 alin.2 din C. muncii, astfel cum a fost modificat prin O. nr.65/2005, deci a dispozițiilor în vigoare privind calculul indemnizației de concediu de odihnă, aceasta reprezintă media zilnică a drepturilor salariale cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu zilele de concediu. Chiar dacă s -ar aprecia că dispozițiile H. nr.2. privind stabilirea indemnizației de con cediu de odihnă, ar fi supraviețuit abrog ării L. nr.6/1992, în organizarea și aplicarea căreia a fos t adoptată, dispozițiile sale preluate din cadrul normativ gen eral de la data intrăr ii sale în vigoare și p ână la adoptarea O. nr.65/2005, trebuiau considerate ca fiind implicit abrogate în anul 2005, dată de la care sunt contrare cadrului normativ general stabilit de C. muncii. În expunerea de motive a O. nr.65/2005 s-a susț inu t c ă „Preveder ile propuner ii leg isl ative pr iv ind C. munc ii su n t în concord anț ă cu leg isl aț ia co mun itar ă în do men iu";. De asemenea, în expunerea de motive a G. R. pentru adoptarea L. nr.371/2005, de aprobare a O. nr.65/2005, s-a ar ătat c ă: „ În R apo ar tele de ț ar ă al U. E. pen tru an ii 2003 ș i 2004 s -a prec iz at c ă ac tu alul Cod al mun c ii nu pre ia preveder ile d irec tiv elor în mater ie ale U. E. și, mai ales, nu ur me az ă suf ic ien t de cl ar pr ac t ic il e d in ț ăr ile me mbre ale U. E.";. „În vederea îndeplinirii obligațiilor asumate și ca urmare a negocierii cu partenerii sociali";, s -a s tab il it c ă es te neces ar ă, pr in tre al tele, ș i mod if ic are a prevederilor privind „Stabilirea și plata concediilor de odihn ă"; , menț ion ând u - se c ă: „Integrarea europeană înseamnă reglementări europene. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește relațiile de muncă";. Ar f i de al tf el cu to tul anor mal ș i des igu r, con tr ar in tenț ie i le g iu itorulu i, ce a considerat în anul 2005 ca f iind neces ar ă mod if ic are a C. mu nc ii ș i în pr iv inț a mo dulu i de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă, cons ider ată c a o regle men tare europe an ă, c a în r apor tur il e de munc ă ale pers on alulu i d in sec torul public, respectiv ale personalului didactic, s ă se apl ice o ho tăr âre de guvern d in anul 1992, e mis ă î n te me iul une i leg i abrog ate înc ă d in anul 2003 de c ătre C. mu nc ii, c are a pr ev ăzu t pr in d ispoz iț iile s ale modul d e c alcul al aces te i inde mn iz aț ii. De altfel, potrivit art.63 din L. nr.2.: " Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula "prin derogare de la…";, urmată de menționarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normative de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.";, astfel încât o regle men tare spec ial ă, derog ator ie, în ac ee aș i mater ie, ar tre bu i prev ăzu tă pr in tr u - un act normativ cel p uț in de acel aș i n ivel cu regle men tare a ge ner al ă în mater ie. Conform art.16 alin.1 și 2 din L. nr.2., în procesul de reglementare esteinterzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative. În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentarea materiei în reglementări unice, iar confor m art.17 din acelaș i act normativ, în vederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspect de contradictorialitate cu reglementarea preconizată. Pentru motivele enumerate anterior, consider că, prin dispozițiile art.23 din O.nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2. priv ind sistemul de stabilir e a salariilor de b ază pentru persona lul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr. 1.privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, în prezent aproape în totalitate abrogată prin L. cadru nr.330/2009 , nu se puteau repune în vigoare dispozițiile abrogate ale H. nr.2.. De altfel, întrucât dispozițiile art.23 din O.nr.10/2008 constituie de fapt doar norme de trimitere, potrivit disp.art.50 alin.4 din L. nr.2. privind normele de tehnică legislativă, în situația modificării, completării și abrogării dispoziției la care s-a făcut trimitere, în actul de mod ificare, completare sau abrogare trebuia avută în vedere situația juridică a normei de trimitere. Mai mult, nicio reglementare ulterioară modificării C. muncii O. nr.65/2005, de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază , nu a prevăzut, cu respectarea dispoziilor art.63 din L. nr.2. că, prin derogare de la dispozițiile C. muncii, astfel cum a fost modificat și completet în 2005, pentru întregul personal din sectorul public, sau pentru personalul din învățământ, indemnizația de concediu de odihnă se calculează diferit, respectiv potrivit cadrului general în care aceasta se cal cula anterior pentr u toți salaria ții, ind iferent de sectorul î n care aceștia prestează activitatea. De asemenea, potrivit art.67 din L. nr.2.: "În cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite. În cadrul atribuțiilor sale C. Legislativ are obligația să identifice toate a dispozițiile legale care au sufeit evenimente legislative implicite și să propună P.ui și, respective, G. măsurile necesare de modificare, completare sau abrogare expresă a acestora. Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completete sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres."; În speță însă, astfel cum am argumentat anterior, consider că dispozițiile privitoare la calcu lul indemnizației pentru concediu de odihnă cuvenit e personalului bugetar cuprinse în H. nr.2. au fost abrogate implicit, întrucât acestea nu constitu iau prevederi specia le, ci preluau doar dispozițiile generale aplicabile tuturor salariaților acestei țări, prevederi care însă începand cu anul 2005 au fost modificate prin C. muncii. Mai mult, conform art.95 alin.1 din L. nr.128/1997, care la data adoptării L.nr.1. era în vigoare, nefiind abrogat sau modificat prin L. nr.330/2009, " P. d id ac tic de l a to ate n ivelur ile înv ăț ămân tulu i are drep tur i ș i obl ig aț ii care decurg din legislația în vigoare, din prezentul statut, din carta universitară, precu m ș i d in preveder ile con tr ac tu lu i colec tiv de munc ă."; Potrivit art.22 din L. nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, învigoare la data la care reclamanților trebuia să li se plătească indemnizația de concediu, la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă în instituțiile bugetare, părțile sunt reprezentate după cum urmează:a) de către conducătorul instituției bugetare sau de către locțiitorul dedrept al acestuia;b) de către sindicatele reprezentative, în sensul prezentei legi, sau de către reprezentanții salariaților aleși conform preveedrilor art.20. Art.59 alin.1 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007- 2010 prevede că, pe durata concedi ului de odihnă, sa lariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare l unii în care este efectuat concedi ul, multiplicată c u numărul de zile d e concediu. I. de concediu nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru funcție de conducere, luate împreună, corespunzător numărului de zile de concediu. Astfel, după modificarea art.145 alin.2 din C. muncii prin O. nr.65/2005, în concordanță cu art.238 din C. muncii, ce prevede că la încheierea contractului colectiv de muncă prevede rile legale privind drepturile salariaților au caracter minimal , Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, avându-l ca parte semn atară, din parte a instituțiilor buget are și pe M. E . și C. , a modificat prevederile contractului colec tiv de mun c ă l a n ivel n aț ion al an ter ior în cee a ce pr iveș te cu an tu mul inde mn iz aț ie i de od ihn ă cuven ite, apl ic ându -se, conform art.3 alin.1 lit.a) din contract, pentru toți salariații încadrați la toate unitățile din țară, Mai mult, potrivit art.1 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2. „. contractante, reprezentate conform anexei nr.7, recunosc și acceptă p e deplin că sunt libere și egale în negocierea Contractului colectiv de muncă unic la nivel național și se obligă să respecte în totalitate prevederile acestuia."; Conform anexei nr.7 la acest contract, din componen ța comisiei de negociere a acestui contract a făcut parte și Ministerul Edu cației și Cercetării. Av ând în vedere f ap tul c ă M. E. și C . a purtat negocieri în vederea încheierii acestui contract, l-a semnat și s -a obligat să respecte în totalitate prevederile acestuia, acest contract fiind legea părților, se rețin e că, de l a d ata înreg is tr ăr ii aces tu ia l a M. M., S. S. ș i F., respe c tiv de l a d ata de (...) , de c ând aces t con tr ac t colec tiv de munc ă ș i-a produs efectele, modul de stabilire a inde mn iz aț ie i de co nced iu de od ihn ă a person alulu i d id ac tic a fost stabilit prin preveder ile con tr ac tu ale conven ite de c ătr e p ar tener ii soc ial i, c are au cons ider at ca fiind prevederi legale cu caracter minimal, în ace as tă pr iv inț ă, ar t.145 al in.2 d in C. muncii, modificat prin O. nr.65/2005. Nu s-ar putea reține în acest sens că M. E. și C. ar fi negociat, semnat și și-ar fi asumat răspunderea să respecte prevederi aplicabile în instituțiile subordonate, ce c ontravin unui ordi n emis de către a celași minister sa u altor dispoziții legale în vigoare. De asemenea, Contractul Colectiv de M. la N. de R. de Î., deș i nu cupr inde în mod exp res mod ul de c alcul al inde mn iz aț ie i de c onced iu, s tab ileș te la art.6 alin.1, c ă drepturile salariaților prevăzute în acest contract nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi c olective sau individuale care sunt recunoscute de legislație și co ntractul colectiv de muncă la nive l național. În cauză recurenții au invocat și dispozițiile art.28 alin.4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de I. Ș. M., contract încheiat la nivel de grup de un ităț i, apl ic ab il tu turor un ităț ilor școl are d in județ, c are prevede că, pe durata concediului de odihnă, salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele tr ei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul , multiplicată cu numărul de zile d e concediu De fapt, în vara anului 2010, cand s-a pus problema executării și aplicării dispozițiilor L. nr.1. privind cu an tu mul inde mn iz aț iilor de conced iu d e od ihn ă cuven ite pers on alulu i d id ac tic d in înv ăț ămân t , orice autoritate publică, respectiv angajato r, avea în ved ere un cadru legisla tiv și convențional general, reprezentat de C. muncii și Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010 și un cadru legislativ și convențional special, care, în mod normal, trebuia să fie L. nr.128/ 1997 privind sta tutul personalulu i didactic și L. cad ru nr.330/2009 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și cele la nivel de grupuri de unități. În ceea ce privește această legislație specială, se reține că L. nr.128/1997, lege specială care reglementează unitar dreptur ile personalului didactic din învățământ, nu cuprindea nicio prevedere cu privire la calculul indemnizației de concediu de odihnă cuvenit a cestei categorii de personal, făcând trimitere la legislația muncii în vigoare și la prevederile contractelor colective de muncă. Pe de altă parte, L. nr.330/2009, care și -a propus stabilirea unui sistem unitar, bazat pe echitate și coerență, în ceea ce pr ivește salarizarea pentru personalul bugetar, conform a rt.1 și 3 lit.a) și d) din lege, respectiv crearea de oportu nități egale și rem unerație egală pe baza principiilor ș i normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar, nu cuprinde nicio mențiune cu privire la stabilirea indemnizației de concediu de odihnă a aceste i categorii de pers onal, cu toate că ș i aceasta constitui e propriu-zis tot un drept de natură salar ială. Acesta este și motivul pentru care, deși M. E. și C. , a purtat negocieri în vederea încheierii Contractului Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007- 2010, l-a semnat și s -a obligat s ă respecte în tot alitate prevederile Contractului Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, acest contract fiind legea părților, de la data înregistrării acestuia la M. M., S. S. și F., respectiv de la data de (...), stabilind prin art.59 alin.1, c ă, pe dur ata conced iulu i de od ih n ă, s al ar iaț ii vor pr imi o inde mn iz aț ie c e reprez in tă med ia z iln ic ă a ven itur ilor d in ul time le tre i lu n i an ter io ar e lun ii î n c are es te ef ectu at conced iul, mul tipl ic ată cu nu mărul de z ile de conced iu, considerând ca fiind prevederi legale cu caracter minimal, în această privi nță, art.145 alin.2 din C. muncii mod ificat prin O. nr.6 5/2005, totuși M. E., C., Tineretului și Sportului, prin S. său de S., a consi derat necesar să s olicite "…punctul de vedere al M. F. P. în legătură cu aplicarea prevederilor art.1 alin.1 din legea nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ceea ce privește cunatumul indemnizațiilor de concediu de care beneficiază personalul didactic…";, astfel cum rezultă din adresa nr.17489/(...) emisă de Ministerul Finanțelor Publice-C. S. de S., depusă în dosare cu același obiect și cauză. Ministerul Finanțelor Publice a răspuns acestei solicitări în sensul că: "I. de care beneficiază personalul didactic la plecarea în concediu de odihnă este reglementată prin H. G. nr.2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific depsebit și din unitățile bugetare, republicată, precum și prin art.23 din OG nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale. Potrivit actelor normative amintite personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul, la plecarea în concediul de odihnă, la o indemnizație de concediu calculată în raport de numărul de zile de concediu de odihnă înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporurile de care beneficiază, potrivit legii și după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. …………… Drept urmare, în opinia noastră, pentru concediile de odihnă effectuate după intrarea în vigoare a legii nr.1., cuantumul indemnizației de concediu determinat potrivit cadrului general aplicabil se reduce cu 25% și se aplică în mod nediscriminatoriu, întregului personal din instituțiile și autoritățile publice indiferent de modul de finanțare."; Prin urmare, deș i, conf or m ar t.16 d in L. nr.2., leg iu ito rul a ur măr it concentrarea materiei drepturilor cuvenite personalului din sectorul bugetar în c adrul une i regle me n tăr i un ice, respec tiv L. nr.330/2009, to tuș i, în anul 2010, au tor ităț ile publ ice puse în s itu aț ia de a execu ta leg ile, co ns ider ă nec es ar a f i apl ic ate în con tinu are regle men tăr i d in acee aș i mater ie d ispers ate în leg isl aț ia cons ider ată în v igo ar e, respec tiv a H. G. nr.2. ș i a O. nr.10/2 008 , ordon anț ă c are pr ive a, as tf el cu m rezul tă d in titul atur a ș i conț inu tul s ău, to t s al ar iz ar e a person alulu i buge tar, abrog ată expres apro ape în to tal itate de prevederile L. nr.330/2009, cu excepț ia a tre i ar ticole. L ipseș te în to tal itate poz iț ia au tor ităț ilor cu atr ibuț ii în do men iu în cee a ce pr iveș te apl ic ab il itate a d ispoz iț iilor Contractului Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010 ș i a con tr ac telor c olec tive de mu nc ă înche iate l a n ivel inf erior, în cee a c e pr iveș te de ter min ar e a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă ce trebu ia pl ătită c adrelor d id ac tice ș i a d ate i l a c are ace as ta er a sc aden tă. După cum s-a reținut de către Curtea E. a D. O., în cauza Păduraru contra R., cu privire la claritatea dreptului, "odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții; în această privință, trebuie subliniat faptul că incertitudinea fie ea legislativă,administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități este un factor ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului."; Astfel cum s-a prob at în cauză, cu ade verințele nr.794/(...), nr.265/(...) și nr.272/(...) depuse la dosar, cele 62 de zile de concediu de odihnă, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, respectiv 78 de zile calendaristice de concediu deodihnă, la care erau îndreptățiți reclamanții pentru anul școlar 2009-2010, au fost efectuate, începând cu data de (...), respectiv (...), în lunile iulie și august, iar indemnizația de concediu de odihnă, aferentă muncii deja prestate în acel an școlar, trebuia plătită anterior acestei datei intră rii în concediul d e odihnă, potrivit următoarelor reglementări legale și prevede ri convenționale: Conform art.145 alin.3 din C. muncii, indemnizația de concediu deodihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu. Potrivit art.59 alin.4 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea în concediu. Art. 29 alin.4 din Contractul Colectiv de M. la N. de R. de Î. prevede căindemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă. Î n consecință, Curtea reține că L. nr. 1., intrată în vigoa re abia la data de (...), după ce personalul didactic prestase integ ral munca pe anul școlar 2009/2010 și începuse efectuarea concediului de odihnă, nu putea retroactiva și afecta, prin diminuare, cuantumul indemnizației de concediu de odihnă la care erau îndreptățiți reclamanții pentru acest an școlar, ce trebuia stabilit conform co nsiderentelor ex puse anterior și plăti t anticipat plecării în concediu, acest e dispoziții nefiind incidente decât c ererilor de concedi u formulate de personalul didactic și didactic aux iliar din învățământul preuniversitar de stat, după intrarea în vigoare a L. nr. 1., D. moment ce toate aceste acte normative sau convenționale, dar cu putere de lege, stabilesc că indemnizația de concediu se plătește întotdeauna înainte de plecarea efectivă în concediu, ca o mă sură de protecție s ocială a salariatu lui, chiar și în ipoteza în care indemnizația de co ncediu s-ar fi plătit salariaților în fapt, la o dată ulterioară, culpa angajatorului în acest sens, pentru neres pectarea drepturilor angajaților , nu poate să agraveze și m ai mult situația creată acestora , contribuind la dimi nuarea indemnizației cuvenite prin aplic area unei legi intrat e în vigoare ulterior datei la care aceste drepturi bănești erau datorate/scadente. Prin urmare, consider că acțiunea reclamanților privind obligarea unităților școlare pârâte la plata diferenței de indemnizație i de concediu de odihnă pentru anul școlar 2009/2010 este fondată. Apreciez ca fiind fondat și capătul de cer ere formulat de către reclamanți privind obligarea C.ui Local C., P.ui C. C., C.ui Local B. M., P.ui M. B. M., C.ui J. M. la asigurarea fin anțării pentru pla ta acestor diferenț e de indemnizație . Astfel, obligația de a plăti salariul și, implicit, indemnizația de concediu de odihnă, revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director. Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";. Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizareafondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite. Conform disp.art.16 din H. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora. Conform art.4 alin.1 din H. nr.1618/2009, consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică. Având în vedere aceste dispoziții legale, consider că intimaților-pârâți: C. Local C., P. C. C., C. Local B. M., P. M. B. M., C. J. M. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește asigurarea finanțării unităților de învățământ, necesare plății tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământ, cu respectarea legilor în vigoare și a prevederilor contractuale negociate și semnate de către M. E. și Î. De asemenea, consider ca fiind fondate și motivele de recurs invocate de către acesta privind greșita soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a M. F. P.. Astfel, conform art.3 alin.3 din H. nr.1618/2009, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare. Se reține astfel că, M. F. P. îi revin atribuții însemnate în ceea ce privește chiar alocarea și fu ndamentarea fondurilor nec esare unități lor de învățământ, î n baza legilor în vigoare și a prevederilor contractelor colective de muncă ce reglementează drepturi ale personalului didactic, astfel încât se impune și obligarea acestui pârât la asigurarea finanțării necesare plății drepturilor bănești solicitate de către reclamanți prin acțiune. Mai consider că, deși în anul 2011 a fost pronunțat un recurs în interesul legii privind cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3., efectele acestei decizii pronunțate în interesul legii nu poate fi extins și situațiilor în care M. F. P. are calitatea de pârât în cadrul acțiunilor ce au ca obiect obligarea acestuia la alocarea de fonduri sau asigurarea finanțării necesare plății drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar. Astfel, prin decizia nr.1. a Î. C. de C. și Justiție, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S., stabilindu-se că: În aplicarea dispozițiilor art. 60 din C. de procedură civilă raportat la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "O. nr. 2. - Guvernul României" | 2.} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege. În primul rând, se constată că, astfel cum rezultă din considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii- a luat în examinare recursurile în interesul legiiformulate de C. de conducere al C. de A. S. și de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind „…interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 60 din C. de procedură civilă raportate la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "O. nr. 2. - Guvernul României" | 2.} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, referitor la chemarea în garanție a M. F. P. în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială personalului bugetar."; De asemenea, la punctul 2 al deciziei, denumit „. jurisprudențial";, s-au reținut următoarele: „Prin recursurile în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la cererile de chemare în garanție a M. F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar orila ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar."; La punctul 3 din decizie, denumit: „. pronunțate de instanțele judecătorești";, s-au reținut următoarele: „ 3.1. Unele instanțe de judecată au admis cererile de chemare în garanție formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că, în temeiul dispozițiilor art. 60 din C. de procedură civilă, poate fi chemată în garanție persoana împotriva căreia se poate îndrepta cel căzut în pretenții, iar potrivit dispozițiilor art. 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 3 alin. (1) pct. 6 din H. G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., cu modificările și completările ulterioare, acest minister coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar prin elaborarea proiectului legii bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, a proiectelor legilor de rectificare a acestor bugete, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. 3.2. Alte instanțe au respins cererile de chemare în garanție a M. F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că între instituția publică chemată în garanție și instituțiile publice pârâte nu există un raport juridic obligațional."; Î n consecință , doar analizând cele reținut e prin decizie cu privire la problemele de drept asupra cărora inst anțele au pronunțat soluții diferite, se constată că acest recurs în interesul legii nu putea soluționa decât cererea cu care a fost investită legal , respectiv doar chestiunea cererii de chemare în garanție a M. F. P. f ormulate în litigiile v izând acordarea uno r drepturi de natură salarială sau a ajutoarelor financiare acordate personalului bugetar . De altfel, conform art.3305 din C. de procedură civilă, recursul în interesul legii este admisibil doar dacă se face dov ada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri irevocabile. În al doilea rând, consider că asemenea litigii vizând acordarea unor drepturi de natură salarială p ersonalului bugetar, respectiv personal didactic, personal din sistemul sanitar, personal din sistemul justiției, funcționari publici, se judecă într -un cadru procesual în care Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de pârât, solicitându-se de către r eclamanți obligarea acestuia la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate prin aceste acțiuni, sau la asigurarea finanțării necesare, de aproximativ 7 ani de zile, invocându-se în principal prevederile L. nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, dar și cele ale Ordonanței G. nr. 2., mai ales prin excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de către acest minister. Au fost pronunțate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât, în acest cadru procesual, mii de soluții irevocabile de către instanțele judecătorești specializate în conflicte de muncă și în contencios administrativ din întreaga țară, parte dintre aceste hotărâri judecătorești fiind deja executate, iar unele eșalonate la plată. Î n toată această perioadă, probabil în urma practi cii constante a instanțelor judecătorești de obligare a acestui minister la alocarea de fonduri, niciunul dintre cei pe care legea i-a investit cu legitimare procesuală de a exercita recursul în interesul legii, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Î nalta Curte de Casație și Justiție și colegiile de conducere ale curților de apel nu au constatat că ace astă problemă de dr ept ar fi fost soluțio nată diferit de către instanțele judecătorești, nefiind promov at un recurs în int eresul legii în acest sens. Potrivit art.329 alin.1 din C. de procedur ă civilă, astfel cum a fost modificat prin L. nr.219/2005, P. general al Parch etului de pe lângă Î nalta Curte de Casație și Justiție, din ofici u sau la cererea mi nistrului justiției și colegiile de conduce re ale curților de apel, au dreptul, pentru a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul R. să ceară Î . C. de C. și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de către instanțele judecătorești. Astfel cum s-a statuat în doctrina de drept procesual civil, rațiunea recursului în interesul legii rezidă în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, ori nu se poate ajunge la atingerea acestui scop în condițiile în care o problemă de drept cum este cea din speță, în ipoteza în care ar fi fost soluționată diferit de către instanțe prin hotărâri irevocabile, ar fi dezlegată printr-un astfel de recurs după trecerea a peste 7 ani de zile și după pronunțarea a mii de soluții de către curțile de apel din întreaga țară în acest sens. Însăși denumirea acestei instituții este în acest sens relevantă, astfel încât recursul trebuie exercitat în interesul legii, ori acest interes nu poate fi decât în sensul ca o asemenea cale de atac, în care se acționează doar pentru respectarea legii, „numai pentru frumusețea principiilor";, cum se precizează în doctrină, să nu poate fi exercitată după un timp foarte îndelungat, în care justițiabilii unei țăriau perceput o practică constantă a instanțelor judecătorești în problema de drept incidentă în speță, întemeindu-și acțiunile în justiție având în vedere și această jurisprudență. În al treilea rând, începând cu anul 2005, P. general al Parchetului de pe lângă Î nalta Curte de Casație și Justiție și, ulterior, colegiile de conducere ale curților de apel au sesizat Î nalta Curte de Casație și Justiție cu pronunțarea unor decizii în intere sul legii privind drep turi de natură salari ală ale personalului bugetar, respectiv personal didactic, personal din sistemul sanitar, personal din sistemul justiției, funcționari publici, în care au fost atașate și examinate hotărâri judecătorești din înt reaga țară în care, î n calitate de pârât î n cererile de alocare a fondurilor necesare plății drepturilor salariale figura Ministerul Finanțelor Publice, invocându-se prevederile L. nr. 500/2002 și cele a le Ordonanței G. nr . 2., fără a se consta ta v reodată soluțion area diferită a unor asemenea cereri de către instanțele judecătorești, deci nici necesitatea sesizării instanței supreme cu pronunțarea unui recurs în interesul legii în acest sens. Î nalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, în urma unor asemenea sesizări privind drepturi de natură salarială ale personalului bugetar, respectiv personal didactic, personal din sistemul sanitar, personal din sistemul justiției, funcționari publici, următoarele decizii: nr.23/(...) (dosa r nr.31/2005), nr.12/(...)(dosar30/2006),nr.36/(...)(dosar nr.4/2007), nr.21 din (...)(dosar nr. 5/2008),nr.23/(...) (dosar nr.6/2008), nr.24/(...)(dosar nr.7/2007),nr.46/(...)(dosar nr.27/2008), nr.41/(...),nr.33/(...)(dosar nr.20/2009), nr.28/(...)(dosar nr.5/2009) și n r.37/(...)(dosar nr.23/2009), având în fiecare dintre ace ste dosare atașate h otărâri judecătorești prin care se cerea ș i chiar era obligat M inisterul Finanțelor Publice la alocare de fonduri, fără a se constata în toți acești ani o practică neunitară a in stanțelor judecătorești în acest sens, ceea ce nu permite în prezent extinderea efectului recursului în interesul legii soluționat prin decizia nr.11. și asupra unor asemenea cereri de chemare în judecată. În al patrulea rând, în acțiunile privind dreptur i de natur ă salarială ale personalului din sistemul justiției, începând cu anul 2005, Parchetul de pe lângă Î nalta Curte de Casație și Justiție, prin procurorul general și C.le de A. au figurat în calitate de pârâți, alături de Ministerul Finanțelor Pub lice, ultimul fiind chemat să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești solicitate, formulându-se chiar apărări față de excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în aceste cauze de către Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul L. nr . 500/2002, astfel încât este cert că ac eștia au cunoscut practica instanțelor judecătorești din țară în ceea ce priveș te această problemă de drept și nu au considerat necesar, î n toată această peri oadă, să sesizeze Î nalta Curte de Casați e și Justiție cu p ronunțarea unui recurs în interesul legii în această chestiune, astfel încât nu se poate pune problema extinderii efectelor deciziei nr.1. a Î. C. de C. și Justiție asupra acesteia. Pentru aceste considerente, apreciez că se impunea admiterea în tot a recursului formulat de către sindicat, modificarea în parte a sentinței recurate, admiterea în tot a acțiunii, menținându-se doar dispozițiile sentinței recurate privind modul de soluționare de către prima instanță a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive invocate în cauză de către P. M. B. M., C. Local B. M., precum și de către C. J. M.. Judecător, C. M. Red./Tehnored.:C.M.; 3 ex.- (...).
| ← Încheierea nr. 22/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4477/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
