Decizia nr. 3113/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 3113/R/2012
Ședința publică din 22 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î.
B., în numele și pentru membra de sindicat S. G., împotriva sentinței civile nr.
518/F/(...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați
Ș. G. ". B. B., C. LOCAL AL M. B., P. M. B., privind și pe chemații în garanțieintimați MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIN D. A J. B. ȘI M. E., C. T. ȘI
S., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta U. J. a S. L. din Î. B., în numele și pentru membra de sindicat S. G., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 15 lit. a din L. nr. 146/1997 republicată.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că prin memoriul de recurs (f. 7 din dosar), reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
În baza actelor de la dosar, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 518/F/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B.
S-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul/ta S. G., prin U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., împotriva pârâților Ș. G. „. B. B., P. M. B. ȘI C.
LOCAL AL M. B.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S. și în consecință:
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. împotriva M. E., C., T. și S., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. împotriva M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:
„Întrucât a existat practică judiciară neunitară cu privire la litigiile având ca obiect cererile personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat de obligare a ordonatorilor de credite la plata indemnizației de concediu aferente anului școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută de 1 din L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, prin D. nr. 20 din 17 octombrie 2011, publicată în M. Oficial nr. 822 din 21 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție - în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat că „dispozițiile 1 din L. nr.
118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C.muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.";
Potrivit dispozițiilor art. 330^7 alin. 4 din C. de procedură civilă, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Oficial al României.
În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „în cauză sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din L. nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 din
Hotărârea G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare, și pct. 21-26 din
Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...):
Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr.
128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...)…";
S-a mai reținut că „în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie
2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.";
„Chiar dacă 1 din L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de
25% se aplică în mod indiscutabil.
Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ.
Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.";
Totodată, analizând jurisprudența C. Europene a D. O. considerată a fi relevantă, s-a apreciat că prin aplicarea art. 1 din L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O., reținându-se că la data adoptării Legii nr. 118/2010 reclamanții nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul Convenției, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamanții ar avea un "bun" în sensul Convenției, s-a apreciat că ingerința statului asupra bunului acestora este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului.
„În cauza de față, în raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, nu se poate aprecia că reclamanții dețineau un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat.
În concluzie, întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";
Prin urmare, indemnizația pentru concediu de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a Legii nr.118/2010, trebuia diminuată de 25%.
În prezenta speță tribunalul reține că reclamantul/a face parte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, în anul școlar 2009-
2010, a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ, cu personalitate juridică, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamantul/ta a intrat în concediu de odihnă la data de 12 iunie 2010 și indemnizația de concediu nu i-a fost diminuată pentru perioada anterioară datei de 3 iulie 2010 ci doar începând cu această dată i-a fost diminuată cu 25%, în temeiul prevederilor Legii nr. 118/2010.
O asemenea măsură a fost contestată în prezentul cadru procesual, apreciindu-se că, pentru perioada în care reclamantul s-a aflat în concediu de odihnă după data de 3 iulie 2010, acestuia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât pe de o parte, L. nr. 118/2010 nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Așa cum a statuat și ÎCCJ, tribunalul reține că dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis O. nr. 3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, statuând că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoaredin fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Prin urmare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din C. muncii, care nu sunt astfel incidente.
Practic, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantului/. coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-a achitat indemnizația cuvenită pentru concediul de odihnă efectuat după intrarea în vigoare a Legii nr.118/2010, (...), suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%.
Analizând jurisprudența C. Europene a D. O. considerată a fi relevantă:
Hotărârea din 19 aprilie 200, Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko contra Ucrainei, Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii, Hotărârea din 15 iunie 2010, pronunțată în Cauza M.u contra României, Hotărârea nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunțată în Cauza Străin și alții împotriva României; Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, Hotărârea din 20 iulie 2006, pronunțată în Cauza R. împotriva României Hotărârea din 8 decembrie 2009, tribunalul reține căreclamantul/ta nu avea un „bun", în sensul Convenției, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010..
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamantul/ta ar avea un
"bun" în sensul Convenției, se apreciază că ingerința statului asupra bunului acestuia este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr.
1 la C. europeană a drepturilor omului(Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții contra Austriei, paragraful 53, Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, paragraful 39, Hotărârea din 20 iunie 2002, pronunțată în Cauza Azinas contra Ciprului, paragraful 44.
Prin urmare, indemnizația de concediu aferentă concediului efectuat anterior datei de (...) se cuvine în întregime, nediminuată, întrucât legea nu retroactiveazăiar începând cu data de (...) indemnizația de concediu trebuia diminuată cu 25%.
O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 2., republicată.
Aceasta întrucât, chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
T. constată că, din adeverința emisă de unitatea de învățământ, reclamantul/ta a intrat în concediu de odihnă la data de 12 iunie 2010 iar indemnizația de concediu pentru i-a fost diminuată cu 25% începând cu data de
3 iulie 2010.
Cum dispozițiile art. 1 din L. nr. 118/2010 au intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010, tribunalul reține că unitatea de învățământ pârâtă în mod legal aaplicat reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 118/2010, .
Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge acțiunea formulată de reclamant/tă ca neîntemeiată.
Potrivit art.167 din L. nr.84/1995 și art. 1 alin. 3 din HG nr. 1618/2009, privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1., care prevăd că finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Conform art. 36 din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, iar P. unității administrative este ordonator principal de credite al bugetului acesteia, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001.
În consecință, chiar dacă între reclamantă și pârâții C. local al M. B. și P. M. B., nu există raporturi de muncă, având în vedere că reclamanta a chemat în judecată pe acești pârâți pe calea acțiunii oblice, solicitând să aloce fonduri cătreunitatea de învățământ angajatoare, excepția lipsei calității procesuale pasiveinvocată de acești pârâți este neîntemeiată și va fi respinsă.
Prin urmare și față de acești pârâți acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C.,
T. și S. este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 167 alin. 17 din L. nr. 84/1995, republicată, de la bugetul de stat, prin bugetul M. E., C. T. și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile cadrelor didactice sau al personalului didactic auxiliar. Având în vedere că acest minister nu finanțează învățământul preuniversitar, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă.
În consecință, cererea de chemare în garanție a acestui minister formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. urmează a fi respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, admiterea acestei excepții împiedicând analiza fondului cererii de chemare în garanție formulată.
Urmare a respingerii acțiunii principale, va fi respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. împotriva M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N. ca neîntemeiată.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin.
2 din L. nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior arătate";.
Împ o tr iv a aces te i sen tințe a decl ar at recur s, în ter men leg al, recl aman ta U. J.
a S. L. din Î. B., în numele și pentru membrul/a de sindicat S. G. , solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței, ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, cu consecința admiterii acțiunii reclamantului/ei, astfel cum a fostformulată.În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile art. 145 din C. M. și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale art. 150 din L. nr. 53/2003 și ale art. 7 din H. nr. 2..
Reclamantul/a a început efectuarea concediului de odihnă anterior dateide 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Arată recurenta că indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile
Legii nr. 118/2010.
Potrivit principiului consacrat în art.15 alin. (2) din Constituția României, republicata, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".
In același sens sunt și dispozițiile art. 1 din C. civil, "legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactiva".
În acest sens consideră nelegal faptul că indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul, a fost diminuata cu 25%.
Prevederile art. 145 din L. nr. 53/2003 - C. M. stabilesc în mod imperativ că pentru perioada concediului de odihnă, salariații beneficiază de indemnizația de concediu "cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu." Același termen este stabilit și de prevederile H. de G. nr. 2., republicată.
Mai mult decât atât, C. C. de M. U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la
M. cu nr. 596/(...), aplicabil si in anul 2009 tuturor salariaților din țară, conține prevederi referitoare la termenul de plată a acestei indemnizații stipulând la art. 29 faptul ca : "(1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege (…). (2)
Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute În anexa nr. 6 în funcție de interesul învățământului și al celui În cauză până la data de 15 octombrie. (3) Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de ce! puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice. (4) Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă".
Pârâții au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. D. data plecării în concediul de odihnă este în fapt anterioară datei de 3 iulie 2010, plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării în concediu negociat prin C. C. de M. U. la N. de R. Î. Mai mult, nu a fost respectat nici măcar termenul mai scurt de cel puțin 5 zile anterior plecării în concediu, stabilit de C. M. și H. nr. 2..
În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art. 1 din L. nr. 118/2010.
Susține recurenta că diminuarea cu 25% a indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative in vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate" la nivelul lunii decembrie 2009.
Mai mult, la data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, L. nr. 118/2010 nici măcar nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în M. Oficial, Partea 1 nr. 441 abia în data de (...) și intrând în vigoare abia de la data de (...).
Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile Legii nr. 118/2010, înainte de apariția ei în M. O.
Recurenta a mai arătat că art. 1 din L. nr. 118/2010 dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare deîncadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1..
Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009 stabilește expres că "prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, aprimei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare".
A mai susținut recurenta că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din
Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de "bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25% a veniturilor.
Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un drept de proprietate în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia prin diminuarea menționată mai sus. echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parțiale a dreptului la salariu cu efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale și contravine măsurilor de acordare a asistentei financiare convenite cu Comisia E..
Mai mult decât atât, a fost încălcată și "speranța legitimă" a celor menționați mai sus, întrucât prin măsura dispusă prin actul contestat dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
Cu toate că dispozițiile Legii nr. 118/2010 nu erau incidente în chestiunea calculului și plății drepturilor privind indemnizația de concediu, totuși pârâții au procedat fără temei legal la amânarea acordării drepturilor corespunzătoare și, ulterior, la calcularea și plata diminuată cu un procent de 25% a indemnizației de concediu, plată care s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale referitoare atât la termenul de plată, cât și la cuantumul indemnizației pentru concediul de odihnă, reclamantul/a fiind în mod nelegal privat de un drept cuvenit în mod legal.
Pârâții intimați, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au depusla dosarul cauzei întâmpinare pentru a-și susține poziția procesuală în cauză.
Recursul este nefondat.
Cu privire la fondul cauzei.
Reclamantul/. este angajatul/a unității școlare chemată în judecată, pe postul de profesor așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar (fila 8 dosar fond).
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamantul/. a intrat în concediu de odihnă la data de (...), conform adeverinței nr. 51/(...), eliberată de Ș. G. „. B. B. (f. 8 dosar fond) în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiind diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 118/2010.
Reclamantul/a a contestat, prin acțiunea pendinte, această măsură, apreciind că pentru lunile iulie și august 2010, în care reclamantul/a s-a aflat în concediu de odihnă, acestuia/acesteia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, L. nr. 118/2010 nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Cu privire la dispozițiile legale incidente în speță.
În aprecierea caracterului fondat ori nefondat al susținerilor reclamantei/.,
Curtea apreciază că trebuie pornit de la analizarea dispozițiilor legale incidente în cauză.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din L. nr. 118/2010, aplicabilă din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1., privind unelemăsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr.
1..
Potrivit art. 103 din L. nr. 128/1997 (abrogată de 361 din L. nr. 1. la data de 9 februarie 2011), „cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plata, în perioada vacantelor școlare, respectiv universitare, cu o durata de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauza urmând a fi remunerate pentru munca depusa; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de M. E., C. și I. împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național; (lit. a) a art. 103 a fost modificată conform H. nr. 366 din 18 aprilie
2007, publicate în M. Oficial nr. 277 din 25 aprilie 2007). b) perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de către consiliul de administrație sau senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauza.";
În aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997, s-a emis O. nr.
3251/1998, pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ.
În anexa 1 pct. 21 și 22 din O. nr. 3251/1998 se reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilindu-se că pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Art. 7 din HG nr. 2. (republicata in temeiul art. III din Hotărârea G. nr. 314 din 9 mai 1995, publicata in M. Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 17 mai
1995), prevede următoarele :
„(1) Pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație calculata in raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreuna, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice in care se efectuează zilele de concediu de odihna.
(2) Media zilnica a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește in raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna in care se efectuează zilele de concediu.
(3) Pentru salariații încadrați cu fracțiuni de norma, indemnizația de concediu de odihna se calculează avându-se in vedere veniturile prevăzute la alin.
(1), cuvenite pentru fracțiunea sau fracțiunile de norma care se iau in calcul.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica si in cazul efectuării concediului restant din anul 1991.
(5) Indemnizația de concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării in concediu";.
Susținerea instanței de fond, conform căreia „în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din C. muncii, care nu sunt astfel incidente în speță";, este reală, însă se impune a se preciza faptul că și dispozițiile art. 145 C. muncii, devenit art. 150 după republicare, conține dispoziții similare cu cele ale art. 7 din HG nr. 2., după cum urmează :
În conformitate cu prevederile art. 150 din L. nr. 53/2003 republicată - C.
M. (fost art. 145 înainte de republicare), „(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
(2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
(3) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";.
Dispoziții similare au fost reglementate și prin A. nr. 1 la O. nr. 3.251 din
12 februarie 1998, pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată (abrogat de din O. nr.
5559/2011 la data de 13 octombrie 2011), după cum urmează:
„10. Programarea concediilor de odihna se va face la începutul anului școlar sau universitar de către consiliul de administrație sau de către senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare ori, după caz, de reprezentanții salariaților.
Perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administrație sau de senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauza.
La programarea concediilor de odihna ale cadrelor didactice, conducerea unității va tine seama, în măsura în care este posibil, și de specificul activității celuilalt soț.
11. În situația imposibilității efectuării integrale a concediului de odihna în timpul vacantei de vara, concediul de odihna se poate efectua și în alte perioade ale anului școlar sau universitar, în funcție de interesul procesului de învățământ sau al celui în cauza.
12. Programarea concediului de odihna se va face prin decizie a conducerii instituției de învățământ, pentru întregul personal din unitate.
13. Pentru fiecare cadru didactic, încadrat după aprobarea programării concediilor de odihna pe întreaga instituție de învățământ, se va stabili, în scris, o data cu semnarea contractului individual de munca, perioada de concediu.
21. Pe durata concediului de odihna, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihna se efectuează în cursul a doua luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare luna în parte.
22. Media zilnica a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna în care se efectuează zilele de concediu de odihna.
23. În calculul indemnizației concediului de odihna acordat personalului didactic se iau în considerare și sporurile care fac parte din salariul de baza, conform Legii nr. 128/1997.
26. Indemnizația de concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu";.
Rezultă, așadar, din economia textelor legale mai sus invocate, că
Indemnizația de concediu de odihna trebuie plătită de către angajator cu cel puțin 5 zile înaintea plecării in concediu";.
Curtea constată, însă, că prioritate de aplicare în speță are D. în interesul legii nr. 20/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe de la data publicării sale în M. Oficial al României, Partea I, potrivit art. 3307 alin. 4 C.pr.civ.
Așadar, în cauza pendinte este aplicabilă D. în interesul legii nr. 20/(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat în sensul că:
„Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. în sensul că:
Stabilește că dispozițiile art. 1 din L. nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, raportat la art.150 (fost art. 145) din C. M., art. 103 lit. a) din L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art.7 din Hotărârea G. nr.2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și
didactic aux iliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect
acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009 -
2010, după intrarea în vigoar e a Legii nr.118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din C. de procedură civilă";.
În considerentele Deciziei în interesul legii s-a arătat că „algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit de art. 50, fostul art. 145 din L. nr. 53/2003, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie
2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.
O altă interpretare juridică ar conduce la încălcarea principiului egalității în drepturi, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, pentru că indemnizația de concediu înlocuiește salariul (care devine scadent pe măsura prestării activității), motiv pentru care aceasta devine scadentă în aceeași modalitate. În caz contrar, salariatul aflat în activitate, după data de 3 iulie 2010, ar obține venituri salariale inferioare celor obținute de salariatul care se află în concediu de odihnă în aceeași perioadă.
Cu alte cuvinte, chiar dacă 1 din L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil.
Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ.
Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.
În altă ordine de idei, prin aplicarea 1 din L. nr. 118/2010, cu modificările
și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O.
Astfel, la data adoptării Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul/a nu era beneficiar/ă al/a unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul instrumentului internațional anterior arătat, respectiv, nu se putea prevala de o ". legitimă";, în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.
În concluzie, întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul";.
În speță, față de împrejurarea că reclamantul/a și-a început efectuarea concediului legal de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, însă, derularea efectivă a concediului de odihnă s-a desfășurat și după data de 3 iulie 2010, când a intrat în vigoare L. nr. 118/2010, Curtea constată că, în conformitate cu D. nr. 20/(...), reclamantul/a este îndreptățit/ă la a beneficia de acordarea integrală aindemnizației de concediu aferentă zilelor de concediu efectuate anterior datei de
3 iulie 2010, respectiv, la diminuarea acesteia cu 25%, pentru zilele de concediu efectuat după data de 3 iulie 2010.
Drept urmare, Curtea constată că în mod legal prima instanță a statuat în sensul anterior arătat.
Nu poate fi împărtășită susținerea recurentului/recurentei, în sensul că L. nr. 118/2010 retroactivează și că astfel se încalcă principiul neretroactivității legii, consacrat în art. 15 alin. 2 din Constituția României, câtă vreme, dispozițiile Legii nr. 118/2010 au fost aplicate efectiv doar începând cu data de 3 iulie 2010, data intrării sale în vigoare, respectiv, s-a procedat la diminuarea indemnizațiilor de concediu de odihnă aferente concediului de odihnă efectuat ulterior datei de (...).
Așa fiind, în temeiul considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B., în numele și pentru membrul/a de sindicat S. G., împotriva sentinței civile numărul 518/F/(...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 22 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
GREFIER A.-A. M.
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...) J.fond: R.I.B.
← Decizia nr. 3976/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2917/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|