Decizia nr. 3617/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3617/R/2012
Ședința publică din data de 12 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC Î. ȘI R. L. ȘI U. C. I. SA împotriva sentinței civile nr. 3158 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați P. V., N. P., V. I., S. Z., G. Z., C. V., B. C., F. V. N., M. C., C. G., C. T. G., B. L., B. G., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamanților intimați, av. M. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente și reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta reclamanților intimați depune la dosar împuternicire avocațială și întâmpinare, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate în totalitate pentru motivele arătate în întâmpinare. Fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 3158 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții P. V., N. P., V. I., S. Z., G. Z., C. V., B. C., F. V. N., M. C., C. G., C. T. G., B. L. și B. G. în contradictoriu cu pârâta S. I. și R. L. și U. C. I. SA B. și în consecință:
A fost obligată pârâta, la plata către reclamanți a celor 6 salarii de bază brute cu titlu de salarii compensatorii ca urmare a concedierii colective la inițiativa angajatorului, sume actualizate potrivit indicelui de inflație la data plății.
A fost obligată pârâta, la plata către reclamanți a sumei de 1950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune tribunalul a reținut că textul de lege incident, în privința solicitării plății drepturilor salarialerestante este cel prevăzut de C. muncii anume de 3 ani, conform art. 267 alin 1 lit. c.
Instanța a reținut că reclamanții au fost angajații pârâtei în baza unor contracte individuale de muncă încheiate pe durată nedeterminată, până în luna martie 2010 când au fost disponibilizați ca urmare a unor măsuri de concediere colective.
Conform prevederilor art.80 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi, încheiat la data de (...) și înregistrat la M.. sub nr.(...).2008, la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului salariații erau în drept să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată și o plată compensatorie în valoare de minim
6 salarii de bază brute negociate [f.167].
Contractul colectiv de muncă amintit, încheiat în conformitate cu prevederile din Legea nr. 130/1996, în vigoare la data încheierii contractelor individuale de muncă, precum și cu cele din C. muncii, este un act sui generis, fiind în același timp act juridic (contract, convenție), sursă de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind, sub acest aspect, o normă convențională negociată. Ca orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care se încheie, prin aplicarea principiului libertății contractuale și el reprezintă legea părților.
În acest sens, art.153 , art.154 alin. 1 și 2 din Legea nr.62/2011 și art. 229 alin. 4 din C. muncii prevăd că, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, contractele colective de muncă reprezintă legea părților.
Pârâta, semnatară a Contractului colectiv de muncă anterior menționat, nu poate să refuze îndeplinirea obligațiilor asumate invocând dificultăți financiare sau orice alte motive, întrucât prin încheierea contractului colectiv, raporturile juridice de drept al muncii devin drepturi și obligații negociate, de origine convențională, create de partenerii sociali, în funcție de condițiile economice și sociale precum și de interesele celor două părți.
După încheierea și intrarea lor în vigoare, Contractele colective de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art. 229 alin. 4 C. muncii coroborat cu art. 148 alin.1și 2 din Legea nr.62/20011). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate.
Art. 229 din C. muncii și art.153 din Legea nr.62/2011 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
În conformitate cu dispozițiile art. 229 alin.2 și 3 din C. muncii și ale art. 149 alin. 1 din Legea nr.62/2011, clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri. Aceasta era calea pe care ar fi putut eventual pârâtele să o urmeze dar în nici un caz acestea nu pot refuza să execute obligațiile asumate prin contract.
Instanța a reținut că executarea clauzelor asumate prin contract este obligatorie, iar dacă reclamanții au beneficiat de măsuri compensatorii prevăzute de OG nr. 9., în acest caz compensațiile trebuie cumulate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC Î. ȘI R. L. ȘI U. C. I. S., solicitând modificarea hotărârii atacate, reținerea cauzei pentru continuareajudecății, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivare pârâta arată că reclamanții își motivează cererea invocând clauze inserate în Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de ramura transporturi în condițiile în care în acea perioada la nivelul SC C. I. SA era învigoare și prin urmare aplicabil contractul colectiv de munca încheiat la nivelul unității 2009..
În esența acest contract colectiv de munca încheiat la nivel de ramura pe care-l invoca petenții ca fiind izvor de drepturi poate fi avut în vedere în acele situații în care nu exista un contract colectiv de munca încheiat la nivelul unității.
Or, chiar daca intimații-reclamanți invoca Contractul încheiat la nivel de unitate ca fundament al drepturilor bănești solicitate acestea nu se regăsesc în conținutul acestui act ci sunt stipulate doar prin contractul colectiv de munca încheiat la nivel de ramura.
În mod incontestabil Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de ramura este superior celui încheiat la nivel de unitate, insa raționamentul primei instanțe este total greșit în momentul în care declara ca pârâta societate se afla în culpa și nu poate invoca în favoarea sa Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate. De altfel, prima instanța ar fi putut ignora prevederile Contractului colectiv încheiat la nivel de unitate numai în situația anularii acestui act, ceea ce nu s-a constatat ci dimpotrivă acest contract a constituit legea părților producându-și efectele pana în momentul expirării valabilității pentru care a fost încheiat.
O alta critica vizează modalitatea de interpretare a clauzei înscrisa în art.80 alin. 1 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de ramura.
Prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei a arătat ca salariații concediați în anul 2010 de la societățile cuprinse în lista din Hotărârea Guvernului nr.155/2010 au beneficiat de masurile prevăzute de OG nr.9., fapt recunoscut de către intimații-reclamanți. Prin urmare prima instanța într-un mod surprinzător neaga în mod indirect implicațiile unui act normativ dat fiind refuzul de a analiza acest aspect prin considerentele hotărârii atacate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (f.25-28), reclamanții intimați au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea dispozițiilor sentinței civileatacate, în totalitate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:
Astfel cum în mod corect s-a reținut și de către prima instanță, reclamanții au fost angajații societății pârâte până în luna martie 2010, când contractele individuale de muncă ale acestora au încetat din motive care nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din C. muncii, ca urmare a unei concedieri colective, ocazie cu care aceștia au beneficiat de drepturile conferite de OG nr. 9. privind măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar, respectiv de o sumă egală cu de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea.
Însă, în cuprinsul Contractului colectiv de muncă la unic nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2.-a stabilit la art. 80 alin. 1 că ";la desfacerea contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și de o plată compensatore în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate";, iar la alin. 2 lit. a s-a menționat că "prevederile alin. 1 sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului individual de muncă a intervenit ca urmare a unor motive ce nu țin de persoana salariatului.";
În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c din C. muncii și ale art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, dispoziții în vigoare la data la care s-anăscut dreptul pretins prin acțiune, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel.
Potrivit prevederilor art. 243 alin. 1 din C. muncii „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți";, iar conform alin. 2
„neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta";, principiul forței obligatorii al contractului colectiv fiind prevăzut și de dispozițiile art. 30 din Legea nr.
130/1996, privind contractul colectiv de muncă (dispoziții legale în vigoare la data concedierii reclamanților).
Or, față de cele arătate Curtea constată că în mod legal s-a reținut aplicabilitatea Contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2010, în condițiile în care acesta era în vigoare la data la care reclamanții au fost concediați.
Față de dispozițiile exprese cuprinse la art. 238 alin. 1 C.muncii și art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, dispoziții în vigoare la data la care s-a născut dreptul pretins prin acțiune, potrivit cărora „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior";, se constată a fi nefondate criticile aduse de recurentă privind neaplicarea cu prioritate a prevederilor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Sunt eronate susținerile recurentei potrivit cărora contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și-ar găsi aplicabilitatea doar în situația inexistenței unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, atât timp cât, din analiza prevederilor anterior menționate, reiese faptul că la nivel inferior contractul nu poate conține clauze mai puțin favorabile pentru salariat decât cele cuprinse în contractul de nivel superior.
Pe de altă parte, deși reclamanții au beneficiat de măsurile de protecție socială prevăzute de OG nr. 9., inclusiv de plățile compensatorii achitate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit mențiunilor din deciziile de concediere depuse la dosar, această împrejurare nu este de natură să exonereze societatea pârâtă de a executa obligațiile impuse de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Această concluzie este în deplină concordanță și cu prevederile art. 67 din C.muncii, potrivit cărora „Salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil";, aceste dispoziții legale permițând așadar cumularea compensațiilor acordate în temeiul OG. nr. 9. cu cele plătite de angajator în temeiul Contractului colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi.
Cum prin OG nr. 9. sau alt act normativ special aplicabil nu s-a prevăzut un regim derogatoriu de la dispozițiile art. 67 din C.muncii, Curtea reține că societatea pârâtă avea obligația să plătească reclamanților, din fondurile proprii, compensațiile bănești individuale astfel cum au fost negociate în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Din cuprinsul prevederilor art. 31 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă și ale prevederilor art. 244 C.muncii, în vigoare la data concedierii reclamanților, reiese că pe parcursul executării contractului colectiv de muncă, clauzele lui pot fi modificate doar când părțile semnatare convin acest lucru, or față de aceste prevederi se constată a fi neîntemeiate susținerile potrivit cărora instituirea măsurilor de protecție prin OG nr. 9. ar face inaplicabile dispozițiile din Contractul colectiv de muncă, cu atât mai mult cu cât acesta a fost încheiat anterior intrării în vigoare a actului normativ menționat.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC Î. ȘI R. L. ȘI U. C. I.
SA împotriva Sentinței civile nr. 3158 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:E. B.
| ← Decizia nr. 4118/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 5058/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
