Decizia civilă nr. 128/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 128/A/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013
Instanța constituită din: Președinte: I. T.
Judecători: N. M. Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta SC. O. Z. S. împotriva sentinței civile nr. 2844/_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. _
, privind și pe reclamanta I. M., având ca obiect contestație deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtei apelante, administrator Z. G., lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este îndeplinită.
A. ul este declarat și formulat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul pârâtei apelante solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței pronunțată de Tribunalul Sălaj în sensul respingerii contestației formulate de reclamantă la decizia de concediere ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2844 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, a fost admisă cererea formulată de reclamanta I. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. O. Z. S.R.L. și s-a dispus anularea deciziei nr.2/_ și repunerea părților în situația anterioară - prin reintegrarea pe post.
A fost obligat pârâtul la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate și reactualizate - începând cu data de_ până la reintegrarea pe postul deținut. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut urmă
toarele:
Reclamanta a fost angajată cu contract individual de muncă a pârâtei până
la data de_, când prin decizia nr. 2/_ emisă de intimată, aceasta a fost concediată disciplinar.
Sunt citate in extenso prevederile art. 252 alin. (2) din Codul muncii, vizând conținutul obligatoriu al deciziei de sancționare, cu sublinierea că lipsa unuia din elementele enumerate în textul citat atrage nulitatea absolută a măsurii dispuse.
Privind mențiunea de la lit. a) în decizie trebuie descrisă în concret fapta pentru care a fost sancționat cel în cauză. Descrierea presupune menționarea aspectelor care o individualizează, modalitatea în care s-a comis, prezentarea explicită a acelor aspecte, care pot conduce la concluzia că fapta reprezintă o încălcare a normelor de disciplină săvârșită în legătură cu munca.
Trimiterea la dispozițiile fișei postului pretins încălcate nu are nicio relevanță față de dispozițiile legale imperative în materie.
Descrierea faptei dă posibilitatea salariatului să se apere.
Astfel, nu este suficient și nici legal ca pretinsa abatere să fie înscrisă numai în alte documente indicate de angajator, de pildă, referatul de cercetare prealabilă, alt referat sau note de constatare. Decizia de sancționare nu poate fi completată cu elemente exterioare ce ar explica mențiunile din cuprinsul ei.
Descrierea nu este suficientă dacă nu este indicată și data comiterii ei, ce reprezintă un element esențial pentru individualizarea faptei. Indicarea momentului sau a intervalului de timp în care s-a comis abaterea este fundamentală pentru a asigura legalitatea deciziei de sancționare. Concluzia decurge din interpretarea gramaticală, logică și sistematică, dar și prin coroborare a dispozițiilor art. 252 alin. (1) și alin. (2) lit. (a) din Codul muncii, urmărindu-se punerea la adăpost a angajatului față de eventualele măsuri abuzive sau nejustificate ale angajatorului.
Referitor la mențiunea prevăzută la art. 252 alin. 2 lit. c) din Codul muncii, numai prin indicarea în decizia de sancționare a motivelor pentru care s-au înlăturat apărările formulate de salariat, se asigură efectiv dreptul la apărare, în caz contrar neexistând certitudinea că aceste apărări au fost verificate, putându- se presupune că cercetarea prealabilă nu și-a atins scopul prevăzut de lege.
Art. 252 alin. (2) Codul muncii prin fiecare componentă a sa statornicește o nulitate absolută de formă, nulitate care în lipsa unui text în sens contrar, nu se poate acoperi prin confirmare, prin arătarea faptelor în instanță. Ea are totodată caracterul unei nulități exprese, în cazul căreia legea instituie o prezumție de vătămare, astfel încât beneficiarul prezumției nu trebuie să dovedească faptul vătămării, ci doar nerespectarea formei legale.
În speță, decizia nr. 2/_, emisă de pârâtă nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 252 alin. (2) lit. a) și c) din Codul muncii și în consecință
instanța a anulat această decizie.
În temeiul art. 80 alin. (1) și (2) din Codul muncii, instanța a obligat pârâta să o reîncadreze pe reclamantă pe postul deținut anterior concedierii și să-i plătească despăgubirile egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta
, solicitând schimbarea sentinței în sensul respingerii contestației formulate.
În motivare arată instanța în mod greșit a reținut că în decizia de concediere nu s-au indicat motivele pentru care apărările salariatei au fost înlăturate și astfel ar fi încălcat prevederile art. 252 C muncii.
S-a arătat că "apărările au fost înlăturate fiindcă au fost probate în fața comisiei și a d-nei I. M. iar o parte au fost recunoscute";.
În ceea ce privește data săvârșirii faptei, s-a arătat ca reclamanta în mod continuu a săvârșit fapte care constituie abateri disciplinare.
Deși i s-a atras atenția în nenumărate rânduri să-și îndeplinească sarcinile de serviciu conform fisei postului și corespunzător cerințelor impuse, nu a înțeles sa dea curs acestor solicitări, periclitând prin aceasta derularea convenției încheiate între apelantă și Petrom și implicit existenta contractelor de munca a încă 10 persoane.
S-au anexat înregistrările video, de unde se vede data săvârșirii faptelor și faptul că nu alimentează mașinile la pompă, lăsând conducătorul auto să facă acest lucru deși cerințele Petrom interzic acest lucru, nu a curățat platforma de alimentare de petele de combustibil, vizibile și în foto, înțelegând să stea cu mâna în buzunare în fața clienților, reclamanta a alimentat în bidoane de plastic deși acest lucru este interzis atât de legislație cât și de normele Petrom.
Reclamanta a creat nemulțumiri și în rândul celorlalți salariați cărora nu le convenea să facă sarcinile neexecutate de aceasta.
În cadrul unei discuții preliminare cu reclamanta, aceasta i-a solicitat să o ajute să-și formuleze o cerere de încetare a CIM, prin acordul pârtilor, motivând că "nu dorește să râdă lumea de ea ca a fost dată afară";. La rugămintea dânsei, i- a întocmit cererea, iar inserarea datei pe aceasta a fost făcută personal de reclamantă. I-a spus că după semnarea cererii de către dânsa să o depună la șeful stației pentru înregistrare în registru urmând ca după aprobare să fie redirecționată serviciului contabilitate.
Ulterior, reclamanta nu a mai depus cererea, fapt ce l-a determinat ca în baza probelor video, care arătau clar indolența crasa și neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, să treacă la întocmirea referatului nr. 3/_ pentru cercetarea abaterilor de către comisia de disciplina.
Faptele surprinse de camerele video, care constituie abateri disciplinare, în special atitudinea reclamantei în timpul programului de a stea cu mâna în buzunar, de a nu servi clienții, de a mânca pe platforma este contradictorie cu obligațiile prevăzute în fișa postului care statuează că "în momentul când sunt clienți la pompe, angajatul nu are voie să stea și să îi privească pasiv";; are obligativitatea de a-și oferi ajutorul clienților, … oferă în mod obligatoriu servicii: alimentarea cu combustibil; spălarea parbrizului și a lunetei; verificarea presiunii în pneuri; verificarea nivelului lichidului în parbriz";, "în zona magazinului și a perimetrului stației nu se mănâncă, nu se fumează"; să respecte normele PSI, s- au petrecut continuu și sistematic, la 20, 21, 25, 26 decembrie 2012, 01, 02, 03,
26, 27 și 29 ianuarie 2013.
În ceea ce privește argumentarea că decizia atacata nu respectă prevederile legale, aceasta este total nefondată. S-au înserat în decizia toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 252 alin 2 Codul Muncii.
Nu s-a depus întâmpinare la dosar.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, Curtea reține următoarele:
A. ul este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința schimbării în parte a sentinței în sensul admiterii în parte a contestației și a anulării în parte a deciziei, doar sub aspectul sancțiunii aplicate.
Se reține, în acest sens, temeinicia motivului de apel privitor la respectarea dispozițiilor art. 252 alin. 2 Codul muncii privitoare la cuprinsul obligatoriu al deciziei de sancționare.
Prima instanță a considerat că această decizie nu cuprinde în suficientă măsură pentru a se încadra în exigențele legii, descrierea faptei și indicarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei formulate în timpul cercetării disciplinare.
Se constată însă că interpretarea acestor dispoziții nu trebuie să se facă în mod excesiv, prin impunerea unei sarcini nerezonabile angajatorului. Derularea raporturilor de muncă trebuie privită în contextul derulării întregii activități lucrative a angajatorului, scopul organizării activității angajatorului nefiind, desigur, desfășurarea unor activități juridice desăvârșite, ci acela al atingerii obiectivelor sale aferente activității desfășurate. Prin urmare, exigențele impuse de Codul muncii trebuie privite restrictiv, iar aplicarea sancțiunii drastice a
anulării unei decizii de sancționare trebuie să se facă doar atunci când se conturează un clar abuz al angajatorului, iar regăsirea elementelor obligatorii în cuprinsul deciziei de sancționare este cu totul improbabilă.
În cauză, descrierea faptelor considerate abateri disciplinare a fost una extinsă, constând din enumerarea a 10 fapte concrete de încălcare a disciplinei muncii (e.g. a vorbit în repetate rânduri la telefon în timp ce alimenta clienții, s-a plimbat în repetate rânduri cu mâinile în buzunar pe platformă în prezența clienților etc.), singura chestiune insuficientă indicată de tribunal constând din neprecizarea datelor exacte în care s-au petrecut aceste fapte.
Indicare datei faptelor este însă legată mai degrabă de verificarea încadrării angajatorului în termenele legale pentru aplicarea sancțiunii, reglementate de art. 252 alin. 1 Codul muncii, astfel încât nu se poate pune semnul echivalenței între neindicarea datei când se afirmă că o faptă a fost săvârșită și nedescrierea faptei.
Prin dispozițiile de la lit. a) a art. 252 alin. 2 Codul muncii, intenția legiuitorului a fost de a nu permite emiterea unor decizii de sancționare absolut arbitrare, pe care să le detalieze angajatorul eventual doar în fața instanței. Însă, atunci când descrierea faptei îl avizează pe angajat care sunt exact faptele pentru care i se aplică sancțiunea, nu se mai poate vorbi despre nulitatea absolută a deciziei de sancționare, ci discuția se strămută pe tărâm probatoriu, impunând angajatorului să dovedească săvârșirea acestor fapte, pentru ipoteza în care angajatul neagă că le-ar fi săvârșit.
Este cazul din speță, în care prin cererea introductivă de instanță, reclamanta invocă nespecificarea datei săvârșirii faptelor ce i se impută, iar angajatorul complinește această lipsă prin probe necontestate de către reclamantă, anume, imagini din cuprinsul filmărilor făcute la locul de muncă și care surprind situații faptice reținute ca abateri în decizia de concediere, totodată, aceste imagini purtând și mențiunea datei când s-a făcut filmarea respectivă.
De altfel, procesul verbal din_, întocmit cu ocazia întrunirii comisiei de disciplină la data la care a fost convocată și angajata cercetată disciplinar, menționează că i-au fost prezentate reclamantei probe video din care rezultă săvârșirea anumitor fapte în anumite zile (filele 53-55 dosar fond), iar în nota explicativă dată de reclamantă, și despre care se arată în procesul verbal din_ că a fost întocmită în fața comisiei, sunt combătute punctual faptele, fără a se indica necunoașterea intervalului de timp în care au fost săvârșite.
Prin această notă explicativă (filele 20-21 dosar fond), reclamanta recunoaște o serie de fapte, anume, faptul ieșirii pe platformă în timp ce mânca - într-o împrejurare scuzabilă, anume, când nu funcționau camerele, pentru a preveni plecarea clientului fără să plătească; faptul că a vorbit la telefon - contextualizând prin precizarea faptului că era o unică ocazie în care a avut de organizat o chestiune de familie; faptul intrării la casa de marcat - contextualizând că s-a întâmplat doar anterior momentului când i s-a atras atenția să nu o mai facă, și doar când casierele erau ocupate în alt mod, solicitându-i reclamantei această înlocuire; faptul purtări pantalonilor de uniformă în afara stației - explicitând că a trebuit să meargă de urgență la farmacie pentru un membru al familiei.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta arată că nu au fost prezentate probele video în cadrul cercetări disciplinare și că nu i s-a înmânat o copie a procesul verbal întocmit cu acea ocazie, manifestându-și totodată incertitudinea că probele video nu ar fi trucate, însă apoi arată că în majoritatea cazurilor nu se vede clar persoana sa.
Sub acest aspect, se constată că prin Noul Cod de Procedură Civilă este reglementat regimul juridic al mijloacelor materiale de probă, printre care și
fotocopiile și filmele (art. 341). Or, în măsura în care nu s-a solicitat în mod expres, de către reclamantă, expertizarea acestor mijloace de probă de care s-a servit angajatorul în prezentul litigiu, simpla afirmație că nu sunt dincolo de orice bănuială de fraudă aceste probe nu are căderea de a le invalida, cu atât mai mult cu cât se afirmă apoi de către reclamantă că nu se poate identifica cu claritate în toate imaginile, de unde concluzia că se identifică în unele. În plus, se face precizarea de către reclamantă că din probele video nu reiese că ar fi dormit la locul de muncă, confirmându-se încă o dată, indirect, recunoașterea acestor probe de către reclamantă.
Față de aceste împrejurări, Curtea concluzionează că nu se verifică nulitatea deciziei de concediere sub aspectul nedescrierii faptelor sancționabile.
Cât privește cel de-al doilea motiv de nulitate avut în vedere de tribunal și invocat de reclamantă prin acțiune, cel vizând nespecificarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate, nici acesta nu poate fi reținut, întrucât decizia de sancționare cuprinde în clar specificarea, sub acest aspect, a faptului că o parte din fapte au fost recunoscute de salariată, ca și a celui că faptele au fost probate în fața comisiei și a reclamantei.
Aceste precizări reprezintă o suficientă descriere a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei. În condițiile în care prin nota explicativă dată în cadrul cercetării disciplinare, reclamanta a recunoscut o parte din fapte, apărarea constând practic nu din negarea săvârșirii acestora, ci din contextualizarea lor, angajatorul nu are practic a înlătura o astfel de apărare, ci doar să ia la cunoștință, în cadrul stabilirii sancțiunii de aplicat, aceste contextualizări.
Cea de a doua precizare făcută de angajator sub acest aspect, anume, că faptele au fost probate în fața comisiei, are calitatea de a reprezenta un motiv temeinic pentru înlăturarea apărărilor formulate de reclamantă în sensul că anumite fapte nu le-a săvârșit, urmând a se constata valabilitatea deciziei de sancționare și sub acest aspect. Se au în vedere și considerentele ce preced, sub aspectul valabilității probelor ce au stat la baza sancționării. Chiar dacă reclamanta indică faptul că nu s-a procedat, în cadrul lucrărilor comisiei de disciplină din_, la vizualizarea filmărilor pe care le invocă în acțiune angajatorul, cert este că ambele părți au avut în vedere aceste filmări cu acea ocazie, știind, angajata că a fost filmată, iar angajatorul, că dispune de filmări, cum a dovedit prin depunerea la dosar a copiilor după acestea, ba mai mult, chiar reclamanta, în nota explicativă, face referire expresă la faptul că "se poate dovedi pe camere"; împrejurarea că nu a mai intrat la casa de marcat după ce i s- a atras atenția de către șef.
Rămâne a se statua, în acest punct, asupra temeiniciei sancționării, în sensul de a se verifica, conform solicitării contestatoarei, măsura în care gravitatea sancțiunii este potrivită faptelor pentru care a fost aplicată, prin raportare și la celelalte criterii indicate de art. 250 Codul muncii.
Or, sub acest aspect, Curtea notează că reclamantei nu i s-au aplicat anterior sancțiuni disciplinare, astfel încât, pentru a se justifica o concediere disciplinară ca primă măsură disciplinară împotriva unui angajat, este necesar ca fapta sau faptele să fie de o gravitate deosebită, de natură a determina angajatorul să nu mai poată accepta continuarea raporturilor contractuale.
Faptele reținute în sarcina reclamantei și a căror săvârșire a fost recunoscută sau probată, conform considerentelor de mai sus ce redau conținutul notei explicative, nu se conturează a fi de o gravitate deosebită, care să merite concedierea. Sunt abateri oarecum minore de la disciplina muncii, față de care reclamanta a formulat justificări credibile și care se puteau eventual corecta prin aplicarea unor sancțiuni imediate, atenționări din partea
angajatorului, mustrări, urmate, dacă reclamanta nu ar fi dat curs acestor puneri la punct, de sancțiuni mai grave. Or, angajatorul a lăsat, aparent fără a lua nici o altă măsură disciplinară intermediară, a se aduna mai multe abateri de acest gen, minore, pentru a aplica în final cea mai drastică măsură disciplinară.
În acest context, nu poate fi avizată ca legală sancțiunea aplicată, sens în care Curtea va dispune înlocuirea măsurii concedierii cu o alta, mai ușoară ca gravitate în ordinea Codului muncii, anume, cea a reducerii salariului de bază cu 5% pe o durată de o lună. Apreciază, în acest sens, că o atare sancțiune are menirea de a atenționa angajatul asupra obligației de a respecta regulile specifice locului său de muncă, fără însă a-i înceta contractul de muncă.
Se are în vedere, pentru stabilirea sancțiunii adecvate, că angajatorul impută reclamantei inclusiv faptul că i-a permis șefului stației Peco, deci șefului său direct (fila 52 dosar fond), membru al comisiei de disciplină (fila 55 dosar fond), să alimenteze cu carburant într-un bidon de plastic (fila 53 dosar fond). O atare imputare este abuzivă, fiind evident că nu poate fi sancționat angajatul pentru faptele culpabile pe care angajatorul le săvârșește. Or, din perspectiva reclamantei, șeful stației la care lucra îl reprezintă pe angajator.
Se mai reține, pe de altă parte, numărul mare al imaginilor în care reclamanta apare stând cu mâinile în buzunar în prezența clienților, care fie își alimentează singuri mașina cu combustibil, fie își curăță parbrizul, astfel încât, chiar dacă reclamanta a arătat că sunt clienți care preferă să facă singuri aceste operațiuni, refuzând ajutorul reclamantei, caracterul repetitiv al acestei atitudini poate aduce prejudicii de imagine angajatorului. Aceasta, cu atât mai mult cu cât s-a depus la dosar contractul încheiat între angajator în calitate de partener și
OMV Petrom Marketing S.R.L. în calitate de comitent, prin care primul se obligă a se asigura că personalul este calificat, instruit și pregătit pentru postul respectiv, în conformitate cu procedurile și standardele de instruire și pregătire stipulate de către comitent (fila 47 dosar fond). Inclusiv prin întâmpinarea depusă la fond de pârâtă se subliniază că în special s-a avut în vedere atitudinea reclamantei de a sta cu mâinile în buzunar în timpul programului, o atitudine care este de altfel de înțeles că ar putea deranja angajatorul, care plătește salariu și contribuții de asigurări sociale pentru angajații săi, din partea cărora este în consecință îndreptățit să aștepte o implicare atentă și activă în derularea activității specifice, mai cu seamă în prezența clienților.
Ceea ce urmărește angajatorul este asigurarea unei prezențe și prestații profesioniste a angajaților în fața clienților și a eventualilor reprezentanți ai comitentului S.C. OMV Petrom Marketing S.R.L., cu care angajatul este în raport contractual pentru derularea activității sale și de a cărui apreciere depinde continuarea activității sale.
Cât privește celelalte criterii de individualizare a sancțiunii, se mai reține că nu au fost dovedite/invocate de către angajator consecințe grave ale faptelor reținute, cel puțin nu în mod concret, ci doar o consecință posibilă, pentru eventualitatea în care un reprezentant al comitentului ar lua la cunoștință de modul neprofesionist în care se prezintă reclamanta, or sub acest aspect, trebuia să se ia măsuri demonstrabile de către angajator, punctuale, de câte ori se va fi constatat o abatere de la normele de conduită profesională.
De asemenea, sub aspectul vinovăției reclamantei, Curtea reține că nu s-a conturat, din modul de reținere a faptelor, o încălcare voită a normelor de disciplină, ci una din culpă, aspect relevant pentru individualizarea mai blândă a sancțiunii.
Așa fiind, față de toate aceste considerente, Curtea urmează a admite apelul și a schimba sentința conform dispozitivului, ținând seama de dispozițiile art. 477-480 Noul Cod de Procedură Civilă. Vor fi menținute dispozițiile
tribunalului privitoare la reintegrarea reclamantei și la plata despăgubirilor legale pentru perioada în care a fost concediată, fiind în acord cu soluția de înlocuire a sancțiunii disciplinare aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite apelul declarat de pârâta S.C. O. Z. S.R.L. cu sediul în com. Marca, nr.232, județul Sălaj împotriva sentinței civile nr. 2844 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, pe care o schimbă în parte în sensul că admite în parte contestația formulată de reclamanta I. M. cu domiciliul în com. Bănișor, sat P., nr.140, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâta S.C. O. Z. S.R.L. și în consecință anulează în parte decizia nr. 2/_ emisă de pârâtă, în sensul că înlocuiește sancționarea desfacerii contractului individual de muncă al reclamantei cu cea a reducerii salariului de bază cu 5% pe o durată de o lună.
Menține restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii. Decizia este definitivă și executorie.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
T. M. N.
GREFIER,
S. -D. G.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. P. R. a M. lena
