Decizia civilă nr. 134/2013. Contestație decizie suspendare contract de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 134/A/2013
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: N. M.
JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta S. SA B. - S. DE
T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 1970/F din 31 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._, privind și pe reclamantul P. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de suspendare a contractului de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtei recurente - consilier juridic Berindean N. și reprezentanta reclamantului intimat - avocat Vlad C. C. din cadrul Baroului Bistrița Năsăud.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că apelul este declarat în termen legal.
Curtea de Apel C. este competentă să judece apelul, în temeiul art. 96 pct. 2 C.pr.civ., raportat la dispozițiile art. la art. 95 pct. 1 și art. 209, 210 din Legea nr. 62/2011.
Se constată că la dosar se află dovada încercării de mediere, prin întâmpinarea formulată nu s-au invocat excepții, iar prin cererea de apel nu s-au solicitat probe, astfel încât nu este cazul de o estimare a procesului având în vedere că faza de cercetare a apelului nu reclamă administrarea unor probe care să necesite o perioadă mai îndelungată, astfel că dezideratul judecării apelului într-un termen optim și rezonabil este respectată.
Reprezentanții părților arată că toate susținerile și apărările au fost formulate prin înscrisurile depuse la dosar, astfel încât nu au alte cereri de formulat.
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantei susține apelul astfel cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea acestuia cu consecința respingerii acțiunii și menținerea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă al reclamantului.
Reprezentanta reclamantului intimat susține întâmpinarea formulată solicitând respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1970/F din 31 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._, a fost admisă contestația formulată de
reclamantul P. N. | în contradictoriu cu pârâta S. | N. | de T. | F. |
de C. "C. C. | ";SA B., reprezentată de S. | de T. | F. | de C. |
și, în consecință s-a anulat decizia nr. S4/13 din_ de suspendare a raporturilor de muncă, emisă de pârâtă și s-a dispus repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii deciziei și a obligat pârâta să-i plătească drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu s-ar fi emis decizia anulată de la data de_ și până la data reluării efective a raporturilor de muncă, sume actualizate și indexate cu indicele de inflație la data plății.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoare
le:
Reclamantul este salariatul pârâtei și, începând anul 1993 până la data de_ a deținut funcția de conductor tren la Stația cf. Bistrița Nord.
Prin actul adițional la contractul individual de muncă din data de_, s- a modificat felul muncii prin acord, reclamantul a fost încadrat pe postul de muncitor necalificat categoria de lucrări obișnuite.
Acest act adițional a fost încheiat ca urmare a faptului că în dosarul de urmărire penală nr. 520/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov reclamantul era cercetat pentru săvârșirea de fapte penale în legătură cu serviciu, în perioada 2011-2012, fiind începută urmărirea penală față de acesta pentru fapte de corupție, fapte săvârșite în legătură cu funcția deținută aceea de conductor de tren și față de reclamant s-a luat măsura obligării de a nu părăsi țara și totodată s-a stabilit și obligația de a nu exercita profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta și anume aceea de conducător de tren, fiind, astfel, în imposibilitatea de a ocupa această funcție.
Sesizarea inițială a organului de urmărire penală nu a fost efectuată de către angajator, angajatorul formulând plângere penală ulterior, la data de 15 martie 2013, după ce Parchetul a adus la cunoștința pârâtei că reclamantul ar fi săvârșit fapte penale prin care i s-ar fi adus un prejudiciu și potrivit art.221 alin.4 C.pr.penală, text legal care stabilește imperativ obligația unității de a sesiza organul de urmărire penală despre săvârșirea faptelor de care a luat cunoștință și să se constituie parte civilă, astfel că pârâta a formulat plângere penală împotriva a 29 de salariați printre care și reclamantul, înregistrată la sucursala C. sub numerele 159-188, reclamantul fiind la poziția 13, numărul de înregistrare a plângerii în privința sa este 171 și a fost depusă la dosarul penal nr. 5207P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, cum reiese din ordonanța emisă de procuror în acest dosar la_, ordonanță depusă de reprezentantul reclamantului în alte dosar printre care și dosarul nr._ .
Ulterior, printr-un alt act adițional la contractul individual de muncă, încheiat la_, s-a stabilit ca reclamantul să ocupe funcția de manevrant de vagoane I la stația S., începând cu data de_ și până la data rămânerii definitive a hotărârii penale în dosarul penal nr. 520/P/2011.
După ce, la data de_ angajatorul a formulat plângere penală împotriva angajaților, prin decizia nr.S4/13, din 18 martie 2013, în temeiul art.52 alin.1 litera "b"; din Codul muncii pârâta a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de_, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, arătându-se că împotriva reclamantului a formulat plângere penală înregistrată sub nr.182/2013 în dosarul penal 520/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
În cuprinsul actului contestat se menționează că, la emiterea acestuia, s-au avut în vedere: adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov prin care angajatorul este înștiințat că are obligația depunerii plângerii penale în cauză ca parte vătămată și civilă față de angajații cercetați pentru fapte de corupție;
plângerea penală nr. 182 formulată împotriva salariatului reclamant, pentru infracțiunea de dare de mită în formă continuată și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni.
Potrivit art.52 alin.1 litera "b"; din Codul muncii contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești iar conform alin.2 al aceluiași articol în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară și i se plătește, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului, mențiune care a fost făcută și în decizia de suspendare la articolul 3 al dispozitivului acesteia.
Prin urmare, în articolul 52 alin.2 litera b sunt prevăzute două situații care pot determina angajatorul să suspende contractul individual de muncă, respectiv, cea în care angajatorul a formulat plângere penală față de salariat pentru săvârșirea de către acesta a unor fapte penale incompatibile cu funcția deținută și a doua ipoteză, cea în care salariatul a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, situație în care urmărirea penală a fost efectuată la sesizarea unui terț (deci nu angajatorul) sau din oficiu.
Prin decizia de suspendare a contractului individual de muncă contestată de reclamant, pârâta a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului ca urmare a formulării de către pârâta-angajator a plângerii penale împotriva salariatului pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, suspendare care durează până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
În aceste condiții nu se impune ca salariatul să fie trimis în judecată, așa cum susține reclamantul, impunându-se doar ca angajatorul să fi formulat o plângere penală față de salariat, plângere prin care să solicite cercetarea acestuia pentru săvârșirea de fapte incompatibile cu funcția deținută.
În speță, suspendarea nu a fost aplicată ca o sancțiune disciplinară, sancțiune care, de altfel, nu este prevăzută de art. 248 din Codul muncii.
Nu este vorba, în cauză, nici de suspendarea contractului individual de muncă prevăzută de art.52 alin.1 litera "a";, suspendare care poate fi dispusă de angajator pe durata efectuării cercetării disciplinare prealabile.
Așa fiind, criticile reclamatului prin care acesta invocă nulitatea deciziei de suspendare a raporturilor de muncă pentru nerespectarea condițiilor de formă, prevăzute de art. 252 din Codul muncii pentru decizia de sancționare disciplinară (lipsa temeiului suspendării, a termenului în care actul poate fi contestat și instanța competentă să soluționeze o atare contestație), nu au fost întemeiate.
Codul muncii nu conține dispoziții privind forma deciziei de suspendare unilaterală a contactului individual de muncă din inițiativa angajatorului astfel că, în lipsa unei norme exprese care să reglementeze cu caracter obligatoriu, elementele pe care trebuie să le cuprindă dispoziția de suspendare a raporturilor de muncă, printre care și termenul în care actul poate fi contestat și instanța competentă să soluționeze o atare contestație, lipsa acestor mențiuni din cuprinsul deciziei de suspendare nu afectează valabilitatea actului.
Decizia de suspendare atacată cuprinde date referitoare la angajat și angajator, motivele de fapt și drept ale măsurii dispuse, durata acesteia, astfel că nu se poare reține că a fost emisă cu rea credință.
Fiind un act unilateral emis de angajator, decizia de suspendare a contractului individual de muncă poate fi contestată în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care salariatul a luat cunoștință de măsura dispusă,
potrivit art. 211 lit.a din Legea nr. 62/2011, această dispoziție legală fiind mai favorabilă și în același timp și ulterioară celei cuprinse în art.268 alin.1 litera a din Codul muncii, se aplică prioritar față de cea din Codul muncii.
Cât timp reclamantul a formulat contestația în termenul prevăzut de dispoziția legală nu poate să invoce producerea vreunui prejudiciu.
Prin urmare, tribunalul a analizat dacă, în speță, la data emiterii decizie de suspendate atacate, erau îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 52 alin. 1 litera "b"; din Codul muncii, pentru ca angajatorul să poată dispune suspendarea contractului individual de muncă.
Se notează că această suspendare este din inițiativa angajatorului și deși nu este obligatorie, ci facultativă, dacă angajatorul uzează de acest drept al său, oportunitatea suspendării nu poate fi cenzurată de tribunal cât timp dispoziția
legală îndreptățește angajatorul să dispună suspendarea, urmând ca, eventuala netemeinice a plângerii formulate să aibă consecințele prevăzute de alin.2 din art. 52 Codul muncii.
În consecință, decizia de suspendate poate fi analizată doar sub aspectul îndeplinirii condițiile de legalitate prevăzute de art.52 alin.1 litera "b"; din Codul muncii, respectiv: 1. la data suspendării să fi existat formulată de angajator împotriva salariatului o plângere penală; 2.plângerea penală să fi fost formulată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută.
La data suspendării contractului individual de muncă, 18 martie 2013, față de reclamant era formulată o plângere penală, plângere care a fost formulată de angajator la data de 15 martie 2013, așa că această condiție a fost îndeplinită.
A doua condiție nu este îndeplinită în speță, respectiv faptele pentru care angajatorul a formulat plângere penală nu sunt incompatibile cu funcția deținută.
La data sesizării inițiale a organului de urmărire penală, cu privire la săvârșirea de către reclamant a faptelor pentru care acesta este cercetat în dosarul nr.520/P/2011, respectiv anul 2011, reclamantul ocupa funcția de conductor șef de tren și faptele au fost săvârșite în exercitarea acestei funcții și cu privire la această funcție s-a stabilit, în dosarul de urmărire penală, obligația pentru reclamant de a nu o mai exercita.
Acesta a fost motivul pentru care s-a încheiat primul act adițional la contractul individual de muncă, prin care s-a schimbat funcția deținută și, apoi, al doilea act adițional, urmare a căruia reclamantul a ocupat postul de manevrant de vagoane până la rămânerea definitivă la hotărârii penale.
Aceasta este funcția din care a fost suspendat reclamantul prin decizia contestată.
Din fișa postului acestei funcții aflată în copie la dosar fila 25 nu reiese că există vreo incompatibilitate între faptele pentru care este cercetat reclamantul și pentru care, în timpul urmăririi penale efectuate urmare a unei sesizări din anul 2011, a formulat plângere penală și angajatorul, conform art.221 alin.4 C.pr.penal și funcția de manevrant de vagoane I, funcție care presupune asigurarea manevrării garniturilor trenurilor de călători în grupa tehnică a stației.
Faptele de corupție imputate reclamantului sunt în conexiune cu funcția și sarcinile de serviciu pe care reclamantul le-a avut anterior începerii urmăriri penale și pe care acesta nu le mai exercita la data suspendării.
Că faptele presupus săvârșite de reclamant pentru care s-a început urmărirea penală și pentru care a formulat plângere penală și angajatorul nu sunt incompatibile cu funcția de manevrant de vagoane rezultă și din faptul că angajatorul a fost cel care a propus reclamantului ocuparea postului de muncitor necalificat și apoi a celui de manevrant de vagoane, în condițiile în care avea cunoștință că reclamantul este cercetat penal pentru fapte care au legătură cu exercitarea funcției de conductor de tren.
Prin urmare însuși angajatorul a apreciat că faptele săvârșite de reclamant pentru care este urmărit penal, nu sunt fapte incompatibile cu posturile oferite succesiv salariatului.
Nefiind îndeplinite cumulativ cele două cerințe prevăzute de art.52 alin.1 litera "b"; teza I din Codul muncii, decizia contestată s-a luat cu încălcarea acestor dispoziții legale astfel că acțiunea reclamantului este întemeiată și a fost admisă conform dispozitivului.
În baza art. 453 din Noul Cod de procedură civilă pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu chitanța atașată la dosar.
Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin.
2 din Legea nr. 304/2004 și-au exprimat votul în sensul celor anterior arătate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta
, solicitând în urma rejudecării fondului să se respingă contestației formulata.
În motivare susține că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art.
52 lit. b Codul Muncii, atașând textul din a doua situație la prima situație, rezultând o mixtura a celor doua situații distincte prevăzute de Codul Muncii.
În Codul Muncii nu exista nici o prevedere care să arate în ce condiții limitative angajatorul poate să suspende CIM a salariaților împotriva cărora a formulat plângere penala, raportat la tipul faptei penale, datei săvârșirii faptei penale sau a funcției care a deținut-o anterior sau o deține în momentul formulării plângerii penale, asemenea prevedere este prevăzuta în Codul Penal si este opozabila învinuitului căruia îi este interzis în mod expres (în conținutul ordonanței) de a desfășura activitatea în funcția în exercitarea căreia a comis faptele, acesta fiind obligat sa o respecte, nerespectarea acestei interdicții putând atrage sancțiuni specifice prevăzute de Codul Penal în sarcina învinuitului.
Codul muncii nu prevede cazurile pentru care se poate contesta decizia de suspendare, ca atare contestația se poate face pentru ca instanța să verifice și să constate dacă condițiile prevăzute de către art.52 Codul Muncii sunt întrunite, în situația de față dacă plângerea penala a fost formulată și înregistrată la organele de cercetare/urmărire penală competente, neavând relevanță dacă această plângere penală a fost făcută când contestatorul desfășura altă activitate decât cea în care o ocupa la momentul săvârșirii infracțiunii, relevantă fiind doar data anterioară a formulării plângerii penale față de cea a emiterii deciziei de suspendare a CIM.
Prin întâmpinare, intimatului P. N.
a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare instanța de judecată a interpretat corect atât starea de fapt cât și prevederile Codului muncii, în speță art. 52 lit. b.
Din formularea textului de lege rezultă că pentru a putea fi dispusă suspendarea în temeiul art. 52 alin.1 lit. b, trebuie îndeplinite două condiții: existența unei plângeri penale împotriva salariatului formulată de angajator ori trimiterea în judecată a salariatului pentru fapte penale, în ambele ipoteze faptele sesizate să-l facă pe salariat incompatibil cu funcția deținută.
Tribunalul a reținut în mod corect că cerința impusă de art. 52 alin.1 lit. b nu este îndeplinită, respectiv faptele pentru care angajatorul a formulat plângere penală împotriva intimatului nu sunt incompatibile cu funcția deținută. Funcția deținută în ultima perioadă de intimat, aceea de manevrant vagoane, nu are vreo compatibilitate cu motivele pentru care este urmărit penal.
Instanța trebuia să mai rețină și reaua credință a angajatorului, care a preferat să emită o decizie de suspendare a raporturilor de muncă, în condițiile în care era vorba despre un angajat care și-a desfășurat activitatea în societate timp de peste 13 ani. Date fiind motivele care au determinat formularea plângerii
penale împotriva intimatului, nimic nu împiedică angajatorul să-și deruleze raporturile de muncă până la finalizarea cercetării judecătorești.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Apelul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Se constată, în acest sens, faptul că în esență, apelanta contestă corectitudinea interpretării date de prima instanță textului legal aplicabil, anume, teza I a art. 52 lit. b) Codul muncii.
Interpretarea diferă în funcție de atașarea sau nu a determinării pe care o conține la sfârșitul său acest text legal la prima teză a textului, apelanta apreciind că nu este oportună această atașare. Cu alte cuvinte, consideră apelanta că verificarea condiției ca faptele penale să fie incompatibile cu funcția deținută trebuie făcută doar în ipoteza suspendării contractului individual de muncă pentru cazul când salariatul a fost trimis în judecată pentru aceste fapte. În schimb, pentru ipoteza suspendării ocazionate de formularea de către angajator a plângerii penale împotriva angajatului său, apreciază apelanta că nu mai este necesară această condiție, anume, ca faptele pentru care s-a formulat plângere penală să fie incompatibile cu funcția.
Interpretarea corectă este cea făcută de tribunal, rațiunea fiind aceeași în ambele ipoteze ale textului legal, în sensul că atât în cazul când angajatorul a formulat plângere penală împotriva angajatului său, cât și când acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale, trebuie ca aceste fapte care au stat la baza acestor demersuri penale, să fie incompatibile cu funcția deținută de angajat.
Nu se poate accepta ca un contract individual de muncă să fie suspendat din inițiativa angajatorului în afara situațiilor limitativ prevăzute de lege. Suspendarea contractului individual de muncă este o excepție de la regula obligativității acestui contract pentru ambele părți, astfel încât se aplică regula de interpretare exceptio est strictissimae interpretationis (excepțiile sunt de strictă interpretare).
De asemenea, în lipsa unor determinări clarificatoare în text, trebuie să se apeleze la o interpretare teleologică, în sensul că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea acestui caz de suspendare este acela de a permite angajatorului să suspende un contract în ipoteza în care poate fi afectată activitatea profesională desfășurată de unul din angajații săi, nemaiexistând încrederea angajatorului în profesionalismul și probitatea angajatului său, care să stea la baza derulării contractului. Or în mod evident, o atare surpare a bazelor de încredere ce trebuie să fundamenteze un contract individual de muncă nu poate fi susținută decât atunci când plângerea penală formulată de angajator vizează fapte incompatibile cu funcția exercitată de angajatul suspendat. Dacă aceste fapte nu sunt incompatibile cu această funcție, nu există un suficient temei pentru a permite angajatorului să suspende contractul, lipsind o bază rațională pentru a accepta o atare desesizare unilaterală de efectele contractului de muncă.
Chiar dacă, așa cum arată apelantul, acesta a inițiat mutarea angajatului pe o altă funcție pentru a răspunde imperativului respectării dispozițiilor procurorului de a se interzice continuarea desfășurării de către reclamant a desfășurării activității în funcția în exercitarea căreia a comis fapta, iar nu ca un răspuns propriu al societății la faptele penale eventuale ale reclamantului, acest aspect nu modifică modul de interpretare a textului legal incident.
Nu se poate considera nici că societatea angajatoare ar putea dispune suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului în considerarea funcției pe care a deținut-o la data eventualei săvârșiri a faptelor penale, întrucât la data suspendării, acesta nu mai deținea această funcție, astfel încât raportarea la funcția anterioară este lipsită de temei, în analiza legalității suspendării
dispuse prin decizia contestată, legalitatea unui act fiind analizată în funcție de datele contemporane momentului emiterii.
Văzând dispozițiile art. 480 Noul Cod de Procedură Civilă, urmează a respinge apelul, iar în temeiul art. 453 Noul Cod de Procedură Civilă, va obliga apelanta la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății în apel în favoarea intimatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE CĂLĂTIORI SA B. - S. DE T. F. DE C. C. cu sediul în C.
-N., P. A. I., nr.17, județul C., împotriva sentinței civile nr.1970/F din_ pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numita apelantă să plătească intimatului P. N. domiciliat în localitatea S., nr.661, județul Bistrița-Năsăud, suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N. I. T.
GREFIER,
N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. B. R. -I.
