Decizia civilă nr. 1203/2013. Contestație decizie suspendare contract de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1203/R/2013
Ședința publică din data de 19 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. A T.
JUDECĂTOR: D. | C. | G. |
JUDECĂTOR: G. | -L. | T. |
GREFIER: N. | N. |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. C. SRL împotriva sentinței civile nr. 5857 din_ pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ *, privind și pe intimatul reclamant B. I., având ca obiect contestație împotriva deciziei de suspendare contract de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentantul reclamantului intimat - avocat Moisa Dorin din cadrul Baroului C., iar la a doua strigare a cauzei se prezintă și reprezentanta recurentei - avocat Ielciu Otilia din cadrul Baroului Sălaj.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că intimatul a formulat întâmpinare, la care s-a anexat un proces verbal de compensare a datoriei, înregistrată la dosar la data de 14 martie 2013, comunicându-i-se un exemplar al
acesteia reprezentantei recurentei.
Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri, reprezentanta recurentei, raportat la întâmpinarea care i s-a comunicat în ședința publică de azi, solicitând amânarea pronunțării.
Reprezentantul intimatului arată că nu se opune, solicitând amânarea pronunțării cu o zi, cu atât mai mult cu cât, pe rolul instanței, mâine, se află o cauză similară. Arată că întâmpinarea formulată este similară în proporție de 95
% cu cea depusă într-un alt dosar la acest complet de judecată, dosar în care a fost amânată pronunțarea.
Reprezentantul reclamantului arată că a invocat în întâmpinare excepția nulității recursului sub aspectul nemotivării în drept a acestuia.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită respingerea acestei excepții întrucât recursul este formulat împotriva unei sentințe fără altă cale de atac iar instanța de recurs, în baza art. 304/1 C.proc.civ., analizează hotărârea atacată atât sub aspectul netemeiniciei cât și al nelegalității.
Reprezentantul intimatului arată că invocarea art. 304/1 din codul de procedură civilă la acest termen de judecată este tardivă.
Curtea, în urma deliberării, respinge excepția nulității recursului pentru nemotivare în drept, invocată de reprezentantul reclamantului, din motivele de recurs expuse fiind posibilă analizarea aspectelor criticate, existând motivarea recursului și fiind posibilă încadrarea în drept a acestuia, în condițiile în care
încadrarea în drept nu este o condiție imperativă prevăzută sub sancțiunea nulității, ci doar aceea a motivării recursului.
Instanța solicită reprezentanților părților să precizeze momentul la care a fost efectuată expertiza.
Reprezentanta recurentei arată că nu poate preciza exact data efectuării acesteia dar poate să afirme că expertiza s-a finalizat după data sesizării organului de cercetare penală.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că data efectuării acestei expertize rezultă din însuși raportul de expertiză întocmit în baza contractului nr. 1/2012, în preambulul expertizei fiind menționată perioada desfășurării ei, respectiv_ -_ și nu în anul 2011 când s-a emis decizia de suspendare. Solicită instanței lăsarea cauzei la o strigare ulterioară pentru a putea depune la dosar raportul de expertiză.
Reprezentanta recurentei nu se opune.
Curtea încuviințează cererea iar la reluarea cauzei reprezentantul reclamantului depune la dosar raportul de expertiză contabilă extrajudiciară arătând că a marcat pe acesta data desfășurării expertizei și contractul în baza căruia au fost stabilite obiectivele expertizei.
Întrebată de instanță, reprezentanta recurentei declară că are cunoștință de acest înscris și că nu deține alte acte de cercetare disciplinară pentru o altă perioadă decât cea care face obiectul dosarului.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, cu consecința respingerii contestației formulate de reclamant. Arată că Adunarea Generală a Acționarilor a hotărât reorganizarea activității în data de_, fiind vizată și activitatea reclamantului în calitate de angajat și administrator al societății. Cercetarea cu privire la acesta a vizat folosirea bunurilor societății în interes personal și gestionarea frauduloasă, în AGA din_ hotărându-se revocarea administratorului fără descărcare de gestiune. Pentru a se putea desfășura cercetarea disciplinară în condiții normale s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă determinată. La momentul finalizării cercetării disciplinare, dacă se va constata că nu există abatere, nu se va putea aplica sancțiunea desfacerii acestuia. Faptele de natură penală însă nu pot fi constatate decât printr-o hotărâre penală iar suspendarea contractului individual de muncă s-a dispus urmare a rezoluției de începere a urmăririi penale, această suspendare nefiind echivalentul unei sancțiuni ci al unei măsuri și nefiind vorba de o suspendare sine die a calității de administrator. Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată conform notei pe care o depune la dosar. Arată că apărările susținute azi în fața instanței nu au fost făcute prin recurs și prin urmare sunt atât tardive cât și nefondate. Reclamanții aveau și calitatea de angajați ai societății și le-au fost suspendate contractele individuale de muncă pe perioada cercetării disciplinare prealabile. Comisiei de cercetare i s-a alocat o perioadă de timp în vederea desfășurării cercetării și această cercetare trebuia efectuată până la 3 sau 4 septembrie 2011, însă în această perioadă nu s-a făcut nici un act de cercetare. După înregistrarea contestației de către partea pe care o reprezintă, formulată împotriva deciziei de suspendare și nelegalitatea menținerii acestei decizii, s-a formulat plângere penală în octombrie 2011 iar în noiembrie 2011 s-a emis o a doua decizie de suspendare pe temeiul înregistrării acelei plângeri penale și tot după înregistrarea plângerii penale s-a întocmit și raportul de expertiză, respectiv în decursul anului următor, adică în 2012. Se susține că penalul ține în loc disciplinarul. Această idee este o apărare nouă în calea de atac
și solicită respingerea ei. Față de data faptelor (în plângerea penală se menționează date din_, 2009) toate termenele sunt expirate, atât cel de 10 zile în care suspendarea unui contract individual de muncă pentru cercetarea disciplinară prealabilă poate fi dispusă, atât cel de 30 de zile în care trebuie efectuată cercetarea disciplinară de la data săvârșirii presupusei abateri disciplinare, cât și cel de 6 luni pentru formularea plângerii penale, plângere care nu poate să retroactiveze și nu poate acoperi o ilegalitate în dreptul muncii. Sarcina probei incumbă angajatorului dar acesta nu a făcut nici o probă. În consecință solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5857 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._ *, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul B.
I. și în consecință s-a constatat nelegalitatea măsurii de suspendare a contractului individual de muncă, anulează decizia nr. 66/_ emisă de pârâta
S. C. S. Z. și a fost obligată pârâta la repunerea în situația anterioară pentru perioada 0_ -_ și la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat în această perioadă.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind plata daunelor morale.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului privind anularea deciziei nr.61/_ emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta și la 6.600 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin acțiunea sa precizată, reclamantul B. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S. C. S., constatarea nelegalității măsurii suspendării contractului individual de munca, anularea deciziei nr. 66/_ emisa de pârâtă, obligarea pârâtei la repunerea în situația anterioară a reclamantului pentru perioada 0_ -_ și la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat în aceasta perioada, precum și obligarea pârâtei la plata de daune morale, anularea deciziei nr. 61/_ emisa de pârâtă și obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 6.600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prin contractul individual de muncă nr. 9073/_ a fost încadrat al pârâtei în funcția de director comercial, cu un salariu de 2.500 lei lunar, având
totodată și calitatea de asociat la societatea pârâtă.
Prin decizia nr. 66/0_ pârâta a decis suspendarea contractului individual de muncă încheiat cu reclamantul pe durata efectuării cercetării disciplinare prealabile.
Prin decizia nr. 61/0_ emisă de pârâtă a fost constituită de către angajator comisia de cercetare disciplinară.
Instanța a reținut că pentru procedura cercetării disciplinare prealabile pârâta a numit o comisie de cercetare disciplinară și a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului.
Constituirea unei comisii disciplinare nu este un motiv de suspendare de drept a contractului individual de muncă (art.50 Codul muncii), această măsură fiind o opțiune a angajatorului deoarece art. 52 alin. (2) din Codul muncii prevede faptul că, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile.
După cum se poate observa din cuprinsul deciziei nr. 66/0_, începând cu aceeași dată s-a decis suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art. 52, alin. 1 lit. a din Legea nr. 53/2003.
Această decizie a fost semnată de către reclamant "de luare la cunoștință"; la aceeași dată, respectiv 0_ .
Măsura suspendării contractului de muncă în baza dispozițiilor art. 52 din codul muncii, este condiționată sine-qua-non de îndeplinirea de către angajator a obligației prevăzute la lit. a) a aceluiași articol, respectiv aceea de efectuare a cercetării disciplinare a salariatului.
Rezultă în mod cert că măsura suspendării contractului individual de muncă al reclamantului a fost luată cu titlu de sancțiune împotriva angajatului, constituind un abuz de drept sancționat de lege și nu o măsură asiguratorie luată de către angajator în vederea protejării intereselor sale.
Instanța a reținut că cercetarea disciplinară a salariatului nu a avut loc și se impune admiterea contestației și constatarea nulității deciziei nr. 66/0_, aceasta fiind netemeinică și în contradicție cu prevederile legale în vigoare.
Ca o consecință a constatării nulității deciziei nr. 66/_, se impune aplicabilitatea dispozițiilor art. 52 alin. 2 Codul muncii, și anume obligarea pârâtei la repunerea în situația anterioară a reclamantului pentru perioada 0_
-_ (data emiterii deciziei nr. 2131 de suspendare a contractului individual de muncă al reclamantului) și la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat în aceasta perioadă.
S-a susținut că prin atitudinea culpabilă a pârâtei reclamantul a suferit moral datorită diminuării veniturilor, aspecte care însă nu au fost dovedite.
Astfel nu s-a făcut dovada lezării imaginii reclamantului, nefiind dovedit un prejudiciu real și concret suferit de reclamant, dincolo de aprecierile personale cu privire la sine și la familie se constată nefondată cererea acestuia privind obligarea societății pârâte la plata daunelor morale.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 61/0_ emisă de pârâtă, prin care a fost constituită de către angajator comisia de cercetare disciplinară, instanța a respins-o, constatând că aceasta nu poate fi calificată ca fiind o decizie unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, suspendarea, modificarea sau încetarea contractului individual de muncă, pentru a fi aplicabil în cauză termenul de 30 de zile prevăzut de art.268 alin.1 lit. a) din Codul muncii republicat, sau cel de 45 de zile prevăzut de art.211 alin.1 lit. a din Legea dialogului social nr. 62/2011, această decizie putând fi cenzurată de către instanța de jurisdicție a muncii doar odată cu verificarea
legalității și temeiniciei unei eventuale decizii de sancționare disciplinară aplicate angajatului.
Cheltuieli de judecată au fost acordate reclamantului în temeiul art. 274 C. pr. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în tot a hotărârii și rejudecând să se dispună respingerea contestației ca nefondată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat, în esență, că motivarea instanței este lacunară și superficială, necuprinzând analiza susținerilor pârâtei, exprimate pe larg în concluziile scrise, punând astfel instanța de control în imposibilitate de a verifica temeiurile avute în vedere de instanța fondului în vederea înlăturării apărărilor recurentei.
Prin apărările formulate pe parcursul procesului și prin concluziile scrise, a arătat motivele pentru care angajatorul a fost în imposibilitate obiectivă de a efectua cercetarea disciplinară.
Invocă principiul "penalul trebuie să țină locul disciplinarului, în același mod în care ține în loc și civilul";. Măsura sancționării disciplinare nu ar putea fi dispusă înainte de stabilirea vinovăției salariatului prin hotărârea judecătorească definitivă.
O dată declanșată răspunderea penală, nu este posibil cumulul de răspunderi simultan, ci doar subsecvent, angajatorul având posibilitatea de a-l suspenda din funcție pe angajat, pe parcursul procesului penal.
În literatura de specialitate s-a apreciat că între cele doua forme de răspundere juridică exista o relație de intercondiționare, subsecventa și derivata, astfel ca răspunderea penala odată declanșata, produce o sistare a disciplinarului, angajatorul neputând desfășura cercetarea disciplinara prealabila și nici emiterea decizie de sancționare disciplinara, aspect datorat deosebirii graduale dintre cele doua sub aspectul periculozității lor sociale. Ca o consecința a suspendării procedurii disciplinare, are loc suspendarea sau întreruperea curgerii prescripției cu privire la termenul de 30 de zile și de 6 luni prevăzute de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii, înlăuntrul cărora decizia de sancționare trebuie emisa.
Angajatorul a fost în imposibilitatea obiectiva a emiterii unei sancțiuni cu caracter administrativ, având în vedere constatarea privind posibile fapte cu caracter penal săvârșite de reclamant, așa cum rezulta din plângerea penala formulata și din raportul de expertiza contabila întocmit de expert Cacaina V., nefiind în competentele comisiei de disciplina a aplica vreo sancțiune, de orice fel, pentru săvârșirea unor fapte cu caracter penal.
În momentul în care recurenta a formulat plângerea penala la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, singurul organ competent a se pronunța asupra existentei sau inexistentei vreunei fapte în legătura cu atribuțiile de serviciu, cu caracter penal este organul de cercetare penala.
Plângerea penala formulata este direct legata de încălcarea obligațiilor de serviciu ale reclamantului, motiv pentru care s-a și dispus de către angajator suspendarea contractului de munca al acestuia pe motivul prevăzut la art. 52 lit. b - existentei unei plângeri penala împotriva angajatului pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținuta, până la rămânerea definitiva și irevocabila a hotărârii judecătorești - prin decizia nr. 2131/_, începând cu data de _
.
Reclamantul a contestat decizia nr. 2131/_, iar litigiu a făcut obiectul dosarului nr._ soluționat definitiv și irevocabil de către Curtea de A. C. prin respingerea contestației.
Cât timp cercetarea disciplinara nu este finalizata, nu se poate susține existența unui abuz din partea angajatorului, care a realizat un amplu raport de expertiza contabila depus la dosarul cauzei, ce are ca obiective tocmai analiza activității reclamantului, alături de celelalte persoane cu funcții de conducere. Concluziile acestui raport sunt în sensul constatării unor grave abateri ale reclamantului, care a creat grave prejudicii societății.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se invocă, în primul rând, excepția nulității recursului raportat la dispozițiile art. 306 alin. (1) coroborate cu art. 3021lit. c) C.pr.civ., având în vedere că recursul nu este motivat în drept, în condițiile în care recursul este o cale extraordinară de atac, strict limitată la motivele expres prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Pe fondul cauzei, sunt reluate aspectele reținute prin sentință, făcându-se totodată un amplu istoric al raporturilor conflictuale dintre părți.
Cât privește invocarea principiului că penalul tine în loc disciplinarul, arată că raportat la dispozițiile art. 316 coroborat cu art. 294 C.pr.civ., nu se pot face apărări noi în calea de atac.
În fapt, reclamantului intimat i s-a suspendat contractul individual de muncă la data de 0_ prin decizia administratorului nr. 66, în temeiul art. 52 lit. a) codul muncii, respectiv pe perioada cercetării disciplinare prealabile.
Totodată, angajatorul, în baza deciziei nr. 61/0_, a dispus numirea unei comisii de cercetare disciplinară a angajatului.
După 30 zile, la data de_, întrucât nu i s-a adus la cunoștința fapta pentru care a fost suspendat și nu s-a efectuat nici un act de cercetare, reclamantul a înaintat o adresă către angajator prin care i-a atras atenția că i se produc prejudicii prin suspendare și că măsura este abuzivă. În continuare angajatorul a rămas pasiv.
Față de abuzul angajatorului, la data de_ a contestat la Tribunalul Sălaj măsura suspendării ce face obiectul prezentului litigiu.
La data de_ angajatorul a emis a doua decizie de suspendare a angajatului, înregistrată sub nr. 2131, prin care a dispus suspendarea CIM al angajatului în temeiul art. 521it. b) codul muncii.
De la data primei suspendări, 0_, și până la data celei de a doua suspendări,_, angajatorul nu a efectuat nici un act de cercetare disciplinară, fapt recunoscut de către angajator prin înscrisul depus la ultimul termen de judecată.
În încercarea acoperirii abuzului și nelegalității suspendării contractului de muncă, recurenta, în anul 2012, după înregistrarea plângerii penele, produce strict pro cauza un raport de expertiză contabilă - extrajudiciară - contrazicându- se că penalul ține în loc disciplinarul.
Criticile recurentei ce vizează faptul că nu s-a finalizat activitatea de cercetare disciplinară de către comisie întrucât s-a formulat o plângere penală nu pot fi luate în considerare, întrucât plângerea penală nu are legătură cu prezenta cauză, în care se judecă un raport de muncă, iar pe de altă parte, plângerea penală a fost formulată ulterior, în luna octombrie 2011, cu mult peste termenul de 60 zile în care comisia de efectuare a cercetării disciplinare trebuia să-și încheie activitatea. Această plângere penală s-a formulat după ce a contestat în instanța decizia de suspendare.
Comisia nu numai că nu a finalizat cercetarea, dar nici măcar nu a început cercetarea disciplinară și nu a efectuat nici un act de cercetare disciplinară împotriva intimatului, chiar dacă recurenta a hotărât prin decizia de numire a Comisiei de efectuare a cercetării disciplinare durata maximă de 60 de zile în care trebuia efectuată cercetarea (art. 4 alin (3) din decizia de constituire a comisiei de cercetare disciplinară), deci până la_, nu a convocat în scris salariatul pentru a se prezenta la data și ora indicată, punându-i-se în vedere eventualele abateri de care s-ar face vinovat, nu a fost ascultat salariatului și verificate susținerile sale.
Raportul de expertiză efectuat nu poate fi luat în considerare, întrucât a fost întocmit strict pro cauza, mult ulterior termenului în care trebuia efectuată cercetarea disciplinară: din preambulul său rezultă că a fost efectuat în baza contractului nr. 1/2012 și s-a desfășurat în perioada_ -_ . De altfel acest raport este extrajudiciar, reclamantul nefiind invitat la efectuarea sa.
Însăși Curtea de A. C., cu ocazia judecării cauzei civile nr._ cu privire la contestarea celei de a doua suspendări, a pronunțat o hotărârea nr. 3054/R/2012, prin care a statuat că cele două suspendări au ipoteze și scopuri diferite, astfel că în prezenta cauză, nu se poate reține lipsa cercetării disciplinare
prealabile pe motiv că s-a înregistrat o plângere penală, ulterioară, împotriva angajatorului.
Potrivit art. 272 C. Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună toate dovezile în apărarea sa, iar în prezenta cauză, pârâta nu a făcut dovada contrară a celor susținute de acesta, dimpotrivă la cuvântul pe fond apărătorul acesteia a recunoscut că cercetarea disciplinară nu s-a efectuat.
În aceste condiții este evident că măsura suspendării contractului de muncă pe perioada cercetării disciplinare prealabile și menținerea acestei suspendări sine die este netemeinică, nelegală și abuzivă în condițiile în care această cercetare nu s-a efectuat în termenul de 60 zile stabilit, nefiind efectuată nici în prezent.
Este evident că măsura suspendării contractului individual de muncă al reclamantului a fost luată cu titlu de sancțiune împotriva sa, prin lipsirea acestuia de toate drepturile rezultate din contractul individual de muncă.
Plângerea penală înaintată se referă la fapte mult anterior formulării plângerii, respectiv pentru fapte din anii_, 2009, ultimele fapte învederate fiind încheierea contractelor nr. 5 și 6 din data de_, toate mai vechi de 6 luni.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Asupra excepției nulității recursului, Curtea s-a pronunțat în ședința de judecată, considerentele regăsindu-se în practicaua deciziei.
Ca o chestiune prealabilă, se constată că prin întâmpinare, reclamantul intimat invocă faptul că raportat la dispozițiile art. 316 coroborat cu art. 294 C.pr.civ., nu se pot face apărări noi în calea de atac.
Susținerea nu poate fi reținută, în condițiile în care dimpotrivă, art. 294 alin. 1 C.proc.civ. statuează în clar că, față de regula că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face alte cereri noi, se acceptă excepția de a se putea invoca excepții de procedură și alte asemenea mijloace de apărare, care nu sunt considerate cereri noi. Prin urmare, formularea de noi apărări este acceptată în căile de atac (apel, respectiv, recurs, căruia îi sunt aplicabile regulile de judecată de la apel), neopunându-se principiului menținerii conturului acțiunii astfel cum a fost stabilit în fața primei instanțe. Apărările noi se pot propune, întrucât în acest mod se protejează principiul primordial în judecata civilă, cel al aflării adevărului. Pășind la cercetarea recursului prin prisma motivelor de recurs formulate,
se constată nefondat primul astfel de motiv, vizând caracterul lacunar al motivării sentinței și omisiunea primei instanțe de a cerceta apărările formulate de pârâta recurentă la fond.
Faptul că tribunalul a soluționat cauza din prisma dispozițiilor imperative ale legii, pe care temei s-a dovedit superfluu a fi cercetate chestiunile consecutive, nu poate fi privit ca o omisiune de cercetare a cauzei sub toate aspectele. În mod evident, instanța va parcurge toate aspectele de interpretare a legii și a probelor invocate doar în măsura în care acest lucru este necesar și dezlegarea cauzei nu poate fi făcută în raport de una dintre aceste chestiuni, sau în măsura în care aspectul hotărâtor trebuie, din motive procedurale, să fie analizat ulterior altor chestiuni premergătoare, sau, după caz, ultimul. Nu acesta a fost cazul în speță, unde dezlegarea s-a făcut corect, prin aplicarea dispozițiilor legale care au făcut de prisos analizarea celorlalte aspecte invocate.
Cât privește motivele de recurs formulate sub aspectul temeiniciei soluției, Curtea constată că prima instanță, pentru admiterea în parte a contestației, a
reținut neefectuarea cercetării disciplinare, cu consecința nelegalității măsurii suspendării contractului individual de muncă dispusă pentru acest scop.
Or, considerentele, ca și dispozitivul pe care îl susțin, sunt legale și temeinice.
Astfel, se constată că potrivit dispozițiilor art. 52 lit. a) Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii.
Ca urmare, așa cum corect a reținut instanța de fond, o condiție sine qua non pentru dispunerea acestei măsuri o constituie existența unei cercetări disciplinare, derularea unei atari cercetări. Folosind sintagma "pe durata cercetării disciplinare";, legiuitorul indică în clar efectivitatea cercetării, ca o condiție a suspendării contractului individual de muncă.
Potrivit prevederilor art. 251 alin. 2, 3 și 4 Codul muncii, "în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. 2 fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispune sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este";.
Interpretarea acestor dispoziții legale conduce la concluzia că prin cercetarea disciplinară prealabilă, nu se înțelege un ansamblu de acte ale angajatorului pe care acesta să le întreprindă clandestin (în ascuns), o verificare făcută de angajator, pentru sine, sub aspectul corectitudinii activității profesionale a angajatului vizat, ci specific, acea procedură derulată cu participarea angajatului cercetat, în care acesta este avizat despre fapta care i se impută sub aspect disciplinar și în cadrul căreia, angajatul își va formula apărările și va susține probele solicitate de el.
Ca urmare, corelând dispozițiile art. 52 lit. a) cu cele ale art. 251 alin. 2, 3 și 4 Codul muncii, concluzionăm în sensul că suspendarea pentru motivul avut în vedere prin decizia anulată se poate dispune doar "pe durata cercetării disciplinare";, deci pentru intervalul dintre momentul începerii cercetării disciplinare și cel al finalizării acesteia.
În cauză, cercetarea disciplinară nu doar că nu s-a finalizat, dar nici nu a început, nefiind emisă convocarea scrisă indicată de textul citat mai sus ca premergător începerii cercetării disciplinare.
Ca atare, nici decizia anulată prin sentință nu este legală, nefiind emisă cu respectarea dispozițiilor legale incidente, ci dispunându-se suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului fără a fi întrunite condițiile legale, respectiv fără a se fi început cercetarea disciplinară prealabilă.
În mod evident, nu se poate dispune suspendarea contractului individual de muncă în temeiul art. 52 alin. a) Codul muncii la modul preventiv, adică pentru eventualitatea derulării unei cercetări disciplinare prealabile, ci în mod strict, doar pe durata unei atari cercetări, deci când se derulează efectiv o cercetare de acest fel.
Raportul de muncă este protejat de legiuitor și nu poate înceta din voința angajatorului, după cum nu poate fi suspendat de către acesta, decât în situații strict prevăzute de lege. Și este rațional să fie așa, având în vedere consecințele importante pe care aceste măsuri luate de angajator le au asupra situației angajatului, mai cu seamă din punct de vedere financiar.
Ca urmare, având în vedere și specificul situației la care trimite art. 52 alin.
a) Codul muncii, dat de existența, uneori, a interesului angajatorului de a nu mai primi la muncă un salariat supus cercetării disciplinare, tocmai pentru a nu influența în vreun fel probele ce vor fi fiind administrate și ca o expresie a neîncrederii în calitatea muncii unui angajat care ipotetic, a încălcat disciplina muncii, se constată că acest interes se naște doar când cercetarea disciplinară se declanșează, anunțată, ca o măsură prealabilă, de emiterea convocării.
În cauză, angajatorul nu a putut face dovada începerii cercetării disciplinare prealabile, recunoscând de altfel că singurul act emis în contextul unei abordări din punct de vedere disciplinar a situației interne create a fost decizia de constituire a comisiei de cercetare disciplinară prealabilă.
Or, această măsură nu se încadrează în ansamblul de acte ce compun cercetarea disciplinară prealabilă, ci este o măsură anterioară care nu justifică, raportat la interpretarea restrictivă ce se impune a se face dispozițiilor art. 52 lit.
Codul muncii pentru considerentele ce preced, suspendarea contractului individual de muncă.
Trebuie observat că de bună credință, reclamantul intimat din prezenta cauză, așa cum însuși arată prin acțiune, a așteptat până la expirarea celor 60 de zile (indicate în decizia de constituire a comisiei de cercetare disciplinară ca termen de desfășurare a activității acesteia) pentru a promova litigiul, situație față de care:
prin decizia civilă nr. 1752/2012 a Curții de A. C., în primul ciclu procesual, s-a constatat că acțiunea nu este tardivă;
nu se poate reține că acest aspect ar impieta asupra constatării nelegalității măsurii suspendării contractului individual de muncă încă de la momentul emiterii deciziei contestate, câtă vreme reclamantul tocmai această situație o invocă, anume, neefectuarea nici unui act de cercetare care să confirme temeiul suspendării.
Susținerile recurentei că s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a efectua cercetarea disciplinară în raport de principiul "penalul ține în loc disciplinarul";, față de formularea unei plângeri penale împotriva reclamantului intimat în legătură cu atribuțiile de serviciu, nu pot conduce la admiterea recursului, în condițiile în care, în raport de aceste susțineri, recurenta invocă, expressis verbis,
"sistarea disciplinarului";, or, față de considerentele ce preced, cercetarea disciplinară nici nu a început, pentru a se putea constata suspendarea sau sistarea acesteia.
Cu alte cuvinte, pentru a se fi putut aplica principiul pe care se întemeiază recurenta, era necesar a se fi început cercetarea disciplinară, ceea ce nu este cazul.
Față de aceste concluzii, este superfluu a se cerceta celelalte motive de recurs și apărările aferente.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., se va respinge recursul, iar recurenta, căzând în pretenții, față de dispozițiile art.
274 C.proc.civ. și făcând aplicarea criteriilor prevăzute de art. 274 alin. 3 cod proc. civ., respectiv ținând seama de valoarea obiectului pricinii și munca îndeplinită de avocat, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului, parțial, în cuantum de 1000 de lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. C. S. Z. împotriva sentinței civile nr. 5857 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să 1000 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
I. A T. D. | C. | G. | G. | -L. T. |
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. P. R. a M. lena
