Decizia civilă nr. 1764/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1764/R/2013
Ședința publică din data de 9 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. | C. | G. |
JUDECĂTOR: G. | -L. | T. |
GREFIER: N. | N. |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele S. | N. | DE T. | |
F. | DE C. "C. C. "; SA B. și S. N. DE T. | F. | DE C. |
"C. C. "; SA B. - S. de T. F. de C. C. împotriva sentinței civile nr. 2444/F din 6 decembrie 2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțate în dosar nr._ privind și pe intimatul reclamant T. A., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului - avocat A. Maxim din cadrul Baroului C. .
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului depune la dosar împuternicirea avocațială și întâmpinare, solicitând ca întâmpinarea să fie considerată cu titlu de concluzii scrise și arată că nu are cereri în probațiune de formulat.
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca temeinică și legală pentru motivele arătate în scris, pe care le susține.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2444/F/2012 din 6 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._
a fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune și excepția autorității de lucru judecat, invocate de pârâtele S. N. de T. F. de C. "C. C. "; S.A. B. și S.
N. de T. F. de C. "C. C. "; S.A. B. - S. de T. F. de C. C. .
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul T. A., împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de C. "C. C. "; S.A., reprezentată în proces de S. N. de T. F. de C. "C. C. ";
S.A. - S. de T. F. de C. C. și S. N. de T. F. de
C. "C. C. "; S.A. B. - S. de T. F. de C. C., și în consecință: - au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantului suma ce reprezintă diferența dintre drepturile salariale lunare determinate în funcție de valoarea salariului minim brut negociat de 700 lei și sumele efectiv
încasate, pentru perioada iulie 2009 - 31 decembrie 2010, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
- au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantului, diferențele dintre prima de vacanță, prima de Crăciun, salariul suplimentar pe anul 2009, prima de Paște, Ziua feroviarului, prima de vacanță, prima de Crăciun și salariul suplimentar pe anul 2010, determinate conform unui salariu de bază brut negociat de 700 lei și sumele efectiv încasate, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.
Au fost respinse ca neîntemeiate restul pretențiilor solicitate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că aceasta nu este întemeiată, întrucât obiectul acțiunii îl constituie plata unor pretinse diferențe drepturi salariale, ce trebuiau acordate conform susținerilor reclamantului pentru perioada 01 iulie 2009 - 31 decembrie 2011, acțiunea fiind depusă în data de 27 iunie 2012.
Pornind de la reglementarea legală a noțiunii de venituri din salarii cuprinsă în art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, tribunalul a concluzionat că toate drepturile solicitate de reclamant sunt venituri asimilate salariilor.
Fiind drepturi de natură salarială, devin incidente dispozițiile art. 268 alin.
1 lit. c din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune, care curge de la data nașterii dreptului, diferit pentru fiecare drept solicitat, iar acesta nu era încă împlinit la momentul înregistrării acțiunii, 27 iunie 2012.
Dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii republicat stabilesc un termen de prescripție de 3 ani pentru formularea cererilor care au ca obiect soluționarea conflictelor de muncă constând în plata unor drepturi salariale ori despăgubiri bănești către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii republicat a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora.
În cauză, prescripția de 3 ani a început să curgă pentru diferențele de salariu rezultate din salariul de bază din ziua plății salariului aferent lunii iulie 2009 (și așa mai departe), pentru diferența de salariu suplimentar pentru anul 2009, care se datorează potrivit art.30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, după expirarea anului calendaristic, deci începând cu 1 ianuarie 2010, iar pentru cea aferentă salariului suplimentar anului 2010, 2011, începând cu 1 ianuarie 2011, respectiv, 1 ianuarie 2012. Pentru celelalte diferențe salariale solicitate, prescripția de 3 ani a început să curgă de la data plății salariului aferent lunii în care s-a sărbătorit Paștele 2009, Ziua feroviarului 2010,2011, Crăciunul 2009, 2010, iar pentru prima de vacanță de la data plății salariului aferent lunii în care s-a efectuat concediul, deci în termenul de prescripție legal.
În consecință, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din același cod fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâte, în privința salariului suplimentar, a ajutorului material de Paște și Crăciun, a premierii pentru Ziua ceferistului, toate pentru anul 2009, s-a reținut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că prin acțiunea introductivă
reclamantul nu a solicitat sumele pe care le-a primit cu titlu de prime conform sentinței civile nr.109 din 17 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul civil nr._, ci numai diferențele între sumele primite și cele rezultate în urma recalculării salariului de bază minim brut de 700 lei, prevăzut de art.41 din CCM la nivel de ramură transporturi, nefiind astfel întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, în conformitate cu art.166 C.pr.civ .
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei
S. N. de T. F. de C. "C. C. " SA - S. de T. F. de C. C. în perioada pentru care a formulat pretenții (iulie 2009- septembrie 2011), așa cum rezultă din carnetul de muncă și din actele adiționale la contractul individual de muncă depuse în copie la dosar până la data de_, când a fost disponibilizat în urma aplicării programului de restructurare și reorganizare a societății.
În perioada 24 octombrie 2010 - 7 noiembrie 2010, contractul individual de muncă al acestuia a fost suspendat potrivit mențiunilor din carnetul de muncă.
Conform art. 24 alin. 4 din Statutul pârâtei, aprobat prin HG nr. 582/1998, drepturile și obligațiile salariaților se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, iar potrivit art. 229 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 148 din Legea nr. 62/2011, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 133 alin.1 din Legea nr. 62/2011.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din contratul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la nr.722 din data de 24 ianuarie 2008, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
În conformitate cu art. 41 alin. 3 lit. b, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. (3) lit. a) pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. (1) din contractul colectiv de muncă nr. 722/2008.
La nivelul pârâtelor, la calculul salariului de bază lunar, s-a avut în vedere clasa I de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care, în perioada_ - 31 ianuarie 2011, a fost stabilit la suma de 570 lei, iar prin actul adițional din 21 aprilie 2010, la 6oo lei.
Și la nivel de grup de unități, valoarea salariului de bază minim brut negociat s-a stabilit în cuantum de 570 lei, respectiv de 600 lei, începând din 21 aprilie 2010, față de salariul de bază minim brut negociat prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, de 700 lei.
Potrivit art. 132 alin. 3 și 4 din Legea nr. 62/2011, republicată, (respectiv art. 8 alin. 2 și 3 din Legea nr. 130/1996, republicată - în vigoare la data nașterii dreptului pretins) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior. Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile.
Prin urmare, prioritate în aplicare are contractul colectiv de muncă la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, astfel că tribunalul a apreciat că reclamantul este îndreptățit în baza contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, ce a fost in vigoare până la data de 31 decembrie 2010, la un salariu de bază minim brut negociat de 700 lei pe perioada 1 iulie 2009 - 31 decembrie 2011, în care a fost în vigoare acest contract, mai puțin în perioada 24 octombrie 2010 - 7 noiembrie 2010, în care contractul individual de muncă al reclamantului a fost suspendat și în care acesta nu a beneficiat de salariu.
Pentru perioada ulterioară datei de 31 decembrie 2011, pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate întrucât contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, nr. 722/2008 și-a încetat aplicabilitatea, fiind denunțat.
Tribunalul a considerat ca fiind neîntemeiată susținerea pârâtelor potrivit căreia reclamanții au semnat actele adiționale la contractele individuale de muncă, iar prin sindicat au negociat contractul colectiv de munca la nivel de unitate, deci nu ar putea solicita recalcularea drepturilor salariale plătite, întrucât legea instituie expres în sarcina angajatorilor obligația de a respecta prevederile unui contract colectiv de muncă legal încheiat, caz în care în mod evident nu poate fi mutată culpa înspre salariați, atât timp cât angajatorul trebuia să calculeze și să plătească drepturile salariale cu respectarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, act juridic opozabil și obligatoriu pentru pârâte.
Nici apărarea pârâtelor în sensul că obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă nu poate fi reținută, întrucât prevederile art.133 lit.c din Legea 62/2011 (art.241 lit.c din Codul muncii anterior modificării) sunt clare și neechivoce în ce privesc efectele contractelor colective la nivel de ramură, efectele acestora nefiind condiționate de existența ori inexistența unor contracte colective la nivel de unitate.
În ceea ce privește salariul suplimentar solicitat pe anul 2009, 2010 și parțial pe anul 2011 proporțional cu perioada lucrată, tribunalul a reținut că potrivit art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, pe anii 2006-2008 nr.2836/2006, valabil până la data de 31 ianuarie 2011 potrivit actului adițional nr.629 din 4 ianuarie 2011 (f.116), pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar fiind prevăzute în anexa 6 .
Salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii.
Prin urmare, față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, și cum din actele dosarului nu rezultă că reclamantului i s-a aplicat vreuna din sancțiunile prevăzute în anexa 6, care exclud dreptul la plata salariului suplimentar, tribunalul a constatat că reclamantul în calitate de salariat al pârâtelor este îndreptățit să primească salariul suplimentar pe anul 2009 și 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se
impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației și până la data plății efective.
Apărarea în sensul că nu s-au constituit fondurile respective nu constituie impediment în obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar. Dacă s-a instituit obligația de constituire a fondului în procentul arătat, pârâtele trebuiau să o îndeplinească și să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum prevede și art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii.
Dacă se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu și în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri nu poate fi acceptată.
Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâtele trebuiau să îndeplinească această obligație, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Este adevărat că, așa cum rezultă din actele adiționale încheiate, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a aplicat doar din data de 4 iunie 2009, data înregistrării sale, astfel că la nivel de unitate nu a existat contract colectiv de muncă în intervalul 1 ianuarie 2009 - 3 iunie 2009, însă, în tot acest interval de timp, începând din data de 28 decembrie 2006 și până la data de 31 ianuarie 2011, a fost în vigoare și s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2836/2006, prelungit prin actul adițional 2836/2008 din_, care la art. 30 prevedea dreptul salariaților la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Având în vedere faptul că potrivit art. 3 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare (pârâta fiind menționată la pct. 3 din anexa 4 la contractul colectiv la nivel de grup de unități) și pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia, părților le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.
Prin urmare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități, incidente pentru anul 2009 și 2010 (care nu prevede suspendarea plății), reclamantul este îndreptățit să primească salariul suplimentar pentru anul 2009 și pe anul 2010, cu precizarea că în perioada 24 octombrie 2010- 7 noiembrie 2010, contractul individual de muncă al reclamantului a fost suspendat, sume actualizate cu indicele inflației, începând cu data scadenței obligației și până la data plății efective.
Referitor la ajutorul material pentru sărbătorile de Paște, Ziua feroviarului, prima de vacanță, Crăciun, tribunalul a considerat că aceste drepturi salariale se cuvin în temeiul art.71 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, iar prima de vacanță în temeiul art.61 alin.2 din CCM unic la nivel de ramură transporturi(care nu prevăd suspendarea plății), cele anterior reținute cu privire la incidența acestui contract colectiv, cu ocazia analizării îndreptățirii la salariul suplimentar pentru anul 2009-2010, fiind valabile și cu privire la aceste drepturi.
Astfel, conform acestui articol, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și de
Crăciun de un ajutor material bănesc, iar pentru "Ziua feroviarului"; de o premiere, ambele stabilite la nivelul clasei I de salarizare.
S-a considerat ca fiind lipsită de relevanță apărarea referitoare la faptul că au fost suspendate efectele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru că aplicarea de către pârâte a prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, respectiv grup de unități, invocate de reclamant ca temei al pretențiilor deduse judecății, era independentă de existența ori de clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, dacă acestea erau nefavorabile salariaților comparativ cu cele din contractul colectiv la nivel de ramură, respectiv grup de unități.
Aplicarea prioritară a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate poate avea loc numai în cazul în care drepturile prevăzute de acest contract nu sunt inferioare celor cuprinse în contractele colective de muncă la nivel superior, aplicabile reclamantului.
Tribunalul a apreciat că este întemeiată numai în parte cererea reclamantului privind diferențele salariale cu titlu de primă pentru vacanță, Crăciun și salariul suplimentar pe anul 2009; Paști, Ziua F. ului, vacanță, Crăciun și salariul suplimentar pe anul 2010; respectiv Paști, Ziua feroviarului, prima de vacanță și parțial salariul suplimentar pe anul 2011.
Având în vedere faptul că atât salariul suplimentar, cât și celelalte ajutoare materiale, inclusiv prima de vacanță, recunoscute în favoarea reclamantului prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități (art. 30) și contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2009/2010 (art. 30) se raportează la salariul de încadrare, de 570 lei conform actului adițional din_ - f. 117, urmare a recunoașterii prin prezenta hotărâre a îndreptățirii reclamantului la plata unui salariu de bază minim negociat de 700 lei și implicit la plata diferențelor dintre salariul de bază minim brut negociat efectiv plătit și cel cuvenit de 700 lei pe perioada iulie 2009 - 31 decembrie 2010, reclamantul are dreptul și la plata diferențelor dintre sumele primite efectiv cu titlu de asemenea prime (calculate prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei, respectiv de 600 lei începând cu 21 aprilie 2010) și cele cuvenite prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei.
Tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută apărarea pârâtelor, în sensul că plata diferențelor nu este justificată, deoarece în prealabil este necesară urmarea unei proceduri ce implică o analiză și o aprobare din partea consiliului de administrație, iar sumele nu sunt cuprinse în buget. Atât timp cât legea instituie expres în sarcina angajatorilor obligația de a respecta prevederile unui contract colectiv de muncă legal încheiat, angajatorul trebuia să calculeze și să plătească drepturile salariale cu respectarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, act juridic opozabil și obligatoriu pentru pârâte.
Pârâta nu a respectat prevederile art. 41 alin. 3 lit. b din contratul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, care obliga părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate să ia ca bază de plecare în negociere valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi de 700 lei, stipulat la art. 41 pct. (3) lit. a) al contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi. Nerespectând prevederile unui contract colectiv de muncă aplicabil, pârâtele sunt în culpă și datorează diferența dintre salariul de bază efectiv acordat și cel cuvenit de 700 lei, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta, conform art. 148 alin. 2 din Legea nr. 62/2011, republicată.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a concluzionat că pârâtele nu au respectat și nu au pus în aplicare prevederile art.41alin.3 lit.a din CCM la
nivel de ramură, aplicabil până la data de 31 decembrie 2010, cu toate că aveau obligația legală în acest sens, motiv pentru care a admis în parte acțiunea formulată de reclamant conform dispozitivului.
Pretențiile deduse judecății pentru perioada ulterioară datei de 31 decembrie 2010 au fost respinse ca nefondate, întrucât începând cu această dată cererea privind obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale este neîntemeiată în condițiile în care contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anii 2008-2010 și-a încetat aplicabilitatea și nu mai produce efecte juridice.
Tribunalul a mai reținut că nici pretenția de înscriere a mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantului nu poate fi admisă, în condițiile în care prin art.281 alin.3 Codul muncii s-a dispus abrogarea dispozițiilor Decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă începând cu data de 1 ianuarie 2011, astfel încât instanța de judecată nu mai poate dispune efectuarea unor mențiuni chiar dacă privesc perioade în care acesta a fost în vigoare, angajatorii nemaiavând temei legal.
După data de 1 ianuarie 2011, angajatorii nu mai pot face mențiuni în carnetul de muncă, ci doar să elibereze eventuale adeverințe salariaților, lucru pe care reclamantul nu l-a solicitat în prezenta acțiune.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele S. C. C. SA B. și S. C. C. S. de T. F. C. C.
solicitând în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate.
În motivarea recursului se arată că sentinta pronuntata, in ceea ce priveste solutia de admitere a actiunii in sensul acordarii diferentelor de salariu rezultate din salariul de baza minim brut negociat in cuantum de 700 lei, prevazut in CCM la nivel de ramura de transport pe anii 2008 - 2010 si sumele efectiv primite de reclamant in perioada iulie 2009 - decembrie 2010 calculate si acordate avand la baza salariul minim brut negociat in CCM la nivel de societate precum si obligarea subscriselor la plata diferentelor banesti intre sumele efectiv acordate cu titlu de prima de Craciun, Pasti, Ziua F. ului, precum si prima de Paste, Ziua F. ului, prirna de vacanta, de Craciun si salariul suplimentar pentru anul 2010 si sumele rezultate in urma recalcularii salariului raportat la salariul minim brut in cuantum de 700 lei, prevazut de art. 41 din CCM la nivel de ramura transporturi, este dat cu aplicarea gresita a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevazut de art. 304 pct 9 din Codul de procedura civila.
Prima instanta isi fundamenteaza solutia raportat la prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramura de transporturi pe anii 2008 - 2010, ori, asa cum a aratat, la nivelul societatii, pentru acea perioada era in vigoare si se aplica Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de societate.
Conform art. 247 din Codul muncii, valabil in acea perioada, contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior (respectiv CCM la nivel de ramura transporturi) se aplica numai daca la nivel de societate nu exista contract colectiv de munca.
Ori, drepturile salariatilor din cadrul societatii au fost reglementate, respectiv protejate atat prin: - Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de grup de unitati din transporturi pe anii 2006-2008 (CCM grup de unitati), inregistrat sub nr. 2836/_, prelungit pana la data de_ prin Actul Aditional inregistrat la MMFES B. sub nr. 370/_, cat si prin - CCM la nivel de S. "C. Clatori" S.A. (CCM la nivel de societate), inregistrat la DMSSF B. sub nr. 1625/_, valabil pentru anii 2007 - 2008, prelungit si modificat cu Actul Aditional inregistrat la DMPS B. sub nr. 1753/_ aplicabil pana la data de_, prelungit si modificat cu Actul Aditional inregistrat la DMPS B. sub nr. 437/_, valabil pana la data de_, modificat si completat prin
Actul Aditional inregistrat la DMIS B. sub nr. 2450/_, modificat si completat prin Actul Aditional inregistrat la DMPS B. sub nr. 1708/_, valabil pana la data de_, CCM la nivel de unitate S. "C. C. "SA pe anul 2011 - 2012, inregistrat la ITM B. sub nr. 43/_, valabil pana la data de_ .
Recurenta arată că la nivelul societatii, in conformitate cu prevederile anexei nr. 1 din Actul Aditional nr. 370/_ la CCM la nivel de grup de unitati din transporturi si a anexei nr. 1 din CCM la nivel de societate, modificat prin Actul aditional nr. 2450/_, salariul de baza brut (clasa 1 de salarizare) a fost negociat si stabilit la valoarea de 570 lei incepand cu data de_, ulterior fiind majorat la 600 lei prin Actul aditional nr. 1708/_ la CCM incheiat la nivel de societate, valoare aplicata incepand cu data de_, la nivelul societatii nefiind negociat si neaplicandu-se niciodata salariul minim brut de 700 lei prevazut in CCM la nivel de ramura de transporturi, art. 41 (3) lit. a).
În conformitate cu prevederile art. 9 din CCM la nivel de ramura transporturi, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei/luna prevazut in art. 41 (3) lit. a din CCM la nivel de ramura se putea acorda salariatilor din sistemul de transport feroviar numai daca, in urma negocierii cu autoritatile din subordinea Guvernului, acestea ar fi aprobat fondurile banesti necesare achitarii drepturilor salariale, fonduri ce urmau a fi aprobate prin bugetul de stat sau alte acte normative, respectiv in situatia in care cheltuielile de personal (fondul de salarii) se încadrau in prevederile bugetare aprobate fiecarei societati. De asemenea, la alin. 3 al art. 9 din CCM la nivel de ramura de transporturi se mentioneaza clar ca, pe baza fondurilor aprobate prin bugete sau acte normative, partile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor si a celorlalte drepturi de personal la unitatile din transporturi finantate de la bugetul de stat.
In concluzie, art. 9 din CCM la nivel de ramura de transporturi contine prevederi derogatorii de la obligatia de aplicare a salariului minim brut de 700 lei/luna (clasa 1 de salarizare), salariile de baza minime aferente clasei 1 de salarizare putandu-se negocia la nivel de grup de unitati din transporturi, respectiv la nivel de societate in functie de alocatiile bugetare, respectiva bugetelor aprobate fiecarei societati feroviare, societati cu capital de stat, cu activitate, subventionata de catre acesta, aflate in subordinea M. ui T. urilor.
Avand in vedere faptul ca, incepand cu anul 2008 subventia de stat acordata pentru transportul feroviar de calatori a fost in permanenta diminuata, respectiv alocatiile bugetare au scazut, in baza bugetelor S. "C. C. " aprobate prin acte normative s-au negociat, prin contractele colective la nivel de grup de unitati din transporturi si la nivel de societate salariul minim brut de 570 lei, majorat ulterior la 600 lei. S. "C. C. "SA in subordinea M. ui T. urilor, este finantata de la bugetul de stat, iar bugetul S. este aprobat prin hotarare de guvern, cu respectarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 55/2010 privind masurile de reducere a
cheltuielilor publice, cu modificarile ulterioare, precum si Legea bugetului de stat nr. 286/2010.
Se mai învederează instantei ca bugetul de venituri si cheltuieli al societatii pentru anul 2010 a fost aprobat initial prin H.G. 309/_ (publicat in Monitorul Oficial nr. 248/_ ) iar apoi, dupa rectificare, prin H.G. 1342/_ (publicat in M. Of. 885/_ ). Pentru anul 2011, Bugetul de venituri si cheltuieli initial al societatii a fost aprobat prin H.G. 259/_ (publicat in Monitorul Oficial nr. 205/_ ) iar apoi, dupa rectificare, a fost aprobat prin H. G. 1068/_ (publicat in M. Of. 775/_ ).
Avand in vedere cheltuielile cu salariile aprobate in buget, la incheierea CCM pe unitate pe anul 2010, respectiv pe anul 2011 - ce a avut loc dupa aprobarea bugetului, salariul de baza minim brut a fost negociat si stabilit la valoarea de 600 lei.
Conform prevederilor art. 2 din H.G. 1342/2010 si HG 1068/2011, nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor totale prevăzute in bugetul de venituri si cheltuieli reprezinta limite maximale si nu pot fi depasite decat in cazuri justificate, cu aprobarea Guvernului, la propunerea M. ui T. urilor. De asemenea, in cazul in care in executia bugetara se inregistreaza nerealizari ale veniturilor totale aprobate, societatea poate efectua cheltuieli proportional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu incadrarea in indicatorii de eficienta aprobati, iar nerespectarea acestor prevederi constituie contraventie.
Se mai arată ca atât CCM la nivel de grup de unitati din transporturi cat si actele aditionale la CCM la nivel de societate ce prevedeau nivelul salariului de baza de 570 lei (respectiv 600 lei) au fost semnate de catre reprezentantii sindicatelor reprezentative, au fost inregistrate la Directia de Munca si Protectie Sociala a mun. B. si au produs efecte de la data inregistrarii pentru toti salariatii societatii.
In plus, în contractul colectiv de munca la nivel de unitate, valabil pentru anii 2009-2011 nu se folosesc termenii de "salariu de baza minim brut" ci doar termenii de " clasa de salarizare" si "salariu de baza ", care, in conformitate cu prevederile art. 6 si 7 din CCM pe unitate, se stabilesc in raport cu pregatirea, competenta, raspunderea si complexitatea sarcinilor functiei ocupate.
Anexa 1 din CCM la nivel de unitate stabileste un sistem de salarizare care asigura tuturor salariatilor un salariu de baza brut superior salariului de baza minim brut stabilit prin CCM la nivel de ramura transporturi. Astfel, salariul de baza brut este format pe baza unui coeficient de ierarhizare numit clasa de salarizare, clasa 1 de salarizare fiind in cuantum de 570 lei iar incepand cu data de_ de 600 lei. Nu se face vorbire de "salariul de baza minim brut."
Invocând dispozitiile art. 37 din Codul Muncii, recurentele arată că drepturile salariale au facut obiectul negocierilor individuale intre unitate si salariati, finalizate prin semnarea, de catre fiecare reclamant din prezenta speta, a actelor aditionale la contractul individual de munca pentru anii 2009-2012, acte aditionale ce constituie legea partilor.
Prin actele aditionale semnate de reclamanti, acestia si-au dat acordul cu privire la modul de salarizare.
Raportat la dispozitiile art. 247 din Codul muncii (aplicabile pentru perioada_ -_ ) obligatia legala de a aplica dispozitiile contractului colectiv de munca incheiat la nivel superior incumba doar in cazul in care la nivel de angajator nu exista incheiat contract colectiv de munca. Insa nu este si cazul recurentei, societatea acesteia avand contract colectiv de munca valabil pentru anii 2009-2011 inregistrat la D.M.I.S a Municipiului B., astfel incat nu se poate pune la indoiala legalitatea acestuia.
Pe cale de consecinta, salariul fiind un drept de natura consensuala si supus negocierii, atata timp cat pentru perioada 2009-2011 a existat incheiat la nivel de unitate contract colectiv de munca, unde in Anexa 1 s-a stabilit de catre partile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, consideră ca obligatia pârâtei la plata catre reclamanti a salariilor la valoarea salariului de baza minim brut stabilit la nivelul ramurii transporturi este neintemeiata si nelegala.
Recurentele critică sentința și în ceea ce privește dispoziția de obligare a acestora la plata diferentelor banesti intre sumele efectiv acordate cu titlu prima de Paste, Ziua F. ului, prima de vacanta, prima de Craciun si salariul suplimentar pentru anul 2010 determinate conform unui salariu de baza brut
negociat de 700 lei si sumele efectiv incasate, actualizate de la data scadentei si pana la data platii efective, invocând același motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila.
Menționează că motivele pe care se întemeiază sunt cele prezentate la punctul anterior, iar in plus, se învederează instantei ca salariatului i-au fost achitate drepturile banesti - prime de Pasti, Craciun, Ziua F. ului, salariul suplimentar pentru anul 2009 in temeiul sentintei civile pronuntate de catre Tribunalul Mures in Dosarul nr._ .
In ceea ce priveste drepturile banesti solicitate pentru anul 2010, se arată ca acestea nu au fost achitate si nici reclamantul nu a solicitat prin instanta, achitarea acestor drepturi.
Conform prevederilor CCM la nivel de societate modificat prin Actul aditional nr. 1708/2010, partile semnatare ale CCM au convenit modificarea art. 32 si 69 din CCM, in sensul ca la art. I - 32 (1) si (2) se modifica in sensul ca in anul 2010 nu se mai acorda salariul suplimentar, iar la pct. II art. Lit. (a) si b) se modifica in sensul ca in anul 2010 nu se mai acorda ajutoarele materiale - primele - pentru sarbatorile de Pasti, Craciun si Ziua F. ului.
Se mai arară că reclamantul a fost sanctionat disciplinar in cursul anului 2010, astfel că, în raport de criteriile de acordare a salariului suplimentar prevăzute în Anexa 6 alin 2 la Contractul Colectiv de munca incheiat la nivel de societate, conform cărora de salariul suplimentar nu beneficiaza salariatii carora, in perioada aferenta acordarii acestuia, li s-a aplicat una din sanctiunile disciplinare enumerate în articolul invocat, salariatul nu este indreptatit la acordarea acestor drepturi banesti.
Pe de altă parte recurentele consideră ca in mod gresit instanta de fond a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocate de acestea.
Consideră ca actiunea formulata de reclamant ar fi fost admisibila numai in situatia in care clauzele referitoare la salarizarea personalului, respectiv anexa la CCM cuprinzand clasa 1 de salarizare din Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de societate, respectiv CCM la nivel de grup de unitati din transporturi ar fi fost declarate nule, fiind in contradictie cu prevederile privind salarizarea cuprinse in CCM la nivel de ramura de transporturi.
Ori, impotriva prevederilor CCM la nivel de societate, prelungit si modificat cu nu mai putin de 4 acte aditionale, care stabileau un alt nivel al salariului minim brut decat cel din CCM la nivel de ramura de transporturi, nu s-au formulat niciodata, pe toata durata de valabilitate a contractelor, in termenul legal prevazut de art. 268 (1) lit. d) din Codul muncii republicat acțiuni prin care sa se invoce eventuale clauze de nulitate ale CCM la nivel de societate.
Admiterea actiunii si obligarea recurentei la recalcularea salariului de incadrare al reclamantului se putea face doar daca instantele judecatoresti ar fi declarat nule clauzele prevazute in CCM la nivel de societate si CCM la nivel de grup de unitati din transporturi prin care s-au stabilit alte valori ale salariului de baza minim brut (respectiv de 570 lei si 600 lei) decat cele din CCM la nivel de ramura de transporturi in litigii care ar fi fost promovate in termenele legale prevazute de art. 268 (1) lit. d si e din Codul Muncii republicat.
Deși drepturile solicitate sunt drepturi salariale, in toata perioada reclamanților li s-a acordat lunar salariul prin aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzator clasei de incadrare a fiecarui salariat si a sporurilor aferente la salariul de baza minim brut negociat si stabilit prin CCM la nivel de societate valabil.
In ceea ce privește solicitarea de recalculare a salariilor pornind de la salariul minim brut de 700 lei prevăzut in art. 41 din CCM la nivel de ramura de transporturi se invocă exceptia prescrierii dreptului la actiune cu privire la
solicitarea de obligare a pârâtei de executare a clauzelor CCM la nivel de ramura de transporturi
In sustinerea acestei exceptii se arată ca, in conformitate cu prevederile art. 268 (1) lit. d din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, iar in conformitate cu prevederile art. 268 (1) lit. e din Codul muncii, în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Ori, asa cum s-a aratat deja, CCM unic la nivel de ramura de transporturi pe anii 2008 - 2010, nr. 722 din_, a fost valabil pana la data de_, data la care si-a incetat valabilitatea, fiind denuntat, in conditiile art. 4, de Confederatia N. a Patronatului Roman, asa cum rezulta din adresa nr. 171/00S/_ a M. ui Muncii si Protecției Sociale.
Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului
apreciind că instanța de fond în mod corect a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și subliniind în esență că în raport de prevederile art. 8 din Legea nr. 130/1996 și ale art. 238 din codul muncii, drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate, respectiv la nivel de grup de unități au fost stabilite drepturi la un nivel
inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legi, au fost statuate prin negocieri colective.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul respingerii în tot a acțiunii formulate.
Nefondat este motivul de recurs prin care se critică respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care, cum corect reține tribunalul, drepturile solicitate se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 155 Codul muncii, care enumeră ca fiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Or, potrivit art. 166 alin. 1 și art. 283 alin. 1 lit. c) Codul muncii (respectiv art. 171 și art. 268 alin. 1 lit. c din codul muncii republicat), termenul de prescripție a dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii acestui drept, în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă este plata unor drepturi salariale neacordate.
Art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii stipulează termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, însă acest text de lege are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 283 alin. 1 lit. c) Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
În schimb, în ce privește motivele de recurs vizând fondul pretențiilor, Curtea constată că acestea sunt întemeiate, astfel:
Reclamantul-intimat se prevalează în cauză, iar tribunalul a admis acțiunea în temeiul dispozițiilor art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008- 2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi,
valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră,
salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Se constată însă că reclamantul nu solicită aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare acest element, în stabilirea drepturilor lor salariale.
În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și respectiv, la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.
Curtea constată însă că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamantul nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul al salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamanții intimați nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Reiese din motivele de recurs formulate și nu a fost contestat de către reclamant faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși
decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta venituri mai mici pentru angajați.
Concluzia este că negocierea la nivel de grup de unități a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Or, o interpretare în sensul cerut de reclamantul intimat, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamantului salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Așa fiind, Curtea apreciază superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs și a apărărilor aferente acestora, recursul conturându-se ca întemeiat pentru considerentele dezvoltate în cele ce preced.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE :
Admite recursul declarat de pârâtele S. C. C. SA B. și S. C. C.
S. de T. F. C. C. împotriva sentinței civile nr. 2444/R din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în tot în sensul că respinge în tot cererea formulată de reclamantul T.
A. în contradictoriu cu pârâta S. C. C. SA B. și S. C. C. SA Buc. - S. T. F. C. C. ca nefondată.
Menține dispozițiile de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune și a excepției autorității de lucru judecat.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. T. D. C. | G. | G. | -L. | T. |
GREFIER,
N. N.
Red.G.L.T./M.N.
2 ex./_ Jud.fond -I. C.
