Decizia civilă nr. 1839/2013. Suspendare executare. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1839/R/2013
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC Registrul Comerțului- CFR T. S. împotriva sentinței civile nr. 917 din 28 mai 2012, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat
L. V., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-au depus la dosar din partea recurentei note de ședință, având anexate acte în probațiune și prin care solicită judecarea și în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin contestația înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului B. -
Năsăud, contestatorul L. V. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimata S.C. "R. T. "; S.R.L. B. să anuleze decizia nr.2385/C400 din_, prin care a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, să constate încetarea de drept a contractului individual de muncă la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței, să oblige pârâta la plata unei despăgubiri egale cu valoarea salariilor indexate, majorate și reactualizate, începând cu luna noiembrie 2011, până la data încetării contractului individual de muncă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că este angajat al pârâtei, iar până la data de_ a exercitat funcția de șef de stație la Stația Lechința. În anul 2011 i s-au stabilit o serie de sarcini suplimentare prin fișa postului, printre care și aceea de a răspunde de starea liniilor de cale ferată.
S-a mai arătat că, întrucât nu s-a efectuat nicio investiție pentru întreținerea și repararea liniilor, nefiind alocate de angajator fonduri în acest sens, nu a dorit să-și asume responsabilități pe care nu le putea îndeplini, astfel că a solicitat mutarea în altă funcție cu mai puține responsabilități, respectiv aceea de impiegat în Gara Lechința, fiind chiar de acord cu încetarea contractului individual de muncă în situația în care cererea de mutare în această funcție nu ar fi fost aprobată.
Reclamantul a mai susținut că, din momentul comunicării acestei solicitări, a fost supus unor controale, în vederea sancționării.
La data de_, i s-a comunicat o decizie de sancționare disciplinară, înregistrată sub nr.2120/C400/_, prin care i s-a comunicat retrogradarea definitivă din funcția deținută, în funcția de revizor ace la Halta Sărmășel.
Reclamantul a arătat că nu a fost de acord cu această modificare a contractului de muncă, deoarece locul de muncă se află la 60 km de domiciliu și nu are posibilitatea să facă naveta la această distanță, împrejurare consemnată în decizie. S-a mai susținut că, din momentul comunicării acestui act, acesta nu a mai fost trecut în graficul angajaților ce efectuau serviciul în Stația Lechința, în funcția deținută fiind numit salariatul Stan M., fiind astfel împiedicat de către pârâtă să-și exercite atribuțiile de serviciu, însă în tot acest timp a fost la dispoziția acesteia.
Prin decizia contestată i s-a desfăcut contractul individual de muncă pe motive disciplinare, reținându-se ca temeiuri faptice că nu s-a prezentat la noul loc de muncă și la vizita medicală impusă de schimbarea felului muncii.
Reclamantul a considerat că decizia atacată este nulă, întrucât art.248 din Codul muncii reglementează principiul legalității pedepsei disciplinare, astfel că angajatorul nu poate dispune alte sancțiuni decât cele prevăzute de Codul muncii ori de statutele profesionale aprobate prin lege specială, ori decizia de sancționare prin care a fost retrogradat în altă funcție în mod definitiv se întemeiază pe prev.art.42 lit. "b" din regulamentul intern, regulament care nu a fost aprobat printr-o lege specială.
S-a mai arătat că angajatorul nu putea dispune în mod unilateral modificarea felului muncii și a locului de muncă, astfel încât nu avea obligația de a se prezenta la un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contract.
Întrucât nu solicită repunerea în situația anterioară, în temeiul art.80 alin.3 din Codul muncii, reclamantul a solicitat să se constate încetarea de drept a contractului de muncă din momentul rămânerii irevocabile a hotărârii ce se va pronunța.
În temeiul art.80 alin.1 din Codul muncii, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu valoarea salariilor indexate, majorate și reactualizate, începând cu_ până la data încetării contractului individual de muncă, respectiv până la data rămânerii irevocabile a hotărârii .
În drept, s-au invocat prevederile art.252 alin.5 din Codul muncii și textele de lege invocate în cuprinsul cererii.
Intimata S.C."R. T. "; S.R.L.B., legal citată, a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea contestației ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Contestatorul nu a atacat decizia de sancționare disciplinara nr. 2120/0400/_, prin care acesta a fost sancționat disciplinar cu retrogradarea în funcția de revizor ace, urmând să își înceapă activitatea în aceasta funcție la data de_ .
Decizie de sancționare disciplinara contestată în cauză a fost emisa, întrucât contestatorul nu s-a mai prezentat la serviciu, din data de_ pana la data de_, cumulând astfel un număr de 16 absente nemotivate, si nici nu s-a prezentat la examinarea medico-psihologica pentru funcția de revizor ace, deși a fost avizat în scris în acest sens, încâlcindu-se prevederile Regulamentului Intern al societății art4, art. 40 lit. j,q si s, si dispozițiile art. 39 alin 2 lit. a,b si c din Codul muncii republicat.
Mai mult, s-a mai arătat că reclamantul nu se afla la prima abatere disciplinară, acesta fiind sancționat disciplinar în anul 2009 de trei ori, în anul 2010 de 3 ori, iar în anul 2011 tot de trei ori.
S-a mai arătat că decizia de desfacere a contractului individual de munca îndeplinește toate condițiile de forma solicitate de Codul muncii, iar în privința condițiilor de fond, acestea vor fi dovedite în cauză.
Angajatorul a mai arătat că a efectuat în mod legal cercetarea disciplinară prealabilă în cauză. Astfel, ținând seama de normele imperative ale legii care obligau în primul rând la efectuarea anchetei administrative, acesta a convocat verbal angajatul în acest scop, care a refuzat să se prezinte.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că legea nu definește si nici nu enumera abaterile grave, ceea ce înseamnă ca o asemenea calificare este lăsata la latitudinea organului competent sa aplice sancțiunea, ori în speță, s-a considerat că abaterea disciplinară a contestatorului este gravă, având în vedere ca acesta nu s-a prezentat la locul de munca, cumulând un număr de 16 absente nemotivate, cu atât mai mult cu cât acesta, având funcția de revizor ace, avea o responsabilitate ridicata în bunul mers al trenurilor.
Prin sentința civilă nr. 917/F din_ a Tribunalului B. -Năsăud, pronunțată în dosarul nr._,
s-a admis contestația formulată de contestatorul
L. V., în contradictoriu cu S.C."R. T. "; S.R.L.B., și, în consecință, s-a constatat nulitatea deciziei de sancționare disciplinară nr.2385/C400/_, s-a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, a fost obligată intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de_ și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești. S-a respins ca neîntemeiată cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Contestatorul L. V. a avut calitatea de angajat al intimatei până la _
pe postul de șef Stație Lechința, iar ulterior acestei date și până la data de _
- data emiterii de către intimată a deciziei nr.2385/C/400, contestată în prezenta cauză, pe postul de revizor ace Halta Sărmășel - linia/secția Luduș-Măgheruș Șieu.
Prin decizia de sancționare disciplinară atacată s-a desfăcut contractul individual de muncă al contestatorului pentru săvârșirea de abateri disciplinare constând în acumularea unui număr de 16 zile absențe nemotivate, contestatorul neprezentându-se la muncă din data de 1 decembrie 2011 și până la 27 decembrie 2011.
S-a mai reținut, prin decizie, că apărările formulate de salariat în timpul cercetării prealabile referitoare la refuzul acestuia de a exercita funcția de revizor ace în Halta Sărmășel, au fost înlăturate.
S-a mai reținut de către tribunal că intimata a fost legal citată cu mențiunea de-a depune la dosarul cauzei dovezi privind încheierea și executarea raporturilor de muncă cu contestatorul și actele care au stat la baza emiterii deciziei atacate (filele nr.13, 15 dosar de fond), dispoziții care au fost reiterate de către instanță la termenul de judecată din 20 februarie 2012 prin emiterea unei adrese în acest sens (filele nr.19,20), la termenul de judecată din data de 19 martie 2012 (filele nr.23, 24) și la termenul de judecată din data de 23 aprilie 2012 (filele nr.31,33).Urmare a acestor solicitări, intimata a formulat întâmpinare și note de ședință, instanței de fond constatând însă că nu s-au comunicat înscrisurile pe care intimata era obligată să le depună la dosar în temeiul art.138 Cod procedură civilă și art.272 din Codul Muncii, republicat.
S-a reținut de către prima instanță că procedura sancționării urmată de angajator este neconformă, fiind îndeplinită cu încălcarea dispozițiilor legale imperative care impuneau intimatei ca, anterior emiterii deciziei de sancționare
disciplinară, sub sancțiunea nulității absolute a actului care angrena răspunderea disciplinară a acestuia, să efectueze cercetarea prealabilă disciplinară a pretinselor abateri în legătură cu serviciul săvârșite de acesta.
În conformitate cu disp.art.251 al.2, salariatul a cărui conduită culpabilă urmează a fi cercetată de către angajator, potrivit art. 63, trebuie convocat în scris de persoana împuternicită să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data și locul desfășurării cercetării prealabile, în cursul căreia salariatul are dreptul să formuleze și să susțină apărări, precum și să fie asistat de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este. Sancțiunea aplicabilă în caz de nerespectare este nulitatea absolută a cercetării disciplinare.
Art.252 al.2 lit.c) din Codul muncii obligă pe angajatorul ce dispune aplicarea sancțiunii disciplinare să cuprindă în decizia de sancționare motivele pentru care aceasta nu a fost efectuată.
Instanța de fond a mai reținut că, așa cum rezultă din conținutul deciziei de sancționare contestate, precum și din susținerile formulate de intimată prin întâmpinare, coroborate cu neconformarea intimatei la solicitările instanței referitoare la depunerea documentației care a stat la baza deciziei atacate, intimata nu a respectat dispozițiile art.251 al.1 și 2 și art.252 al.2 lit. c din Codul muncii republicat.
Astfel, s-a constatat că intimata a precizat că a convocat contestatorul verbal și nu în scris, pentru realizarea cercetării prealabile, și, mai mult, tot prin întâmpinare, a susținut că, deși convocat verbal, contestatorul a refuzat să se prezinte, însă în cuprinsul deciziei de sancționare, a menționat că au fost înlăturate apărările formulate de contestator care vizau refuzul prestării muncii, mențiune care în lipsa unei convocări în scris pentru desfășurarea cercetării prealabile a contestatorului, au un caracter nereal.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a constatat nulitatea absolută a deciziei de sancționare nr.2385/C400/_ emisă de intimata cu nerespectarea dispozițiilor at.63, art.251 și art.252 din Codul Muncii, republicat, și dând eficiență principiului disponibilității procesuale cu guvernează procesul, în raport de pretenția concretă exprimată prin contestația pendinte, în temeiul art. 80 din Codul muncii, a constatat încetarea de drept a raporturilor de muncă dintre litiganți la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești și a obligat pe intimată să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat începând cu data de_ -a emiterii deciziei desființate de instanță-și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.
S-a mai constatat că, având în vedere motivul de nulitate reținut, nu se mai impune a fi analizate și celelalte aspecte invocate de către contestator cu privire la netemeinicia și nelegalitatea deciziei de sancționare disciplinară nr.2120/C 400/_ .
În temeiul art.274 Cod.proc.civilă, s-a reținut că cererea contestatorului de obligare a intimatei, căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat, este neîntemeiată, în lipsa indicării sumei achitată cu acest titlu avocatului și a depunerii la dosar a chitanței justificative.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C."R. T. "; S.R.L. B., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Principala critică pe care recurenta o aduce hotărârii instanței de fond este aceea că i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art.6 CEDO și de art. 23 pct.8 din Constituția României, soluționând cauza fără a administra probe în cauză, fără a lua în seamă apărările recurentei, cuprinse în cadrul întâmpinării și nici cererea de amânare formulate în cauză.
Se mai susține că, deși instanța de fond a reținut că i s-au acordat recurentei mai multe termene de judecata pentru depunerea înscrisurilor solicitate, daca se analizează termenele acordate, se poate lesne observa că la primul termen de judecata angajatorul a formulat o cerere pentru angajare apărător, iar la următorul termen a depus în termen procedural întâmpinare.
Recurenta mai arată că, după etapa depunerii întâmpinării, urma cea a propunerii probelor potrivit art.167 Cod.proc.civilă, termen la care a solicitat instanței de judecata amânarea cauzei pentru lipsa apărătorului, care se afla plecat din localitate, fiind astfel în imposibilitate de a se prezenta în fata instanței de judecata. Instanța nu a încuviințat această cerere, rămânând în pronunțare.
Practic, angajatorul susține că a fost în imposibilitate de a prezenta instanței înscrisurile pe care le deține, interogatoriul pe care dorea să-l ia reclamantului, care ar fi condus la respingerea cererii formulate.
Se mai arată că instanța de judecata nu le-a acordat nici posibilitatea de a formula concluzii scrise.
Recurenta susține ca i-au fost încălcate aceste drepturi raportat la faptul că sancționarea disciplinară a reclamantului s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în materie, și mai mult decât atât, acesta a săvârșit faptele ce au dus la desfacerea contractului său de muncă.
Se mai arată că reținerea instanței în sensul că oricum reclamantul nu solicită reintegrarea în postul pe care-l ocupa anterior concedierii, și urmează să i se acorde despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate începând cu data de_ și până la rămânerea definitive a și irevocabila a hotărârii judecătorești este nesusținută.
Societatea mai apreciază că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, fiind incidente în cauză disp.art. 304 pct.7 Cod.proc.civilă.
Potrivit art.261 pct.5 C. pr.civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, motivarea constituind pentru părți o garanție puternica împotriva arbitrariului judecătorilor.
Recurenta susține că, în speța dedusă judecații, instanța de fond în mod nejustificat a omis a motiva aprecierile sale în legătura cu critica adusă de reclamantului în momentul aplicării sancțiunii disciplinare, și anume faptul ca atitudinea acestuia a constituit o abatere gravă.
Se mai apreciază că instanța de fond însa nu face nicio apreciere cu privire la motivele pe care își întemeiază soluția dată și, mai mult, obligă angajatorul să îl despăgubească pe contestator cu o sumă de bani egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
În acest sens, se arată că, potrivit art.133 Cod.proc.civilă, instanța este obligata să se pronunțe numai asupra a ceea ce este investită prin cererea de chemare în judecata, ca reflex al principiului disponibilității.
Contestatorul a fost angajat al societății recurente încadrat printr-un contract individual de munca pe o durata nedeterminata în funcția de revizor ace, nr. 8. COR, deținând aceasta funcție începând cu data de_ până la data de_, când a fost emisa decizia de concediere disciplinară, iar inițial a deținut funcția de sef secție Luduș-Sieu-Magherus.
Se mai arată că salariatul nu a atacat decizia de sancționare disciplinara nr. 2120/C400/_, prin care acesta a fost sancționat disciplinar si retrogradat în funcția de revizor ace, urmând să își înceapă activitatea în aceasta funcție la data de_ .
Decizie de sancționare disciplinară contestată în cauză a fost emisă, întrucât contestatorul nu s-a mai prezentat la serviciu din data de_ până la
data de_, cumulând astfel un număr de 16 absente nemotivate, și nici nu s-a prezentat la examinarea medico-psihologica pentru funcția de revizor ace, deși a fost avizat în scris în acest sens, fiind încălcate astfel prevederile Regulamentului Intern al societății art.4, art. 40 lit. j.q și s, și dispozițiile art. 39 alin 2 lit. a, b și c din Codul muncii.
Se mai invocă faptul că intimatul nu se afla la prima abatere disciplinara, acesta fiind sancționat disciplinar în anul 2009, de trei ori, în anul 2010, de trei ori, iar în anul 2011, tot de trei ori.
Recurenta apreciază că decizia de desfacere a contractului individual de munca îndeplinește toate condițiile de forma solicitate de Codul muncii.
Se arată astfel că motivele de fapt care au condus la desfacerea disciplinara a acestui contract sunt menționate expres în decizia emisa de recurentă.
În ceea ce privește efectuarea cercetării disciplinare prealabile, se arată că, ținând seama de normele imperative ale legii, care obligau recurenta, în primul rând, să efectueze o ancheta administrativă, a convocat verbal angajatul în acest scop, care a refuzat să se prezinte.
Cât privește fondul cauzei, recurenta arată următoarele:
În temeiul art. 61 al.l lit.a) din Codul muncii, contractul individual de munca poate fi desfăcut dacă salariatul a săvârșit o abatere grava de la regulile de disciplina a muncii sau de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinara .
Recurenta apreciază că intră în categoria abaterilor grave, acele abateri săvârșite cu vinovăție care tulbură profund activitatea angajatorului.
Or, în speța dedusă judecații se consideră că fapta salariatului de a nu se prezenta la locul de munca, cumulând un număr de 16 absente nemotivate, cu atât mai mult cu cât acesta, în calitate de revizor ace, avea o responsabilitate ridicata în bunul mers al trenurilor, constituie o abatere gravă.
Societatea mai susține că a fost nevoită să ia această măsură disciplinară întrucât faptele reținute în sarcina contestatorului au făcut imposibilă menținerea acestuia în cadrul colectivului de munca, ținându-se seama de interesul bunului mers al unității și cel al asigurării disciplinei în munca.
Intimatul L. V. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Analizând recursul formulat de pârâta S.C."R. T. "; S.R.L. B.
, în temeiul disp.art.3041Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Nu se poate reține că pârâta-recurentă a fost lipsită în cauză de dreptul la apărare și că i-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 din Convenția EDO.
Astfel, conform încheierii de ședință din data de_, pârâta-recurentă a solicitat, iar prima instanță a încuviințat acesteia cererea de amânare a judecării cauzei pentru lipsă de apărare (fila nr.18 dosar de fond) .
La termenul acordat în acest sens pentru pregătirea apărării,_, apărătorul pârâtei-recurente a trimis prin fax întâmpinare la dosar, fără a atașa în probațiune documentația ce stat la baza emiterii deciziei de concediere deși, în prezentul conflict de muncă, sarcina probei revenea, conform disp.art.272 din Codul muncii, angajatorului, care trebuia să depună până la prima zi de înfățișare toate înscrisurile pe care le considera necesare pentru a dovedi legalitatea și temeinicia procedurii de concediere contestate în cauză.
Mai mult, aceste înscrisuri au fost și solicitate pârâtei-recurente de către prima instanță prin adresele din_ ,_ și_ .
Potrivit disp.art.129 alin.1 Cod.proc.civilă, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, având obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art.723 alin.1, respectiv cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.
Se mai constată că la data de_, pârâta, încălcând dispozițiile legale cu privire la sarcina probei în conflictele de muncă, precum și dispozițiile instanței, a depus la dosar doar o notă de ședință prin care a solicitat în mod generic proba cu înscrisuri, pe care s-a angajat a le depune înainte de următorul termen de judecată.
Nu numai că aceste înscrisuri nu au fost depuse anterior termenului de judecată din data de_, ci, în ziua acestei ședințe de judecată, prin fax, apărătorul pârâtei a formulat o nouă cerere de amânare a judecății cauzei, pe motivul imposibilității de a se prezenta și de a asigura apărarea în cauză.
Conform disp.art.156 alin.a) Cod.proc.civilă, instanța poate acorda un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
Se mai constată că, deși instanța de fond a respins cea de-a doua cerere de amânare a judecării acestui conflict de muncă, formulată tot pentru lipsă de apărare, având în vedere, pe lângă dispozițiile procedurale anterior menționate și imperativul de soluționare cu celeritate a acestei cereri, prevăzut de art.271 din Codul muncii și art.212 din Legea nr.62/2011, aceasta a amânat totuși pronunțarea hotărârii, astfel încât apărătorul pârâtei a avut posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise până la data de_, fără a-și valorifica însă acest drept.
Practic, se constată că, în cauză, primele înscrisuri nu au fost anexate de către angajator nici la cererea de recurs formulată, ci au fost depuse la dosarul de recurs abia la data de_, după mai mult de un an de la data introducerii contestației împotriva decizie de concediere (_ ), fără a se putea constata încălcarea dreptului acestuia la un proces echitabil, astfel cum s-a invocat prin motivele de recurs, ci tocmai o nerespectare de către acesta atât a dispozițiilor procedurale de drept comun, cât și a celor speciale, prevăzute de legislația muncii.
Curtea mai reține că, analizând, potrivit disp.art.78 din Codul muncii, respectarea de către angajator a procedurii de concediere, prevăzută de către legiuitor sub sancțiunea nulității absolute, prioritar față de motivele de netemeinicie a actului unilateral contestat, instanța de fond a cenzurat decizia supusă jurisdicției muncii, verificând dacă garanțiile de care beneficia salariatul în cursul cercetării disciplinare au fost asigurate conform dispozițiilor legale în materie.
Curtea reține că, în faza cercetării disciplinare prealabile a salariaților, legiuitorul a prezumat vătămarea drepturilor acestora în cazul nerespectării disp.art.251 din Codul muncii.
Conform acestui articol:"; (1) Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură…nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. (2) În vederea desfășurării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. (4) In cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa susțină toate apărările in favoarea sa si să ofere persoanei împuternicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivațiile pe care le considera necesare, precum si
dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.";
Coroborând dispozițiile imperative ale alin.2, privind stabilirea de către angajator a obiectului cercetării în cuprinsul actului de convocare, cu cele ale alin.4 din acest articol, privind dreptul salariatului de a-și formula toate apărările, susținerile și a oferi toate probele pe care le consideră necesare în legătură obiectul cercetării, legiuitorul a avut în vedere stabilirea/fixarea certă, în scris, a faptelor ce fac obiectul cercetării, ca o garanție a apărării drepturilor angajatului împotriva eventualelor acte abuzive ale angajatorului, față de care acesta se află într-o poziție de subordonare, permițând lucrătorului pregătirea efectivă a apărării în raport cu faptele menționate în convocator.
Recurenta a susținut prin întâmpinarea formulată la judecarea fondului cauzei, fila nr.26 dosar de fond, că ar fi realizat doar o convocare verbală a intimatului, ori aceasta modalitate, pe lângă faptul că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, nu permite instanței verificarea modului în care angajatorul și- a îndeplinit îndatorirea de a aduce la cunoștința salariatului faptele ce urmează a fi cercetate, cu respectarea dreptului acestuia la apărare.
Astfel, convocarea în scris a salariatului nu trebuie privită ca fiind un formalism excesiv și inutil, cu atât mai mult cu cât respectarea dispozițiilor art.251 alin.2 din Codul muncii, imperativ prevăzute de lege, presupun din partea angajatorului doar un minim efort material și de timp.
Deși angajatorul a susținut prin întâmpinarea formulată la judecarea fondului cauzei că intimatul ar fi fost convocat doar verbal în vederea efectuării cercetării disciplinare, acesta depune totuși, la fila nr.49 dosar recurs, convocarea nr.2369/C400/_, nesemnată de către salariatul căreia îi era adresată și fără a se proba în cauză că un asemenea convocator ar fi fost în mod legal comunicat contestatorului.
În ceea ce privește înscrisul intitulat "convocare";, înregistrat sub nr._ (fila nr.47 dosar recurs), se constată că, pe de o parte, acesta nu a fost emis de către reprezentantul legal al recurentei, ci de către șeful unui compartiment al acesteia, iar obiectul cercetării disciplinare menționat în acest act nu îl constituie cele două fapte reținute prin decizia de concediere, respectiv neprezentarea intimatului la serviciu, din data de 1 decembrie 2011, până a data de 27 decembrie 2011, cumulând astfel un număr de 16 absente nemotivate, și neprezentarea acestuia la examinarea medico-psihologica pentru funcția de revizor ace, deși a fost avizat în scris.
În consecință, în mod corect în temeiul dispozițiilor art.78 și 251 din Codul muncii, prima instanță a constatat că decizia de concediere nr.2385/C 400/_ emisă de către recurentă este lovită de nulitate absolută, astfel încât nu sunt
incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.9 Cod.proc.civilă.
Constatând că în cauză actul unilateral contestat este lovit de nulitate absolută, în mod corect prima instanță a reținut ca fiind de prisos analizarea celorlalte motive de netemeinicie a deciziei de concediere, a căror cenzurare presupunea în mod necesar constatarea prealabilă a respectării tuturor condițiilor de legalitate a acesteia, astfel încât nu se poate reține incidența în cauză a dispozițiilor art.304 pct.7 Cod.proc.civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C."R. T. "; S.R.L. B. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatului L. V. suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat plătit apărătorului ales, conform chitanței depuse la fila nr.27 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C."R. T. "; S.R.L. B. împotriva sentinței civile nr. 917/F din_ a Tribunalului B. -Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatului L. V. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. -R. M. C. M. S. -C. B.
GREFIER
G. C.
Red. C.M.; | ||
Tehnored.: C.M./ V.R. | ||
2ex./_ | ||
Jud.fond: Tribunalul B. | -Năsăud: C. | N. |
