Decizia civilă nr. 31/2013. Suspendare provizorie executare. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA NR. 31/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 25 iulie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. V. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare cererea de suspendare provizorie a executării deciziei civile nr. 2922/R din 03 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel
C. în dosar civil nr._, formulată de petenta SC I. B. S., privind și pe intimatul C. A. .
La apelul nominal răspunde reprezentanta intimatului C. A. - avocat D. Litan din cadrul Baroului C. .
Procedura este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că s-a achitat diferența de cauțiune stabilită în sarcina petiționarei SC I. B. S., în sumă de 1752 lei, astfel încât se constată că este integral achitată cauțiunea datorată.
Reprezentanta intimatului C. A. arată că se impune clarificarea naturii cererii formulate de petiționară întrucât ulterior formulării ei, a recalificat-o ca ordonanță președințială, întemeiată pe Noul Cod de Procedură Civilă.
În măsura în care se apreciază că este vorba de o ordonanță președințială nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv caracterul urgenței și nu se poate reține nici iminența unui prejudiciu, cuantumul despăgubirilor este de aproximativ 90.000 lei și nicidecum
123.000 lei cum susține petiționara, iar dacă este vorba de o cerere de suspendare provizorie a hotărârii, se impune a fi respinsă pentru aceleași considerente.
Curtea din oficiu, invocă inadmisibilitatea precizărilor depuse de către petiționară la termenul de judecată din_ (f. 53-55), raportat la cele stabilite la termenul din 18 iulie 2013 când instanța a statuat că legea aplicabilă în prezenta cauză este codul de procedură civilă de la 1865, astfel încât formularea unei cereri întemeiată pe Noul Cod de Procedură Civilă - art. 996, art. 998 alin.2, intrat în vigoare ulterior promovării litigiului de muncă de către reclamantul C. A., nu este admisibilă.
Reprezentanta intimatului C. A. apreciază că cererea de față ar trebui soluționată ca ordonanță președințială și, în măsura în care se apreciază că este vorba de o ordonanță președințială, se impune respingerea ei ca inadmisibilă. Solicită în acest sens recalificarea temeiului legal al acestei cereri întrucât instanța într-o primă fază a dat dovadă de rol activ, apoi petiționara și-a precizat cererea ca fiind ordonanță președințială, apreciind că temeiul de drept aplicabil prezentei cereri, în ipoteza în care
petiționara solicită suspendarea provizorie a executării hotărârii nr. 2922 din 3 iunie 2013 a Curții de Apel C., este art. 581 C.proc.civ.
Instanța constată că după calificarea cererii de suspendare făcută la termenul de judecată din 18 iulie 2013 de către instanță ca fiind art. 319/1 raportat la art. 403 C.proc.civ., petiționara a reiterat cererile sale invocând din nou dispozițiile art. 996, 998 alin.2 Cod de procedură civilă.
Constatându-se totodată că în cadrul contestației în anulare formulate în dosar nr._ s-a solicitat suspendarea executării deciziei civile nr. 2922/R/2013 a Curții de Apel C., în temeiul art. 3191coroborat cu art. 403 Cod proc. civ., fiind fixat termen de judecată pentru această cerere de suspendare la data de 8 august 2013, instanța stabilește temeiul de drept al prezentei cereri de suspendare provizorie a executării deciziei civile nr. 2922/2013 a Curții de Apel C., până la soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării aceleiași decizii, în baza art. 319/1 coroborat cu art.
402 C.proc.civ., ca fiind art. 581 și următoarele din Codul de procedură civilă de la 1865.
Întrebată de instanță, cu privire la cauțiunea achitată, reprezentanta intimatului răspunde că și în cazul în care se formulează o cerere de suspendare sau o cerere prin ordonanță președințială, se impune achitarea cauțiunii. În speță nu se impune restituirea cauțiunii până la termenul fixat la data de 8 august 2013 pentru soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării deciziei civile nr. 2922/2013 a Curții de Apel C., potrivit art. 403 teza finală Cod proc.civ.
Reprezentanta intimatului arată că nu mai are alte concluzii asupra cererii de față solicitând obligarea petiționarei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 lei + TVA, depunând în acest sens chitanță la dosar.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca la data de_ în dosar nr._ petiționara I. B.
S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 996 și urm. coroborat cu art. 998 alin. 2 C.pr.civ., suspendarea provizorie a executării silite a deciziei civile nr. 2922/_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosar nr._, până la data soluționării irevocabile a contestației în anulare formulată de către petiționară în dosar nr._ a Curții de Apel C. .
În motivarea cererii petiționara a arătat că la data de_ a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 2922/2013 întemeiată pe art. 318, prima teză, art. 3191C.pr.civ.
M. ivul invocat e către petiționară îl constituie urgența justificată de amenințările intimatului C. A. că va formula plângere penală pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești.
Prin încheierea civilă nr. 7922/CC/_ a Judecătoriei C. -N. s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel C. .
La termenul de judecată din_ instanța a calificat această cerere ca fiind o cerere de suspendare provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulată în cadrul contestației în anulare, dispozițiile aplicabile fiind cele prevăzute de art. 403 alin. 4 din vechiul Cod de procedură civilă, întrucât dispozițiile art. 996, art.
998 alin. 2 C.pr.civ. nu sunt aplicabile raportat la art. 3 alin. 1 și 2, art. 6 din Legea nr. 76/2012 și art. 24, art. 25, art. 27 din NCPC.
Ulterior acestor clarificări, la data de_ petiționara I. B.
S.R.L. a formulat o precizare de ordonanță președințială (f. 53-55) întemeiată pe art. 996 și urm., art. 998 alin. 2 C.pr.civ., solicitând suspendarea executării silite a deciziei civile nr. 2922/_ a Curții de Apel C. până la data soluționării contestației în anulare înregistrată în dosar nr._ al Curții de Apel C. .
În cadrul acestei precizări petiționara a arătat că urgența este justificată în cauză întrucât decizia civilă nr. 2922/2013 a Curții de Apel C. este irevocabilă, iar neexecutarea dispozitivului constituie infracțiune.
Sub aspectul prevenirii unei pagube iminente, petiționara a arătat că drepturile salariale stabilite în favoarea intimatului C. A. prin hotărârea judecătorească sunt substanțiale - aproximativ 123.000 lei - susceptibile de a aduce în stare de insolvență magazinul din C. . Potrivit situației financiare a acestuia, în anul 2013 societatea a înregistrat o pierdere contabilă de 271.376,8 lei, pierdere din care magazinul din C. trebuie să suporte 25%, respectiv 69.385,50 lei.
Prin plata drepturilor salariale retroactiv și prin reintegrarea intimatului C. A. se cauzează o pagubă iminentă constând atât în concedierea unui alt angajat de pe centrul de cost C., cât și în desființarea magazinului.
În ipoteza executării deciziei anterior soluționării contestației în anulare și a unei soluții favorabile în cadrul acestei căi de atac recuperarea sumelor de bani virate intimatului ar fi imposibilă.
Prin întâmpinarea formulată (f. 3-9), intimatul C. A.
a solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială ca inadmisibilă pentru lipsa cauțiunii și neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 581 C.pr.civ.
S-a arătat că împotriva petiționarei nu a fost demarată procedura executării silite.
Analizând cererea, Curtea constată că aceasta nu este fondată, urmând a fi respinsă
.
Anterior judecării cererii se impun a fi făcute următoarele precizări:
La termenul de judecată din_ prezenta cerere de suspendare a fost calificată ca fiind o cerere de suspendare provizorie, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în dosar nr._, în cadrul contestației în anulare, în temeiul art. 3191C.pr.civ.
Întrucât ulterior acestei calificări petiționara și-a precizat cererea, arătând că înțelege să o formuleze ca o cerere de ordonanță președințială, la termenul de judecată din_ instanța a calificat temeiul de drept ca fiind art. 581 alin. 3 C.pr.civ. din următoarele considerente:
Art. 996, art. 998 alin. 2 C.pr.civ. nu sunt aplicabile în cauză, raportat la dispozițiile art. 24 și urm. din NCPC, coroborat cu art. 3 alin. 1 și 2, art. 6 din Legea nr. 76/2012, întrucât litigiul soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 2922/R/2013 a Curții de Apel C. a fost promovat anterior datei intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă.
Întrucât împotriva acestei decizii I. B. S.R.L. a promovat contestație în anulare, înregistrată în dosar nr._ al Curții de Apel C., în cadrul acestei contestații a solicitat în baza art. 3191C.pr.civ. suspendarea provizorie a executării silite (fixându-se termen de judecată la 8 august 2013), iar separat a înregistrat și prezenta cerere de suspendare provizorie, aceasta nu poate fi judecată decât în regim de ordonanță
președințială întemeiată pe art. 581 alin. 3 C.pr.civ., coroborat cu art. 403 alin. 4 C.pr.civ.
Procedând la judecarea cererii, Curtea constată următoarele:
Potrivit celor statuate prin decizia civilă nr. 2922/R/0_ petiționara I. B. S.R.L. are obligația de a-l reintegra pe intimatul C.
A. pe postul deținut anterior concedierii, de a-i achita intimatului C.
A. o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective, precum și de a-i achita suma de 13.435,04 lei contravaloarea a 284 ore suplimentare și 4.092 lei cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Petiționara a depus la dosar balanța de verificare pe luna iunie 2013 (f. 56-62), potrivit căreia soldul final debit al societății este de 271.376,80 lei (soldul debitor reprezentând pierderea înregistrată de societate).
La termenul de judecată din_ reprezentanta intimatului C. A. a depus situația financiară a societății la_, potrivit căreia profitul societății era de 138.764 lei.
Petiționara apreciază că punerea în executare a deciziei civile nr. 2922/0_ a Curții de Apel C., având ca și urmare plata către intimat a tuturor sumelor menționate în dispozitivul său, ar avea ca și consecință aducerea în stare de insolvență a magazinului din C. .
În opinia instanței însă, această împrejurare nu justifică suspendarea executării deciziei civile nr. 2922/0_ a Curții de Apel C. din următoarele considerente:
Această hotărâre este irevocabilă, pronunțată în recurs, motivul pe care se fundamentează prezenta cerere de suspendare provizorie constituindu-l promovarea contestației în anulare împotriva sa (dosar nr._ al Curții de Apel C. ).
Contestația în anulare constituie o cale de atac extraordinară, de retractare, deschisă exclusiv pentru situații expres și limitativ prevăzute de art. 317, art. 318 C.pr.civ. (în speță, petiționara își întemeiată contestația în anulare pe ipoteza prevăzută de art. 318 teza I C.pr.civ.).
Executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile constituie regula, impunându-se să aibă prioritate pentru a se da eficiență garantării dreptului la un proces echitabil inclusiv în faza executării, potrivit exigenței instituite prin art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Situația financiară dificilă pe anul în curs a petiționarei deja există - aspect ce reiese din balanța de verificare pe primul semestru al anului în curs.
Prin urmare, punerea în executare a dispozițiilor deciziei civile nr. 2922/0_ a Curții de Apel C. ar afecta situația financiară a petiționarei, prin diminuarea patrimoniului său cu suma la plata căreia aceasta a fost obligată, însă, nu ar fi cauza care ar declanșa situația financiară precară a societății, aceasta existând deja, anterior punerii în executare a hotărârii judecătorești.
Decizia civilă nr. 2922/0_ a Curții de Apel C. conține nu doar dispoziția de obligare a pârâtei I. B. S.R.L. la plata unor drepturi bănești în favoarea reclamantului C. A., ci și pe aceea de obligare a sa să îl reintegreze pe postul deținut anterior concedierii.
În materia litigiilor de muncă, potrivit art. 278 C. muncii, neexecutarea unei hotărâri judecătorești de reintegrare în muncă a unui salariat constituie infracțiune.
Prin această dispoziție legiuitorul a stabilit un regim procedural special privind executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în materia conflictelor de muncă, având în vedere impactul social al unui asemenea litigiu care presupune înlăturarea de îndată a efectelor încălcării unui drept într-un raport juridic de muncă.
Petiționara nu a dovedit nicio împrejurare care ar justifica o urgență în amânarea acestei obligații de reintegrare a intimatului, simpla afirmație că reintegrarea sa ar necesita concedierea unei alte persoane nefiind convingătoare și dovedită. Admiterea cererii de suspendare provizorie a executării hotărârii fără existența condiției urgenței acestei măsuri ar avea ca și consecință înlăturarea efectului dispoziției speciale instituite prin art. 289 C. muncii.
În speță, decizia civilă nr. 2922/2013 a Curții de Apel C. fiind irevocabilă, executarea celor dispuse prin conținutul său se impune cu atât mai mult a fi făcută.
Petiționara I. B. S.R.L. a solicitat în cadrul contestației în anulare înregistrată în dosar nr._ al Curții de Apel C. suspendarea executării deciziei civile nr. 2922/R/0_ a Curții de Apel C., potrivit art. 3191C.pr.civ.
Potrivit art. 403 alin. 4 teza finală C.pr.civ., cauțiunea în sumă totală de 2252 lei achitată în prezentul dosar este deductibilă din cauțiunea care va fi stabilită de instanța învestită cu judecarea acelei cereri de suspendare întemeiată pe art. 3191C.pr.civ.
Prin urmare, aceasta nu va fi restituită în prezenta etapă, urmând a se dispune asupra cauțiunii de către instanța care va soluționa cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 3191C.pr.civ., coroborat cu art. 403 C.pr.civ.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că cererea de suspendare provizorie a executării deciziei civile nr. 2922/2013 a Curții de Apel C. nu este fondată, în temeiul art. 403, coroborat cu art. 581 și urm. C.pr.civ., Curtea o va respinge.
În ceea ce privește precizarea cererii de ordonanță președințială înregistrată la_, întemeiată pe prevederile art. 996 și urm., coroborat cu art. 998 alin. 2 C.pr.civ., aceasta este inadmisibilă pe aceste temeiuri de drept, potrivit celor anterior arătate raportat la dispozițiile art. 24, art. 25, art. 27 din NCPC, coroborat cu art. 3 alin. 1 și 2, art. 6 din Legea nr. 76/2012, sens în care temeiul de drept a fost stabilit ca fiind art. 581 și urm. coroborat cu art. 403 C.pr.civ.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., petiționara va fi obligată să plătească intimatului C. A. suma de 2480 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare provizorie a executării deciziei civile nr. 2922/R/_ a Curții de Apel C. pronunțată în dosar nr._ ,
formulată de petiționara I. B. S.R.L., cu sediul în B., B-dul N.
U. nr. 4. bloc 107 A, sector 5, în contradictoriu cu intimatul C. A. ,
cu domiciliu ales la sediul profesional al Societății Civile de Avocați Bejenaru
& Partners din C. -N., str. Moților nr. 28, județul C., cod poștal 40001.
Obligă petiționara I. B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.480 lei în favoarea intimatului C. A. .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Dată în Camera de Consiliu, pronunțată în ședința publică din 25 iulie
2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. C. V. N. N.
Red.MCV/dact. MS 4 ex./_