Decizia civilă nr. 2391/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 2391/R/2013
Ședința publică din 20 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta F. D. împotriva sentinței civile nr. 649/F din 14 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, privind și pe pârâta intimată
S. O. P. SA, privind și pe pârâtele - chematele în garanție - intimate A.
F. P. A M. B., D. G. A F. P. B. -N., A.
N. DE A. F., D. G. DE A. A M. C. D. C.
A. N. DE A. F., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA, avocat Moroșan N. Agapia A., în substituirea domnului avocat Bilan I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatelor și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată SC O. P. SA a depus la dosar întâmpinare la care a anexat împuternicirea avocațială a domnului avocat Bilan G. I. .
De asemenea, se constată că la data de 13 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta - chemata în garanție - intimată D. G. a
F. P. B. N. a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei intimate SC O. P. SA.
Reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA depune la dosar delegație de substituire și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare și apreciază că în mod legal instanța de fond a apreciat că acțiunea formulată de către reclamanta recurentă este prescrisă la momentul nașterii dreptului la
acțiune și la momentul la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată.
Solicită obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată pentru celelalte faze procesuale și arată că pentru acest stadiu procesual - recurs
- SC O. P. SA își rezervă dreptul de a formula separat o acțiune distinctă pentru recuperarea acestor cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.541/2012 a Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._
a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D. G. a F. P. B. -N., A. F. P. B. și SC O. P. SA, și,
în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta F. D. față de acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta A. N. de A. F. .
A fost admisă acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamanta F.
D. împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., și, în consecință:
- a fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să restituie reclamantei suma de 1013 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A.
F. - D. G. de A. a M. C., D. G. a F. P.
B. -N. și A. F. P. B. .
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de
1.190 lei.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 491,18 lei.
Prin decizia civilă nr.8729/2012 a Curții de Apel C., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul
declarat de pârâta A. N. de A. F. împotriva sentinței civile nr.538/2012 a Tribunalului B. N.
, Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, a fost casată această sentință în întregime și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B. N., Secția I civilă, în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 649/F din 14 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P.
-N., A. N. de A. F. - D. G. de A. a M.
B. și A. F. P. B. și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta F. D. împotriva acestor pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O. P. SA B. .
Au fost respinse celelalte excepțiile invocate de pârâte și de chemate în garanție.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA, și în consecință s-a respins ca prescrisă acțiunea precizată formulată de reclamanta F. D. împotriva pârâtei SC O. P. SA.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1043,98 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O.
P. SA împotriva A. N. de A. F. - D. G. de A. a
M. | C. | B. | , ca neîntemeiată și împotriva chematelor în garanție D. |
G. | a F. | P. | B. -N. și A. F. P. B., pentru lipsă |
calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în prealabil excepțiile invocate în cauză în condițiile art.137 Cod procedură civilă, următoarele:
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă acordul nr.580 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei.
Potrivit art.6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 5316lei (RON).
Raportat la mențiunile fișei fiscale aferentă anului 2006 și precizările depuse la dosar de pârâta angajatoare SC O. P. SA( file 160-168) și în cuprinsul cărora menționează, defalcat, reținerile efectuate asupra indemnizației de concediere rezultă că din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta O. P. SA (în calitate de mandatar al instituțiilor financiare în temeiul art. 58 din Codul fiscal), bugetului general consolidat administrat de pârâta A. N. de A. F., alături de contribuțiile pentru bugetul de asigurări sociale (CAS, CASS, șomaj), suma de 1013 lei cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.
Prin cererea colectivă înregistrată la D. G. A F. P. B. -N. sub nr. 1559 din_ și adresată deopotrivă și ADMINISTRAȚIEI F. P.
B., reclamanta a solicitat restituirea impozitului și a contribuțiilor pentru bugetul de asigurări sociale reținute și plătite de către angajator pentru sumele compensatorii primite în urma disponibilizării colective, sume care, în opinia petiționarilor, nu sunt incluse în categoria veniturilor salariale și nu sunt impozabile conform legislației în vigoare.
Se impune a se menționa în acest context faptul că obiectul cererii deduse judecății, așa cum a fost acesta stabilit în aplicarea principiului disponibilității, vizează doar impozitul pe venit reținut și virat bugetului general consolidat, sens în care considerațiile ce vor succeda se raportează strict la această categorie de reținere.
La dosar nu au fost depuse înscrisuri care să ateste soluționarea favorabilă a cererii adresate organelor fiscale, dimpotrivă, poziția procesuală exprimată de pârâtele ANAF, DGFP B-N și AFP B. susținând legalitatea perceperii impozitului pe venit aferent indemnizației de concediere.
Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, astfel încât, în privința excepțiilor invocate în cauză, tribunalul constată următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor - chemate în garanție A. F. P. B., D. G. a F. P. B. -N. ,
A. N. de A. F. B. și D. G. de A. a M. C. din cadrul A. N. de A. F. invocată de acestea prin întâmpinările depuse la dosar, tribunalul apreciază că acestea nu au calitate procesuală pasivă, în condițiile în care litigiul a fost calificat ca fiind unul de dreptul muncii de către instanța de recurs. În litigiul de muncă demarat de fostul angajat împotriva pârâtei angajator și a celor trei organe fiscale nu există un raport juridic direct sau conex, că acesta se regăsește doar între pârâte, rezultând din virarea sumelor
reținute de SC O. P. SA de la reclamantă la organul fiscal și că în raport cu reclamanta între aceste pârâte nu există relație de coparticipare procesuală izvorâtă din solidaritate sau indivizibilitate.
Prin urmare, lipsind legitimarea procesual pasivă în raport de pretenția dedusă judecății, excepția invocată de pârâte, ce au și calitatea de chemate în garanție este întemeiată, motiv pentru care va fi admisă și, în consecință, va respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Neîntemeiată este însă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O.
P. SA
, invocată inițial din oficiu de instanța de contencios administrativ și fiscal, apoi susținută de pârâta O. P., excepție ce se impune a fi analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței.
Tribunalul reține că sub acest aspect sunt relevante și obligatorii considerentele date de către instanța de recurs în decizia de casare prin care s-a menționat că litigiul promovat de reclamantă este unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamanta este nemulțumită de faptul cum a înțeles angajatorul să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu a existat vreo rațiune a califica litigiul ca fiind unul de contencios fiscal și s-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă. Această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Față de aceste dezlegări de drept, obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă, reținând și faptul că pârâta a fost angajatorul reclamantei și că a procedat la reținerea și virarea sumei solicitate prin acțiune, va respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei angajator.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată și excepția tardivității introducerii acțiunii
, invocată de pârâta SC O. P. SA, fiindcă, contrar susținerilor acesteia, nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă. Ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății, prin care se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă și în care nu se contestă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, situație în care era aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de art. 283 alin.1 lit.a) Codul muncii(în vigoare la data promovării acțiunii)și invocat de pârâtă, se impune respingerea acestei excepții.
Neîntemeiată este și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtele- chemate în garanție A. N. de A. F. și A. N. de
A. F. - D. G. a F. P. a Județului B. -N. prin prisma lipsei procedurii prealabile, față de pretențiile concrete deduse judecății.
Această excepție nu este întemeiată, întrucât reclamanta a acționat în calitate de fost salariat al pârâtei angajator, invocând expres prevederile Codul muncii ce reglementează scopul jurisdicției muncii, părțile conflictului de muncă și termenul pentru formularea cererilor în materie dintre salariați și angajatori.
Acțiunea reclamantei nu este inadmisibilă față de angajator, chiar dacă, prin dispoziții legale speciale se reglementează o procedură specială de restituire a sumelor reținute în plus cu titlu de contribuții și impozit, atunci când acestea se solicită a fi restituite de către organul fiscal, deoarece această procedură nu este prevăzută pentru litigiile de muncă, caz în care acțiunea reclamantei
împotriva pârâtei este admisibilă, fiind exercitată în condițiile dreptului la acces liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție.
Procedura invocată de către pârâtele -chemate în garanție A. N. de
A. F. și A. N. de A. F. - D. G. a F. P. a Județului B. -N., reglementată de art. 117 din Codul de procedură fiscală, nu este una prealabilă care să înlăture accesul liber la justiție al pârâtei, ci ea se referă la anumite proceduri administrative uzitate în cazul restituirii unor sume de bani încasate necuvenit la buget. Se observă că la alin. 1 lit. f se menționează ca și temei al restituirii și hotărârile judecătorești, așa că ar fi greu de conceput cum ar putea exista astfel de hotărâri în cazul în care cererile de restituire ar fi inadmisibile în instanță.
Pe de altă parte, pct. 3 din anexa nr. 1 la Ordinul MFP nr. 1899/2004, prevede că la cererea de restituire adresată organului fiscal trebuie anexate și documente din care să rezulte că suma solicitată nu este datorată la buget. Or, în lipsa unei hotărâri judecătorești, restituirea sumelor respective nu poate fi solicitată, cu atât mai mult cu cât, în speță, între reclamantă, pe de o parte, și pârâta O. P., respectiv chematele în garanție, pe de altă parte, există divergențe referitoare la interpretarea textelor legale incidente în materie.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA, tribunalul a admis această excepție pentru următoarele considerente:
Contrar susținerilor reclamantei,
în cauză nu este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, așa cum s-a susținut în răspunsul la întâmpinare, deoarece fiind calificat litigiul ca fiind unul de dreptul muncii de către instanța de recurs, în acest gen de litigii sunt aplicabile prevederile din legislația muncii inclusiv în ce privește termenul de prescripție, și nu dispozițiile din Codul de procedură fiscală. Acest termen de prescripție ar fi fost incident dacă era soluționată cauza de instanța de contencios fiscal.
Nu este aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, așa cum a susținut pârâta angajator, fiindcă față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, tribunalul apreciază că în speță nu este vorba de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de restituirea unor sume reținute și virate de angajator cu titlu de impozit din indemnizația de concediere acordată, iar aceste pretenții au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate integral, fiind incidente prevederile art. art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, în forma anterioară existentă la data sesizării instanței.
Astfel, potrivit art.283 alin.1 lit.c Codul muncii în forma anterioară existentă la data sesizării instanței, în prezent art.268 alin.1 lit.c Codul muncii republicat, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.
Reclamanta a solicitat prin acțiune restituirea sumei reținute și virate cu titlu de impozit din suma acordată de pârâta angajator cu ocazia concedierii ca indemnizație de concediere, iar termenul de prescripție de 3 ani curge de la data plății, respectiv a reținerii impozitului, iar în speță aceasta a fost realizată în luna iunie 2006 (f.161-169).
Având în vedere faptul că acțiunea civilă a fost depusă și înregistrată de reclamantă în data de 01 aprilie 2010, tribunalul constată că reclamanta nu a respectat termenul de prescripție de 3 ani impus imperativ de lege, acțiunea fiind formulată ulterior împlinirii acestui termen de prescripție ce s-a împlinit în iunie 2009, motiv pentru care se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune
invocată de pârâta SC O. P. SA și în consecință, va respinge ca prescrisă acțiunea precizată formulată de reclamanta
.
Cât privește excepția invocată de chemata în garanție A. N. de A.
F. B., a lipsei calității procesuale pasive, aceasta nu este întemeiată în condițiile în care ea este organul de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridica, în subordinea M. ui Economiei si
F., finanțata de la bugetul de stat potrivit art. 1 din H.G.109/2009 privind organizarea si funcționarea A. N. de A. F. .
Se reține că impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantei a fost reținut de către pârâta O. P. SA - mare contribuabil, și cum, sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de chemata în garanție A. N. de A. F.
B., aceasta are obligația de despăgubire cu privire la suma pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantei, motiv pentru care tribunalul va respinge excepția invocată.
Chiar dacă la data concedierii reclamantei, pârâta SC O. P. SA se afla în administrarea Direcției Generale de A. a M. C. (conform Anexei 2 din Ordinul nr.753/2006 și potrivit HG nr. 495/2007), începând cu data de_ aceasta a fost reorganizată în cadrul ANAF ca direcție generală, fără personalitate juridică, prin comasare în conformitate cu art.III din HG nr.1171/2007 și HG nr.109/2009. Comasarea s-a făcut prin absorbția Direcției generale de administrare a marilor contribuabili de către A. N. de A. F., în condițiile Decretului nr.31/1954 cu privire la persoanele fizice si persoanele juridice, cu modificările ulterioare."
Prin urmare, calitatea de chemată în garanție o are A. N. de A.
F. B., astfel că cererea de chemare în garanție a celorlalte chemate în garanție A. N. de A. F. - D. G. a F. P. B. -N. -
A. F. P. B., D. G. a F. P. B. -N. și
D. G. de A. a M. C. din cadrul A. N. de A. F. B. va fi respinsă pentru lipsa calității de chemat în garanție.
D. perspectiva soluției date acțiunii introductive, pentru considerentul neexercitării acesteia în termenul de prescripție, urmează ca în temeiul art.60 alin.1 Cod procedură civilă a se respinge și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematei în garanție A. N. de
A. F. ca neîntemeiată.
Va fi respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție
A. F. P. a municipiului B. ,
D. G. a F. P. B. -N. și D. generală de A. a M. C. din cadrul A. N. de A. F. și D. G. a F. P. B. -N. pentru lipsa calității procesuale de chemat în garanție.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul constată că reclamanta se află în culpă procesuală raportat la respingerea acțiunii formulate ca prescrisă, motiv pentru care va fi obligată să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1043,98 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial achitat de pârâtă, potrivit chitanțelor justificative depuse la dosar în toate fazele procesuale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F. D. A.,
solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că suma datorată de pârâta
O. P. SA reprezintă o diminuare a drepturilor salariale cu contravaloarea impozitului reținut de pârâtă și virat către bugetul statului, motiv pentru care
sunt incidente dispozițiile CAP. IV (art.137-142) din O.G. nr. 61/2002, termenul de prescripție fiind de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat.
S-a mai precizat că în conformitate cu dispozițiile art. 55 al. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere) nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primate de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, iar prin dispozițiile punctului 68 lit. l din normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, aprobate prin HG nr. 44/2004 nu se pot modifica prevederile din Codul fiscal menționate anterior.
Drept urmare, în condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de muncă și programului de concediere colectivă, iar aceste operațiuni au fost efectuate de către SC O. P. SA, în calitate de angajator, este întemeiată acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei SC O. P. SA la plata către recurent a diferenței dintre salariile compensatorii de care trebuia sa beneficieze și a salariilor compensatorii efectiv primite în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierii colective.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Prin decizia de casare pronunțată în cauză în primul ciclu procesual s-a statuat, cu caracter obligatoriu conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, că obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea pârâtelor, inclusiv a SC O. P. SA, în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit, din cele datorate reclamantului cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a concedierii colective. Considerând în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii că obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați este una proprie, instanța de casare a calificat prezenta cauză ca fiind un litigiu de muncă.
Drept urmare, așa cum judicios a constatat și Tribunalul, Curtea reține că termenul de prescripție al acțiunii deduse judecății, prin care s-a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit, este de 3 ani conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune).
Criticile din recurs în sensul că termenul de prescripție incident în cauză este de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat impozitul sunt nefondate, întrucât art. 91 alin. 1 din OG nr. 92/2003 (OG nr. 61/2002 fiind abrogată) prevede că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Or, obiectul prezentei cauze îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit și nu se circumscrie în aceste condiții ipotezei din dispoziția legală menționată anterior.
De altfel, Curtea reține că în Codul muncii sau în Legea nr. 62/2011 nu se reglementează un termen de prescripție mai mare de 3 ani, astfel încât criticile recurentului sunt nefondate și din această perspectivă.
Pentru aceste considerente și reținând și faptul că deși a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă, recurentul nu a dezvoltat motivele de recurs reglementate de aceste dispoziții legale, Curtea constată că instanța de fond a aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză
(motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind nefondat), că nu se impune analiza motivelor de recurs relative la fondul cauzei și
urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F. D. împotriva sentinței civile nr. 649 din 14 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
S. | D. | D. | G. | L. | D. |
GREFIER,
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_
