Sentința civilă nr. 200/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ ***
SENTINȚA CIVILĂ NR.200/F/2013
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: M. L. B., judecător GREFIER: L. D.
cu participarea asistenților judiciari:
V. C. M. A. LS
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de reclamanta D. A., împotriva pârâților SC O. P. SA, A. F. P. A M. B., D. GENEALĂ A F. P. B. -N., A. N. DE A. F., D. G. DE A. A M.
C. DIN CADRUL ANAF, având ca obiect pretenții.
Cauza s-a judecat în fond la data de 14 ianuarie 2013, concluziile reprezentantului reclamantei și reprezentantei pârâtei SC O. P. SA fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată inițial sub nr. nr._ la Tribunalul B. -N., transpusă apoi la Secția civilă I prin încheierea din data de_ și reînregistrat la Secția II Civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr._ **, reclamantul/a D. A. a chemat în judecată pârâtele A.
de A. F., D. G. a F. P. B. -N., A. F. P. B. și SC P. SA
solicitând, în principal obligarea pârâtei de rând 1 la restituirea, către reclamantă, a impozitului, în cuantum de 3.856lei, reținut și plătit de către angajatorul S.C. P. S.A. pentru sumele compensatorii în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierilor colective, iar în subsidiar obligarea pârâtei de rând 2 la restituirea impozitului reținut de la reclamantă și plătit de către aceasta către pârâta de rând 1, pentru sumele compensatorii în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierilor colective de către P., situație în care pârâta de rând 2 are posibilitatea de a recupera aceste sume de la pârâta de rând 1.
În motivare acțiunii, s-a arătat că prin decizia privind încetarea contractului individual de muncă i-a fost acordată o indemnizație de concediere pentru care i s-a calculat și reținut în mod nelegal, impozit pe venit.
Conform art. 55 din legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, sumele reprezentând plățile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective nu sunt impozabile in înțelesul impozitului pe venit. Art. 21 din Codul de procedură fiscală prevede în cadrul alineatului 4 că în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective, iar potrivit art. 112 se restituie la cerere debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță și cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Prin urmare, consideră că în mod nelegal i-a fost reținut impozitul lunar calculat în baza plăților compensatorii și a fost plătit de P. către pârâta de rând 1 care a încasat suma nedatorată, astfel că se solicită restituirea acestuia de către această pârâtă în conformitate cu prevederile legale amintite, cu mențiunea că aceasta din urmă are posibilitatea de a recupera ulterior suma de la pârâta de rând 1.
Se mai menționează faptul că în concordanță cu O.G. 92/2003 s-a cerut restituirea organului fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, însă cererea a fost respinsă în mod eronat, potrivit art. 58 din legea 571/2003.
În drept, s-au invocat disp. art. 55, 58 din legea 571/2003 privind Codul fiscal, art. 21 si 112 din Codul de procedură fiscală.
Reclamantul/a și-a precizat acțiunea, f.7-9,
și a solicitat obligarea pârâtei SC P. SA la restituirea diferenței dintre salariile compensatorii de care trebuia să beneficieze și cele efectiv primite în urma desfacerii contractului de muncă ca urmare a concedierilor colective, diferență ce nu i-a fost achitată și a fost reținută de această pârâtă cu titlu de impozit.
În motivarea acestei cererii s-a arătat că la data desfacerii contractului de muncă a beneficiat de salarii compensatorii, dar suma la care era îndreptățit a fost mai mică datorită aplicării eronate a legii de către pârâtă care nelegal a reținut și virat impozitul la organul fiscal.
În drept, s-au invocat prevederile art.21 din Constituție, art.58 și urm., art.68, art.154 și urm., art.269 Codul muncii.
Reclamantul/a, prin precizarea ulterioară de acțiune
a solicitat și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei reținute cu titlu de impozit pe venit, precum și la plata cheltuielilor de judecată f.28.
Pârâta A. F. P. a municipiului B. a formulat întâmpinare
, prin care a invocat în prealabil apărărilor vizând fondul cauzei, excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând în motivare, în esență, că în speță pârâta S.C. P. S.A. B., în calitate de plătitor al venitului, a calculat, a reținut impozitul aferent venitului și apoi l-a virat la bugetul de stat. Potrivit dispozițiilor prevăzute în Codul Fiscal, S.C. P. S.A. B. este plătitorul obligației fiscale.
În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanță fiscală, prevăzute la art.21 Cod de procedură fiscală, respectiv organele fiscale, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligația corelativă de plată a acestor drepturi.
Potrivit art.117 din Codul de procedură fiscală sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului. în speță pârâta S.C. P. S.A. B. are calitatea de debitor, raportul de drept material fiscal fiind între acest pârât și organul fiscal competent. Prin urmare, consideră că între reclamantă și pârâtul organul fiscal nu există niciun raport material fiscal care să îndreptățească reclamanta să solicite restituirea sumelor cu titlu de impozit pe venit, astfel încât solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii reclamantei față de organul fiscal ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
În ce privește fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, argumentând în sensul că normele de aplicare a Codului Fiscal arată, în explicarea art.55, alin. 2, lit. k, la pct. 68, că " veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă și care sunt realizate din_ compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă.
Conform art. 55, alin. 4, lit. j din Codul Fiscal, invocate în cererea de chemare în judecată, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, sumele reprezentând plăți compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, acordate potrivit legii. La analiza sumară a textelor legale invocate ar rezulta că dispozițiile din Codul Fiscal (art. 55, alin.4, lit. j) precum și dispozițiile existente în Normele de aplicare a Codului Fiscal ( pct.68, lit. l) sunt contradictorii. în realitate, cele două texte au fost adoptate pentru a reglementa situații juridice diferite.
Dispozițiile din Codul Fiscal sunt de strictă interpretare conform art. 1, alin. 3 "în materie fiscală dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului Fiscal.
Analizând textele legale, pârâta afirmă că în cazul concedierilor colective, singura interpretare posibilă este că: de regulă, veniturile reprezentând compensații bănești, acordate din fondul de salarii sunt impozabile cu 16%, prin excepție, nu sunt impozabile aceste compensații, calculate pe baza salariilor medii pe unitate, acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat (nu de angajator din fondul de salarii sau din alte fonduri). Cu alte cuvinte, dacă angajatorul, în
cazul concedierilor colective plătește și suportă compensații determinate conform prevederilor din contractele de muncă, contractele colective de muncă, aceste venituri reprezintă venituri din salarii supuse impozitului pe venit, iar dacă plățile compensatorii sunt suportate de stat ca urmare a reglementării prin acte normative a suportării acestora de stat, acestea nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în sensul impozitului pe venit. La această interpretare se ajunge citind atent finalul art.55, alin.4, lit.j din Codul Fiscal, "acordate potrivit legii".
Modificarea Codului Fiscal din luna octombrie 2009, aduse prin O.U.G. nr. 109/2009, pct.53, ne determină să considerăm că, la momentul adoptării textului de lege, scopul legiuitorului era acela ca tratamentul fiscal al plăților compensatorii/compensații bănești este diferit numai atunci când se prevede expres printr-un act normativ special neimpozitarea acestora( și care prevede expres că plata acestor sume de bani se suportă din alte fonduri decât fondul de salarii), în caz contrar, în lipsa legii speciale, sumele astfel obținute(plăți compensatorii/compensații bănești) vor fi întotdeauna impozitate, așa cum se clarifică acest aspect prin Normele de aplicare a Codului Fiscal (pct.68, lit. l).
În drept, se invocă prevederile art. 109, art.115-118 Cod procedură civilă și disp. art. sus citate din Codul Fiscal și Cod de procedură fiscală.
Pârâta SC O. P. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității, excepția prescripției dreptului material la acțiune
, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția tardivității cererii de chemare în judecată se arată că prin Decizia de încetare a contractului individual de muncă, fiecărui salariat care a făcut parte din procesul de restructurare, i s-a comunicat suma netă acordată ca plata compensatorie.
Suma netă acordată ca plata compensatorie este prevăzută în cadrul Deciziei de încetare a contractului individual de muncă și este recunoscută de reclamanți prin semnarea acesteia. Articolul 8 din Deciziile de concediere ale reclamanților prevede, potrivit legii, faptul că împotriva acesteia se poate face o contestație în termen de 30 de zile de la comunicare. Textul articolului nu face o diferențiere între diversele tipuri de contestație care pot fi făcute împotriva Deciziei de concediere. Astfel, pentru a contesta cuantumul plații compensatorii, cuantum însușit de salariați prin semnarea Deciziei, aceștia aveau la dispoziție o perioadă de 30 de zile. Orice contestație ulterioară acestei perioade este tardivă. Instanța va observa că, deși sumele s-au plătit ulterior semnării acestor Decizii, reclamantul nu invocă neplata acelor sume, ci contestă cuantumul acestora. În consecință, prin faptul că reclamantul nu a promovat contestație împotriva deciziei de concediere în termenul imperativ de 30 zile, rezultă că acesta a acceptat irevocabil cuantumul compensației plătite de pârâtă în acest sens, pe care, de altfel, recunoaște în acțiune că a primit-o, fiind ulterior decăzut din dreptul de a mai contesta decizia de concediere.
Față de excepția prescrierii dreptului material la acțiune se arată că aceasta se întemeiază pe prevederile art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, având în vedere că pretențiile reclamantului derivă dintr-o clauză a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate (art. 128 al in. 6 din CCM al P. ), cum se menționează la motivarea în drept a acțiunii. În acest sens, s-a subliniat faptul că reclamanții nu au înțeles să emită pretenții suplimentare față de cuantumul compensației primite la momentul concedierii, în termenul de 6 luni de la data primirii acesteia, ceea ce echivalează cu recunoașterea calculului ca fiind corect și pierderea pentru viitor a dreptului de a contesta acest calcul. Astfel cum s-a arătat, spre deosebire de drepturile salariale, plata sumelor de bani solicitate prin prezenta acțiune - are natură juridică diferită: reprezintă "alte venituri" conform art. 42 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național pe perioada 2007-2010, aplicabil ca drept comun CCM P., acolo unde acesta din urmă nu conține o dispoziție specială.
Art. 42 din Contractul nr. 2895/20064 - Contract colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, distinge intre adaosurile la salariul de bază și alte venituri. În acțiunea reclamantului, solicitarea privind plata unei sume cu titlul de impozit pe venit pretins calculat și reținut în mod nelegal din plățile compensatorii acordate ca urmare a concedierilor colective nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, cerute în temeiul CCM.
Sub aspectul prescripției extinctive această acțiune se încadrează și în ipoteza art. 283 lit. e) Codul muncii, fiind deci aplicabil termenul de prescripție de 6 luni. Se consideră că în speță a operat prescripția extinctivă pentru următoarele argumente: articolul 283 Codul muncii dispune că
cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate diferențiat după obiectul cererii cauzei. În interpretarea dată textului de lege invocat, intenția legiuitorului a fost aceea de a reglementa distinct situații fundamental diferite și anume: situația în care salariatul se adresează instanței pentru a-și recupera drepturile salariale neacordate, la care este îndreptățit prin orice alt suport juridic altul decât contractul colectiv de muncă și pe de altă parte, situația în care salariatul își reclamă un drept care derivă exclusiv dintr-o clauză a contractului colectiv de muncă.
Pe fondul cauei, se arată că urmare a privatizării sale, începând cu anul 2005 P. a cunoscut un amplu proces de restructurare si reorganizare, fiind nevoită să efectueze concedieri colective, ca parte unor masuri economice absolut necesare, cuprinse inclusiv în contractul de privatizare.
Astfel, în baza Contractul Colectiv de Muncă (în continuare "CCM") societatea a conceput si prezentat partenerilor de dialog social un Plan Social ("Planul Social") prin care s-au stabilit limitele plaților compensatorii pentru disponibilizările ce urmau să se facă, consecința a planului de restructurare a companiei, în conformitate cu dispozițiile legale edictate pentru asigurarea protecției sociale a salariaților disponibilizați, "în cazul concedierilor colective angajatorului îi revine obligația de a întocmi un plan de măsuri sociale sau de alt tip prevăzut de lege ori de contractele de muncă aplicabi1e, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanți lor salariaților" (art. 69 din Codul Muncii).
Planul Social a fost încheiat in data de_, fiind semnat de către P., în calitate de angajator pe de o parte și FSLI P., în calitate de reprezentant al salariaților, pe de altă parte.
În cadrul Planului Social, printre alte măsuri sociale convenite cu FSLI P., la pct. 4 s-au stabilit și criteriile de determinare a cuantumului plăților compensatorii aferente disponibilizărilor, iar cuantumul plaților compensatorii aferente anul 2007, calculat cu respectarea prevederilor Planului Social, în funcție de vechime, este reflectat în Decizia Comisiei Paritare P. S.A. nr. 6705/_ și prevăzut expres în Decizia de concediere, semnată de către fostul salariat și pârâtă.
Amendamentul din data de_ reglementează aspectele legate de plata impozitului pe venit si a contribuțiilor sociale: "Impozitul pe venit datorat de salariat pentru indemnizațiile de concediere acordate în baza prezentului va fi suportat de angajat (se va retine din suma brută a indemnizației de concediere calculată conform prevederilor de mai sus, înainte de plata acesteia)."
Se mai arată că plățile compensatorii reprezintă venituri asimilate salariului potrivit punctului 68, lit. 1) din Normele la art. 55 Cod Fiscal: "Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de munca, precum si orice sume de natura sal ari al a primite in baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se refera, si care sunt realizate din: _
compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă".
In acest sens s-a pronunțat și ANAF - D. G. de A. a M. C. - care subliniază în adresa nr.91968/_ anexata alăturat: "_compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective_ sunt venituri asimilate salariilor. Astfel veniturile obținute în condițiile mai sus-menționate sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederi 1e art.57 al in.2 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Plătitorii de salarii și venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri _".
Prin urmare, O. P. în mod corect a reținut și virat către bugetul statului, impozitul pe venit aferent sumelor acordate cu titlu de plăti compensatorii, în cuantum de în cotă de 16%, în temeiul art. 55 alin. (1) și art. 57 alin. (1), (2) și (21) din Codul Fiscal și pct. 111 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
În ceea ce privește susținerile reclamantei privind aplicabilitatea art. 55 din Codul Fiscal și greșita reținere de către pârâtă, din suma stabilită că plata compensatorie a cotei de impozit de 16%, se arată că prevederea menționată stabilește caracterul neimpozabil al plaților compensatorii doar dacă "aceste venituri sunt primite in baza unor legi speciale și finanțate din buget". per a contrario, în cazul de față, deoarece plățile compensatorii plătite către salariați de către parata SC O. P. SA
nu au fost primite în baza unor legi speciale și nu sunt finanțate de buget, aceste plăți urmează să fie considerate venituri asimilate salariilor si urmează să fie impozitate.
Aceasta este și poziția MFP - ANAF care, prin adresa nr. 425.022/_, în ultimele două paragrafe clarifică și susține apărările mai sus formulate: 11_ Având in vedere ca art. 55 alin. 4 lit. j din Codul Fiscal limitează scutirea de plata impozitului pentru plățile compensatorii la sumele acordate potrivit legii, sub incidența prevederilor acestui articol intra numai acele plăți compensatorii care sunt reglementate prin acte normative de forță juridică legii și în cuantumul stabilit prin acestea. Ca urmare nu intră în aceasta categorie plățile compensatorii efectuate în conformitate cu prevederile stipulate în contractul colectiv de muncă, întrucât acesta este opozabil numai părților semnatare, nefiind opozabil erga omnes."
În cauză, pârâta SC O. P. SA a formulat cerere de chemare în garanție a pârâtei A.
N. de A. F. - D. G. a F. P. B. -N. - A. F. P. B.
solicitând obligarea chematei în garanție la plata sumelor la care va fi obligată față de reclamantă cu titlu de impozit reținut și achitat chematei în garanție, plata cheltuielilor de judecată la care va fi obligată față de reclamantă și plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei.
În motivare se arată că prin amendamentul din data de_ s-a convenit ca impozitul pe venit datorat de salariat pentru indemnizațiile de concediere acordate in baza prezentului va fi suportat de angajat (se va retine din suma bruta a indemnizației de concediere calculata conform prevederilor de mai sus, înainte de plata acesteia). Conform celor convenite societatea a reținut impozitul pe venit si 1-a virat ANAF.
In această ipoteză se apreciază că societatea nu poate fi obligată la plata impozitului în favoarea salariaților, atâta vreme cât el a fost virat la bugetul de stat. Într-o singură ipoteza societatea putea fi obligată la plata acestor sume către salariați și anume în situația în care reținea aceste sume și nu le vira la bugetul de stat.
In drept, s-au invocat dispoz.art.60 și urm Cod procedură civilă.
Cum reclamanta a formulat extindere a cererii de chemare în judecată față de D. G. de A. F. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A. F., pârâta A.
N. de A. F. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat, în principal admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a acesteia și a inadmisibilității pentru neurmarea procedurii plângerii prealabile de către reclamantă, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că potrivit art. III din Hotărârea Guvernului nr.1171/2007 prin care a fost modificata Hotărârea Guvernului nr.495/2007 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de A. F., "începând cu data de 1 octombrie 2007, D. generala de administrare a marilor contribuabili se reorganizează ca direcție generală în cadrul Agenției Naționale de A. F., fără personalitate juridică, prin comasare. Comasarea se face prin absorbția Direcției generale de administrare a marilor contribuabili de către A. N. de A.
F., in condițiile Decretului nr.31/1954 cu privire la persoanele fizice si persoanele juridice, cu modificările ulterioare."
De asemenea, în privința lipsei calității procesuale pasive a ANAF, arată că potrivit art. 1 din H.G.109/2009 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de A. F., aceasta "se organizează si funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publica cu personalitate juridica, în subordinea Ministerului Economiei si F., finanțata de la bugetul de stat."
Reclamanta a fost angajatul SC P. SA B., societate care a calculat, a reținut si apoi a virat impozitul pe venit la bugetul statului.
Conform Anexei 2 din Ordinul nr.753/2006 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili, cu modificările și completările ulterioare, pârâta SC P. SA este mare contribuabil și intră în administrația Direcției Generale de A. a M. C., direcție aflata in subordinea ANAF, potrivit art. III in Hotărârea Guvernului nr.1171/2007 prin care a fost modificata Hotărârea Guvernului nr.495/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de A. F. .
Potrivit dispozițiilor art.47 din codul de procedură civilă "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză." Având în vedere dispozițiile legale menționate,
între reclamantă și pârâtă nu a existat nici un raport juridic, acesta având raporturi juridice cu pârâta SC P. SA, astfel că ANAF nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecății și de aceea nu există motive pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu A. N. de A.
F. . In același sens, se învederează dispozițiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, din interpretarea cărora rezultă că raportul juridic se naște între persoana vătămată-reclamant și autoritatea publică emitentă a unui act administrativ pretins vătămător.
Ori, în prezenta cauza nu există un raport juridic între reclamantă și organele fiscale, reținerea și virarea impozitului pe venit fiind făcută de către pârâta SC P. . Mai mult, în raport de prevederile art. 117 C.proc.fisc. și prevederile OPANAF nr. 1899/2004, singura persoană care ar avea calitate să solicite restituirea sumelor reprezentând impozit pe venitul aferent sumelor compensatorii, este pârâta SC P. SA. Totodată, pârâta nu poate răspunde nici solidar cu pârâta SC
P. SA, întrucât nu are aceleași drepturi și nici aceleași obligații cu aceasta, în prezent nefiind născut nici un raport juridic între aceasta societate și organele fiscale, cât timp societatea nu a formulat o cerere de restituire in conformitate cu prevederile art. 117 C.proc.fisc. Astfel că, ANAF nu a produs nici o vătămare reclamantei pentru a putea fi chemată în judecată în calitate de pârâta și a fi obligată la restituirea unor sume ce nu au fost stabilite de organele fiscale, cu atât mai mult în condițiile în care reclamantul nu a făcut o astfel de plată la bugetul de stat. Prin urmare, ANAF nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, nu are nici o culpa procesuală și nu a adus vreo vătămare reclamantei.
Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, întrucât, potrivit dispozițiilor art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului, solicită admiterea acesteia.
Potrivit dispozițiile art.117 Cod proc. fiscală si dispozițiile pct. 2 din Anexa 1 la O.M.F.P. nr. 1899/2094 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, care stabilește competenta in materia restituirii sumelor de la buget. Astfel, în considerarea prevederilor mai sus menționate, restituirea ar putea fi posibilă numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile legale, respectiv art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget. In ceea ce privește cererea formulată și în completarea celor de mai sus, se învederează că restituirea de sume de la buget, la cerere, se va realiza în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ori, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unor dispoziții legale.În același sens, se invocă și prevederile referitoare la competența în materia administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat reglementată de art. 33 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere și prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu completările si modificările ulterioare, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", se poate observa, fără echivoc, că reclamantul nu a respectat aceste dispoziții legale.
Pe fondul cauzei, se arată că societățile comerciale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondurile proprii, compensații bănești individuale, în condițiile și în cuantumurile prevăzute în programele de concediere colectivă.
Legislația fiscală în materie denumește sumele reprezentând salarii compensatorii ca fiind compensații bănești individuale conform dispozițiilor punctului 68, lit. I din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, SC P. S.A a efectuat compensații bănești către personalul disponibilizat, din fonduri proprii, așa cum s-a stabilit prin Contractul colectiv de muncă.
Pentru a nu se califica compensațiile bănești ca fiind același lucru cu plățile compensatorii, se precizează că plățile compensatorii sunt definite de legiuitor prin art.28 din OUG nr.98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, ca fiind "sume neimpozabile al cărui cuantum lunar este egal cu salariul mediu net pe unitate, realizat in luna anterioara disponibilizării"; compensațiile bănești sunt sume asimilate veniturilor salariale, lor aplicându-se prevederile de impunere fiscală, prevăzute de art.55 alin.2 lit.
k) din Codul fiscal si de pct.68 lit. l) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, conform căruia: "Compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor_disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute in contractul de munca, reprezintă venituri asimilate salariilor";
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 42 din OUG nr. 98/1999 privind protecția sociala a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, "societățile comerciale, societățile si companiile naționale, precum si regiile autonome sau alte unități aflate sub autoritatea administrației publice centrale sau locale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, compensații bănești individuale, in condițiile si cuantumurile prevăzute in contractele colective de munca".
Astfel, art.55 alin.4 lit. j din Codul Fiscal reglementează instituția plăților compensatorii definite de OUG nr.98/98, in art.28, ca fiind sume neimpozabile, în timp ce HG nr.44/2004 pct.68 lit. l) reglementează instituția compensațiilor bănești individuale, definite ca venituri asimilate salariilor.
Ca atare, dispozițiile art.55 alin.4 lit. j) din Codul Fiscal precum si cele ale pct.68 lit. l) din Normele de aplicare ale Codului Fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, nu se referă la același termen, nu sunt contradictorii, ci fiecare, in parte, reglementează situații juridice diferite și tratamentul fiscal al acestora. In aceasta situație, este evident că dispozițiile punctului 68, lit. (L) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, emise în aplicarea art.55 alin.2 din Legea nr.571/2003 sunt acelea care prevăd, fără echivoc, care sunt veniturile asimilate salariilor și nu dispozițiile de la art.55 alin.4 lit. j) din Legea nr.571/2003.
Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă".
In consecință, veniturile obținute de către persoanele disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face in conformitate cu prevederile art. 57, alin. 2, lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Susținerea reclamantei potrivit căreia "conform art.55 din Legea nr.571/2003 sumele reprezentând plățile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective nu sunt impozabile in înțelesul impozitului pe venit", este eronată. Astfel prevederea legala menționată stabilește caracterul neimpozabil al plaților compensatorii doar daca aceste venituri sunt primite in baza unor legi speciale si finanțate din buget. Per a contrario, în speța de față, este vorba de compensații bănești care au fost plătite către reclamanta de către pârâta SC P. ele fiind considerate venituri asimilate salariilor și urmează să fie impozitate.
Pârâta D. G. a F. P. B. -N. a formulat întâmpinare
, prin care, în prealabil, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității acțiunii formulate în contextul disp. art. 117 din OG nr. 92/2003, inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive se susține că potrivit Anexei 2 din Ordinul nr.753/2006 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili,cu modificările și completările ulterioare, pârâta SC,,P. ,"SA este un mare contribuabil și intră astfel în sfera de administrare a Direcției Generale de A. a marilor C.
, direcție ce se afla in subordinea Agenției Naționale de A. F. B., potrivit art.111 din HG nr.1171/2007 prin care a fost modificata HG nr.495/2007 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de A. F. .
In lumina dispozițiilor legale mai sus anticitate, se apreciază că între reclamantă și pârâtă nu a existat nici un raport juridic, astfel încât să poată fi îndreptățită a o chema în judecată și a solicita pronunțarea unei hotărâri în contradictoriu cu aceasta. De asemenea se apreciază că nici prin prisma dispozițiilor prevăzute de Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, pârâta nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecații deoarece nu este atacat un act sau un fapt administrativ al Direcției Generale a F. P. B. -N., care să fi vătămat pe reclamantă iar între reclamantă și pârâtă nu există nici un raport juridic.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii formulată în contextul disp. art. 117 din OG nr. 92/2003 se arată că în materie fiscală, procedura specială de restituire și de rambursare a sumelor de la buget este reglementată de dispozițiile art.117 Cod procedură fiscală și dispozițiile pct.2 din Anexa 1 la OMFP nr. 1899/2004.
In lumina dispozițiilor legale anticitate, se apreciază că restituirea sumei solicitate de către reclamantă ar putea fi posibilă numai în situația în care ar fi îndeplinite condițiile legale stipulate prin dispozițiile actelor normative mai sus menționate, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna dintre situațiile enumerate de către art.117 lit. a)- h). Se consideră că singura îndreptățită a solicita sume de restituit de la bugetul general consolidat în cauza dedusă judecații, ar fi SC,,PETOM"SA, dacă aceste sume ar exista de restituit sau de rambursat în condiții legale. In aceste condiții se apreciază că acțiunea reclamantei îndreptată împotriva pârâtei D. G. a F.
P. B. -N. este inadmisibilă.
Față de excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile se susține că rezultă în mod clar că acțiunea reclamantei este o acțiune în contenciosul administrativ și având în vedere prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, în cauza dedusa judecații reclamanta nu face dovada realizării unei procedurii prealabile cu pârâtele în ceea ce privește solicitarea daunelor pretinse, situație în care se apreciază că acțiunea formulată este inadmisibilă.
Pe fond, se arată că plățile compensatorii sunt definite de către legiuitor prin dispozițiile art.28 din OUG .nr.98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, ca fiind ,,sume neimpozabile al cărui cuantum lunar este egal cu salariul mediu net pe unitate, realizat în luna anterioară disponibilizării".
- compensațiile bănești sunt sume asimilate veniturilor salariale, fiindu-le aplicabile prevederile de impunere fiscală, prevăzute de art.55 alin.(2) lit. k) din C.fiscal si de pct.68 lit. l) din Normele metodologice de aplicare a C.fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, conform cărora:
,,compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, reprezintă venituri asimilate salariilor".
In lumina dispozițiilor legale mai sus anticitate, rezultă în mod clar că art.55 alin.4,lit. j) C.fiscal reglementează instituția plăților compensatorii definite de OUG nr.98/1998, care potrivit art.28 sunt sume neimpozabile, în timp ce HG nr.44/2004, pct. 68 lit. l) reglementează instituția compensațiilor bănești individuale definite ca venituri asimilate salariilor, astfel că solicită să se constate că aceste dispoziții legale nu sunt contradictorii, ele reglementând fiecare în parte situații juridice diferite și tratament fiscal diferit.
În drept, se invocă prevederile art.115-118 Cod procedură civilă, actele normative și normele juridice enunțate.
Reclamantul/a a depus la dosar răspuns la excepțiile invocate de pârâte prin care a solicitat respingerea acestora ca nefondate.
Prin sentința civilă nr.558/2012 a Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._ **
a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D. G. a F. P. B. -N., A.
F. P. B.
și SC O. P. SA,
și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul/a D. A.
față de acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta A. N. de A. F. .
A fost admisă în parte acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamantul/a D. A. împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., și, în consecință:
- a fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M.
C.
să restituie reclamantului/ei suma de 1519 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a
M. C., D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B. .
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M.
C.
să plătească reclamantului/ei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.
A fost obligată reclamantul/a să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 491,18 lei.
Prin decizia civilă nr.9206/2012 a Curții de apel C., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul
declarat de pârâta A. N. de A. F. împotriva sentinței civile nr.558/2012 a Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._ **, a fost casată această sentință în întregime și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B. N., Secția I civilă, în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.
În considerentele acestei decizii, ce sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare potrivit art.315 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de recurs a calificat litigiul promovat de reclamant/ă ca fiind unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamantul/a este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiu ca fiind unul de contencios fiscal. S-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Cauza fiind trimisă spre rejudecare a fost înregistrată sub nr. de mai sus.
În rejudecare, s-a depus întâmpinare la dosar de către D. G. a F. P. B. -
N. în nume propriu și numele ANAF D. G. de A. a M. C.,
prin care în principal în ce privește acțiunea formulată s-a invocat excepția lipsei calității procesuale a acestor pârâte, iar în subsidiar s-a solicita respingerea acțiunii formulate de reclamant/ă împotriva acestora ca neîntemeiată. În ce privește cererea de chemare în garanție s-a invocat excepția inadmisibilității în contextul art.117 din OG nr.92/20013, iar în subsidiar respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind neîntemeiate.
Examinând în prealabil excepțiile invocate în cauză în condițiile art.137 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele.
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr.118 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului/ei f.14.
Potrivit art.6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 19.933 lei (RON).
Tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a
F. P. B. -N. și A. F. P. , instanța apreciază că DGFP B. -N. și AFP B. nu au calitate procesuală pasivă, în condițiile în care litigiul a fost calificat ca fiind de muncă de către instanța de recurs. De altfel, trebuie reliefat faptul că angajatorul, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantei a fost reținut de către angajatorul O. P. SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul ANAF începând cu data de_ (potrivit art. III din HG nr. 1171/2007) și cum, pe de altă parte, sumele
reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de ANAF, motiv pentru care se impune admiterea acestei excepții cu privire la pârâtele DGFP B. -N. și AFP B., aceasta câtă vreme în speță nu se poate reține pentru nici una dintre cele două entități menționate legitimitate procesuală pasivă întrucât nu acestora le-a fost virată suma reținută de angajator cu titlu de impozit și se va respinge acțiunea formulată de reclamant/ă împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Tribunalul va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. N. de
A. F. - D. G. de A. a M. C., fiindcă față de cele anterior explicate consideră că ANAF deține calitate procesuală pasivă, în condițiile în care în cauză, angajatorul, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantei a fost reținut de către angajatorul O. P. SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul ANAF începând cu data de_ (potrivit art. III din HG nr. 1171/2007) și cum, pe de altă parte, sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de ANAF, este lipsit de echivoc faptul legitimării procesuale pasive a acestei din urmă autorități fiscale, sens în care excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de ANAF urmează a fi respinsă, ca nefondată.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA, invocată din oficiu de tribunal în primul ciclu procesual, excepție ce se impune a fi analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței, tribunalul reține că sub acest aspect sunt relevante și obligatorii considerentele date de către instanța de recurs în decizia de casare prin care s-a menționat expres că litigiul promovat de reclamant/ă este unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamantul/a este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiu ca fiind unul de contencios fiscal și s-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Față de aceste dezlegări de drept obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul reținând și că pârâta a fost angajatorul reclamantei și că a procedat la reținerea și virarea sumei solicitate prin acțiune, va respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei angajator.
Tribunalul va respinge ca neîntemeiată și excepția tardivității introducerii acțiunii
, invocată de pârâta angajator, fiindcă, contrar aserțiunilor acesteia, nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății prin care nu se atacă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, ci se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă. Tribunalul arată că termenul de 30 de zile invocat de pârâtă era aplicabil doar dacă se contesta măsura concedierii, ori nu acesta este obiectul litigiului dedus judecății, situație în care se impune respingerea acestei excepții.
Tribunalul va respinge și excepția inadmisibilității invocată în cauză de pârâta ANAF ca nefondată
, pentru următoarele considerente:
Tribunalul arată că din moment ce litigiul promovat de reclamant/ă a fost calificat de instanța de recurs ca fiind unul de muncă, nu se mai poate reține neîndeplinirea acestei proceduri prealabile în condițiile în care legislația muncii nu o prevede în mod expres.
De asemenea, tribunalul arată că sub acest aspect sunt relevante și corecte considerentele reținute de prima instanță în primul ciclu procesual unde se arată că deși cererea de restituire formulată de reclamantă nu a fost adresată Autorității Fiscale de A. F., fiind înregistrată, așa cum s-a reținut în prezentarea stării de fapt, la D. G. a F. P. B. -N., însă sub acest aspect sunt aplicabile prevederile art. 6 ind. 1 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, text de lege potrivit cu care "petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1)
autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta";. În ce privește invocarea de către pârâta ANAF a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul în care impută reclamantei faptul neurmării procedurii plângerii prealabile, tribunalul a reținut că nu își găsește fundament câtă vreme aceasta nu a solicitat revocarea unui act administrativ unilateral tipic, dimpotrivă, în cauză ne aflăm în situația refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a sumelor de bani reținute cu titlu de impozit pe venit, astfel încât, și din perspectiva prevederilor art.7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, excepția inadmisibilității apare ca nefondată.
Tribunalul găsește întemeiată și va admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA potrivit argumentelor ce vor fi reliefate în cele ce urmează.
Reclamantul/a a solicitat prin acțiune restituirea sumei reținute și virate cu titlu de impozit din suma acordată de pârâta angajator cu ocazia concedierii ca indemnizație de concediere.
Tribunalul constată că instanța de recurs a calificat litigiul dedus judecății ca fiind unul de muncă prin decizia de casare, iar aceste dezlegări de drept sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă.
Așa fiind, tribunalul arată că în cauză sunt aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii în forma anterioară existentă la data sesizării instanței, în prezent art.268 alin.1 lit.c Codul muncii republicat, ce prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.
Tribunalul, față de obiectul acțiunii precizate, ce are natura juridică a plății unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit de către angajator, în mod nelegal în opinia reclamantei, arată că termenul de prescripție de 3 ani pentru drepturile bănești solicitate de reclamant/ă curge de la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă, iar în speță aceasta a fost realizată la data 30 ianuarie 2006, decizia fiind semnată de reclamant/ă f.14.
Tribunalul constată că acțiunea civilă a fost depusă și înregistrată în data de 01 aprilie 2010.
Având în vedere această situație, tribunalul constată că reclamantul/a nu a respectat termenul de prescripție de 3 ani impus imperativ de lege, acțiunea fiind formulată ulterior împlinirii acestui termen de prescripție ce s-a împlinit în data de 30 ianuarie 2009, în timp ce acțiunea civilă a fost depusă și înregistrată în data de 01 aprilie 2010, motiv pentru care se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA și-n consecință va respinge ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtelor SC O. P. SA și ANAF. Se impune respingerea acțiunii ca prescrise împotriva ambelor pârâte, dată fiind calificarea litigiului ca fiind unul de muncă prin decizia de casare, trebuind a se aplica unitar același termen de prescripție pentru ambele pârâte în condițiile în care litigiul în ansamblu său a fost calificat ca fiind unul de muncă.
Trebuie subliniat că în cauză nu este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, așa cum s-a susținut de reclamant/ă în răspunsul la întâmpinare, deoarece fiind calificat litigiul ca fiind unul de muncă de către instanța de recurs, tribunalul arată că în acest gen de litigii sunt aplicabile prevederile din legislația muncii inclusiv în ce privește termenul de prescripție, iar nu dispozițiile din Codul de procedură fiscală, acest termen de prescripție ar fi fost incident dacă era soluționată cauza de instanța de contencios fiscal. Nu este aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, așa cum a susținut pârâta angajator, fiindcă față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, tribunalul arată că nu este vorba în speță de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de restituirea unor sume reținute și virate de angajator cu titlu de impozit din indemnizația de concediere acordată, iar aceste pretenții au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate integral, fiind incidente prevederile art. art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, în forma anterioară existentă la data sesizării instanței.
Față de respingerea ca prescrisă a acțiunii civile precizate formulate de reclamant/ă, tribunalul constată că pârâta angajator nu a căzut în pretenții, situație în care în temeiul art.60 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva ANAF.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul constată că reclamantul/a se află în culpă procesuală raportat la respingerea acțiunii formulate ca prescrise, motiv pentru care va fi obligat/ă să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1048,27 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar, respectiv primă instanță f.48-49, recurs f.55-57 și rejudecare f.18-19.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P. B.
-N. și A. F. P. B.,
ambele cu sediul în B., str. 1 D. nr. 6-8, județ B. -
N. și respinge acțiunea formulată de reclamantul/a D. A. împotriva acestor pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge ca nefondate excepțiile tardivității și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC
O. P. SA,
cu sediul în B., strada Coralilor nr. 22, sector 1.
Respinge excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., cu sediul în B., str. A., nr. 17, sector 5 .
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA, și-n consecință respinge ca prescrisă acțiunea precizată formulată de reclamantul/a D. A., cu domiciliul procesual ales la mandatar av. Moruțan I. n Alin în B., str. Alba I., nr.8, et.1, județul B. N. , împotriva pârâtelor SC O. P. SA și ANAF.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva
ANAF.
Obligă reclamantul/a să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de1048,27 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. B. L. D.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
V. C. M. A. LS
MLB// 6 ex.// 24 ianuarie 2013
