Sentința civilă nr. 366/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. 312._ *
SENTINȚ A CIV IL Ă Nr. 366/F/2013 Ședința publică din data de 23 ianuarie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. | I. B. | , judecător |
GREFIER: N. | G. |
Cu participarea asistenților judiciari:
Z. L. - P. S.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de reclamantul M. V. împotriva pârâților SC O. P. SA B., D. G. de A. a M. Contribuabuli din cadrul ANAF și a chemaților în garanție A. F. P. a M.
B., D. G. a F. P. a J. B. -N. și A. N. de A. F.
B.
, având ca obiect pretenții.
Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 16 ianuarie 2013. Concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată pentru data de 23 ianuarie 2013.
T R I B U N A L U L,
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul B. -N. Secția a II-a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul/a M. V. a chemat în judecată pârâtele,
F. P. a municipiului B. și SC "O. P. "; SA
solicitând instanței, în principal, obligarea pârâtei A. F. P. B.
la restituirea, către reclamantă, a impozitului, reținut și plătit de către angajatorul S.C. "O. P. "; S.A. pentru sumele achitate cu titlu de plăți compensatorii în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierilor colective și, în subsidiar, obligarea pârâtei SC "O. P. "; SA
la restituirea impozitului reținut de la reclamantă și plătit de către aceasta către pârâta de rând 1, pentru sumele achitate cu titlu de plăți compensatorii în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierilor colective de către P., situație în care pârâta de rând 2 are posibilitatea de a recupera aceste sume de la pârâta de rând 1.
În motivarea acțiunii, reclamantul/a a arătat că, prin decizia de încetare a contractului individual de muncă i-a fost acordată o indemnizație de concediere pentru care i s-a calculat și reținut în mod nelegal, impozit pe venit.
Conform art. 55 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, sumele reprezentând plățile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective nu sunt impozabile in înțelesul impozitului pe venit. Art. 21 din Codul de procedură fiscală prevede în cadrul alineatului 4 că în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective iar potrivit art. 112 se restituie
la cerere debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță și cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Prin urmare, reclamantul/a consideră că, în mod nelegal, i-a fost reținut impozitul lunar calculat asupra sumelor cuvenite cu titlu de plățio compensatorii și a fost plătit de P. către pârâta de rând 1 care a încasat suma nedatorată, astfel că solicită restituirea acestuia de către această pârâtă, fost angajator, în conformitate cu prevederile legale amintite, cu mențiunea că aceasta din urmă are posibilitatea de a recupera ulterior suma de la pârâta de rând 1.
Se mai menționează faptul că în concordanță cu O.G. 92/2003 s-a cerut restituirea organului fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, însă cererea a fost respinsă în mod eronat, potrivit art. 58 din legea 571/2003.
În drept, s-au invocat disp. art. 55, 58 din legea 571/2003 privind Codul fiscal, art.
21 si 112 din Codul de procedură fiscală.
Ulterior,
reclamantul/a și-a extins acțiunea
în sensul că a chemat în judecată și pe pârâtele: D. G. a F. P. B. -N., A. N. de A. F. B. și D. G. de A. a M. C. din cadrul A. N. de A. F.
,
solicitând obligarea și a acestor pârâte, în solidar cu cele două pârâte inițiale la plata sumei reținute de angajator cu titlu de impozit din suma achitată cu titlu de plată compensatorie.
Apoi,
reclamantul/a și-a precizat acțiunea
în sensul că a solicitat obligarea numai a pârâtei SC "O. P. "; SA
la restituirea diferenței dintre salariile compensatorii de care trebuia să beneficieze și cele efectiv primite în urma desfacerii contractului de muncă ca urmare a concedierilor colective, diferență ce nu i-a fost achitată și a fost reținută de această pârâtă cu titlu de impozit și totodată, având în vedere că între
În motivarea acestei cererii s-a arătat că la data desfacerii contractului de muncă a beneficiat de salarii compensatorii, dar suma la care era îndreptățit a fost mai mică datorită aplicării eronate a legii de către pârâtă care nelegal a reținut și virat impozitul la organul fiscal.
Având în vedere că anterior acestei precizări toate pârâtele inițiale au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive reclamantul/ta a arătat că, este admisibilă această excepție în privința tuturor pârâtelor care sunt organe fiscale respectiv: A.
F. P. a municipiului B., D. G. a F. P. B. -N., A. N. de A. F. B.
și D. G. de A. a M. C., din cadrul A.
de A. F. B.,
având în vedere că între reclamant/tă și aceste pârâte un există raporturi de muncă, urmând ca instanța să soluționeze corespunzător cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC "O. P. "; SA, care la rândul ei a chemat în garanție pe toate cele patru pârâte-organe fiscale.
În drept, s-au invocat prevederile art.21 din Constituție, art.58 și urm., art.68, art.154 și urm., art.269 Codul muncii.
Reclamantul/a și-a mai precizat încă o dată acțiunea, în sensul că a solicitat a solicitat obligarea pârâtelor și la plata dobânzii legale aferente sumei reținute cu titlu de impozit pe venit, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta A. F. P. a municipiului B. a formulat întâmpinare prin care, în prealabil, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, și, pre fond a solicitat respingerea acțiunii.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive în esență, se arată că, în speță, pârâta S.C. "O. P. "; S.A. B., în calitate de plătitor al venitului, a calculat, a reținut impozitul aferent venitului și apoi l-a virat la bugetul de stat. Potrivit dispozițiilor prevăzute în Codul Fiscal, S.C. "O. P. "; S.A. este plătitorul obligației fiscale.
În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanță fiscală, prevăzute la art.21 Cod de procedură fiscală, respectiv organele fiscale, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligația corelativă de plată a acestor drepturi.
Potrivit art.117 din Codul de procedură fiscală sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului, în speță, pârâta S.C. "O. P. "; S.A. are calitatea de
debitor, raportul de drept material fiscal fiind între acest pârât și organul fiscal competent.
Prin urmare, consideră că între reclamantă și pârâtul organul fiscal nu există niciun raport material fiscal care să îndreptățească reclamanta să solicite restituirea sumelor cu titlu de impozit pe venit, astfel încât solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii reclamantei față de organul fiscal ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Pe fondul cauzei
, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, arătând că normele de aplicare a Codului Fiscal arată, în explicarea art.55, alin. 2, lit. k, la pct. 68, că " veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă și care sunt realizate din_ compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă.
Conform art. 55, alin. 4, lit. j din Codul Fiscal, invocate în cererea de chemare în judecată, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, sumele reprezentând plăți compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, acordate potrivit legii. La analiza sumară a textelor legale invocate ar rezulta că dispozițiile din Codul Fiscal (art. 55, alin.4, lit. j) precum și dispozițiile existente în Normele de aplicare a Codului Fiscal ( pct.68, lit. l) sunt contradictorii. în realitate, cele două texte au fost adoptate pentru a reglementa situații juridice diferite.
Dispozițiile din Codul Fiscal sunt de strictă interpretare conform art. 1, alin. 3 "în materie fiscală dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului Fiscal.
Analizând textele legale, pârâta afirmă că, în cazul concedierilor colective, singura interpretare posibilă este că: de regulă, veniturile reprezentând compensații bănești, acordate din fondul de salarii sunt impozabile cu 16%, prin excepție, nu sunt impozabile aceste compensații, calculate pe baza salariilor medii pe unitate, acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat (nu de angajator din fondul de salarii sau din alte fonduri). Cu alte cuvinte, dacă angajatorul, în cazul concedierilor colective plătește și suportă compensații determinate conform prevederilor din contractele de muncă, contractele colective de muncă, aceste venituri reprezintă venituri din salarii supuse impozitului pe venit, iar dacă plățile compensatorii sunt suportate de stat ca urmare a reglementării prin acte normative a suportării acestora de stat, acestea nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în sensul impozitului pe venit. La această interpretare se ajunge citind atent finalul art.55, alin.4, lit.j din Codul Fiscal, "acordate potrivit legii".
Modificarea Codului Fiscal din luna octombrie 2009, aduse prin O.U.G. nr. 109/2009, pct.53, ne determină să considerăm că, la momentul adoptării textului de lege, scopul legiuitorului era acela ca tratamentul fiscal al plăților compensatorii/compensații bănești este diferit numai atunci când se prevede expres printr-un act normativ special neimpozitarea acestora( și care prevede expres că plata acestor sume de bani se suportă din alte fonduri decât fondul de salarii), în caz contrar, în lipsa legii speciale, sumele astfel obținute(plăți compensatorii/compensații bănești) vor fi întotdeauna impozitate, așa cum se clarifică acest aspect prin Normele de aplicare a Codului Fiscal (pct.68, lit. l).
În drept, se invocă prevederile art. 109, art.115-118 Cod procedură civilă și disp. art. sus citate din Codul Fiscal și Cod de procedură fiscală.
Pârâta SC "O. P. "; SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității și excepția prescripției dreptului material la acțiune
iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În ce privește excepția tardivității cererii de chemare în judecată
se arată că prin decizia de încetare a contractului individual de muncă, fiecărui salariat care a făcut parte din procesul de restructurare, i s-a comunicat suma netă acordată ca plata compensatorie.
Suma netă acordată ca plata compensatorie este prevăzută în cadrul Deciziei de încetare a contractului individual de muncă și este recunoscută de reclamanți prin semnarea acesteia. Articolul 8 din Deciziile de concediere ale reclamanților prevede, potrivit legii, faptul că împotriva acesteia se poate face o contestație în termen de 30 de zile de la comunicare. Textul articolului nu face o diferențiere între diversele tipuri de contestație care pot fi făcute împotriva Deciziei de concediere. Astfel, pentru a contesta cuantumul plații compensatorii, cuantum însușit de salariați prin semnarea Deciziei, aceștia aveau la dispoziție o perioadă de 30 de zile. Orice contestație ulterioară acestei perioade este tardivă. Instanța va observa că, deși sumele s-au plătit ulterior semnării acestor Decizii, reclamantul nu invocă neplata acelor sume, ci contestă cuantumul acestora. În consecință, prin faptul că reclamantul nu a promovat contestație împotriva deciziei de concediere în termenul imperativ de 30 zile, rezultă că acesta a acceptat irevocabil cuantumul compensației plătite de pârâtă în acest sens, pe care, de altfel, recunoaște în acțiune că a primit-o, fiind ulterior decăzut din dreptul de a mai contesta decizia de concediere.
Referitor la excepția prescrierii dreptului material la acțiune
se arată că aceasta se întemeiază pe prevederile art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, având în vedere că pretențiile reclamantului derivă dintr-o clauză a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate (art. 128 al in. 6 din CCM al P.
), cum se menționează la motivarea în drept a acțiunii, fiind incident termenul de 6 luni pentru contestarea cuantumului plății compensatorii. Cum reclamantul/tai nu au înțeles să emită pretenții suplimentare față de cuantumul compensației primite la momentul concedierii, în termenul de 6 luni de la data primirii acesteia, aceasta echivalează cu recunoașterea calculului ca fiind corect și pierderea pentru viitor a dreptului de a contesta acest calcul. Astfel cum s-a arătat, spre deosebire de drepturile salariale, plata sumelor de bani solicitate prin prezenta acțiune - are natură juridică diferită: reprezintă "alte venituri" conform art. 42 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național pe perioada 2007-2010, aplicabil ca drept comun CCM P., acolo unde acesta din urmă nu conține o dispoziție specială.
Art. 42 din Contractul nr. 2895/20064 - Contract colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, distinge intre adaosurile la salariul de bază și alte venituri. În acțiunea reclamantului, solicitarea privind plata unei sume cu titlul de impozit pe venit pretins calculat și reținut în mod nelegal din plățile compensatorii acordate ca urmare a concedierilor colective nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, cerute în temeiul CCM.
Sub aspectul prescripției extinctive această acțiune se încadrează și în ipoteza art. 283 lit. e) Codul muncii, fiind deci aplicabil termenul de prescripție de 6 luni. Se consideră că în speță a operat prescripția extinctivă pentru următoarele argumente: articolul 283 Codul muncii dispune că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate diferențiat după obiectul cererii cauzei. În interpretarea dată textului de lege invocat, intenția legiuitorului a fost aceea de a reglementa distinct situații fundamental diferite și anume: situația în care salariatul se adresează instanței pentru a-și recupera drepturile salariale neacordate, la care este îndreptățit prin orice alt suport juridic altul decât contractul colectiv de muncă și pe de altă parte, situația în care salariatul își reclamă un drept care derivă exclusiv dintr-o clauză a contractului colectiv de muncă.
Pe fondul cauzei,
se arată că urmare a privatizării sale, începând cu anul 2005 P. a cunoscut un amplu proces de restructurare si reorganizare, fiind nevoită să efectueze concedieri colective, ca parte unor masuri economice absolut necesare, cuprinse inclusiv în contractul de privatizare.
Astfel, în baza Contractul Colectiv de Muncă (în continuare "CCM") societatea a conceput si prezentat partenerilor de dialog social un Plan Social ("Planul Social") prin care s-au stabilit limitele plaților compensatorii pentru disponibilizările ce urmau să se facă, consecința a planului de restructurare a companiei, în conformitate cu dispozițiile legale edictate pentru asigurarea protecției sociale a salariaților disponibilizați, "în cazul concedierilor colective angajatorului îi revine obligația de a întocmi un plan de măsuri
sociale sau de alt tip prevăzut de lege ori de contractele de muncă aplicabi1e, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanți lor salariaților" (art. 69 din Codul Muncii).
Planul Social a fost încheiat in data de_, fiind semnat de către P., în calitate de angajator pe de o parte și FSLI P., în calitate de reprezentant al salariaților, pe de altă parte.
În cadrul Planului Social, printre alte măsuri sociale convenite cu FSLI P., la pct. 4 s-au stabilit și criteriile de determinare a cuantumului plăților compensatorii aferente disponibilizărilor, iar cuantumul plaților compensatorii aferente anul 2007, calculat cu respectarea prevederilor Planului Social, în funcție de vechime, este reflectat în Decizia Comisiei Paritare P. S.A. nr. 6705/_ și prevăzut expres în Decizia de concediere, semnată de către fostul salariat și pârâtă.
Amendamentul din data de_ reglementează aspectele legate de plata impozitului pe venit si a contribuțiilor sociale: "Impozitul pe venit datorat de salariat pentru indemnizațiile de concediere acordate în baza prezentului va fi suportat de angajat (se va retine din suma brută a indemnizației de concediere calculată conform prevederilor de mai sus, înainte de plata acesteia)."
Se mai arată că plățile compensatorii reprezintă venituri asimilate salariului potrivit punctului 68, lit. 1) din Normele la art. 55 Cod Fiscal: "Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de munca, precum si orice sume de natura sal ari al a primite in baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se refera, si care sunt realizate din: _
compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă".
In acest sens s-a pronunțat și ANAF - D. G. de A. a M. C. - care subliniază în adresa nr.91968/_ anexata alăturat: "_compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective_ sunt venituri asimilate salariilor. Astfel veniturile obținute în condițiile mai sus-menționate sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederi 1e art.57 al in.2 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Plătitorii de salarii și venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri _".
Prin urmare, O. P. în mod corect a reținut și virat către bugetul statului, impozitul pe venit aferent sumelor acordate cu titlu de plăti compensatorii, în cuantum de în cotă de 16%, în temeiul art. 55 alin. (1) și art. 57 alin. (1), (2) și (21) din Codul Fiscal și pct. 111 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
În ceea ce privește susținerile reclamantei privind aplicabilitatea art. 55 din Codul Fiscal și greșita reținere de către pârâtă, din suma stabilită că plata compensatorie a cotei de impozit de 16%, se arată că prevederea menționată stabilește caracterul neimpozabil al plaților compensatorii doar dacă "aceste venituri sunt primite in baza unor legi speciale și finanțate din buget". per a contrario, în cazul de față, deoarece plățile compensatorii plătite către salariați de către parata SC O. P. SA nu au fost primite în baza unor legi speciale și nu sunt finanțate de buget, aceste plăți urmează să fie considerate venituri asimilate salariilor si urmează să fie impozitate.
Aceasta este și poziția MFP - ANAF care, prin adresa nr. 425.022/_, în ultimele două paragrafe clarifică și susține apărările mai sus formulate: 11_ Având in vedere ca art. 55 alin. 4 lit. j din Codul Fiscal limitează scutirea de plata impozitului pentru plățile compensatorii la sumele acordate potrivit legii, sub incidența prevederilor acestui articol intra numai acele plăți compensatorii care sunt reglementate prin acte normative de forță juridică legii și în cuantumul stabilit prin acestea. Ca urmare nu intră în aceasta categorie plățile compensatorii efectuate în conformitate cu prevederile stipulate în contractul colectiv de muncă, întrucât acesta este opozabil numai părților semnatare, nefiind opozabil erga omnes."
Pârâta SC "O. P. "; SA
a formulat cerere de chemare în garanție,
inițial, doar față de A. F. P. a municipiului B., D. G. a F. P. B. -
N., A. N. de A. F. B.
și, apoi,
și față de D. G. de A. a
M. C., din cadrul A. N. de A. F. B.
solicitând obligarea chematelor în garanție la plata sumelor la care va fi obligată față de reclamantă cu titlu de impozit reținut și apoi achitat chematei în garanție, plata cheltuielilor de judecată la care va fi obligată față de reclamantă și plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei.
În motivare se arată că prin amendamentul din data de_ s-a convenit ca impozitul pe venit datorat de salariat pentru indemnizațiile de concediere acordate in baza prezentului va fi suportat de angajat (se va retine din suma bruta a indemnizației de concediere calculata conform prevederilor de mai sus, înainte de plata acesteia). Conform celor convenite societatea a reținut impozitul pe venit si l-a virat la ANAF.
În această ipoteză se apreciază că societatea nu poate fi obligată la plata impozitului în favoarea salariaților, atâta vreme cât el a fost virat la bugetul de stat. Într-o singură ipoteză societatea ar fi putut fi obligată la plata acestor sume către salariați și anume în situația în care reținea aceste sume și nu le vira la bugetul de stat.
În drept, s-au invocat dispoz.art.60 și urm Cod procedură civilă.
Prin urmare A. F. P. a municipiului B., D. G. a F.
B. -N., A. N. de A. F. B. și, apoi, și față de D. G. de A. a M. C., din cadrul A. N. de A. F. B. au dublă calitate în prezentul proces, atât de pârâte-chemate în judecată de reclamant/ta care a solicitat obligarea acestora să plătească direct reclamantului/tei suma reținută de angajator cu titlu de impozit și apoi virată la ANAF cât și de chemate în garanție, chemare în garanție formulată de pârâta -angajator SC "O. P. "; SA, care a solicitat obligarea chematelor în garanție să plătească pârâtei SC "O. P. "; SA sumele la care aceasta va fi obligată să le plătească reclamantului/tei, în cazul în care acțiunea va fi admisă .
F. P. a municipiului B., în calitate de pârâtă și de chemată în garanție a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și, pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Se arată că A. F. P. a municipiului B. nu are personalitate juridică astfel că nu poate sta în judecată în calitate de pțrâteă iar, pe fondul cauzei, se susține că neviturile obținute din plățile compensatorii sunt venituri impozabile și, în mod corect, pârâta angajator a reținut impozitul pe venit asupra sumelor acordate cu titlu de plăți compensatorii.
Pârâta și, în același timp chemată în garanție, A. N. de A. F., a depus întâmpinare atât în nume propriu cât și pentru pârâta D. G. de A.
F. a M. C. din cadrul A. N. de A. F., prin care în principal, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora (pârâte și chemate în garanție), cât și excepția inadmisibilității pentru neurmarea procedurii plângerii prealabile de către reclamantă și, în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că potrivit art. III din Hotărârea Guvernului nr.1171/2007 prin care a fost modificata Hotărârea Guvernului nr.495/2007 privind organizarea si funcționarea A. N. de A. F., "începând cu data de 1 octombrie 2007, D. generala de administrare a marilor contribuabili se reorganizează ca direcție generală în cadrul A. N. de A. F., fără personalitate juridică, prin comasare. Comasarea se face prin absorbția Direcției generale de administrare a marilor contribuabili de către A. N. de A. F., in condițiile Decretului nr.31/1954 cu privire la persoanele fizice si persoanele juridice, cu modificările ulterioare."
De asemenea, în privința lipsei calității procesuale pasive a ANAF, arată că potrivit art. 1 din H.G.109/2009 privind organizarea si funcționarea A. N. de A. F.
, aceasta "se organizează si funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publica cu personalitate juridica, în subordinea Ministerului Economiei si
F., finanțata de la bugetul de stat."
Reclamanta a fost angajatul SC "O. P. ";SA B., societate care a calculat, a reținut si apoi a virat impozitul pe venit la bugetul statului.
Conform Anexei 2 din Ordinul nr.753/2006 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili, cu modificările și completările ulterioare, pârâta SC "O.
P. ";SA B. este mare contribuabil și intră în administrația Direcției Generale de A. a M. C., direcție aflata in subordinea ANAF, potrivit art. III in Hotărârea Guvernului nr.1171/2007 prin care a fost modificata Hotărârea Guvernului nr.495/2007 privind organizarea și funcționarea A. N. de A. F. .
Potrivit dispozițiilor art.47 din codul de procedură civilă "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză." Având în vedere dispozițiile legale menționate, între reclamantă și pârâtă nu a existat nici un raport juridic, acesta având raporturi juridice cu pârâta SC "O. P. ";SA B., astfel că ANAF nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecății și de aceea nu există motive pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu A. N. de A. F. . In același sens, se învederează dispozițiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, din interpretarea cărora rezultă că raportul juridic se naște între persoana vătămată-reclamant și autoritatea publică emitentă a unui act administrativ pretins vătămător.
Ori, în prezenta cauza nu există un raport juridic între reclamantă și organele fiscale, reținerea și virarea impozitului pe venit fiind făcută de către pârâta SC "O. P. ";SA B. . Mai mult, în raport de prevederile art. 117 C.proc.fisc. și prevederile OPANAF nr. 1899/2004, singura persoană care ar avea calitate să solicite restituirea sumelor reprezentând impozit pe venitul aferent sumelor compensatorii, este pârâta SC "O. P. ";SA B. . Totodată, pârâta nu poate răspunde nici solidar cu pârâta SC "O. P. ";SA B.
, întrucât nu are aceleași drepturi și nici aceleași obligații cu aceasta, în prezent nefiind născut nici un raport juridic între aceasta societate și organele fiscale, cât timp societatea nu a formulat o cerere de restituire in conformitate cu prevederile art. 117 C.proc.fisc. Astfel că, ANAF nu a produs nici o vătămare reclamantei pentru a putea fi chemată în judecată în calitate de pârâta și a fi obligată la restituirea unor sume ce nu au fost stabilite de organele fiscale, cu atât mai mult în condițiile în care reclamantul nu a făcut o astfel de plată la bugetul de stat. Prin urmare, ANAF nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, nu are nici o culpa procesuală și nu a adus vreo vătămare reclamantei.
Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, întrucât, potrivit dispozițiilor art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului, solicită admiterea acesteia.
Potrivit dispozițiile art.117 Cod proc. fiscală si dispozițiile pct. 2 din Anexa 1 la
O.M.F.P. nr. 1899/2094 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, care stabilește competenta in materia restituirii sumelor de la buget. Astfel, în considerarea prevederilor mai sus menționate, restituirea ar putea fi posibilă numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile legale, respectiv art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și
O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget. In ceea ce privește cererea formulată și în completarea celor de mai sus, se învederează că restituirea de sume de la buget, la cerere, se va realiza în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ori, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unor dispoziții legale. În același sens, se invocă și prevederile referitoare la competența în materia administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat reglementată de art. 33 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere și prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu completările si modificările ulterioare, "înainte de a se
adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", se poate observa, fără echivoc, că reclamantul nu a respectat aceste dispoziții legale.
Pe fondul cauzei, se arată că societățile comerciale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondurile proprii, compensații bănești individuale, în condițiile și în cuantumurile prevăzute în programele de concediere colectivă.
Legislația fiscală în materie denumește sumele reprezentând salarii compensatorii ca fiind compensații bănești individuale conform dispozițiilor punctului 68, lit. I din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, SC "O. P. ";SA B. a efectuat compensații bănești către personalul disponibilizat, din fonduri proprii, așa cum s-a stabilit prin Contractul colectiv de muncă.
Pentru a nu se califica compensațiile bănești ca fiind același lucru cu plățile compensatorii, se precizează că plățile compensatorii sunt definite de legiuitor prin art.28 din OUG nr.98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, ca fiind "sume neimpozabile al cărui cuantum lunar este egal cu salariul mediu net pe unitate, realizat in luna anterioara disponibilizării"; compensațiile bănești sunt sume asimilate veniturilor salariale, lor aplicându-se prevederile de impunere fiscală, prevăzute de art.55 alin.2 lit. k) din Codul fiscal si de pct.68 lit. l) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, conform căruia: "Compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor_disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute in contractul de munca, reprezintă venituri asimilate salariilor";
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 42 din OUG nr. 98/1999 privind protecția sociala a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, "societățile comerciale, societățile si companiile naționale, precum si regiile autonome sau alte unități aflate sub autoritatea administrației publice centrale sau locale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, compensații bănești individuale, in condițiile si cuantumurile prevăzute in contractele colective de munca".
Astfel, art.55 alin.4 lit. j din Codul Fiscal reglementează instituția plăților compensatorii definite de OUG nr.98/98, in art.28, ca fiind sume neimpozabile, în timp ce HG nr.44/2004 pct.68 lit. l) reglementează instituția compensațiilor bănești individuale, definite ca venituri asimilate salariilor.
Ca atare, dispozițiile art.55 alin.4 lit. j) din Codul Fiscal precum si cele ale pct.68 lit.
l) din Normele de aplicare ale Codului Fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, nu se referă la același termen, nu sunt contradictorii, ci fiecare, in parte, reglementează situații juridice diferite și tratamentul fiscal al acestora. In aceasta situație, este evident că dispozițiile punctului 68, lit. (L) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, emise în aplicarea art.55 alin.2 din Legea nr.571/2003 sunt acelea care prevăd, fără echivoc, care sunt veniturile asimilate salariilor și nu dispozițiile de la art.55 alin.4 lit. j) din Legea nr.571/2003.
Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă".
In consecință, veniturile obținute de către persoanele disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se
face in conformitate cu prevederile art. 57, alin. 2, lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Susținerea reclamantei potrivit căreia "conform art.55 din Legea nr.571/2003 sumele reprezentând plățile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective nu sunt impozabile in înțelesul impozitului pe venit", este eronată. Astfel prevederea legala menționată stabilește caracterul neimpozabil al plaților compensatorii doar daca aceste venituri sunt primite in baza unor legi speciale si finanțate din buget. Per a contrario, în speța de față, este vorba de compensații bănești care au fost plătite către reclamanta de către pârâta SC P. ele fiind considerate venituri asimilate salariilor și urmează să fie impozitate.
D. G. a F. P. B. -N., atât în calitate de pârâtă cât și de chemată în garanție a formulat întâmpinare, prin care, în prealabil, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității acțiunii formulate în contextul dispozițiilor art. 117 din OG nr. 92/2003, inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive se susține că potrivit Anexei 2 din Ordinul nr.753/2006 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili,cu modificările și completările ulterioare, pârâta SC,,P. ,"SA este un mare contribuabil și intră astfel în sfera de administrare a Direcției Generale de A. a marilor C., direcție ce se afla in subordinea A. N. de A. F. B., potrivit art.111 din HG nr.1171/2007 prin care a fost modificata HG nr.495/2007 privind organizarea si funcționarea A. N. de A. F. .
În lumina dispozițiilor legale mai sus anticitate, se apreciază că între reclamantă și pârâtă nu a existat nici un raport juridic, astfel încât să poată fi îndreptățită a o chema în judecată și a solicita pronunțarea unei hotărâri în contradictoriu cu aceasta. De asemenea se apreciază că nici prin prisma dispozițiilor prevăzute de Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, pârâta nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecații deoarece nu este atacat un act sau un fapt administrativ al Direcției Generale a F. P. B. -N., care să fi vătămat pe reclamantă iar între reclamantă și pârâtă nu există nici un raport juridic.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii formulată în contextul disp. art. 117 din OG nr. 92/2003 se arată că în materie fiscală, procedura specială de restituire și de rambursare a sumelor de la buget este reglementată de dispozițiile art.117 Cod procedură fiscală și dispozițiile pct.2 din Anexa 1 la OMFP nr. 1899/2004.
In lumina dispozițiilor legale anticitate, se apreciază că restituirea sumei solicitate de către reclamantă ar putea fi posibilă numai în situația în care ar fi îndeplinite condițiile legale stipulate prin dispozițiile actelor normative mai sus menționate, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna dintre situațiile enumerate de către art.117 lit. a)- h). Se consideră că singura îndreptățită a solicita sume de restituit de la bugetul general consolidat în cauza dedusă judecații, ar fi SC,,PETOM"SA, dacă aceste sume ar exista de restituit sau de rambursat în condiții legale. In aceste condiții se apreciază că acțiunea reclamantei îndreptată împotriva pârâtei D. G. a F. P. B. -N. este inadmisibilă.
Față de excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile se susține că rezultă în mod clar că acțiunea reclamantei este o acțiune în contenciosul administrativ și având în vedere prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, în cauza dedusa judecații reclamanta nu face dovada realizării unei procedurii prealabile cu pârâtele în ceea ce privește solicitarea daunelor pretinse, situație în care se apreciază că acțiunea formulată este inadmisibilă.
Pe fond, se arată că plățile compensatorii sunt definite de către legiuitor prin dispozițiile art.28 din OUG .nr.98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, ca fiind ,,sume neimpozabile al cărui cuantum lunar este egal cu salariul mediu net pe unitate, realizat în luna anterioară disponibilizării".
- compensațiile bănești sunt sume asimilate veniturilor salariale, fiindu-le aplicabile prevederile de impunere fiscală, prevăzute de art.55 alin.(2) lit. k) din C.fiscal si de pct.68 lit. l) din Normele metodologice de aplicare a C.fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, conform cărora: ,,compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, reprezintă venituri asimilate salariilor".
In lumina dispozițiilor legale mai sus anticitate, rezultă în mod clar că art.55 alin.4,lit.
j) C.fiscal reglementează instituția plăților compensatorii definite de OUG nr.98/1998, care potrivit art.28 sunt sume neimpozabile, în timp ce HG nr.44/2004, pct. 68 lit. l) reglementează instituția compensațiilor bănești individuale definite ca venituri asimilate salariilor, astfel că solicită să se constate că aceste dispoziții legale nu sunt contradictorii, ele reglementând fiecare în parte situații juridice diferite și tratament fiscal diferit.
În drept, se invocă prevederile art.115-118 Cod procedură civilă, actele normative și normele juridice enunțate.
Reclamantul/a a depus la dosar răspuns la excepțiile invocate de pârâte și chemate în garanție prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâta SC
"O. P. "; SA precum și excepțiile invocate de organele fiscale în calitate de chemate în garanție și, ca urmare a precizării acțiunii, în sensul că a solicitat doar obligare a SC "O.
P. "; SA la plata integrală a întregii sume cuvenită cu titlu de plată compensatorie, inclusiv a celei reținute cu titlu de impozit, a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de organele fiscale în calitate de pârâte este admisibilă..
Soluționând acțiunea, în primul ciclu procesual, Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal,
a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele: D. G. a F. P. B. -N. ;
A. F. P. a municipiului B.
și SC "O. P. "; SA
și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul/ă față de acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității invocate de pârâta A.
N. de A. F.
.
A fost admisă acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamant/ă împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. și, în consecință: a fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să restituie reclamantului/ei suma de 5.873 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective. A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC
"O. P. "; SA
împotriva chematelor în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., D. G. a F. P. B. -N. și A. F.
P. B. .
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a
C.
să plătească reclamantului/ei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.
A fost obligată reclamantul/a să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 488,76 lei.
Curtea de Apel C., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul
declarat de pârâta A. N. de A. F. împotriva sentinței Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, care a fost casată în întregime și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B.
, Secția I civilă, în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.
În considerentele acestei decizii, ce sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare potrivit art.315 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de recurs a calificat litigiul promovat de reclamant/ă ca fiind unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamantul/a este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiu ca fiind unul de contencios fiscal. S-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și
vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Cauza fiind trimisă spre rejudecare a fost înregistrată sub nr. de mai sus.
Examinând în prealabil excepțiile invocate în cauză în condițiile art.137 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele.
Așa cum anterior s-a arătat, A. F. P. a municipiului B., D.
G. a F. P. B. -N., A. N. de A. F. B., D. G. de
a M. C., din cadrul A. N. de A. F. B. au dublă calitate în prezentul proces
, atât de pârâte
-chemate în judecată de reclamant/ta care a solicitat obligarea acestora să plătească direct reclamantului/tei suma reținută de angajator cu titlu de impozit și apoi virată la ANAF cât și de chemate în garanție
, chemare în garanție formulată de pârâta -angajator SC "O. P. "; SA, care a solicitat obligarea chematelor în garanție să plătească pârâtei SC "O. P. "; SA sumele la care aceasta va fi obligată să le plătească reclamantului/tei, în cazul în care acțiunea va fi admisă, acestea invocând excepția lipsei calității procesuale pasive atât în calitate de pârâte cât și de chemate în garanție, astfel că tribunalul va analiza aceste excepții din perspectiva ambelor calități procesuale.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P.
-N. ; a Administrației F. P. a municipiului B.
, a A. N. de A.
F., a Direcției Generale de A. ;
a M. C.
din cadrul A. N. de A.
F.,
invocate de aceste instituții fiscale, în calitate de pârâte,
precum și excepția lipsei calității procesuale pasive: a Direcției Generale a F. P. B. -N. ; a Administrației F. P. a municipiului B.
, a Direcției Generale de A. a
C.
din cadrul A. N. de A. F.
, invocată de aceste instituții fiscale, în calitate de chemate în garanție
sunt întemeiate și vor fi admise pentru următoarele considerente:
Prezentul litigiu a fost calificat de instanța de recurs ca fiind un litigiu de muncă, așa cum reclamantul/ta și-a precizat acțiunea astfel că în calitate de pârâte niciunul din organele fiscale chemate în judecată în această calitate nu pot avea calitate procesuală pasivă. Pe de altă parte pârâta D. G. de A. a M. C., din cadrul A.
de A. F. B.
nu are personalitate juridică astfel că ele nu pot sta în judecată în calitate de pârâte.
În calitate de chemate în garanție singurul organ fiscal dintre toate cele chemate în garanție doar, A. N. de A. F. B., are calitate procesuală pasivă de chemată în garanție, astfel că excepția invocată de această chemată în garanție va fi respinsă.
Aceasta deoarece angajatorul O. P. SA- aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul ANAF începând cu data de_, ca instituție fără personalitate juridică, potrivit art. III din HG nr. 1171/2007, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului/tei în contul bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de ANAF.
Cum D. G. de A. a M. C., din cadrul A. N. de A.
F. B., este instituție fără personalitate juridică se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia și în calitate de chemată în garanție.
De asemenea, va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P. B. -N. și a Administrației F. P. a municipiului B.
, în calitate de chemate în garanție întrucât, în speță, nu se poate reține pentru niciuna dintre cele două entități menționate legitimitate procesuală pasivă, cât timp în contul acestora nu a fost virată suma reținută de angajator cu titlu de impozit.
Prin urmare va fi respinsă acțiunea față de pârâtele A. F. P. a municipiului B., D. G. a F. P. B. -N., A. N. de A. F.
B., D. G. de A. a M. C., din cadrul A. N. de A.
F. B.
ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA
, invocată din oficiu de tribunal în primul ciclu procesual, se impune a fi analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței și a dispozițiilor obligatorii ale decizie de casare, decizie prin care s-a statuat expres că litigiul promovat de reclamant/ă este unul de dreptul muncii,
în condițiile în care reclamantul/a este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiu ca fiind unul de contencios fiscal și s-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Față de aceste dezlegări de drept obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă și totodată văzând și precizarea de acțiune formulată de reclamant/tă în primul ciclu procesual p, precizare prin care a solicitat obligarea doar a pârâtei SC "O. P. "; SA la restituirea sumelor reținute nelegal, tribunalul reținând și că pârâta SC "O. P. "; SA a fost angajatorul reclamantei și că a procedat la reținerea și virarea sumei solicitate prin acțiune, va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei SC "O. P. "; SA, fostul angajator al reclamantului/tei
Va fi respinsă, ca neîntemeiată și excepția tardivității introducerii acțiunii
, invocată de pârâta SC "O. P. "; SA (fost angajator), în speță, nefiind aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății, prin care nu se atacă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, ci se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă. Termenul de 30 de zile invocat de pârâtă era aplicabil doar dacă se contesta măsura concedierii or, în speță, nu acesta este obiectul litigiului dedus judecății, situație în care se impune respingerea acestei excepții.
Tribunalul va respinge și excepția inadmisibilității invocată în cauză de chemata în garanție A. N. de A. F. B.
, pentru următoarele considerente:
Cât timp litigiul promovat de reclamant/ă a fost calificat de instanța de recurs ca fiind un litigiu de muncă, nu se mai poate reține neîndeplinirea procedurii prealabile specifică raporturilor de drept fiscal, în condițiile în care legislația muncii nu prevede în mod expres o astfel de procedură..
De asemenea, tribunalul reține că deși cererea de restituire formulată de reclamantă nu a fost adresată Autorității Fiscale de A. F., fiind înregistrată, așa cum s-a reținut în prezentarea stării de fapt, la D. G. a F. P. B. -N., însă sub acest aspect sunt aplicabile prevederile art. 6 ind. 1 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, text de lege potrivit cu care "petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta";. În ce privește invocarea de către pârâta ANAF a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul în care impută reclamantului/tei faptul neurmării procedurii plângerii prealabile, tribunalul a reținut că nu își găsește fundament câtă vreme aceasta nu a solicitat revocarea unui act administrativ unilateral tipic, dimpotrivă, în cauză ne aflăm în situația refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a sumelor de bani reținute cu titlu de impozit pe venit, astfel încât, și din perspectiva prevederilor art.7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, excepția inadmisibilității apare ca nefondată.
Tribunalul va respinge ca neîntemeiată și excepția prescripției dreptului la acțiune,
excepție invocată de pârâta SC "O. P. "; SA, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în cale ce urmează:
Reclamantul/a a solicitat prin acțiune restituirea sumei reținute și virate cu titlu de impozit din suma acordată de pârâta angajator cu ocazia concedierii ca indemnizație de concediere.
Tribunalul constată că instanța de recurs, prin decizia de casare, a calificat litigiul dedus judecății ca fiind unul de muncă iar aceste dezlegări de drept sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă.
Așa fiind, tribunalul constată că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii în forma anterioară existentă la data sesizării instanței, în prezent art.268 alin.1 lit.c Codul muncii republicat, ce prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.
Tribunalul, față de obiectul acțiunii precizate, ce are natura juridică a plății unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit de către angajator, în mod nelegal în opinia reclamantului/ei, având în vedere data introducerii acțiunii, 11 februarie 2010 ,constată că la data formulării acțiunii termenul de prescripție de 3 ani pentru drepturile bănești solicitate de reclamant/ă nu era împlinit, întrucât termenul curge doar de la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă _ (f.6 dosar inițial), aceasta fiind data la care reclamantul/ta a luat cunoștință că fostul angajator nu i-a acordat în întregime indemnizația și deci, la acea dată s-a născut dreptul la acțiune.
În cauză nu este incident termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, așa cum s-a susținut de reclamant/ă în răspunsul la întâmpinare, deoarece litigiul fiind calificat ca fiind unul de muncă de către instanța de recurs, tribunalul arată că în acest gen de litigii sunt aplicabile prevederile din legislația muncii inclusiv în ce privește termenul de prescripție iar nu dispozițiile din Codul de procedură fiscală, acest termen de prescripție ar fi fost incident dacă era soluționată cauza de instanța de contencios fiscal.
Nu este aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, așa cum a susținut pârâta angajator, fiindcă față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, în speță, nu este vorba de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de plata unor sume de bani cuvenite ca urmare a încetării raporturilor de muncă urmare a unei concedieri colective, pretenții care au natura juridică a unor drepturi bănești rezultate din raporturile de muncă neacordate integral, fiind incidente prevederile art. art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, în forma anterioară existentă la data sesizării instanței.
Având în vedere această situație, tribunalul constată că reclamantul/a a respectat termenul de prescripție de 3 ani impus imperativ de lege, motiv pentru care se va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA .
Analizând actele și lucrările dosarului privind fondul cauzei, tribunalul reține următoarele.
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr. 25 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei f.5-6.
Potrivit art.6 al ultimei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 22630 lei (RON).
Raportat la precizările efectuate în notele de ședință depuse la dosar de pârâta angajatoare SC "O. P. "; SA și în cuprinsul cărora menționează, defalcat, reținerile
efectuate asupra indemnizației de concediere (f. 116 dosar inițial), rezultă că din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta SC "O. P. "; SA, bugetului general consolidat administrat de pârâta A. N. de A. F., suma solicitată de reclamant/tă, adică 4310 lei, cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.
Potrivit art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
În ceea ce privește impozitul reținut reclamantului/ei conform art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003), în forma în vigoare la momentul plății, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Pct. 68 lit. l al Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal (H.G. nr. 44/2004) statuează în sensul că veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă acestea nu au în vedere plățile compensatorii ci alte compensații bănești, și oricum o prevedere cuprinsă într-un act normativ (Hotărâre a Guvernului) adoptat în executarea unei legi nu poate contraveni legii, act normativ cu forță juridică superioară, care poate fi modificat numai printr-un act de aceeași forță juridică.
Ca atare, se impune a se acorda prioritate dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j cuprinse în Legea nr. 571/2003, act normativ cu o forță juridică superioară. În acest sens trebuie reliefat că potrivit art. 4 (3) din Legea nr.24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Relevante în sensul că dispozițiile legale edictate cu titlu de norme de aplicare a unui act normativ reprezentat de o lege nu pot modifica însăși prevederile legale ce fac obiectul aplicării, sunt și prevederile art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cu care
"ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului";.
Totodată, potrivit art. 76 din același act normativ, "ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora";.
Tribunalul constată că reclamantul/a a primit suma de la pârâta angajator cu ocazia încetării raporturilor de muncă ca urmare a procesului de concediere colectivă, că suma încasată denumită "indemnizație de concediere"; reprezintă o plată compensatorie în sensul Codului fiscal, situație în care ținând cont de faptul că plățile compensatorii sunt exceptate expres de la plata impozitului, textul prevăzând expres că aceste sume "nu sunt impozabile";, tribunalul constată că în mod nelegal pârâta angajator a reținut și virat la bugetul de stat impozitul aferent sumei de care a beneficiat reclamantul/a.
Se reține faptul că toate drepturile bănești indiferent de modul în care sunt denumite(plată compensatorie, compensații bănești, indemnizație pentru concediere) reprezintă o măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii individuale sau colective, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Astfel art. 67 din Codul muncii instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de
acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod. Prin urmare, chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în contractul colectiv de muncă, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
În consecință, plățile compensatorii sunt acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii, de către angajator sau sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat.
Pentru considerentele expuse, tribunalul va admite acțiunea civilă precizată formulată de reclamant/ă împotriva pârâtei angajator ca fiind întemeiată și în consecință va obliga pârâta SC "O. P. "; SA să plătească reclamantei suma de 4310 lei, reprezentând impozit pe venit reținut nelegal.
În privința cererii de acordare a dobânzii legale, cerere formulată de reclamant/ă prin precizarea ulterioară de acțiune, aceasta se impune a se acorda acesteia în temeiul prevederilor OG nr. 9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ - iar ulterior în baza OG nr. 13/2011 și respectiv a Noului Cod civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului suferit de reclamant/ă prin acțiunea pârâtei angajator de a reține nelegal din indemnizația de concediere impozitul pe venit, motiv pentru care va fi obligată pârâta angajator să plătească și dobânda legală de la data reținerii și până la data restituirii integrale.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul constată că pârâta angajator, SC
"O. P. "; SA, se află în culpă procesuală raportat la admiterea acțiunii reclamantului/ei, motiv pentru care va fi obligat/ă să plătească reclamantului/ei suma de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosarul de fond în primul ciclu procesual, în dosarul de recurs și în prezentul dosar.
În ce privește cererea de chemare în garanție
formulată de pârâta angajator, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată împotriva chematei în garanție A. N. de A. F.
potrivit următoarele considerente.
Tribunalul reține că art. 60 alin.1 din Codul de procedură civilă instituie pentru pârât posibilitatea de a chema în garanție persoana împotriva căreia s-ar putea îndrepta cu o cerere proprie în garanție sau despăgubire în cazul în care ar cădea în pretenții, însă limitat la obiectul acțiunii introductive.
Scopul cererii de chemare în garanție fiind acela de a rezolva, în cadrul aceluiași proces, și pretențiile pe care partea căzută în pretenții le are față de cel chemat în garanție ce are obligația legală de a răspunde în considerarea raporturilor stabilite între ei, soluția pe care o poate pronunța instanța asupra cererii de chemare în garanție este dependentă de caracterul incidental al acesteia față de acțiunea principală. Aceasta este și limita în care operează prorogarea de competență a instanței investite cu soluționarea acțiunii principale.
Tribunalul constată că angajatorul SC "O. P. "; SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul ANAF începând cu data de_ (potrivit art. III din HG nr. 1171/2007- a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului/ei sumele reținute fiind virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de ANAF.
Având în vedere această situație, reținând că pârâta angajator a căzut în pretenții cu privire la suma pe care a reținut-o și virat-o în contul bugetului de stat, cu toate că nu se impunea acest lucru, suma cuvenită reclamantului/ei nefiind impozabilă după cum s-a notat anterior, că sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, administrat de chemata în garanție ANAF, tribunalul reține că în această
situație chematul în garanție ANAF are obligația de despăgubire cu privire la suma pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantului/ei, motiv pentru care va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC "O. P. "; SA împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. și, în consecință va obliga chemata în garanție
A. N. de A. F.
să plătească pârâtei suma la plata căreia pârâta a fost obligată în favoarea reclamantului/tei cu titlu de impozit pe venit, dobândă legală și cheltuieli de judecată anterior indicate.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul constată că A. N. de A.
F.,
chemată în garanție, se află în culpă procesuală raportat la admiterea cererii de chemare în garanție, motiv pentru care va fi obligată să plătească pârâtei SC "O. P. "; SA suma de 348,61 lei cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale, respectiv jumătate, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar, respectiv primă instanță, recurs și rejudecare. La stabilirea acestei soluții, tribunalul are în vedere faptul că pârâta angajator a efectuat apărări atât față de acțiunea civilă, cât și față de cererea de chemare în garanție, situație în care o parte din cheltuielile efectuate de aceasta au vizat acțiunea civilă ce a fost admisă, caz în care aceste cheltuieli trebuie suportate de pârâtă, tribunalul acordând o sumă stabilită global raportat la poziția pârâtei în proces.
Urmare a faptului că nu au calitate procesuală nici în calitate de chemate în garanție, va fi respinsă și cererea de chemare în garanție față de celelalte chemate în garanție A. F. P. a municipiului B., D. G. a F. P. B.
-N. și D. G. de A. a M. C. .
Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior arătate. PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și chematelor în garanție A. F. P. B., D. G. a F. P. B. -N., ambele
cu sediul în B., str. 1 D. nr. 6-8, județ B. -N., D. G. de A. a M.
C. din cadrul A. N. de A. F. B.
, cu sediul în municipiul B.
, strada M. S., nr.88, sector 5 și a A. N. de A. F. B., în calitate de pârâtă și respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC "O. P. "; SA și excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâta SC "O. P. "; SA.
Respinge ca nefondate celelalte excepții invocate de pârâte și chemate în garanție.
Admite acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul M. V. , cu domiciliul procesual ales în municipiul B., strada Alba I., nr.8, etaj 1, județul B. -N., la sediul Cabinetului de avocat Moruțan I. n-Alin, împotriva pârâtei SC "O. P. "; SA, cu sediul în B., strada Coralilor nr. 22, sector 1 și, în consecință:
- obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4310 lei reprezentând impozit pe venit aferent plăților compensatorii, reținut necuvenit, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data promovării acțiunii, respectiv 11 februarie 2010 și până la data plății efective;
- obligă pârâta SC "O. P. "; SA să plătească reclamantei suma de 1.190 lei cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC "O. P. "; SA împotriva A. N. de A. F. B., cu sediul în municipiul B., strada A.
, nr.17, sector 5 și, în consecință, obligă chematul în garanție să plătească pârâtei suma de 4310 lei, dobânda legală aferentă acestei sume și cheltuieli de judecată în sumă de
1.190 lei.
Obligă chematul în garanție A. N. de A. F. B. să plătească pârâtei SC "O. P. "; SA suma de 348,61 lei cheltuieli de judecată.
Respinge cererea de chemare în garanție a celorlalte chemate în garanție A.
F. P. B., D. G. a F. P. B. -N. și D. G. de A. a M. C.
.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
B. R. -I. | G. | N. |
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
P. S. Z. L.
Redactat / BRI/_ Tehnoredactat/ BRI/_ /6 ex.
