Decizia civilă nr. 24/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 24/R/2013
Ședința publică din data de 8 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de | reclamanta Ț. | A. | R. , |
respectiv recursul declarat de pârâta SA | O. SRL B. | M. | împotriva |
sentinței civile 1305 din_ pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 3 ianuarie 2013 pârâta intimată a înregistrat la dosar întâmpinare la recursul reclamantei iar la data de 8 ianuarie 2013 reclamanta a transmis prin fax la dosar întâmpinare la recursul declarat de pârâtă.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1305 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea civilă precizată, formulată de contestatoarea Ț. A. R. în contradictoriu cu intimata SC A. O. SRL
B. M. și în consecință s-a anulat decizia de concediere nr. 105/_ emisă de intimată, prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă încheiat cu con- testatoarea.
A fost obligată intimata să plătească drepturile salariale pentru perioada_ -_ contestatoarei, stimulentul de inserție, precum și dobânda legală calculată asupra acestor drepturi, calculată de la data scadenței lunare a acestora și până la achitarea integrală a sumelor datorate și 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Contestatoarea a fost angajata intimatei, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 311173/_ . Acest contract s-a încheiat pe durată nedeterminată începând cu data de_ . Contestatoarea a fost încadrată în meseria de operator devize, iar cu privire la locul de muncă, în contractul individual de muncă, la lit. D pct. 1 se precizează că activitatea se desfășoară la punct de schimb valutar. Din declarațiile martorilor audiați se reține că inițial contestatoarea a prestat activitate la casa de schimb valutar situată în magazinul
de parfumuri de pe B-dul U., vis-a-vis de hotelul Mara, iar ultimul loc de muncă, înainte de a rămâne în concediu de maternitate, a fost la casa de schimb valutar amplasată în magazinul Daytona de pe B-dul U. .
La data de_, contestatoarea a intrat în concediu prenatal. Începând cu data de_, aceasta a solicitat acordarea concediului pentru creșterea și îngrijirea copilului pentru o perioadă de 1 an, cerere înregistrată sub nr. 56/_
, care a fost aprobată de către intimată. La data de_, contestatoarea a comunicat intimatei că dorește să reînceapă activitatea, solicitarea fiind făcută atât prin deplasare la sediul societății, contestatoarea fiind însoțită și de martora Gaie A., cât și în scris ca urmare a prezentării contestatoarei la sediul intimatei și a refuzului expres din partea acesteia de a o reprimi la locul de muncă.
La data de_, intimata a emis decizia de concediere a contestatoarei, nr. 105/_, decizie ce a fost comunicată acesteia la data de_ .
Decizia de concediere a fost emisă în baza art. 65 alin. 1 Codul muncii. În dispozitivul deciziei se menționează că începând cu data de_, dată la care expiră preavizul de 20 zile lucrătoare, contractul de muncă al contestatoarei încetează.
Examinând cu prioritate excepția nulității absolute a deciziei de concediere, instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. 2, 3 și 4 din O.U.G. nr. 111/ 2010 și art. 60 alin. 1 lit. e și alin. 2 Codul muncii, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata concediului pentru creșterea copilului în vârstă de pâ- nă la 2 ani, decât pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului în condițiile legii.
La data emiterii deciziei de concediere, respectiv la data de_ și la data la care aceasta și-a produs efectele, respectiv de la comunicare,_ și după expirarea perioadei de preaviz, la data de_, contestatoarea se afla în concediu pentru creșterea copilului, acest concediu fiind acordat de intimată, începând cu data de_, pentru o perioadă de un an, conform cererii înregistrate la data de_ sub nr. 56, respectiv până la data de_ .
Intimata nu face dovada unei reorganizări a societății, simpla notificare pri- vind rezilierea unui contract de subînchiriere, începând cu data de_, în condițiile în care din declarațiile martorilor se reține că, contestatoarea și-a desfășurat activitatea în altă locație decât spațiul vizat de contractul de subînchiriere reziliat, iar pe postul deținut de contestatoare, după rămânerea acesteia în concediu pentru îngrijirea copilului a fost angajată o altă persoană, nu este de natură a susține apărarea intimatei că postul de muncă ocupat de contestatoare a fost efectiv desființat, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 65 alin. 1 Codul muncii.
Deși i s-a solicitat, intimata nu a făcut dovada existenței unui program de restructurare, de reorganizare a societății, nu a prezentat organigrama sau statul de funcții anterior și ulterior concedierii contestatoarei, deși sarcina probațiunii îi revenea. Din probele administrate, nu s-a putut reține că a avut loc o re- organizare și o restrângere reală a activității intimatei prin desființarea locului de muncă ocupat de contestatoare, astfel că prin prisma temeiurilor de drept deja indicate, decizia de concediere contestată este lovită de nulitate absolută.
Nu s-a putut reține încălcarea dispozițiilor art. 75 Codul muncii, privind dreptul la preaviz, având în vedere că potrivit art. 76 lit. c Codul muncii, durata preavizului trebuie menționată în decizia de concediere, neexistând legal vreo re- glementare care să impună angajatorului o comunicare distinctă doar a menți- unilor privind durata de preaviz.
Față de considerentele reținute, în temeiul art. 80 Codul muncii s-a admis contestația, s-a anulat decizia de concediere, urmând ca pentru perioada
cuprinsă între data concedierii și data de_, data angajării contestatoarei la un alt loc de muncă, intimata să fie obligată la plata drepturilor salariale de care aceasta ar fi beneficiat.
În ce privește acordarea stimulentului de inserție, cererea este justificată în temeiul art. 7 din O.U.G. nr. 111/2010, pentru aceeași perioadă, respectiv de la data concedierii până la_, contestatoarea adresându-se AJPPS Maramureș doar ulterior angajării sale la o altă societate.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., intimata a fost obligată față de con- testatoare la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanța nr. 137/_ depusă la dosar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți.
Prin recursul, reclamanta a solicitat în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ. modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei-intimate la plata stimulentului de inserție în cuantum lunar de 1 ISR (indicatorul social de referință, al cărui cuantum aferent anului 2012 este de 500 lei) pentru perioada_ -_, dată la care minora Ț. E. M. va împlini 2 ani, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat, în esență, că intenția sa a fost aceea de a reveni în câmpul muncii și de a obține venituri începând cu data de_, înainte de expirarea termenului de 1 an pentru care a solicitat concediu privind creșterea și
îngrijirea copilului (_ ) și înainte ca minora să împlinească vârsta de 1 an (_ ), cu scopul de a beneficia de plata stimulentului de inserție.
Reclamanta nu s-a adresat Agenției Județene pentru Plăți și I. Socială Maramureș cu o cerere pentru acordarea stimulentului de inserție dat fiind refuzul societății angajatoare de a o reprimi la locul de muncă, refuz de care reclamanta a luat cunoștință în data de_, când s-a prezentat la locul de muncă pentru a comunica angajatorului intenția sa de a reîncepe activitatea, confirmat ulterior în data de_ când reclamanta s-a reîntors la locul de muncă, însoțită de martora Gaie A. .
Formularea unei cereri pentru acordarea stimulentului de inserție era de prisos, câtă vreme reclamanta nu ar fi putut face dovada reînceperii activității, astfel cum dispun prevederile art. 7 alin. 1 din O.U.G. nr. nr. 111/2010 și ale art. 13 alin. 1 din Norma metodologică din_ de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 111/2010. În lipsa documentelor solicitate de normele în vigoare este evident că cererea reclamantei ar fi fost respinsă.
Înregistrarea unei cereri la AJPPIS Maramureș după_ s-a făcut cu scopul de a dovedi refuzul autorităților de a-i acorda stimulentul ulterior angajării sale la noul loc de muncă, când a putut face dovada obținerii de drepturi salariale.
Chiar dacă reclamanta și-ar fi schimbat locul de muncă ulterior reînceperii activității în cadrul SA O. S., plata stimulentului de inserție ar fi avut loc în continuare, legea nefăcând nici un fel de distincție în acest sens.
Repararea prejudiciului produs de angajator ca urmare a refuzului de reangajare și a încălcării prevederilor legale din domeniu se impune a fi integrală. Invocă prevederile art. 1084 cod civil (identice cu cele ale art. 1.531 NCC),
care prevăd dreptul creditorului de a obține repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării.
Prin recursul său, pârâta a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nelegală
.
În motivare s-a arătat, în esență, că nu a dispus încetarea contractului individual de munca cu contestatoarea-intimată pe perioada cât aceasta se afla în concediu pentru creșterea și îngrijirea minorului în perioada cât a fost solicitată. Contestatoarea a solicitat întreruperea concediului, iar recurenta s-a conformat,
dar din motive care nu țineau de voința sa, nu a putut să o reprimească la muncă. Societatea are ca obiect de activitate efectuarea de operațiuni de schimb valutar, activitate ce se desfășoară la mai multe puncte de lucru din localitate și din țară. Unele din aceste spații sunt proprietatea societății, în altele își desfășoară activitatea pe baza de contracte în închiriere. La fiecare punct de lucru își desfășoară activitatea cel puțin doua persoane pentru a asigura continuitatea activității pentru întreaga zi. Acestea au gestiunea comuna și răspund de activitatea punctului de lucru. Pe aceste considerente a constituit « stabilitatea locului de muncă» în sensul că fiecare angajat își desfășoară activitatea la punctul de lucru unde a fost repartizat. Înainte de a interveni solicitarea contestatoarei-intimate de a înceta concediul pentru îngrijirea și creșterea copilului, contractul pentru spațiul în care aceasta și-a desfășurat activitatea a fost reziliat, societatea încetând activitatea în acea locație. Pentru celelalte puncte de lucru avea personal angajat, iar pentru a aproba reînceperea activității, ar fi trebuit să concedieze o altă persoană. A arătat contestatoarei- intimate ca nu putea să-i asigure un alt loc de muncă conform pregătirii pe care o are. În motivarea sentinței se arata ca pe perioada cât a fost în concediu pentru îngrijirea și creșterea copilului, societatea ar fi angajat personal. Sigur că a angajat alt personal, dacă un angajat a plecat. Într-un an de zile, fluctuația este destul de mare, în ceea ce privește personalul.
Când contestatoarea a solicitat reînceperea activității, societatea nu a căutat să identifice un alt spațiu pentru a deschide un alt punct de lucru, în locul celui desființat prin rezilierea contractului pentru spațiu, întrucât, în condițiile economiei de azi, societatea doar supraviețuiește, nu face profit.
Contestatoarea avea posibilitatea de a-și continua concediul pentru creșterea copilului până la expirarea duratei pentru care a fost aprobat și să solicite prelungirea acestuia cu încă un an de zile. Contestatoarea nu a uzitat de aceste drepturi și a premeditat acțiunea lucru care însă nu-l poate dovedi.
Societatea nu poate fi sancționata pentru ca AJJPIS Maramureș a respins cererea pentru acordarea stimulentul de inserție. Refuzul a fost bazat chiar pe ideea ca contestatoarea nu a uzitat de întreg dreptul de a beneficia de concediul legal pentru creșterea și îngrijirea minorului până ce acesta ar fi împlinit 2 ani.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului reclamantei ca netemeinic și nelegal
.
În motivare pârâta arată că nu îi poate fi opozabilă decizia nr. 511/_ emisa de Agenția Județeană de Plăți și Inspecția Sociala Maramureș prin care s-a respins cererea de acordare a stimulentului. Contestatoarea și-a întrerupt concediul pentru creșterea copilului, la solicitarea expresa a acesteia, nu i-a putut oferi un loc de munca, motiv pentru care s-a angajat în alta parte, așa după cum a precizat în documentele depuse la dosar.
Apoi, la data la care s-a angajat și putea sa facă dovada obținerii de venituri putea resolicita acordarea stimulentului pentru creșterea copilului, până când minorul urmează să împlinească doi ani.
Reclamanta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată
.
În motivare sunt reluate aspectele de fapt și se arată că anterior intrării sale pe concediu prenatal și ulterior de maternitate, reclamanta a desfășurat activitate la un alt punct de lucru decât cel desființat, și anume la pct. 20 din incinta magazinului Daytona de pe B-dul U. . În acest sens sunt și declarațiile martorilor, care confirmă și faptul că acest punct de lucru funcționează și în prezent.
Recurenta nu poate invoca schimbarea organigramei, în condițiile în care în perioada în care reclamanta s-a aflat în concediu de maternitate, mai exact la
data de_, aceasta a făcut angajări în cadrul societății, pe același post cu cel deținut de reclamantă, astfel cum reiese din răspunsul comunicat de ITM Maramureș. Recurenta avea acest drept, însă doar pe perioada determinată, până la expirarea perioadei de concediu pentru creșterea copilului acordat contestatoarei, respectiv până la reînceperea de către aceasta a activității și nicidecum pe durată nedeterminată cum a procedat aceasta.
Aspectele invocate de recurentă, privind situația financiară dificilă prin care trece societatea, nu au nici o relevanță în prezenta cauză.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul pârâtei este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Se solicită, prin acest recurs, respingerea acțiunii sub toate aspectele.
Or, considerentele pentru care a fost anulată decizia de concediere au fost două: unul, cel privitor la desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei cu încălcarea interdicției aduse de art. 25 alin. 2, 3 și 4 din O.U.G. nr. 111/ 2010 și art. 60 alin. 1 lit. e și alin. 2 Codul muncii, iar al doilea, cel privitor la inexistența unui caz de desființare a locului de muncă al reclamantei pentru o cauză reală și serioasă.
Este evident că în cauză a fost încălcate dispozițiile art. 25 alin. 2-4 din
O.U.G. nr. 111/2010 (forma în vigoare la data emiterii deciziei de concediere), care interzic concedierea salariaților atât pe durata concediului pentru creșterea copilului, cât și o perioadă de 6 luni de la revenirea definitivă în unitate din acest concediu, pentru alte motive decât ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condițiile legii. De altfel, nu se formulează practic motive de recurs prin care să se tindă la a se dovedi din contra.
Ca atare, decizia de concediere emisă în acest context este lovită de nulitate, cum corect a reținut tribunalul, fiind irelevant a se cerceta celelalte motive de recurs, întrucât acestea vizează existența unei cauze reale și serioase de desființare a postului reclamantei. Or, nu se mai ajunge a se verifica aceste împrejurări, întrucât textul art. 25 alin. 2-4 din O.U.G. nr. 111/2010 asigură angajaților o protecție suplimentară împotriva concedierilor față de cea asigurată de Codul muncii, imperativă, astfel încât încălcarea acestor prevederi legale este o condiție suficientă pentru constatarea nelegalității deciziei de concediere astfel emise.
Argumentul din recursul pârâtei, prin care se invocă faptul că reclamanta avea posibilitatea de a-și continua concediul pentru creșterea copilului până la expirarea duratei pentru care a fost aprobat și să solicite prelungirea acestuia cu încă un an de zile, în mod evident, nu are căderea de a conduce la admiterea recursului, în condițiile în care acest tip de concediu este un beneficiu acordat la solicitarea titularului, iar nu o obligație legală pentru acesta.
Cât privește motivele de recurs ale pârâtei sub aspectul obligării sale la plata stimulentului de inserție pentru o anumită perioadă reclamantei, acestea sunt nefondate, fiind întemeiat recursul reclamantei, care va fi admis, cu consecința
modificării în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei la plata de despăgubiri în favoarea reclamantei, echivalente cu stimulentul de inserție și pentru perioadele 04-_, respectiv_ -_ .
Se reține, în acest sens, temeinicia motivelor de recurs ce critică respingerea acestor pretenții în primă instanță.
T. a apreciat temeinică cererea doar cu privire la perioada cuprinsă între data concedierii și cea de_, dată la care, arată reclamanta prin concluziile scrise depuse la fond, s-a angajat în cadrul unei alte societăți.
Și pentru perioadele 04-_, respectiv_ -_, cererea reclamantei este întemeiată.
Astfel, art. 7 alin. 1 din O.U.G. nr. 111/2010 dispune că persoanele care în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului și indemnizația lunară prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) obțin venituri supuse impozitului prevăzute la art. 3, înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, au dreptul la un stimulent de inserție în cuantum lunar de 1 ISR pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.
Or, martorii au atestat că reclamanta a solicitat încetarea concediului pentru creșterea copilului și reluarea activității sale profesionale la data de 4 ianuarie 2012, deci anterior datei la care copilul său a împlinit vârsta de 1 an (5 ianuarie 2012), astfel încât prin faptul respingerii de către angajator a acestei cereri, s-a creat un prejudiciu, reclamanta fiind lipsită de beneficiul legal la care ar fi avut dreptul în condițiile în care ar fi fost primită la muncă la data la care a formulat cererea.
Potrivit prevederilor art. 51 Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa salariatului în situația concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Se înțelege, din stipulările art. 40 Codul muncii, care enumeră printre modalitățile suspendării contractului individual de muncă suspendarea de drept, cea prin acordul părților și cea prin actul unilateral al uneia dintre părți, faptul că suspendarea prin actul unilateral al unei părți trebuie să înceteze la data manifestării de voință contrare din partea titularului acelui gen de suspendare.
Cu alte cuvinte, suspendarea pentru creșterea copilului având loc în temeiul manifestării de voință a angajatului care întrunește condițiile legale, simetric, și încetarea acestei suspendări trebuie să aibă la bază tot manifestarea de voință a angajatului, unic titular al acestui beneficiu legal, astfel încât reîntoarcerea sa la muncă nu poate fi cenzurată de angajator, prin refuz.
Contractul individual de muncă este obligatoriu pentru părți, astfel încât obligației salariatului de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fișei postului (reglementată de art. 39 alin. 2 lit. a) Codul muncii) îi corespunde corelativ, ca o condiție implicită, obligația angajatorului de a-l primi la muncă pe salariat.
Prin urmare, încetând cazul de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa salariatului, angajatorul trebuie să îl primească pe acesta la muncă, iar refuzul de a o face atrage responsabilitatea acestuia pentru prejudiciile rezultate de aici în patrimoniul salariatului.
Or, față de dispozițiile legale mai sus citate, apare cu evidență că motivul pentru care reclamanta nu a putut beneficia de stimulent de inserție de-a lungul anului ce a urmat datei când copilul său a împlinit vârsta de 1 an este tocmai faptul că nu a putut dovedi obținerea de venituri supuse impozitului anterior acestei date. Acest fapt este imputabil pârâtei, după cum s-a demonstrat în cele ce preced.
Este inexactă susținerea intimatei pârâte privitoare la respingerea solicitării reclamantei de acordare a indemnizației pe ideea că reclamanta nu a uzitat de întreg dreptul de a beneficia de concediul legal pentru creșterea și îngrijirea minorului până ce acesta ar fi împlinit 2 ani, fiind în evidentă contradicție cu stipulațiile legii.
Nu poate fi reținută nici susținerea intimatei pârâte privitoare la posibilitatea reclamantei de a resolicita acordarea stimulentului la data la care s- a angajat, întrucât textul art. 7 alin. 1 din O.U.G. nr. 111/2010 condiționează precis acordarea stimulentului de situarea solicitantului în postura de realizator de venituri supuse impozitării înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an. Or, ratând acest moment esențial de reinserție în câmpul muncii, din culpa angajatorului cu care se judecă în prezentul litigiu, reclamanta a ratat cu totul
posibilitatea legală de a mai obține acordarea acestui stimulent, indiferent de angajările ulterioare, din timpul anului pe parcursul căruia ar fi avut dreptul la stimulent dacă ar fi întrunit condiția inițială pentru acordarea dreptului.
Este motivul pentru care apare ca întemeiat recursul și pentru perioada _
-_, situată între momentul angajării reclamantei la un alt angajator și până la data la care copilul său a împlinit vârsta de 2 ani.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ., va admite recursul reclamantei și va respinge ca nefondat recursul pârâtei, conform dispozitivului.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., căzând în pretenții, pârâta intimată va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății în recurs, în favoarea reclamantei recurente, în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta Ț. A. R. împotriva sentinței civile nr. 1305 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr. _
, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei despăgubiri echivalente cu stimulentul de inserție și pentru perioadele 04-_, respectiv_ -_ .
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. O. SRL B.
împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe intimata pârâtă SC A. O. SRL să plătească recurentei reclamante suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 08 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
G.
-L. T.
I.
T.
D. C.
G.
G. ,
N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. C. V.
