Decizia civilă nr. 4087/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4087/R/2013
Ședința publică din data de 22 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: I. T.
Judecători: N. M.
D. C. G. Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta P. A. împotriva sentinței civile nr. 10466/2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta SC. M. D. RO
S., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 15 octombrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Reclamanta recurentă P. A. a depus la dosar " concluzii"; (filele 42-53 din dosar ).
La rîndul său, pârâta intimată Sc. M. D. Ro S. a depus la dosar " concluzii scrise " ( filele 54-62 din dosar ).
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 10466/2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta P. A., în contradictoriu cu pârâta S.C. M. D. RO S.R.L., împotriva deciziei de concediere nr. 2720 din_ și a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nr. 2667/_, ambele emise de pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin decizia nr. 2720/_ de concediere depusă la dosarul cauzei pârâta a dispus concedierea reclamantei pentru săvârșirea mai multor fapte: utilizarea și însușirea de către salariată a uniformelor predate de foști salariați ai angajatorului care au încetat raporturile de muncă cu acesta fără să le achiziționeze sau să le obțină în mod legitim de la angajator; utilizarea unei rochii albe și a unei rochii negre de către reclamantă ca și uniforme, deși nu obținuse acordul pentru utilizarea a două ținute vestimentare; utilizarea de către reclamantă la reședința sa a unui cea care lipsea din magazin; utilizarea de către reclamantă a unei perechi de balerini noi, aflați în comercializare; utilizarea de către aceasta a unei curele verzi aparținând angajatorului.
Din punct de vedere formal tribunalul a apreciat că în speță decizia de concediere îndeplinește toate cerințele impuse de lege, iar procedura de emitere a acesteia a fost de asmenea, corespunzătoare prevederilor legale.
Astfel în primul rând tribunalul a observat că decizia de sancționare nu este tardivă.
Sub acest aspect s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 16/2012 dată în interesul legii (obligatorie pentru instanțe potrivit art.
330 ind. 7 din Codul de procedură civilă) a stabilit că termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii disciplinare se calculează de la data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității. În raport de această statuare în aprecierea instanței a fost că indiferent care au fost datele faptelor săvârșite, cercetarea disciplinară s-a încheiat la data de_, întocmindu-se în acest sens un proces verbal iar decizia de concediere s-a emis în aceeași dată, nepunându-se deci problema depășirii unui termen de 30 de zile în acest sens.
Nu a fost reținut ca relevant argumentul reclamantei că în speță s-a procedat la efectuarea audierea sa și ulterior la administrarea unor martori este neîntemeiat, întrucât ceea ce prevede Codul muncii este faptul că pentru aplicarea unor sancțiuni disciplinare este necesar să se procedeze la efectuarea unei cercetări disciplinare și că este obligatorie ascultarea persoanei cercetate, în cauză s-a efectuat o cercetare disciplinară fiind ascultate colegele reclamantei în vederea stabilirii realității faptelor imputate acesteia, și a fost ascultată și reclamanta, existând declarația sa olografă în acest sens.
S-a reținut că Codul muncii nu prevede nicio condiție suplimentară cu privire la cercetarea disciplinară astfel că nu se pune problema încălcării legislației muncii prin audierea unor martori ulterior ascultării reclamantei și nu se pune nici problema încălcării dreptului la un proces echitabil al reclamantei, întrucât aceasta a avut posibilitatea (de care a și uzat) de a ataca în fața instanței de judecată decizia de sancționare emisă ca urmare a cercetării disciplinare și de a-și expune în cunoștință de cauză argumentele referitoare la probele administrate în cursul cercetării disciplinare.
S-a constatat de instanță că decizia de concediere conține clar și detaliat motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei, neexistând nicio apărare formulată de reclamantă în cadrul procedurii de cercetare disciplinară, în privința căreia pârâta să nu fi răspuns în cadrul deciziei de concediere și, de altfel nici reclamanta nu a arătat care ar fi această apărare.
A fost înlăturată susținerea reclamantei făcută în sensul că nu a fost invitată să propună apărări pentru fapta constând în utilizarea ținutelor de lucru a unor foști salariați este neîntemeiată, întrucât, referiri la această faptă există atât în procesul verbal întocmit cu ocazia audierii reclamantei cât și în convocatorul adresat acesteia.
Din punctul de vedere al realității faptelor pentru care a fost sancționată, instanța a apreciat că din probele administrate în cursul cercetării disciplinare și în cursul procesului rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil că acestea au fost săvârșite.
În acest sens s-a reținut că faptele sunt dovedite prin declarațiile olografe luate în cursul cercetării disciplinare martorilor N. I., Ciurte R. și Cadar A. Estera precum și prin declarațiile date în fața instanței de judecată de către martorii Ciurte R. și Cadar A. Estera, declarații care se coroborează în sensul săvârșirii de către reclamantă a faptelor reținute în sarcina sa, ceea ce conduce la concluzia că acestea sunt sincere și corespund realității, aspectele de diferență fiind minore și neesențiale, nefiind de natură să arunce vreun dubiu asupra săvârșirii de către reclamantă a faptelor care i-au fost imputate.
În privința aspectelor de probațiune s-a mai arătat că declarația martorului
M. Ștefan nu este de natură să demonstreze o stare de fapt contrară celei reținute în decizia de concediere.
Din punctul de vedere al individualizării sancțiunii instanța a apreciat că faptele săvârșite de reclamantă justifică aplicarea față de aceasta a sancțiunii celei mai grave dintre cele prevăzute de Codul muncii.
În acest sens s-a apreciat de instanță că, utilizarea repetată fără acordul pârâtei a unor produse aparținând acesteia este în sine de natură să pericliteze grav relațiile de încredere care trebuie să existe între angajat și angajator, cu atât mai mult cu cât funcția reclamantei era una de management. În context s-a mai reținut că expunerea spre vânzare a unor produse deja purtate de către reclamantă este de natură să afecteze grav imaginea de piață a pârâtei.
În privința deciziei de suspendare a contractului individual de muncă a reclamantei s-a arătat că a fost în mod legal emisă, având în vedere că art. din Codul muncii prevede posibilitatea suspendării contractului individual de muncă pe durata procedurii cercetării disciplinare, fiind observat de instanță că nici reclamanta nu a formulat apărări separate cu privire la decizia de suspendare.
Celelalte capete de cerere formulate de reclamantă (plata echivalentului salariilor și a tuturor celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta
începând cu data emiterii deciziei de suspendare a contractului său de muncă, dobânda legală aferentă și reîncadrarea reclamantei în postul deținut anterior) instanța a arătat că sunt subsecvente cererii de anulare a deciziei de concediere a reclamantei, motiv pentru care soluția opreconizată de respingere pronunțată cu privire la această cerere impune pronunțarea aceleiași soluții în privința celorlalte petite formulate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. A., solicitând admiterea acestuia si, in principal, modificarea hotărârii judecătorești atacate pentru faptul ca este data cu aplicarea greșita a legii si nu cuprinde motivele pe care se sprijină cu consecința admiterii cererii introductive,
iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul redimensionarii sancțiunii, sau în cazul în care se apreciază redimensionarea sancțiunii, raportat la împrejurarea ca unele fapte nu exista, iar alte fapte reținute sunt săvârșite fara vinovăție admiterea cererilor inclusiv a cheltuielilor de judecata dovedite la fondul cauzei.
Criticile aduse hotărârii vizează mai multe aspecte.
Un prim aspect se referă la faptul că instanța nu s-a pronunțat pe excepția privind tardiva aplicare a sancțiunii disciplinare, existând astfel un motiv just si legitim de natura a impiedica atragerea răspunderii disciplinare, prin raportare la termenul de 6 luni prevăzut de art. 252(1) CM., cel puțin pentru unele dintre faptele reținute: cele privind utilizarea uniformelor unor foști salariați, curea si rochia alba. Dezvoltându-și critica, reclamantul arată că in cuprinsul deciziei de desfacere CIM nu sunt indicate numele foștilor angajați ale căror uniforme se presupune ca au fost insusite de ea deși avea o obligație legala in acest sens, prinr aportare la dispozițiile art. 252(2) din CM), obligație pe care și-a îndeplinit.- o ulterior cu ocazia depunerii "Completarea intampinarii" indicând numele foștilor angajațica fiind Cazacu C., Bote M. si Tiution A., care însă au părăsit unitatea anterior termenului de 6 luni, în care se putea aplica sancțiunea. A arătat că pentru a dovedi acest aspect a solicitat pârâtei depunerea unui extras din REVISAL, însă aceasta a depus alte scripte care ar atesta incetarea raportului juridic de munca dar numai privind pe Tiution A., singura căreia i s-a desfăcut CIM inlauntrul termenului de 6 luni, practic la limita acestuia cu 2 zile, precizând că uniforma acestuia a fost predata paratei, prin numita A. Benea., situația în care utilizarea uniformei nu mai poate fi susținuta atat timp cat nu a fost probata angajarea uniformei in posesia ei, nefiind de altfel nici o obligație de serviciu ce ar decurge din fisa postului reclamantei..
În privința utilizării rochiei albe-din colecția 2011- în aprecierea reclamantei nu s-a clarificat momentul săvârșirii faptei, cu atat mai mult cu cat, potrivit paragrafului 6.1 alin. 2 "...managerii trebuie sa poarte haine ale Companiei din colecția curenta." rochia alba facand parte din colecția 2011!"!!.
In privința curelei, reclamanta a arătat că utilizarea acesteia in aprilie 2012, nu este o certitudine, având în vedere că este dovedită doar prin declarații de martore, asupra cărora are serioase îndoieli, acestea neputând preciza data exactă, așa cum afăcut-o cu privir ela altă faptă.
În susținerea criticii s-a arătat că instanța a reținut, in mod trunchiat, probele depuse la dosarul cauzei, neanalizând întregul material administrat in probatiune, reținând doar unele declarații de martor si pe acestea nu in întregimea lor, fără să rețină ca s-au administat si alte probe, care conduceau la o alta finalitate decât a celei reținute, limitandu-se la a lua in considerare doar anumite elemente, fara insa sa arate care este motivul pentru care au fost înlăturate celelalte probe administrate, respectiv: răspunsul paratei-intimate la interogatoriu, fisa postului recurentei, contractul individual de munca, Regulamentul de ordine interioara, chiar declarațiile martorilor, in totalitatea lor. Sub acest aspect a arătat că chiar dacă instanța nu este obligata sa faca trimitere si sa inlature, motivat, fiecare apărare, trebuie insa sa lămurească care este considerentul pentru care a inlaturat, tacit, restul materialului probator si prin care astfel sa isi intemeieze soluția adoptata. În concret a arătat că instanța nu lămurește de ce a inlaturat răspunsul paratei la interogatoriul formulat prin care chiar aceasta apreciază ca nu sunt elemente suficiente pentru a da curs solicitării pentru o cercetare penala a faptei cu privire la "insusirea" unui ceas;
— nu lămurește imprejurarea in care doar ea este sancționată pentru insusirea uniformelor foștilor angajati -scoase din gestiune, fara a avea o obligație in acest sens, in ciuda declarației martorului audiat M. Ștefan- care in chiar momentul audierii a declarat ca este imbracat chiar cu haine ce constituiau uniforma purtata anterior, atunci cand era salariat al paratei;
—nu lămurește nici de ce nu a reținut din declarația acestui martor cu privire la împrejurarea ca "ceasuri" se mai vindeu si fara cutie, iar produse "tarate" se valorificau cu ocazia perioadei soldarilor (fara niciun fel de pericol pentru
"imaginea" paratei); nu lămurește de ce a inlaturat prevederile ROI care fac distincție intre ținuta managerilor( fara sa existe un alt regulament) si uniformele vânzătorilor (pentru care exista, in plus, inca un regulament), nici de ce nu s- a indicat vreun regulament intern-opozabil ei- in care sa i se impună reclamantei sa "solicite" vreun acord al unui manager in cazul in care isi schimba ținuta de lucru,....etc...
În cadrul criticii se mai reproșează instanței că nu a urmărit îndeplinirea reala a tuturor condițiilor impuse de legiuitor, pentru fiecare din faptele reținute a fi săvârșite de către ea, cu vinovăție si in legătura cu sarcinile de serviciu, alegând să analizeze "global" faptele reținute in sarcina ei, in ciuda susținerilor paratei din cuprinsul deciziei de concediere in care arata ca unele din faptele presupus a fi săvârșite nu sunt decât de o gravitate medie, care, nu ar putea atrage răspunderea disciplinara atat de grea, cel mult o alta măsura.
Analizând faptele imputate, reclamanta a făcut precizări.
Astfel, fapta în legătura cu purtarea uniformelor a arătat că pe de o parte că parata nu face referire in decizia de concediere- in mod concret- la care anume uniforme face trimitere, iar pe de altă parte sub aspectul vinovăției, greșit prima instanță a reținut că nu ar fi fost achiziționate sau obținute in mod legitim având în vedere că nu s-a putut proba insusirea acestora de către ea, în condițiile în care aceste uniforme "rămâneau in posesia salariaților", asa cum declara si martorul M. Ștefan audiat, neputând fi reținut ca argument în susținerea
realității faptul că numita Tiution ar fi predat uniforma, intrucat nu ei, reclamantei- i s-au predat aceste uniforme, ci șefei sale directe, astfel că nu s-a putut "produce" niciun mijloc de proba direct, care sa susțină legătura dintre o posibila predare a uniformelor si insusirea acestora de către ea.
Cu privire la această faptă s-a arătat că nu poate fi incadrata ca fiind o incalcare a paragrafului 8.3 (3) din ROI, intrucat acestea nu mai erau proprietatea paratei- având destinație de ținuta de lucru atribuita vânzătorilor. În privința "regulamentului" susține că nu ar fi existat cu adevărat in materialitatea lui, ci a fost conceput "pro causa", întrucât astfel s-ar fi invocat exact prevederile cuprinse in acest act. În legăturăc ua ceastă faptă a mai arătat că, decizia atacata nu indica vreo obligație de preluare a uniformelor foștilor salariații ce i-ar incumba obligația revenind salariatei, Nadina Benea. Îna celași timp a evidențiat că din declarația martorului Ștefan M. reiese fara dubiu ca uniformele foștilor angajați se lăsau in posesia acestora, chiar el, desi a plecat dupa indepartarea reclamantei din cadrul unității parate, si-a reținut uniforma, fiind chiar imbracat cu ea, cu ocazia audierii. Reclamanta a concluzionat că fapta analizată nu există.
Referitor la fapta de utilizare a unei rochii albe si a unei rochii negre a arătat că desi nu obținuse acordul pentru utilizarea a doua ținute vestimentare - a indicat explicit ca ROI nu indica vreo obligație de a obține acordul vreunui superior pentru ținuta vestimentara utilizata in timpul programului de lucru.
Cu privire la această faptă reclamanta a arătat că se face confuzie intre ținuta managerilor si "uniformele" celorlalți angajați. In acest context a arătat că folosirea rochiei albe a făcut-o ținuta de lucru, utilizarea acesteia putând fi incadrata la paragraful 8.3 (3) din ROI. Utilizarea rochiei s-a realizat în aprecierea reclamantei in mod justificat. Justificarea decurgând dintr-o obligație de serviciu intrucat, asa cum a reținut si parata in decizia atacata, aceasta obligație decurge din ROI, paragraf 6.1 si anume ca "in timpul in care lucrează in magazinele noastre, Managerii reprezintă societatea.", precum și din teza a doua a paragraf
6.1 ROI care prevede acest lucru inseamna ca trebuie sa se îngrijească atent de imaginea lor...". În cadrul justificărilor s-a mai arătat că ea a anunțat ca rochia neagra s-a deteriorat, luandu-si noua ținuta in prezenta lui N. I. - asa cum acesata declara in declarația din_, astfel că nu a fost nimic ascuns. A apreciat că negarea de către șefa ei a anunțării înlocuirii rochiei nu poate fi incadrata ca o situație de uz neiustificat al bunurilor societății, cât timp regulamentul invocat de parata face trimitere la o procedura de predare UNIFORME către angajați, ROI facand insa distincție intre imaginea Managerilor si Uniforma Vânzătorilor. Astfel, potrivit paragraf 6.1 alin l ,2 managerii trebuie sa poarte haine ale Companiei din colecția curenta, acordandu-se in acest sens o suma anume( si nu o anume ținuta) pentru achiziție de haine si pantofi.
În aceste condiții, că având funcția de managei, nu-i pot fi impuse reguli privind purtarea uniformelor de către vânzători.
Cu privire la utilizarea de către reclamanta la reședința sa a unui ceas care lipsea din magazin a arătat că singurul argument in realitatea săvârșirii acestei fapte este susținut de către o subalterna, care ar fi văzut o brățara de ceas asemănătoare, aceasta prezumand ca ar fi vorba despre un ceas comercializat de către unitatea parata, intrucat s-a identificat, ulterior, un ambalaj gol. Îna precierea reclamantei ar fi absurd să se creadă că aceasta fapta ar exista in realitatea ei, pe baza unei asemenea declarații în care se arată că au mai fost identificate si anterior situație în care nu toti cumpărători isi doreau si ambalajul unui ceas, prezumția ca existența unei cutii de ceas goală în magazin ar indica si faptul ca acesta ar fi de la ceasul văzut in locuința reclamantei si ca este un ceas lipsa la inventar nu poate constitui un argument obiectiv si o proba decisiva in stabilirea adevărului. Consideră ca este relevant in inlaturarea săvârșirii acestei
fapte răspunsul dat de către parata la intrebarea cu nr. 13 la interogatoriu luat acesteia, teza 2:" ....au considerat ca nu exista informații suficiente care sa permită stabilirea existentei unei infracțiuni."
Referitor la utilizarea a unei perechi de balerini noi, aflați in comercializare a arătat că sunt doar susținerile unor subalterne, care ar fi putut deforma realitatea..în timp ce martorul M. nu a vazut-o purtând acești balerini. A apreciat că fotografiile efectuate nu sunt de natura sa edifice cand au fost realizate, despre ce balerini este vorba, unde s-a făcut poza si de ce au alarma activata si cine a activat-o. A precizat că ea a justificat utilizarea lor, in raport cu obligația acesteia si anume aceea de manager care reprezintă imaginea societății. Împrejurarea că Balerinii au fost pusi in vânzare murdari si deterioarti este o susținere ce rezulta din declarațiilor celor 3 salariate care sunt confuze si contradictorii, neputându-se proba de către cine au fost repusi pe raft, daca intradevar au fost retrași si ce s-a intamplat cu ei. A apreciat că sancționarea ei doar pentru acest aspect este excesivă.
Relativ la utilizarea de către aceasta a unei curele verzi aparținând angajatorului a arătat că fapta nu exista, fiind o fapta posibil sa fi fost săvârșita sau nu, bazat doar pe memoria selectiva a unor martori, situație în care fapta nu poate fi reținuta una ce constituie abatere disciplinara.
În privința săvârșirii acestei fapte s-a arătat că probele sunt doar indirecte, martorii ce au confirmat fapta au fost confuzi și au declarat că au auzit de la alți salariați și nu ce au văzut personal, ca fiind pusă în situația de a nu putea dovedi contrariul. A apreciat că si daca s-ar retine aceasta fapta, ea nu poate fi incadrata in dispoziția invocata de către parata din ROI, fiind utilizata ca si ținuta de serviciu, înlăturând orice eventuala vinovăție!.. În plus, a considerat că utilizarea accesoriului "curea", ce făcea parte dintr-o colecție veche, returnata, scoasa din uz, nu ar putea constitui vreo problema de "imagine" a brandului, care sa afecteze in vreun fel aceast angajator, de natura sa susțină aplicarea măsurii concedierii, ea putând fi sancționată cel mult, pentru faptul ca a utilizat in ținuta de lucru haine ce aparțin unei colecții vechi.
Ca o concluzie privind toate faptele, reclamanta a arătat că din materialul probator adminstrat in cauza, instanța de fond nu a reținut si faptul ca nu s-a făcut dovada ca bunurile "insusite" fara acord de către reclamanta recurenta ar fi existat in realitatea lor materiala/faptica, trecandu-i in sarcina activități de care ea nu era responsabila, fiind, de altfel, singura salariata sancționată drastic de către parata .
Analizând vinovăția ca și condiție pentru aplicarea de sancțiuni disciplinare, a arătat că ea trebuie stabilita in mod concret, pentru fiecare fapta, cu luarea in considerare a tuturor imprej urărilor in care s-a produs faptul dăunător, iar sarcina dovedirii vinovăției aparține angajatorului. În concluzie instanța a apreciază existenta vinovăției numai in raport cu declarațiile martorilor si numai in raport cu utilizarea balerinilor.
În aspectul în discuție a precizat că, fisa postului nu atesta vreo obligație in sarcina ei de a prelua uniformele foștilor salariați si nici de a solicita acordul vreunui sef in a-si schimba ținuta de lucru, cand aceasta nu mai este corespunzătoare.
A susținut că în lipsa unei reglementari interne cu privire la ținutele managerilor/ numărul lor/etc. e dificil de apreciat care ar fi trebuit sa fie conduita reclamantei astfel incat sa nu-i supere pe superiorii ei. A concluzionat pârâta că este lipsită de vinovăție în săvârșirea pretinselor fapte, lucru confirmat de lipsa atragerii răspunderii ei penale.
Sub aspectul rezultatului dăunător si a raportului de cauzalitate, reclamanta a arătat că nu a făcut obiectul cercetării instanței, care s-a limitat la
una din cele 5 fapte si a apreciat ca expunerea unor produse deja purtate este de natura sa afecteze grav imaginea de piața a paratei, desi martorul M. a arătat ca in perioada de solduri se expun astfel de produse. A arătat că în esența, instanța s-a raportat doar la fapta privind perechea de balerini, celelalte fapte nemaifiind reținute, intrucat nici nu au fost săvârșite.
În aprecierea reclamantei, calitatea de profesionit a pârâtei e "lipsa" din gestiune a unor bunuri doar prin declarații olografe, fara a produce verificări contabile, de natura sa intareasca suspiciunile mai mult sau mai puțin reale ale fostelor subalterne, este puțin credibiă. Aceasta și în condițiile în care declarațiile celor trei salariate, diferă în funcție de momentul la care s-au dat, cele date în etapa cercetării prealabile, contrazic pe cele date în fața instanței. Cu titlu exemplificativ s-a referit la declarațiile martorei CIURTE, contradicțiile sunt evidente. In declarația din_, aceasta susține in legătura cu balerinii, ca ar fi aflat despre aceste fapte "de la colegele din magazin", în declaratia-supliment- din_ - ca a aflat de acest lucru printr-o convorbire telefonica cu P. A., cand mi-a spus ca a luat o pereche de balerini, iar colega Cadar A. i-a spus ca pe secțiune women erau pusi la vânzare, având urme vizibile de murdărie, .... Cadar si N. au decis sa retragă balerinii de la vânzare".
In ce privește măsura subsidiara, a redimensionarii sancțiunii si înlocuirea măsura sancțiunii aplicată de angajator cu o altă sancțiune disciplinară, potrivit gradului de vinovăție și pericolul concret al faptei, a arătat că nefiind în prezenta utilizării repetate a unor produse si in măsura in care s-ar retine săvârșirea, cu vinovăție a unor fapte in legătura cu sarcinile de serviciu: nu se justifică măsura concedierii, fara sa aplice criteriile de stabilire a sancțiunii disciplinare, dispuse in cuprinsul art. 251 din C.M. Cu referire la aceste critici a arătat că nu s-a ținut cont de inaltul profesionalism de care a dat dovada pe durata angajării, fapt recunoscut si de către angajatoare in cuprinsul deciziei, întrucât în caz contrar s-ar fi observat că împrejurările in care au fost săvârșite eventualele fapte nu sunt coerent si clar evidențiate si daca au fost in realitate săvârșite de către salariata. se exclude orice vinovație, atat timp cat faptele nu au fost probate ca fiind săvârșite exclusiv de ea sancționată, ținuta de lucru fiind un drept al salariatei, pentru protejarea imaginii angajatorului, uniformele nu se predau( declarația martorului M. ).
S-a subliniat că consecințele abaterii, nu au fost evidențiate decât in raport cu subalternii care au determinat aceasta procedura,,...creând o atmosfera încordata la nivelul colegilor din subordine, ""fara afectarea reala a imaginii societății, nefiind avută în vedere comportarea generala, exemplara, respectiv conduita anterioara care nu a fost sancționată disciplinar.
Referindu-se la controlul pe care îl face instanța în cadrul contestației împotriva deciziei de concediere a arătat că, nu se poate vorbi de o imixtiune a instanței în prerogativa disciplinară a angajatorului, deoarece dreptul său de a dispune sancționarea încetează odată cu pronunțarea acesteia, după acest moment, devin eficiente prerogativele instanței de a exercita controlul jurisdicțional asupra legalității și temeiniciei deciziei de sancționare care include și dreptul organului jurisdicțional de a pronunța o soluție proprie.
Reclamanta a arătat că plenitutdinea de competenta a instanței este în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul aplicării articolului 6 alin.(l) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind "accesul efectiv la o instanță imparțială și dreptul la un proces echitabil", ca și obligație pozitivă a statelor în cadrul procedurilor referitoare la
litigiile de drept privat purtate fie între particulari, fie între un particular și stat, prin organele/instituțiile sale.
În context a subliniat că Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în examinarea respectării dreptului efectiv de acces în fața unei instanțe superioare a unui justițiabil, a statuat că, protecția drepturilor individuale înseamnă
"protecția unor drepturi concrete și efective, iar nu teoretice și iluzorii", iar obligația pozitivă ce incumbă statelor semnatare este o obligație de a face, asociată în mod tradițional cu drepturile economice și sociale, fiind anume aceea de "a adopta măsuri rezonabile și adecvate pentru protecția drepturilor ce revin individului".
În cadrul concluziilor la critici s-a arătat că parata nu a făcut dovada legalității si temeiniciei aplicării sancțiunii, asa cum este instituita aceasta obligație in materia specifica a litigiilor de munca, astfel că prin prisma principiului de drept ,, in dubio pro reo". îndoiala îi profita.
Prin întâmpinarea depusă pârâta SC M. D. RO S.R.L. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
S-a arătat în întâmpinare că societății i-au fost aduse la cunoștință prin Referatul de sesizare (Memoriul) întocmit de către Cadar A. Estera, și înregistrat sub nr. 2.569/_ o serie de fapte de comiterea cărora s-ar fi făcut vinovată recurenta P. A., fapte constând, în esență, în utilizarea fără drept. în interes personal, a unor bunuri proprietatea Angajatorului (mărfuri), fără ca acestea să fi fost achiziționate de către recurentă într-un mod legitim și fără a se fi solicitat și acordat permisiunea Angajatorului în acest sens, într-unul dintre cazuri folosirea în interes personal fiind urmată chiar de reexpunerea în scopul vânzării a unui articol vestimentar vizibil uzat.
S-a arătat că pe baza acestei sesizări a fost emisă Decizia nr. 2.594 din_ de constituire a Comisiei de cercetare disciplinară și de efectuare a cercetării disciplinare prealabile cu privire la faptele imputate recurentei, care a inițiat demersurile legale pentru convocarea recurentei în scopul desfășurării cercetării disciplinare, la data de_ fiindu-i comunicat Convocatorul nr. 2.614 din_ atât prin scrisoare recomandată cât și prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc C. R. . Cercetarea disciplinară a fost stabilită pentru data de _
, la sediul central al subscrisei, din B., toate costurile, inclusiv diurna, fiind suportate de Angajator, conform Convocatorului sus-menționat.
S-a arătat că pe parcursul cercetării disciplinare prealabile, recurenta, asistată fiind și de un apărător ales, nu a înțeles să facă uz de dreptul său de a prezenta apărări, optând pentru o strategie netransparentă și speculativă, tinzând să împiedice efectuarea procedurii legale de cercetare disciplinară. În acest sens s-a precizat că reclamanta a refuzat să ofere Comisiei cea mai mare parte dintre clarificările solicitate, susținând ori că întrebările ar fi fost prea vagi, ori că acuzațiile nu s-ar fi regăsit în Convocator, sau că nu ar fi fost menționata data exactă la care ar fi fost comise fiecare din faptele imputate, optând, asistata fiind de apărător, să nu ofere explicații clarificatoare. Procesul-verbal al întrevederii membrilor Comisiei de Cercetare Disciplinară cu recurenta și apărătoarea acesteia s-a întocmit de către Comisie și a fost înregistrat sub nr. 2.675/_, recurenta refuzând insa să îl semneze.
S-a subliniat că înainte de intrunirea din_, in temeiul art. 52, alin. 1, lit. a) din Codul Muncii, Angajatorul a emis Decizia nr. 2.667/_ privind suspendarea contractului individual de muncă al recurentei până la data de _
, dată estimată pentru finalizarea cercetării disciplinare, decizia fiind comunicată reclamantei prin intermediul executorului judecătoresc, la_ .
A fost arătat că, pentru finalizarea cercetării disciplinare, Comisia a solicitat salariatelor colege (subordonate) ale reclamantei lămuriri suplimentare, în principal în legătură cu momentul săvârșirii faptelor în dezbatere, fapte constând în acțiuni continue sau, după caz, repetate. La data de_, sub
numerele 2.706, 2.707 și 2.708, au parvenit Comisiei lămuririle solicitate, faptele fiind localizate temporal în intervalul 05 aprilie 2012 -19 iulie 2012, cu indicații destul de precise privind momentul săvârșirii sau, dupa caz, constatării/descoperirii fiecărei fapte în parte, declarațiile celor trei salariate fiind concordante.
S-a menționat că în considerarea celor de mai sus, Comisia a considerat cercetarea disciplinară a recurentei finalizată, în acest sens întocmind Procesul- verbal de finalizare a cercetării disciplinare a salariatei A. P. nr. 2.718/_ în care s-au consemnat acțiunile întreprinse în scopul unei cercetări disciplinare corecte precum și concluziile Comisiei de Cercetare Disciplinară.
Pe baza acestor concluzii, pârâta, așa cum susține aceasta a reținut că faptele imputate recurentei au fost săvârșite de aceasta și constituie abateri disciplinare prin raportare la dispozițiile din Regulamentul intern al Societății a căror încălcare s-a reținut, angajatorul emițând Decizia nr. 2.720 din_ prin care, în temeiul prevederilor art. 252 alin. 1, raportat la prevederile art. 40 (1) lit. e), art. 61 Ut a) și art 247 (1) din Codul Muncii, s-a decis aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 248 (1) lit. e) din Codul Muncii, respectiv concedierea disciplinară a salariatei, decizia fiind comunicată reclamantei în data de_ sub semnătură de primire.
Cu privire la criticile din recursul reclamantei s-a arătat că sunt neîntemeiate hotărârea pronunțată de instanța de fond, fiind temeinică și legală, probatoriul administrat, respectiv înscrisurile depuse atât de recurentă cât și de către intimată, interogatoriul părților și proba cu martori rezultă că pârâta M.
D. RO S. a aplicat, cu respectarea întrutotul a exigențelor impuse de lege, sancțiunea justă, raportată Ia abaterile disciplinare săvârșite și gravitatea acestora.
Apreciind asuăra motivelor de recurs, pârâta a arătat că acestea reiterează aspectele cuprinse în cererea de chemare în judecată, fără a aduce motive de nelegalitate a hotărârii, singurele ce pot fi analizate, chiar în condițiile existenței prevederilor art.304/1 din C.pr.civ. s-a arătat că această concluzie este confirmată de dispozițiile art.302/1 din C.pr.civ., potrivit cărora cererea de recurs trebuie săc uprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.
Față de aceste considerente, pârâta a apreciat că tezele critice referitoare la probatoriul administrat la instanța de fond, atât din perspectiva suficienței probatoriilor, cât și din perspectiva interpretării și aprecierii acestor probatorii de către instanța de fond nu pot fi considerate critici de nelegalitate, astfel încât prin raportare la aceste motive de netemeinicie apreciază ca recursul este nul parțial.
Pârâta a considerat că singura critică a recurentei care s-ar putea încadra în categoria criticilor de nelegalitate ar fi cea prin care se pretinde că "instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția privind tardiva aplicare a sancțiunii disciplinare".
Cu privire la această susținere s-a arătat că instanța, considerând-o cu evidență și corectitudine juridică, o critica de fond a deciziei de sancționare și nu o excepție procedurală propriu-zisa, a apreciat în mod just si legitim că "decizia de sancționare nu este tardivă" (din nicio perspectivă), prin această soluție instanța de fond pronuntându-se în sensul conformării deciziei de sancționare disciplinară la cerințele prevederilor art. 247 - 252 din Codul muncii, deci inclusiv cu privire la respectarea termenului prevăzut de art. 252 alin. 1 din Codul Muncii, termen care cu evidență a fost respectat de către Angajator. De menționat că, în conținutul Deciziei de sancționare nr. 2720 din 2 octombrie 2012 - la pct (j) paragraful (iii) de la pag. 5 a Deciziei de sancționare - se fac precizări speciale cu privire la "localizarea în timp a faptelor", fiecare din faptele de natură disciplinară imputate salariatei fiind săvârșite/constatate (în cazul
săvârșirii repetate sau continue) cu mai puțin de 6 luni în urma, calculate prin raportare la data de 2 octombrie 2012, data aplicării sancțiunii disciplinare prin emiterea Deciziei de sancționare. În acest sens a arătat că, conform deciziei de sancționare, localizarea în timp a săvârșirii faptelor a fost făcută în luna iulie 2012. pentru cea mai mare parte dintre abaterile comise de către pârâtă, pentru una dintre fapte, cea de utilizare a unei curele verzi, săvârșirea faptei fiind
localizata în timp "în ziua de_, sau poate cu o zi înainte sau după". S-a subliniat că trebuie observat că reclamanta nu a formulat la instanța de fond nicio critică concretă cu privire la vreuna dintre datele de săvârșire ale fiecărei fapte indicate în conținutul deciziei de sancționare, susținând doar o apărare generală contradictorie, îns ensul că fie că nu ar fi fost indicate datele de săvârșire în conținutul deciziei de sancționare, ceea ce e evident neadevărat, fie că localizarea în timp nu ar fi privit momentul săvârșirii, ci pe cel al constatării săvârșirii.
S-a arătat că nu numai că nu a criticat vreodată concret vreuna din datele de săvârșire (în sensul de a localiza vreo altă dată la care faptele sale ar fi fost comise) indicate în decizia de sancționare, dar niciuna din tezele sale probatorii nu a urmărit să demonstreze în vreun fel că datele reale de săvârșire ale abaterilor ar fi fost situate în afara termenului de 6 luni prevăzut de art. 252 (1) din Codul muncii, deși invocarea nerespectării cerinței legale de la art. 252 (1) C.pr.civ presupune în primul rand ca ipoteză obligatorie recunoașterea existenței comiterii faptelor de natură disciplinară.
În privința criticii făcută de reclamanta în sensul tardivității aplicării sancțiunii s-a arătat că, acest aspect a fost invocat doar în recurs, cu toate că respectarea prevederilor art. 252 (1) din Codul muncii constituie o cerință de fond a oricărei decizii de concediere disciplinară. considerând-o drept o excepție de natură procesuală apreciind în mod greșit că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat cu privire la această excepție pe care o definește ca fiind o excepție de tardivitate. Termenul maxim de 6 luni precizat la art. 252 (1) din Codul muncii constituie o condiție de validitate specifică oricărei decizii de sancționare disciplinară, prin urmare o condiție de fond a deciziei de sancționare, astfel încât criticile referitoare la respectarea acestui termen nu pot fi tratate ca fiind excepții procesuale.
Pârâta a subliniat că reclamanta deși a invocat excepția tardivității prin cererea de recurs nu a înțeles să probeze în vreun fel încălcarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 252 alin. 1 din Codul Muncii, deși în urma administrării probatoriului încuviințat de instanța de fond majoritatea faptelor pentru care a fost sancționată recurenta au fost localizate cu acuratețe în timp, înlăturând orice dubiu care ar fi putut conduce la ideea că salariata ar fi fost sancționată cu încălcarea termenului legal prevăzut de art. 252 din Codul Muncii. În context s-a arătat că deși utilizarea în interes personal a rochiei albe (cod 6658/532/251/36) și a ceasului (cod 4606/718/303/01) nu au putut fi localizate cu exactitate în timp, fostele colege ale recurentei mărginindu-se a afirma că acestea au fost săvârșite ulterior abaterii disciplinare constând în utilizarea uniformelor foștilor salariați, aceste aspecte nu erau de natură a conduce la invalidarea deciziei de concediere disciplinară de vreme ce nici recurenta nu a putut măcar susține, cu atât mai puțin proba, că aceste 2 din urmă abateri ar fi fost tardiv sancționate.
În aprecierea pârâtei, interpretând noțiunea de "moment al săvârșirii" la care face referire art. 252 alin 1, Codul Muncii, prin raportare la caracterul continuu al faptelor reținute, consideră că momentul săvârșirii fiecărei abateri, constând în utilizarea fără drept a bunurilor societății în interes propriu, ar fi nu momentul la care reclamanta a început să utilizeze ținutele sau produsele în cauză, ci momentul la care utilizarea acestora încetează, care în cauză, nu a
încetat nici în prezent de vreme ce bunurile pârâtei, excepție făcând balerinii (retrași de la vânzare dupa ce recurenta-contestatoare ii pusese in vânzare dupa ce i-a purtat), nu au fost nicicând returnate ori achiziționate de către recurenta- contestatoare.
Pârâta a apreciat că fiind în prezenta unei conduite imputabile în timp, termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare pentru abaterea săvârșită în formă continuată trebuie calculat de la ultimul fapt de încălcare de către salariată sau de neconformare la regulile de conduită și nu calculat pentru fiecare abatere, în mod individual, astfel că în mod temeinic se poate considera că termenul stabilit de Codul Muncii pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare curge de la data utilizării în folos propriu și fără drept a balerinilor, abatere ce a fost localizată în timp, ca fiind săvârșită și consumată prin restituirea lor (repunerea in vânzare dupa purtarea lor), la jumătatea lunii iulie 2012.
Cu privire la susținerile reclamantei referitoare la momentul în care au fost utilizate uniformele foștilor salariați ai pârâtei arătă că acestea sunt neîntemeiate, întrucât s-a dovedit în fața instanței de fond că încetarea contractului de muncă al unuia dintre cei 3 salariați, indicați prin declarațiile martorelor, intervenise înăuntrul termenului de 6 luni anterior sancționării disciplinare a recurentei. În același timp s-a arătat că în mod eronat susține reclamanta, că instanța de fond a cerut pârâtei să probeze localizarea în timp a faptei în mod exclusiv printr-o captura din REVISAL, întrucât instanța a solicitat dovedirea aspectului în discuție prin orice mijloc de probă pertinent și concludent, pârâta alegând să administreze ca mijloc de probă documentele încheiate între societate si salariat și înregistrate de societate, pentru încetarea contractului individual de muncă.
Cu referire la Anexa nr. 1 a Acordului de încetare a contractului individual de muncă, în baza căreia a predat uniformele către societate, este semnată de Nadina Benea, superioară ierarhic recurentei la acea vreme, consideră că dubiul pe care încearcă să îl ridice cu privire la această abatere disciplinară este lipsit de relevanță de vreme ce recurenta a recunoscut utilizarea în interes personal a uniformelor, în repetate rânduri, inclusiv în fața instanței.
În privința susținerile reclamantei privind neindicarea concretă a datelor săvârșirii abaterilor de natură disciplinară constând în utilizarea fără drept a rochiei albe, curelei verzi (cod 6127/608/502/70) si balerinilor, arată că acestea contrazic situația de fapt și prezintă supoziții proprii, colegele ei localizând foarte precis în cuprinsul declarațiilor date in cursul cercetării disciplinare si a declarațiilor de martor utilizarea curelei și a balerinilor, numai cu privire la rochia albă acestea neputându-și aminti data concretă.
Analizând cea de-a doua categorie de argumente din recurs prin care se încearcî să se demonstreze netemeinicia soluției primei instanțe privind fondul cauzei, a solicitat să fie constatat că acestea nu se circumscriu unor motive de nelegalitate conform art. 3021 din C.pr.civ.
Referindu-se la fondul argumentelor pârâta a precizat că reclamanta încearcă să inducă ideea potrivit căreia uniformele utilizate în interes propriu nu aparțineau societății, ci foștilor salariați, însă procedura internă de predare/returnare uniforme către angajați, depusă la dosarul cauzei, lămurește toate aceste aspecte prin punctele 7 și 8.
În acest sens a arătat că, conform procedurii comunicate tuturor salariaților subscrisei prin TGT, aceștia au dreptul să păstreze si să utilizeze în scop personal uniformele vechi doar în momentul în care primesc o uniformă nouă, aferentă unui nou sezon, iar la plecarea din cadrul societății aceștia vor restitui uniforma curentă, uniformele anterioare fiind păstrate de către salariați.
În privința insistentei reclamantei de a-și baza susținerile pe declarațiile martorului Ștefan M., precizează că acesta s-a arătat străin de toate faptele
de natură disciplinară pentru care recurenta a fost sancționată, necunoscându-le fără însă a putea infirma că faptele nu au fost săvârșite, cu atât mai mult cu cât aceștia nu lucrau împreună, recurenta fiindu-i superioară ierarhic.
În privința credibilității declarațiilor acestui martor, pârâta le pune sub îndoială, având în vedere poziția oscilantă a acestuia în privința relațiilor de amiciție pe care le are cu reclamanta, în final acesta confirmând că această relație este anterioară angajării la pârâtă a martorului, reclamanta fiind cea care l-a ajutat să se încadreze în cadrul societății.
Cu referire la susținerea acestui martor conform căreia ceasurile s-ar fi comercializat, în mod ocazional, fără ambalaj (cutie), a apreciat că această susținere nu este doar contradictorie depozițiilor celor 3 colege ale recurentei care au formulat declarațiile aflate la dosarul cauzei, ci și cunoștințelor pe care fiecare dintre noi le avem cu privire Ia conduita consumatorului, din declarația acestuia, evident neplauzibilă, rezultând că ar exista cumpărători care, achiziționând ceasurile comercializate de societate, având un preț relativ ridicat, preferă să le poarte la mână si reriunță la garanția produsului doar fiindcă nu doresc să părăsească magazinul cu ceasul ambalat în cutia proprie.
În opinia pârâtei este neîntemeiată și susținerea martorului Ștefan M. ,
invocată în cererea de recurs, este cea potrivit căreia produsele defecte erau valorificate pe perioada soldărilor, întrucât este infirmată de societate prin răspunsul la întrebarea cu numărul 18 a interogatoriului propus de recurentă, societatea afirmând limpede că orice produs care prezintă defecte de orice fel este trimis societății-mamă din Spania.
În privința susținerii reclamantei din recurs potrivit căreia, Regulamentul Intern nu i-ar fi opozabil, pârâta a arătat acest regulament este opozabil tuturor salariaților pârâtei, deci și reclamantei.
Cu privire la interdicția de a folosi ținutele comercializate de societate fără acordul acesteia, pârâta a arătat că atare interdicție este prevăzută în art. 8.3 alin. 3 al Regulamentului Intern, la punctul 6 al Procedurii de predare/returnare uniforme către angajați precum și, mergând mai departe, încalcă prerogativele dreptului de proprietate al societății cu privire Ia bunurile sale.
In legătură cu uniformele pârâta a înțeles să mai facă câteva precizări. Astfel, referitor la susținerea că Regulamentul Intern ar fi fost redactat "pro causa" este evident neîntemeiată, întrucât în baza prevederilor aceluiași Regulament Intern a fost întocmită Decizia nr. 2720 din_ . În privința susținerii că reclamanta nu a semnat de primirea ținutelor s-a arătat că aceasta ignoră procedurile societății, probele administrate și dezbaterile din fața instanței de fond, întrucât procedura de predare și returnare uniforme de către angajați prevede că uniformele odată predate societății de către foști salariați trebuie să fie reintroduse în gestiunea magazinului de către manager, iar cu privire la primirea ținutelor de către Nadina Benea, aceasta este în conformitate cu punctul 8. al Procedurii de predare/returnare uniforme către angajați, fapta sancționată nefiind în legătură cu primirea/predarea uniformelor foștilor salariați, ci constând în însușirea acestora în scopul folosirii în interes personal, care, astfel cum și recurenta a recunoscut, a fost săvârșită de către aceasta.
În privința utilizării bunurilor societății pârâte de reclamant, pârâta a făcut următoarele precizări:
Referitor la - "Utilizarea unei rochii albe și a unei rochii negre de către
reclamantă, deși nu obținuse acor dul pentru utiliza rea a două ținutevestimentare"
- Deși recurenta susține că Regulamentul Intern nu indică obligația de a obține acordul unui superior pentru ținuta de lucru, se precizează că la pagina 11, Regulamentul prevede că managerilor li se va acorda un buget în limita căruia aceștia își vor alege ținuta de lucru. În speță, recurenta își alesese
deja ținuta de lucru de la data atribuirii rochiei negre, completarea ținutei fiind posibilă doar excepțional, cu acordul unui superior ierarhic în completarea acestei prevederi salariații mai aveau cunoștință de Procedura de predare/returnare uniforme de către angajați, prezentată și pusă la dispoziția fiecăruia pe sistemul de comunicare TGT și anexată la dosarul cauzei, care prevede în mod explicit la punctul 6 că uniforma va fi atribuită de superiorul ierarhic. Mai mult, conform declarației martorei Cadar A., recurenta a luat rochia în interes personal, pentru a o purta Ia un eveniment social, asigurând-o pe Cadar A. că ulterior va solicita superioarei sale ierarhice acordul pentru a o
folosi ca ținută de lucru.
Referitor la "Utilizarea de către reclamantă I a reședința sa a unui ceas care
lipsea din magazin
" - Cu privire la această faptă reclamanta a făcut o interpretare proprie a faptelor, respectiv că Ciurte R. "care a fost extrem de confuză în declarații", "ar fi văzut o brățară de ceas asemănătoare". În realitate, martora Ciurte R., care și-a amintit destul de limpede faptele săvârșite de recurentă a precizat în declarația din data de_ că, fiind în locuința recurentei "am observat într-o borsetă deschisă o brățară de ceas asemănătoare cu cea a unui model pe care noi îl aveam în magazin și pe care nu îl mai găseam. Când am luat ceasul din borsetă m-am convins că este ceasul care ne lipsea din magazin _".
Referitor la "Utilizarea de către reclamantă a unei perechi de balerini noi
aflați în comercializare
" -,După ce recurenta a recunoscut în nenumărate rânduri că ar fi purtat balerinii, în cererea de recurs înaintată instanței de control judiciar aceasta afirmă din nou că ar fi vorba doar de simple susțineri ale unor subalterne ale acesteia, prin urmare că nu ar fi fost săvârșită.
Referitor la "Utilizarea de către aceasta a unei curele verzi aparținând
angajatorului" -
Deși recurenta a recunoscut cu ocazia administrării interogatoriului utilizarea în interes personal a acestei curele, proprietatea pârâtei, în cererea de recurs susține că nu poate garanta că a săvârșit această faptă. Ignorând concluzia evidentă, că doar în situația în care aceasta ar reprezenta o practică frecventă, o persoană nu își poate aminti cu siguranță dacă a utilizat sau nu un bun al altei persoane, precizăm că cele două martore propuse de pârâtă au relatat amănunțit utilizarea curelei de către recurentă, amintindu-și și cu exactitate data la care aceasta a utilizat-o pentru prima dată, de la acea dată rămânând în posesia sa. Apărarea conform căreia a fost inclusă în ținuta de lucru bineînțeles că nu poate fi reținută câtă vreme nu a avut nicio aprobare în acest sens.
La apărările reclamantei cu privire la categoria de argumente aduse în susținerea memoriului de recurs prin care invocă lipsa unei culpe din partea recurentei și, ulterior, lipsa în întregime a faptelor de natură disciplinară, pârâta precizează că, culpa a fost analizată în cuprinsul Deciziei de concediere nr. 2720 din_ litera j, secțiunea (iv) "Descrierea faptelor ce constituie abateri disciplinare", dar recurenta a avut tot timpul intenția de a disimula caracterul faptelor sale sau de a temporiza descoperirea acestora prin diseminarea de informații neadevărate către colegele (subordonatele) sale.
În cadrul categoriei de argumente intitulată "Sub aspectul rezultatului dăunător și a raportului de cauzalitate" s-a arătat că reclamanta ignoră constatarea instanței potrivit căreia toate faptele au fost săvârșite de aceasta dincolo de orice dubiu rezonabil și încearcă să inducă raționamentul speculativ potrivit căruia menționarea expresă doar a celei mai grave dintre abateri - purtarea balerinilor si reexpunerea lor spre vânzare - în cuprinsul Sentinței Civile 10466/_, neurmată de enumerarea imediată a celorlalte ar echivala cu înlăturarea acestora din urmă. În aprecierea pârâtei prin respingerea contestației formulate de recurenta-contestatoare, faptele descrise în Decizia de concediere
nr. 2720 din_ nu au fost infirmate în niciun fel, menținerea deciziei de concediere disciplinară confirmând existența abaterilor și legala aplicare și dozare a sancțiunii disciplinare.
Analizând hotărârea, prin luarea în con siderare a criticilor din motivele de
recurs precum și a apărărilor din întâmpinare, Curtea cons tată că recursul est e
nefondat, hotărârea fiind legală și temeinică, pentru considerentele ce urmează
:.
Criticile aduse hotărârii pot fi grupate în două categorii: o primă categorie include pe cea de nelegalitate, iar dea de-a doua pe cele de netemeinicie.
În prima categorie se include critica referitoare la nepronunțarea de către prima instanță asupra excepției tardivității aplicării sancțiunii disciplinare.
Analizând critica se poate constata înainte de toate că reclamanta(contestatoarea) nu a formulat un capăt de cerere distinct, în cadrul contestației, prin care să solicite constatarea tardivității aplicării sancțiunii disciplinare dată de faptul trecerii a mai mult de 6 luni de la săvârșirea uneia sau a tuturor faptelor imputate, ci a înțeles ca doar în cadrul recursului, prin motivele acestuia să invoce un asemenea aspect.
În această situație nu se poate reproșa primei instanțe că nu s-a pronunțat asupra excepției. Mai mult, asupra nepronunțării asupra unei cereri sunt incidente dispozițiile art.281/1 din C.pr.civ. care stabilesc o procedură de care contestatoarea (reclamanta) nu a uzat.
Pe de altă parte, nu se poate susține că instanța nu s-a pronunțat asupra tardivității aplicării sancțiunii cât timp, concluzia ce se bazează pe starea de fapt din a cărei analiză nu putea lipsi aspectele legate de existența faptelor și a constatării îndeplinirii cerințelor ca aceste fapte să constituie abateri disciplinare.
A considera astfel, înseamnă a ignora întregul demers juridic al primei instanțe făcut în scopul constatării legalității sau nu a abaterilor disciplinare ca fundament al măsurii concedierii luate de pârâtă. Or, tocmai acesta a fost scopul
introducerii contestației.
Cu toate acestea Curtea va analiza excepția, având în vedere că luată drept critică nepronunțarea asupra ei poate fi un aspect de nelegalitate a hotărârii având în vedere că se susține că în analiza a stării de fapt dedusă judecății prima instanță nu ar fi observat că o anumită faptă sau anumite fapte nu mai puteau fi reținute ca abateri disciplinare datorită trecerii termenului de 6 luni, prevăzut de art.252 al.1 din C.muncii, și astfel ar fi ajuns greșit la concluzia sancțiunii aplicate.
Critica este neîntemeiată.
Faptele cu privire la care se raportează măsura concedierii sunt :folosirea ținutei de lucru a foștilor salariați, folosirea rochiei albe ca ținută de lucru fără respectarea procedurii și fără aprobarea conducerii societății, folosirea unei perechi de balerini a unei curele și a unui ceas cu încălcarea normelor interne și fără aprobarea conducerii.
Reclamanta deși recunoaște în parte săvârșirea faptelor (folosirea ținutei de lucru, folosirea rochiei albe ca ținută de lucru) cu circumstanțierea interesului societății, nu recunoaște data săvârșirii faptelor, nici a celor recunoscute.
Cu privire la acest aspect, se constată că în cadrul cercetării prealabile reclamanta a adoptat o poziție justificată de subiectul sarcinii probei în litigiile de muncă care este angajatorul potrivit, art.272 din C.muncii.
Anterior referatului șefei de raion din departamentul condus de reclamanta prin care se sesizase conducerea societății pârâte de săvârșirea faptelor acesteia, referat care a precedat demararea cercetării prealabile, s-au făcut demersuri pentru circumstanțierea în timp și loc a faptelor.
În acest sens au fost solicitate angajatelor N. I., Ciurte R. și Cadar A. Estera să dea declarații, fapt realizat, astfel fiind evidențiat că săvârșirea faptelor a fost constatată în luna iulie 2012, cu excepția folosirii curelei care a avut loc în data de 13 aprilie 2012 și a folosirii ceasului care a avut loc în data de_ .
Aceleași precizări le fac angajatele și în cursul cercetării prealabile, la solicitarea comisiei desemnată să efectueze cercetarea prealabilă (f.94).
Așadar, în lipsa răsturnării probei făcută de pârâtă cu privire la data săvârșirii faptelor, se impunea a se reține că data săvârșirii acestora se situează în perioada_ - luna iulie 2012.
În conformitate cu art.252 al.1 din C.muncii";angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în forma scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei";.
În cauză data emiterii deciziei de sancționare este_, astfel că termenul de 6 luni nu a fost depășit.
Îndoielile reclamantei cu privire la stările psihologice ale angajatelor ce au făcut declarații asupra datelor săvârșirii faptelor, nu pot fi reținute ca având forța răsturnării probei făcută de pârâtă sub acest aspect.
Față de cele arătate critica analizată nu este întemeiată.
În ce privește critica de netemeinicie a hotărârii aceasta grupează aspecte privind aprecierea greșită a probelor, aprecierea greșită a îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru fiecare faptă pentru ca aceasta să fie considerată abatere disciplinară, reproșându-se instanței că a făcut o apreciere globală.
Pentru coerența considerentelor prezentei decizii se va prezenta fiecare aspect reținut de contestatoare cu reținerile Curții privind temeinicia sau netemeinicia lui.
- Nu s-a făcut dovada însușirii uniformelor foștilor salariați și nici nu se putea face întrucât acestea rămâneau în posesia salariaților iar dacă s-au predat acest lucru nu s-a făcut către ea.
Susținerea nu poate fi reținută ca întemeiată întrucât în calitate de șef de departament avea potrivit ROI pct.2.2 și pct.4, atribuții de responsabil și respectare a procedurilor administrative ale societății și respectiv atribuții de informare a subordonaților cu privire la purtarea uniformelor și cu privire la procesele importante de lucru în magazin și a obiceiurilor de lucru.
În virtutea unor asemenea îndatoriri chiar dacă nu i-au fost predate uniformele foștilor salariați avea obligația urmăririi ca respectivele ținute să urmeze procedura internă pentru asemenea situații stabilită la nivelul societății.
Este nerezonabil a se reține, prin prisma dispozițiilor regulamentare că reclamanta nu cunoștea procedurile interne, cu atât mai mult cu cât prin actul de confirmare, instruire profesională nr.1048 din_ a certificat că a parcurs primit și însușit toate procedurile, materialele și normele specifice tuturor operațiunilor și activităților curente realizate la nivelul structurilor de magazin deținute de angajator.
- Nu există necesitatea unui acord prealabil din partea superiorului pentru utilizarea rochiei albe și a celei negre și oricum era justificată folosirea acestora de prevederile paragrafului 6.1 din ROI.
Existența unui acord prealabil este implicit regăsit în prevederile de la lit.k din Contractul individual de muncă al reclamantei, unde se prevede că angajatorul va pune la dispoziția salariatului a uniformei pentru sezonul primăvară-vară și a uniformei pentru sezonul toamnă - iarnă, salariatul are obligația de a purta uniforma de sezon pusă la dispoziție de către angajator, pe care va trebuie să o păstreze îngrijită și curată";.
Referitor la justificarea înlocuirii rochiei negre cu rochia albă, pentru folosire, aceasta nu poate fi reținută, întrucât obligația decurgând din caracterul reprezentativ al funcției deținute nu presupune încălcarea altor obligații decurgând din procedurile stabilite privind ținutele de lucru. În acest sens este de reținut ceea ce deja s-a arătat ținuta de lucru era dată de angajator, astfel că angajatul nu putea din proprie inițiativă să ia măsuri de schimbare a ținutei fără acordul angajatorului.
Nu poate fi reținută că ei i s-ar fi opus un regulament pentru uniformă aplicat doar vânzătorilor, întrucât prevederile paragrafului 6.1 al.1,2 din ROI nu-i susțin justificarea. Această prevedere implică de asemenea acordul Companiei, care este cea care trebuie să acorde o sumă mai mare pentru achiziția de haine și pantofi managerilor. De altfel alocarea unei sume mai mari, este singura deosebire față de vânzători în ce privește ținuta de lucru.
- inexistența unor dovezi certe privind utilizarea ceasului înafara sediului societății
Prezumția simplă este unul din mijloacele de probă admise de Codul civil.
Se constată că premisele prezumției folosită de martora Ciurte R., lipsa ceasului din magazin, existența cutiei goale a unui ceas în magazin, observarea purtării unii ceas identic cu cel lipsă de către reclamantă duc la concluzia faptei imputate, având în vedere că în aceeași perioadă de timp s-au derulat atât aceste premise, cât și fapta imputată.
Reclamanta nu a răsturnat prezumția cu probe. Simpla îndoială a reclamantei cu privire la verosimilitatea afirmațiilor martorei nu poate duce la răsturnarea prezumției.
- inexistența de dovezi privind folosirea balerinilor și readucerea lor pe raft
Situația este asemănătoare celei privind folosirea ceasului astfel că, considerentele făcute cu privire la aceasta rămân valabile și cu privire la balerini.
Declarația martorului M. Ștefan potrivit căreia nu a văzut-o pe reclamantă folosind balerinii nu poate răsturna proba pârâtei, întrucât nu s-a făcut dovada că acesta a mai desfășurat activitate la pârâtă în perioada utilizării balerinilor, pe de o parte, iar pe de altă parte are valența probării unui fapt negativ nedeterminat, care însă nu se poate dovedi.
Reclamanta este însă contradictorie cu privire la săvârșirea acestei fapte întrucât afirmă atât inexistența faptei și deopotrivă dă justificare folosirii balerinilor.
- inexistența faptei de folosire a curelei verzi.
Nu poate fi reținută afirmația întrucât se invocă aceleași aspecte de dovadă ca și în cazul ceasului și balerinilor, fiind valabile considerațiile făcute de instanță cu privire la cete bunuri și în privința curelei.
-inexistența vinovăției săvârșirii faptelor în legătură cu activitatea sa.
Trecând peste faptul că abordarea aspectului subiectiv al săvârșirii faptelor implică existența lor și astfel criticile cu privire la acest aspect sunt contrazise chiar de reclamantă, susținerea nu poate fi reținută ca întemeiată.
Susținerea că săvârșirea faptelor nu se corelează cu încălcarea unor prevederi din regulament de ordine interioară sau contractul individual de muncă este contrar realității.
Atât în contractul individual de muncă, actul adițional la acesta în fișa postului cât și în ROI sunt prevederi încălcate de reclamantă.
Astfel; obligația acordului angajatorului cu privire la folosirea ținutei de lucru rezultă din clauza de la lit.k.b din contractul individual de muncă, obligații privind bunuri și echipamente puse la dispoziție de angajator sunt cuprinse în actul adițional la CIM art.V al.5 paragraful 3; obligația de a respecta normele de
conduită prevăzute în ROI -lit.M pct.2 lit.b din CIM; pct.2.2 pct.4, pct.11.3.6 din ROI.
Toate aceste obligații sunt în legătură cu faptele săvârșite de reclamantă, care constituie încălcări comise cu vinovăție.
Reclamanta nu a invocat niciunul din cazurile de înlăturare a vinovăției recunoscute de lege.
Neaducerea la cunoștință a procedurilor administrative interne privind ținutele de lucru în forma TGT, nu este de natură să-i înlăture vinovăția, având în vedere că, acest lucru este nereal, întrucât așa cum s-a arătat prin actul de instruire profesională a certificat însușirea tuturor procedurilor.
Cu referire la redimensionarea sancțiunii în sensul înlocuirii sancțiunii aplicate cu o altă sancțiune se are în vedere prevederile din contractul individual de muncă care instituie o rigoare în îndeplinirea obligațiilor față de angajator, doar în interesul acestuia, încălcarea acestora constituind o abatere gravă sancționată cu desfacerea contractului de muncă.
În contract se mai prevede de asemenea că orice încălcare oricât de nesemnificativă a obligațiilor prevăzute constituie abatere disciplinară care justifică încetarea contractului individual de muncă.
În același timp în ROI în capitolul sancțiuni disciplinare sunt prevăzute faptele pentru care se pot acorda alte sancțiuni decât concedierea disciplinară or faptele reclamantei nu se regăsesc, dimpotrivă ele se încadrează la motivele pentru care se aplică concedierea pct.11.4 paragraful 6 din ROI.
Așadar în cazul reclamantei se poate vorbi de o individualizare a priori sancțiunilor disciplinare acceptate și însușite de reclamantă odată cu încheierea contractelor de muncă, pentru încălcarea obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul de organizare interioară a pârâtei, proceduri administrative.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. A. împotriva sentinței civile nr. 10466 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
I. T. N. | M. | D. C. | G. S. | D. | G. |
red.N.M./A.C.
2 ex. - _
