Decizia civilă nr. 3080/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3080/R/2013
Ședința publică din 17 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta V. S. N. împotriva sentinței civile nr. 13704 din 17 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâtul intimat P. J.
C., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă V. Ș. N., personal, și reprezentanta pârâtului intimat, consilier juridic Cosmina Truță.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtului intimat depune la dosar delegație.
Reclamanta recurentă depune la dosar motivele de recurs și o copie a carnetului de muncă, într-un singur exemplar.
Având în vedere că motivele de recurs au fost depuse la acest termen de judecată, Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuția părților prezente excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 306 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 302 C.pr.civ.
Reclamanta recurentă arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții.
Reprezentanta pârâtului intimat solicită admiterea excepției invocată din oficiu de către instanță și, în consecință, să se constate nulitatea recursului formulat de reclamanta recurentă.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.13704 din 17 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta V. Ș. N., în contradictoriu cu pârâta I. P. UI J.
C., ca neîntemeiată.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâtă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între reclamanta V. Ș.
N. și pârâta Instituția prefectului J. C. s-au derulat raporturi contractuale, reclamanta fiind angajată în baza unui contract individual de muncă ca personal contractual în funcția de analist (programator) ajutor III-I A la compartimentul informatic din cadrul Serviciului P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului C. .
La data de_ a fost emis Ordinul ministrului administrației și internelor nr. I/669/_ (f. 74-75), prin care a fost aprobată, printre altele, lista privind repartizarea posturilor la Serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, stipulându-se pentru județul C. un număr de 5 posturi de ofițeri, 21 de agenți și 3 posturi de personal contractual, din care 1 post de inginer de sistem și 2 posturi de analist (programator).
Prin ordinul prefectului nr. S/170/_ (f. 22), a fost aprobat statul de organizare al Serviciului P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului C. cu un număr de 29 de posturi din care 5 de ofițer, 21 de agent și 3 de personal contractual.
Angajatorul, în temeiul acestor ordine, a luat măsura încetării contractului individual de muncă ca urmare a desființării locului de muncă al reclamantei, emițând în acest sens ordinul prefectului nr. 183/_ (f. 9-10), prin care a acordat reclamantei un termen de preaviz de 20 de zile, manieră în care a procedat cu toți ceilalți angajați pe posturi de personal contractual pe funcția de analist (programator).
Astfel cum reiese din adresa nr. 8874/VI/_ (f. 28), s-a procedat la departajarea angajaților afectați de concediere prin organizarea unui examen, la data de_, examen la care reclamanta, astfel cum reiese din chiar susținerile acesteia, a fost devansată de alți angajați aflați în aceeași situație.
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 78 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
Potrivit prevederilor art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desființarea locului de muncă trebuind să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Prin urmare, pentru concedierea salariatului din motive neimputabile, în condițiile art. 65 din Codul Muncii, este necesar să aibă loc o reorganizare a activității angajatorului care să corespundă unei nevoi a acestuia și să conducă la desființarea efectivă a postului ocupat de salariat.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că reorganizarea activității, dificultățile economice și transformările tehnologice reprezintă prin ele însele cauze reale și serioase de desființare a locului de muncă.
În doctrină și jurisprudență s-a subliniat în mod constant că pentru a se reține îndeplinirea condiției impuse de art. 65 alin. (2) din Codul Muncii este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea [Curtea de Apel Constanța, Secția I civilă, Decizia nr. 783 din 13 decembrie 2011, în Buletinul Curților de Apel nr. 4/2012]
În acest context reorganizarea, în înțelesul prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, nu presupune cu necesitate existența unei situații economice precare a societății angajatoare, fiind suficiente doar o modificare a schemei de personal în funcție de oportunitățile oferite de viața economică sau financiară.
În cauza de față, în raport de apărările reclamantei, instanța reține ca fiind aplicabile prevederile O.G. nr. 83/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.
Potrivit art. 11 ind. 4 alin. 1 din acest act normativ, Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, care funcționează in subordinea M. ui Administrației și Internelor.
În conformitate cu prevederile art. 11 ind. 7 alin. 1 din acest act normativ, organigrama, statul de organizare, precum și regulamentul de organizare și funcționare ale Direcției regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se aprobă prin ordin al ministrului administrației și internelor.
Totodată, potrivit art. 11 ind. 3 alin. 2, prefectul aprobă prin ordin, cu avizul Direcției regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, structura organizatorică a serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, numărul de posturi, în limita numărului maxim de posturi stabilit anual pentru prefectura de către Ministerul Administrației și Internelor, precum și statul de funcții, în condițiile legii.
Astfel cum reiese din analiza acestor dispoziții legale, aparent legiuitorul a prevăzut în competența a două instituții stabilirea organigramei și statului de organizare ale serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, respectiv în cea a ministrului administrației și internelor și cea a prefectului.
Cu toate acestea, instanța a reținut că o interpretare corectă a acestui text legal impune concluzia că prefectului îi revine competența doar în ipoteza în care modificările vizează exclusiv organigrama și statul de organizare ale serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor organizat în subordinea instituției prefectului din județul respectiv, iar în situația în care se impun modificări la nivelul mai multor sau a tuturor structurilor servicii publice comunitare, competența aparține ministrului administrației și internelor.
Ori, în cauza de față, se constată că reclamanta a fost concediată ca urmare a unui proces de reorganizare instituțională determinată de încadrarea în limitele cheltuielilor bugetare aprobate de Ministerul Administrației și Internelor, astfel că, în raport de împrejurarea că Ordinul ministrului administrației și internelor nr. I/669/_ stabilește, printre altele și lista privind repartizarea posturilor la Serviciul publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor al județul C., instanța constată că emiterea unui ordin de către prefect, cu obținerea prealabilă a avizului Direcției regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, nu mai era necesară, reorganizarea producându-se la nivelul tuturor instituțiilor similare din subordinea M. ui Administrației și Internelor, în baza ordinului menționat, a cărui nelegalitate reclamanta nu a invocat-o.
Prin urmare, susținerile reclamantei vizând nelegalitatea concedierii sale ca urmare a lipsei avizului mai sus menționat și a nelegalității ordinului prefectului sunt neîntemeiate, concedierea sa având ca temei Ordinul ministrului administrației și internelor nr. I/669/_ .
Cât privește criticile reclamantei V. Ș. vizând data menționată în cuprinsul ordinul prefectului nr. 183/_, instanța a reținut, astfel cum reiese din copia acestui înscris depusă la dosar chiar de către reclamantă la filele 11-12, că aceasta a semnat personal de luare la cunoștință a conținutului acestui înscris, menționând totodată data acestei operațiuni ca fiind_ .
Ori, nu se poate reține, în raport de această conduită a reclamantei, că data de emiterea a actului menționată este nereală, astfel cum susține aceasta.
Împrejurarea că pârâta a procedat mai întâi la încetarea contractelor individuale de muncă a tuturor celor 6 persoane angajate pe posturile supuse
reorganizării, iar abia apoi la organizarea examenului de departajare, examen
urmat de reangajarea celor două persoane care au obținut notele cele mai mari, nu este de natură să atragă nulitatea concedierii reclamantei, în condițiile în care angajatorul a procedat la fel, chiar dacă atipic, cu toți angajații implicați în procedura reorganizării.
De altfel, acest mod de a proceda este în concordanță cu prevederile pct. 1 din anexa la Ordinul M. ui Administrației și Internelor nr. 129/2011 pentru aprobarea Procedurii-cadru privind organizarea și desfășurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul M. ui Administrației și Internelor, care prevede că această procedură reglementează modul de organizare și desfășurare a examenului pentru departajarea în vederea
nu mir ii în f uncție a p erson alulu i c are a oc up at pos tur i de n atu r a celor desf iinț ate
în cadrul aceleiași/aceluiași structuri/compartiment anterior reorganizării/reducerii de posturi.
Prin urmare, textul legal făcând referire la numirea în funcție, iar nu menținerea în funcție, și la persoane care au ocupat posturi de natura celor desființate, iar nu de persoane care ocupă astfel de posturi la momentul organizării examenului, se constată că procedura urmată de pârâtă a fost conformă dispozițiilor legale.
Referitor la susținerile reclamantei vizând prezumtiva discriminare existentă ca urmare a împrejurării că a fost supus reorganizării numai personalul compartimentului informatic, în timp ce alte compartimente nu au fost afectate, instanța a reținut în primul rând că, pentru a analiza existența unei potențiale discriminării este necesar a se compara situații similare, ceea ce nu este cazul în cauză, întrucât chiar reclamanta se raportează la compartimente cu o activitate diferită. Mai mult, tribunalul reține că aprecierea asupra necesității reorganizării unor compartimente este o decizie a angajatorului de oportunitate, care însă excede limitelor de analiză ale instanței, fiind de competența instanței verificarea doar a legalității procesului decizional.
Pentru toate aceste motive, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta V. Ș. N. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. ui J.
C., aceasta fiind neîntemeiată.
În aplicarea art. 274 din Codul de procedură civilă, având în vedere că reclamanta este parte căzută în pretenții și că pârâta nu a formulat o cerere expresă în acest sens, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta V. Ș. N. a declarat recurs,
fără a indica motivele de nelegalitate pe care se sprijină.
Examinând recursul declarat de reclamant, Curtea de Apel urmează să constate nulitatea sa.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.1 Cod procedură civilă ";recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.";
În speță, deși reclamanta a declarat recurs în termenul legal de 10 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 215 din Legea nr. 62/2011, nu s-a conformat obligației prevăzute de art.303 alin.1 Cod procedură civilă de a-și motiva recursul ";prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs";. Astfel, reclamanta a depus motivele de recurs doar la primul termen d e judecată, când termenul de recurs era deja împlinit.
În raport de aceste dispoziții legale, constatând și că nu există motive de ordine publică care să fie invocate din oficiu, în condițiile art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta V. Ș. N. împotriva sentinței civile nr. 13704 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
D. G. | L. | D. | S. D. |
Se află în C.O. semnează Președintele instanței
V. M.
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond. A. I.
