Sentința civilă nr. 14230/2013. Cotestație decizie concediere
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 14230/2013
Ședința publică din data de 14 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: P. U. Asistent judiciar: C. -E. P.
Asistent judiciar: I. R. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de litigii de muncă având ca obiect contestație decizie de concediere formulată de reclamantul T. S., în contradictoriu cu pârâta S.C. P. P. S.R.L.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de_ prin serviciul de registratură al instanței pârâta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, iar la data de_ reclamantul a depus concluzii scrise.
Totodată se constată că mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de azi,_ .
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul T. S. în contradictoriu cu pârâta SC P. P. S., a solicitat anularea Deciziei de concediere disciplinară nr.44/_ emisă de pârâtă, ca fiind nelegală, respectiv constatarea încetării raportului de muncă dintre părți la data de_ în urma prezentării demisiei fără preaviz, prin notificarea expediată prin fax, precum și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate cu rata inflației ce i se cuvin pentru munca prestată, reprezentând 328 de ore suplimentare (echivalentul a 41 zile), pe perioada_ -_, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajat în cadrul societății pârâte pe postul de bucătar, semnând în acest sens contractul individual de muncă nr.34/_ și că după semnarea acestui contract i s-a pretins de către reprezentanta pârâtei să presteze activități peste orele de
program, începând cu ora 7 și până la orele 22-23, inclusiv sâmbăta și duminica, fără să beneficieze de repausul săptămânal la care avea dreptul.
A mai arătat reclamantul că orele suplimentare prestate nu i-au fost plătite, respectiv că reprezentanta pârâtei i-a pretins să presteze activități care exced postului pentru care a fost angajat și că această situație a durat până în data de_, când în urma unei discuții cu reprezentanta pârâtei a refuzat să mai efectueze activități suplimentare, în afara de cea pentru care a fost angajat.
De asemenea, a susținut că pârâta i-a pretins continuarea activităților suplimentare, având în vedere că locuiește la pensiune, însă a refuzat și a plecat de la societate.
Reclamantul a învederat că la data de_ a primit o înștiințare, prin care pârâta l-a invitat să se prezinte la pensiune pentru clarificarea situației contractuale, având în vedere că a lipsit nemotivat de la locul de muncă din data de_ și că în caz de neprezentare se va emite decizia de desfacere a contractului de muncă și că în urma contactării pârâtei, i s-a comunicat că poate să desfășoare activitate 8 ore/zi, să beneficieze de repausul săptămânal și să nu mai presteze activități suplimentare cu condiția să facă naveta, însă acest lucru era imposibil, având în vedere distanța de la care urma să se prezinte la locul de muncă, astfel că pârâta nu i-a mai permis continuarea activității.
Față de acest refuz al pârâtei, reclamantul i-a comunicat pârâtei prin fax în data de_ o notificare, aducându-i la cunoștință faptul că își dă demisia iar în data_ i-a comunicat pârâtei încă o notificare și ca urmare, în data de_ a fost invitat la punctul de lucru, considerând că această invitație s-a referit la clarificarea situației sale și nicidecum la cercetarea disciplinară.
Reclamantul a menționat că în data de_ pârâta i-a comunicat adresa nr.58/_, prin care a fost anunțat că nu s-a prezentat la convocarea pentru efectuarea cercetării administrative, aspect care i-a fost adus la cunoștință prima dată prin decizia de concediere, comunicându-i-se totodată că a părăsit intempestiv locul de muncă și nu a depus cererea de demisie.
Reclamantul a mai arătat că în data de_, prin scrisoare recomandată, pârâta i-a comunicat Decizia de concediere nr.44/_ în cadrul căreia s-a menționat, în mod nereal, faptul că a părăsit locul de muncă fără nicio justificare și fără să anunțe conducerea și că nu s-a prezentat pentru efectuarea cercetării disciplinare.
Reclamantul a apreciat că nota nr.48/_ emisă de pârâtă nu îndeplinește condițiile minime prevăzute de art.267 alin.2 C. muncii, privind convocarea salariatului la cercetarea prealabilă, fiind astfel lipsit de posibilitatea de a-și susține punctul de vedere conform prevederilor art.267 alin.4 C. muncii
și art.24 alin.1 din Constituție.
Totodată, a considerat că decizia de concediere este nelegală, fiind emisă fără o motivare temeinică care să justifice sancțiunea ce i-a fost aplicată, iar în ceea ce privește drepturile salariale care i-au fost expediate, acestea nu reprezintă totalitatea drepturilor care i se cuvin.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC P. P. S. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată și a arătat că starea de fapt prezentată de reclamant nu este reală, acesta fiind angajat cu contract de
muncă pe postul de bucătar și i s-a pus l dispoziție o încăpere pe care putea să o folosească nestânjenit și fără nicio obligație de ordin material.
A mai arătat pârâta că în data de_ reclamantul a formulat o cerere de concediu fără salar pentru 2 zile iar din data de_ fără să anunțe nimic, nu s-a mai prezentat la locul de muncă, lăsând pârâta descoperită cu postul de bucătar iar atribuțiile sale au fost preluate de personalul din pensiune, care însă nu are calificarea necesară.
În aceste condiții, reprezentanta pârâtei la punctul de lucru a sesizat conducerea societății cu privire la lipsa nemotivată a reclamantului de la locul de muncă, iar ulterior acesta a fost convocat pentru efectuarea cercetării disciplinare, însă nu s-a prezentat la data și ora stabilită, motiv pentru care s-a emis Decizia nr.44/_ privind desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului în baza art.61 lit.a C. muncii.
Pârâta a apreciat că susținerile reclamantului sunt nefondate și că acesta nu a lucrat mai mult de 8 ore pe zi, fiind zile întregi când din lipsa turiștilor, personalul era doar prezent la lucru, fără să presteze vreo muncă.
De asemenea, s-a arătat că reclamantului i-au fost achitate toate drepturile salariale la zi, asigurându-i-se și ce nu cuprindea contractul său de muncă, respectiv masa zilnică și cazare, fără plată.
În privința solicitării reclamantului de anulare a deciziei de concediere și constatarea faptului că raporturile de muncă au încetat din data de_ prin demisia acestuia, pârâta a arătat că nu este de acord, având în vedere că măsura concedierii dispusă este legală și temeinică, fiind realizată conform prevederilor Codului muncii.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Conform contractului individual de muncă nr.34/2012 reclamantul a fost angajatul pârâtei începând cu data de_ pe o durată nedeterminată în meseria de bucătar cu un program de 8 ore de muncă pe zi, 40 ore pe săptămână la punctul de lucru situat in Comuna Mârgău, sat Scrind Frăsinet, jud. Cluj, unde funcționează o pensiune.
În data de_ reclamantul a formulat o cerere prin care a solicitat pârâtei să îi acorde 2 zile libere fără plată în zilele de 10 și 11 octombrie pentru rezolvarea unor probleme de ordin personal.
Începând cu data de_ reclamantul nu s-a mai prezentat la locul de muncă.
În această situație, o angajată a punctului de lucru a sesizat conducerea societății despre lipsa nemotivată a reclamantului de la locul de muncă, prin adresa nr.47/_ .
Prin adresa nr.48/_ pârâta l-a convocat pe reclamant pentru data de_ orele 12,00 la punctul de lucru unde a fost angajat în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, având în vedere absența nemotivată de la serviciu începând cu data de_ .
La data și ora fixată, reclamantul a fost așteptat la punctul de lucru din Scrind Frăsinet de către administratorul pârâtei, însă reclamantul nu s-a prezentat la această convocare.
Ca urmare a acestei neprezentări, pârâta a întocmit Referatul nr.49/_ prin care s-a expus situația de fapt și s-a făcut propunerea de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.
La data de_ pârâta emis Decizia nr.44 prin care a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în baza art.61 lit.a C. muncii, decizie care i-a fost comunicată reclamantului prin Înștiințarea nr.51/_ .
Potrivit prevederilor art.251 C. muncii, sub sancțiunea nulității absolute nicio măsură cu excepția avertismentului nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfășurări cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. Neprezentarea salariatului la convocarea făcută, fără motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
După cum rezultă situația de fapt expusă anterior, după ce a lipsit nemotivat începând cu data de_, reclamantul a fost convocat în scris prin adresa nr.48/_ care întrunește condițiile prevăzute de lege în speță, i s-a comunicat acestuia efectuarea cercetării disciplinarea prealabile pentru absențe nemotivate pentru data de_, orele 12,00 la punctul de lucru situat în localitatea Scrind Frăsinet.
Această convocare făcută de către pârâtă îndeplinește condițiile prevăzute de Codul muncii iar lipsa nejustificată a reclamantului de la această convocare, dă dreptul pârâtei să emită decizia de concediere fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
În cursul procesului, reclamantul a afirmat că la data de_ a comunicat pârâtei prin fax o notificare prin care i-a adus la cunoștință că își dă demisia și a arătat și motivele care l-au determinat să își dea această demisie.
Conform prevederilor art.81 Codul muncii, prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care printr-o notificare scrisă comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă după împlinirea unui termen de preaviz. Angajatorul este obligat să înregistreze demisia salariatului. Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a face dovada prin orice mijloace de probă.
La dosarul cauzei nu există o notificare scrisă făcută de către reclamant, comunicată pârâtei în vederea încetării contractului individual de muncă prin demisie și nu este dovedit nici eventualul refuz al pârâtei de a înregistra un asemenea act unilateral de voință.
Față de această situația, instanța apreciază că raporturile de muncă au încetat în mod legal în temeiul art.61 lit.a C. muncii, așa cum este prevăzut în decizia de concediere nr.44/_ și nu ca urmare a demisiei așa cum nefondat susține reclamantul.
Reclamantul a desfășurat activitate efectivă la pensiunea din localitatea Scrind Frăsinet in perioada 12.09-_ adică 41 de zile.
După cum rezultă din contractul individual de muncă, programul de lucru al acestuia a fost de 8 ore pe zi, 40 ore pe săptămână. În zilele 10 și11 octombrie
2012 a avut 2 zile libere fără plată iar după data de_ nu a mai prestat muncă.
Din declarațiilor martorilor audiați în cauză rezultă că pentru alte activități decât cea de bucătar, pârâta a avut angajat alt personal care a prestat muncă sub aspectul aranjatul meselor și curățenia în curtea pensiunii și in perioada arătată numărul clienților cazați la respectiva pensiune a fost foarte redus, persoanele care au fost pe acolo au fost cunoștințe ale proprietarilor.
Pentru munca prestată efectiv în meseria de bucătar, conform contractului individual de muncă semnat între părți, reclamantul și-a primit drepturile salariale.
Conform prevederilor art.16 alin.1 Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului
În cazul de față, contractul individual de muncă a fost încheiat în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română și cuprinde ca urmare a acestui consimțământ, printre altele, durata normală a timpului de lucru, respectiv 8 ore pe zi, 40 ore pe săptămână.
Având în vedere că legea prevede că acesta se încheie obligatoriu in formă scrisă, reclamantul nu poate dovedi prin martori altceva decât este cuprins in conținutul acestuia.
Conform prevederilor art.120 Codul muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de lucru, adică în afara numărului de 8 ore pe zi, 40 ore pe săptămână, se consideră muncă suplimentară. Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii, producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident.
În lumina acestor prevederi legale, acordul salariatului pentru efectuarea muncii suplimentare trebuie dat la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestui contract printr-un act adițional și să fie cuprins în conținutul acestui act.
În speță, nu este vorba despre existența unui acord al salariatului reclamant cu privire la efectuarea de muncă suplimentară și prin urmare, cererile lui privind plata așa-ziselor ore suplimentare sunt nefondate și urmează să fie respinsă.
Deoarece pârâta nu a căzut în pretențiile reclamantului, așa cum prevede art.274 C.pr.civ. din anul 1865, aceasta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecat solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. S., domiciliat în T., str. C. nr.22, ap.31, jud.Cluj în contradictoriu cu pârâta SC P. P. S., cu sediul în T., Z. S., str. B. nr.58, sc.C, et.2, ap.10, jud. Timiș.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, P. U. | Asistent judiciar, C. -E. P. | Asistent judiciar, I. R. |
Grefier, R. B. M. |
Red.UP/tehn.MG 4 ex. 07.11.13