Decizia civilă nr. 3147/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3147/R/2013
Ședința publică din data de 19 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 11642 din 8 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamanții intimați C. C., M. A., A. F. M., B. A. L., B.
L., C. R., C. P. I., C. N., C. M., C. A., D.
C., D. M., G. R., M. I., M. G. D., P. G., P. L. ,
R. C. S., T. C. D., V. C., V. G. - J., V. A. S. ,
B. D., V. A. C., C. I. G., H. R. M., H. D., P.
A. M. și pe pârâtul intimat C. N. E. R., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recur se solicită judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj sub nr. 5513/117/_, reclamanții:C. C., M. A., A. F. M., B. A. L., B. L., C.
R., C. P. I., C. N., C. M., C. A., D. C., D.
M., G. R., M. I., M. G. D., P. G., P. L., R. C.
S., T. C. D., V. C., V. G. - J., V. A. S., B. D. ,
V. A. C., C. I. G., H. R. M., H. D. și P. A. M. au chemat în judecată pe pârâții: C. N. "E. R. "; C. -N., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N., solicitând instanței să îl oblige unitatea de învățământ pârâtă, în calitate de angajator, la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu data de_ până la_, actualizată în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plătii și obligarea pârâtului C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. să aloce fondurile necesare plătii drepturilor salariale solicitate.
În motivarea acțiunii, s-a arătat în esență că reclamanții sunt îndreptățiți să primească drepturile salariale solicitate în temeiul O.G. nr. 15/2008 aprobată prin cu modificări prin Legea nr.221/2008, ținând cont de deciziile Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de C. și Justiție referitoare la modificările aduse acestor acte normative.
Pârâtul C. local al Municipiului C. -N. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În dovedire, părțile au depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 11642 din 8 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj,
s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, pentru perioada_ -_ și s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamanții: C. C., M. A., A. F. M., B. A. L., B. L., C. R., C. P. I., C. N., C. M., C. A.
, D. C., D. M., G. R., M. I., M. G. D., P. G., P.
L., R. C. S., T. C. D., V. C., V. G. - J., V. A.
S., B. D., V. A. C., C. I. G., H. R. M., H. D.
și P. A. M., în contradictoriu cu pârâții C. N. "E. R. "; și C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. .
Pârâtul C. N. "E. R. "; a fost obligat, în calitate de angajator pentru reclamanți, la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu data de 1 aprilie 2009, până la data de 31 decembrie 2009 pentru reclamanții: C. C., M. A., B. A. L., B. L., C. R., C. P. I., C. N., C. A., D. M., G. R.
, M. I., M. G. D., P. G., P. L., R. C. S., T. C.
D., V. C., V. G. - J., V. A. S., B. D., V. A. C. ,
C. I. G. și H. R. M., pentru reclamanții A. F. M., C. M.
, D. C., pentru perioada_ -_, pentru reclamanta H. D. pentru perioada_ -_, iar pentru reclamanta P. A. M. pentru perioada_ -_, sume care vor fi actualizate în funcție de coeficientul de
inflație, până la data plății efective.
S-a respins cererea având ca obiect drepturile anterioare datei de_, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
În cauză este prescris dreptul reclamanților la acțiune cu privire la pretențiile având ca obiect diferențele de drepturi salariale aferente perioadei _
_, potrivit prevederilor art. 283 alin.1 lit. c din Legea 53/2003 (Codul muncii), "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat _";.
În cauză s-a solicitat obligarea la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate pentru perioada_ -_, actualizată cu coeficientul de inflație, însă raportat la data scadenței sumelor pretinse (o prescripție distinctă pentru dreptul salarial aferent fiecărei luni), și la data înregistrării cererii 2 mai 2012, instanța a reținut că pentru pretențiile aferente perioadei_ -_ a fost depășit termenul de prescripție de 3 ani.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanții: C. C., M. A., B. A. L., B. L., C. R., C. P. I., C.
N., C. A., D. M., G. R., M. I., M. G. D., P. G.
, P. L., R. C. S., T. C. D., V. C., V. G. - J., V.
A. S., B. D., V. A. C., C. I. G. și H. R. M., au avut calitatea de cadre didactice la unitatea de învățământ pârâtă în perioada _
_, reclamanții: A. F. M., C. M., D. C., în perioada _
_, reclamanta H. D., în perioada_ -_, iar reclamanta P.
A. M., în perioada_ -_, astfel cum rezultă din adeverința eliberată de angajator.
Asupra cadrului legislativ care reglementează materia, instanța a reținut că, prin dispozițiile O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Ordonanța nr.15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Ulterior, prin, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament .
Prin Decizia nr. 1221/_ a fost admisă excepția de neconstituționalitate a OUG 136/2008, Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, astfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr.759/11 noiembrie 2008, prin care a fost modificată denumirea O.G. nr.15/2008, prin art. I pct.2 și 3 și au fost reduse în mod substanțial majorările salariale la ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008 .
Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, publicată în M.O. - Partea I, nr.464/6
iulie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în copul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Totodată, prin Decizia nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din
O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O.U.G. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța a reținut că întrucât modificările aduse O.G. nr.15/2008 prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte .
Tribunalul a constatat în același timp că Guvernul, în loc să pună de acord prevederile neconstituționale cu Constituția, potrivit art.31 alin.3 din Legea nr.47/1992, a procedat la emiterea unor noi ordonanțe de urgență ( nr.31/2009 și 41/2009) cu efecte juridice asemănătoare anterioarelor ordonanțe declarate neconstituționale .
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern
nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, tribunalul a reținut că în prezent O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr.221/2008.
De asemenea, a mai reținut prima instanță că, potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, a constituit o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
Totodată, instanța a reținut că reclamanții dețin un bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate consacrat în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
De asemenea, reclamanții sunt beneficiari ai dispozițiilor O.G. nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008 și în această calitate pot pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale. Această "speranță legitimă"; a reclamanților își găsește justificarea și în numeroasele modificări legislative prin intervenția Guvernului, care prin ordonanțe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ (Străin și alții împotriva României, nr.57.001/00, C.E.D.O. 2005- VII, 21 iulie 2005, Păduraru împotriva României, Podeanu împotriva României, R. împotriva României). Totodată, prin numeroasele modificări legislative a căror
neconstituționalitate a fost declarată succesiv de instanța de control constituțional, s-a produs o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea drepturilor salariale.
În lumina aceleiași jurisprudențe CEDO, tribunalul a reținut că pentru ca o ingerință să fie socotită în conformitate cu dispozițiile art. Prot.1 la Convenție, aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să fie impusă de o cauză de utilitate publică și, nu în ultimul rând, să fie proporțională cu scopul legitim urmărit, în sensul de a păstra un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza Viașu împotriva României).
În speță, s-a constatat că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților care încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament .
În acest context, văzând și dispozițiile art. 20 alin.2 din Constituția României, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului care constituie o garanție a respectării drepturilor conferite particularilor.
Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata și modificata prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite
funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 31 martie 2009, respectiv 6 februarie 2009 și până la data de 31 decembrie 2009.
În speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul a reținut că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
Pentru toate considerentele expuse, prima instanță a admis în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N.
, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Soluția pronunțata de către instanța de fond este nelegala, hotărârea fiind pronunțata cu încălcarea prevederilor legale incidente in materie, motiv de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 9 Cod.proc.civilă.
Potrivit petitelor cuprinse in cererea de chemare in judecată, recurenții consideră că nu au în cauză calitate procesuală pasivă, având in vedere că, in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 128/1997, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale ale acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 63 alin.4, lit. b din Legea 215/2001, Primarul întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local. Astfel, Primarul municipiul poate aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Prin urmare, rezulta ca in vederea acordării diferențelor drepturilor salariale, solicitate prin cererea introductiva, era necesar ca partenerii sociali sa procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii
bugetului de stat, negocierea, in vederea includerii respectivelor drepturi in actele normative care le reglementează si achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
De asemenea, se mai arată că, pentru ca instituțiile pârâte să poate aloca sumele necesare plății drepturilor salariale, era necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate in mod corect si sa fi fost virate in contul bugetului local, având in vedere ca sumele provin de la bugetul de stat, instituția pârâtă făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu dispozițiile art. 39 alin 6 din Legea 273/2006.
De asemenea, se arată că Legea nr.1/2011 stabilește, la art.1, că finanțarea de baza asigura desfășurarea in condiții normale a procesului de
învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale.
Totodată, potrivit alin. 2, finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugata si alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile si alte drepturi salariale in bani, stabilite prin lege, precum si contribuțiile aferente acestora [ ... ]. In acest sens, alin. 5 prevede: Finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii si sectoare ale municipiului Bucuresti, de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului Bucuresti, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului școlar al Municipiului Bucuresti; De asemenea, alin. 6 Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat ca finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina autorităților administrației publice locale. Așadar, se observă ca, unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul local si din alte surse, urmând ca finanțarea de baza sa se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale.
Totodată, se mai arată că bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin H.C.L. nr. 57/2012, însa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților.
De asemenea, se susține că, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea nr.293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor si obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean, a primarului si cu asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Școlar sau a Direcției de munca si Solidaritate Sociala, după caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Raportat la aceste considerente, se arată ca art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006, Direcția Generala a Finanțelor P. e asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, in termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat În Monitorul Oficial al României, Partea 1.
În consecință, se arată că, pentru ca instituțiile pârâte sa poată aloca fonduri pentru cheltuielile solicitate este imperios necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate in mod corect,
să fi fost prevăzute in bugetul de stat, iar pe de alta parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local, instituția pârâtă făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 6 din Legea nr. 273/2006.
Analizând recursul formulat de pârâtul C. LOCAL MUNICIPIULUI C. -N.
,
prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat
pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-recurent în cauză, având în vedere faptul că, potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din Legea nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
În acest sens, potrivit disp.art.33 din H.G. nr.2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit.c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, având următoarea componență:
un viceprimar - președinte;
2.șeful compartimentului de finanțare și administrare a învățământului din cadrul consiliului local;
unul-doi contabili ai unităților de învățământ din localitate;
unul-doi directori ai unităților de învățământ;
reprezentanții organizațiilor sindicale desemnați de sindicatele județene.
În ceea ce privește disp.art.63 din Legea nr.215/2001, se reține că recurentul nu a probat în cauză că ar fi solicitat, în cadrul fundamentării fondurilor necesare unităților de învățământ, alocarea în buget a sumelor necesare plății drepturilor solicitate de către reclamanți prin acțiune.
Cât privește disp.art.104 din Legea nr.1/2011 și ale H.C.L. nr.57/2012, precum și cele ale Legii nr.293/_ nu se poate reține că acestea ar putea fi aplicabile în cauză, întrucât nu erau adoptate la data la care drepturile solicitate prin acțiune erau scadente.
Se mai reține că în mod corect prima instanță a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți, în perioada 1 aprilie-31 decembrie 2009, la plata diferențelor salariale cuvenite, potrivit dispozițiilor Legii nr. 221/2008, drepturi de care aceasta a fost lipsită în mod nejustificat.
Prin decizia nr.3/2011, obligatorie pentru instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, având în vedere efectul deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale Ordonanțele de Urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 31 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Având în vedere aceste dispoziții legale, se reține că recurentului le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește fundamentarea fondurilor necesare și asigurarea finanțării unităților de învățământ, necesare plății tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământ, cu respectarea legilor și a prevederilor contractuale în vigoare la data scadenței acestora.
În consecință, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativ prin lege plata acestui drepturi din fonduri bugetare, ulterior, în cursul aplicării acestor prevederi legale, acordarea efectivă a acestor drepturi bănești, a rămas doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve unitățile școlare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamanții nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a școlilor nici nu realizează asemenea venituri.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 alin.1 Cod.proc. civilă, urmează să se respingă ca nefondat recursul formulat de C. LOCAL MUNICIPIULUI C. -N. și să se mențină sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr.11642 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
-C. B. I. -R. M. C. M.
pentru judecător aflat în C.O. semnează vicepreședintele instanței
Axinte A.
GREFIER
G. C.
pentru grefier aflat în C.O. semnează prim-grefier
Red. C.M./Dact. V.R.
2ex./_
Jud.fond: R. -M. V.
