Decizia civilă nr. 3232/2013. Acţiune în constatare
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3232/R/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta O. S. C. împotriva sentinței civile nr. 7114 din 22 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată SC C. ANA SA și intervenienții intimați C. V., C. M. și C. O., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, consilier C. Protopopescu M. și reprezentanta pârâtei intimate SC C. SA, avocat Criste I. T. din Baroul Cluj, lipsă fiind celelalte părți.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar delegația de reprezentare în instanță și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentanta pârâtei intimate SC C. SA depune la dosar atât împuternicirea avocațială, cât și delegația de substituire prin care a fost desemnată de către SCPA Lăpușan, Moscovots, Șteopan și Asociații să reprezinte partea în fața instanței și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii introductive de instanță, respectiv să se constate că activitatea desfășurată de reclamanți în cadrul pârâtei, se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Reprezentanta pârâtei intimate lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea formulată de reclamanta O. S. C. în numele membrilor de sindicat Aursulesei Virginia, Campan V. Ananie, David
O., Bonțidean E., Boros Ilonka, Tutui Florica, Bichiș M., Precup M., Bichiș L. E., K. s Desideriu, Buleu Hoza O. M., P. ța Ana, Hedeșiu Reghina, Divricean G., Varga L., Olosutean M., Zanc Semira E., Gaciu M., Avram Ana, P. a M., P. a E., R. G. și R. Nastasia și cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții C. V., C. M. și
C. O. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. ANA S.A. s-a solicitat instanței să
constate că activitatea desfășurată în cadrul pârâtei se încadrează în grupa a II a de muncă și să oblige pârâta la eliberarea unei adeverințe din care să ateste încadrarea în grupa a II a muncă pentru fiecare din reclamanți și intervenienți.
În motivare se arată că pârâta le-a eliberat adeverințe care atestă prestarea activității în condiții deosebite de muncă peste 70 % din programul de lucru, dar nu a dispus încadrarea acestora în grupa a II a de muncă, cu toate că salariații reclamanți care au lucrat la atelierul de tălpuit, cusut, CTC mecanic, utilizează în anumite faze ale procesului tehnologic substanțe toxice cum ar fi acetona, toluenul, benzina și acetat de etil, compuși pe bază de clor, rășini sintetice și cauciuc, fapt care rezultă din buletinele de analiză.
Deși legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare, dar reprezentantul acesteia s-a prezentat în instanță și a depus răspunsul la interogatoriu.
Prin sentința civilă nr. 7114 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar numărul_
, a fost respinsă acțiunea și cererile de intervenție în interes propriu formulate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
În cauză se impune aprecierea, interpretarea și aplicabilitatea justă a normelor legale incidente, în caz contrar devenind superfluă obligativitatea dispozitivă a acestora, în condițiile în care prin Ordinul nr. 100/_ a fost completat Ordinul nr. 50/1990, iar prin Ordinul nr. 125/_ au fost precizate locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrata după 1 martie 1990.
Instanța a reținut că pentru perioada anterioară datei de 18 martie 1969, încadrarea în grupa I sau II de muncă s-a făcut cu respectarea Instrucțiunilor M. ui Muncii nr._ care cuprind meseriile și funcțiile prevăzute în grupele I și II de muncă iar pentru perioada lucrată după data de 18 martie 1969 până la data de 1 aprilie 2001, încadrarea în grupe superioare de muncă s-a făcut conform Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990, ordin ce a înlocuit ordinele M. ui Muncii și M. ui Sănătății nr. 59/_ și 210/197.
Se precizează la pct. 5 din Ordinul nr. 50/1990 modificat, că existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinarea noxelor de către organele M. ui Sănătății sau laboratoarele proprii de specialitate ale unităților.
Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
Condițiile potrivit cărora un loc de muncă se încadrează în grupa I sau II de muncă sunt reglementate în actele normative mai sus menționate, iar
instanțele de judecată, în aprecierea și aplicabilitatea acestor dispoziții legale exprese precum și a normelor convenționale aplicabile, sub cerința și obligativitatea justei interpretări și valorificări logice și juste, inclusiv a probațiunii administrate, au competența de a stabili și/sau schimba activitățile dintr-o grupă în alta respectiv din grupa a II-a de muncă în grupa I de muncă, aceasta pentru evidențierea corectă a traseului profesional al titularului dreptului, sub toate aspectele necesare.
Mai mult, față de actele normative în vigoare și aplicabile, instanțele au competența de a efectua nominalizări ale salariaților, aceste nominalizări trebuind a fi făcute conform actelor normative în materie inclusiv de către administrație și sindicat, dar sub cerința și condiția deplinei legalități și
corectitudini dispozitive, astfel că instanța de judecată este chemată să sancționeze și să desființeze atitudinile greșite și omisive, care determină inclusiv injustiție, în sensul încălcării inclusiv a principiului egalității de tratament privind aprecierea evoluției profesionale a salariatului îndreptățit la beneficiul și satisfacția unei grupe de muncă, corespondent condițiilor de muncă efective avute pe perioada raportului juridic obligațional.
Încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale în grupele I și/sau II de muncă în vederea pensionarii, pentru perioada_ -_
, se poate face, potrivit pct.1 și 2 din ordinul mai sus menționat, numai pentru cele cuprinse în anexa nr.1 și anexa nr.2 la ordin, iar nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unității împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.).
Prin cererea introductivă, reclamanții și intervenienții solicită să fie nominalizați în grupa II de muncă; ceea ce se cere soluționat de către instanță în primul rând este faptul de a dovedi că salariații au desfășurat sau nu activitățile prevăzute în anexa nr. 2 la ordin.
Acest act normativ și-a justificat necesitatea, cum rezultă din titulatură, pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, precizează locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal ce lucrează în condiții deosebite. Ori, instanța este obligată ca, în aplicarea legii, să se pronunțe asupra activității desfășurate de salariați, deoarece însăși legea, prin modul cum a fost inițiată se referă și la activități, nu numai la locuri de muncă și categorii de personal.
Instanța a reținut că potrivit art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 (actualizată), adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.
Totodată, la art. 126 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 nr._ se prevede că adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor
sau ale deținătorilor legali de arhive.
Așadar, în adeverință, angajatorul atestă fapte anterioare datei de 01 aprilie 2001 pe baza documentelor aflate în evidențele sale întocmite la acea vreme, rolul adeverinței fiind acela de confirma producerea acelor fapte respectiv, încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă.
Instanța a reținut deci că, confirmarea poate fi efectuată numai în baza unor documente din care rezultă efectiv încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, așa cum în mod expres rezultă din textul de lege.
Din modelul de adeverință prevăzut în Anexa 14 rezultă că, printre
altele, angajatorul trebuie să indice actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului
sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionarii (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de
administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.).
Prin urmare, angajatorul nu poate să ateste încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă anterior datei de 1 aprilie 2001 dacă în
evidențele sale nu există documente care să rezulte acest fapt (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de munca, pontajele lunare, registrul de evidenta a intrărilor în subteran etc.).
S-a mai reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, respectiv 1 aprilie 2001, actele normative care au reglementat încadrarea în grupele a I-a și a II-a de munca au fost abrogate.
După această dată nu mai există o bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grupe superioare de muncă, iar eliberarea adeverințelor privind atestarea
faptului că, în anumite perioade anterioare datei de 01 aprilie 2001, o persoana și-a desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I si/sau a II-a de muncă, se face numai daca nominalizarea persoanei s-a făcut anterior acestei date și numai pe baza documentelor întocmite la timpul respectiv, care pot fi verificabile și sunt în evidenta angajatorilor acestor persoane sau deținătorilor de arhive.
Aceste documente pot fi: procese verbale, decizii, tabele nominale, hotărârii ale consiliului de administrație și ale sindicatului cu privire la nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de munca, pontajele lunare, registre de evidenta a intrărilor în subteran, etc.
Instanța a reținut că pârâta le-a eliberat adeverințe pentru fiecare, adeverințe care stabilesc că angajații au prestat activitate în condiții deosebite de muncă peste 70 % din programul de lucru, dar nu a dispus încadrarea acestora în grupa a II a de muncă.
Este competența exclusivă a conducerii unității împreună cu sindicatele din unități, singurele care pot lua decizia de încadrare a unor salariați, ținându- se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective și de care doar acestea pot deține acte care să ateste desfășurarea muncii în acele condiții (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.).
Nu s-a putut lua în considerare susținerile pârâtei, exprimate în
interogatoriul încuviințat de instanță, prin care arată că "se justifică încadrarea salariaților în grupa II a de muncă"; atâta timp cât acesta este cea care trebuia să-i încadreze pe reclamanți cu respectarea prevederilor legale și cea care deține
arhiva personală a reclamanților
Cum la dosar nu s-au depus acte care să ateste faptul că, în anumite perioade anterioare datei de 01 aprilie 2001, reclamanții și-a desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, încadrare care se poate face numai dacă nominalizarea persoanei s-a făcut anterior acestei date și numai pe baza documentelor întocmite la timpul respectiv, care pot fi verificate și sunt în evidenta angajatorilor acestor persoane sau deținătorilor de arhive, instanța în temeiul art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 (actualizată) și art. 126 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii 263/2010 nr._, instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs O. S. C. în numele membrilor de sindicat reprezentați
, solicitând modificarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii cererii introductive de instanța
În motivare se arată, în esență, că sentința este nelegală și netemeinică, instanța de fond dând o interpretare greșita normelor de drept aplicabile, argumentul esențial și determinat fiind ca "este competenta exclusiva a conducerii unității împreuna cu sindicatele, singurele care pot lua decizia de încadrare a unor salariați, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective și care doar aceste pot deține acte care sa ateste desfășurarea muncii în acele condiții (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.)";.
Ori, acest raționament este greșit; salariații reprezentați au solicitat constatarea ca în raport de condițiile concrete în care si-au desfășurat activitatea, au fost excluși de la beneficiul unui drept recunoscut de lege (Ordinul 50/1990).
Între aceste argumente ale instanței expuse anterior și cele care preced considerentele instanței în aprecierea, interpretarea și aplicabilitatea justa a normelor legale incidente expuse în pagina 2 paragrafele 3-5 exista o contradictorialitate clara, instanța deși reține ca are competenta de a stabili și/sau schimba activitățile dintr-o grupa în alta de munca, sub toate aspectele necesare, fiind deopotrivă competenta de a efectua nominalizări ale salariaților, în condițiile legii, astfel încât sa sancționeze sau desființeze atitudinile greșite sau omisive, care determina injustiție, respinge acțiunea prezentând contra argument contradictorii celor prezentate anterior.
Privitor la petitul doi al acțiunii, instanța nu a avut în vedere ca aceasta obligație decurge potrivit art.40 al.2 lit. c (sa acorde salariatului toate drepturile ce decurg din lege din CCM aplicabil și din contractile individuale de munca) și lit. h din Codul Muncii (sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului).
Instanța a lipsit de eficienta juridica întreg probatoriul administrat (înscrisuri-interogatoriul pârâtei), în condițiile în care înscrisurile depuse, respectiv contractele colective de munca aplicabile, în cuprinsul anexelor la acestea evidențiau faptul ca desfășurarea activității în cadrul pârâtei s-a făcut cu depășirea nivelului noxelor la activitățile și meseriile desfășurate de salariați. În același timp interogatoriul administrat confirma starea de fapt privitoare la condițiile de munca nocive, grele sau periculoase, într-un mediu cu pulberi diverse, umiditate, zgomot și trepidații, în care salariații au prestat activitate în perioada 1969-1999, corespunzător grupei a II-a de munca conform pct.6 din Ord. 50/1990, personalul încadrat la Fabrica de încălțăminte utilizând în procesul tehnologic substanțe toxice pe baza de toluene, acetone și compuși de rășini sintetici și cauciuc.
Instanța a omis sa dispună cu precădere față de prevederile art.272 Codul muncii, în sensul ca sarcina probei revenea pârâtei în dovedirea aspectelor legate de condițiile de munca în care au desfășurat activitatea reclamanții cu respectarea nivelului maxim prevăzut de Normele republican de protective a muncii, situație care nu a fost probata de pârâtă. Potrivit principiului care guvernează raporturile de munca, orice îndoiala profita salariatului, iar concluzia instanței în sensul că nu s-a depus acte în sensul celor solicitate de reclamant, este lipsită de orice fundament legal și în același timp contrazisă de lucrările dosarului, anexele CCM care releva tocmai contrariul, adeverințele eliberate de angajator dar care nu dispun încadrarea în grupa a II-a de munca, precum și recunoașterea pârâtei (interogator) în sensul confirmării existenței condițiilor de munca corespunzător încadrării salariaților în grupa a II-a de munca și lăsând la aprecierea instanței admisibilitatea acțiunii.
Un aspect relevant îl constituie dovedirea ca aferente perioadei lucrate și în considerarea condițiilor grele, deosebite sau periculoase în care si-au
desfășurat activitatea salariații au beneficiat de sporuri pentru aceste condiții de munca, precum și zile de concediu suplimentar și echipament de protecție.
Ori, daca condițiile concrete în care salariații prestau activitatea în cadrul societății corespundeau condițiilor normale de lucru, la momentul acordării acestora, înseamnă ca nu exista temei și justificare legala pentru acordarea acestor, în condițiile legii.
În drept, invocă prevederile art.304 pct.9, art.3041 și art.312 Cod de
pr.civ.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate,
Curtea, cu majoritate de voturi, reține următoarele:
Este întemeiat motivul de recurs prin care se constată caracterul contradictoriu al sentinței, care în prima parte pledează pentru admisibilitatea unei acțiuni în instanță prin care să se constate condițiile de muncă specifice grupelor de muncă (grupa I și a II-a), iar în partea finală concluzionează, fără a exista un silogism care să lege cele două părți ale considerentelor, că de fapt, ar fi inadmisibilă o atare acțiune, nefiind în competența instanței, ci doar a conducerii unității împreună cu sindicatele, o atare încadrare în grupele de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C.proc.civ., constituie motiv de modificare a hotărârii cazul în care aceasta cuprinde motive contradictorii, ceea ce este cazul în speță.
Pe de altă parte, prin modalitatea în care s-a soluționat cauza, practic s-a omis a se cerceta fondul, dându-se în final prevalență ipotezei inadmisibilității acestui gen de acțiuni, și față de aceasta, omițându-se a fi analizate probele administrate în cauză și eventual, în cazul în care acestea sunt insuficiente, de a se dispune completarea acestora în sensul aflării adevărului cu proba expertizei.
Or, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 5 C.proc.civ., în cazul în care instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată.
În cadrul rejudecării după casare, instanța de fond va avea în vedere următoarele dezlegări în drept:
Nu poate fi reținută teza inadmisibilității acțiunii în instanță pentru constatarea condițiilor de muncă specifice grupelor de muncă, nefiind nici un text de lege în cuprinsul ordinului nr. 50/1990 care să poată fi interpretat în acest fel. Ca atare, în ipoteza în care, deși activitatea a fost desfășurată în condițiile grupelor de muncă, așa cum afirmă reclamanții, iar încadrarea totuși nu a fost făcută, trebuie acceptat că este deschisă calea judecății pentru restabilirea adevărului, mai cu seamă că încadrarea în grupe a dobândit, grație modificărilor legislative din ultimii ani, valențe financiare la calculul pensiei, prin acordarea unui punctaj suplimentar aferent anilor lucrați în grupele de muncă, astfel încât o chestiune care a putut părea lipsită de un interes financiar bine conturat la momentul adoptării Ordinului nr. 50/1990 a dobândit ulterior un atare interes.
Chiar dacă nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă urma a se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, potrivit pct. 6 din Ordin, acest fapt nu exclude de la controlul judecătoresc această nominalizare. Pe de altă parte, existența condițiilor deosebite de muncă peste 70 % din programul normal de lucru, în cazul reclamanților, este atestată chiar de angajator, prin adeverințele depuse la dosar, or textul Ordinului nr. 50/1990 leagă acordarea grupelor de muncă tocmai de
"existența condițiilor deosebite la locurile de muncă";.
Sunt menționate buletinele de determinare prin care s-a constatat depășirea cantităților maxime admise de noxe, în înscrisurile depuse la dosar, or
toate aceste probe nu au fost evaluate în operațiunea de aplicare a legii la starea de fapt afirmată de reclamanți.
În plus, din înscrisurile depuse la dosarul de fond, reiese purtarea unei corespondențe de către federația sindicatelor din pielărie-blănărie-încălțăminte- cauciuc din România cu M. Muncii și Protecției Sociale, prin care s-a atestat de către acest minister, autoritatea cea mai înaltă a statului în materie, că
"Potrivit poz. 71 din anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990, completat cu avizele ulterioare, prepararea, ambalarea și utilizarea adezivilor din rășini sintetice sau cauciuc și solvenți aromatici sau clorurați"; se încadrează în grupa II de muncă pentru perioada lucrată după_ . În situația în care în procesul tehnologic existent se utilizează adezivi din rășini sintetice sau cauciuc și solvenți aromatici sau clorurați, personalul care lucrează la acest loc de muncă poate fi încadrat în grupa II de muncă"; (fila 44 dosar fond).
Se constată, din cuprinsul acestei adrese, faptul că textul Ordinului nr. 50/1990 a suferit în timp modificări, prin adăugiri ulterioare de noi ipoteza încadrabile în grupele de muncă, fără însă a se republica actul normativ astfel completat, sens în care, în practică, apar scrisori ale miniștrilor și avize ulterioare de completare, ce nu au determinat republicarea Ordinului nr. 50/1990.
Ca atare, în condițiile în care reclamanții au exercitat diverse funcții în cadrul procesului de producție, este necesar ca, pentru a se statua asupra temeiniciei acțiunii, să se verifice, în raport de înscrisurile de la dosar și, în măsura în care se va considera necesar, inclusiv prin administrarea probei expertizei, dacă aceste funcții presupuneau sau nu desfășurarea de activități în condiții care, potrivit anexei II la Ordin, pot fi încadrare în grupa a II-a de muncă. Prin urmare, este o chestiune de probațiune aceea de a stabili dacă în cazul reclamanților, condițiile în care și-au desfășurat activitatea au fost specifice grupei a II-a, cum de altfel s-a statuat în mod constant în practica instanțelor, în care s-a stabilit pe bază de probațiune corectitudinea cu care angajatorii au recunoscut sau nu o anumită grupă de muncă în favoarea angajaților, situație în
care și în cazul reclamanților se impune aplicarea acelorași considerente.
Constatând, pentru considerentele ce preced, că practic, fără a se aplica un text de lege, a fost refuzată judecarea cauzei prin raportare implicită la o excepție de inadmisibilitate a acțiunii, încălcându-se astfel accesul la instanță garantat inclusiv prin dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; că în raport de dispozițiile art. 129 alin. 5 C.proc.civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză (…), în temeiul art. 312 alin. 1-3 și 5, coroborat cu art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de O. S. C. în numele membrilor de sindicat reprezentați împotriva sentinței civile numărul 7114 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar numărul_, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
T. M. N. S. D. ,
cu opinie separată, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
GREFIER,
B.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. B. G. Z.
Cu opinie separată a domnului judecător DS în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Motivarea opiniei separate
:
Soluția de casare a sentinței atacate în vederea administrării probei cu expertiza în materia protecției muncii și a condițiilor de muncă nu este posibilă, având în vedere că reclamantul nu a propus această probă prin acțiunea dedusă judecății sau ulterior în fața primei instanțe și nici prin recursul declarat, care propune soluția modificării hotărârii în sensul admiterii acțiunii pe baza dovezilor depuse la fondul cauzei.
Astfel, art. 129 alin. 52C.pr.civ. se opune posibilității părților de a "invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii";. Cu atât mai mult, instanța de recurs nu are posibilitatea de a aprecia ca necesară și a dispune administrarea unei probe pe care partea nu a propus-o nici prin propria declarație de recurs.
De altfel, instanța de recurs nu a pus în discuția părților necesitatea administrării acestei probe, contrar rigorilor impuse de principiul contradictorialității, menit să dea părților posibilitatea exprimării propriei opinii cu privire la aspectele reținute din oficiu de către instanță, cu scopul de a nu fi surprinse de măsurile procesuale dispuse sau de soluția pronunțată.
Nu rezultă din partea introductivă a hotărârii temeiurile pentru care ar fi necesară administrarea unei expertize sau obiectivele cărora trebuie să le răspundă expertul, cu atât mai mult cu cât prin decizia de casare trebuie indicate aceste obiective, care au caracter obligatoriu pentru prima instanță, conform art. 315 alin.1 C.pr.civ., fiind de reținut că, prin urmare, părțile nu pot să-și propună propriile obiective.
În egală măsură, administrarea unei expertize în domeniul protecției muncii nu este utilă cauzei, deoarece această probă are menirea conform art.201 alin.1 C.pr.civ., de a lămuri unele împrejurări de fapt asupra cărora i se cere expertului să-și exprime părerea.
Deși autorii opiniei majoritare apreciază că prin expertiză se poate analiza activitatea lor concretă sau condițiile de muncă, consider că tinde să delege expertului însuși atributul jurisdicțional al interpretării și aplicării dispozițiilor legale cu privire la o stare de fapt.
Astfel, expertul trebuie să constate dacă activitățile desfășurate (nu meseria) justifică recunoașterea beneficiului încadrării în grupa superioară de muncă pe baza analizei carnetelor de muncă, a fișelor posturilor cuprinzând atribuțiile specifice și a situațiilor detaliate privind funcția, meseria, locul de muncă, perioada desfășurării activitatea, perioada acordării grupei a II-a de muncă.
Or, pentru stabilirea acestor aspecte de fapt nu este necesară consultarea unui specialist, fiind exclusiv rolul instanței de judecată de a analiza înscrisurile menționate anterior, de a trage concluziile corespunzătoare, de a le integra într- un silogism judiciar pe care se întemeiază hotărârea judecătorească .
Nu există motive pentru care numai un expert ar putea să analizeze înscrisurile menționate și să se pronunțe cu privire la posibila încadrare a activității în Anexei II a Ordinului nr.50/1990.
În acest sens, intervenția expertului nu este solicitată pentru a efectua diverse măsurători sau determinări cu privire la condițiile de muncă, situație în care s-ar fi putut reține că lămurește împrejurări de fapt, însă și în acest caz temeinicia concluziilor expertului ar fi în mod substanțial afectată de intervalul mare de timp scurs de la momentul la care se referă acțiunea până în prezent,
fiind evidentă schimbarea condițiilor de muncă pe fondul progresului tehnologic.
În consecință, nu consider utilă cauzei administrarea probei cu expertiza în domeniul protecției muncii și, ca atare, nu mă raliez soluției casării hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Soluția de respingere a recursului pe care o susțin se întemeiază pe următoarele considerente:
Potrivit art. 2 din Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, "în grupa a II-a de
muncă se încadrează locurile de mun că, activitățile și ca tegoriile profesionale
cuprinse în anexa nr. 2.";
Conform art. 6 din același act normativ, "nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.)";.
De asemenea, potrivit art. 15 din Ordinul nr. 50/1990, "dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se
încadrează în grupele I și II de muncă se face pe baza înr egistrării acestora î n
carnetele de muncă
conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de M. Muncii și Ocrotirilor Sociale.";
În speță, deși reclamantul a indicat prin acțiunea formulată că activitățile efectuate se încadrează în grupa a II-a de muncă conform punctului 160 din anexa II a Ordinului nr. 50/1990, aceste susțineri nu sunt dovedite, fiind infirmate în lipsa vreunei mențiuni în carnetele lor de muncă de muncă, conform exigențelor legale evocate anterior.
De altfel, legiuitorul a dat în competența angajatorului, împreună cu sindicatele, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă, plecând tocmai de la premisa că aceștia sunt cei mai în măsură a cunoaște condițiile concrete în care se desfășoară activitatea salariaților.
Așadar, nu este posibilă încadrarea direct de către instanță a unor locuri de muncă, activități sau categorii profesionale în grupa a II-a de muncă, cu ignorarea procedurii și metodologiei obligatorii și a competențelor instituite în
sarcina altor instituții ale statului, prevăzute în mod expres de dispozițiile Ordinului nr. 50/1990.
Pentru considerentele expuse anterior, apreciez în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., că recursul reclamantului trebuia respins ca nefondat.
JUDECĂTOR,
S. D.
