Decizia civilă nr. 3291/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3291/R/2013
Ședința publică din 27 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta G. D. B. împotriva sentinței civile nr. 5019 din 21 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată O. N. R. C.
N., și pe intervenientul intimat C. N. PENTRU C. D., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente G. D. B., avocat L. ciu Nelu și reprezentanta pârâtei intimate O. N. R., consilier juridic Zauiter D., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul intervenientului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 26 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată O. N. R. a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția tardivității recursului formulat de reclamanta recurentă, un exemplar înmânându-se reprezentantului reclamantei recurente.
Curtea pune în discuție excepția tardivității recursului invocată de către pârâta intimată prin întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei intimate O. N. română arată că a invocat excepția tardivității recursului, având în vedere că sentința a fost comunicată reclamantei recurente la data de 18 aprilie 2013 și calculând cele 10 zile de recursul, termenul ar fi fost împlinit la data de 28 aprilie 2013 care a fost o zi nelucrătoare, astfel că ultima zi de formulare a recursului a fost 29 aprilie 2013, ori, conform datei poștei acesta a fost înregistrat în 30 aprilie 2013.
Reprezentantul reclamantei recurente susține că această excepție nu este întemeiată, întrucât termenele se calculează pe zile libere, ziua când începe termenul și ziua când se îndeplinește termenul, iar în data de 29 aprilie 2013, registratura Tribunalului C. s-a închis din cauza unor amenințări telefonice. De asemenea, arată că la ora 14 și 45 de minute, a expediat prin email, pe poșta electronică recursul, iar în data de 30 aprilie 2013, la prima ora înainte de ora 8 dimineața i s-a confirmat că s-a primit și s-a înregistrat recursul, astfel că în data de 29 aprilie 2013, a înregistrat recursul într-o formă pe care legea o recunoaște ca valabilă și depune la dosar dovada confirmării de primire a înregistrării recursului. Consideră că recursul este în termen și solicită respingerea excepției tardivității recursului.
Curtea, după deliberare, urmează să respingă în temeiul art. 211 dinLegea 62/2011 excepția tardivității recursului, având în vedere că din înscrisul de la fila 2 din dosar rezultă că recursul a fost depus, fiind atașat unui email în data de 29
aprilie 2013 care reprezintă ultima zi de depunere a recursului, întrucât hotărârea a fost comunicată reclamantei la data de 18 aprilie 2013.
În acest timp se prezintă și reclamanta recurentă G. D. -B. .
Curtea pune în discuție eventualele efecte pe care le are cu privire la prezenta cauză decizia civilă nr. 4971 din 28 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, între aceleași părți.
Atât reprezentantul reclamantei recurente cât și reprezentanta pârâtei intimate arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului cu mențiunea ca reprezentanții părților să își exprime poziția procesuală și cu privire la eventualele efecte statuate în dosarul nr._ cu privire la acest dosar.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, iar în ceea ce privește recursul, decizia civilă nr. 4971 din 28 noiembrie 2012, nu are nici un efect. Menționează că într-adevăr prin cererea de chemare în judecată a cerut și încadrarea și încheierea unui nou contract de muncă, dar nu a solicitat încheierea unui contract pe perioadă nedeterminată.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că în motivele de recurs nu a mai susținut această cerere, ci doar faptul că există o discriminare și solicită instanței să constate această discriminare și, în consecință, să fie despăgubită reclamanta recurentă cu cuantumul salariului brut care i s-ar fi cuvenit, având ca temei juridic OUG nr. 137/2000. Consideră că acea speță este absolut distinctă față de prezenta cauză, are alte temei juridic și sunt alte împrejurări și nu ar fi o legătură și că ar avea un efect de obligativitate.
În ceea ce privește recursul, reprezentantul reclamantei recurente arată că există două chestiuni esențiale, respectiv dacă decizia prin care se constată încetarea contractului este legală sau nu și dacă suntem în prezența unei discriminări sau nu În ceea ce privește această decizie, Codul muncii spune
foarte clar că se ia act de încetarea de drept în termen de 5 zile după ce faptul s-a produs, astfel că la data de 01 iulie 2012 reclamanta recurenta era încă angajată, decizia s-a emis în data de 30 iunie 2012, cu o zi înainte, astfel că contractul putea să înceteze pentru alte motive dar de drept nici într-un caz nu se putea lua act în data de 30 iunie 2012 că va înceta în data de 01 iulie 2012 a doua zi. Consideră ca decizia este nulă pentru că nu avea ce să se constate cu o zi înainte de împlinirea unor efecte.
În ceea ce privește discriminarea, reprezentantul reclamantei recurente arată că aceasta este evidentă dacă pentru cei 55 de angajați pe perioadă determinată la care le încetează de drept contractul de muncă la data de 01 iulie 2012 pentru 54 de angajați, fără nicio cerere prealabilă, pe baza unor referate ale concertmaestrului orchestrei, prelungești contractul de muncă, iar pentru unul nu prelungești acest contract fără să indici de ce. Menționează că după o lună de la data la care s-a luat act de încetarea de drept a contractului de muncă, pârâta intimată a scos postul la concurs și i se pare inechitabil să înlături un solist din orchestră.
Arată că potrivit art. 86 alin. (1) din Codul muncii, angajatorii sunt obligați să informeze salariații angajați cu contract individual de muncă pe durată determinată despre locurile de muncă vacante sau care vor deveni vacante, corespunzătoare pregătirii lor profesionale, și să le asigure accesul la aceste locuri de muncă în condiții egale cu cele ale salariaților angajați cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. Susține că angajatorul nu a respectat această obligație, întrucât luând act de încetarea de drept a contractului de muncă, a doua zi postul era vacant, post pentru care reclamantei
recurente i-a fost prelungit de trei ori contractul de muncă, iar dacă acesta era vacant trebuia să îl ofere reclamantei recurente, deoarece nu la desființat.
Menționează că aceasta informare, nefiind un concurs anunțat public, se face printr-un anunț afișat la sediul angajatorului, o copie se transmite de îndată la sindicatul angajatorului, însa nu a fost nici un anunț prin care sa fie informată și nici sindicatul nu a fost informat. Consideră că a fost o faptă personală, a managerului de la acea dată, discriminatoare de a înlătura un referat din 55 pentru prelungirea activității.
Reprezentatul reclamantei recurente susține ca potrivit art. 2 din OUG nr. 137/2000, republicată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza oricărui criteriu care are ca scop sau efecte restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de legalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul social, astfel că suntem în prezența evidentă a unei discriminări ce nu a putut fi probată la instanța de fond, întrucât au fost respinse toate cererile formulate în probațiune inclusiv cererea privind proba cu interogatoriul. Susține că a solicitat proba cu interogatoriu pentru a dovedi că este o discriminare, având în vedere contractul de muncă pe perioada determinată a 54 de angajați au fost prelungite și pentru unul nu pentru că este fiica președintelui de sindicat care a formulat o plângere penală managerului de atunci R. T. pentru conflicte de interese.
Reprezentantul reclamantei recurente susține că potrivit art. 27 alin. 4 din OUG nr. 137/2000 republicată, persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, însa instanța de fond ia înlăturat reclamantei recurente toate probele cu care a vrut să dovedească că nu este doar prezumată ci este reală. Menționează că a solicitat interogatoriu pârâtei intimate, audierea concertmaestrului și a dirijorilor care fac referate în fiecare an pentru toți angajații care ajung la termen și le încetează de drept contractele de muncă, contracte care se prelungesc de fiecare dată și se aprobă doar pentru reclamanta recurenta nu .
Referitor la concediul fără salariu, reprezentantul reclamantei recurente arată că suspendarea contractului a încetat, angajatul s-a prezentat la serviciu și trebuia în consecință să se ia în considerare că este angajatul instituției.
În ceea ce privește aprecierea profesională, în susținerea discriminării, reprezentantul reclamantei recurente arată că înainte de luna februarie, martie 2012 s-a făcut o reașezare a orchestrei, iar reclamanta recurentă a fost pusă în primele rânduri pentru că cânta bine, iar după patru luni îi încetează de drept contractul de munca. Nu solicită obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele detaliate în întâmpinare. În esență, arată că aspectele susținute de reprezentantul reclamantei recurente nu sunt relevante, probabil a existat un conflict între directorul general al Operei R. T. și Sindicatul Transilvania Art, însa acest conflict nu avea repercusiuni asupra contractului de muncă al reclamantei recurente. Susține că contractul de mandat al managerului nu a expirat în data de 30 iunie 2012, așa cum susține reprezentantul reclamantei recurente, ci a expirat în data de 07 iulie 2012 și a avut ordin de prelungire a contractului, respectiv a avut un interimat până în data de 22 decembrie 2012.
Menționează că nu acesta a fost motivul pentru care a încetat contractul de munca al reclamantei recurente și motivul a fost pur și efectiv potrivit art. 49 alin. 5 din Codul muncii. Arată că reclamanta recurenta a avut o cerere de concediu fără salariu în perioada 18 aprilie 2012 - 30 iunie 2012, aducându-i-se la cunoștință că dacă nu se întoarce până în data de 30 iunie 2012 îi expiră
contractul și nu i se mai poate prelungi în lipsă, având în vedere că este vorba de durata contractului care trebuie să se încheie în baza acordului părților, nu se poate încheia în lipsa reclamantei recurente.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că cei 54 de angajați la care face referire reprezentantul reclamantei recurente erau efectiv prezenți în instituție și acestora li s-au încheiat acte adiționale care au fost semnate la momentul respectiv, însa reclamanta recurenta nu era prezentă, întrucât motivul pentru care a solicitat suspendarea contractului pe o perioada de patru luni și jumătate, până la momentul expirării termenului contractului de muncă, a fost că avea o colaborare în străinătate. Menționează că reclamanta recurenta nu a revenit nici mai repede și nici în data de 30 iunie 2012, după care a urmat vacanța dintre stagiuni care este în lunile iulie și august, iar la data de 01 septembrie 2012, instituția începea activitatea, dar reclamanta recurenta nu s-a prezentat nici la 01 septembrie 2012.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că a scos postul la concurs la data de
03 septembrie 2012, întrucât în urma discuției cu compartimentul artistic s-a luat această hotărâre, având în vedere că era nevoie de un artist pe postul respectiv, deoarece începea stagiunea. Menționează că reclamanta recurenta a venit la sfârșitul lunii septembrie când era organizat concursul, s-a prezentat la concurs dar nu a fost admisă, astfel că bunăvoință din partea instituției a fost, dar i s-a explicat clar ce spune art. 49 alin. 5 din Codul muncii "De fiecare dată când în timpul perioadei de suspendare a contractului de muncă intervine o cauză de încetare de drept a contractului individual de muncă, cauza de încetare de drept prevalează";, ori în prezenta cauză a prevalat cauza de încetare de drept, respectiv expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul individual de munca.
În replică, reprezentantul reclamantei recurente arată că nu s-a suspendat nimic, concediul fără salariu a fost până în data de 30 iunie 2012, astfel că nu a intervenit nici o cază de suspendare, nici o cauză de încetare până la data de 30 iunie 2012, deci nu se poate discuta de o cauză care a intervenit în perioada de suspendare.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că decizia a fost datată cu data de 30 iunie 2012, însă produce efecte cu_, efectiv cu prima zi în care reclamanta recurentă nu mai avea contract individual de muncă, decizie care i s-a comunicat reclamantei recurente la data de 03 iulie 2012.
Curtea reține caza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5019 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr. 10._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta G. D. -
B. în contradictoriu cu pârâta O. N. R. C. -N. și internenientul forțat C. N. PENTRU C. D. B. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Potrivit copiei Contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 1095/_ în Registrul general al asiguraților, reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul instituției pârâte în funcția de instrumentist debutant. Contractul a fost încheiat pe o durată determinată care ulterior a fost prelungit prin mai multe acte adiționale până la data de_ .
În data de_, pârâta a emis Decizia nr. 112 prin care s-a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantei.
Conform art. 56 alin.1 lit. i din Codul Muncii, "contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată";.
Dreptul Uniunii Europene,prin Directiva nr.1999/70/CE a C. ui din 28 iunie 1999 privind Acordul cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES,UNICE și CEEP,consideră că,contractele individuale de muncă pe durată nedeterminată constituie forma generală a raporturilor de muncă. Prin urmare statele membre sunt obligate să ia măsuri de prevenire a oricărei utilizări abuzive a contractelor individuale de muncă pe durată determinată.
În cadrul acestor măsuri,ele pot stabili,între altele, motive obiective care pot justifica reînnoirea unor asemenea contracte. Dispozițiile art.83 din Codul muncii cuprind astfel de motive, ele fiind stabilite în concordanță cu dreptul comunitar.
Fiind vorba de o încetare în virtutea legii contractul este reziliat în chiar momentul apariției cauzei de încetare, fără să mai fie nevoie de vreo formalitate ori să intervină un act al angajatorului. Data expirării termenului poate fi
interpretată drept prima zi nelucrată după încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată. Nu este însă lipsit de logică nici raționamentul că termenul expiră în ultima zi de lucru,după terminarea programului.
Decizia emisă la încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată are semnificația unui act constatator, în sensul de instrument ad probationem,cu caracter declarativ, prin care se constată existența unei situații de fapt și nu presupune îndeplinirea altor condiții.
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art. 208 și urm. din Legea nr.62/2011 coroborat cu prevederile art.83 și urm. Codul Muncii, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta G. D. -B.
, solicitând ca în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă să se admită recursul, în temeiul art. 312 alin. (2) și (5) Cod procedură civilă să se caseze sentința civilă atacată și să se trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în subsidiar să se modifice în tot sentința recurată cu consecința admiterii acțiunii.
În motivare recurenta a arătat că a fost concediată prin Decizia nr. 112/_ emisă de pârâta O. N. R. din C. cu încălcarea art. 56 alin.
(2) din Codul muncii întrucât cel de-al treilea act adițional a fost încheiat la_ și prevede că se prelungește Contractul individual de muncă nr. 1095 din_, începând cu data de_ până la data de_ . Așadar termenul Contractului individual de muncă nr. 1095 din_ a expirat la_, dată după care putea fi emisă decizia prin care să se constate încetarea de drept a contractului de muncă.
Pârâta a emis decizia la_, așadar înainte ca acest caz de încetare de drept să intervină, însă până la împlinirea termenului putea interveni orice altă cauză de încetare a contractului, mai puțin aceea prevăzută de art. 56 alin. (1) lit.
i) din Codul muncii! Așadar decizia a fost emisă înainte ca această cauză de încetare de drept să intervină, ceea ce atrage nulitatea actului.
Invocând dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 și art. 86 alin.
(1) din Codul muncii recurenta a arătat că angajatorul nu a respectat obligația de o informa cu privire la locurile de muncă vacante. În cazul său postul a devenit vacant la_, era corespunzător pregătirii profesionale a recurentei, este un post permanent în orchestra Operei, iar aceasta a susținut de fiecare dată concurs ori examen pe acest post, atât înainte de angajare cât și înainte de încheierea fiecărui act adițional, situație în care avea dreptul la prelungirea activității, postul fiind menținut în orchestră.
În aceeași perioadă au ajuns la termen contractele individuale de muncă a altor 54 de instrumentiști din cadrul Operei din C., iar acestora le-a fost prelungit contractul.
Această faptă a pârâtei este discriminatoare, întrucât în orchestră postul ei a rămas, așadar este un post permanent și necesar, doar că nu s-a mai dorit continuarea activității pe acest post de către recurentă, fără ca în prealabil să i se aducă vreun reproș de ordin profesional, doar pentru motive de orgoliu care nu țin direct de persoana acesteia, însă evident o afectează indirect.
Recurenta a mai precizat, invocând dispozițiile art. 2, art. 3 lit. a) și art. 27 alin. (4) din O.U.G. nr. 137/2000, că a solicitat interogatoriul pârâtului pentru a dovedi că la_ contractul de muncă pe perioadă determinată a 54 de angajați au fost prelungite, a cerut ca pârâtul să depună referatele de prelungire a contratelor de muncă pe care șefii ierarhici le-au făcut pentru toți cei 55 de angajați, cerut audierea martorilor Butnaru Rafael (concertmaestru), Horhath Josef și M. A. (dirijori), care au propus prelungirea activității tuturor celor 55 de angajați cărora le-a ajuns la termen contractul de muncă, dintre care doar ea a fost concediată fără un motiv real și serios, așadar discriminator.
În drept, invocă prevederile art. 274, art. 304 pct. 9, art. 3041, art. 312 Cod pr. civilă, art. 56 alin. (2), art. 86 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, art. 132 alin. (4), art. 154 alin. (1), art. 210, art. 211 din Legea dialogului social nr. 62/2011, art. 1, art. 3, art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 26 iunie 2013 pârâta O. N. R.
N.
, a solicitat pe cale de excepție, tardivitatea recursului înregistrat la data de_ de reclamantă și în consecință respingerea ca tardiv introdus, iar pe fond, solicită respingerea recursului formulat ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței civile atacate, ca temeinică și legală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Deși s-a solicitat în principal casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, recurenta nu a indicat care sunt motivele de natură a determina o astfel de soluție, criticile formulate în recurs fiind încadrate chiar în memoriul de recurs în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv de recurs care atrage, dacă este întemeiat, modificarea hotărârii conform art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă.
Referitor la nulitatea Deciziei nr. 112/_, Curtea constată că prin Actul adițional la contractul individual de muncă nr. 1095/_, contractul individual de muncă pe durată determinată al recurentei cu intimata a fost prelungit începând cu data de_ până la data de_ (fila 31 dosar fond).
Drept urmare, în mod legal a constatat angajatorul prin decizia contestată încetarea de drept a contractului individual de muncă pe durată determinată a recurentei începând cu data de_ (fila 6 dosar fond).
Nu se poate reține nulitatea deciziei de constatare a încetării de drept a contractului individual de muncă pe motiv că aceasta a fost emisă în data de_ și nu în termen de 5 zile lucrătoare de la data ivirii cauzei de încetare de drept (art. 56 alin. 2 din Codul muncii), întrucât încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată la data expirării termenului este reglementată de art. 56 alin. 1 lit i din Codul muncii ca o încetare de drept, care operează în virtutea legii.
Este adevărat că art. 56 alin. 2 din Codul muncii prevede obligația angajatorului de a constata încetarea de drept a contractului individual de muncă în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acesteia, în scris, prin decizie, care se comunică persoanelor aflate în situațiile respective în termen de 5
zile lucrătoare. Însă, pe de o parte, aceste termene sunt de recomandare, iar nerespectarea lor nu produce efecte juridice cu privire la încetarea de drept contractului, iar, pe de altă parte, rațiunea instituirii acestora a fost informarea corectă și operativă a salariatului cu privire la raporturile sale de muncă, ceea ce în cauză s-a realizat chiar cu depășirea exigențelor prevăzute de lege în ceea ce privește termenele în care angajatorul trebuia să emită decizia de constatare a
încetării de drept a contractului individual de muncă.
În cauză nu se poate reține nerespectarea de către angajator a dispozițiilor art. 86 din Codul muncii, conform căruia "(1)Angajatorii sunt obligați să informeze salariații angajați cu contract individual de muncă pe durată determinată despre locurile de muncă vacante sau care vor deveni vacante, corespunzătoare pregătirii lor profesionale, și să le asigure accesul la aceste locuri de muncă în condiții egale cu cele ale salariaților angajați cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. Această informare se face printr- un anunț afișat la sediul angajatorului. (2) O copie a anunțului prevăzut la alin.
(1) se transmite de îndată sindicatului sau reprezentanților salariaților";, întrucât acest articol se referă la asigurarea accesului la locurile de muncă care presupun durată nedeterminată, a angajaților cu contract de muncă pe durată determinată în condiții egale cu angajații cu contract pe durată nedeterminată. Or, chiar recurenta a arătat că toate contractele individuale de muncă ale angajaților instrumentiști din cadrul intimatei erau încheiate pe durată determinată, astfel încât nu se poate reține existența unor condiții diferite de acces la un astfel de post pentru angajați care au încheiate contracte individuale de muncă încheiate pe durată nedeterminată, față de cei care au încheiate contracte individuale de muncă pe durată determinată.
Referitor la discriminare, Curtea apreciază că în lipsa invocării și dovedirii unui criteriu de natura celor prevăzute de art. 2 alin. 1 din OG 137/2000 (respectiv, rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice), în cauză nu se poate reține o discriminare a reurentei în sensul dispoziției legale menționate în raport de ceilalți 54 de instrumentiști cărora le-a fost prelungit contractul individual de muncă.
De asemenea, Curtea reține că nu există o obligație a angajatorului de a prelungi un contract individual de muncă pe durată determinată și că, oricum, recurenta nu a dovedit că a solicitat angajatorului prelungirea contractului său, iar acesta a refuzat, manifestare de voință cu atât mai necesară cu cât contractul individual de muncă al recurentei a fost suspendat prin acordul părților anterior
încetării sale, respectiv în perioada_ -_ (fila 22 ), fapt care particularizează situația în care se afla recurenta, în raport cu ceilalți angajați ai intimatei ale căror contracte au fost prelungite.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă este nefondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G. D. -B. împotriva sentinței civile nr. 5019 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr. 10._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. PT. S. D. D. G.
În C.O. semnează VICEPREȘDINTELE INSTANȚEI
A. I.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_ Jud.fond: E. B.
